—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamante pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată este afectată de erori vădite de apreciere a faptelor și normelor relevante. În special, se susține că Comisia interpretează greșit modul în care funcționează normele Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC) în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. În plus, se susține că decizia atacată a interpretat în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor drept o scutire fiscală. Acest lucru este evident în special dat fiind că unele dintre împrumuturile care fac obiectul prezentei acțiuni au fost finanțate din resurse eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a considerat în mod eronat că normele privind SSC constituie o măsură de ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și, prin urmare, că normele au conferit un avantaj selectiv anumitor operatori. Mai precis, se susține că Comisia a stabilit în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat două situații diferite ca fiind comparabile cu situația în care se aplică exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor. Ca urmare a uneia sau a ambelor erori, Comisia a afirmat în mod eronat că aceste norme au conferit un avantaj selectiv anumitor operatori de pe piață. În plus, reclamantele susțin că Comisia a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit, ignorând totodată alte caracteristici ale sistemului privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit destinate să funcționeze împreună cu normele privind SSC. Prin urmare, analiza Comisiei cu privire la comparabilitate și selectivitate este afectată de erori vădite de apreciere a faptelor relevante și de erori de drept.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC este criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pe baza faptului că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative determină aplicarea unei taxe SSC. În realitate, chiar pe baza faptelor reclamantelor, situația este clară, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este în general excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante ar încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate. Se susține că Comisia nu a luat în considerare în mod semnificativ exonerarea privind resursele eligibile și nu a analizat motivele sau justificările acesteia. Printre alte exemple se numără concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută la capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.