Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor - sprijinirea consumatorilor în exercitarea drepturilor privind achizițiile în străinătate

Acordarea de informații, consiliere și asistență gratuite reprezentanților publicului în ceea ce privește realizarea achizițiilor în străinătate le permite consumatorilor să profite pe deplin de avantajele piețe unice europene, indiferent de locul sau modul în care realizează achiziția sau de produsul achiziționat.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 privind un program multianual privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1926/2006/CE

SINTEZĂ

Acordarea de informații, consiliere și asistență gratuite reprezentanților publicului în ceea ce privește realizarea achizițiilor în străinătate le permite consumatorilor să profite pe deplin de avantajele piețe unice europene, indiferent de locul sau modul în care realizează achiziția sau de produsul achiziționat.

CE ESTE REȚEAUA CENTRELOR EUROPENE ALE CONSUMATORILOR?

Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) este compusă din 30 de birouri, câte unul în fiecare țară a UE, precum și în Norvegia și în Islanda. Aceasta oferă consiliere gratuită consumatorilor UE, online sau la fața locului.

ASPECTE-CHEIE

Obiective

  • informarea cetățenilor cu privire la drepturilor lor în temeiul legislației europene și naționale în materie de protecție a consumatorilor;
  • acordarea de sfaturi privind gestionarea reclamațiilor din partea consumatorilor;
  • sprijin în vederea găsirii unei soluții amicale pentru reclamațiile depuse împotriva comercianților de către persoane care fac achiziții în străinătate, pe durata călătoriilor sau online;
  • redirecționarea reprezentanților publicului către un organism adecvat dacă rețeaua nu poate fi de ajutor.

ECC-Net nu poate ajuta rezidenții UE care au întâmpinat o problemă cu un comerciant din propria țară.

Centrele au personal format din experți juridici. Acestea oferă asistență privind multe aspecte legate de protecția consumatorilor, inclusiv:

  • cumpărături online;
  • drepturile pasagerilor aerieni;
  • probleme legate de închirierea autovehiculelor;
  • diverse tipuri de fraudă pe internet;
  • bunuri pe durată limitată/cluburi de vacanță.

Finanțarea

ECC-Net este finanțată prin intermediul programului multianual privind protecția consumatorilor UE 2014-2020, care este conceput să asigure un nivel înalt de protecție a consumatorilor și să acorde mai multă putere consumatorilor prin informare și prin educație.

Un raport al Comisiei Europene din 2015 privind cei 10 ani de activitate ai ECC-Net a constatat că rețeaua are 650 000 de contacte directe cu clienții, contactele anuale dublându-se între 2005 și 2014. Raportul a scos în evidență rolul important al ECC-Net în aplicarea legislației UE privind protecția consumatorilor, precum și dificultățile continue întâmpinate de consumatori, în special în ceea ce privește dezvoltarea pieței unice digitale.

CONTEXT

Rolul rețelei ECC-Net în soluționarea pe cale amiabilă a reclamațiilor este susținut de legislația UE adoptată în 2013. Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilorși Regulamentul (UE) nr. 524/2013 privind soluționarea litigiilor online ajută consumatorii și comercianții să soluționeze disputele fără prezentarea în instanță, într-un mod rapid, econom și simplu.

Pentru detalii, consultați pagina referitoare la Centrele europene ale consumatorilor.

REFERINȚE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislația statelor membre

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Regulamentul (UE) nr. 254/2014

1.1.2014

-

JO L 84, 20.3.2014, pp. 42-56

ACTE CONEXE

Directiva 2013/11/UE a Parlamentului european și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Directiva privind SAL în materie de consum) (JO L 165, 18.6.2013, pp. 63-79)

Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum) (JO L 165, 18.6.2013, pp. 1-12)

Data ultimei actualizări: 14.09.2015

Top