Echipamente utilizate pentru represiune internă și în scopuri militare
Este interzisă vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente care ar
putea fi utilizate în scopul represiunii interne către orice persoană sau entitate
din Myanmar/Birmania sau în scopul utilizării în Myanmar/Birmania, în cazul în care
acestea sunt destinate uzului militar, utilizatorilor finali militari sau poliției
de frontieră. Acestea includ:
arme de foc, muniție, lunete pentru arme, bombe și grenade;
vehicule și componente special concepute pentru restabilirea ordinii publice:
echipate cu un tun cu apă în scopul restabilirii ordinii publice;
electrificate în vederea respingerii atacatorilor;
concepute special pentru transportul sau transferul prizonierilor sau/și
al deținuților; sau
concepute special pentru desfășurarea barierelor mobile;
explozivi special concepuți pentru a declanșa explozii prin mijloace electrice
sau neelectrice, cu excepția celor destinați unei utilizări comerciale
specifice, cum ar fi dispozitivele de umflare a airbagurilor auto;
alți explozivi, inclusiv:
amatol;
nitroceluloză (care conține mai mult de 12,5 % azot);
nitroglicol;
tetranitrat de pentaeritritol;
clorură de picril; și
TNT;
echipamente de protecție, inclusiv:
veste antiglonț care oferă protecție balistică sau protecție contra
armelor albe; sau
căști care oferă protecție balistică sau protecție contra schijelor,
căști cu vizor, scuturi de protecție și scuturi balistice.
Interdicția nu include îmbrăcămintea de protecție, inclusiv vestele antiglonț și
căștile de protecție, exportate temporar în Myanmar/Birmania de către personalul
Organizației Națiunilor Unite, al Uniunii Europene (UE) sau al statelor membre ale UE, de către mass-media sau de către
lucrătorii din domeniul umanitar și al dezvoltării, exclusiv pentru uz
personal.
Asistență tehnică și finanțarea activităților militare
Este interzisă furnizarea (sau promovarea) următoarelor produse către orice persoană,
entitate sau organism din Myanmar/Birmania sau în vederea utilizării în
Myanmar/Birmania:
asistență tehnică pentru activități militare și furnizarea de arme și
echipamente conexe, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare,
echipamente paramilitare și piese de schimb;
asistență financiară legată de activități militare, inclusiv represiunea
internă, în special subvenții, împrumuturi și asigurări ale creditelor de export
pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de arme și echipamente
conexe.
Echipamente, tehnologie și software pentru monitorizarea sau interceptarea
comunicațiilor prin internet sau telefonie
Vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipamente, tehnologii sau programe
informatice care ar putea fi utilizate pentru monitorizarea sau interceptarea
comunicațiilor prin internet sau telefonie sunt interzise fără o autorizație
prealabilă din partea statului membru în cauză.
Statele membre nu trebuie să acorde autorizația în cazul în care consideră că
echipamentele, tehnologia sau programele informatice vor fi utilizate în scopul
represiunii interne de către guvernul, organismele publice, societățile sau agențiile din Myanmar/Birmania.
Sancțiuni economice
Toate fondurile și resursele economice sunt înghețate în cazul
în care aparțin sau sunt deținute, păstrate sau controlate de persoanele,
entitățile sau organismele enumerate în anexa IV la regulament.
Niciun fond sau resursă economică nu poate fi pus la dispoziția
persoanelor, entităților sau organismelor enumerate.
Derogări
Statele membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri înghețate, inclusiv
pentru:
necesități de bază, inclusiv pentru plata produselor
alimentare, a chiriilor sau a ipotecilor, a medicamentelor și a tratamentelor
medicale, a impozitelor, a primelor de asigurări și a taxelor pentru utilități
publice;
onorarii și cheltuieli profesionale rezonabile suportate pentru
serviciile juridice;
comisioane sau taxe pentru deținerea de fonduri sau resurse economice
înghețate;
anumite alte cheltuieli extraordinare, cu condiția de a anunța
celelalte state membre și Comisia Europeană cu cel puțin două săptămâni
înainte;
utilizarea diplomatică sau consulară sau utilizarea de către o
organizație internațională care beneficiază de imunitate;
în scopuri umanitare, cum ar fi furnizarea de asistență –
inclusiv de provizii medicale – și alimente, transferul de lucrători umanitari
sau evacuări;
dezafectarea sondelor de petrol și gaze în conformitate cu standardele internaționale, cum ar fi eliminarea
deșeurilor și reabilitarea sitului din motive de siguranță și de mediu.
Persoane și entități sancționate
Membri ai forțelor armate din Myanmar, ai forțelor de poliție din Myanmar și ai
poliției de frontieră responsabili de:
obstrucționarea furnizării de asistență umanitară pentru civilii aflați
în nevoie; sau
obstrucționarea desfășurării unor anchete independente privind presupuse
încălcări sau abuzuri grave ale drepturilor omului.
Persoane sau entități:
ale căror acțiuni, politici sau activități subminează democrația sau statul de dreptsau care amenință pacea,
securitatea sau stabilitatea din Myanmar/Birmania; sau
deținute sau controlate de forțele armate din Myanmar sau care generează
venituri pentru acestea, le oferă sprijin sau beneficiază de pe urma
lor.
Persoane sau entități asociate cu cele de mai sus.
DE CÂND SE APLICĂ DECIZIA ȘI REGULAMENTUL?
Decizia 2013/184/PESC se aplică de la . Decizia (PESC) 2026/927 a prelungit măsurile restrictive până la .
Regulamentul (UE) nr. 401/2013 se aplică de la
.
CONTEXT
Regulamentul abrogă Regulamentul (CE) nr. 194/2008.
Decizia 2013/184/PESC a Consiliului din privind măsuri restrictive împotriva Myanmar/Birmaniei și de
abrogare a Deciziei 2010/232/PESC (JO L 111, , p. 75-76).
Modificările succesive aduse Deciziei 2013/184/PESC au fost integrate în textul de
bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Regulamentul (UE) nr. 401/2013 al Consiliului din privind măsuri restrictive instituite împotriva Myanmar/Birmaniei și
de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 194/2008 (JO
L 121, , p.
1-7).
Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare
adoptată de Consiliu la
(echipamentele care fac obiectul Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului de
definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie
și echipament militar) (de actualizare și înlocuire a Listei comune a Uniunii
Europene cuprinzând produsele militare adoptată de Consiliu la ) (JO C 100, , p.
3-35).
Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană – Titlul V – Dispoziții
generale privind acțiunea externă a Uniunii și dispoziții speciale privind politica
externă și de securitate comună – Capitolul 2 – Dispoziții speciale privind politica
externă și de securitate comună – Secțiunea 1 – Dispoziții comune – Articolul 29 (ex-articolul 15 TUE) (JO C 202, , p. 33).
Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a
cincea – Acțiunea externă a Uniunii – Titlul IV – Măsurile restrictive – Articolul
215 (ex-articolul 301 TCE) (JO C 202, , p.
144).