EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52016AG0015(01)

Poziția în primă lectură (UE) nr. 15/2016 a Consiliului în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 91/2003 privind statisticile din transportul feroviar, în ceea ce privește colectarea datelor privind mărfurile, călătorii și accidentele Adoptată de Consiliu la 18 iulie 2016

JO C 358, 29.9.2016, p. 1–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

29.9.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 358/1


POZIȚIA ÎN PRIMĂ LECTURĂ (UE) NR. 15/2016 A CONSILIULUI

în vederea adoptării unui regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 91/2003 privind statisticile din transportul feroviar, în ceea ce privește colectarea datelor privind mărfurile, călătorii și accidentele

Adoptată de Consiliu la 18 iulie 2016

(2016/C 358/01)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 338 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 91/2003 al Parlamentului European și al Consiliului (2) stabilește un cadru comun pentru producerea, transmiterea, evaluarea și difuzarea de statistici comparabile privind transportul feroviar în Uniune.

(2)

Sunt necesare statistici referitoare la transportul feroviar de mărfuri și de călători pentru a permite Comisiei să supravegheze și să dezvolte politica comună în domeniul transporturilor, precum și elementele referitoare la transport ale politicilor privind regiunile și rețelele transeuropene.

(3)

Statisticile privind siguranța căilor ferate sunt necesare, de asemenea, pentru a permite Comisiei să pregătească și să monitorizeze acțiunile Uniunii în domeniul siguranței transportului. Agenția Europeană a Căilor Ferate colectează datele referitoare la accidente care sunt solicitate în temeiul anexei I la Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) în ceea ce privește indicatorii comuni privind siguranța și metodele comune de calcul al costului accidentelor.

(4)

Este important să se evite dublarea eforturilor și să se optimizeze utilizarea informațiilor existente care pot fi utilizate în scopuri statistice. În acest scop și în vederea oferirii unor informații utile și ușor accesibile cetățenilor Uniunii și altor factori interesați cu privire la siguranța transportului feroviar și interoperabilitatea sistemului feroviar, inclusiv infrastructura feroviară, ar trebui instituite acorduri adecvate de cooperare în privința activităților statistice între serviciile Comisiei și entitățile relevante, inclusiv la nivel internațional.

(5)

Majoritatea statelor membre care transmit Comisiei (Eurostat) date privind călătorii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 91/2003 au furnizat, periodic, aceleași date atât pentru seturile de date provizorii, cât și pentru seturile de date finale.

(6)

În producerea statisticilor europene, ar trebui să existe un echilibru între necesitățile utilizatorilor și sarcina suportată de respondenți.

(7)

În cadrul grupului său de lucru și al grupului operativ privind statisticile referitoare la transportul feroviar, Eurostat a efectuat o analiză tehnică a datelor existente privind statisticile din transportul feroviar care au fost colectate în temeiul actelor juridice obligatorii relevante ale Uniunii, precum și a politicii de difuzare, cu scopul de a simplifica pe cât posibil diversele activități necesare pentru producerea de statistici, garantând, în același timp, că rezultatul final este în conformitate cu necesitățile prezente și viitoare ale utilizatorilor.

(8)

În raportul său către Parlamentul European și Consiliu privind experiența pe care a dobândit-o în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 91/2003, Comisia s-a referit la faptul că acțiunile de dezvoltare pe termen lung vor duce, probabil, la suprimarea sau simplificarea datelor colectate deja în temeiul regulamentului respectiv și că scopul este de a reduce perioada de transmitere a datelor anuale privind transportul feroviar de călători. Comisia ar trebui să prezinte în continuare, la intervale regulate, rapoarte privind punerea în aplicare a regulamentului respectiv.

(9)

Regulamentul (CE) nr. 91/2003 conferă Comisiei competențe de executare în privința anumitor dispoziții ale sale. Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „tratatul”), competențele conferite Comisiei în temeiul respectivului regulament trebuie să fie aliniate la articolele 290 și 291 din tratat.

(10)

Pentru a reflecta noile evoluții din statele membre, menținând, în același timp, o procedură de colectare a datelor privind transportul feroviar armonizată pe întreg teritoriul Uniunii, precum și calitatea ridicată a datelor transmise de statele membre, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din tratat ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea Regulamentului (CE) nr. 91/2003 pentru a adapta definițiile tehnice și a elabora definiții tehnice suplimentare. Este deosebit de important ca, în cursul activității sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (4). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(11)

Comisia ar trebui să se asigure că respectivele acte delegate nu implică o sarcină suplimentară semnificativă pentru statele membre sau pentru respondenți.

(12)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 91/2003, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește specificarea informațiilor care trebuie să fie furnizate pentru rapoartele privind calitatea și comparabilitatea rezultatelor, precum și în ceea ce privește modalitățile de difuzare a rezultatelor respective de către Comisie (Eurostat). Competențele respective ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(13)

Comitetul Sistemului Statistic European a fost consultat.

(14)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 91/2003 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 91/2003 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), punctele 24-30 se elimină;

(b)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Se conferă Comisiei competența să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 10 referitor la modificarea prezentului articol în vederea adaptării definițiilor tehnice prevăzute la alineatul (1) punctele 8-10 și 21-23 și elaborării unor definiții tehnice suplimentare atunci când este necesar pentru a ține seama de noile evoluții care necesită definirea unui anumit nivel de detaliere tehnică cu scopul de a asigura armonizarea statisticilor.

Atunci când exercită respectiva competență, Comisia se asigură că actele delegate nu creează o sarcină suplimentară considerabilă pentru statele membre sau pentru respondenți. De asemenea, Comisia justifică în mod corespunzător acțiunile statistice prevăzute în actele delegate respective, folosind, după caz, o analiză a eficienței costurilor, inclusiv o evaluare a sarcinii suportate de respondenți și a costurilor de elaborare a statisticilor, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (*).

(*)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).”"

2.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), literele (b), (d) și (h) se elimină;

(b)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Statele membre raportează în temeiul anexelor A și C date pentru întreprinderile care au:

(a)

un volum total de transport de marfă de cel puțin 200 000 000 de tone-km sau cel puțin 500 000 de tone;

(b)

un volum total de transport de călători de cel puțin 100 000 000de călători-km.

Raportarea în temeiul anexelor A și C este opțională în ceea ce privește întreprinderile care se situează sub pragurile menționate la literele (a) și (b).”;

(c)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Statele membre raportează în temeiul anexei L datele totale pentru întreprinderile care se situează sub pragurile menționate la alineatul (2), în cazul în care datele respective nu sunt raportate în temeiul anexelor A și C, astfel cum este specificat în anexa L.”

3.

La articolul 5 alineatul (2), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

date administrative, inclusiv date colectate de autoritățile de reglementare, în special scrisoarea de trăsură, în cazul în care aceasta este disponibilă;”.

4.

Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 7

Difuzarea

Statisticile bazate pe datele specificate în anexele A, C, E, F, G și L sunt difuzate de către Comisie (Eurostat).

Comisia adoptă acte de punere în aplicare de stabilire a modalităților de difuzare a rezultatelor. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 11 alineatul (2).”

5.

Articolul 8 se modifică după cum urmează:

(a)

se introduce următorul alineat:

„(1a)   Statele membre iau toate măsurile necesare pentru asigurarea calității datelor transmise.”;

(b)

se adaugă următoarele alineate:

„(3)   În sensul prezentului regulament, datele care trebuie să fie transmise fac obiectul criteriilor privind calitatea menționate la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 223/2009.

(4)   Comisia adoptă acte de punere în aplicare precizând modalitățile detaliate, structura, periodicitatea și comparabilitatea elementelor pentru rapoartele standard privind calitatea.

Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 11 alineatul (2).”

6.

Articolul 9 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 9

Rapoarte privind punerea în aplicare

După consultarea Comitetului Sistemului Statistic European, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până la 31 decembrie 2020 și, ulterior, la fiecare patru ani, un raport privind punerea în aplicare a prezentului regulament și privind evoluțiile viitoare.

În raportul respectiv, Comisia ține seama de informațiile relevante furnizate de statele membre cu privire la calitatea datelor transmise, metodele de colectare a datelor utilizate și informații despre potențiale îmbunătățiri și despre nevoile utilizatorilor.

În special, raportul evaluează:

(a)

beneficiile aduse Uniunii, statelor membre, precum și furnizorilor și utilizatorilor informațiilor statistice, de statisticile produse, în raport cu costurile acestora;

(b)

calitatea datelor transmise, metodele de colectare a datelor utilizate și calitatea statisticilor produse.”

7.

Articolul 10 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 10

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 3 alineatul (2) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani începând cu … [data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare]. Comisia întocmește un raport privind delegarea de competență cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competență se prelungește tacit cu perioade identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cel târziu cu trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 3 alineatul (2) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în respectiva decizie. Aceasta intră în vigoare în ziua următoare publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia îi consultă pe experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatul (2) intră în vigoare numai dacă nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea actului respectiv Parlamentului European și Consiliului sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”

8.

Articolul 11 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 11

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de Comitetul Sistemului Statistic European instituit prin Regulamentul (CE) nr. 223/2009. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (**).

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(**)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

9.

Articolul 12 se elimină.

10.

Anexele B, D, H și I se elimină.

11.

Anexa C se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament.

12.

Se adaugă anexa L, conținând textul din anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la …,

Pentru Parlamentul European

Președintele

Pentru Consiliu

Președintele


(1)  Poziția Parlamentului European din 11 martie 2014 (nepublicată încă în jurnalul Oficial) și Poziția în primă lectură a Consiliului din 18 iulie 2016. Poziția Parlamentului European din … (nepublicată încă în jurnalul Oficial).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 91/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind statisticile din transportul feroviar (JO L 14, 21.1.2003, p. 1).

(3)  Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind siguranța căilor ferate comunitare și de modificare a Directivei 95/18/CE a Consiliului privind acordarea de licențe întreprinderilor feroviare și a Directivei 2001/14/CE privind repartizarea capacităților de infrastructură feroviară și perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare și certificarea siguranței (Directiva privind siguranța feroviară) (JO L 164, 30.4.2004, p. 44).

(4)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(5)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).


ANEXA I

„ANEXA C

STATISTICI ANUALE PRIVIND TRANSPORTUL DE CĂLĂTORI – RAPORTARE DETALIATĂ

Listă de variabile și unități de măsură

Călători transportați în:

număr de călători

călători-km

Mișcări de trenuri de călători în:

trenuri-km

Perioada de referință

Un an

Frecvența

Anual

Lista tabelelor, cu defalcarea pentru fiecare tabel

Tabelul C3: călători transportați, pe tip de transport

Tabelul C4: transport internațional de călători, pe țară de îmbarcare și pe țară de debarcare

Tabelul C5: mișcări de trenuri de călători

Termenul pentru transmiterea datelor

Opt luni de la sfârșitul perioadei de referință.

Prima perioadă de referință

[anul intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare]

Note

1.

Tipul de transport este defalcat după cum urmează:

național

internațional

2.

Pentru tabelele C3 și C4, statele membre raportează date, inclusiv informații provenite din vânzarea de biletele în afara țării care raportează. Aceste informații pot fi obținute fie direct de la autoritățile naționale din alte țări, fie prin acorduri internaționale privind compensarea biletelor.”.


ANEXA II

„ANEXA L

Tabelul L.1

NIVEL DE ACTIVITATE DE TRANSPORT ÎN TRANSPORTUL DE MĂRFURI

Listă de variabile și unități de măsură

Mărfuri transportate în:

total tone

total tone-km

Mișcări de trenuri de marfă în:

total trenuri-km

Perioada de referință

Un an

Frecvența

Anual

Termenul pentru transmiterea datelor

Opt luni de la sfârșitul perioadei de referință.

Prima perioadă de referință

…[anul următor anului intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare]

Note

Numai pentru întreprinderile care înregistrează un volum total de transport de marfă de mai puțin de 200 de milioane de tone-km și mai puțin de 500 000 de tone și care nu raportează date în temeiul anexei A (raportare detaliată)


Tabelul L.2

NIVEL DE ACTIVITATE DE TRANSPORT ÎN TRANSPORTUL DE CĂLĂTORI

Listă de variabile și unități de măsură

Călători transportați în:

total călători

total călători-km

Mișcări de trenuri de călători în:

total trenuri-km

Perioada de referință

Un an

Frecvența

Anual

Termenul pentru transmiterea datelor

Opt luni de la sfârșitul perioadei de referință.

Prima perioadă de referință

…[anul următor anului intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare]

Note

Numai pentru întreprinderile care înregistrează un volum total de transport de călători mai mic de 100 de milioane de călători-km și care nu raportează date în temeiul anexei C (raportare detaliată)”.


Top