Acțiune introdusă la 15 septembrie 2014 – Ungaria/Comisia

(Cauza T-662/14)

(2014/C 448/35)

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Ungaria (reprezentanți: M. Z. Fehér și G. Koós, agenți)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta susține că articolul 45 alineatul (8) din regulamentul atacat depășește cadrul prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 (1), care acordă abilitarea și, de fapt, lipsește de conținut posibilitățile acordate statelor membre de a introduce o cerință restrictivă care presupune o reinterpretare a posibilităților acordate statelor menționate prin actul legislativ de bază.

De asemenea, reclamanta consideră că expunerea de motive a regulamentului atacat nu cuprinde motivarea suficientă și detaliată necesară. În opinia sa, o modificare a unei dispoziții de abilitare care prezintă o astfel de întindere și un astfel de domeniu de aplicare nu permite în practică să se deducă cu claritate dispoziția de abilitare pe care s-a întemeiat Comisia și măsura exactă în care a realizat aceasta, ceea ce face aproape imposibilă examinarea obligatorie din punctul de vedere al securității juridice.

Reclamanta susține de asemenea că reglementarea adoptată de Comisie stabilește o discriminare cu privire la speciile de arbori denumite speciile forestiere cu ciclu de producție scurt sau, mai concret, cu privire la agricultorii care doresc să îi planteze. Plantațiile sau agricultorii de ambele categorii se află în situații identice, întrucât nu este justificat să se stabilească o diferență între ele în funcție de speciile de arbori pe care doresc să le aleagă în vederea constituirii plantațiilor lor.

În plus, reclamanta afirmă că, de-a lungul întregii negocieri a regulamentului de abilitare, Comisia s-a opus inclusiv ca statele membre să aibă posibilitatea de a califica drept suprafețe de interes ecologic suprafețele plantate cu specii forestiere cu ciclu de producție scurt. Potrivit reclamantei, totul indică intenția Comisiei de a evita în practică această posibilitate prin intermediul reglementării atacate, săvârșind prin aceasta un abuz de putere.

În ultimul rând, reclamanta consideră în special că regulamentul atacat încalcă principiul general al securității juridice în măsura în care, pe de o parte, articolul 45 alineatul (8) din regulamentul menționat nu este clar sub mai multe aspecte și, pe de altă parte, regulamentul nu garantează o perioadă de adaptare suficientă anterior intrării sale în vigoare în vederea pregătirii în vederea unei schimbări de o asemenea importanță. Reclamanta susține că se încalcă de asemenea principiul încrederii legitime și că, atunci când a formulat dispozițiile de intrare în vigoare, Comisia nu a ținut seama că în cadrul agricol trebuie să existe, în cazul său, o perioadă de pregătire în mod necesar mai îndelungată. De asemenea, reclamanta consideră că actul atacat constituie de asemenea o încălcare a dreptului de proprietate recunoscut la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(1)  Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO L 347, p. 608).