This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Mecanismul european de stabilitate (MES) face parte din strategia UE de asigurare a stabilității financiare în zona euro. Acesta oferă asistență financiară țărilor din zona euro care se confruntă cu sau sunt amenințate de dificultăți de finanțare.
La 2 februarie 2012, țările din zona euro au semnat un tratat interguvernamental de instituire a MES. Inaugurat la sfârșitul anului 2012, MES este o organizație interguvernamentală supusă dreptului internațional public cu sediul la Luxemburg. Acționarii săi sunt țările din zona euro. MES emite titluri de creanță pentru a finanța împrumuturi și alte forme de asistență financiară pentru țările din zona euro.
MES a luat locul predecesorului său, Fondul european de stabilitate financiară, care a fost înființat în 2010. MES și Comisia Europeană colaborează îndeaproape și în mod regulat, în conformitate cu rolurile și mandatele lor respective, pe baza unui memorandum de înțelegere semnat în 2018 de ambele instituții.
MES este autorizat să:
În 2020, MES a creat Instrumentul de sprijin în caz de criză pandemică, bazat pe o linie de credit de asistență financiară preventivă și pus la dispoziția țărilor din zona euro pentru a sprijini finanțarea internă a costurilor legate de asistență medicală, de vindecare și de prevenire, ca urmare a crizei COVID-19.
A SE VEDEA, DE ASEMENEA: