This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Directiva (UE) 2016/2341 [cunoscută sub numele de Directiva II privind instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP)] stabilește norme minime de armonizare pentru instituțiile care gestionează sisteme colective de pensii pentru angajatori în numele angajaților acestora. Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene (UE) pot introduce măsuri suplimentare pe care le consideră necesare, cu condiția ca aceste măsuri să fie compatibile cu obligațiile care le revin statelor membre în temeiul legislației UE.
Obiectivele normelor sunt:
Actul legislativ revizuiește și înlocuiește Directiva 2003/41/CE, care necesita o actualizare în urma crizei financiare din 2008.
Statele membre trebuie să se asigure că fondurile de pensii ocupaționale sau IORP:
Autoritățile naționale relevante din statele membre:
IORP trebuie să le pună la dispoziția membrilor potențiali, a membrilor și a beneficiarilor informații clare, actualizate și gratuite. Acestea includ:
În funcție de cerințele în cauză, statele membre pot excepta de la anumite condiții ale actului legislativ anumite fonduri care administrează scheme de pensii cu mai puțin de 15 sau 100 de membri. Cu toate acestea, în cazul în care un fond dorește să își ofere serviciile în state membre, acesta trebuie să aplice toate normele prevăzute în directivă.
Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale:
Directiva a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 13 ianuarie 2019.
Pensiile ocupaționale includ contribuții din partea angajatorilor. Acestea reprezintă „al doilea pilon” al sistemului de pensii. Pensiile din sistemul asigurărilor sociale de stat sunt „primul pilon”. „Al treilea pilon” constă în economiile neobligatorii ale persoanelor în cadrul sistemelor private de pensii.
În conformitate cu normele UE, fondurile dintr-un stat membru pot gestiona sisteme de pensii ocupaționale în beneficiul unor companii cu sediul în altă țară. Companiile cu activitate în întreaga UE pot, de asemenea, să aibă un singur fond de pensii pentru toate filialele lor.
La nivelul UE funcționează aproximativ 125 000 de fonduri de pensii ocupaționale. Acestea dețin active în valoare de 2,5 mii de miliarde EUR în numele a aproximativ 75 de milioane de cetățeni, reprezentând 20 % din populația de vârstă activă a UE.
Pentru informații suplimentare, consultați:
Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP) (reformare) (JO L 354, 23.12.2016, pp. 37-85)
Directiva (UE) 2022/2556 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE, 2014/65/UE, (UE) 2015/2366 și (UE) 2016/2341 privind reziliența operațională digitală pentru sectorul financiar (JO L 333, 27.12.2022, pp. 153-163)
Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1011 (JO L 333, 27.12.2022, pp. 1-79)
Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, pp. 48-83)
Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 1094/2010 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.
Data ultimei actualizări: 11.10.2023