EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52011XG1011(02)

Informare în atenția persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2010/639/PESC a Consiliului, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2011/666/PESC a Consiliului, și în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 999/2011 al Consiliului, privind măsuri restrictive împotriva Belarus

JO C 299, 11.10.2011, p. 4–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

11.10.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/4


Informare în atenția persoanelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2010/639/PESC a Consiliului, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2011/666/PESC a Consiliului, și în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 999/2011 al Consiliului, privind măsuri restrictive împotriva Belarus

2011/C 299/05

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

Următoarele informații sunt supuse atenției persoanelor care figurează în anexa IIIA la Decizia 2010/639/PESC a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2011/666/PESC a Consiliului (1), și în anexa IA la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului, astfel cum a fost apus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 999/2011 al Consiliului (2) privind măsuri restrictive împotriva Belarus.

Consiliul Uniunii Europene a decis că persoanele care figurează în anexele menționate anterior ar trebui incluse în lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2010/639/PESC și în Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus. Motivele pentru desemnarea persoanelor vizate sunt prezentate în rubricile relevante din anexele menționate.

Se atrage atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a prezenta o cerere autorităților competente ale statului membru (statelor membre) relevant (relevante), astfel cum se precizează pe site-urile web menționate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 765/2006, pentru a obține o autorizație de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi esențiale sau pentru plăți specifice (cf. articolul 3 din regulament).

Persoanele vizate pot trimite, la următoarea adresă, o cerere adresată Consiliului, însoțită de documente doveditoare, solicitând reanalizarea deciziei de a le include pe lista menționată anterior:

Council of the European Union

General Secretariat

DG K Coordination

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

De asemenea, se atrage atenția persoanelor în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 275 alineatul (2) și la articolul 263 alineatele (4) și (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)  JO L 265, 11.10.2011, p. 24.

(2)  JO L 265, 11.10.2011, p. 6.


Top