Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Responsabilizarea tinerilor și participarea lor la societatea civilă

Criza economică și socială care a caracterizat Uniunea Europeană (UE) din 2008 a afectat în mod deosebit tinerii europeni. În aceste concluzii, Consiliul Uniunii Europene subliniază modul în care tinerii europeni pot să revină pe drumul cel bun.

ACT

Concluziile Consiliului privind promovarea accesului tinerilor la drepturi, în vederea promovării autonomiei și a participării la societatea civilă (JO C 18, 21.1.2015, pp. 1-4).

SINTEZĂ

Criza economică și socială care a caracterizat Uniunea Europeană (UE) din 2008 a afectat în mod deosebit tinerii europeni. În aceste concluzii, Consiliul Uniunii Europene subliniază modul în care tinerii europeni pot să revină pe drumul cel bun.

CARE ESTE ROLUL ACESTOR CONCLUZII ALE CONSILIULUI?

Concluziile subliniază importanța sprijinirii autonomiei tineretului și a implicării acestora în societatea civilă. De asemenea, acestea invită țările UE, Comisia Europeană și organizațiile de tineret să încurajeze, sprijine și exploreze măsuri care contribuie la facilitarea unei mai bune responsabilizări și participări civile a tinerilor.

ASPECTE-CHEIE

Țările UE sunt invitate:

  • să identifice obstacolele din calea participării tinerilor la viața socială și politică, luând în considerare posibilitatea introducerii de măsuri pentru abordarea acestor obstacole;
  • să identifice modalități pentru dezvoltarea unui cadru în care tinerii au acces la locuri de muncă de calitate și protecție socială;
  • să promoveze egalitatea de șanse și egalitatea de gen pentru tineri;
  • să prevină abandonul școlar timpuriu;
  • să aibă în vedere promovarea dezvoltării de sisteme de locuințe social;
  • să sprijine dezvoltarea de servicii de informare ușor accesibile pentru tineri.

Țările UE alături de Comisia Europeană sunt rugate:

  • să continue să susțină politicile în materie de tineret și activitățile pentru tineret (activități efectuate cu, de către și pentru tineret);
  • să promoveze principiul autonomiei și participării tinerilor ca și aspect cheie în strategiile economice și sociale;
  • să utilizeze oportunitățile existente din cadrul programului Erasmus+
  • să asigure implementarea planului de lucru al UE pentru tineret;
  • să instituie un schimb de bune practici în ceea ce privește autonomia și participarea tinerilor la societatea civilă.

Organizațiile de tineret sunt invitate:

  • să utilizeze pe deplin oportunitățile programului Erasmus+ în scopul de a înzestra tinerii cu aptitudini, care să le sprijine autonomia și să îi încurajeze să participe activ la viața societății;
  • să informeze tinerii în legătură cu drepturile lor.

Comisia Europeană este invitată:

  • să analizeze situația și obstacolele cu care se confruntă tinerii;
  • să consolideze abordarea intersectorială a politicii pentru tineret;
  • să sensibilizeze publicul cu privire la aspecte legate de autonomia tinerilor și participarea acestora prin intermediul Portalului european pentru tineret;
  • să propună măsuri menite să încurajeze participarea tinerilor la viața democratică din Europa.

TERMENI-CHEIE

Participarea civilă face referire la procesul de a aduce îmbunătățiri în ceea ce privește viața publică a comunităților prin dezvoltarea cunoașterii, aptitudinilor, valorilor și motivației în vederea realizării acestor îmbunătățiri.

Pentru informații suplimentare, consultați:

Data ultimei actualizări: 19.06.2015

Top