Bruxelles, 4.9.2019

COM(2019) 394 final

COMUNICARE A COMISIEI

Finalizarea pregătirilor pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană la 1 noiembrie 2019


COMUNICARE A COMISIEI COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIUL EUROPEAN, CONSILIU, BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN, COMITETUL REGIUNILOR ȘI BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

Finalizarea pregătirilor pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană la 1 noiembrie 2019

1.Introducere

În data de 29 martie 2017, Regatul Unit și-a notificat intenția de a se retrage din Uniunea Europeană, invocând procedura de la articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). La 11 aprilie 2019, în urma unei solicitări care i-a fost adresată de Regatul Unit, Consiliul European (articolul 50) a convenit 1 să prelungească din nou, până la 31 octombrie 2019, perioada prevăzută la articolul 50 alineatul (3) din TUE. Cu excepția cazului în care Regatul Unit ratifică Acordul de retragere 2 până la 31 octombrie 2019 sau solicită o a treia prelungire, pe care Consiliul European (articolul 50) trebuie să o aprobe în unanimitate, Regatul Unit va fi, începând cu 1 noiembrie 2019, o țară terță fără un acord care să asigure o retragere ordonată.

Încă de la începutul negocierilor, opinia fermă a Comisiei a fost că o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană pe baza Acordului de retragere este cel mai bun scenariu. După cum a subliniat în mod constant Comisia, retragerea fără un acord va cauza perturbări semnificative atât în Regatul Unit, cât și la nivelul UE-27. Măsurile de contingență nu pot decât să atenueze cele mai grave perturbări cauzate de o retragere fără un acord.

Mai sunt doar opt săptămâni până la termenul de 31 octombrie 2019. Timpul scurt rămas și situația politică din Regatul Unit au sporit riscul unei retrageri fără un acord a acestei țări la data respectivă. În conformitate cu abordarea subliniată de Consiliul European (articolul 50) pe parcursul întregului proces, toți actorii trebuie să se pregătească în continuare pentru toate scenariile posibile. Prin urmare, toți actorii ar trebui să facă în prezent toate ajustările finale necesare ale planurilor lor în ceea ce privește o retragere fără un acord la 1 noiembrie 2019. Aceștia nu ar trebui să se bazeze pe ipoteza că Regatul Unit va solicita, înainte de 31 octombrie, o a treia prelungire și că aceasta va fi acceptată de Consiliul European (articolul 50).



2.Drepturile cetățenilor

Comisia a subliniat în mod constant faptul că protecția cetățenilor UE în Regatul Unit, precum și a resortisanților Regatului Unit în Uniunea Europeană reprezintă o prioritate. După cum se precizează în cea de A cincea comunicare din 12 iunie 2019 privind pregătirea pentru Brexit 3 , statele membre ale UE-27 au instituit măsuri naționale de contingență pentru a se asigura că resortisanții Regatului Unit și membrii de familie ai acestora care nu sunt resortisanți ai unui stat membru al UE își vor păstra dreptul de ședere legală în perioada imediat următoare unei retrageri fără un acord. Comisia a colaborat cu statele membre ale UE-27 pentru a asigura coerența abordării de ansamblu, recunoscând, în același timp, că este nevoie de flexibilitate la nivel național. Comisia furnizează o prezentare de ansamblu a tuturor măsurilor naționale de contingență privind drepturile de ședere pe paginile sale web consacrate pregătirii pentru Brexit 4 .

Cetățenii UE care își au reședința în Regatul Unit pot găsi informații privind drepturile lor de ședere pe site-ul web al guvernului britanic 5 . În plus față de eforturile reprezentanțelor diplomatice ale statelor membre în Regatul Unit, birourile Reprezentanței Comisiei în Regatul Unit și serviciile competente din Bruxelles ale Comisiei vor continua să monitorizeze îndeaproape măsurile luate de Regatul Unit privind continuarea șederii cetățenilor Uniunii în Regatul Unit. Acestea vor furniza cetățenilor interesați informații și cunoștințe de specialitate în această privință.

Deși drepturile de securitate socială ale cetățenilor care au legătură cu Regatul Unit și sunt în vigoare înainte de data retragerii sunt protejate de regulamentul privind măsurile de contingență relevant 6 , unele state membre instituie, de asemenea, măsuri unilaterale de contingență la nivel național pentru perioada de după retragere. Aceste măsuri completează protecția drepturilor de securitate socială asigurate la nivelul UE, de exemplu prin aplicarea principiului cumulării în ceea ce privește perioadele de muncă, de asigurare și de ședere în Regatul Unit după retragere sau prin protejarea în continuare a drepturilor de securitate socială ale acestor cetățeni după retragere. Comisia furnizează o prezentare de ansamblu actualizată a tuturor măsurilor naționale de contingență în domeniul drepturilor de securitate socială pe paginile sale web consacrate pregătirii pentru Brexit 7 .

3.Finalizarea pregătirilor în anumite sectoare

În fiecare din cele cinci comunicări anterioare privind pregătirea pentru Brexit 8 , Comisia a îndemnat factorii interesați să se pregătească și va continua să se adreseze tuturor părților interesate pentru a le oferi informații și consiliere. Statele membre și entitățile private, inclusiv asociațiile și camerele de comerț, ar trebui, de asemenea, să continue să ofere informații pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile să își finalizeze pregătirile, inclusiv în cadrul unor foruri instituite special în acest scop.

Pentru a sprijini întreprinderile în ceea ce privește verificarea stadiului pregătirii și identificarea acțiunilor care sunt încă necesare pentru finalizarea pregătirilor în vederea unei retrageri fără un acord la 1 noiembrie 2019, Comisia a pus la dispoziție pe paginile sale web o „listă de verificare privind pregătirea pentru Brexit” 9 . Comisia a publicat, de asemenea, avize specifice fiecărui sector destinate factorilor interesați, privind diverse aspecte 10 . La nivel național, diferite asociații de întreprinderi au pregătit, de asemenea, instrumente similare. Toți operatorii economici sunt invitați să utilizeze instrumente de acest tip.

Prezenta secțiune se concentrează pe anumite domenii în care este necesară o vigilență permanentă și deosebită în lunile următoare.

3.1.Formalitățile la frontieră și comerțul

Toate sectoarele comerțului cu Regatul Unit, atât de mărfuri, cât și de servicii, vor fi afectate de retragere. În ceea ce privește în special comerțul cu mărfuri, operatorii economici trebuie să se pregătească pentru consecințe importante începând cu 1 noiembrie 2019 în domeniul formalităților vamale, al taxării indirecte și, dacă este cazul, al controalelor sanitare și fitosanitare, dacă Regatul Unit se retrage din Uniune fără un acord. Printre aceste consecințe se numără, de exemplu, aplicarea formalităților vamale. Vor trebui depuse declarații și s-ar putea ca autoritățile vamale să ceară garanții pentru datorii vamale potențiale sau existente. Se pot aplica, de asemenea, interdicții sau restricții în cazul anumitor mărfuri care intră în UE din Regatul Unit sau invers, ceea ce înseamnă că ar putea fi necesare licențe de import sau de export.

Începând cu 1 noiembrie 2019, pentru mărfurile din Regatul Unit care intră în UE se vor aplica taxe vamale 11 și s-ar putea ca Regatul Unit să aplice taxe vamale pentru mărfurile provenind din UE. Tarifele medii aplicate de UE sunt de aproximativ 2,7 % pentru produsele neagricole importate în Uniune și de 8,1 % pentru produsele agricole 12 . De exemplu, pentru produsele lactate se aplică în medie o taxă de 44,8 %, pentru carne de 17,8 %, pentru pește de 11,4 %, pentru produse vestimentare de 11,5 %, iar pentru automobile de 10 % 13 . Operatorii economici din UE-27 ar trebui să își evalueze lanțurile de aprovizionare și să se asigure că planurile lor de afaceri iau în considerare aplicarea acestor taxe vamale. Statele membre vor percepe și taxe pe valoarea adăugată la importurile de mărfuri din Regatul Unit care intră în UE.

Pentru a reduce pe cât posibil la minimum perturbarea comerțului cu mărfuri care trec frontiera din prima zi după retragere, comercianții, transportatorii și expeditorii din întreaga Europă care intenționează să transporte mărfuri către și din Regatul Unit trebuie să fie pregătiți să îndeplinească toate formalitățile necesare. Ei trebuie să facă aceste pregătiri indiferent de locul în care își au sediul. Aceasta nu este o problemă doar pentru cei care își au sediul în regiuni învecinate cu Regatul Unit sau care comercializează volume mari de mărfuri cu această țară.

Toate părțile implicate în lanțul de aprovizionare trebuie să fie conștiente de responsabilitățile care le revin în ceea ce privește îndeplinirea tuturor formalităților necesare și ar trebui să se asigure că documentația și certificările necesare sunt în ordine Pregătirea pentru formalitățile respective ar putea dura mult și implică contacte cu autoritățile relevante din ambele părți ale frontierei. Transportul mărfurilor sub regimul comun de tranzit va reduce formalitățile la punctul de trecere a frontierei 14 . Având în vedere posibilele perturbări la frontiere la momentul retragerii, comercianții, transportatorii și expeditorii ar trebui să verifice situația rutei lor comerciale preferate și să ia măsurile corespunzătoare.

Exporturile de mărfuri originare din UE trebuie să îndeplinească cerințele necesare pentru a beneficia de preferințele comerciale acordate în temeiul acordurilor comerciale 15 . Materialele, părțile și componentele originare din Regatul Unit care sunt încorporate în mărfuri fabricate în UE nu vor fi considerate a fi originare din UE. Prin urmare, operatorii trebuie să își adapteze lanțurile de aprovizionare și să se asigure că mărfurile exportate și toate documentele și formalitățile sunt conforme cu reglementările privind cerințele referitoare la origine din acordurile comerciale relevante.

Comisia a pregătit o serie de avize și documente de orientare detaliate în domeniul vamal, al originii, al taxei pe valoarea adăugată și al accizelor, acestea toate fiind disponibile online 16 . De asemenea, sunt disponibile online și cursuri e-learning scurte privind consecințele Brexitului în domeniul vamal și fiscal și fișe practice introductive privind conceptele vamale esențiale 17 .

În cea de A cincea sa comunicare din 12 iunie 2019 privind pregătirea pentru Brexit 18 , Comisia a subliniat că prima fază a campaniei de comunicare a arătat deja că unele întreprinderi luaseră măsuri, dar eforturile trebuie să continue în toate statele membre până la data retragerii. Comisia își va intensifica acum campania de comunicare multilingvă 19 lansată la 18 februarie 2019, pentru a se adresa întreprinderilor din UE, toate informațiile pentru acestea fiind disponibile în spațiul public 20 . 

La rândul lor, statele membre, și în special cele care constituie principalele puncte de intrare și de ieșire pentru schimburile comerciale ale Uniunii Europene cu Regatul Unit, au făcut investiții semnificative în materie de resurse umane și de infrastructură, atât fizică (inclusiv puncte de control la frontieră), cât și tehnologică, pentru a facilita circulația mărfurilor la frontierele lor cu Regatul Unit. În plus, aceste state membre derulează și vor continua să deruleze în lunile următoare campanii de informare și comunicare în care le explică tuturor actorilor vizați toate formalitățile necesare, atât în ceea ce privește controalele vamale 21 , cât și cele sanitare și fitosanitare 22 . Comercianții, transportatorii și expeditorii sunt invitați să se informeze cu privire la formalitățile relevante și la fluxurile de lucru și infrastructura tehnologică utilizată pe ruta comercială preconizată 23 .

3.2.Medicamentele, dispozitivele medicale și substanțele chimice

Deși pregătirile pentru retragerea Regatului Unit în domeniile medicamentelor, dispozitivelor medicale și substanțelor chimice s-au accelerat la sfârșitul lunii martie și la începutul lunii aprilie 2019, este necesar un efort final semnificativ 24 . Comisia, împreună cu Agenția Europeană pentru Medicamente, cu rețeaua șefilor agențiilor pentru medicamente, cu rețeaua autorităților competente în domeniul dispozitivelor medicale și cu Agenția Europeană pentru Produse Chimice, continuă să furnizeze informații factorilor interesați reamintindu-le de necesitatea efectuării de pregătiri înainte de 31 octombrie 2019. Dacă nu se iau măsuri pentru ca medicamentele, dispozitivele medicale și substanțele chimice să fie conforme cu reglementările UE, acestea nu vor putea fi introduse pe piața UE după data menționată. Comisia consideră că prelungirea actuală a perioadei prevăzute la articolul 50 alineatul (3) din TUE asigură suficient timp pentru a realiza acest lucru și nu intenționează să adopte alte măsuri de contingență.

Medicamentele

Medicamentele de uz uman și cele de uz veterinar sunt autorizate fie la nivel central de către Comisie, fie la nivel național de către statele membre. Ambele categorii de medicamente sunt afectate de retragerea Regatului Unit. Astfel cum s-a subliniat în cea de A cincea comunicare din 12 iunie 2019 privind pregătirea pentru Brexit 25 , Agenția Europeană pentru Medicamente era deja, în aprilie 2019, pe punctul de a asigura conformitate cu reglementările pentru aproape toate produsele autorizate la nivel central, în timp ce, în cazul produselor autorizate la nivel național sunt necesare eforturi în continuare. De atunci s-au înregistrat progrese semnificative, peste 80 % din produsele autorizate la nivel național fiind pe cale de a se conforma reglementărilor până la 31 octombrie 2019. Aceste progrese s-au obținut parțial datorită unei scutiri temporare care oferă întreprinderilor timp până la sfârșitul anului 2019 pentru a-și transfera instalațiile de testare pe loturi din Regatul Unit în UE-27. Deși evoluțiile sunt pozitive, sectorul este puternic încurajat să se asigure că toate produsele autorizate în cauză vor fi pe deplin conforme cu reglementările până la 31 octombrie 2019 și că transferul instalațiilor de testare pe loturi se va finaliza până la 31 decembrie 2019, pentru a asigura că produsele respective pot fi introduse în continuare pe piața din UE. Mai mult, având în vedere provocările specifice cu care se confruntă statele membre mai mici care s-au bazat în trecut într-o mare măsură pe autorizațiile de introducere pe piață emise de Regatul Unit, sectorul are responsabilitatea de a colabora cu acele state membre pentru a se asigura că medicamentele vor fi disponibile în continuare pentru acestea.

Dispozitivele medicale

Datele provenite de la organismele notificate din Regatul Unit indică faptul că transferul către organismele notificate din UE-27 al certificatelor dispozitivelor medicale introduse pe piața UE-27 este în plină desfășurare, iar pentru cea mai mare parte din dispozitive transferul respectiv este în curs de a fi finalizat până la 31 octombrie 2019. Grupul operativ pentru Brexit al rețelei autorităților competente în domeniul dispozitivelor medicale, în strânsă colaborare cu Comisia, urmărește progresele înregistrate în ceea ce privește certificatele rămase, pe baza feedbackului primit în urma unui sondaj efectuat în vara anului 2019 în rândul producătorilor și al organismelor notificate în cauză. Rezultatele indică faptul că există încă producători care nu au luat toate măsurile necesare în vederea transferului către un organism notificat din UE-27. Producătorii rămași și organismele notificate din Regatul Unit sunt puternic încurajate să se asigure că transferul tuturor certificatelor relevante și adaptările necesare ale etichetelor produselor sunt finalizate până la data retragerii, astfel încât producătorii să poată în continuare să își introducă produsele pe piața din UE după această dată. Comisia și rețeaua autorităților competente în domeniul dispozitivelor medicale vor continua să monitorizeze evoluția situației în lunile septembrie și octombrie.

Substanțele chimice

În domeniul substanțelor chimice, până la jumătatea lunii august 2019 doar 52 % din solicitanții de înregistrări în temeiul REACH 26 își transferaseră înregistrările în UE-27. Agenția Europeană pentru Produse Chimice a deschis o procedură specifică Brexitului denumită Brexit window în REACH-IT care le permite solicitanților de înregistrări să ia măsurile necesare în vederea finalizării transferului, înainte de data retragerii, al înregistrărilor REACH pe care le-au inițiat. Brexit window va rămâne deschisă până la 31 octombrie 2019. În ceea ce privește autorizațiile REACH, deținătorii de autorizații emise de Regatul Unit, solicitanții de autorizații din Regatul Unit și utilizatorii din aval din Regatul Unit care furnizează substanțe sau amestecuri în UE-27 în cadrul unor lanțuri de aprovizionare existente sunt invitați să întreprindă demersurile necesare pentru a asigura conformitatea cu reglementările pentru utilizatorii lor din aval din UE-27. În schimb, utilizatorii din aval din UE-27 ai solicitanților de înregistrări din Regatul Unit, deținătorii de autorizații emise de Regatul Unit, solicitanții de autorizații din Regatul Unit și utilizatorii din aval din Regatul Unit sunt sfătuiți să verifice împreună cu furnizorii lor că produsele relevante vor fi în conformitate cu reglementările până la 31 octombrie 2019 și să ia măsuri proprii, după caz, utilizând orientările disponibile 27 . Pentru ca introducerea pe piața UE a substanțelor chimice începând cu data retragerii să poată continua este crucial să se asigure conformitatea cu reglementările.

3.3.Serviciile financiare

În sectorul serviciilor financiare, Comisia încurajează insistent societățile de asigurări și alți operatori de servicii financiare care nu și-au finalizat încă măsurile de pregătire să facă acest lucru până la 31 octombrie 2019.

La 19 decembrie 2018, Comisia a adoptat un număr limitat de măsuri de contingență, inclusiv două decizii privind echivalența pentru o perioadă limitată, cu scopul de a le permite operatorilor din UE-27 să își transfere relațiile contractuale către furnizori de servicii autorizați să își desfășoare activitățile în UE-27. Prima din aceste două decizii permite Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe să recunoască temporar contrapărțile centrale stabilite în prezent în Regatul Unit, îngăduindu-le să continue furnizarea de servicii în Uniune. Aceasta expiră la 30 martie 2020. A doua decizie permite temporar depozitarilor centrali de valori mobiliare din Regatul Unit să continue să furnizeze servicii notariale și de administrare centralizată operatorilor din Uniune. Aceasta expiră la 30 martie 2021. În plus, Comisia a adoptat două regulamente delegate pentru a le permite operatorilor din UE-27 care dețin contracte derivate necompensate în derulare să înlocuiască contrapărțile din Regatul Unit cu contrapărți din UE în termen de 12 luni de la retragerea Regatului Unit, fără a pierde tratamentul prudențial de care beneficiază în prezent aceste contracte. Comisia apreciază că firmele s-au pregătit în mare măsură pentru o retragere fără un acord, inclusiv prin novația contractelor lor în derulare pentru a înlocui contrapărțile din Regatul Unit, și că acum trebuie să își finalizeze pregătirile în intervalul de timp acordat prin aceste măsuri de contingență. Prin urmare, Comisia nu consideră că este necesară adoptarea de măsuri de contingență suplimentare. Comisia va continua să evalueze situația de pe piețe după data retragerii și va decide cu privire la acțiunile adecvate pe baza legislației UE în vigoare la momentul relevant, ținând seama în special de cadrul introdus în Regulamentul privind infrastructura pieței europene în ceea ce privește cerințele pentru recunoașterea contrapărților centrale din țările terțe.

3.4.Pescuitul

În plus față de legislația privind măsurile de contingență (a se vedea secțiunea 3.2), în domeniul pescuitului Comisia a continuat consultările cu statele membre cu privire la o abordare coordonată în vederea pregătirii pentru un scenariu în care navele UE nu ar mai avea acces la apele Regatului Unit. Există un angajament comun de a coopera și de a se coordona îndeaproape în acest caz, inclusiv printr-un cadru comun de monitorizare a schimbărilor sau a perturbărilor activităților de pescuit în apele UE. Această activitate se va intensifica în perioada următoare, iar Comisia este pregătită să faciliteze analize și discuții suplimentare. În data de 18 iulie 2019, serviciile Comisiei au publicat, de asemenea, un nou document de întrebări și răspunsuri cu privire la consecințele pentru activitățile de pescuit în cazul unei retrageri fără un acord 28 . În plus față de tema accesului la ape (și a controlului acestuia) și a posibilităților de pescuit, documentul oferă informații practice referitoare la o serie de teme specifice precum controalele sanitare și vamale. Autoritățile statelor membre și asociațiile de pescari sunt invitate să difuzeze pe scară largă aceste informații.

4.Ajustări tehnice ale măsurilor de contingență și adoptarea altor acte anunțate anterior

Astfel cum s-a declarat în cea de A cincea comunicare din 12 iunie 2019 privind pregătirea pentru Brexit 29 , Comisia a examinat toate măsurile adoptate la nivelul UE pentru pregătirea în vederea retragerii Regatului Unit și a concluzionat că aceste acte legislative și fără caracter legislativ ale UE își îndeplinesc în continuare obiectivele vizate. Prin urmare, nu este necesar să li se aducă modificări de fond. Pe de altă parte, având în vedere noul calendar care rezultă din prelungirea actuală, sunt necesare unele ajustări tehnice specifice în anumite sectoare. Acestea sunt explicate în secțiunile următoare.

În ceea ce privește actele fără caracter legislativ privind măsuri de contingență adoptate de Comisie în domeniul legislației sanitare a UE, în contextul datei anterioare de retragere – 12 aprilie 2019, care au devenit caduce ca urmare a prelungirii perioadei prevăzute la articolul 50 alineatul (3) din TUE, Comisia va reevalua situația cu puțin timp înainte de data retragerii și, cu condiția ca Regatul Unit să continue să furnizeze garanțiile necesare, va readopta măsurile, pentru a asigura aplicarea acestora începând cu 1 noiembrie 2019.

4.1.Transporturile

În domeniul transporturilor au fost instituite măsuri de contingență pentru a se menține conexiunile esențiale de transport pentru modurile de transport cele mai afectate: transportul aerian, feroviar și rutier de călători și de mărfuri.

În conformitate cu principiile care stau la baza tuturor măsurilor de contingență, regulamentele aferente care permit o conectivitate continuă sunt unilaterale, au un domeniu de aplicare limitat și se aplică pentru o perioadă limitată de timp. Regulamentul de asigurare a conectivității de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane 30 a fost adoptat la puțin timp după o primă prelungire scurtă a perioadei menționate la articolul 50 alineatul (3) din TUE, până la 12 aprilie 2019, data la care aplicarea acestuia încetează fiind fixată la 31 decembrie 2019, avându-se în vedere, de asemenea, ca posibile măsuri pentru conectivitatea de bază să fie întreprinse în contextul sistemului de cote multilaterale al Conferinței Europene a Miniștrilor Transporturilor (CEMT). Din motive similare, perioada de aplicare a regulamentului care asigură conectivitatea aeriană de bază 31 a fost corelată cu sfârșitul sezonului de iarnă 2019/2020 al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA) și, prin urmare, va expira la 30 martie 2020.

În cazul în care Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană la 1 noiembrie 2019 fără un acord, perioada de aplicare a Regulamentului (UE) 2019/501 ar trebui, prin urmare, să fie limitată la două luni, iar cea a Regulamentului (UE) 2019/502 la mai puțin de jumătate din perioada prevăzută inițial.

Pentru a se asigura că aceste regulamente privind măsuri de contingență își îndeplinesc obiectivele astfel cum au fost stabilite inițial, inclusiv în ceea ce privește perioada lor de aplicare, și având în vedere amânarea cu șapte luni a datei de retragere a Regatului Unit, Comisia a adoptat astăzi o propunere de prelungire cu aceeași perioadă de timp a duratei de valabilitate a Regulamentelor (UE) 2019/501 și (UE) 2019/502. Prin urmare, se propune prelungirea până la 31 iulie 2020 a perioadei de aplicare a regulamentului privind măsuri de contingență care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane. Fără a aduce atingere competenței exclusive a Uniunii, statele membre ar trebui să acționeze în continuare în vederea creșterii numărului de permise CEMT disponibile pentru transportul către Regatul Unit în viitor. De asemenea, se propune prelungirea până la 24 octombrie 2020 a perioadei de aplicare a regulamentului privind măsuri de contingență care asigură conectivitatea aeriană de bază, menținându-se corelarea cu sezoanele IATA.

În domeniul transportului aerian, Regulamentul (UE) 2019/502 privind măsurile de contingență include, de asemenea, un mecanism specific menit să permită companiilor aeriene din UE să respecte cerința conform căreia, după retragerea Regatului Unit, deținătorul participației majoritate și al controlului trebuie să fie stabilit în UE. Autoritățile naționale au finalizat examinarea planurilor prezentate de companiile aeriene afectate și au informat companiile aeriene în cauză și Comisia cu privire la rezultatele pozitive ale evaluării lor. Comisia a contactat autoritățile naționale responsabile și în unele cazuri și-a făcut cunoscute temerile referitoare la asigurarea de către planurile prezentate a respectării cerințelor UE. Companiile aeriene afectate trebuie să asigure deplina conformitate cu cerința privind stabilirea în UE a deținătorului participației majoritare și al controlului cel târziu la sfârșitul perioadei prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/502. În cazul în care aplicarea Regulamentului (UE) 2019/502 este prelungită în conformitate cu propunerea de astăzi, perioada respectivă se va încheia la 30 aprilie 2020 32 . Responsabilitatea asigurării respectării și aplicării efective a legislației UE până la data respectivă revine autorităților naționale.

Deși pentru transportul ocazional de pasageri cu autobuzul nu a fost adoptată nicio măsură de contingență, au fost efectuate pregătirile necesare pentru a se asigura conectivitatea în acest domeniu începând cu data retragerii, pe baza unui instrument internațional, Acordul Interbus 33 . Regatul Unit a depus instrumentul său de aderare la acordul respectiv, urmând ca după retragere să devină parte de sine stătătoare a acestuia.

4.2.Activitățile de pescuit

Având în vedere riscul retragerii fără un acord la 1 noiembrie 2019, precum și importanța pescuitului pentru mijloacele economice ale multor comunități costiere și pentru a asigura un pescuit durabil în apele respective, este necesar să se prevadă un regim care să permită accesul continuu și reciproc la pescuit al navelor din UE și din Regatul Unit în apele celeilalte părți, în conformitate cu condițiile prevăzute în regulamentele relevante ale Consiliului care stabilesc posibilitățile de pescuit, cu condiția ca posibilitățile de pescuit stabilite de ambele părți combinate să fie în concordanță cu gestionarea durabilă a stocurilor respective. În acest scop, Comisia a adoptat astăzi o propunere de prelungire până la sfârșitul anului 2020 a regulamentului privind măsurile de contingență referitor la autorizațiile de pescuit adoptat în martie 2019 34 . S-ar menține astfel un cadru juridic simplificat care să permită Uniunii Europene să acorde în continuare autorizații navelor britanice pentru a intra în apele UE și să gestioneze cererile de autorizare depuse de navele UE pentru a intra în apele Regatului Unit, numai dacă sunt îndeplinite condițiile privind accesul reciproc și durabilitatea. Acest cadru temporar, care oferă securitate juridică pescarilor și asigură conservarea stocurilor de pește, este necesar în absența unui acord în domeniul pescuitului cu Regatul Unit în noua sa calitate de țară terță. Pe această bază și în urma unei coordonări prealabile cu statele membre, Comisia este pregătită să transmită Regatului Unit cererile de autorizare privind navele UE imediat după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Propunerea menține posibilitatea unui schimb de cote cu Regatul Unit în 2020, în condițiile în care Comisia ar putea să efectueze schimburile de cote cu Regatul Unit în conformitate cu procedura prevăzută în propunere.

4.3.Bugetul UE

În cazul unei retrageri fără un acord, în numeroase domenii, Regatul Unit și beneficiarii britanici nu vor putea depune cereri pentru finanțări noi și nu vor mai fi eligibili pentru a primi fonduri sau se vor confrunta cu încetarea participării lor actuale la programele UE. Prin urmare, plățile ar trebui suspendate și ar putea fi efectuate doar dacă și atunci când Uniunea Europeană și Regatul Unit convin asupra unei soluții financiare. În anumite cazuri, contractele s-ar putea să trebuiască să fie reziliate dacă nu mai îndeplinesc cerințele de eligibilitate ale programului UE respectiv sau vor fi necesare modificări pentru a se asigura compatibilitatea cu cerințele de eligibilitate 35 . Pentru a reduce la minimum perturbările create de această situație, la 9 iulie 2019 Uniunea Europeană a adoptat un regulament privind măsuri de contingență pentru bugetul UE 36 , care menține eligibilitatea Regatului Unit și a beneficiarilor britanici pentru costurile suportate în 2019, cu condiția ca Regatul Unit să îndeplinească o serie de condiții, în special să își plătească contribuția la bugetul UE pentru 2019 înainte de o anumită dată și să permită efectuarea auditurilor și a controalelor necesare, inclusiv pe teritoriul acestuia, astfel cum se prevede în normele UE relevante. În paralel cu prezenta comunicare, Comisia consultă experții din statele membre, în conformitate cu procedurile aplicabile, cu privire la un proiect de regulament delegat care să adapteze termenele din regulamentul privind măsuri de contingență, având în vedere prelungirea perioadei prevăzute la articolul 50 alineatul (3) din TUE.

În urma prelungirii până la 31 octombrie 2019 a perioadei prevăzute la articolul 50 alineatul (3) din TUE, măsura, în forma în care este acum, ar acoperi o perioadă de numai două luni. Din acest motiv, Comisia a adoptat astăzi o propunere care reproduce pentru 2020 actualul regulament privind măsurile de contingență pentru 2019. Regatul Unit și beneficiarii britanici ar fi, prin urmare, până la sfârșitul anului 2020, eligibili să participe la programele din cadrul bugetului UE și să primească finanțare, dacă Regatul Unit acceptă și îndeplinește condițiile din regulamentul privind măsurile de contingență pentru 2019, își plătește contribuțiile la buget pentru 2020 și permite efectuarea auditurilor și a controalelor necesare.

4.4.Sprijinul financiar de contingență

Astfel cum s-a anunțat în cea de A patra comunicare din 10 aprilie 2019 privind pregătirea pentru Brexit 37 , Comisia a analizat modalitățile prin care programele și instrumentele existente ar putea fi utilizate pentru a sprijini sectoarele cele mai afectate, în special agricultura și pescuitul, și regiunile și autoritățile naționale care se vor confrunta cu perturbări semnificative în pofida pregătirilor pe care le-au efectuat. Scopul acestui pachet de sprijin financiar este de a furniza, în limitele resurselor disponibile, sprijin entităților celor mai afectate de o retragere fără un acord.

În sectorul agricol se va pune la dispoziție întregul spectru de instrumente existente pentru sprijinirea pieței și pentru acordarea de sprijin financiar direct fermierilor, în vederea atenuării celui mai grav impact asupra piețelor agroalimentare în cazul unui scenariu în care nu va exista un acord. Sprijinul financiar național ar trebui să fie corelat cu măsurile de piață excepționale ale UE, multiplicând impactul intervenției Uniunii Europene.

Comisia a adoptat astăzi o propunere de extindere a domeniului de aplicare a Fondului european de solidaritate pentru a acoperi sarcina financiară importantă care revine statelor membre, este direct imputabilă în cazul unei retrageri fără un acord și care nu a putut fi evitată prin pregătiri prealabile. Aceasta implică sprijin pentru schemele de ajutoare de stat destinate întreprinderilor, măsuri de menținere a locurilor de muncă actuale și măsuri de asigurare a funcționării controalelor la frontieră, a controalelor vamale și a celor sanitare și fitosanitare.

Astăzi Comisia a adoptat, de asemenea, o propunere prin care se asigură că Fondul european de ajustare la globalizare este disponibil pentru a sprijini lucrătorii disponibilizați ca urmare a unei retrageri fără un acord, numai dacă se respectă anumite condiții.

În plus față de cele două măsuri legislative de mai sus, pot fi puse în aplicare și alte intervenții, fără a fi necesară modificarea legislației. Comisia este pregătită să acționeze rapid dacă statele membre decid să își modifice programele lor din cadrul Fondurilor structurale și de investiții 38 pentru a aloca o parte din resursele disponibile, în contextul pachetelor lor financiare naționale, pentru soluționarea problemelor cauzate de o retragere fără un acord. Comisia va acționa, de asemenea, rapid dacă statele membre doresc să schimbe alocările din pachetele lor financiare naționale în cadrul Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime. În fine, Comisia este pregătită să propună modificări ale acordului dintre Uniunea Europeană și Fondul european de investiții pentru a permite utilizarea Programului pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME) în vederea facilitării accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii care au nevoie să investească pentru a-și modifica organizarea activității ca urmare a retragerii Regatului Unit fără un acord, sub rezerva îndeplinirii condițiilor adecvate și a disponibilității bugetare.

Pentru ca părțile interesate afectate, de exemplu întreprinderile mici și mijlocii cu o expunere semnificativă față de Regatul Unit, să poată beneficia de mai mult sprijin imediat, normele UE privind ajutoarele de stat oferă soluții flexibile pentru adoptarea unor măsuri de sprijin naționale.

5.Irlanda

În absența acordului de retragere, plecarea Regatului Unit din UE va duce la două spații fiscale și de reglementare distincte pe insula Irlanda. În temeiul dreptului internațional și în special al normelor Organizației Mondiale a Comerțului, de la 1 noiembrie 2019 atât UE, cât și Regatul Unit vor avea obligația de a-și percepe reciproc pentru produsele lor tarifele aplicabile mărfurilor provenite de la orice alt membru al Organizației Mondiale a Comerțului care nu a încheiat acorduri preferențiale. În plus, dreptul UE va impune ca toate mărfurile care intră în Irlanda din Regatul Unit să facă obiectul verificărilor și controalelor relevante pentru a proteja siguranța și sănătatea cetățenilor UE, pentru a menține integritatea pieței interne și pentru a asigura respectarea obligațiilor fiscale (taxe vamale, taxe indirecte).

Comisia și Irlanda continuă să conlucreze în contextul situației unice de pe insula Irlanda și urmărind obiectivele lor identice de a proteja integritatea pieței interne evitând totodată o frontieră strict controlată, de a identifica acorduri atât pentru soluții de contingență pentru perioada imediat următoare unei retrageri fără un acord, cât și pentru o soluție mai stabilă pentru perioada ulterioară. Protecția prevăzută de Acordul de retragere este singura soluție identificată care protejează Acordul din Vinerea Mare, asigură respectarea obligațiilor prevăzute de dreptul internațional și menține integritatea pieței interne.

6.Răspunsul la perturbările din perioada imediat următoare a unei retrageri fără un acord

În cazul în care Regatul Unit se retrage din Uniunea Europeană fără un acord, se preconizează că mulți actori vor suferi perturbări, mai ales în primele zile. Comisia și statele membre vor rămâne în contact strâns pentru a-și coordona răspunsul la orice problemă care ar putea apărea și pentru a identifica abordarea cea mai bună în vederea soluționării. Pentru perioada imediat următoare retragerii fără un acord, Comisia a înființat un centru de apeluri pentru administrațiile statelor membre, care vor avea astfel acces rapid la expertiza serviciilor Comisiei prin stabilirea unui canal direct de comunicare, precum și în scopul facilitării coordonării necesare dintre autoritățile naționale. Cetățenii UE, întreprinderile și alte părți interesate își pot contacta administrațiile naționale sau locale pe căile lor obișnuite. De asemenea, pot contacta Europe Direct în cazul în care au întrebări (apelând numărul gratuit 00 800 6 7 8 9 10 11 de oriunde din Uniunea Europeană). Centrul de apeluri Europe Direct va avea un program prelungit în perioada din preajma retragerii.

7.Concluzii

Deși obiectivul UE este o retragere ordonată a Regatului Unit, Comisia reiterează faptul că fiecare trebuie să se pregătească pentru o posibilă retragere a Regatului Unit fără un acord la 1 noiembrie 2019. Comisia continuă să solicite tuturor părților interesate să își finalizeze pregătirile și subliniază în special necesitatea ca sectoarele industriale să acționeze în domeniile sensibile precum medicamentele, dispozitivele medicale și substanțele chimice. Totodată, Comisia îndeamnă toți operatorii economici din UE care vor avea schimburi comerciale cu Regatul Unit sau vor transporta mărfuri către și din Regatul Unit după retragere să aibă în vedere necesitatea unor controale și proceduri vamale, sanitare și fitosanitare, precum și provocările de ordin logistic care se preconizează că ar putea apărea în noul context juridic la punctele de trecere a frontierei spre și dinspre Regatul Unit.

În paralel cu prezenta comunicare, Comisia a adoptat trei propuneri legislative pentru a ține seama de amânarea datei de retragere, prin prelungirea, dacă este necesar, a duratei măsurilor de contingență existente în domeniul transporturilor și al pescuitului sau prin asigurarea unui cadru pentru 2020 în contextul bugetului UE. Comisia a adoptat, de asemenea, două propuneri legislative suplimentare ca parte a unui pachet care face posibil sprijinul financiar de contingență, dacă este necesar. În fine, aceasta a trimis experților statelor membre, spre consultare, în conformitate cu procedurile aplicabile, un act delegat de adaptare, la data actuală a retragerii, a termenelor prevăzute în regulamentul privind măsurile de contingență referitor la bugetul UE pentru 2019 39 . Comisia invită colegiuitorii să asigure adoptarea rapidă a actelor legislative propuse, astfel încât, dacă va fi necesar, acestea să fie în vigoare la data retragerii Regatului Unit.

Pentru perioada din preajma retragerii, Comisia va prelungi programul de lucru al centrului de apeluri pentru cetățeni și întreprinderi și va înființa un centru de apeluri special pentru autoritățile statelor membre, care să ofere expertiză și să faciliteze coordonarea necesară dintre autoritățile naționale. Comisia invită statele membre să intensifice activitățile de comunicare aflate în desfășurare la începutul acestui an, să furnizeze informații părților interesate naționale și să ia măsurile necesare pentru a putea reacționa la orice perturbare, în special în perioada imediat următoare unei retrageri fără un acord.

(1)

     Decizia (UE) 2019/584 a Consiliului European, JO L 101, 11.4.2019, p. 1. Decizia prevede, de asemenea, că, în cazul în care Regatul Unit ratifică Acordul de retragere înainte de 31 octombrie 2019, retragerea va avea loc în prima zi a lunii care urmează încheierii procedurilor de ratificare. În urma unei solicitări adresate de Regatul Unit, Consiliul European decisese anterior, la 22 martie 2019, o primă prelungire [Decizia (UE) 2019/476 a Consiliului European, JO L 80I, 22.3.2019, p. 1].

(2)

     Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, JO C 144I, 25.4.2019, p. 1.

(3)

     COM(2019) 276 final.

(4)

      https://ec.europa.eu/info/files/overview-table-residence-rights-uk-nationals-eu27-member-states_en .

(5)

      https://www.gov.uk/eusettledstatus .

(6)

     Regulamentul (UE) 2019/500 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 de stabilire a măsurilor de contingență în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune, JO L 85I, 27.3.2019, p. 35.

(7)

      https://ec.europa.eu/info/files/overview-national-measures-area-social-security-coordination_en .

(8)

     19.7.2018: COM(2018) 556 final/2; 13.11.2018: COM(2018) 880 final; 19.12.2018: COM(2018) 890 final; 10.4.2019: COM(2019) 195 final; 12.6.2019: COM(2019) 276 final.

(9)

      https://ec.europa.eu/info/files/brexit-preparedness-checklist .

(10)

      https://ec.europa.eu/info/brexit/brexit-preparedness/preparedness-notices_ro .

(11)

     Tarifele aplicabile mărfurilor provenind din Regatul Unit pe teritoriul vamal al Uniunii începând cu data retragerii vor fi aceleași cu cele pentru mărfurile provenind din țări terțe cu care UE nu are acorduri comerciale preferențiale. Tarifele aplicabile pot fi găsite în baza de date TARIC ( https://ec.europa.eu/taxation_customs/dds2/taric/taric_consultation.jsp?Lang=ro ).

(12)

      https://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/tariff_profiles19_e.pdf .  

(13)

     Sursa: Profilul tarifar mondial al OMC în 2019.

(14)

      https://ec.europa.eu/taxation_customs/business/customs-procedures/what-is-customs-transit/common-union-transit_en .

(15)

     A se vedea, de asemenea, avizul Comisiei destinat factorilor interesați cu privire la acest subiect: https://ec.europa.eu/info/files/preferential-rules-origin_ro .

(16)

      https://ec.europa.eu/taxation_customs/uk_withdrawal_en#heading_2 .

(17)

      https://ec.europa.eu/taxation_customs/eu-training/general-overview_en .

(18)

     COM(2019) 276 final.

(19)

      https://ec.europa.eu/taxation_customs/uk_withdrawal_en# .

(20)

      https://ec.europa.eu/taxation_customs/uk_withdrawal_en#heading_4 .

(21)

     De exemplu, pentru Belgia, informațiile dedicate Brexitului privind formalitățile vamale sunt disponibile la adresa: https://finance.belgium.be/en/customs_excises/enterprises/brexit ; pentru Franța, la adresa: http://douane.gouv.fr/articles/c957-entreprises-preparez-vous-au-brexit ; iar pentru Țările de Jos, la adresa: https://www.getreadyforbrexit.eu/en .

În plus, sunt disponibile informații pentru utilizatorii porturilor din Regatul Unit și ai Eurotunelului la adresa: https://www.gov.uk/government/publications/communications-pack-roll-on-roll-off-ports-and-eurotunnel-in-the-event-of-a-no-deal-eu-exit/information-for-users-of-roll-on-roll-off-ports-and-eurotunnel-in-a-no-deal-scenario .

(22)

     De exemplu, pentru Belgia, informațiile dedicate Brexitului privind controalele sanitare și fitosanitare sunt disponibile la adresa: http://www.favv-afsca.fgov.be/brexit/ ; pentru Franța, la adresa: https://agriculture.gouv.fr/le-brexit-et-les-controles-sanitaires-et-phytosanitaires , iar pentru Țările de Jos, la adresa: https://www.nvwa.nl/onderwerpen/brexit/ .

(23)

     A se vedea, de exemplu, informațiile privind „frontiera inteligentăˮ elaborate de autoritățile vamale franceze (disponibile la adresa http://www.douane.gouv.fr/articles/a16171-the-smart-border ) ; informațiile privind sistemul neerlandez al comunității portuare (disponibile la adresa https://www.portbase.com/en/ ) și cele privind sistemele utilizate în porturile belgiene Zeebrugge (disponibile la adresa https://rxseaport.eu/en/ ) și Anvers (disponibile la adresa https://www.nxtport.com/ ).

(24)

     Cifrele pentru produsele care încă trebuie să se conformeze reglementărilor, care sunt menționate mai jos, constituie estimări prudente care nu țin seama de faptul că s-ar putea ca mai multe dintre aceste produse să nu necesite acțiuni de pregătire în vederea Brexitului, din motive comerciale pe care Comisia nu le cunoaște. De exemplu, s-ar putea ca unele produse să fie comercializate doar în Regatul Unit, să nu mai fie pe piață sau să fie în curs de înlocuire cu un alt produs.

(25)

     COM(2019) 276 final.

(26)

     Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).

(27)

      https://ec.europa.eu/info/brexit/brexit-preparedness/preparedness-notices_ro#envgrow ; și https://echa.europa.eu/uk-withdrawal-from-the-eu .

(28)

      https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/fisheries-qanda_en.pdf .

(29)

     COM(2019) 276 final.

(30)

     Regulamentul (UE) 2019/501 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 privind normele comune care asigură conectivitatea de bază a transportului rutier de mărfuri și de persoane cu privire la retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune, JO L 85I, 27.3.2019, p. 39.

(31)

     Regulamentul (UE) 2019/502 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 privind normele comune care asigură conectivitatea aeriană de bază în ceea ce privește retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniune, JO L 85I, 27.3.2019, p. 49.

(32)

     Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/502.

(33)

     Acord privind transportul internațional ocazional de călători cu autocare și autobuze (Acordul Interbus), JO L 321, 26.11.2002, p. 13.

(34)

     Regulamentul (UE) 2019/498 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 martie 2019 de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2403 în ceea ce privește autorizațiile de pescuit pentru navele de pescuit ale Uniunii în apele Regatului Unit și operațiunile de pescuit ale navelor de pescuit ale Regatului Unit în apele Uniunii, JO L 85I, 27.3.2019, p. 25.

(35)

     De exemplu, beneficiarii granturilor acordate de Consiliul European pentru Cercetare în cadrul programului Orizont 2020 au posibilitatea de a-și transfera grantul în altă țară. Se vor publica orientări privind compatibilitatea, care prezintă cerințele relevante de eligibilitate.

(36)

     Regulamentul (UE, Euratom) 2019/1197 al Consiliului din 9 iulie 2019 privind măsurile referitoare la execuția și finanțarea bugetului general al Uniunii în 2019 în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune, JO L 189, 15.7.2019, p. 1.

(37)

     COM(2019) 195 final.

(38)

     Fondul european de dezvoltare regională, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime.

(39)

     Regulamentul (UE, Euratom) 2019/1197 al Consiliului din 9 iulie 2019 privind măsurile referitoare la execuția și finanțarea bugetului general al Uniunii în 2019 în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune, JO L 189, 15.7.2019, p. 1.