Negocierile Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind schimbările climatice – o vedere de ansamblu

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 191 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene în măsura în care se aplică participării UE la negocierile ONU privind schimbările climatice

TRATATULUI PRIVIND FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE ȘI NEGOCIERILE ONU PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE

• Articolul 191 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) definește obiectivele și principiile politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul mediului și stă la baza participării UE la negocierile ONU privind schimbările climatice. În special:
  • cea de a patra liniuță a articolului 191 alineatul (1) menționează explicit că unul din obiectivele cheie ale politicii UE în materie de mediu este promovarea, la nivel internațional, a măsurilor menite să combată problemele de mediu regionale sau globale, în special combaterea schimbărilor climatice; și
  • cel de al patrulea paragraf al articolului 191 face referire la cooperarea în acest domeniu cu alte țări și organizații internaționale, precum ONU.
• Negocierile ONU privind clima vizează atingerea unui acord internațional privind măsurile adecvate de combatere a schimbărilor climatice. Primul acord, semnat în 1992, a reprezentat un angajament pentru a menține creșterea încălzirii globale sub 2^oC față de nivelurile preindustriale.
• Adoptarea unui nou acord global privind schimbările climatice în 2015 pentru a accelera tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon încununează eforturile depuse de-a lungul anilor de către comunitatea internațională pentru a obține un acord universal, multilateral, privind schimbările climatice.

ETAPELE-CHEIE ÎN COMBATEREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

• 1992: Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) a pus bazele cooperării internaționale pentru combaterea schimbărilor climatice prin limitarea creșterii temperaturii globale medii și a schimbărilor climatice care decurg.
• 1997: S-a aprobat Protocolul de la Kyoto – primul acord obligatoriu de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Țările dezvoltate care au participat și-au luat angajamentul să reducă emisiile totale cu cel puțin 5 % în prima perioadă de angajament (între 2008 și 2012) în comparație cu nivelurile din 1990. Cele 15 țări (membre la momentul respectiv) ale UE s-au angajat să realizeze o reducere cu 8 %.
• 2009: Conferința părților de la Copenhaga a obținut un consens politic prin care se solicitau acțiuni specifice în vederea limitării emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta a fost prima dată când toate economiile majore și-au luat angajamente explicite privind schimbările climatice. Angajamentul a fost susținut de peste 140 de țări.
• 2010: Acordurile de la Cancun au confirmat, pentru prima dată într-o decizie ONU oficială, că încălzirea globală trebuie menținută sub 2^oC față de nivelurile preindustriale. S-a recunoscut, de asemenea, necesitatea intensificării eforturilor pentru a atinge obiectivul.
• 2011: Conferința ONU privind schimbările climatice din Durban a confirmat necesitatea unui nou acord juridic pentru combaterea schimbărilor climatice după 2020 – unul în care fiecare țară ar putea contribui în funcție de propriile posibilități. Acesta a fost convenit în 2015.
• 2012: Conferința ONU privind schimbările climatice de la Doha a aprobat acordul a 38 de țări dezvoltate, inclusiv UE, de a participa la o a doua perioadă de angajament în cadrul Protocolului de la Kyoto (2013-2020). Acesta acoperă 14 % din emisiile globale.
• 2013: Conferința ONU privind schimbările climatice de la Varșovia a propus un plan pentru ca țările să își înregistreze contribuțiile în materie de reducere sau limitare a emisiile de gaze cu efect de seră în temeiul noului acord global privind schimbările climatice care a fost finalizat în 2015.
• 2014: Conferința privind schimbările climatice de la Lima a aprobat angajamentele de la Varșovia, solicitând tuturor țărilor să descrie contribuțiile planificate pentru acordul din 2015 în mod clar, transparent și inteligibil. În plus, au fost convenite elemente proiect ale acordului și accelerarea acțiunilor în perioada anterioară anului 2020.
• 2015: Conferința privind schimbările climatice de la Paris a adoptat primul acord universal, cu caracter obligatoriu, privind schimbările climatice, care se va implementa începând cu 2020. Acordul stabilește un plan de acțiune global pentru a aduce planeta pe drumul cel bun și a evita schimbările climatice periculoase prin limitarea încălzirii globale mult sub 2^oC. Contribuția UE la noul acord este un obiectiv obligatoriu de a reduce emisiile cu cel puțin 40 % până în 2030.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

• „ Negocieri privind clima ” pe site-ul web al Comisiei Europene.

ACTUL PRINCIPAL

Versiunea consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – partea a treia – Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – titlul XX – Mediul – articolul 191 (fostul articol 174 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 132-133)

Data ultimei actualizări: 17.11.2016