This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Societatea europeană (cunoscută sub denumirea sa latină „Societas Europaea” sau SE) este o societate constituită conform legislației UE. SE are propriul cadru juridic și poate funcționa ca entitate unică în întreaga UE.
În 2001, după circa 30 de ani de negocieri, UE a adoptat Regulamentul privind statutul societății europene și directiva conexă privind participarea lucrătorilor la societățile europene.
Acest act legislativ a intrat în vigoare în 2004. Acesta vizează reducerea costurilor administrative ale societăților, le oferă acestora o structură juridică adecvată pentru activitățile transfrontaliere ale acestora în cadrul UE și le ajută să evite o parte din constrângerile juridice și practice care rezultă din existența a 28 de sisteme juridice diferite.
Conform statutului societății europene, o SE poate fi constituită prin:
SE trebuie să aibă un capital subscris de cel puțin 120 000 EUR, iar sediul social și administrația centrală trebuie să fie amplasate în același loc.
A SE VEDEA, DE ASEMENEA: