Cauza C‑554/14

Procedură penală

împotriva

Atanas Ognyanov

(cerere de decizie preliminară formulată de Sofiyski gradski sad)

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie penală – Decizia‑cadru 2008/909/JAI – Articolul 17 – Drept care reglementează executarea unei pedepse – Interpretarea unei norme naționale din statul de executare care prevede o reducere a pedepsei privative de libertate ca urmare a muncii prestate de persoana condamnată în cursul detenției sale în statul emitent – Efectele juridice ale deciziilor‑cadru – Obligația de interpretare conformă”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 noiembrie 2016

1. Cooperare judiciară în materie penală–Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală–Articolul 17–Drept care reglementează executarea unei pedepse–Interpretare de către statul de executare a unei norme naționale care prevede o reducere a pedepsei privative de libertate ca urmare a muncii prestate de persoana condamnată în cursul detenției sale în statul emitent–Inadmisibilitate

   [Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului, art. 17 alin. (1) și (2)]

2. Cooperare judiciară în materie penală–Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală–Executarea de către statele membre–Efectele juridice ale deciziilor‑cadru–Obligația de interpretare conformă a dreptului național

   (Decizia‑cadru 2008/909 a Consiliului)

1.  Articolul 17 alineatele (1) și (2) din Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme naționale interpretate astfel încât să autorizeze statul de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat‑o în cursul detenției sale în statul emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă

   Astfel, înainte de recunoașterea hotărârii de condamnare de către statul de executare și transferarea persoanei condamnate în acest din urmă stat, revine statului emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării și, dacă este cazul, să indice statului de executare această reducere în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia‑cadru 2008/909. Prin urmare, statul de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice dreptul său privind executarea pedepselor și în special reglementarea sa referitoare la reducerile de pedeapsă în locul dreptului statului emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de persoana în cauză pe teritoriul acestui din urmă stat. O interpretare contrară ar risca să aducă atingere obiectivelor urmărite de Decizia‑cadru 2008/909, printre care figurează în special respectarea principiului recunoașterii reciproce, care constituie, potrivit considerentului (1) al acestei decizii‑cadru interpretat în lumina articolului 82 alineatul (1) TFUE, „piatra de temelie” a cooperării judiciare în materie penală în cadrul Uniunii Europene.

   (a se vedea punctele 44, 46 și 51 și dispozitiv 1)

2.  Decizia‑cadru 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată prin Decizia‑cadru 2009/299, care are vocația de a se aplica în speță, a fost adoptată pe baza fostului al treilea pilon al Uniunii, în special în temeiul articolului 34 alineatul (2) litera (b) UE. Potrivit acestei dispoziții, interpretată în lumina Protocolului (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii, anexat la tratate, adoptat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, deciziile‑cadru nu au efect direct atât timp cât nu au fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul acestui tratat. Decizia‑cadru 2008/909 nu a făcut obiectul unei astfel de abrogări, anulări sau modificări. În consecință, aceasta nu are efect direct.

   Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că o instanță națională este ținută să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia cadru 2008/909 pentru a atinge rezultatul vizat de aceasta, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, interpretarea reținută de instanța națională de ultim grad, din moment ce această interpretare nu este compatibilă cu dreptul Uniunii.

   (a se vedea punctele 56, 57 și 71 și dispozitiv 2)