–

pentru M. P. și B. P., de J. Mikołajek, radca prawny, și M. Szymański, adwokat;

–

pentru „A.” prowadzący działalność za pośrednictwem „A.” S.A., de M. Bakuła, radca prawny;

–

pentru Rzecznik Praw Obywatelskich, de M. Taborowski;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, M. Queiroz Ribeiro, A. Rodrigues și P. Barros da Costa, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de S. L. Kalėda și N. Ruiz García, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1), a articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între M. P. și B. P., pe de o parte, și banca „A.” prowadzący działalność za pośrednictwem „A.” S.A. (denumită în continuare „A”), pe de altă parte, în legătură cu modalitățile de rambursare ale unui contract de împrumut ipotecar indexat într‑o monedă străină și care conține clauze presupuse abuzive.

3

Al optulea și al douăzecilea considerent ale Directivei 93/13 au următorul cuprins:

„[Î]ntrucât cele două programe comunitare privind protecția consumatorului și politica de informare au subliniat importanța protejării consumatorilor în ceea ce privește clauzele contractuale abuzive; întrucât această protecție ar trebui prevăzută de actele cu putere de lege și actele administrative care sunt fie armonizate la nivel comunitar, fie adoptate direct la acest nivel;

[…]

întrucât contractele ar trebui redactate într‑un limbaj clar și inteligibil, iar consumatorului ar trebui să i se ofere posibilitatea de a analiza toate clauzele și, în caz de dubiu, ar trebui să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator”.

4

Articolul 3 alineatul (1) din această directivă prevede:

„O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.”

5

Potrivit articolului 4 din directiva menționată:

„(1)   Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul și raportându‑se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2)   Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

6

Articolul 5 din Directiva 93/13 prevede:

„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într‑un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2).”

7

Potrivit articolului 6 alineatul (1) din această directivă:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

8

Articolul 7 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.”

9

Articolul 65 din Kodeks cywilny (Codul civil) are următorul cuprins:

„1.   Manifestarea de voință trebuie interpretată în conformitate cu principiile conviețuirii sociale și cu obiceiurile, cu luarea în considerare a circumstanțelor în care a fost exprimată.

2.   În contracte, trebuie identificate mai degrabă intenția comună a părților și obiectivul vizat decât sensul literal al termenilor.”

10

Articolul 3851 din Codul civil prevede:

„1.   Clauzele unui contract încheiat cu un consumator care nu au fost negociate în mod individual nu sunt obligatorii pentru consumator atunci când definesc drepturile și obligațiile acestuia într‑un mod care contravine bunelor moravuri, cu încălcarea gravă a intereselor sale (clauze ilicite). Această dispoziție nu se aplică clauzelor care se referă la prestațiile principale ale părților, în special la preț sau la remunerație, atunci când sunt formulate în mod inechivoc.

2.   În cazul în care o clauză contractuală nu este obligatorie pentru consumator în aplicarea alineatului 1, părțile rămân obligate prin celelalte dispoziții ale contractului.

3.   Clauzele unui contract care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale sunt clauze contractuale asupra conținutului cărora consumatorul nu a avut o influență efectivă. Este vorba în special despre clauzele preluate dintr‑un model de contract propus unui consumator de cocontractant.

4.   Revine oricărei persoane care susține că o clauză a fost negociată individual sarcina să facă dovada acesteia.”

11

Articolul 69 alineatul 2 din ustawa – Prawo bankowe (Legea privind dreptul bancar) din 29 august 1997 (Dz. U. nr. 140 din 1997, poziția 939), în versiunea în vigoare la data faptelor din litigiul principal, enunța lista informațiilor care trebuiau să figureze într‑un contract de împrumut, precum cuantumul și moneda împrumutului (punctul 2), modalitățile și termenul de rambursare a împrumutului (punctul 4), cuantumul ratei dobânzii și condițiile referitoare la modificarea acestuia (punctul 5) sau modalitățile de modificare și de reziliere a contractului (punctul 10).

12

Ustawa o zmianie ustawy – Prawo bankowe oraz niektórych innych ustaw (Legea de modificare a Legii bancare) din 29 iulie 2011 (Dz. U. nr. 165 din 2011, poziția 984), care a intrat în vigoare ulterior datei de încheiere a contractului de împrumut în discuție în litigiul principal, a adăugat punctul 4a la alineatul 2 al articolului 69 din Legea privind dreptul bancar, precum și alineatul 3 al aceluiași articol.

13

Potrivit articolului 69 alineatul 2 punctul 4a din Legea privind dreptul bancar, cu modificările ulterioare, contractul de împrumut trebuie să precizeze, printre altele, „în cazul unui contract de credit exprimat sau indexat într‑o altă monedă decât moneda poloneză, norme detaliate care să stabilească modalitățile și datele de stabilire a cursului valutar pe baza căruia se calculează, printre altele, cuantumul împrumutului, tranșele și ratele lunare (capital și dobânzi) ale acestuia, precum și regulile de conversie în valută a punerii la dispoziție sau a rambursării creditului”.

14

Articolul 69 alineatul 3 din această lege, cu modificările ulterioare, prevede:

„În cazul unui contract de credit exprimat sau indexat într‑o altă monedă decât moneda poloneză, împrumutatul poate rambursa ratele lunare (capital și dobânzi) și poate efectua o rambursare anticipată a totalității sau a unei părți din cuantumul creditului direct în această monedă. În acest caz, contractul de credit stabilește, de asemenea, normele privind deschiderea și administrarea unui cont pentru colectarea de fonduri destinate rambursării creditului, precum și normele de rambursare prin intermediul acestui cont.”

15

La 16 mai 2008, M. P. și B. P. au încheiat cu A, o instituție bancară cu sediul în Polonia, un contract de împrumut ipotecar în valoare de 460000 de zloți polonezi (PLN) (aproximativ 100000 de euro), rambursabil în 480 de rate lunare. Împrumutul era indexat într‑o monedă străină, și anume francul elvețian (CHF), iar rata dobânzii corespundea ratei de referință LIBOR 3M (CHF), majorată cu o marjă fixă de 1,20 puncte procentuale.

16

În cadrul cererii lor de împrumut, împrumutații au semnat o declarație potrivit căreia, deși erau pe deplin conștienți de riscul de schimb valutar, renunțau la posibilitatea de a contracta un împrumut în zloți polonezi și alegeau să contracteze un împrumut indexat în monedă străină. Această declarație preciza, în plus, că împrumutații fuseseră informați cu privire la faptul că ratele scadente ale împrumutului erau exprimate în această monedă străină și trebuiau rambursate în zloți polonezi potrivit normelor descrise în condițiile generale ale contractului, de care luaseră cunoștință (denumite în continuare „condițiile generale”).

17

Din articolul 2 punctele 2 și 12 din condițiile generale reiese că un împrumut indexat într‑o monedă străină este un împrumut însoțit de o rată a dobânzii întemeiată pe o rată de referință care se raportează la o altă monedă decât zlotul polonez, a cărei plată și rambursare se efectuează în zloți polonezi pe baza cursului monedei străine care figurează în tabelul cursurilor valutare în vigoare în cadrul băncii.

18

Potrivit articolului 7 punctul 4 din condițiile generale, eliberarea fondurilor se efectuează în zloți polonezi potrivit unei rate care nu poate fi mai mică decât prețul la cumpărare, în conformitate cu tabelul în vigoare la momentul acestei eliberări. Soldul datoriei pentru împrumut este exprimat în moneda străină și se calculează în funcție de cursul aplicat la eliberarea împrumutului.

19

În temeiul articolului 9 punctul 2 din condițiile generale, ratele scadente ale împrumutului sunt exprimate în moneda străină și sunt prelevate din contul bancar al împrumutatului la data la care acestea devin exigibile, potrivit prețului de vânzare a francului elvețian care figurează în tabelul în vigoare în cadrul băncii la sfârșitul zilei lucrătoare care precedă ziua în care ratele scadente devin exigibile.

20

La 10 ianuarie 2013, M. P. și B. P. au încheiat cu A un act adițional la contractul în cauză, care prevedea că împrumutații vor efectua ei înșiși rambursarea împrumutului în franci elvețieni, fără a recurge la operațiunea de schimb valutar efectuată de bancă.

21

Consecința fluctuațiilor cursului de schimb dintre zlotul polonez și francul elvețian a fost aceea că diferența dintre suma rambursată de reclamanții din litigiul principal pentru perioada cuprinsă între 16 mai 2008 și 10 octombrie 2014 și cuantumul care ar fi fost rambursat dacă împrumutul ar fi fost exprimat în zloți polonezi și însoțit de rata dobânzii aplicabilă s‑a ridicat la 30601,01 PLN (aproximativ 6732 de euro).

22

Considerând că clauza de indexare a împrumutului în monedă străină era abuzivă pentru motivul că nu preciza modalitățile de stabilire a cursului valutar de către bancă, M. P. și B. P. au introdus o acțiune prin care solicitau obligarea A la plata către aceștia a sumei de 50000 PLN (aproximativ 10850 de euro).

23

Instanța de trimitere precizează că părțile din litigiul principal interpretează diferit modul de redactare a clauzei de indexare a contractului de împrumut ipotecar. Astfel, în timp ce, pentru bancă, această clauză prevede stabilirea cursului monedei împrumutului în funcție de cursul de pe piață, astfel cum este reprodus zilnic în tabelul cursurilor băncii, împrumutații interpretează această clauză ca prevăzând că cursul monedei este stabilit pe baza unui curs obiectiv precum cel stabilit de Narodowy Bank Polski (Banca Națională a Poloniei).

24

Potrivit acestei instanțe, clauza de indexare în discuție în litigiul principal prezintă, din cauza caracterului general al modului său de redactare, o anumită ambiguitate, astfel încât este necesar să se considere că A nu și‑a îndeplinit obligațiile de informare și de transparență, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din Directiva 93/13.

25

Aceasta ridică însă problema dacă, având în vedere durata contractului de împrumut, și anume 40 de ani, și însuși mecanismul indexării într‑o monedă străină, al cărei curs se schimbă în mod constant, articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie totuși interpretat în sensul că îi revine băncii sarcina de a redacta clauza de indexare într‑un mod care să îi permită împrumutatului să stabilească în mod independent acest curs la un moment dat. Astfel, un asemenea nivel de precizie ar fi imposibil de atins în practică.

26

În această privință, instanța de trimitere arată că articolul 65 din Codul civil îi dă posibilitatea de a urmări intenția comună a părților la un contract. În speță, ea susține că valoarea de piață a monedei străine de indexare ar putea fi criteriul de stabilire a cursului acestei monede potrivit contractului în discuție în litigiul principal. Aceasta adaugă că o asemenea soluție ar garanta un echilibru al drepturilor și obligațiilor părților la contract.

27

În plus, această instanță amintește că, în conformitate cu Hotărârea din 14 martie 2013, Aziz (C‑415/11, EU:C:2013:164), și cu Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Banco Primus (C‑421/14, EU:C:2017:60), este necesar să se verifice dacă clauza contractuală în cauză efectuează o repartizare a drepturilor și obligațiilor care nu ar fi fost acceptată de părți în cadrul unor negocieri desfășurate cu bună‑credință.

28

Or, având în vedere împrejurările în care contractul de împrumut în discuție în litigiul principal a fost încheiat și executat, pe de o parte, instanța menționată nu exclude ca împrumutații să fi încheiat oricum acest contract dacă ar fi înțeles termenii acestuia în același mod ca banca.

29

Pe de altă parte, potrivit acestei instanțe, A ar fi aplicat, în toată perioada de executare a contractului, pe baza modului de înțelegere a acestuia din urmă, cursurile valutare de pe piață și, prin urmare, nu se poate considera că a fost de rea‑credință. Acesteia i s‑ar putea reproșa cel mult o anumită indiferență, însă nu intenția de a configura clauza contractuală în scopul vătămării consumatorului prin aplicarea unor cursuri valutare arbitrare și separate de cursurile pieței.

30

În aceste condiții, Sąd Rejonowy dla Warszawy – Woli w Warszawie II Wydział Cywilny (Tribunalul Districtual din Varșovia – districtul Wola, Secția a doua civilă, Polonia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită să se stabilească, pe de o parte, dacă, pentru a îndeplini cerința privind transparența prevăzută la articolul 4 alineatul (1), precum și la articolul 5 din Directiva 93/13, o clauză de indexare într‑o monedă străină precum cea cuprinsă în contractul de împrumut ipotecar în discuție în litigiul principal, care se caracterizează printr‑o durată deosebit de lungă, trebuie redactată în mod clar și inteligibil, astfel încât să permită consumatorului să stabilească el însuși, în orice moment, cursul de schimb al acestei monede, așa cum este aplicat de bancă. În cadrul acestei întrebări, instanța de trimitere dorește să afle, pe de altă parte, dacă o referire la valoarea de piață a monedei este suficientă pentru a fi garantată cerința de transparență consacrată de aceste dispoziții.

32

În plus, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere dorește să afle dacă este abilitată să interpreteze o clauză de indexare precum cea în discuție în litigiul principal ca referindu‑se la valoarea de piață a monedei străine, în special atunci când o asemenea interpretare ar permite reflectarea voinței comune a părților la contract, evitând astfel invalidarea acestei clauze.

33

În consecință, în cadrul celei de a doua părți a primei întrebări preliminare, instanța de trimitere are în vedere referirea la noțiunea generală de valoare de piață ca mijloc ce garantează că o clauză de indexare precum cea în discuție în litigiul principal este redactată în mod clar și inteligibil. De altfel, din cea de a doua întrebare preliminară reiese în special că această referire ar rezulta dintr‑o interpretare a acestei stipulații contractuale de către instanța de trimitere, aceasta din urmă urmărind să afle dacă este abilitată, având în vedere circumstanțele speciale ale litigiului principal, și în special termenul lung al contractului de împrumut, precum și lipsa unui interes special pe care să‑l fi dovedit împrumutații cu ocazia executării sale, să efectueze o reformulare a stipulației contractuale în discuție în litigiul principal într‑un mod mai general, ca referindu‑se la valoarea de piață a monedei străine.

34

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima subîntrebare din cadrul primei întrebări înainte de a examina a doua subîntrebare a acestei întrebări împreună cu cea de a doua întrebare.

35

Prin intermediul primei subîntrebări din cadrul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că, pentru a fi considerată ca fiind redactată în mod clar și inteligibil în sensul acestor dispoziții, clauza cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat între un profesionist și un consumator care stabilește prețurile la cumpărare și la vânzare ale monedei străine în care este indexat împrumutul trebuie redactată într‑o manieră care să permită consumatorului să stabilească în mod independent, în orice moment al executării contractului, cursul monedei aplicat pentru stabilirea cuantumului scadențelor de rambursare a împrumutului respectiv.

36

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare dintre instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 16 iulie 2020, Caixabank și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, C‑224/19 și C‑259/19, EU:C:2020:578, punctul 46, precum și jurisprudența citată).

37

În speță, deși este adevărat că, în prima subîntrebare din cadrul primei întrebări, instanța de trimitere se referă la cerința redactării clare și inteligibile a clauzelor contractuale, astfel cum este prevăzută atât la articolul 4, cât și la articolul 5 din Directiva 93/13, litigiul principal nu privește nici definirea obiectului principal al contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în sensul articolului 4 alineatul (2) din această directivă, astfel încât este necesar ca prima subîntrebare din cadrul primei întrebări preliminare să fie înțeleasă ca referindu‑se exclusiv la interpretarea cerinței de transparență vizate la articolul 5 din directiva menționată.

38

În această privință, trebuie arătat că, în orice caz, din jurisprudența Curții reiese, pe de o parte, că cerința redactării clare și inteligibile prevăzută la articolul 5 din Directiva 93/13 se aplică inclusiv atunci când o clauză intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2020, Gómez del Moral Guasch, C‑125/18, EU:C:2020:138, punctul 46) și, pe de altă parte, că cerința care figurează în cadrul acestei dispoziții are același domeniu de aplicare ca cea prevăzută la articolul 5 din aceeași directivă (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C‑26/13, EU:C:2014:282, punctul 69).

39

Pe de altă parte, trebuie amintit că, în conformitate cu modul de redactare a articolului 5 din Directiva 93/13, în cazul în care clauzele unui contract încheiat între un profesionist și un consumator sunt redactate în scris, acestea „trebuie să fie întotdeauna redactate într‑un limbaj clar și inteligibil” și să respecte astfel cerința transparenței.

40

În plus, potrivit celui de al douăzecilea considerent al acestei directive, trebuie să i se ofere efectiv consumatorului posibilitatea de a analiza toate clauzele din contract.

41

În această privință, trebuie subliniat că cerința de transparență a clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical. Întrucât sistemul de protecție pus în aplicare de această directivă se întemeiază pe ideea că consumatorul se află într‑o situație de inferioritate față de profesionist în ceea ce privește, printre altele, nivelul de informare, această cerință privind redactarea clară și inteligibilă a clauzelor contractuale și, prin urmare, privind transparența, impusă de aceeași directivă, trebuie înțeleasă în mod extensiv (Hotărârea din 10 iunie 2021, BNP Paribas Personal Finance, C‑776/19-C‑782/19, EU:C:2021:470, punctul 63 și jurisprudența citată).

42

În consecință, cerința de transparență a clauzelor contractuale trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere formal și gramatical, ci și ca un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat să poată fi în măsură să înțeleagă funcționarea concretă a acestei clauze și să evalueze, astfel, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice, potențial semnificative, ale unei asemenea clauze asupra obligațiilor sale financiare (Hotărârea din 10 iunie 2021, BNP Paribas Personal Finance, C‑776/19-C‑782/19, EU:C:2021:470, punctul 64 și jurisprudența citată).

43

Mai precis, cerința redactării clare și inteligibile presupune că, în cazul contractelor de credit, instituțiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente și în cunoștință de cauză. În special, această cerință presupune ca o clauză potrivit căreia împrumutul trebuie rambursat în aceeași monedă străină în care a fost contractat să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele sale concrete, în sensul că un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, trebuie să poată nu numai să cunoască posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei străine în care este indexat împrumutul, ci și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare (Ordonanța din 22 februarie 2018, Lupean, C‑119/17, nepublicată, EU:C:2018:103, punctul 24 și jurisprudența citată).

44

O asemenea interpretare este confirmată de obiectivul Directivei 93/13, care este, astfel cum reiese din al optulea considerent al acesteia, în special protecția consumatorilor. În această privință, Curtea a statuat deja că informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este, pentru un consumator, de o importanță fundamentală. Acesta din urmă decide, în special pe baza acestei informări, dacă dorește să se oblige contractual față de un profesionist prin aderarea la condițiile redactate în prealabil de acesta (Hotărârea din 10 iunie 2021, BNP Paribas Personal Finance, C‑776/19-C‑782/19, EU:C:2021:470, punctul 62 și jurisprudența citată).

45

În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, la momentul încheierii contractului în discuție în litigiul principal, împrumutații au înțeles clauza referitoare la indexarea contractului în sensul că aceasta prevedea stabilirea prețurilor la cumpărare și la vânzare ale monedei de indexare în vederea calculării ratelor lunare de rambursare pe baza unui curs de schimb determinat în mod obiectiv, precum cel stabilit de Narodowy Bank Polski (Banca Națională a Poloniei).

46

În schimb, A arată că, în temeiul articolului 9 punctul 2 din condițiile generale, prețul la cumpărare și la vânzare al monedei era cel indicat în tabelul în vigoare în cadrul băncii și adaugă că, la data încheierii contractului în discuție în litigiul principal, actele cu putere de lege și normele administrative în vigoare nu îi impuneau să precizeze toate detaliile calculului cursului de schimb aplicat. A precizează că, în practică, cursul de schimb era rezultatul combinat, pe de o parte, al cursurilor valutare medii publicate de Banca Națională a Poloniei și, pe de altă parte, al situației globale pe piața valutară, al poziției băncii în materie de valută și al previziunilor evoluției cursurilor.

47

În această privință, din decizia de trimitere reiese că nici clauza de indexare în discuție în litigiul principal, nici condițiile generale nu precizează ansamblul factorilor luați în considerare de bancă pentru stabilirea cursului de schimb aplicat pentru calcularea ratelor de rambursare a împrumutului ipotecar în discuție în litigiul principal.

48

Prin urmare și sub rezerva verificărilor instanței de trimitere, clauza de indexare în discuție în litigiul principal pare să se caracterizeze mai puțin printr‑un mod de formulare ambiguu decât prin lipsa indicării modalităților de stabilire a cursului de schimb aplicate de A pentru calculul ratelor de rambursare.

49

Or, Curtea a statuat deja că, în ceea ce privește o clauză contractuală în temeiul căreia profesionistul stabilește cuantumul ratelor lunare de rambursare datorate de consumator în funcție de cursul de vânzare al monedei străine aplicat de acest profesionist, prezintă o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă, în contractul de împrumut, se indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de conversie a monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorului să i se dea posibilitatea să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai, C‑26/13, EU:C:2014:282, punctul 73).

50

În consecință, revine instanței naționale sarcina de a aprecia, având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii contractului de împrumut în cauză, dacă un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat poate nu numai să cunoască existența variațiilor, observate în general pe piața valutară, a costului de schimb, ci și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative pentru el, ale aplicării cursului de schimb la vânzare pentru calculul rambursărilor pe care le datorează în definitiv și, prin urmare, costul total al împrumutului său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2021, BNP Paribas Personal Finance, C‑776/19-C‑782/19, EU:C:2021:470, punctele 66 și 67, precum și jurisprudența citată).

51

Este adevărat că, astfel cum arată instanța de trimitere, în cazul unui contract de împrumut indexat în monedă străină încheiat pe o perioadă de 40 de ani, împrumutătorul nu poate fi în măsură să prevadă evoluția sarcinii economice pe care o poate determina mecanismul de indexare prevăzut de respectivul contract.

52

În această privință, trebuie arătat că respectarea de către un profesionist a cerinței de transparență prevăzute la articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie apreciată în raport cu elementele de care profesionistul dispunea la data încheierii contractului cu consumatorul (Ordonanța din 3 martie 2021, Ibercaja Banco, C‑13/19, nepublicată, EU:C:2021:158, punctul 57 și jurisprudența citată).

53

Cu toate acestea, împrejurarea că cursurile de schimb evoluează pe termen lung nu poate justifica lipsa menționării, în stipulațiile contractuale, precum și în cadrul informațiilor furnizate de profesionist în cadrul negocierii contractului, a criteriilor utilizate de bancă pentru a stabili cursul de schimb aplicabil pentru calculul ratelor de rambursare, permițând astfel consumatorului să stabilească în orice moment acest curs de schimb.

54

Acest considerent este confirmat de faptul că, întrucât sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că consumatorul se află într‑o situație de inferioritate față de profesionist în ceea ce privește printre altele nivelul de informare, cerința privind redactarea clară și inteligibilă a clauzelor contractuale și, prin urmare, privind transparența, impusă de directiva menționată, trebuie înțeleasă în sensul că trebuie să permită împrumutatului să înțeleagă la ce se angajează, în special modalitățile de calcul al ratelor lunare de rambursare a împrumutului pe care îl contractează.

55

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că conținutul unei clauze dintr‑un contract de împrumut încheiat între un profesionist și un consumator care stabilește prețurile la cumpărare și la vânzare ale unei monede străine în care este indexat împrumutul trebuie să permită unui consumator normal informat și suficient de atent și de avizat să înțeleagă, în temeiul unor criterii clare și inteligibile, modul în care este stabilit cursul de schimb al monedei străine utilizat pentru calcularea cuantumului ratelor de rambursare, astfel încât consumatorul respectiv să aibă posibilitatea de a stabili el însuși, în orice moment, cursul de schimb aplicat de acest profesionist.

56

Prin intermediul acestor întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolele 5 și 6 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun ca instanța națională, care a constatat caracterul abuziv, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, al unei clauze de indexare în monedă străină a unui contract de împrumut încheiat între un profesionist și un consumator, să procedeze la interpretarea acestei clauze pentru a atenua caracterul abuziv al acesteia prin introducerea noțiunii generale de valoare de piață a monedei străine de indexare, chiar dacă o asemenea interpretare ar corespunde voinței comune a părților la contract.

57

În primul rând, trebuie amintit că, în cazul în care, având în vedere ansamblul împrejurărilor din cauza principală, instanța de trimitere ar urma să constate caracterul abuziv al clauzei de indexare în discuție în litigiul principal, aceasta ar trebui, conform articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, să înlăture aplicarea acesteia.

58

În această privință, reiese din jurisprudență, pe de o parte, că respectarea cerinței caracterului clar și inteligibil al unei clauze contractuale, prevăzută la articolul 5 din Directiva 93/13, constituie unul dintre elementele care trebuie luate în considerare în cadrul aprecierii caracterului abuziv al acestei clauze, pe care instanța națională trebuie să o efectueze în temeiul articolului 3 alineatul (1) din această directivă. În cadrul acestei aprecieri, revine instanței menționate sarcina să evalueze, având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei, într‑o primă etapă, posibila nerespectare a cerinței de bună‑credință și, într‑o a doua etapă, existența unui eventual dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, în sensul acestei din urmă dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2019, Kiss și CIB Bank, C‑621/17, EU:C:2019:820, punctul 49).

59

Pe de altă parte, s‑a statuat că, în temeiul unei clauze a unui contract de împrumut indexat într‑o monedă străină care stipulează că ratele de rambursare trebuie efectuate în această monedă, riscul de schimb valutar este suportat, în cazul devalorizării monedei naționale în raport cu moneda respectivă, de consumator (a se vedea în ce sens Ordonanța din 22 februarie 2018, Lupean, C‑119/17, nepublicată, EU:C:2018:103, punctul 28).

60

În speță, din decizia de trimitere reiese că articolul 69 alineatul 2 din Legea privind dreptul bancar a făcut obiectul unei modificări după încheierea contractului de împrumut ipotecar în discuție în litigiul principal, astfel încât, în prezent, un contract de împrumut indexat într‑o monedă străină trebuie să conțină în mod imperativ informațiile referitoare la metodele și la datele de stabilire a cursului de schimb în temeiul căruia sunt calculate cuantumul creditului și ratele lunare de rambursare, precum și regulile de conversie a valutei.

61

În această privință, Curtea a statuat deja că, deși articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu împiedică statele membre să impună printr‑o reglementare încetarea utilizării clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un profesionist, totuși legiuitorul trebuie, în acest context, să respecte cerințele care rezultă din articolul 6 alineatul (1) din această directivă (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 77 și jurisprudența citată).

62

Astfel, faptul că, în temeiul unei legislații naționale, o clauză contractuală a fost declarată abuzivă și nulă și a fost înlocuită cu o clauză nouă nu poate avea efectul de a diminua protecția garantată consumatorilor (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 78 și jurisprudența citată).

63

În aceste condiții, adoptarea de către legiuitor a unor dispoziții ce reglementează utilizarea unei clauze contractuale și contribuie la asigurarea efectului descurajator urmărit de Directiva 93/13 în ceea ce privește comportamentul profesioniștilor nu aduce atingere drepturilor recunoscute consumatorului prin această directivă (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 79).

64

În consecință, din împrejurările astfel amintite, precum și din cuprinsul punctelor 50 și 52 din prezenta hotărâre reiese că clauza de indexare în discuție în litigiul principal, care, sub rezerva verificărilor instanței de trimitere, nu permite consumatorului să stabilească el însuși, în orice moment, cursul de schimb aplicat de profesionist, prezintă un caracter abuziv.

65

În acest sens, în măsura în care instanța menționată a arătat că nu se poate considera că A a dat dovadă de rea‑credință, va reveni instanței menționate sarcina de a examina în special dacă există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract în detrimentul consumatorului.

66

O astfel de examinare nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. Astfel, un dezechilibru semnificativ poate să rezulte dintr‑o atingere suficient de gravă adusă situației juridice în care se află consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Kiss și CIB Bank, C‑621/17, EU:C:2019:820, punctul 51 și jurisprudența citată).

67

În al doilea rând, instanța de trimitere precizează că ar fi posibil, în temeiul articolului 65 din Codul civil, să se compenseze lipsa de transparență a clauzei de indexare în discuție în litigiul principal, care poate conduce la constatarea caracterului său abuziv, dându‑i‑se o interpretare care să corespundă voinței comune a părților la contract.

68

Trebuie subliniat însă că, atunci când instanța națională constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să completeze acest contract modificând conținutul acestei clauze (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 67 și jurisprudența citată).

69

Astfel, în cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive care figurează într‑un astfel de contract, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13. În fapt, această posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că astfel de clauze abuzive nu sunt pur și simplu aplicate în ceea ce privește consumatorul, în măsura în care aceștia ar fi în continuare tentați să utilizeze clauzele menționate, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul respectivilor profesioniști (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Bank BPH, C‑19/20, EU:C:2021:341, punctul 68 și jurisprudența citată).

70

Or, din decizia de trimitere reiese că exercițiul de interpretare avut în vedere de instanța de trimitere în temeiul articolului 65 din Codul civil ar echivala in fine cu modificarea conținutului clauzei de indexare în discuție în litigiul principal, întrucât ar conduce la modificarea înțelesului dat acesteia prin introducerea referirii la „valoarea de piață” a monedei străine.

71

Chiar considerând că interpretarea propusă de instanța de trimitere corespunde sensului comun dat de părțile la contract la încheierea acestuia, cu privire la clauza de indexare în discuție în litigiul principal, fapt pe care pare totuși să îl contrazică observațiile scrise depuse de părțile menționate în fața Curții, totuși o clauză declarată abuzivă de instanța națională trebuie lăsată neaplicată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, fără ca conținutul acesteia să poată fi modificat.

72

Doar dacă clauza abuzivă ar obliga instanța să anuleze contractul în ansamblul său, expunând prin aceasta consumatorul la consecințe deosebit de prejudiciabile, astfel încât acesta din urmă ar fi penalizat, instanța națională va putea înlocui această clauză cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv (a se vedea în acest sens Ordonanța din 4 februarie 2021, CDT, C‑321/20, nepublicată, EU:C:2021:98, punctul 43 și jurisprudența citată).

73

Cu toate acestea, s‑a statuat că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 se opune remedierii lacunelor unui contract, provocate de eliminarea clauzelor abuzive cuprinse în acesta, doar pe baza unor dispoziții naționale cu caracter general care prevăd că efectele exprimate într‑un act juridic se completează, printre altele, cu efectele care decurg din principiul echității sau din obiceiuri, care nu sunt dispoziții supletive și nici dispoziții aplicabile în cazul unui acord între părțile la contract (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Dziubak, C‑260/18, EU:C:2019:819, punctul 62).

74

Or, în speță, pe de o parte, din decizia de trimitere nu reiese că operațiunea de interpretare avută în vedere de instanța de trimitere ar avea ca obiect remedierea nevalidității contractului pentru motivul că acesta nu ar putea continua să existe fără clauza de indexare în discuție în litigiul principal.

75

Pe de altă parte, sub rezerva verificărilor instanței de trimitere, nu pare că articolul 65 din Codul civil, care conține o normă de interpretare de ordin general, constituie o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.

76

În al treilea rând, principiul lipsei de efect al unei clauze abuzive, astfel cum este prevăzut la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, nu poate fi repus în discuție de considerente legate de împrejurările în care contractul în cauză a fost încheiat și executat.

77

Astfel, Curtea a statuat că, pentru a garanta efectul disuasiv al articolului 7 din Directiva 93/13, prerogativele instanței naționale prin care se constată prezența unei clauze abuzive, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, nu pot depinde de aplicarea în situația de fapt a acestei clauze (Ordonanța din 11 iunie 2015, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, C‑602/13, nepublicată, EU:C:2015:397, punctul 50).

78

În aceste condiții, împrejurarea că reclamanții din litigiul principal nu au demonstrat decât un interes redus pentru clauza de indexare a contractului nu poate repune în discuție principiul amintit la punctul 57 din prezenta hotărâre, în temeiul căruia, atunci când instanța națională constată caracterul abuziv al unei clauze cuprinse într‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, acesteia îi revine, conform articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, obligația de a lăsa neaplicată această clauză.

79

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua subîntrebare din cadrul primei întrebări și la a doua întrebare că articolele 5 și 6 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că se opun ca instanța națională, care a constatat caracterul abuziv al unei clauze dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, să procedeze la interpretarea acestei clauze pentru a atenua caracterul său abuziv, chiar dacă această interpretare ar corespunde voinței comune a părților la contract.

80

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară: