Hotărârea Curții (Camera întâi) din 16 mai 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Apelacyjny — Sąd Pracy i Ubezpieczeń Społecznych w Białymstoku — Polonia) — Janina Wencel/Zakład Ubezpieczeń Społecznych w Białymstoku

(Cauza C-589/10) (1)

(Articolul 45 TFUE - Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 - Articolul 10 - Prestații pentru limită de vârstă - Reședință obișnuită în două state membre diferite - Dreptul la o pensie de urmaș în unul dintre aceste state și dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în celălalt stat - Retragere a uneia dintre aceste prestații - Recuperarea prestațiilor pretins nedatorate)

2013/C 225/05

Limba de procedură: polona

Instanța de trimitere

Sąd Apelacyjny — Sąd Pracy i Ubezpieczeń Społecznych w Białymstoku

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Janina Wencel

Pârâtă: Zakład Ubezpieczeń Społecznych w Białymstoku

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Sąd Apelacyjny w Białymstoku — Interpretarea articolului 20 alineatul (2) și a articolului 21 TFUE, precum și a articolului 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26) — Prestație de limită de vârstă — Eliminarea clauzelor de reședință — Interdicția de suprimare a unei prestații ca urmare a faptului că beneficiarul are reședința pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care se află instituția debitoare — Cetățean al Uniunii care are reședința în același timp în două state membre, fără să fi optat pentru un domiciliu unic și care beneficiază de o pensie de soț supraviețuitor într-un stat și de o pensie pentru limită de vârstă în alt stat — Reglementare națională care permite într-un astfel de caz reanalizarea dreptului la pensie și rambursarea pensiei plătite în cursul ultimilor trei ani.

Dispozitivul

Articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 592/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008, trebuie interpretat în sensul că, în vederea aplicării regulamentului menționat, o persoană nu poate să aibă concomitent două reședințe obișnuite, pe teritoriul a două state membre diferite.

În temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71 menționat, în special al articolului 12 alineatul (2) și al articolului 46a, o instituție competentă dintr-un stat membru nu poate în mod valabil, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, să procedeze la retragerea retroactivă a dreptului beneficiarului la o pensie pentru limită de vârstă și să îi solicite rambursarea pensiilor plătite pretins fără drept, pentru motivul că acesta primește o pensie de urmaș în alt stat membru, pe al cărui teritoriu a avut de asemenea o reședință. Cu toate acestea, cuantumul acestei pensii pentru limită de vârstă primită în primul stat membru poate să sufere o reducere în limita cuantumului prestațiilor primite în celălalt stat membru, în temeiul aplicării unei eventuale norme naționale de interzicere a cumulului.

Articolul 45 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, unei decizii prin care se dispune reducerea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă primite în primul stat membru în limita cuantumului prestațiilor primite în celălalt stat membru, în temeiul aplicării unei eventuale norme de interzicere a cumulului, cu condiția ca decizia menționată să nu determine, pentru beneficiarul acestor prestații, o situație defavorabilă în raport cu cea în care se găsește o persoană a cărei situație nu prezintă niciun element transfrontalier și, în cazul în care s-ar constata existența unui astfel de dezavantaj, ca aceasta să fie justificată de considerente obiective și să fie proporțională cu obiectivul urmărit în mod legitim de dreptul național, situație care trebuie verificată de instanța de trimitere.

(1)  JO C 89, 19.3.2011.