COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 18.12.2018

COM(2018) 857 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale

1.Introducere

1.1.Context

Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale 1 („directiva”) este primul instrument adoptat în temeiul articolului 82 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene 2 (TFUE). Articolul 82 alineatul (2) oferă temeiul juridic pentru adoptarea, prin intermediul directivelor, a unor norme minime privind „drepturile persoanelor în procedura penală”.

Furnizând standarde minime comune pentru drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, directiva contribuie la obiectivul general de creștere a încrederii reciproce prin îmbunătățirea aplicării principiului recunoașterii reciproce, piatra de temelie a spațiului de libertate, securitate și justiție al UE. Aceasta contribuie la consolidarea încrederii reciproce oferind o punere în aplicare mai coerentă a anumitor aspecte ale dreptului la un proces echitabil, prevăzute la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE 3 și la articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Directiva este prima măsură în urma foii de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale adoptate
în 2009 (măsura A) 4 . După adoptarea directivei, la nivelul UE au fost întreprinse acțiuni suplimentare privind drepturile procedurale. Până în prezent, UE a adoptat alte cinci directive privind:

1.dreptul la informare cu privire la drepturi și acuzațiile aduse și accesul la dosarul cauzei 5 ;

2.dreptul de a avea acces la un avocat și dreptul de a comunica cu persoane terțe în timpul privării de libertate 6 ;

3.consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces 7 ;

4.garanții procedurale pentru copii 8 ; și

5.asistența juridică 9 .

1.2.Scopul și principalele elemente ale directivei

Directiva permite aplicarea practică a dreptului la un proces echitabil, care cuprinde dreptul persoanelor suspectate și acuzate la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale 10 .

Directiva prevede un drept general la interpretare și la traducere în cadrul procedurilor penale, din momentul în care o persoană este informată de către autoritățile competente că este suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, până în momentul finalizării procedurilor.

Articolul 2 stabilește dreptul la interpretare în cadrul procedurilor penale, solicitând statelor membre să furnizeze, fără întârziere, un interpret nu numai în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, ci și în cazul comunicărilor dintre persoana suspectată sau acuzată și avocații acestora.

Articolul 3 stabilește dreptul la traducere în cursul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, solicitând statelor membre să furnizeze, într-un termen rezonabil de timp, traducerea scrisă a tuturor documentelor care sunt esențiale pentru exercitarea dreptului la apărare.

1.3.Domeniul de aplicare a raportului

Această evaluare a punerii în aplicare a directivei a fost efectuată în conformitate cu articolul 10 din directivă, care prevede obligația Comisiei de a prezenta Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare a măsurii în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma directivei.

Descrierea și analiza din prezentul raport se bazează în principal pe informațiile furnizate Comisiei de statele membre prin intermediul notificării măsurilor naționale de transpunere a directivei. Raportul se bazează, de asemenea, pe studii care sunt disponibile pentru public, realizate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene 11 sau de părți interesate externe care evaluează punerea în aplicare a directivelor privind drepturile procedurale prin intermediul granturilor pentru acțiuni din cadrul programului „Justiție” 12 .

Raportul se axează pe măsurile luate până în prezent de statele membre pentru a pune în aplicare directiva. Acesta evaluează dacă statele membre au pus în aplicare directiva în termenul specificat și dacă legislațiile naționale ating obiectivele și îndeplinesc cerințele directivei.

2.Evaluare generală

În temeiul articolului 9, statele membre trebuiau să transpună directiva în legislația națională până la 27 octombrie 2013. La data expirării perioadei de transpunere, 16 state membre nu comunicaseră Comisiei măsurile necesare: Belgia, Bulgaria, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Austria, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda. Prin urmare, la 29 noiembrie 2013 Comisia a decis să inițieze, în temeiul articolului 258 din TFUE, proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva celor 16 state membre pentru necomunicarea sau comunicarea parțială a măsurilor de transpunere.

Obiectivul principal al Comisiei a fost să se asigure că toate statele membre transpun cerințele directivei în legislația lor națională, astfel încât drepturile pe care le conține aceasta să fie protejate pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Transpunerea directivei este o condiție prealabilă pentru a evalua în mod corespunzător măsura în care statele membre au adoptat măsurile necesare pentru a se conforma directivei. Comisia a început să evalueze dacă măsurile naționale sunt conforme cu directiva de îndată ce acestea au fost notificate de către statele membre. Întârzierile de transpunere 13 au amânat procesul global de evaluare. Unele proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pentru necomunicare sau comunicare parțială ar puteau fi închise abia în 2018, ca urmare a unor modificări legislative adoptate de statele membre 14 . În aceste circumstanțe și dată fiind complexitatea sarcinii de evaluare a tuturor măsurilor comunicate de cele 27 de state membre care au obligații în temeiul directivei, în special având în vedere diferitele sisteme juridice naționale, Comisia nu a fost în măsură să prezinte raportul mai devreme.

Deși impactul directivei se limitează la stabilirea unor norme minime și, prin urmare, lasă posibilitatea existenței unor diferențe între legislațiile naționale în materie de procedură penală, aceasta impune obligații clare statelor membre.

Evaluarea a evidențiat anumite probleme de conformitate în mai multe state membre, în special în ceea ce privește comunicarea dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocații lor, traducerea documentelor esențiale și costurile de interpretare și traducere. Dacă nu sunt remediate, aceste divergențe pot afecta în mod negativ eficacitatea drepturilor prevăzute de directivă. Pentru a asigura conformitatea cu directiva în întreaga Uniune Europeană, Comisia va lua toate măsurile adecvate, inclusiv, atunci când este necesar, prin inițierea de proceduri privind încălcarea dreptului comunitar în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocol (nr. 22), Danemarca nu participă la adoptarea directivei, nu are obligații în temeiul acesteia, nici nu face obiectul aplicării sale. Prin urmare, Danemarca nu este luată în considerare în evaluarea de mai jos.

În conformitate cu articolul 3 din Protocol (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, Regatul Unit și Irlanda au notificat intenția lor de a participa la adoptarea și aplicarea directivei.

3.Puncte de evaluare specifice

3.1.Obiectul și domeniul de aplicare (articolul 1)

Articolul 1 din directivă stabilește obiectul și domeniul de aplicare a directivei ca fiind de a asigura dreptul la traducere și interpretare în cadrul procedurilor penale pentru persoanele suspectate sau acuzate care nu vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile. Obiectivul principal al directivei este de a permite aplicarea în practică a acestor drepturi pentru a asigura dreptul la un proces echitabil. Dreptul la interpretare și traducere se aplică, de asemenea, în cazul procedurilor privind mandatul european de arestare.

3.1.1.Domeniul de aplicare – articolul 1 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (2) din directivă prevede că dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și al procedurilor de executare a unui mandat european de arestare se aplică din momentul în care unei persoane i se aduce la cunoștință de către autoritățile competente că este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracțiuni până la finalizarea procedurilor, și anume, până când decizia rămâne definitivă și irevocabilă.

În majoritatea statelor membre, momentul și durata aplicării dreptului la interpretare și traducere sunt stabilite printr-o dispoziție generală care indică momentul în care se aplică dreptul (de exemplu, „în orice moment în cursul procedurii penale”, „pe întreaga durată a procedurilor penale”, „în cadrul procedurilor penale”, „pe durata desfășurării acțiunilor procedurale”). Cu toate acestea, în majoritatea statelor membre momentul și mijlocul de a informa persoanele cu privire la faptul că sunt suspectate sau acuzate de comiterea unei infracțiuni nu sunt menționate în mod explicit în măsurile de transpunere, însă pot fi deduse dintr-o analiză detaliată a diferitelor etape ale procedurilor penale din ordinea juridică a statelor respective.

3.1.2.Infracțiuni minore – articolul 1 alineatul (3)

Articolul 1 alineatul (3) din directivă garantează că, atunci când dreptul intern prevede aplicarea unei sancțiuni pentru infracțiuni minore de către o altă autoritate decât o instanță cu competențe în materie penală și aplicarea unei astfel de sancțiuni poate fi atacată în fața
unei astfel de instanțe, dreptul la interpretare și la traducere se acordă pentru procedura
căii de atac.

Această dispoziție este relevantă pentru majoritatea statelor membre (16 state membre), în care autoritățile administrative, poliția sau instanțele competente în materie nepenală sunt responsabile de instrumentarea infracțiunilor minore. Pentru celelalte state membre, dispoziția nu se aplică deoarece sancțiunile pentru infracțiuni minore sunt impuse de instanțe competente în materie penală.

3.1.3.Articolul 1 alineatul (4)

Articolul 1 alineatul (4) prevede că directiva nu aduce atingere legislației naționale referitoare la prezența unui avocat în oricare etapă a procedurilor penale și nici normelor de drept intern privind dreptul de acces al unei persoane suspectate sau acuzate la documentele din cadrul procedurilor penale.

Numai opt state membre au transpus în mod explicit această dispoziție, în timp ce în celelalte state membre conformitatea poate fi constatată pe baza analizei legislației interne deja în vigoare.

3.2.Dreptul la interpretare (articolul 2)

Articolul 2 din directivă prevede dreptul la interpretare în cadrul procedurilor penale. Directiva impune statelor membre să pună la dispoziție, fără întârziere, un interpret în cursul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, inclusiv în ceea ce privește comunicările dintre persoana suspectată sau acuzată și avocatul său. Statele membre trebuie, de asemenea, să instituie un mecanism pentru a evalua dacă persoana suspectată sau acuzată înțelege limba în care se desfășoară procedurile. De asemenea, ar trebui prevăzută în mod clar posibilitatea de a contesta refuzul desemnării unui interpret și calitatea interpretării. Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că interpretarea oferită este de o calitate suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

3.2.1.Interpretarea în fața autorităților de urmărire penală și a celor judiciare – articolul 2 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (1) obligă statele membre să furnizeze fără întârziere servicii de interpretare persoanelor suspectate sau acuzate care nu vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile penale în fața autorităților de urmărire penală și a celor judiciare, inclusiv în cadrul interogatoriilor efectuate de poliție, în cadrul tuturor audierilor în fața instanței și în cadrul oricăror audieri intermediare necesare.

Majoritatea statelor membre asigură interpretarea în toate etapele procedurilor penale, cuprinzând atât faza de urmărire penală, cât și faza judiciară, printr-o dispoziție generală în legislația lor națională. Unele state membre au introdus dispoziții distincte pentru fiecare etapă. Cu toate acestea, în ceea ce privește cerința conform căreia trebuie să se ofere, „fără întârziere”, servicii de interpretare persoanelor suspectate și acuzate, numai 11 state membre stabilesc în mod explicit o astfel de cerință, ceea ce afectează conformitatea cu directiva.

3.2.2.Interpretarea pentru comunicarea cu avocații – articolul 2 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (2) prevede dreptul de a primi servicii de interpretare pentru comunicarea dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocații acestora, care are legătură directă cu interogatoriul și cu audierile din cadrul procedurilor sau cu introducerea unei căi de atac sau a oricărei alte cereri de natură procedurală.

Majoritatea statelor membre au introdus în mod explicit în dreptul intern o dispoziție privind dreptul de a beneficia de interpretare pentru a comunica cu un avocații. Cu toate acestea, în unele state membre acest drept este menționat numai în practica juridică, comentariile privind dispozițiile sau jurisprudența națională și dispozițiile care asigură dreptul general la interpretare, ceea ce afectează conformitatea cu directiva. În alte state membre, contrar față de dispozițiile directivei, acest drept este condiționat de solicitarea expresă formulată de către persoana suspectată sau acuzată sau, în mod alternativ, de către avocați. Într-un stat membru, organele de urmărire penală numesc mai întâi consilierul juridic în calitate de interpret dacă acesta cunoaște limba persoanei suspectate sau acuzate și pun la dispoziție un interpret calificat doar în mod alternativ.

Majoritatea statelor membre au indicat actele procedurale care sunt vizate de dreptul la interpretare în ceea ce privește comunicarea cu un avocat.

3.2.3.Asistența pentru persoanele cu deficiențe de auz sau de vorbire – articolul 2 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (3) descrie dreptul la interpretare ca incluzând asistență adecvată persoanelor cu deficiențe de auz și de vorbire.

Majoritatea statelor membre au limitat domeniul personal de aplicare a acestei dispoziții referindu-se numai la „persoanele surde sau mute”, „persoanele surde și cu deficiențe de auz” sau persoanele „cu surdocecitate”. Această terminologie pare prea restrictivă pentru a cuprinde toate deficiențele de auz sau vorbire.

În ceea ce privește „asistența adecvată” acordată acestei categorii de persoane, 10 state membre fac referire în mod explicit la serviciile unui interpret în limbajul semnelor, în timp ce șapte state membre menționează pur și simplu servicii de interpretare în general. În zece state membre comunicarea în scris este preferată pentru a asigura asistența adecvată. În câteva state membre persoanele care sunt familiare persoanelor suspectate sau acuzate pot oferi asistență adecvată.

3.2.4.Evaluarea nevoii de asistență – articolul 2 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (4) prevede că statele membre trebuie să instituie o procedură sau un mecanism pentru a stabili dacă persoanele suspectate sau acuzate vorbesc și înțeleg limba în care se desfășoară procedurile penale și dacă au nevoie să fie asistate de un interpret.

Majoritatea statelor membre stabilesc obligația de a evalua necesitatea interpretării în fiecare etapă a procedurilor, dar fără a institui un mecanism specific în acest scop. Numai două state membre au instituit un mecanism specific.

3.2.5.Dreptul de a contesta și de a depune o plângere – articolul 2 alineatul (5)

Articolul 2 alineatul (5) impune statelor membre să se asigure că persoanele suspectate sau acuzate au atât dreptul să exercite o cale de atac împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară interpretarea, cât și posibilitatea de a reclama faptul că interpretarea nu este de o calitate suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

În ceea ce privește dreptul de a exercita o cale de atac împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară interpretarea, numai 10 state membre au introdus în legislația lor reglementări referitoare la această procedură de revizuire. Celelalte state membre s-au bazat pe procedurile generale de contestare a deciziilor autorităților de anchetă și a celor judiciare și pe depunerea de plângeri sau prezentarea de obiecții pe parcursul procedurilor penale.

În ceea ce privește posibilitatea de a depune plângeri cu privire la calitatea interpretării, 15 state membre au făcut referire la o astfel de procedură. Pentru celelalte state membre s-a făcut referire la procedurile generale de depunere a plângerilor și a obiecțiilor sau chiar la căile de atac ca urmare a încălcării dreptului procedural la apărare. În majoritatea statelor membre se oferă posibilitatea de a înlocui un interpret pe motive de calitate insuficientă a serviciilor de interpretare.

3.2.6.Tehnologiile de comunicare – articolul 2 alineatul (6)

Articolul 2 alineatul (6) permite statelor membre, dacă este cazul, să utilizeze tehnologii de comunicare cum ar fi videoconferința, telefonul sau internetul, cu excepția cazului în care prezența fizică a interpretului este necesară pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

Jumătate dintre statele membre au ales să adopte această posibilitate. Dintre acestea,
12 state membre au făcut referire la limitarea prevăzută la articolul 2 alineatul (6) din directivă. Două state membre menționează că utilizarea tehnologiilor de comunicare nu ar trebui să împiedice dreptul la apărare al persoanei suspectate sau acuzate.

3.2.7.Interpretarea în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare – articolul 2 alineatul (7)

Articolul 2 alineatul (7) prevede că statele membre asigură, de asemenea, servicii de interpretare în cadrul procedurilor de executare a unui mandat european de arestare. Aproape toate statele membre, cu excepția unuia, au transpus această dispoziție.

3.2.8.Calitatea interpretării – articolul 2 alineatul (8)

Articolul 2 alineatul (8) prevede că interpretarea trebuie să fie de o calitate suficientă să garanteze caracterul echitabil al procedurilor, în special prin garantarea faptului că persoanele suspectate sau acuzate cunosc cazul instrumentat împotriva lor și pot să își exercite dreptul la apărare. Aproape toate statele membre au transpus această dispoziție, deși majoritatea statelor membre nu se referă în mod explicit la calitatea interpretării. Dintre acestea, 16 state membre impun ca interpreții care participă la proceduri să fie interpreți înregistrați sau autorizați sau să fi fost incluși în listele relevante puse la dispoziția organelor de urmărire penală în urma respectării unui set de criterii de calitate.

3.3.Dreptul la traducerea documentelor esențiale (articolul 3)

Articolul 3 din directivă stabilește dreptul la traducere în cursul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, solicitând statelor membre să furnizeze, într-un interval rezonabil de timp, traducerea scrisă a documentelor care sunt esențiale pentru exercitarea dreptului la apărare. Acest drept include posibilitatea contestării atât a refuzului de acordare a traducerii, cât și a calității traducerii. În mod excepțional, o traducere orală și o renunțare la dreptul la traducere sunt permise în condiții stricte. De asemenea, statele membre ar trebui să asigure calitatea serviciilor de traducere.

3.3.1.Traducerea documentelor esențiale – articolul 3 alineatul (1)

Articolul 3 alineatul (1) prevede că persoanelor suspectate sau acuzate, care nu înțeleg limba în care se desfășoară procedurile penale, ar trebui să li se furnizeze într-un interval rezonabil de timp traducerea scrisă a tuturor documentelor esențiale pentru a se garanta faptul că respectivele persoane pot să își exercite dreptul la apărare și pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor 15 .

Majoritatea statelor membre, cu excepția unui singur stat membru, prevăd traducerea scrisă a documentelor esențiale. Majoritatea statelor membre fie solicită în mod explicit ca traducerile să fie furnizate „într-un interval rezonabil de timp”, fie utilizează o expresie similară, precum „cu promptitudine”, „cât mai curând posibil” sau „în cel mai scurt timp”. În opt state membre, dreptul intern nu prevede că traducerea documentelor esențiale va fi furnizată
într-un interval rezonabil de timp, ceea ce afectează conformitatea cu directiva.

3.3.2.Definirea documentelor esențiale – articolul 3 alineatul (2)

Articolul 3 alineatul (2) prevede că documentele esențiale trebuie să includă orice decizie de privare de libertate a unei persoane, orice rechizitoriu sau act de inculpare și orice hotărâre judecătorească.

Majoritatea statelor membre au enumerat documentele care trebuie considerate esențiale în conformitate cu această dispoziție, fără a utiliza neapărat termenul „documente esențiale”. Lista documentelor care trebuie traduse este, în majoritatea cazurilor, orientativă și permite traducerea altor documente decât cele pentru care este obligatorie.

În câteva state membre, conformitatea nu este asigurată deoarece lista documentelor care trebuie traduse nu se referă la toate documentele enumerate în directivă (de exemplu, trebuie traduse doar părți din actul de punere sub acuzare sau nu toate documentele privind măsurile de privare de libertate).

3.3.3.Decizie privind caracterul esențial al unui document – articolul 3 alineatul (3)

Articolul 3 alineatul (3) prevede că autoritățile competente trebuie să decidă în fiecare caz în parte dacă mai există și alte documente esențiale și că persoanele suspectate, persoanele acuzate sau avocații acestora pot înainta o cerere motivată în acest scop.

Majoritatea statelor membre permit înaintarea de cereri privind traducerea unor documente suplimentare esențiale pentru persoana suspectată sau acuzată. Cu toate acestea, șase state membre nu permit persoanelor suspectate sau acuzate sau avocaților acestora să depună o cerere motivată de traducere a unui document suplimentar. Aproximativ jumătate dintre statele membre fac referire la anumite criterii generale pentru determinarea caracterului esențial al documentelor (de exemplu, atunci când acestea sunt necesare pentru exercitarea dreptului la apărare sau atunci când acest lucru este în interesul justiției în general).

3.3.4.Nicio obligație de traducere a pasajelor irelevante din documentele esențiale – articolul 3 alineatul (4)

Articolul 3 alineatul (4) prevede că nu trebuie să existe nicio obligație de a traduce acele părți din documentele esențiale care nu sunt relevante pentru obiectivul de a permite persoanelor suspectate sau acuzate să cunoască cazul instrumentat împotriva lor.

Majoritatea statelor membre au utilizat această dispoziție opțională. În dreptul intern, motivele care justifică netraducerea pasajelor variază, de la faptul că acestea nu sunt relevante pentru a permite persoanelor suspectate sau acuzate să cunoască cazul instrumentat împotriva lor la faptul că nu sunt relevante pentru exercitarea dreptului la apărare.

Câteva state membre depășesc acest standard minim stipulând că documentele esențiale trebuie traduse întotdeauna în întregime și nu doar pasajele relevante.

3.3.5.Dreptul de a contesta și de a depune o plângere – articolul 3 alineatul (5)

Articolul 3 alineatul (5) impune statelor membre să se asigure că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul să exercite o cale de atac împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară traducerea documentelor sau a unor părți din acestea și posibilitatea de a reclama faptul că traducerea nu este de o calitate suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

În ceea ce privește dreptul să exercite o cale de atac împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară traducerea documentelor, numai opt state membre [în conformitate cu articolul 2 alineatul (5)] au introdus în legislația lor reglementări specifice referitoare la această procedură de revizuire. Celelalte state membre s-au bazat pe procedurile generale de contestare a deciziilor autorităților de anchetă și a celor judiciare și pe depunerea de plângeri sau prezentarea de obiecții pe parcursul procedurilor penale.

În ceea ce privește posibilitatea de a depune plângeri cu privire la calitatea interpretării, mai puțin de jumătate dintre statele membre au făcut referire în mod explicit la o procedură specifică de depunere a unei plângeri. Celelalte state membre fac referire la procedurile generale de depunere a plângerilor și a obiecțiilor sau chiar la căile de atac bazate pe încălcarea dreptului procedural la apărare.

Deși directiva nu prevedea acest lucru, șase state membre au mers mai departe și au oferit posibilitatea înlocuirii traducătorului pe motiv că traducerile produse au fost de o calitate insuficientă.

3.3.6.Traducerea mandatului european de arestare – articolul 3 alineatul (6)

Articolul 3 alineatul (6) prevede furnizarea unei traduceri a mandatului european de arestare în contextul acestor proceduri.

Aproape toate statele membre, în afară de patru, au transpus această dispoziție. Printre aceste state membre, majoritatea prevăd în mod explicit dreptul la traducerea mandatului european de arestare.

3.3.7.Traducerea orală sau rezumatul oral al documentelor esențiale – articolul 3 alineatul (7)

Articolul 3 alineatul (7) prevede o derogare în cazul în care o traducere orală sau un rezumat oral al documentelor esențiale poate fi furnizată în locul unei traduceri scrise, cu condiția ca o astfel de traducere orală sau rezumat oral să nu prejudicieze caracterul echitabil al procedurilor.

Aproape toate statele membre au ales să includă această derogare în legislația lor națională. Doar două state membre în care traducerea documentelor esențiale este furnizată întotdeauna nu au transpus această excepție.

Dintre statele membre care au transpus această opțiune, șase precizează că se va furniza o traducere orală sau un rezumat oral în cazul în care acest lucru nu prejudiciază caracterul echitabil al procedurilor. Alte state membre nu menționează că traducerile orale reprezintă o derogare de la traducerile scrise și în unele cazuri nu este clar dacă acest lucru este valabil în practică, întrucât se pare că traducerile orale pot reprezenta regula.

3.3.8.Renunțarea la dreptul la traducere – articolul 3 alineatul (8)

Articolul 3 alineatul (8) permite renunțarea la dreptul de a avea o traducere a documentelor, cu condiția ca persoanele suspectate sau acuzate să fi beneficiat anterior de asistență juridică sau să fi fost informate pe deplin în legătură cu consecințele renunțării lor și cu condiția ca renunțarea să fi fost neechivocă și făcută în mod voluntar.

Majoritatea statelor membre au transpus această dispoziție. Dintre acestea, toate au inclus cerința ca persoana suspectată sau acuzată să fi fost informată pe deplin în legătură cu consecințele renunțării, fie prin utilizarea unui vocabular similar, fie prin încredințarea obligației de informare organelor de urmărire penală. Cu toate acestea, foarte puține state membre au menționat în mod explicit că renunțarea trebuie să fie neechivocă și făcută în mod voluntar.

Zece state membre depășesc nivelul minim stabilit de această dispoziție și nu oferă posibilitatea de a renunța la dreptul la o traducere a documentelor esențiale în cadrul procedurilor penale.

3.3.9.Calitatea traducerii – articolul 3 alineatul (9)

Articolul 3 alineatul (9) prevede că traducerile trebuie să fie de o calitate suficientă
să garanteze caracterul echitabil al procedurilor, în special prin garantarea faptului că persoanele suspectate sau acuzate cunosc cazul instrumentat împotriva lor și pot să își exercite dreptul la apărare.

Majoritatea statelor membre, deși nu se referă în mod explicit la calitatea traducerii, prevăd o calitate suficientă a traducerii impunând ca traducătorii care participă la proceduri să fie traducători înregistrați sau autorizați sau să fi fost incluși în listele relevante puse la dispoziția organelor de urmărire penală în urma respectării unui set de criterii de calitate. Doar două state membre nu au transpus această dispoziție.

3.4.Costurile serviciilor de interpretare și de traducere (articolul 4)

Articolul 4 prevede obligația statelor membre de a suporta costurile serviciilor de interpretare și de traducere în cadrul procedurilor penale, indiferent de rezultatul procedurilor.

Aproape toate statele membre, cu excepția a trei dintre ele, au transpus această dispoziție în mod corect. În majoritatea statelor membre, cerința de a acoperi costurile serviciilor de interpretare și de traducere „indiferent de rezultatul procedurilor” a fost dedusă din alte dispoziții naționale care garantează că dreptul la interpretare și traducere se aplică în faza de urmărire penală și în faza judiciară și costurile aferente nu sunt suportate de persoana suspectată sau acuzată. Unele state membre prevăd că respectivele costuri ale serviciilor de interpretare și de traducere în cadrul procedurilor penale sunt suportate de stat. Alte câteva state membre prevăd că aceste costuri sunt suportate de anumite autorități (de exemplu, autoritățile responsabile de urmărirea penală în faza de urmărire penală și instanțele în etapa judiciară).

3.5.Calitatea interpretării și a traducerii (articolul 5)

Articolul 5 stabilește obligația statelor membre de a lua măsuri pentru a garanta calitatea interpretării și a traducerii. În plus, statele membre trebuie să depună eforturi pentru a ține registre cu interpreții și traducătorii și să le pună la dispoziția avocaților și a autorităților relevante.

3.5.1.Măsuri concrete pentru garantarea calității – articolul 5 alineatul (1)

Articolul 5 alineatul (1) prevede că statele membre trebuie să ia măsuri concrete pentru a garanta faptul că interpretarea și traducerea furnizate îndeplinesc standardele de calitate prevăzute la articolul 2 alineatul (8) și la articolul 3 alineatul (9) din directivă.

Astfel cum s-a menționat deja mai sus, majoritatea statelor membre au introdus măsuri pentru a garanta calitatea interpretării și a traducerii, în principal prin dispoziții care reglementează profesia de interpreți și traducători și prin cerințe specifice de calificare.

Unele state membre au adoptat măsuri specifice care depășesc dispozițiile directivei pentru a garanta o calitate suficientă a interpretării și a traducerii reglementând profesia de interpreți și traducători sau făcând trimitere la principiile de conduită sau la cerințele etice ale interpreților și traducătorilor.

3.5.2.Registrele traducătorilor și interpreților – articolul 5 alineatul (2)

Articolul 5 alineatul (2) prevede că statele membre trebuie să depună eforturi pentru crearea unui registru sau a mai multor registre cuprinzând traducătorii și interpreții independenți care sunt calificați corespunzător.

Deși acest articol nu impune statelor membre crearea unui registru, majoritatea statelor membre au un registru sau registre pentru interpreți și traducători și numai câteva nu au luat încă nicio măsură în această direcție. Șase state membre prevăd că, în situații excepționale, care sunt legate în principal de indisponibilitatea unui interpret/traducător, de lipsa unui interpret/traducător pentru o anumită limbă sau de costurile disproporționate, interpreții/traducătorii care nu sunt incluși în registrele sau listele oficiale pot fi convocați pentru a participa la procedură.

3.5.3.Confidențialitatea – articolul 5 alineatul (3)

Articolul 5 alineatul (3) prevede că statele membre trebuie să se asigure că interpreții și traducătorii respectă confidențialitatea în exercitarea rolului lor.

Majoritatea statelor membre prevăd o cerință specifică de confidențialitate pentru interpreți și traducători, aplicabilă procedurilor penale, în timp ce în câteva state membre există o obligație generală de confidențialitate. Două state membre nu au transpus această obligație deoarece nu au introdus o obligație de confidențialitate pentru interpreți și traducători, ceea ce contravine directivei.

3.6.Formarea (articolul 6)

Articolul 6 prevede că statele membre trebuie să solicite persoanelor responsabile de formarea judecătorilor, a procurorilor și a personalului judiciar implicat în proceduri penale să acorde o atenție deosebită particularităților comunicării cu ajutorul unui interpret, astfel încât să asigure o comunicare eficientă și eficace.

În general, această dispoziție nu a fost transpusă în mod explicit de majoritatea statelor membre. Cu toate acestea, cadrele lor naționale includ, în general, măsuri fără caracter obligatoriu care asigură programe de formare pentru personalul judiciar. În mai multe state membre, formarea judecătorilor, a procurorilor și a personalului judiciar include elemente specifice legate de particularitățile comunicării cu ajutorul unui interpret.

3.7.Consemnarea în registre (articolul 7)

Articolul 7 din directivă prevede o obligație a statelor membre de ținere a evidenței atunci când un interpret este prezent în timpul interogatoriilor și audierilor, atunci când se pune la dispoziție o traducere orală sau un rezumat oral al documentelor esențiale și atunci când o persoană suspectată sau acuzată renunță la dreptul la traducere.

Obligația de ținere a evidenței a fost corect transpusă în majoritatea statelor membre. În aceste state membre se stabilește obligația de a ține un registru cu privire la asistența unui interpret în cursul interogatoriilor sau al audierilor de către o autoritate de urmărire penală sau judiciară și cu privire la utilizarea traducerii orale sau a rezumatului oral al documentelor esențiale.

De asemenea, în majoritatea cazurilor este prevăzută obligația de a ține evidența utilizării unei renunțări la dreptul la traducere. Pentru șapte state membre, obligația de ținere a evidenței se poate deduce pe baza dispozițiilor generale privind obligația de a ține o evidență detaliată sau procese-verbale ale tuturor acțiunilor în legătură cu toate etapele procedurilor penale. Un stat membru nu prevede obligația specifică de a înregistra prezența unui interpret sau faptul că a fost furnizată o traducere orală.

În ceea ce privește competența de ținere a evidențelor, în majoritatea statelor membre autoritățile de urmărire penală sunt responsabile de menținerea acestora în faza de urmărire penală, în timp ce, în cadrul procedurilor judiciare, aceasta este de datoria instanței – de regulă, grefierul îndeplinește acest rol.

4.Concluzii

Directiva a fost introdusă pentru a permite aplicarea unui drept specific la un proces echitabil, și anume dreptul persoanelor suspectate sau acuzate la traducere și interpretare în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare.

Stabilind standarde minime comune la nivel european, directiva are un impact semnificativ asupra protecției persoanelor suspectate sau acuzate în statele membre prin asigurarea unei puneri în aplicare mai coerente a drepturilor și garanțiilor prevăzute la articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale și la articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Astfel, directiva contribuie la îmbunătățirea încrederii reciproce între statele membre, astfel cum se prevede în Foaia de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale.

În ansamblu, directiva a oferit valoare adăugată la nivelul UE prin creșterea nivelului de protecție a cetățenilor implicați în procedurile penale, în special în unele state membre în care dreptul la traducere și interpretare nu exista anterior.

Impactul directivei asupra statelor membre variază în funcție de sistemele naționale de justiție penală în vigoare. Evaluarea subliniază faptul că, în unele state membre, există în continuare dificultăți în ceea ce privește dispozițiile-cheie ale directivei. Acest lucru este valabil, în special, pentru comunicarea dintre persoanele suspectate sau acuzate și avocații acestora, traducerea documentelor esențiale și costurile serviciilor de interpretare și de traducere.

De asemenea, evaluarea arată că, în prezent, nu este necesară revizuirea directivei, dar că aplicarea sa poate fi îmbunătățită în continuare în practică. Comisia va continua să evalueze respectarea de către statele membre a directivei și va lua toate măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu dispozițiile acesteia în întreaga Uniune Europeană.

(1)

JO L 280, 26.10.2010, p. 1.

(2)

JO C 326, 26.10.2012, p. 47.

(3)

JO C 326, 26.10.2012, p. 392.

(4)

Rezoluția Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind o foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, JO C 295, 4.12.2009, p. 1.

(5)

Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, JO L 142, 1.6.2012, p. 1.

(6)

Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, JO L 294, 6.11.2013, p. 1.

(7)

Directiva (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, JO L 65, 11.3.2016, p. 1.

(8)

Directiva (UE) 2016/800 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, JO L 132, 21.5.2016, p. 1.

(9)

Directiva (UE) 2016/1919 privind asistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, JO L 297, 4.11.2016, p. 1.

(10)

Până în prezent, CJUE a interpretat Directiva 2010/64/UE în trei ocazii. A se vedea CJUE, 15 octombrie 2015, Covaci, C-216/14; CJUE, 9 iunie 2016, Balogh, C-25/15; CJUE, 12 octombrie 2017, Sleutjes, C-278/16.

(11)

Studiu realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), „Drepturile persoanelor suspectate și acuzate de pe întreg teritoriul UE: drepturile la traducere, interpretare și informare”, noiembrie 2016. Disponibil la adresa http://fra.europa.eu/en/publication/2016/rights-suspected-and-accused-persons-across-eu-translation-interpretation-and

(12)

A se vedea studiul realizat de Consiliul Barourilor și Societăților de Drept din Europa (CCBE), „TRAINAC – Evaluare, bune practici și recomandări privind dreptul la interpretare și traducere, dreptul la informare și dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale”, publicat în 2016. Disponibil la adresa http://europeanlawyersfoundation.eu/wp-content/uploads/2015/04/TRAINAC-study.pdf . A se vedea, de asemenea, studiile „Inside Police Custody” și „Inside Police Custody 2”, realizate de Consiliul Irlandez pentru Libertăți Civile în 2014 și în 2018. Disponibile la adresa: https://intersentia.be/nl/pdf/viewer/download/id/9781780681863_0/ .

(13)

De exemplu, Luxemburg a transpus directiva abia în martie 2017, iar în mai 2017 Lituania a notificat noi măsuri de finalizare a transpunerii directivei.

(14)

Cazurile privind Luxemburg și Lituania au fost închise în ianuarie 2018.

(15)

În cauza C-278/16, Sleutjes, Curtea de Justiție a statuat că „un act precum o ordonanță prevăzută de dreptul național în vederea sancționării infracțiunilor minore și emisă de o instanță la capătul unei proceduri unilaterale simplificate constituie un «document esențial», în sensul alineatului (1) al acestui articol 3” (punctul 34), întrucât „reprezintă, totodată, un rechizitoriu sau un act de inculpare și o hotărâre judecătorească, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2010/64” (punctul 31).