Help Print this page 
Title and reference
Dreptul cetăţenilor Uniunii şi al membrilor familiilor acestora la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre

Summaries of EU legislation: direct access to the main summaries page.
Multilingual display
Text

Dreptul cetăţenilor Uniunii şi al membrilor familiilor acestora la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre

O directivă a Uniunii Europene (UE) privind dreptul cetăţenilor UE la liberă circulaţie şi şedere în țările UE reuneşte măsurile separate din corpusul legislativ complex care a guvernat anterior acest aspect. Printre altele, măsurile au menirea de a încuraja cetăţenii să îşi exercite dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul țărilor UE, de a reduce formalităţile administrative, păstrând doar aspectele lor esenţiale, de a defini mai bine statutul de membri ai familiei, de a limita refuzul intrării în ţară sau expirarea dreptului de şedere şi de a introduce un nou drept de şedere permanentă.

ACT

Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE.

SINTEZĂ

Directiva reuneşte într-un singur instrument întreaga legislaţie privind dreptul de intrare şi şedere pentru cetăţenii UE, aceasta constând din două regulamente şi nouă directive. Se încearcă astfel o simplificare pentru cetățeni în exercitarea drepturilor acestora. Directiva intenţionează, de asemenea, să reducă la minimum formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii UE şi familiile acestora pentru a-şi exercita dreptul de şedere.

Dispoziţii generale

Această propunere are rolul de a reglementa:

  • condiţiile în care cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, indiferent de cetățenia lor, îşi exercită dreptul la liberă circulaţie şi şedere în țările UE;
  • dreptul la şedere permanentă;
  • restricţiile privind drepturile sus-menţionate, din motive ce ţin de politica publică, siguranţa publică sau sănătatea publică.

Dreptul la intrare şi dreptul la şedere până la trei luni

Toţi cetăţenii UE au dreptul să intre în orice țară UE în baza unui act de identitate sau a unui paşaport valabil. În niciun caz nu se poate impune o viză de intrare în ţară. În cazul în care cetăţenii în cauză nu deţin documente de călătorie, țara gazdă trebuie să le acorde toate mijloacele rezonabile de a obţine documentele necesare sau de a dispune expedierea acestora.

Membrii familiei care nu au cetăţenia unei țări UE se bucură de aceleaşi drepturi ca şi cetăţeanul pe care îl însoțesc sau căruia i se alătură. Acestora li se poate impune o cerinţă privind viza de şedere pe termen scurt conform Regulamentului (CE) nr. 539/2001. Permisele de şedere eliberate în conformitate cu prezenta directivă vor fi considerate a fi echivalente cu vizele de şedere pe termen scurt.

Pentru şederile mai scurte de trei luni, singura cerinţă pentru cetăţenii UE și membrii familiilor lor care îi însoțesc sau li se alătură este să posede un document de identitate sau paşaport valabil. Țara gazdă poate solicita persoanelor în cauză să îşi anunţe prezenţa în ţară într-o perioadă de timp rezonabilă şi nediscriminatorie.

Dreptul la şedere pentru o perioadă mai lungă de trei luni

Dreptul la şedere pentru o perioadă mai lungă de trei luni rămâne supus anumitor condiţii. Solicitanţii trebuie:

  • să fie angajaţi sau liber-profesionişti în țara gazdă;
  • ori să aibă resurse suficiente pentru ei și pentru membrii familiilor lor pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru sistemul de asistență socială al țării gazdă pe durata şederii lor și să dețină asigurări medicale. Țările UE pot să nu specifice o sumă minimă pe care o consideră suficientă, dar trebuie să ţină cont de situaţia personală;
  • ori să urmeze studii, inclusiv cursuri profesionale, în calitate de cursanți şi să aibă suficiente resurse şi o asigurare de sănătate, pentru a avea certitudinea că nu vor deveni o povară pentru sistemul de asistență socială al țării gazdă pe durata şederii lor;
  • ori să fie un membru al familiei care însoțește sau se alătură unui cetăţean UE care se înscrie într-una dintre categoriile de mai sus.

Permisele de şedere au fost abrogate pentru cetăţenii UE. Totuşi, țările UE le pot solicita acestora să se înregistreze la autorităţile competente într-o perioadă de cel puţin trei luni de la data sosirii. Un certificat de înregistrare va fi eliberat imediat, pe baza prezentării:

  • unei cărţi de identitate sau a unui paşaport valabil;
  • dovezii că sunt respectate condiţiile de mai sus (a se vedea Articolul 8 al Directivei privind dovezile impuse.

Acei membri ai familiilor cetăţenilor UE care nu au cetăţenia unei țări UE trebuie să solicite un permis de şedere pentru membrii familiilor cetăţenilor UE (pentru condițiile privind eliberarea permiselor de ședere, a se vedea art. 10). Aceste permise sunt valabile timp de cinci ani de la data eliberării.

Păstrarea dreptului de ședere

În general, cetățenii UE își păstrează dreptul de ședere în primele trei luni atât timp cât nu devin o sarcină excesivă pentru sistemul de asistență socială al statului membru gazdă. După trei luni trebuie să îndeplinească în continuare condițiile pentru ședere (articolul 7), dar statele membre nu pot verifica în mod sistematic dacă aceste condiții sunt în continuare îndeplinite. Recurgerea la sistemul de asistență socială poate conduce la luarea de măsuri de expulzare, dar nu ca o consecință automată.

În anumite condiţii, decesul cetăţeanului UE, plecarea acestuia din țara gazdă, divorţul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului nu afectează dreptul acelor membri ai familiei care nu sunt cetăţeni ai unei țări UE de a-şi continua şederea în țara respectivă. Lucrătorii sau liber-profesioniștii își mențin statutul dacă, de exemplu, se află în incapacitate temporară de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident, sau sunt înregistrați în mod corespunzător ca fiind în șomaj involuntar, după ce au fost angajați pe o perioadă de peste un an și s-au înregistrat ca persoane care caută de lucru (pentru mai multe exemple, a se vedea art. 7, alineatul (3)).

Dreptul de şedere permanentă

Cetăţenii UE și membrii familiilor acestora dobândesc dreptul de şedere permanentă în țara gazdă după o perioadă de cinci ani de rezidenţă juridică neîntreruptă, cu condiţia să nu fi fost aplicată o măsură de expulzare împotriva lor. Acest drept de şedere permanentă nu depinde de nicio altă condiţie. Dreptul de şedere permanentă se pierde numai în cazul absenţei din țara gazdă timp de doi ani consecutivi.

În cazuri speciale, persoanele pot beneficia de dreptul de şedere permanentă într-o țară UE înainte de a fi locuit acolo timp de cinci ani.

Prevederi comune privind dreptul de şedere şi dreptul de şedere permanentă

Cetăţenii UE care întrunesc cerinţele pentru acordarea dreptului de şedere sau a dreptului de şedere permanentă şi membrii familiilor acestora beneficiază, de asemenea, de tratament egal cu cetăţenii ţării gazdă din zonele vizate de tratat. Totuşi, țara gazdă nu este obligată să acorde dreptul la asistență socială în primele trei luni de şedere persoanelor altele decât angajaţii sau liber-profesioniştii şi membrii familiei acestora. De asemenea, țările gazdă nu sunt obligate, înainte de dobândirea dreptului de şedere permanentă, să acorde ajutor de întreţinere pentru studii, inclusiv pentru cursuri de formare profesională, sub formă de granturi sau credite pentru aceste persoane. Membrii familiei, indiferent de naţionalitatea lor, vor avea dreptul de a se angaja în activităţi economice în slujba unui angajator sau ca liber-profesionişti.

Restricţii privind dreptul de intrare şi dreptul de şedere în baza politicii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice

Cetăţenii UE sau membrii familiilor acestora pot fi expulzaţi din țara gazdă din motive ce ţin de politica publică, siguranţa publică sau sănătatea publică. Decizia de expulzare nu se poate lua în niciun caz din considerente economice. Măsurile care afectează libera circulaţie şi şedere trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să fie bazate exclusiv pe comportamentul personal al persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o ameninţare reală, suficient de gravă şi de pregnantă, care afectează interesele fundamentale ale societății.

Condamnările anterioare pentru infracţiuni nu justifică în mod automat expulzarea. Simplul fapt că documentele de intrare folosite de către persoana respectivă au expirat nu constituie un temei pentru o asemenea măsură.

În orice caz, înainte de a lua o decizie de expulzare, țara trebuie să evalueze mai mulţi factori, cum ar fi durata cât a fost rezidentă persoana în cauză, vârsta acesteia, starea de sănătate, gradul de integrare şi situaţia familială și economică din țara gazdă, precum şi legăturile cu ţara de origine. Nivelul de protecție împotriva expulzării pentru un cetăţean UE crește odată cu durata șederii. Astfel, dacă cetățeanul UE a locuit timp de zece ani în ţara gazdă (sau dacă este minor) o decizie de expulzare poate fi luată doar din motive imperative de siguranță publică.

Sănătatea publică poate fi utilizată pentru a justifica restricționarea liberei circulații doar dacă este vorba despre boli cu potențial epidemic (astfel cum sunt acestea definite de Organizația Mondială a Sănătății) și despre alte boli infecțioase sau parazitare contagioase.

Persoana căreia i se refuză permisiunea de intrare sau de şedere într-o țară UE trebuie anunţată în scris cu privire la decizia respectivă, astfel încât aceasta să îi poată înţelege conţinutul şi implicațiile. Temeiul deciziei trebuie comunicat, iar persoana în cauză trebuie informată cu privire la căile de atac pe care le are la dispoziţie. Cu excepţia situaţiilor de urgenţă, subiectului deciziilor respective trebuie să i se acorde cel puţin o lună pentru a părăsi țara.

În niciun caz nu se pot emite ordine de excludere pe viaţă. Persoanele vizate de ordinele de excludere pot solicita reanalizarea situaţiei după trei ani. Directiva prevede, de asemenea, o serie de garanţii procedurale. Mai concret, persoanele în cauză au acces la o evaluare judiciară şi, dacă este cazul, la o evaluare administrativă în statul membru gazdă.

Dispoziţii finale

Țările UE pot adopta măsurile necesare pentru refuzul, încheierea sau retragerea oricărui drept conferit de această Directivă în cazul abuzului de drepturi sau în caz de fraudă, cum ar fi căsătoriile de convenienţă.

Această directivă nu împiedică aplicarea legislaţiei naţionale sau a măsurilor administrative care prevăd un tratament mai favorabil.

REFERINŢE

Act

Intrarea în vigoare

Termen de transpunere în legislaţia statelor membre

Jurnalul Oficial

Directiva 2004/38/CE

30.4.2004

30.4.2006

JO L 158 din 30.4.2004

ACTE CONEXE

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu, din 2 iulie 2009, privind orientări pentru o mai bună transpunere şi aplicare a Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora [ COM(2009) 313 - Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Această Comunicare oferă statelor membre orientări pentru o mai bună aplicare a directivei 2004/38/CE.

Aceste orientări clarifică drepturile cetăţenilor şi ale membrilor familiilor acestora şi explică statelor membre măsurile pe care le pot lua, în special pentru combaterea abuzurilor de drepturi şi a căsătoriilor de convenienţă.

Pentru a garanta aplicarea corectă a Directivei 2004/38/CE, Comisia se angajează să implementeze următoarele iniţiative:

  • actualizarea unui ghid pentru cetăţeni, astfel încât aceştia să îşi înţeleagă mai bine drepturile;
  • organizarea de întâlniri bilaterale cu statele membre.

Directiva 2014/54/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor(JO L 128, 30.4.2014, p. 8-14).

04.08.2014

Top