Emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva (UE) 2019/2162 privind emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate

Regulamentul (UE) 2019/2160 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește expunerile sub formă de obligațiuni garantate

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE ȘI AL ACESTUI REGULAMENT?

Directiva (UE) 2019/2162 își propune să protejeze investitorii prin stabilirea unor norme armonizate minime la nivelul UE, în special cu privire la definiții și standarde, pentru obligațiunile garantate* emise de instituțiile de credit*. Aceste reguli se aplică modului în care sunt emise, structurate, supravegheate și publicizate obligațiunile garantate.
Regulamentul (UE) 2019/2160 modifică Regulamentul (UE) nr. 575/2013 (cunoscut sub numele de Regulamentul privind cerințele de capital – CRR – a se vedea rezumatul) pentru a consolida condițiile pentru acordarea unui tratament prudențial preferențial obligațiunilor garantate în temeiul CRR.

ASPECTE-CHEIE

Directiva (UE) 2019/2162

Domeniul de aplicare

Directiva acoperă următoarele:

1.
Caracteristici structurale
- Investitorii au drepturi preferențiale și au dreptul la dublă protecție (cunoscută sub denumirea de „recurs dual”) printr-o creanță atât asupra emitentului de obligațiuni garantate, cât și asupra activelor de acoperire în cazul insolvenței sau rezoluției acestei instituții.
- Obligațiunile garantate sunt garantate în permanență prin active acoperite de înaltă calitate – de obicei, ipoteci sau titluri de creanță de stat – sau alte elemente specificate la articolul 6 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/2162.
- Activele colaterale trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
  - standarde de evaluare general acceptate pentru activele fizice, care ar trebui monitorizate și asigurate în mod adecvat;
  - supraveghere publică continuă a solidității operaționale și a solvabilității financiare a contrapărții atunci când activele sunt sub formă de expuneri;
  - reguli de diversificare a riscurilor pentru activele care nu sunt eligibile în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) din CRR;
  - regulile specifice se aplică structurilor intragrup și grupului de acoperire.
- Instituțiile de credit trebuie să furnizeze informații suficient de detaliate cu privire la programele lor de obligațiuni garantate pentru a permite investitorilor să evalueze profilul și riscurile acestor programe și să efectueze diligența necesară. Aceste informații ar trebui să fie disponibile pe site-ul web al instituției, furnizate cel puțin trimestrial și ar trebui să includă, cel puțin, următoarele:
  - valoarea fondului de acoperire și a obligațiunilor garantate rămase de rambursat;
  - o listă a numerelor internaționale de identificare a valorilor mobiliare pentru toate emisiunile de obligațiuni garantate din cadrul programului respectiv;
  - distribuția geografică și tipul de active de acoperire, cuantumul împrumuturilor acestora și metoda de evaluare;
  - detalii cu privire la riscul de piață, inclusiv riscul de rată a dobânzii și riscul valutar, riscul de credit și riscul de lichiditate;
  - structura scadențelor activelor de acoperire și a obligațiunilor garantate;
  - nivelurile de acoperire obligatorie și disponibilă și ale supragarantării legale, contractuale și voluntare (nivelul de garanție care depășește acoperirea necesară);
  - procentul de împrumuturi în cazul cărora se consideră că a avut loc o neplată și în care împrumuturile sunt restante de mai mult de 90 de zile.
- Programele de obligațiuni garantate reprezintă caracteristicile structurale ale unei emisiuni de obligațiuni garantate care sunt stabilite prin norme statutare și prin clauze și condiții contractuale.
- Portofoliile de acoperire trebuie să includă întotdeauna un set de active lichide (disponibile sau ușor convertibile în numerar) pentru a acoperi fluxul maxim de lichiditate cumulat net în următoarele 180 de zile.
- Obligațiunile garantate cu structuri de scadență prelungibilă (un titlu de creanță pe termen lung a cărui dată de încheiere convenită poate fi prelungită) pot fi permise de țările UE în anumite condiții și trebuie notificate Autorității Bancare Europene (ABE).
2.
Supravegherea publică a obligațiunilor garantate
- Guvernele UE desemnează una sau mai multe autorități competente pentru a monitoriza emiterea de obligațiuni garantate pentru evaluarea conformității cu cerințele legale.
- Programele de garanții garantate sunt supuse unei permisiuni care ar trebui obținută înainte de a emite obligațiuni garantate în cadrul programului relevant. Pentru a primi acest lucru, instituțiile de credit trebuie să aibă:
  - un program de activitate adecvat pentru emiterea de obligațiuni garantate;
  - politici, procese și metodologii adecvate privind aprobarea, modificarea, reînnoirea și refinanțarea împrumuturilor incluse în portofoliul de acoperire;
  - membrii conducerii și personal responsabil și calificat corespunzător.
- În caz de insolvență sau restructurare a unei instituții de credit, autoritățile competente cooperează cu autoritatea de rezoluție care se ocupă de caz pentru a se asigura că drepturile și interesele investitorilor de obligațiuni garantate sunt păstrate. Țările UE pot prevedea numirea unui administrator special.
- Instituțiile de credit trebuie să raporteze periodic autorităților competente informațiile specificate în directivă.
- Sancțiunile administrative și alte măsuri administrative se aplică instituțiilor care încalcă regulile. Aceste sancțiuni și măsuri trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Țările UE pot decide să nu prevadă sancțiuni administrative sau alte măsuri administrative pentru încălcări care fac obiectul unor sancțiuni penale în temeiul legislației lor naționale.
- Autoritățile competente publică pe site-urile lor web:
  - legile, reglementările, normele administrative naționale, inclusiv penalitățile și alte măsuri și orientările generale adoptate în legătură cu emiterea de obligațiuni garantate;
  - lista instituțiilor de credit autorizate să emită obligațiuni garantate.
- Obligațiunile garantate au dreptul să utilizeze eticheta „Garanție garantată europeană” (numai pentru obligațiunile garantate care îndeplinesc cerințele prevăzute în dispozițiile legislației naționale de transpunere a directivei) sau „Obligațiunile garantate europene (Premium)” (numai pentru obligațiunile garantate care îndeplinesc cerințele prevăzute în dispozițiile legislației naționale de transpunere a directivei plus cerințele articolului 129 din CRR). Etichetele sunt voluntare, având denumiri naționale.
- Directiva aduce mici modificări Directivelor 2009/65/CE (a se vedea rezumatul) și 2014/59/UE (a se vedea rezumatul).
- Măsurile tranzitorii se aplică obligațiunilor garantate emise înainte de 8 iulie 2022.
- Comisia Europeană, în strânsă cooperare cu ABE:
  - până la 8 iulie 2024, trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport și, dacă este cazul, o propunere legislativă privind dacă și, în cazul în care ar putea fi introdus, un regim de echivalență pentru instituțiile de credit din țări din afara UE care emit obligațiuni garantate și pentru investitorii în aceste obligațiuni garantate;
  - până la 8 iulie 2025, trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a directivei cu privire la nivelul de protecție al investitorilor și cu privire la evoluțiile privind emiterea de obligațiuni garantate în UE.

Regulamentul (UE) 2019/2160

Regulamentul completează Directiva (UE) 2019/2162 și se bazează pe tratamentul actual de supraveghere a obligațiunilor garantate în temeiul CRR.
Acesta adaugă cerințe pentru supragarantare* minimă și active substituție*, consolidând astfel calitatea obligațiunilor garantate eligibile pentru tratament de capital preferențial.
Caută să facă acest lucru prin:
- eliminarea utilizării drept active eligibile a structurilor care includ în fondul de acoperire titluri garantate cu ipotecă rezidențiale sau comerciale, deoarece utilizarea acestor structuri este în scădere și se consideră că adaugă complexitate inutilă programelor de obligațiuni garantate; și
- solicitând cel puțin 5 % supragarantare pentru obligațiunile garantate pentru a se califica pentru tratament preferențial de capital, sau 2 %, în cazul în care evaluarea proprietății se bazează pe valoarea creditului ipotecar (acest nivel de supragarantare poate fi pe bază legală, contractuală sau voluntară).

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA ȘI REGULAMENTUL?

Directiva (UE) 2019/2162 trebuie să devină lege în țările UE până la 8 iulie 2021 și se va aplica începând cu 8 iulie 2022.
Regulamentul (UE) 2019/2160 se va aplica de la 8 iulie 2022.

CONTEXT

Obligațiunile garantate sunt utilizate pe scară largă în unele țări ale UE (Danemarca, Germania, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Suedia) ca o sursă importantă de finanțare ieftină și pe termen lung pentru bănci. Acestea contribuie la finanțarea creditelor ipotecare și a sectorului public și asigură un nivel ridicat de certitudine pentru investitori.
Directiva face parte din planul de acțiune al UE privind piețele de capital. Normele minime armonizate în întreaga UE pentru obligațiunile garantate vor crește securitatea investitorilor și vor deschide noi oportunități.
Pentru informații suplimentare, consultați:
- Obligațiuni garantate (Comisia Europeană).

TERMENI-CHEIE

Obligațiune garantată: un titlu de creanță care este emis de o instituție de credit garantată prin active (de obicei, un grup de împrumuturi ipotecare sau credite către sectorul public, dar și alte active de acoperire de înaltă calitate, care să asigure că instituția de credit care emite obligațiunile garantate are o cerere de plată și sunt garantate prin active colaterale supuse unor cerințe strict definite) la care investitorii lor pot recurge în mod direct.

Instituție de credit: o instituție care preia depozite sau alte fonduri rambursabile de la public pentru a acorda credit.

Supragarantare: practica sau procesul de plasare a unui activ ca garanție pe un împrumut în cazul în care valoarea activului depășește valoarea împrumutului.

Active de substituție: active deținute în plus față de activele primare, care constituie de obicei instrumente derivate și active deținute în scopuri de lichiditate.

DOCUMENTE PRINCIPALE

Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivelor 2009/65/CE și 2014/59/UE (JO L 328, 18.12.2019, pp. 29-57)

Regulamentul (UE) 2019/2160 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește expunerile sub formă de obligațiuni garantate (JO L 328, 18.12.2019, pp. 1-6)

DOCUMENTE CONEXE

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Plan de acțiune privind edificarea unei Uniuni a piețelor de capital [COM(2015) 468 final, 30.9.2015]

Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, pp. 190-348)

Modificările succesive aduse Directivei 2014/59/UE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, pp. 1-337)

A se vedea versiunea consolidată.

Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, pp. 32-96)