EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Instrumentul de sprijin tehnic al UE (2021-2027)

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 2021/240 de instituire a unui instrument de sprijin tehnic

CARE ESTE ROLUL ACESTUI REGULAMENT?

Acesta își propune să asigure că Comisia Europeană poate să continue să ofere expertiză adaptată la fața locului și să sprijine statele membre ale UE în îmbunătățirea capacității instituționale și administrative în vederea dezvoltării și punerii în aplicare a reformelor.

ASPECTE-CHEIE

Obiective

Pentru a promova coeziunea economică, socială și teritorială a UE prin sprijinirea statelor membre în implementarea reformelor, regulamentul își propune să sprijine autoritățile naționale în îmbunătățirea capacității acestora:

  • de a elabora, dezvolta și implementa reforme;
  • de a pregăti, modifica, implementa și revizui planurile de redresare și reziliență în temeiul Regulamentului (UE) 2021/241 care instituie Mecanismul de redresare și reziliență (a se vedea sinteza).

Domeniul de aplicare

Obiectivele specifice fac referire la o gamă de domenii de politică, cu accent special pe acțiunile care promovează tranziția digitală, echitabilă și verde. Acestea includ:

  • gestionarea finanțelor și a bunurilor publice, procedura bugetară, inclusiv bugetarea verde și de gen, cadrul macrobugetar, gestiunea datoriilor și a fluxurilor de numerar, politica privind cheltuielile și politica fiscală;
  • reforma instituțională, simplificarea normelor și a procedurilor, reforma sistemului de justiție, consolidarea controlului financiar și consolidarea luptei antifraudă, a corupției și a spălării banilor;
  • mediul de afaceri, reindustrializarea și relocarea producției în UE, dezvoltarea sectorială durabilă și sprijinul pentru cercetare, inovare și digitalizare;
  • educația, învățarea pe tot parcursul vieții și formarea, învățământul și formarea profesionale, politicile de tineret, politicile privind piața forței de muncă, perfecționarea și reconversia profesională, în special competențele digitale, educația în domeniul mass-mediei, promovarea incluziunii sociale și lupta împotriva sărăciei, a inegalității veniturilor și a tuturor formelor de discriminare;
  • asistență medicală publică, sisteme de securitate socială, îngrijire și asistență socială și servicii de îngrijire a copiilor accesibile, reziliente și la prețuri rezonabile;
  • politicile referitoare la atenuarea schimbărilor climatice, la tranziția verde echitabilă și la tranziția digitală, învățarea online, utilizarea soluțiilor bazate pe inteligența artificială, transport și mobilitate, combaterea sărăciei energetice și asigurarea securității energetice, protecția solului și a biodiversității, pescuitul și dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, îndepărtate și insulare;
  • politicile și reglementarea privind sectorul financiar, inclusiv educația financiară, stabilitatea financiară, accesul la finanțare și la împrumuturi acordate economiei reale, în special întreprinderilor mici și mijlocii, lucrătorilor independenți și antreprenorilor;
  • producerea, furnizarea și monitorizarea calității datelor și a statisticilor;
  • pregătirea în vederea aderării la zona euro;
  • detectarea timpurie și răspunsul coordonat în cazul unor riscuri semnificative pentru sănătatea publică sau pentru securitate, precum și asigurarea continuității activității și serviciilor în instituții și sectoare publice și private esențiale.

Sprijin tehnic

Pentru a atinge obiectivele regulamentului, instrumentul va finanța o serie de tipuri de acțiuni, inclusiv, dar fără a se limita la:

  • furnizarea expertizei legate de consilierea în materie de politici, de schimbări în materie de politici, de formularea de strategii și elaborarea de foi de parcurs pentru reforme, precum și a expertizei legate de reformele legislative, instituționale, structurale și administrative;
  • punerea la dispoziție a unor experți pentru o perioadă scurtă sau lungă, inclusiv a unor experți rezidenți, care să îndeplinească sarcini în anumite domenii sau care să desfășoare activități operaționale;
  • acțiuni de consolidare a capacității instituționale, administrative sau sectoriale și acțiuni de sprijin conexe, la toate nivelurile de guvernanță, contribuind, de asemenea, la capacitarea organizațiilor societății civile;
  • organizarea de sprijin operațional local în domenii precum azilul, migrația și controlul la frontiere;
  • realizarea de studii, inclusiv studii de fezabilitate, cercetare, analize și sondaje, evaluări și evaluări ale impactului.

Statele membre care doresc să primească sprijin tehnic prezintă Comisiei o cerere de sprijin tehnic în care identifică domeniile de politică și prioritățile.

Buget

  • Bugetul instrumentului pentru perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2027 este de 864 de milioane EUR în prețuri curente.
  • Statele membre pot să transfere resurse suplimentare la bugetul instrumentului în vederea finanțării acțiunilor eligibile pentru sprijin tehnic, care ar fi utilizate exclusiv în beneficiul statului membru în cauză.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Se aplică de la 19 februarie 2021.

CONTEXT

DOCUMENT PRINCIPAL

Regulamentul (UE) 2021/240 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 februarie 2021 de instituire a unui instrument de sprijin tehnic (JO L 57, 18.2.2021, pp. 1-16)

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, pp. 17-75)

Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, pp. 1-222)

Data ultimei actualizări: 05.05.2021

Top