HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

15 iulie 2021(*)

„Trimitere preliminară – Transport feroviar – Directiva 2012/34/UE – Spațiu feroviar unic european – Articolul 13 alienatele (2) și (6) – Acces la infrastructurile de servicii și la serviciile feroviare conexe – Regulamentul (UE) 2017/2177 – Reconversie a infrastructurilor – Competențe ale organismului de reglementare”

În cauza C‑60/20,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia), prin decizia din 30 ianuarie 2020, primită de Curte la 5 februarie 2020, în procedura

„Latvijas dzelzceļš” VAS

împotriva

Valsts dzelzceļa administrācija,

cu participarea:

„Baltijas Ekspresis” AS,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul E. Regan, președinte de cameră, domnii M. Ilešič, E. Juhász (raportor), C. Lycourgos și I. Jarukaitis, judecători,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru „Latvijas dzelzceļš” VAS, de D. Driče, advokāte;

–        pentru Valsts dzelzceļa administrācija, de J. Zālītis și J. Zicāns;

–        pentru „Baltijas Ekspresis” AS, de O. Jonāns, advokāts;

–        pentru Comisia Europeană, inițial de L. Ozola și C. Vrignon, precum și de. W. Mölls, ulterior de L. Ozola și C. Vrignon, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 25 februarie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea articolului 13 alineatele (2) și (6) din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european (JO 2012, L 343, p. 32), precum și a articolului 15 alineatele (5) și (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2177 al Comisiei din 22 noiembrie 2017 privind accesul la infrastructurile de servicii și la serviciile feroviare conexe (JO 2017, L 307, p. 1).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „Latvijas Dzelzceļš” VAS, pe de o parte, și Valsts dzelzceļa administrācija (Administrația Națională a Căilor Ferate, Letonia) (denumită în continuare „administrația feroviară”), pe de altă parte, în legătură cu decizia acesteia din urmă prin care se impune Latvijas Dzelzceļš, în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare publice din Letonia, să garanteze accesul întreprinderii feroviare „Baltijas Ekspresis” AS în depozitul din Ventspils (Letonia), în calitate de „infrastructură de servicii”, în sensul reglementării aplicabile în materie de transport feroviar.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Directiva 2012/34

3        Articolul 3 din Directiva 2012/34, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

11.      «infrastructură de servicii» înseamnă instalațiile, inclusiv terenul, clădirile și echipamentul, care au fost amenajate în mod special, integral sau parțial, pentru a permite furnizarea unuia sau mai multor servicii menționate la punctele 2-4 din anexa II;

12.      «operator al unei infrastructuri de servicii» înseamnă orice entitate publică sau privată responsabilă pentru gestionarea uneia sau mai multor infrastructuri de servicii sau pentru prestarea unuia sau mai multor servicii întreprinderilor feroviare menționate la punctele 2-4 din anexa II;

[…]”

4        Articolul 13 din această directivă, intitulat „Condițiile de acces la servicii”, prevede la alineatele (2) și (6):

„(2)      Operatorii infrastructurilor de servicii oferă în mod nediscriminatoriu tuturor întreprinderilor feroviare accesul, inclusiv accesul pe calea ferată, la infrastructurile menționate la punctul 2 din anexa II și la serviciile furnizate în cadrul acestor infrastructuri.

[…]

(6)      În cazul în care o infrastructură de servicii menționată la punctul 2 din anexa II nu a fost în folosință timp de cel puțin doi ani la rând, iar întreprinderile feroviare au informat operatorul respectivei infrastructuri de servicii cu privire la interesul lor legat de accesul la infrastructura respectivă, pe baza necesarului demonstrat, proprietarul acesteia trebuie să publice un anunț de concesionare sau închiriere pentru operarea infrastructurii de servicii feroviare, parțial sau integral, cu excepția cazului în care operatorul respectivei infrastructuri de servicii demonstrează faptul că un proces de reconversie aflat în desfășurare face imposibilă utilizarea acesteia de către o întreprindere feroviară.”

5        Articolul 27 din directiva menționată, intitulat „Documentul de referință al rețelei”, prevede:

„(1)      După consultarea părților interesate, administratorul infrastructurii stabilește și publică un document de referință al rețelei, care se obține după achitarea unei taxe care nu depășește costul de publicare a acestui document. Documentul de referință se publică în cel puțin două limbi oficiale ale Uniunii [Europene]. Conținutul documentului de referință al rețelei va fi pus la dispoziție gratuit, în format electronic, pe portalul web al administratorului infrastructurii și este accesibil prin intermediul unui portal web comun. Acel portal web este creat de administratorii infrastructurii în temeiul cooperării acestora în conformitate cu articolele 37 și 40.

(2)      Documentul de referință al rețelei stabilește caracteristicile infrastructurii puse la dispoziție întreprinderilor feroviare și conține informații care stabilesc condițiile de acces la infrastructura feroviară relevantă. Documentul de referință al rețelei conține de asemenea informații care stabilesc condițiile de acces la infrastructurile de servicii legate de rețeaua administratorului de infrastructură și de furnizare de servicii în cadrul acestor infrastructuri sau indică un site pe care astfel de informații sunt puse la dispoziție cu titlu gratuit în format electronic. Conținutul documentului de referință al rețelei este prevăzut în anexa IV.

(3)      Documentul de referință al rețelei se actualizează periodic și se modifică, dacă este cazul.

(4)      Documentul de referință al rețelei se publică cel târziu cu patru luni înainte de data limită pentru introducerea cererilor pentru capacități de infrastructură.”

6        Anexa II la Directiva 2012/34, care cuprinde lista „[s]erviciil[or] care trebuie prestate către întreprinderile feroviare (menționate la articolul 13)”, prevede la punctul 2:

„Se acordă accesul, inclusiv accesul pe calea ferată, la următoarele infrastructuri de servicii, în cazul în care acestea există, și la serviciile furnizate în cadrul acestor infrastructuri:

(a)      gările pentru călători, clădirile acestora și celelalte instalații, inclusiv afișarea informațiilor despre călătorie și amplasamentul adecvat pentru serviciile de emitere a biletelor;

(b)      terminalele de marfă;

(c)      stațiile de triaj și stațiile de formare a trenurilor, inclusiv infrastructuri de manevrare;

(d)      grupa de primiri;

(e)      facilități de întreținere, cu excepția infrastructurilor de întreținere capitală dedicate trenurilor de mare viteză sau altor tipuri de material rulant care necesită facilități specifice;

(f)      alte infrastructuri tehnice, inclusiv instalații de curățare și de spălare;

(g)      infrastructurile portuare maritime și interioare legate de activități feroviare;

(h)      infrastructurile de intervenție;

(i)      infrastructuri de alimentare cu combustibil și furnizarea de combustibil în aceste infrastructuri, tarifele aferente trebuind să figureze separat pe facturi.”

 Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177

7        Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177 a fost adoptat în temeiul articolului 13 alineatul (9) din Directiva 2012/34.

8        Articolul 17 din acest regulament, intitulat „Intrare în vigoare”, prevede:

„Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iunie 2019.

Cu toate acestea, articolul 2 se aplică de la 1 ianuarie 2019.”

 Dreptul leton

9        Dzelzceļa likums (Legea privind căile ferate) din 1 aprilie 1998 (Latvijas Vēstnesis, 1998, nr. 102/105), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind căile ferate”), urmărește transpunerea Directivei 2012/34 în dreptul leton.

10      Punctele 26 și 27 din articolul 1 din Legea privind căile ferate definesc termenii utilizați în această lege după cum urmează:

„26)      «infrastructură de servicii» înseamnă instalațiile (inclusiv terenul, clădirile și echipamentul) care au fost amenajate în mod special, integral sau parțial, pentru a permite furnizarea unuia sau mai multor servicii menționate la articolul 12.¹ alineatele (2)-(4) din prezenta lege;

27)      «operator al unei infrastructuri de servicii» înseamnă orice întreprindere sau unitate structurală a acesteia responsabilă pentru gestionarea uneia sau mai multor infrastructuri de servicii sau pentru prestarea, în favoarea întreprinderilor feroviare, a unuia sau mai multor servicii menționate la articolul 12.¹ alineatele (2)-(4) din prezenta lege;

[…]”

11      Articolul 12.¹ alineatul (2) din Legea privind căile ferate prevede că operatorii infrastructurilor de servicii garantează tuturor transportatorilor, în mod nediscriminatoriu, accesul (inclusiv accesul la linii) la infrastructurile lor de servicii și, dacă este cazul, la serviciile furnizate în cadrul următoarelor infrastructuri:

„5)      facilități de întreținere, cu excepția infrastructurilor de întreținere capitală dedicate altor tipuri de material rulant care necesită facilități specifice;

6)      alte infrastructuri tehnice, inclusiv instalații de spălare și de curățare a materialului rulant feroviar.”

12      Articolul 12.² alineatul (7) din Legea privind căile ferate prevede că, în cazul în care una dintre infrastructurile de servicii menționate la articolul 12.¹ alineatul (2) din aceasta nu a fost în folosință timp de cel puțin doi ani la rând, iar un transportator a informat operatorul respectivei infrastructuri cu privire la interesul său legat de accesul la infrastructura respectivă, pe baza necesarului demonstrat, proprietarul acesteia trebuie să publice un anunț de concesionare sau închiriere pentru operarea infrastructurii de servicii, parțial sau integral, pentru furnizarea de servicii, cu excepția cazului în care operatorul respectivei infrastructuri demonstrează că un proces de transformare aflat în desfășurare face imposibilă utilizarea acesteia de către un transportator.

13      Articolul 12.² alineatul (8) din Legea privind căile ferate prevede că, în cazul în care una dintre infrastructurile menționate la articolul 12.¹ alineatul (2) din această lege nu a fost în folosință timp de cel puțin doi ani la rând, proprietarul acesteia poate să publice un anunț de închiriere, concesionare sau cesiune a întregii infrastructuri de servicii sau a unei părți din aceasta. În cazul în care nu primește oferte în termen de trei luni de la publicare, operatorul infrastructurii este autorizat să o închidă, după notificarea, cu cel puțin trei luni înainte, a administrației feroviare și a administratorului infrastructurilor feroviare publice.

 Litigiul principal și întrebările preliminare

14      Începând cu anul 2002, Latvijas Dzelzceļš închiria clădirea de depozitare de locomotive din Ventspils, care se afla în proprietatea sa, către Baltijas Ekspresis.

15      La 20 iunie 2016, contractul de închiriere privind această clădire a fost reînnoit până la 30 aprilie 2028. Acest contract prevedea că Latvijas Dzelzceļš dispunea de dreptul unilateral de a‑l rezilia dacă, pentru un motiv neprevăzut, se afla în necesitatea de a utiliza respectiva clădire pentru uz propriu.

16      Potrivit contractului de închiriere menționat, clădirea în discuție în litigiul principal era închiriată ca spațiu de birou și în scopul desfășurării unor activități economice. Baltijas Ekspresis desfășura în cadrul acesteia activități de întreținere și de reparare a locomotivelor.

17      La 5 septembrie 2017, întrucât dorea să schimbe destinația aceleiași clădiri pentru uz propriu, în speță, pentru a‑și depozita materialul rulant utilizat pentru întreținerea infrastructurii feroviare, Latvijas Dzelzceļš, în calitatea sa de administrator al infrastructurii feroviare publice, a notificat societății Baltijas Ekspresis rezilierea unilaterală a contractului de închiriere în discuție în litigiul principal.

18      La 18 septembrie 2017, Baltijas Ekspresis a depus o reclamație la administrația feroviară, considerând că, ținând seama de calitatea sa de transportator și de operator al unei infrastructuri de servicii, în sensul articolului 1 punctul 26 din Legea privind căile ferate, această reziliere constituia o încălcare a concurenței și a principiului nediscriminării în măsura în care, printre altele, împiedica funcționarea eficientă și rațională, precum și accesul la servicii și a solicitat acestei administrații să nu autorizeze rezilierea contractului de închiriere menționat.

19      Prin decizia din 5 decembrie 2017, administrația feroviară a dispus ca Latvijas Dzelzceļš să garanteze accesul la depozitul din Ventspils, în calitate de infrastructură de servicii, precum și la serviciile furnizate în aceasta, prevăzute la articolul 12.¹ alineatul (2) punctele 5 și 6 din Legea privind căile ferate. Potrivit acestei decizii, este lipsit de relevanță faptul că, în spațiile închiriate, Baltijas Ekspresis desfășoară doar activități în interes propriu. Decizia menționată afirmă că această societate autofurnizează servicii, în sensul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177, astfel încât întreruperea activităților infrastructurii de servicii vizate trebuie apreciată în raport cu dispozițiile care limitează dreptul de a proceda la închiderea unei infrastructuri de servicii, care nu poate interveni decât la sfârșitul unei perioade de doi ani după ce infrastructura de servicii în discuție a încetat să mai fie utilizată.

20      Latvijas Dzelzceļš a introdus mai întâi o acțiune având ca obiect anularea deciziei menționate la administratīvā rajona tiesa (Tribunalul Administrativ Districtual, Letonia), apoi a declarat apel împotriva respingerii acestei acțiuni la Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională, Letonia), instanța de trimitere în prezenta cauză.

21      Această instanță apreciază că depozitul din Ventspils constituie o „infrastructură de servicii”, în sensul articolului 3 punctul 11 din Directiva 2012/34, întrucât depozitul menționat îndeplinește cerințele tehnice care îi permit să efectueze o prestare de servicii. În schimb, consideră că Baltijas Ekspresis nu efectuează o autofurnizare de servicii, în sensul articolului 3 punctul 8 din Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177, și nici nu furnizează servicii altor întreprinderi feroviare. Aceasta deduce că clădirea vizată trebuie considerată o infrastructură de servicii neutilizată, a cărei închiriere sau reconversie este reglementată la articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34 și la articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177.

22      Potrivit instanței de trimitere, Latvijas Dzelzceļš nu poate fi considerată operatorul infrastructurii de servicii în discuție în litigiul principal, întrucât această societate nu are sarcina de a comunica informații, nici de a decide cu privire la cererile referitoare la accesul la prestările de servicii furnizate în depozitul din Ventspils.

23      Deși admite că situația în discuție în litigiul principal se distinge de cea vizată la articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34, precum și la articolul 15 alineatele (5) și (6) din Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177, instanța de trimitere consideră că analiza dispozițiilor menționate conduce însă la concluzia că, în contextul rezilierii unui contract de închiriere, interesul întreprinderii feroviare de a continua închirierea spațiilor trebuie să prevaleze asupra intereselor proprietarului acestor spații. Dispozițiile menționate nu ar permite totuși să se concluzioneze că proprietarul spațiilor respective nu poate notifica locatarului rezilierea contractului de închiriere pentru motivul că dorește să le utilizeze pentru uz propriu.

24      În plus, potrivit instanței de trimitere, în cazul în care operatorul infrastructurii de servicii vizate poate să o supună unui proces de reconversie, nu există niciun argument convingător pentru a justifica faptul că proprietarul acestei infrastructuri nu poate nici să pună capăt contractului de închiriere asupra sa pentru a efectua o reconversie ulterioară a acesteia, întrucât nu există nicio diferență relevantă între aceste două situații.

25      În aceste condiții, Administratīvā apgabaltiesa (Curtea Administrativă Regională) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 13 alineatele (2) și (6) din Directiva 2012/34 [articolul 15 alineatele (5) și (6) din [Regulamentul de punere în aplicare] 2017/2177] poate fi aplicat astfel încât organismul de reglementare să poată impune proprietarului unei infrastructuri, care nu este operatorul infrastructurii de servicii, obligația de a garanta accesul la servicii?

2)      Articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34 [articolul 15 alineatele (5) și (6) din Regulamentul [de punere în aplicare] 2017/2177] trebuie interpretat în sensul că permite proprietarului unei clădiri să înceteze un contract de închiriere și să supună o infrastructură de servicii unui proces de reconversie?

3)      Articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34 [articolul 15 alineatele (5) și (6) din Regulamentul [de punere în aplicare] 2017/2177] trebuie interpretat în sensul că impune organismului de reglementare numai obligația de a verifica dacă operatorul infrastructurii de servicii (în speță, proprietarul infrastructurii de servicii) a decis efectiv să o supună unui proces de reconversie?”

 Cu privire la admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

26      În opinia Latvijas Dzelzceļš, instanța de trimitere ar fi calificat în mod greșit depozitul din Ventspils drept „infrastructură de servicii”, în sensul Directivei 2012/34. În ceea ce privește Baltjias Ekspresis și administrația feroviară, acestea apreciază că este eronat să se considere, astfel cum o face instanța de trimitere, că această infrastructură nu este în folosință, în sensul articolului 13 alineatul (6) din această directivă.

27      În această privință, trebuie să se constate că aprecierea unor astfel de argumente necesită interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii și este, așadar, legată indisociabil de răspunsul care trebuie dat la cererea de decizie preliminară. Prin urmare, aceste argumente nu pot să determine inadmisibilitatea cererii respective (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 30 și jurisprudența citată).

28      În aceste condiții, trebuie să se considere că cererea de decizie preliminară este admisibilă.

 Cu privire la aplicabilitatea Regulamentului de punere în aplicare 2017/2177

29      Decizia administrației feroviare în discuție în litigiul principal a fost adoptată la 5 decembrie 2017, în timp ce Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177, în conformitate cu articolul 17 din acesta, a intrat în vigoare la 13 decembrie 2017 și se aplică de la 1 iunie 2019, cu excepția articolului 2, care se aplică de la 1 ianuarie 2019.

30      În această privință, instanța de trimitere consideră că, deși decizia respectivă a fost adoptată înainte de data intrării în vigoare a regulamentului de punere în aplicare amintit, efectele sale practice continuă după această dată. În aceste condiții, întrucât litigiul principal are ca obiect anularea deciziei menționate, este necesar să se constate că Regulamentul de punere în aplicare 2017/2177 nu este aplicabil ratione temporis acestui litigiu.

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

31      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 13 alineatele (2) și (6) din Directiva 2012/34 trebuie interpretat în sensul că obligația de a furniza tuturor întreprinderilor feroviare un acces nediscriminatoriu la infrastructurile de servicii, în sensul articolului 3 punctul 11 din directiva menționată, care sunt menționate la punctul 2 din anexa II la aceasta, poate fi impusă de organismul de reglementare nu numai operatorilor infrastructurilor de servicii, ci și proprietarilor unor astfel de infrastructuri care nu sunt operatorii acestora.

32      Conform articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2012/34, operatorii infrastructurilor de servicii oferă în mod nediscriminatoriu tuturor întreprinderilor feroviare accesul, inclusiv accesul pe calea ferată, la infrastructurile menționate la punctul 2 din anexa II și la serviciile furnizate în cadrul acestor infrastructuri.

33      Noțiunea de „operator al unei infrastructuri de servicii” este definită la articolul 3 punctul 12 din Directiva 2012/34 în sensul că vizează orice entitate publică sau privată responsabilă pentru gestionarea uneia sau mai multor infrastructuri de servicii sau pentru prestarea unuia sau mai multor servicii întreprinderilor feroviare menționate la punctele 2-4 din anexa II la această directivă. În consecință, această definiție ține seama numai de natura activității operatorului unei infrastructuri de servicii și a furnizorului de servicii feroviare, indiferent dacă entitatea publică sau privată care exploatează infrastructura de servicii este sau nu este proprietara acesteia.

34      Prin urmare, contrar celor susținute de administrația feroviară, articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2012/34 nu poate fi interpretat în sensul că obligația de a garanta un acces nediscriminatoriu la infrastructurile de servicii revine și proprietarului infrastructurii vizate, atunci când acesta nu poate fi considerat operatorul său, în sensul articolului 3 punctul 12 din directiva amintită.

35      Această apreciere nu este contrazisă de articolul 13 alineatul (6) din directiva menționată. Astfel, această dispoziție nu impune proprietarilor unor asemenea infrastructuri decât obligația, atunci când împrejurările menționate la această dispoziție sunt întrunite, de a publica un anunț de concesionare sau închiriere pentru operarea infrastructurii.

36      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 13 alineatele (2) și (6) din Directiva 2012/34 trebuie interpretat în sensul că obligația de a furniza tuturor întreprinderilor feroviare un acces nediscriminatoriu la infrastructurile de servicii, în sensul articolului 3 punctul 11 din directiva menționată, care sunt vizate la punctul 2 din anexa II la aceasta, nu poate fi impusă proprietarilor unor astfel de infrastructuri care nu sunt operatorii acestora.

 Cu privire la a doua întrebare

37      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34 trebuie interpretat în sensul că permite proprietarului unei clădiri care adăpostește o infrastructură de servicii, în sensul articolului 3 punctul 11 din această directivă, să pună capăt unui contract de închiriere având ca obiect clădirea respectivă pentru a schimba destinația acesteia din urmă pentru uz propriu.

38      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în scopul aplicării Directivei 2012/34, „infrastructură de servicii”, în sensul articolului 3 punctul 11 din această directivă, înseamnă instalațiile, inclusiv terenul, clădirile și echipamentul, care au fost amenajate în mod special, integral sau parțial, pentru a permite furnizarea unuia sau mai multor servicii menționate la punctele 2-4 din anexa II la această directivă.

39      Această definiție a noțiunii „infrastructură de servicii” se bazează pe un criteriu obiectiv, și anume cel al capacității tehnice a unei infrastructuri de a furniza servicii determinate și nu stabilește un criteriu legat de beneficiarii acestor servicii. Un astfel de criteriu este independent atât de natura sau de calificarea titlului juridic în temeiul căruia o asemenea infrastructură este exploatată, cât și de identitatea beneficiarilor acestor servicii.

40      Astfel, faptul că numai întreprinderea feroviară care asigură exploatarea infrastructurii beneficiază de aceste servicii nu împiedică să se considere că infrastructura menționată constituie o „infrastructură de servicii” în sensul articolului 3 punctul 11 din Directiva 2012/34.

41      În speță, reiese din cererea de decizie preliminară că infrastructura în discuție în litigiul principal a fost amenajată pentru ca Baltijas Ekspresis să poată desfășura activități de întreținere și de reparare a locomotivelor, care fac parte dintre serviciile vizate la punctele 2-4 din anexa II menționată. Prin urmare, astfel cum constată instanța de trimitere, depozitul din Ventspils constituie o „infrastructură de servicii”, în sensul articolului 3 punctul 11 din Directiva 2012/34.

42      Pentru a se decide dacă o infrastructură trebuie considerată o „infrastructură de servicii”, nu au relevanță, pe de o parte, calificarea atribuită acestei infrastructuri într‑un contract de împrumut și, pe de altă parte, împrejurarea că această infrastructură figurează sau nu în documentul de referință al rețelei vizat la articolul 27 din Directiva 2012/34. Documentul respectiv conține anumite informații cu privire la caracteristicile infrastructurii puse la dispoziția întreprinderilor feroviare și precizează, printre altele, astfel cum indică alineatul (2) al articolului menționat, condițiile de acces la infrastructurile de servicii legate de rețeaua administratorului de infrastructură și de furnizare de servicii în cadrul acestor infrastructuri. În aceste condiții, nu rezultă nici din dispoziția amintită, nici din anexa IV la această directivă, care detaliază conținutul documentului de referință al rețelei, că înscrierea unei infrastructuri în documentul în discuție constituie o condiție necesară pentru ca o astfel de infrastructură să fie calificată drept „infrastructură de servicii”, în sensul articolului 3 punctul 11 din directiva menționată. Astfel, deși articolul 27 impune indicarea, în documentul de referință al rețelei, a infrastructurilor de servicii existente, nu se poate susține că o omisiune în această privință poate avea ca efect repunerea în discuție a existenței unei astfel de infrastructuri de servicii.

43      Trebuie observat că aplicarea articolului 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34, astfel cum reiese din modul său de redactare, presupune, printre altele, că infrastructura de servicii în discuție nu a fost în folosință timp de cel puțin doi ani la rând.

44      În această privință, instanța de trimitere consideră în esență că, întrucât Baltijas Ekspresis nu furnizează, în cadrul infrastructurii de servicii în discuție în litigiul principal, servicii altor întreprinderi feroviare și nici nu permite accesul la această infrastructură unor astfel de întreprinderi, infrastructura vizată ar trebui să fie considerată o infrastructură de servicii care nu este în folosință, în sensul articolului 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34.

45      Cu toate acestea, astfel cum a arătat domnul avocat general în special la punctele 63 și 67 din concluzii, asemenea considerații nu pot conduce la aprecierea că o infrastructură de servicii nu este în folosință, în sensul acestei dispoziții, în condițiile în care, în cadrul acesteia, sunt furnizate servicii operatorului infrastructurii respective.

46      Astfel, deși, după cum s‑a amintit la punctul 32 din prezenta hotărâre, articolul 13 alineatul (2) din directiva menționată impune operatorului unei infrastructuri de servicii să garanteze întreprinderilor feroviare un acces nediscriminatoriu la această infrastructură și la serviciile care sunt furnizate în cadrul său, nu rezultă totuși din aceasta că utilizarea infrastructurii de servicii nu poate fi constatată decât cu condiția ca alte întreprinderi feroviare decât cele care exploatează infrastructura în discuție să recurgă la ea.

47      O asemenea interpretare este confirmată de finalitatea articolului 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 4.4 din expunerea de motive a Propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind instituirea spațiului feroviar unic european din 17 septembrie 2010 [COM(2010) 475 final]. În lumina acestei expuneri de motive, este necesar să se observe că dispoziția menționată urmărește să prevină o situație în care o infrastructură de servicii, deși este în măsură să răspundă necesarului demonstrat, continuă, dincolo de o anumită perioadă, să nu facă obiectul unei activități. Or, situația nu poate fi aceasta în cazul unei infrastructuri în care sunt furnizate servicii operatorului său.

48      Având în vedere informațiile prezentate Curții din care reiese că, în cauza principală, începând cu anul 2002, Baltijas Ekspresis exploata în mod continuu depozitul din Ventspils pentru propriile nevoi feroviare, acest depozit trebuie considerat o infrastructură de servicii care este în folosință.

49      În consecință, articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34, în măsura în care această dispoziție presupune că infrastructura de servicii în discuție nu a fost în folosință timp de cel puțin doi ani la rând, nu reglementează o situație precum cea în discuție în litigiul principal.

50      Rezultă că posibilitatea proprietarului infrastructurii în discuție în litigiul principal de a rezilia, în temeiul dreptului național, contractul de închiriere privind această infrastructură și de a proceda la reconversia sa nu poate, în orice caz, să fie apreciată în temeiul articolului 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34.

51      Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34 trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil unei situații în care proprietarul unei clădiri care adăpostește o infrastructură de servicii, în sensul articolului 3 punctul 11 din directiva menționată, care face obiectul unei utilizări, intenționează să pună capăt unui contract de închiriere având ca obiect această clădire în scopul schimbării destinației sale pentru uz propriu.

 Cu privire la a treia întrebare

52      Întrucât instanța de trimitere solicită Curții, prin intermediul celei de a treia întrebări, să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34, având în vedere răspunsul dat la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la aceasta.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

53      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

1)      Articolul 13 alineatele (2) și (6) din Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european trebuie interpretat în sensul că obligația de a furniza tuturor întreprinderilor feroviare un acces nediscriminatoriu la infrastructurile de servicii, în sensul articolului 3 punctul 11 din directiva menționată, care sunt vizate la punctul 2 din anexa II la aceasta, nu poate fi impusă proprietarilor unor astfel de infrastructuri care nu sunt operatorii acestora.

2)      Articolul 13 alineatul (6) din Directiva 2012/34 trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil unei situații în care proprietarul unei clădiri care adăpostește o infrastructură de servicii, în sensul articolului 3 punctul 11 din directiva menționată, care face obiectul unei utilizări, intenționează să pună capăt unui contract de închiriere având ca obiect această clădire în scopul schimbării destinației sale pentru uz propriu.

Semnături

*      Limba de procedură: letona.