Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 01998R2531-20020126

Consolidated text: Regulamentul (CE) nr. 2531/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 privind aplicarea rezervelor obligatorii de către Banca Centrală Europeană

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1998/2531/2002-01-26

1998R2531 — RO — 26.01.2002 — 001.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

REGULAMENTUL (CE) NR. 2531/98 AL CONSILIULUI

din 23 noiembrie 1998

privind aplicarea rezervelor obligatorii de către Banca Centrală Europeană

(JO L 318, 27.11.1998, p.1)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

REGULAMENTUL (CE) NR. 134/2002 AL CONSILIULUI din 22 ianuarie 2002

  L 24

1

26.1.2002




▼B

REGULAMENTUL (CE) NR. 2531/98 AL CONSILIULUI

din 23 noiembrie 1998

privind aplicarea rezervelor obligatorii de către Banca Centrală Europeană



CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Protocolul nr. 3 cu privire la statutele Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumite în continuare „statute”) și, în special, articolul 19.2 al acestuia,

având în vedere recomandarea Băncii Centrale Europene (denumită în continuare BCE) ( 1 ),

având în vedere avizul Parlamentului European ( 2 ),

având în vedere avizul Comisiei ( 3 ),

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 106 alineatul (6) din Tratatul de instituire a Comunității Europene (denumit în continuare „tratat”) și articolul 42 din statut, precum și cu condițiile enunțate la articolul 43.1 din statute, și la punctul 8 din Protocolul nr. 11 cu privire la anumite dispoziții referitoare la Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,

întrucât:

(1)

Articolul 19.2, coroborat cu articolul 43.1 din statute, alineatul (8) din Protocolul nr. 11 și alineatul (2) din Protocolul nr. 12 cu privire la anumite dispoziții referitoare la Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu trebuie să confere nici un drept și nici să impună vreo obligație unui stat membru neparticipant.

(2)

Articolul 19.2 din statute stabilește că definirea bazei de rezerve minime și a rapoartelor minime autorizate între aceste rezerve și baza lor să se facă de către Consiliu.

(3)

Articolul 19.2 din statute enunță că, Consiliul determină sancțiunile corespunzătoare în caz de nerespectare a acestor obligații; sancțiuni specifice sunt stabilite în acest regulament; prezentul regulament are în vedere Regulamentul (CE) nr. 2532/98 al Consiliului din 23 noiembrie 1998 cu privire la atribuțiile BCE în materie de sancțiuni ( 4 ) pentru principiile și procedurile cu privire la impunerea sancțiunilor și că acesta prevede o procedură de sancționare simplificată în anumite tipuri de infracțiuni; în caz de neconcordanță între dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 2532/98 și dispozițiile prezentului regulament, care permit BCE să aplice infracțiuni, dispozițiile prezentului regulament prevalează.

(4)

Articolul 19.1 din statute prevede că, Consiliul Guvernatorilor BCE poate stabili cerințe cu privire la calculul și determinarea rezervelor minime cerute.

(5)

Pentru a fi un instrument eficient de gestiune a pieței monetare și de control monetar, sistemul de impunere a rezervelor minime trebuie să fie structurat în așa fel încât să doteze BCE cu capacitatea și suplețea necesare pentru impunerea cerințelor în materie de rezerve, în contextul și în funcție de condițiile economice și financiare variabile în statele membre participante; în această privință, BCE trebuie să aibă o flexibilitate suficientă pentru a putea să se adapteze noilor tehnologii în materie de plăți, cum ar fi extinderea monedei eletronice; BCE poate impune rezerve minime pentru exigibilitățile care rezultă din capitole din afara bilanțului, în special acelea care, luate separat sau combinate cu alte capitole din bilanț sau din afara bilanțului, sunt comparabile cu exigibilitățile înscrise în bilanț, în scopul limitării posibilității de evitare a dispozițiilor.

(6)

Pentru a stabili modalitățile exacte de impunere a rezervelor minime și în special pentru a determina rata efectivă a rezervelor, orice formă de remunerare a rezervelor, eventualele exceptări de la rezervele minime sau modificările eventuale ale acestor obligații ce se aplică unei sau unor categorii specifice de instituții, BCE este obligată să acționeze în sensul respectării obiectivelor Sistemului European al Băncilor Centrale (denumit în continuare „SEBC”), așa cum au fost definite la articolul 105 alineatul (l) din tratat și reluate la articolul 2 din statute; aceasta implică, mai ales, principiul care constă în a nu provoca o mișcare importantă și inoportună de delocalizare sau de dezintermediere; impunerea acestor rezerve minime poate să constituie un element al definirii și punerii în practică a politicii monetare a Comunității, care constituie una dintre misiunile fundamentale ale SEBC, așa cum au fost definite la articolul 105 alineatul (2) prima liniuță din tratat și reluate la articolul 3.1 prima liniuță din statute.

(7)

Sancțiunile prevăzute în caz de nerespectare a obligațiilor definite în prezentul regulament nu aduc atingere posibilității pe care o are SEBC de a adopta dispozițiile corespunzătoare de executare în cadrul relațiilor sale cu părțiile opuse, prevăzând în special excluderea parțială sau totală a unei instituții de la operațiunile de politică monetară în caz de neîndeplinire în mod grav a cerințelor privind rezervele minime.

(8)

SEBC și BCE au fost însărcinate să pregătească instrumentele de politică monetară, în așa fel încât acestea să fie pe deplin operaționale în a treia etapă a Uniunii Economice și Monetare (denumită în continuare „a treia etapă”); un element esențial în cadrul pregătirii îl constituie adoptarea, înaintea celei de-a treia etape, a regulamentelor BCE ce impun instituțiilor să constituie rezerve minime de la 1 ianuarie 1999; este de dorit ca, în 1998, să fie informați intervenienți pieței, cu privire la modalitățile detaliate pe care BCE le consideră necesare de adoptat pentru punerea în practică a sistemului de rezerve minime; este nevoie să se doteze BCE cu atribuții de reglementare, de la intrarea în vigoare a acestui regulament.

(9)

Dispozițiile prezentului regulament pot fi aplicate integral și eficent numai dacă statele membre participante adoptă, în conformitate cu articolul 5 din tratat, măsurile necesare pentru a garanta că autoritățile naționale sunt împuternicite să colaboreze pe deplin cu BCE și să îi aducă acesteia un sprijin total în colectarea și verificarea informațiilor statistice, așa cum sunt prevăzute de prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:



Articolul 1

Definiții

În sensul prezentului regulament, se înțelege:

1. „stat membru particpant”: stat membru care adoptă moneda unică în conformitate cu prevederile tratatului;

2. „bancă centrală națională”: banca centrală a unui stat membru participant;

3. „instituție”: orice entitate a unui stat membru participant căreia BCE îi poate impune, în sensul articolului 19.1 din statute, să constituie rezerve minime;

4. „rata rezervelor”: procentul bazei de rezerve minime pe care BCE îl poate fixa în conformitate cu articolul 19.1 din statute;

5. „sancțiuni”: amenzi, penalități cu titlu cominatoriu, dobânzi de penalizare și depozite care nu produc dobândă.

Articolul 2

Dreptul de exceptare a unor instituții

BCE poate, pe baze nediscriminatoare, să excepteze anumite instituții de rezervele minime, în conformitate cu criteriile pe care le va stabili.

Articolul 3

Baza de calcul a rezervelor obligatorii

(1)  Baza de calcul a rezervelor minime pe care BCE poate să le impună instituțiilor, prin aplicarea articolului 19.1 din statute, cuprinde, sub rezerva dispozițiilor alineatelor (2) și (3) din prezentul articol:

(i) sume exigibile ale instituției care rezultă din acceptarea de fonduri, cât și

(ii) sume exigibile legate de capitole extrabilanț cu excluderea, cu toate acestea,

(iii) în tot sau în parte, a sumelor exigibile față de o altă instituție, în conformitate cu modalitățile pe care BCE le va preciza, și

(iv) a sumelor exigibile față de BCE sau o altă bancă centrală națională.

(2)  Pentru sumele exigibile ce îmbracă forma unor titluri de creanță negociabile, BCE poate să precizeze, ca alternativă la alineatul (1) punctul (iii), că totalitatea sau o parte dintre exigibilitățile unei instituții față de o alta vor fi deduse din baza de rezerve minime ale instituției la care ele sunt datorate.

(3)  BCE poate, pe baze nediscriminatorii, să autorizeze deducerea anumitor tipuri de active din categoriile de sume exigibile care intră în calculul bazei rezervelor minime obligatorii.

Articolul 4

Rata rezervelor

(1)  Rata rezervelor pe care BCE poate să o fixeze, prin aplicarea articolului 19.1 din statute, nu poate să depășească 10 % din sumele exigibile ce intră în baza de calcul a rezervelor obligatorii, dar poate să fie de 0 %.

(2)  Sub rezerva paragrafului 1, BCE poate, pe o bază nediscriminatorie, să fixeze o rată de rezerve diferențiată pentru categorii specifice de sume exigibile ce intră în calculul rezervelor minime.

Articolul 5

Atribuțiile de reglementare

În sensul articolelor 2, 3 și 4, BCE adoptă, după caz, regulamente și decizii.

Articolul 6

Dreptul de colectare și verificare a informațiilor

(1)  BCE are dreptul să colecteze de la instituții informațiile necesare aplicării rezervelor minime obligatorii. Aceste informații sunt tratate în mod confidențial.

(2)  BCE are dreptul să verifice exactitatea și calitatea informațiilor furnizate de instituții pentru a stabili dacă acestea respectă exigențele în materie de rezerve minime. BCE notifică instituției decizia sa de a verifica datele sau de a le colecta în mod obligatoriu.

(3)  Dreptul de verificare a datelor cuprinde dreptul:

(a) de a cere expunerea documentelor;

(b) de a examina registrele și arhivele instituțiilor;

(c) de a face copii sau de a obține extrase ale registrelor și arhivelor;

(d) de a obține explicații verbale sau scrise.

Atunci când o instituție se opune colectării și/sau verificării informațiilor, statul membru participant în care se situează localurile respective acordă sprijinul necesar, în special prin asigurarea accesului în localurile instituției, pentru ca drepturile susmenționate să poată fi exerciate.

(4)  BCE poate să delege băncilor centrale naționale executarea drepturilor la care fac trimitere alineatele (1) – (3). În conformitate cu articolul 34.1 prima liniuță din statute, BCE este împuternicită să precizeze într-un regulament condițiile de exercitare a dreptului de verificare.

Articolul 7

Sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor

(1)  Atunci când o instituție nu își îndeplinește, în tot sau în parte, cerința de a constitui rezerve minime obligatorii ce i-au fost impuse în conformitate cu prezentul regulament precum și în conformitate cu deciziile BCE aferente, BCE poate impune una dintre sancțiunile următoare:

(a) plata unor dobânzi la o rată de până la 5 puncte procentuale peste rata de împrumut marginală a SEBC sau reprezentând de două ori rata de împrumut marginal a SEBC, aplicată în ambele cazuri la valoarea rezervelor minime pe care instituția respectivă nu le-a constituit;

(b) obligația instituției în cauză, de a constitui un depozit neremunerat la BCE sau la băncile centrale naționale, în cuantum de până la de trei ori valoarea rezervelor obligatorii pe care respectiva instituție nu le-a constituit. Durata depozitului nu va depăși perioada în care instituția respectivă nu își respectă obligația de constituire a rezervelor minime.

(2)  De fiecare dată, la aplicarea de sancțiuni în conformitate cu alineatului (1), principiile și procedurile definite în Regulamentul (CE) nr. 2532/98 se aplică. Cu toate acestea, articolul 2 alineatele (1) și (3) și articolul 3 alineatele (1), (2),(3) și (4) din regulamentul respectiv nu se aplică, iar perioadele menționate la articolul 3 alineatele (6) ►M1  ————— ◄ și (8) se reduc la 15 zile.

(3)  Atunci când o instituție nu îndeplinește obligațiile rezultate din prezentul regulament sau din alte regulamente și decizii ale BCE aferente, altele decât cele definite la alineatul (1), sancțiunile referitoare la această neândeplinire, precum și limitele și condițiile de aplicare a acestor sancțiuni sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 2532/98.

Articolul 8

Dispoziții finale

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5 se aplică de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Celelalte articole se aplică de la 1 ianuarie 1999.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.



( 1 ) JO C 246, 6.8.1998, p. 6.

( 2 ) JO C 328, 26.10.1998.

( 3 ) Aviz întocmit pe 8 octombrie 1998 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

( 4 ) JO L 318, 27.11.1998, p. 4.

Top