29.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 163/1

(1)

La 19 februarie 2013, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Ungaria, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au semnat Acordul privind Curtea unică în materie de brevete (3) (denumit în continuare „Acordul UPC”). Acordul UPC prevede intrarea sa în vigoare nu înainte de prima zi a celei de a patra luni de la data intrării în vigoare a modificărilor aduse Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4) în ceea ce privește relația regulamentului respectiv cu acordul UPC.

(2)

La 15 octombrie 2012, Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Țărilor de Jos, părți la Tratatul din 31 martie 1965 privind instituirea și statutul Curții de Justiție din Benelux (denumit în continuare „Tratatul Curții de Justiție din Benelux”), au semnat un protocol de modificare a respectivului tratat. Protocolul respectiv a introdus posibilitatea transferării către Curtea de Justiție din Benelux a competenței în anumite chestiuni care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 1215/2012.

(3)

Este necesar să se reglementeze relația Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 cu Acordul UPC și cu Tratatul Curții de Justiție din Benelux prin modificarea regulamentului respectiv.

(4)

Curtea unică în materie de brevete și Curtea de Justiție din Benelux ar trebui considerate instanțe în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 pentru a asigura securitate juridică și previzibilitate pentru pârâții care ar putea fi acționați în justiție în fața acestor două instanțe într-un loc situat într-un stat membru diferit față de cel desemnat pe baza normelor din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

(5)

Modificările aduse Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 care sunt prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește Curtea unică în materie de brevete au menirea de a stabili competența internațională a Curții respective și nu aduc atingere repartizării interne a acțiunilor între diviziile Curții respective și nici mecanismelor prevăzute în Acordul UPC în ceea ce privește exercitarea competenței, inclusiv a competenței exclusive, pe parcursul perioadei de tranziție prevăzute în acordul respectiv.

(6)

În calitate de instanțe comune pentru mai multe state membre, Curtea unică în materie de brevete și Curtea de Justiție din Benelux nu sunt în măsură, spre deosebire de o instanță a unui stat membru, să își exercite competența în temeiul dreptului intern cu privire la pârâții care nu își au domiciliul pe teritoriul unui stat membru. Pentru a permite celor două instanțe să exercite competența cu privire la acești pârâți, normele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 ar trebui, prin urmare, în ceea ce privește chestiunile care intră în competența Curții unice în materie de brevete și, respectiv, a Curții de Justiție din Benelux, să se aplice și pârâților cu domiciliul în state terțe. Normele existente privind competența din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 asigură o legătură strânsă între acțiunile cărora li se aplică respectivul regulament și teritoriul statelor membre. Prin urmare, este oportună extinderea acestor norme la acțiunile împotriva tuturor pârâților, indiferent de domiciliul acestora. Când aplică normele privind competența din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, Curtea unică în materie de brevete și Curtea de Justiție din Benelux (denumite în mod individual în continuare „instanță comună”) ar trebui să aplice numai acele norme care corespund chestiunilor care fac obiectul competenței care le-a fost conferită.

(7)

O instanță comună ar trebui să poată fi sesizată cu privire la litigii care implică pârâți din state terțe, în temeiul unei norme de competență subsidiară, în proceduri referitoare la o încălcare a unui brevet european care dă dreptul la despăgubiri atât în interiorul, cât și în afara Uniunii. O astfel de competență subsidiară ar trebui exercitată în cazul în care bunurile care aparțin pârâtului sunt situate într-un stat membru parte la instrumentul de instituire a instanței comune și litigiul în cauză prezintă suficiente legături cu un astfel de stat membru, de exemplu, deoarece reclamantul este domiciliat pe teritoriul acestuia sau probele referitoare la litigiu se află acolo. La stabilirea competenței sale, instanța comună ar trebui să țină cont de valoarea proprietății în cauză, care nu ar trebui să fie nesemnificativă și care ar trebui să facă posibilă executarea hotărârii, cel puțin în parte, în statele membre părți la instrumentul de instituire a instanței comune.

(8)

Normele din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 cu privire la litispendență și conexitate, care urmăresc evitarea procedurilor paralele și a hotărârilor ireconciliabile, ar trebui să se aplice în cazul în care acțiunile sunt introduse în fața unei instanțe comune, și în fața unei instanțe dintr-un stat membru în care Acordul UPC sau, după caz, Tratatul Curții de Justiție din Benelux nu se aplică.

(9)

Normele din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 cu privire la litispendență și conexitate ar trebui să se aplice, de asemenea, și în cazul în care, pe timpul perioadei de tranziție prevăzute în Acordul UPC, procedurile privind anumite tipuri de litigii sunt introduse în fața Curții unice în materie de brevete, pe de o parte, și în fața unei instanțe naționale a unui stat membru care este parte la Acordul UPC, pe de altă parte.

(10)

Hotărârile Curții unice în materie de brevete sau ale Curții de Justiție din Benelux ar trebui să fie recunoscute și aplicate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 în statele membre care nu sunt părți, după caz, la Acordul UPC sau la Tratatul Curții de Justiție din Benelux.

(11)

Hotărârile pronunțate de instanțele dintr-un stat membru care nu este parte, după caz, la Acordul UPC sau la Tratatul Curții de Justiție din Benelux, ar trebui să fie recunoscute și executate în alt stat membru în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

(12)

În consecință, Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 ar trebui modificat în consecință.

(13)

Deoarece obiectivul prezentului regulament nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(14)

În conformitate cu articolul 3 și articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), aceste state membre au notificat intenția lor de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament.

(15)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nici nu face obiectul aplicării sale, fără a aduce atingere posibilității ca Danemarca să aplice modificările aduse Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 prevăzute în prezentul regulament în temeiul articolului 3 din Acordul din 19 octombrie 2005 între Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (5),