52008DC0055

[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 5.2.2008

COM(2008) 55 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Copiii ocupă un loc special în acţiunile externe ale Uniunii Europene {SEC(2008) 135}{SEC(2008) 136}

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Copiii ocupă un loc special în acţiunile externe ale Uniunii Europene

1. INTRODUCERE

Uniunea Europeană şi-a luat angajamentul ferm de a promova drepturile copiilor şi de a asigura îndeplinirea cerinţelor fundamentale ale acestora, prin acţiuni care fac parte integrantă din politica internă şi externă a Uniunii Europene. În cadrul iniţiativelor adoptate pentru respectarea acestui angajament, Comunicarea „ Către o strategie europeană privind drepturile copilului ”, adoptată la 4 iulie 2006, descrie procesul privind dezvoltarea unei strategii pe termen lung a UE în domeniul drepturilor copilului.

Una dintre iniţiativele prevăzute în comunicarea din 2006 constă în elaborarea unui Plan de acţiune privind copiii în cadrul acţiunilor întreprinse de UE în plan extern. Prezenta comunicare, precum şi documentele de lucru ale serviciilor Comisiei privind „ Drepturile copiilor în acţiunile externe ” şi „ Copiii în situaţii de urgenţă şi de criză ”, ataşate prezentei comunicări, au rolul de a contribui la definirea unei asemenea strategii pe termen lung în consonanţă cu „ Orientările UE privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului ”, adoptate de Consiliu în decembrie 2007.

Planurile de acţiune anexate prezentei comunicări vizează consolidarea rolului UE în contextul provocării la nivel mondial pe care o reprezintă garantarea respectării şi promovării drepturilor copilului, concomitent cu identificarea acţiunilor specifice la nivelul Comisiei Europene.

2. MOTIVELE PENTRU CARE COPIII TREBUIE Să OCUPE UN LOC SPECIAL ÎN ACţIUNEA EXTERNă A UE

Până în prezent, importanţa pe care o prezintă pentru societate copiii şi dezvoltarea lor sănătoasă, precum şi necesitatea de a se acorda o atenţie specială asigurării condiţiilor pentru ca aceştia să poată beneficia pe deplin de drepturile lor, nu au ocupat un loc suficient de important printre priorităţi. Copiii şi adolescenţii[1] reprezintă o treime din populaţia lumii şi mai mult de jumătate din populaţie în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Copiii şi adolescenţii sunt un grup care formează o categorie unică, ce se caracterizează prin nevoi şi drepturi speciale. Cu toate acestea, drepturile lor sunt încălcate sau neglijate în mod constant, şi nu se ţine seama de părerea lor nici măcar atunci când se adoptă decizii în chestiuni care îi privesc direct.

În ziua de azi, a investi în copii şi tineri înseamnă a investi în viitor. Tinerii cu o bună educaţie, cu idealuri pozitive, cu competenţe profesionale şi simţul responsabilităţii sociale au toate şansele să devină adulţi dedicaţi unor valori sociale sănătoase, persoane cu pregătire şi apte să aibă o contribuţie constructivă la dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor în care trăiesc. De asemenea copiii şi tinerii cu aceste calităţi pot deveni, la rândul lor, părinţi preocupaţi de bunăstarea propriilor copii.

În fine, orice progres privind situaţia copilului este esenţial pentru prevenirea fragilităţii statelor şi pentru asigurarea unei dezvoltări durabile pe termen lung, a coeziunii sociale, stabilităţii şi securităţii umane la nivel naţional, regional şi mondial.

Combaterea delictelor care afectează în mod deosebit copiii, cum ar fi traficul de fiinţe umane, trebuie să se întemeieze pe măsuri concrete menite să protejeze copilul împotriva actelor de violenţă şi a exploatării. Măsurile preventive trebuie combinate cu acordarea de asistenţă copiilor care sunt victimele unor asemenea delicte, astfel încât să se poată asigura reabilitarea lor, recuperarea şi incluziunea socială pe termen lung.

Uniunea Europeană este ferm hotărâtă să concretizeze ţelurile stabilite prin Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM). Majoritatea ODM au în vedere bunăstarea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor şi adolescenţilor, inclusiv în ceea ce priveşte sănătatea, educaţia, apa şi hrana[2] . Acestea sunt provocări esenţiale, care pun în pericol dezvoltarea mentală şi fizică a copiilor în multe regiuni ale lumii. În prezent, există probabilitatea ca unele ţări să nu poată concretiza ţelurile prevăzute în Obiectivele de dezvoltare ale mileniului. Prin urmare, dacă nu se iau măsuri pentru ca în centrul politicilor de dezvoltare să se afle copiii, probabilitatea ca Obiectivele de dezvoltare ale mileniului să fie îndeplinite este foarte redusă.

Din cauza vulnerabilităţii lor, copiii trebuie plasaţi în centrul politicilor UE în domeniul relaţiilor externe, dezvoltării şi ajutorului umanitar. Această vulnerabilitate se datorează tinereţii lor, lipsei relative de experienţă şi dependenţei de grija persoanelor adulte. Copiii sunt vulnerabili în special în ceea ce priveşte efectele dezintegrării familiei, exploatării în scopuri comerciale şi traficului de fiinţe umane. Copiii sunt foarte expuşi riscurilor care decurg din fragilitatea statelor şi din conflictele armate. Copiii sunt vulnerabili la factorii de risc nutriţionali, precum şi la boli, care le pot pune în pericol dezvoltarea normală şi chiar viaţa.

Drepturile copiilor sunt strâns legate de drepturile mamelor. Absenţa sănătăţii sexuale şi reproductive a mamelor, precum şi absenţa drepturilor acestora, lipsa unei protecţii sociale de bază, au consecinţe directe asupra sănătăţii şi bunăstării copiilor. Astfel, o treime din sarcini nu sunt nici dorite nici planificate; la nivel mondial, jumătate din numărul mamelor care nasc nu sunt asistate de o moaşă calificată şi anual mor peste 3 milioane de copii din cauza unor complicaţii apărute în timpul naşterii sau imediat după naştere. Mulţi alţi copii vor resimţi toată viaţa sechelele bolilor de care au suferit mamele lor în timpul sarcinii ori cauzate de naşteri în condiţii de risc. În fiecare an se nasc peste 300 000 de copii seropozitivi[3] . Cel puţin 10 milioane de copii mor în fiecare an, înainte de a atinge vârsta de cinci ani, din cauze care puteau fi prevenite.

Educaţia rămâne o provocare majoră. La scară mondială, 72 milioane de copii nu frecventează o unitate de învăţământ. Din acest total, 57% sunt fete. Copiii care au şansa de a fi la şcoală beneficiază de o educaţie a cărei calitate este foarte variabilă. [4]

Sunt 110 milioane de copii şi adolescenţi care muncesc şi sunt privaţi efectiv de şansa de a primi o educaţie. O mare parte din cazurile de muncă depusă de copii reprezintă o încălcare a Convenţiei OIM privind vârsta minimă admisă pentru încadrare în muncă (1973). În plus, condiţiile de la locul de muncă sunt de multe ori periculoase, iar copiii se pot afla în situaţia de a munci ca sclavi sau de a fi victimele traficului de fiinţe umane, astfel încât este încălcată Convenţia 29 a OIM privind munca forţată şi Convenţia 182 a OIM privind cele mai grave forme de muncă prestată de copii. Mulţi adolescenţi aflaţi în căutarea unui loc de muncă se confruntă cu dificultăţi în a găsi un loc de muncă decent. Adeseori nu există programe de pregătire profesională şi de dezvoltare a competenţelor profesionale şi mulţi dintre cei nou-veniţi pe piaţa forţei de muncă sunt obligaţi să muncească pe piaţa subterană a forţei de muncă, fără să beneficieze de protecţie socială. Este de o importanţă majoră să se acorde o atenţie corespunzătoare educaţiei, mijlocul prin care copiii şi adolescenţii dobândesc competenţele necesare pentru a avea un rol activ în societate şi a contribui pe deplin la progresul comunităţii în care trăiesc.

Absenţa unei stări de sănătate corespunzătoare din punct de vedere sexual şi al capacităţii de procreare al adolescentelor, precum şi absenţa drepturilor acestora pot fi elemente de natură să favorizeze relaţiile sexuale forţate, căsătoriile impuse şi sarcinile nedorite şi au un impact direct asupra ratei noilor cazuri de îmbolnăvire cu HIV în ţările în curs de dezvoltare.

Anumite grupuri de copii şi adolescenţi au nevoi speciale şi sunt expuşi cu precădere unor riscuri: copiii proveniţi din rândul minorităţilor etnice sau de altă natură, copiii imigranţilor, copiii strămutaţi sau refugiaţi, copiii afectaţi de conflicte armate, copiii-soldaţi, orfanii şi copiii care nu beneficiază de îngrijire părintească, precum şi copiii infectaţi cu virusul HIV/bolnavi de SIDA, copiii cu handicap, toţi aceştia necesitând o atenţie specială. Fetele sunt deosebit de vulnerabile, fiind expuse unor riscuri sporite.

Copiii şi adolescenţii sunt afectaţi în mod disproporţionat de crizele umanitare, fie că sunt cauzate de om, cum ar fi conflictele armate, fie că provin din cauze naturale. În aceste împrejurări, copiii sunt cel mai grav afectaţi de malnutriţie şi de boli, astfel încât rata mortalităţii creşte. Copiii reprezintă o mare parte din victimele minelor antipersonale. Copiii sunt ţinte uşoare pentru recrutare de către grupurile armate, pentru exploatare sexuală, muncă forţată şi trafic internaţional de fiinţe umane. În situaţii de criză, riscul unor asemenea abuzuri creşte, din cauza slăbirii sistemului de protecţie tradiţional oferit de comunitate şi a mecanismelor de sprijin, precum şi din cauza separării copiilor de familiile lor. Crizele de lungă durată pot avea un efect devastator asupra copiilor care cresc într-un asemenea mediu şi dau naştere la „generaţii pierdute”, precum şi la riscul perpetuării conflictului şi a crizei, întrucât copiii cresc într-un mediu în care nu cunosc altceva decât violenţă şi instabilitate. Fetele care trăiesc în zonele de conflict sau în tabere pentru persoane strămutate şi refugiaţi sunt expuse cu precădere diferitelor forme de violenţă, de natură sexuală ori familială.

La aceste provocări se adaugă şi faptul că, în general, opinia copiilor şi adolescenţilor nu este auzită sau nu este luată în considerare în discuţiile sau dezbaterile pe marginea deciziilor care le afectează direct viaţa, la nivelul familiei sau al comunităţii, la nivel local, naţional sau regional. Faptul că nu se ţine seama de opinia copiilor şi adolescenţilor reprezintă o încălcare a articolului 12 din Convenţia privind drepturile copilului[5] .

3. CADRUL NORMATIV

Drepturile copiilor fac parte din drepturile universale ale omului pe care UE s-a angajat să le respecte în temeiul tratatelor internaţionale şi europene, în special Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului[6] şi cele două protocoale opţionale ale acesteia[7] . Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului stabileşte patru principii generale care se aplică tuturor acţiunilor cu impact asupra copiilor: nediscriminarea (articolul 2), interesele majore ale copilului (articolul 3), dreptul copilului la viaţă şi la dezvoltare (articolul 6), respectarea opiniilor copilului (articolul 12). Uniunea Europeană a aderat, de asemenea, la Declaraţia mileniului şi la Obiectivele de dezvoltare ale mileniului. În plus, UE susţine aplicarea deplină a Agendei de la Cairo şi a Platformei de acţiune de la Beijing, ambele incluzând dispoziţii privind drepturile copiilor şi adolescenţilor. În fine, UE susţine, de asemenea, planul de acţiune intitulat „O lume demnă pentru copii”, adoptat la închiderea Sesiunii speciale a ONU privind drepturile copiilor, în 2002.

Promovarea drepturilor copilului şi satisfacerea cerinţelor fundamentale ale acestuia prin intermediul acţiunilor externe ale Uniunii Europene trebuie privite în contextul mai larg al angajamentului UE de a promova drepturile omului, în general. Astfel, Carta europeană a drepturilor fundamentale recunoaşte în mod explicit drepturile copiilor (articolul 24), inclusiv dreptul la protecţia şi la îngrijirea necesare pentru bunăstarea acestora, precum şi libertatea de exprimare şi dreptul ca opiniile acestora să fie luate în considerare, dar şi obligaţia ca în toate acţiunile legate de copii să se ţină seama de interesele acestora.

Comunicarea din 2006 intitulată „ Către o strategie a UE privind drepturile copilului ” descrie procesul de elaborare a unei strategii comunitare pe termen lung privind drepturile copiilor, inclusiv o mai bună coordonare, consultarea cu factorii interesaţi, o mai bună integrare a drepturilor copiilor şi evaluarea impactului acţiunilor comunitare actuale asupra copiilor. Comunicarea reprezintă un angajament al UE de a promova şi consolida acţiunile în cadrul reţelelor, precum şi reprezentarea copiilor atât în interiorul UE cât şi pe plan mondial, şi prevede ca în toate consultările şi acţiunile legate de drepturile şi nevoile copiilor să se ţină seama în mod formal de aceştia. De asemenea, comunicarea propune indicatori pentru drepturile copiilor şi monitorizarea sporită a impactului acţiunilor în derulare asupra copiilor.

În cadrul relaţiilor externe, o serie de drepturi ale copiilor sunt abordate prin actualele politici de dezvoltare specifice ale UE: de exemplu, acţiunile în domeniul educaţiei[8], sănătăţii[9], ocupării unui loc de muncă, incluziunii sociale, muncii decente[10] şi traficului de fiinţe umane[11]. De asemenea, protecţia drepturilor copiilor ocupă un loc deosebit de important în politica UE în domeniul drepturilor omului, cât şi în politica de democratizare a ţărilor terţe, în special în contextul punerii în aplicare a Orientărilor UE privind copiii şi conflictele armate [12]. Consiliul a adoptat recent Orientările UE pentru promovarea şi protecţia drepturilor copilului [13], inclusiv Strategia de punere în aplicare, în care se identifică drept domeniu prioritar combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva copiilor. Aceste orientări susţin promovarea sinergiilor şi consolidarea cooperării interinstituţionale. Orientările includ iniţiativele promovate de Comisia Europeană privind drepturile copilului, precum şi consolidarea coerenţei între activităţile întreprinse de statele membre şi cele ale instituţiilor Uniunii Europene.

Procesul de extindere reprezintă un alt instrument puternic care oferă oportunităţi de promovare a drepturilor copiilor. Unul dintre criteriile de aderare la UE este ca ţara candidată să fi realizat stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi respectul şi protecţia minorităţilor. În temeiul acestor criterii definite de Consiliul European de la Copenhaga în 1993, Comisia promovează reforma protecţiei copilului şi monitorizează îndeaproape progresul privind drepturile copiilor pe parcursul procesului de aderare.

Prezenta comunicare susţine, de asemenea, o abordare integrată pentru promovarea drepturilor copiilor la nivel internaţional prin utilizarea diferitelor instrumente de care dispune Uniunea în acţiunile sale externe. Comunicarea porneşte de la premisa că îndeplinirea cerinţelor fundamentale ale copiilor şi adolescenţilor este esenţială pentru ca aceştia să poată beneficia de drepturile lor.

Ajutorul umanitar oferă o soluţie de urgenţă bazată pe nevoi concrete, în vederea salvării vieţii umane, prevenirii şi diminuării suferinţei umane, precum şi respectării demnităţii umane, dar şi a principiilor umanitare fundamentale privind omenia, neutralitatea, imparţialitatea şi independenţa. Conform acestor principii, ajutorul umanitar trebuie acordat exclusiv în funcţie de nevoia concretă, o atenţie deosebită fiind acordată persoanelor celor mai vulnerabile la nivelul populaţiei respective. În acest context, UE acordă o atenţie specială cerinţelor copiilor şi adolescenţilor. Deciziile în materie de ajutor umanitar „trebuie să fie luate în mod imparțial, exclusiv în funcţie de nevoile și de interesul victimelor”[14] . Acestea contribuie la „protecţia drepturilor omului în cazul victimelor conflictelor armate sau catastrofelor naturale”[15] şi sunt puse în aplicare în conformitate cu dreptul internaţional aplicabil.

De asemenea, există angajamente privind copiii din anumite regiuni geografice. De exemplu, Acordul de la Cotonou prevede dispoziţii referitoare la drepturile omului şi la drepturile copiilor, inclusiv participarea activă a tinerilor cetăţeni la viaţa publică[16] . Strategiile UE pentru Africa, zona Caraibelor şi Pacific prevăd ca domenii prioritare drepturile copiilor, munca depusă de copii, educaţia, sănătatea şi serviciile de bază, precum şi acordarea unei atenţii speciale copiilor vulnerabili. Instrumentele europene de vecinătate şi de parteneriat prevăd în mod explicit drepturile copiilor (inclusiv munca depusă de copii), ca unul din domeniile de cooperare ce pot beneficia de asistenţă comunitară. În Strategia UE pentru America Latină şi Declaraţia de la Viena a miniştrilor participanţi la reuniunea la nivel înalt UE-America Latină şi Caraibe din 2006 s-a exprimat angajamentul de a se „asigura respectarea şi aplicarea drepturilor copilului” (articolul 5) şi se recunoaşte necesitatea instituirii unor „politici publice specifice pentru protecţia copiilor şi a tinerilor şi pentru întreruperea cercului sărăciei”. Consolidarea cooperării dintre UE şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în domeniul combaterii traficului de copii este prevăzută în mod expres în Planul de acţiune adoptat de Reuniunea la nivel înalt UE-ASEAN din noiembrie 2007.

4. NATURA RăSPUNSULUI OFERIT DE UE

Obiectivul prezentei comunicări, împreună cu cel al Planului de acţiune privind „ Drepturile copiilor în cadrul acţiunilor externe” şi al Documentului de lucru al Comisiei privind „ Copiii în situaţii de urgenţă şi de criză” este de a stabili un cadru pentru o abordare cuprinzătoare la nivelul UE privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor în ţările terţe. O astfel de abordare trebuie să se întemeieze pe o viziune holistică şi universal aplicabilă a drepturilor copiilor şi trebuie să fie inclusă în strategii mai ample de dezvoltare şi diminuare a sărăciei.

Specificitatea situaţiei copiilor şi adolescenţilor din fiecare ţară, subregiune sau regiune necesită ca fiecare situaţie să fie analizată separat pentru a se putea alege unul din instrumentele posibile care îi va permite UE să ofere răspunsul cel mai adecvat. În multe ţări, guvernele nu sunt în măsură şi/sau nu sunt destul de hotărâte să promoveze şi să protejeze drepturile copiilor. Este indispensabil să se asigure o complementaritate efectivă între varietatea de instrumente de politică şi instrumente financiare ale UE, pe de o parte, şi Fondul European de Dezvoltare, pe de altă parte. În acţiunile sale desfăşurate în plan extern, UE va exploata la maxim instrumentele de care dispune şi va asigura coordonarea acestora, astfel:

1. Copiii şi adolescenţii în cadrul cooperării pentru dezvoltare. În ţările în care capacităţile financiare şi instituţionale sunt prea slabe pentru a garanta accesul copiilor la condiţii de viaţă acceptabile şi la servicii de bază, UE ar trebui să valorifice la maxim măsurile privind cooperarea pentru dezvoltare şi eradicarea sărăciei, menite să elimine cauzele profunde ale sărăciei. În acelaşi timp, drepturile şi nevoile copiilor şi adolescenţilor ar trebui integrate în mod eficient în diferitele politici naţionale.

2. Copiii şi adolescenţii în cadrul politicii comerciale. În formularea dată politicii comerciale a UE se recunoaşte deplin necesitatea de a se asigura că aceasta este în consonanţă cu protecţia şi promovarea drepturilor copiilor. În cadrul politicii comerciale, promovarea drepturilor copiilor face parte dintr-o acţiune mai amplă a dezvoltării durabile. În acordurile bilaterale, problema drepturilor copiilor intră sub incidenţa normelor muncii.

3. Copiii şi adolescenţii în cadrul dialogului politic. Având în vedere rolul-cheie pe care îl deţine dialogul politic dintre UE şi autorităţile naţionale, ar trebui ca, în cadrul acestor dialoguri cu ţările partenere, să se acorde o atenţie sistematică punerii în aplicare a angajamentelor adoptate în temeiul Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Acelaşi aspect este valabil şi pentru acţiunile prezentate de UE în forurile internaţionale.

4. Acţiuni la nivel regional şi mondial. Acţiunile întreprinse la nivel naţional vor fi completate cu acţiuni adecvate la nivel regional şi mondial care vizează chestiuni cu caracter supranaţional.

5. Consolidarea rolului copiilor şi adolescenţilor. UE ar trebui să identifice o soluţie la insuficienta capacitate de a respecta obligaţiile cu privire la drepturile copiilor, prin abilitarea copiilor şi adolescenţilor de a avea un rol activ în chestiunile care îi privesc direct.

6. Copiii şi adolescenţii în contextul ajutorului umanitar. În ţările care se află în preajma unor conflicte, care sunt implicate într-un conflict ori care au ieşit dintr-un conflict, adeseori nevoile copiilor nu sunt recunoscute ori sunt ignorate, iar drepturile lor sunt încălcate în mod constant. De asemenea, se apelează la ajutor umanitar în cazul crizelor umanitare cauzate de catastrofe naturale, atunci când guvernele nu le pot face faţă ori nu au posibilitatea sau voinţa de a acţiona. Ajutorul umanitar va avea în vedere, inter alia , trei aspecte cruciale privind copiii aflaţi în situaţii de criză şi de urgenţă:

7. copiii despărţiţi de familiile lor şi copiii neînsoţiţi,

8. copiii înrolaţi în forţe sau grupări armate,

9. educaţia copiilor în situaţii de urgenţă.

Documentele de lucru ale Comisiei, anexate prezentei comunicări, analizează mai aprofundat integrarea în relaţiile externe a preocupărilor referitoare la copii, precum şi situaţia copiilor în contextul ajutorului umanitar.

[1] Prin „copii” se înţeleg toate persoanele cu vârste sub 18 ani, conform prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului (Convenţia privind drepturile copilului). S-a adăugat o trimitere la adolescenţi pentru a se evidenţia mai bine diferenţierea copiilor pe grupe de vârste sub 18 ani.

[2] ODM privind sărăcia şi foametea (ODM1), educaţia (ODM2), egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (ODM3), reducerea mortalităţii la copii (ODM4), precum şi obiectivele privind sănătatea mamei (ODM5), boli induse de sărăcie (ODM6), calitatea apei şi a mediului (ODM7).

[3] Raportul OMS din 2005: „Fiecare copil, fiecare mamă trebuie să conteze pentru noi”.

[4] Raportul global de monitorizare din 2007 privind EFA al UNESCO.

[5] „Articolul 12: ( 1). Statele semnatare ale convenţiei garantează copilului care este capabil de a-şi forma propriile opinii, dreptul la libera exprimare a opiniilor cu privire la toate aspectele care îl afectează şi, în funcţie de vârsta şi maturitatea copilului, se acordă importanţa cuvenită opiniilor acestuia.

[6] Textul integral al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului şi protocoalele opţionale ale acesteia sunt disponibile la: www.ohchr.org.

[7] Privind implicarea copiilor în conflicte armate şi vânzarea copiilor, prostituţia şi pornografia infantilă.

[8] Educație: Comunicarea intitulată „Educaţie şi formare profesională în contextul reducerii sărăciei în ţările în curs de dezvoltare”, urmată de Rezoluţia Consiliului privind „Educaţia şi sărăcia”.

[9] Comunicarea privind „ Sănătatea şi reducerea sărăciei ” şi Rezoluţia Consiliului privind „ Sănătatea şi sărăcia ”, precum şi comunicarea şi programul de acţiune privind bolile induse de sărăcie, care fac obiectul acţiunilor externe şi al concluziilor Consiliului în acest domeniu. Comunicarea şi Programul de acţiune privind bolile induse de sărăcie, prevăzute în acţiunile externe, precum şi concluziile Consiliului.

[10] Comunicarea intitulată „O muncă decentă pentru toţi”, declaraţia UE privind globalizarea, adoptată de Consiliul European din 14 decembrie 2007”.

[11] De asemenea, Comunicarea privind traficul de fiinţe umane acordă prioritate copiilor şi dimensiunii globale a traficului de fiinţe umane.

[12] Adoptată de Consiliul Uniunii Europene la data de 8 decembrie 2003, cu titlul „Orientările UE privind copiii şi conflictele armate”.

[13] http://ec.europa.eu/external_relations/human_rights/guidelines/01_deathpenalty_1998/guidelines1_en. pdf.

[14] Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului privind ajutorul umanitar.

[15] Comunicarea COM (2001) 252 final, „Rolul Uniunii Europene în promovarea drepturilor omului şi a democraţiei în ţările terţe”.

[16] La articolul 26 (chestiuni privind tinerii) se prevede: „cooperarea sprijină politicile, măsurile şi operaţiunile care vizează protecţia drepturilor copiilor şi tinerilor, în special ale fetelor” şi „promovarea participării active a tinerilor cetăţeni la viaţa publică”.La articolul 33 (dezvoltarea instituţională şi consolidarea capacităţii instituţionale) se prevede, de asemenea: „cooperarea acordă o atenţie sistematică aspectelor instituţionale şi, în acest context, susţine eforturile statelor ACP de a dezvolta şi consolida structurile, instituţiile şi procedurile care contribuie la (…) promovarea şi sprijinirea respectării universale şi depline a tuturor drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi a protecţiei acestora”.