Atribuirea contractelor publice și a concesiunilor – în sectoarele apei, energiei, transportului și telecomunicațiilor

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 92/13/CEE privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva le impune țărilor UE să se asigure că deciziile de atribuire a contractelor publice și a concesiunilor în sectorul utilităților, precum și deciziile preliminare de procedură din contextul respectiv pot fi revizuite rapid și eficient pe motivul că deciziile respective au încălcat legislația UE în domeniul achizițiilor publice.

ASPECTE-CHEIE

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la , iar țările UE au avut obligația de a o transpune în legislația proprie până la .

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 92/13/CEE a Consiliului din privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor (JO L 76, , pp. 14-20)

Modificările succesive aduse Directivei 92/13/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

data ultimei actualizări