Politica UE în domeniul apărării și industriei apărării

Politica privind industria de apărare a Uniunii Europene (UE) este o evoluție relativ recentă din punct de vedere al celor peste 60 de ani de existență a blocului. Inițiativele industriale de apărare ale UE în acest domeniu au ca temei juridic articolul 173 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care stă la baza politicii industriale.

Deși mai multe state membre UE au mari industrii de apărare sofisticate din punct de vedere tehnologic, care au jucat un rol important în economiile lor naționale, apărarea a fost considerată un domeniu sensibil, în care țările s-au preocupat să își păstreze suveranitatea. Articolul 346 din TFUE le-a permis o libertate de acțiune considerabilă cu privire la licitarea contractelor de apărare (la fel precum predecesorul său, Tratatul de la Roma), având ca rezultat o piață defavorizată.

Bazându-se pe inițiativele anterioare, Comisia Europeană a adoptat în 2013 o strategie pentru a spori eficiența și competitivitatea bazei tehnologice și industriale a apărării europene. Pentru a asigura cheltuieli de apărare mai eficiente, strategia a evidențiat importanța:

Politica UE din domeniul industriei de apărare a primit un impuls suplimentar prin planul de acțiune european în domeniul apărării (2016) și o comunicare privind lansarea Fondului european de apărare pentru a sprijini cercetarea și dezvoltarea colaborativă în domeniul apărării (2017).

Planul european de acțiune în domeniul apărării are 3 direcții:

Precedat de 2 programe pilot, Fondul european de apărare va avea un buget de aproximativ 8 miliarde de euro în perioada cadrului financiar multianual 2021-2027. Acesta va finanța proiecte în care cel puțin 3 entități (în principal companii și organizații de cercetare) din 3 state membre diferite desfășoară în comun activități de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării și va promova activități transfrontaliere ale întreprinderilor mici și mijlocii.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA: