1.  cost global înseamnă suma valorii actuale a costurilor investiției inițiale, suma costurilor de funcționare și costurile de înlocuire (raportat la anul de începere), precum și costurile de eliminare, dacă este cazul. Pentru calculul la nivel macroeconomic, se introduce o categorie nouă de costuri, și anume costul emisiilor de gaze cu efect de seră;

2.  costurile investiției inițiale înseamnă toate costurile suportate până la punctul în care clădirea sau elementul acesteia este predat clientului, gata de utilizare. Acestea includ proiectarea, achiziția de elemente de construcție, conectarea la furnizori, instalarea și procesele de dare în exploatare;

3.  costurile energiei înseamnă costurile anuale și tarifele fixe și de vârf de sarcină pentru energie, inclusiv taxele naționale;

4.  costurile operaționale înseamnă toate costurile legate de funcționarea clădirii, inclusiv costurile anuale de asigurare, taxele pentru utilități și alte taxe și impozite în vigoare;

5.  costurile de întreținere înseamnă costurile anuale pentru măsurile de conservare și restaurare la calitatea dorită a unei clădiri sau a unui element al acesteia. Acestea includ costurile anuale pentru inspecție, curățenie, ajustări, reparații și consumabile;

6.  costurile de funcționare înseamnă costurile anuale de întreținere, costurile operaționale și costurile energiei;

7.  costurile de eliminare înseamnă costurile de demolare la sfârșitul duratei de viață a unei clădiri sau a unui element al acesteia și includ demolarea, îndepărtarea elementelor clădirii care nu au ajuns încă la sfârșitul duratei lor de viață, transportul și reciclarea;

8.  costul anual înseamnă suma cheltuielilor de funcționare și a costurilor periodice sau a costurilor de înlocuire plătite într-un anumit an;

9.  costul de înlocuire înseamnă o investiție substitut pentru un element al clădirii, în conformitate cu ciclul de viață economică estimat în cursul perioadei de calcul;

10.  costul emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă valoarea monetară a prejudiciilor aduse mediului din cauza emisiilor de CO2 legate de consumul de energie în clădiri;

11.  clădire de referință înseamnă o clădire de referință ipotetică sau reală care reprezintă geometria clădirii și sistemele tipice, performanța energetică tipică atât pentru anvelopa clădirii, cât și pentru sistemele acesteia, funcționalitatea tipică și structura tipică a costurilor dintr-un stat membru și care este reprezentativă pentru condițiile climatice și localizarea geografică;

12.  rata de actualizare înseamnă o valoare fixă pentru compararea valorii banilor în momente diferite și exprimată în termeni reali;

13.  factorul de actualizare înseamnă un coeficient de multiplicare utilizat pentru a converti un flux de numerar care apare la un moment dat în timp la valoarea sa echivalentă la punctul de plecare. Acesta este derivat din rata de actualizare;

14.  anul de începere înseamnă anul pe care se bazează orice calcul și de la care se stabilește perioada de calcul;

15.  perioadă de calcul înseamnă perioada de timp luată în considerare pentru calcul, exprimată, de obicei, în ani;

16.  valoarea reziduală a unei clădiri reprezintă suma valorilor reziduale ale clădirii și ale elementelor acesteia la sfârșitul perioadei de calcul;

17.  evoluția prețurilor reprezintă evoluția în timp a prețurilor la energie, produse, sisteme de construcție, servicii, forță de muncă, întreținere și alte costuri și poate fi diferită de rata inflației;

18.  măsură de eficiență energetică înseamnă o modificare aplicată unei clădiri care conduce la o reducere a necesarului de energie primară al clădirii;

19.  pachet înseamnă un set de măsuri de eficiență energetică și/sau de măsuri bazate pe surse regenerabile de energie aplicate unei clădiri de referință;

20.  variantă înseamnă rezultatul global și descrierea unui set complet de măsuri/pachete aplicate unei clădiri, putând fi compusă dintr-o combinație de măsuri privind anvelopa clădirii, tehnici pasive, măsuri privind sistemele clădirii și/sau măsuri bazate pe surse regenerabile de energie;

21.  subcategorii de clădiri înseamnă categorii de tipuri de clădiri care sunt defalcate în funcție de dimensiune, vechime, materiale de construcție, model de utilizare, zonă climatică sau alte criterii decât cele stabilite în anexa I punctul 5 din Directiva 2010/31/UE. Pentru astfel de subcategorii sunt, în general, stabilite clădirile de referință;

22.  energia livrată înseamnă energia, exprimată per vector energetic, furnizată sistemului tehnic al clădirii la limita de sistem, pentru a satisface utilizările luate în considerare (încălzire, răcire, ventilație, apă caldă menajeră, iluminat, electrocasnice etc.) sau pentru producerea de electricitate;

23.  energie necesară pentru încălzire și răcire înseamnă căldura care urmează să fie livrată sau extrasă dintr-un spațiu condiționat pentru a menține condițiile de temperatură dorite pentru o anumită perioadă de timp;

24.  energie exportată înseamnă energia, exprimată per vector energetic, furnizată de sistemul tehnic al clădirii la limita de sistem și utilizată în afara limitelor sistemului;

25.  spațiu condiționat înseamnă spațiul în care anumiți parametri ambientali, cum ar fi temperatura, umiditatea etc., sunt reglați prin mijloace tehnice, cum ar fi încălzirea și răcirea etc.;

26.  energie din surse regenerabile înseamnă energie din surse regenerabile nefosile, și anume energia eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală și oceanică, hidroenergie, biomasă, gaz de fermentare a deșeurilor, gaz de la stații de epurare a apelor uzate și biogaze.

(a) iau ca an de începere pentru calcul anul în care este efectuat calculul;

(b) utilizează perioada de calcul din anexa I la prezentul regulament;

(c) utilizează categoriile de cost din anexa I la prezentul regulament;

(d) utilizează ca limită inferioară minimă pentru costurile legate de emisiile de carbon prețurile ETS ale carbonului specificate în anexa II.

(a) ciclul de viață economic estimat al clădirii și/sau al elementului clădirii;

(b) rata de actualizare;

(c) costurile pentru vectorii energetici, produse, sisteme, costuri de întreținere, costurile operaționale și costurile forței de muncă;

(d) factorii de energie primară;

(e) evoluția prețurilor la energie estimată pentru toți vectorii energetici, luând în considerare informațiile din anexa II la prezentul regulament.

1. Statele membre stabilesc clădirile de referință pentru următoarele categorii de clădiri:

2. Pe lângă categoria clădirilor de birouri, statele membre stabilesc clădirile de referință pentru alte categorii de clădiri nerezidențiale enumerate la punctul 5 literele (d)-(i) din anexa I la Directiva 2010/31/UE pentru care există cerințe specifice de performanță energetică.

3. În cazul în care un stat membru este în măsură să demonstreze în raportul prevăzut la articolul 6 din prezentul regulament că o clădire de referință stabilită este aplicabilă mai multor categorii de clădiri, acesta poate reduce numărul de clădiri de referință utilizate și, prin urmare, numărul de calcule. Statele membre trebuie să-și justifice abordarea pe baza unei analize care să arate că o clădire de referință care este utilizată pentru a deservi mai multor categorii de clădiri este reprezentativă pentru stocul de clădiri al tuturor categoriilor vizate.

4. Pentru fiecare categorie de clădiri se stabilește cel puțin o clădire de referință pentru clădirile noi și cel puțin două clădiri de referință pentru clădirile existente supuse unei renovări majore. Clădirile de referință pot fi stabilite pe baza subcategoriilor de clădiri (de exemplu, diferențiate în funcție de dimensiune, vechime, structură de cost, material de construcție, model de utilizare sau zonă climatică) care iau în considerare caracteristicile stocului național de clădiri. Clădirile de referință și caracteristicile acestora trebuie să corespundă structurii cerințelor de performanță energetică actuale sau planificate.

5. Statele membre pot utiliza modelul de raport prevăzut în anexa III pentru a raporta Comisiei parametrii avuți în vedere la stabilirea clădirilor de referință. Setul de date subiacente privind stocul național de clădiri utilizat pentru stabilirea clădirilor de referință trebuie comunicat Comisiei ca parte a raportului prevăzut la articolul 6. În special, trebuie justificată selecția caracteristicilor care stau la baza stabilirii clădirilor de referință.

6. Pentru clădirile existente (atât rezidențiale, cât și nerezidențiale), statele membre aplică cel puțin o măsură/un pachet/o variantă reprezentând renovarea standard necesară pentru menținerea clădirii/unității clădirii (fără măsuri de eficiență energetică suplimentare care depășesc cerințele legale).

7. Pentru clădirile noi (atât rezidențiale, cât și nerezidențiale), cerințele minime de eficiență energetică aflate în prezent în vigoare constituie cerința de bază care trebuie îndeplinită.

8. Statele membre calculează, de asemenea, nivelurile optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică pentru elementele clădirilor instalate în clădiri existente sau le derivă din calculele realizate la nivel de clădire. La stabilirea cerințelor privind elementele clădirilor instalate în clădiri existente, cerințele optime din punctul de vedere al costurilor trebuie să ia în considerare, în măsura în care este posibil, interacțiunea elementului respectiv cu întreaga clădire de referință și alte elemente ale clădirii.

9. Statele membre depun toate eforturile pentru a calcula și stabili cerințele optime din punctul de vedere al costurilor la nivelul sistemelor tehnice individuale pentru clădiri existente sau le derivă din calculele realizate la nivel de clădire nu doar pentru încălzire, răcire, apă caldă menajeră, aer condiționat și ventilație (sau o combinație a acestora), ci și pentru sistemele de iluminat pentru clădirile nerezidențiale.

1. Măsurile de eficiență energetică atât pentru clădirile noi, cât și pentru clădirile existente sunt definite pentru toți parametrii de intrare utilizați în calcul care au un impact direct sau indirect asupra performanței energetice a clădirii, inclusiv pentru sisteme alternative de eficiență ridicată precum sistemele centralizate de furnizare a energiei și celelalte alternative enumerate la articolul 6 din Directiva 2010/31/UE.

2. Măsurile pot fi corelate în pachete sau variante de măsuri. În cazul în care anumite măsuri nu sunt adecvate contextului economic sau climatic local, statele membre indică acest lucru în raportarea către Comisie în conformitate cu articolul 6 din prezentul regulament.

3. Statele membre identifică, de asemenea, măsuri/pachete/variante bazate pe utilizarea energiei din surse regenerabile atât pentru clădirile noi, cât și pentru cele existente. Normele obligatorii din punct de vedere juridic prevăzute în legislația națională de aplicare a articolului 13 din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului ( 4 ) sunt considerate drept o măsură/un pachet/o variantă care trebuie aplicată în statul membru respectiv.

4. Măsurile/pachetele/variantele de eficiență energetică identificate pentru calcularea cerințelor optime din punctul de vedere al costurilor includ măsurile necesare pentru a îndeplini cerințele minime de performanță energetică aplicabile în prezent. Dacă este cazul, acestea includ, de asemenea, măsurile/pachetele/variantele necesare pentru a îndeplini cerințele sistemelor naționale de sprijin. Statele membre includ, de asemenea, măsurile/pachetele/variantele necesare pentru a îndeplini cerințele minime de performanță energetică pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero pentru clădirile noi și, eventual, pentru clădirile existente, astfel cum sunt definite la articolul 9 din Directiva 2010/31/UE.

5. În cazul în care un stat membru poate demonstra, prin prezentarea analizelor anterioare ale costurilor, ca parte a raportării prevăzute la articolul 6, că anumite măsuri/pachete/variante sunt departe de a fi optime din punctul de vedere al costurilor, acestea pot fi excluse din calcul. Cu toate acestea, astfel de măsuri/pachete/variante trebuie revăzute în cadrul următoarei revizuiri a calculelor.

6. Măsurile de eficiență energetică selectate și măsurile bazate pe energie din surse regenerabile, precum și pachetele/variantele acestora trebuie să fie compatibile cu cerințele de bază pentru lucrările de construcție astfel cum sunt enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 305/2011 și specificate de statele membre. Ele trebuie să fie compatibile, de asemenea, cu nivelurile calității aerului și confortului interior în conformitate cu standardul CEN 15251 privind calitatea aerului interior sau cu standardele naționale echivalente. În cazurile în care măsurile produc niveluri diferite de confort, acest aspect este evidențiat în calcule.

1. Performanța energetică se calculează în conformitate cu cadrul general comun prevăzut în anexa I la Directiva 2010/31/UE.

2. Statele membre calculează performanța energetică a măsurilor/pachetelor/variantelor prin calcularea, pentru suprafața definită la nivel național, în primul rând a energiei necesare pentru încălzire și răcire. Apoi se calculează energia livrată pentru încălzirea spațiului, răcire, ventilare, apă caldă menajeră și sisteme de iluminat.

3. Energia produsă la fața locului se scade din necesarul de energie primară și din energia livrată.

4. Statele membre calculează consumul rezultat de energie primară cu ajutorul factorilor de conversie în energie primară stabiliți la nivel național. Statele membre raportează Comisiei factorii de conversie în energie primară în cadrul raportării prevăzute la articolul 6 din prezentul regulament.

5. Statele membre utilizează:

6. Rezultatele de performanță energetică obținute sunt exprimate, pentru calcularea nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor, în metri pătrați de suprafață utilă a unei clădiri de referință și se referă la cererea de energie primară.

(a)  Costurile investiției inițiale.

(b)  Costurile de funcționare. Acestea includ costurile înlocuirii periodice a elementelor clădirii și pot include, dacă este cazul, câștigurile din energia produsă pe care statele membre le pot lua în considerare în calculul financiar.

(c)  Costurile energiei. Acestea reflectă costul global al energiei, inclusiv prețul energiei, tarifele pentru capacitate și tarifele de rețea.

(d)  Costuri de eliminare, dacă este cazul.

(e)  Costul emisiilor de gaze cu efect de seră. Acesta reflectă costurile operaționale cuantificate, evaluate în bani și actualizate ale dioxidului de carbon rezultat din emisiile de gaze cu efect de seră, în tone de CO2 echivalent pe perioada de calcul.

1. În proiectarea evoluțiilor prețurilor la energie, statele membre pot utiliza previziunile pentru evoluția prețurilor la energie din anexa II la prezentul regulament pentru petrol, gaz, cărbune și energie electrică, pornind de la prețurile absolute medii pentru energie (exprimate în euro) pentru sursele de energie respective în anul exercițiului de calcul.

De asemenea, statele membre stabilesc previziunile privind evoluția prețurilor naționale la energie pentru alți vectori energetici utilizați la scară largă în contextul lor regional/local și, dacă este cazul, privind tarifele pentru sarcina de vârf. Acestea raportează Comisiei tendințele proiectate ale prețurilor și cotele actuale ale diferiților vectori energetici în compunerea consumului de energie.

2. Efectul evoluțiilor viitoare (preconizate) ale prețurilor pentru costuri altele decât costul energiei, înlocuirea elementelor clădirii în cursul perioadei de calcul și costurile de eliminare, după caz, pot fi, de asemenea, incluse în calculul costurilor. Evoluția prețurilor, inclusiv prin inovare și adaptare tehnologică, trebuie luată în considerare la revizuirea și actualizarea calculelor.

3. Datele de cost pentru categoriile de costuri menționate la literele (a)-(d) se bazează pe piață și trebuie să fie coerente în ceea ce privește locul și timpul. Costurile trebuie să fie exprimate drept costuri reale, exclusiv inflația. Costurile sunt evaluate la nivel de țară.

4. La determinarea costului global al unei măsuri/pachet/variante pot fi omise următoarele:

Toate celelalte costuri trebuie luate integral în considerare pentru calcularea costurilor globale.

5. Valoarea reziduală se determină prin amortizarea liniară a investiției inițiale sau a costului de înlocuire a unui element de construcție dat până la sfârșitul perioadei de calcul actualizată la începutul perioadei de calcul. Timpul de amortizare este determinat de durata de viață economică a unei clădiri sau a unui element al acesteia. Valorile reziduale ale elementelor clădirii pot necesita corecții legate de costul eliminării lor din clădire la sfârșitul ciclului de viață economică estimat al clădirii.

6. Costurile de eliminare, dacă este cazul, trebuie actualizate și pot fi scăzute din valoarea finală. Poate fi necesară actualizarea acestor costuri întâi de la durata de viață economică estimată, la sfârșitul perioadei de calcul, și, într-o a doua etapă, actualizarea la începutul perioadei de calcul.

7. La sfârșitul perioadei de calcul, costurile de eliminare (dacă este cazul) sau valoarea reziduală a componentelor și elementelor clădirii sunt luate în considerare pentru a determina costurile finale pe durata ciclului de viață economică estimată a clădirii.

8. Statele membre utilizează o perioadă de calcul de 30 de ani pentru clădiri rezidențiale și publice și o perioadă de calcul de 20 de ani pentru clădirile comerciale nerezidențiale.

9. Statele membre sunt încurajate să utilizeze anexa A la standardul EN 15459 privind datele economice pentru elementele clădirilor atunci când definesc duratele de viață economică estimate pentru astfel de elemente. Dacă sunt stabilite alte durate de viață economică estimate pentru elementele clădirilor, acestea trebuie raportate Comisiei ca parte a raportării prevăzute la articolul 6. Statele membre definesc, la nivel național, ciclul de viață economică estimat al unei clădiri.

1. La determinarea costului global al unei măsuri/pachet/variante pentru calculul din perspectivă financiară, prețurile relevante care trebuie luate în considerare sunt prețurile plătite de client cu toate taxele aplicabile, inclusiv TVA și alte taxe. În mod ideal, trebuie de asemenea cuprinse în calcul subvențiile disponibile pentru diferitele variante/pachete/măsuri; cu toate acestea, statele membre pot opta pentru neincluderea în calcul a subvențiilor, însă, în acest caz, ele trebuie să se asigure că sunt excluse atât subvențiile și schemele de sprijin pentru tehnologii, cât și eventualele subvenții pentru prețurile la energie.

2. Costurile globale pentru clădiri și elementele acestora se calculează prin însumarea diferitelor tipuri de costuri și aplicarea la acestea a ratei de actualizare prin intermediul unui factor de actualizare, astfel încât acestea să fie exprimate ca valoare în anul de începere, la care se adaugă valoarea reziduală actualizată după cum urmează:

unde:

ca:

unde p este numărul de ani de la începutul perioadei, iar r este rată reală de actualizare.

3. Statele membre stabilesc rata de actualizare care urmează a fi utilizată pentru calculul din perspectivă financiară după ce efectuează o analiză de sensibilitate pentru cel puțin două rate diferite, la alegere.

1. La determinarea costului global al unei măsuri/pachet/variante pentru calculul din perspectivă macroeconomică, prețurile relevante care trebuie luate în considerare sunt prețurile fără taxele aplicabile, TVA, alte taxe și subvenții.

2. La determinarea costului global al unei măsuri/pachet/variante pentru calculul din perspectivă macroeconomică, trebuie inclusă, suplimentar față de costurile enumerate la punctul 4.1, o nouă categorie de costuri, și anume costul emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât formula ajustată pentru calcularea costului global este:

unde:

C c, i(j) este costul emisiilor de dioxid de carbon pentru măsura sau setul de măsuri j în anul i.

3. Statele membre calculează costurile emisiilor de dioxid de carbon pentru măsuri/pachete/variante, cumulate pe parcursul perioadei de calcul, pe baza sumei emisiilor anuale de gaze cu efect de seră înmulțită cu prețurile estimate, per tonă de CO2 echivalent, ale cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în fiecare an, utilizând ca limită inferioară minimă suma de 20 EUR per tonă de CO2 echivalent până în 2025, de 35 EUR până în 2030 și de 50 EUR după 2030, conform scenariilor actuale ale Comisiei cu privire la evoluția prețurilor ETS ale carbonului (măsurate în prețuri reale și constante EUR 2008, adaptate la datele și metodologia de calcul alese). La fiecare revizuire a calculelor nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor se iau în considerare scenarii actualizate.

4. Statele membre stabilesc rata de actualizare care urmează a fi utilizată pentru calculul din perspectivă macroeconomică după ce efectuează o analiză de sensibilitate cu cel puțin două rate diferite, una dintre acestea fiind de 3 %, exprimată în termeni reali.

1. Pentru fiecare clădire de referință, statele membre compară rezultatele costurilor globale calculate pentru diferitele măsuri de eficiență energetică și măsuri bazate pe surse de energie regenerabile și pentru pachete/variante ale acestora.

2. În cazurile în care rezultatul calculării nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor oferă aceleași costuri globale pentru diferite niveluri de performanță energetică, statele membre sunt încurajate să utilizeze cerințe care conduc la utilizarea unei cantități mai mici de energie primară ca bază pentru comparația cu cerințele minime de performanță energetică în vigoare.

3. După luarea deciziei cu privire la utilizarea ca referință la nivel național a calculului macroeconomic sau a celui financiar, mediile nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale performanței energetice calculate pentru toate clădirile de referință utilizate, luate în ansamblu, se calculează în scopul comparării cu mediile cerințelor existente de performanță energetică pentru aceleași clădiri de referință. Aceasta permite calcularea diferenței dintre cerințele actuale de performanță energetică și nivelurile calculate care sunt optime din punctul de vedere al costurilor.

3.1.1. Raportați procedura de calcul pentru evaluarea performanței energetice care se aplică la clădirea de referință, precum și măsurile/variantele adoptate.

3.1.2. Faceți trimiteri la legislația relevantă, regulamente, standarde și norme.

3.1.3. Completați perioada de calcul (20 sau 30 de ani), intervalul de calcul (anual, lunar sau zilnic) și datele climatice utilizate pentru fiecare clădire de referință.

3.2.1. Raportați rezultatele calculului performanței energetice a fiecărei măsuri/pachet/variante pentru fiecare clădire de referință, diferențiate cel puțin la nivelul energiei necesare pentru încălzire și răcire, al consumului de energie, al energiei livrate și al cererii de energie primară.

Introduceți, de asemenea, economiile de energie.

Completați câte un tabel pentru fiecare clădire de referință.

Raportarea se poate limita la cele mai importante măsuri/pachete, dar trebuie indicat numărul calculelor efectuate în total. Dacă din calculele precedente reiese că măsurile sunt departe de a fi optime din punctul de vedere al costurilor, nu trebuie completat niciun tabel, dar această situație trebuie raportată separat Comisiei.

3.2.2. Raportați, într-un tabel separat, centralizatorul factorilor de conversie în energie primară utilizați în țară.

3.2.3. Indicați energia livrată pentru fiecare vector energetic într-un tabel suplimentar.