52004XC0427(01)

COMUNICAREA COMISIEI

Orientări privind aplicarea articolului 81 din Tratatul CE acordurilor de transfer de tehnologie

(2004/C 101/02)

(Text cu relevanță pentru SEE)

I.   INTRODUCERE

1.   Prezentele orientări definesc principiile de evaluare a acordurilor de transfer de tehnologie în temeiul articolului 81 din tratat. Acordurile de transfer de tehnologie se referă la acordarea de licențe pentru tehnologii, în contextul în care licențiatorul autorizează licențiatul să exploateze tehnologia acordată pentru producția de bunuri și prestarea de servicii, astfel cum au fost definite la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri de transfer de tehnologie (Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie) (1).

2.   Scopul prezentelor orientări este să furnizeze îndrumări de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii, precum și de aplicare a articolului 81 acordurilor de transfer de tehnologie care nu intră în sfera de aplicare a acestui regulament. Regulamentul de exceptare pe categorii și orientările nu aduc atingere aplicării paralele posibile a articolului 82 din tratat acordurilor de licență (2).

3.   Criteriile menționate în prezentele orientări trebuie aplicate în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz, ceea ce exclude orice aplicare mecanică. Fiecare caz trebuie evaluat pe baza propriilor date, iar orientările trebuie aplicate în mod rezonabil și flexibil. Exemplele date au numai scop ilustrativ și nu se doresc a fi exhaustive. Comisia studiază modul în care regulamentul și orientările sunt aplicate în cadrul noului sistem de aplicare instaurat de Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (3), pentru a vedea dacă trebuie făcute modificări.

4.   Prezentele orientări nu aduc atingere interpretării articolului 81 și regulamentului de exceptare pe categorii care poate fi dată de Curtea de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță.

II.   PRINCIPII GENERALE

1.   Articolul 81 și drepturile de proprietate intelectuală

5.   Scopul global al articolului 81 este să protejeze concurența de pe piață în vederea promovării bunăstării consumatorului și a unei alocări eficiente a resurselor. Articolul 81 alineatul (1) interzice toate acordurile și practicile concertate dintre întreprinderi și deciziile asociațiilor de întreprinderi (4) care pot aduce atingere comerțului dintre statele membre (5) și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței (6). Prin derogare de la această normă, articolul 81 alineatul (3) dispune ca interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1) să poată fi declarată neaplicabilă în cazul acordurilor dintre întreprinderi care contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției de mărfuri sau la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiile rezultate, dar fără a impune restricții care nu sunt indispensabile atingerii acestor obiective și fără a oferi întreprinderilor în cauză posibilitatea de a elimina concurența pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.

6.   Legislația privind proprietatea intelectuală conferă drepturi exclusive titularilor de brevete, de drepturi de autor, de drepturi privind desenele, mărcile înregistrate și de alte drepturi protejate de lege. Titularul dreptului de proprietate intelectuală are dreptul să împiedice folosirea neautorizată a proprietății sale intelectuale și să o exploateze, inter alia, prin acordarea de licențe terților. Din momentul în care un produs care încorporează un drept de proprietate intelectuală a fost introdus pe piața din SEE de către titularul dreptului sau cu consimțământul acestuia, dreptul de proprietate intelectuală este epuizat în sensul că titularul nu îl mai poate folosi pentru a controla vinderea produsului în cauză (7) (principiul epuizării unui drept în Comunitate). Titularul dreptului nu are dreptul, în temeiul legislației privind proprietatea intelectuală, de a împiedica vânzarea de către licențiați sau de către cumpărători ai respectivelor produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței (8). Principiul epuizării unui drept în Comunitate este conform funcției esențiale a dreptului de proprietate intelectuală, aceea de a acorda titularului dreptul de a împiedica alte persoane să exploateze proprietatea sa intelectuală fără consimțământul său.

7.   Faptul că legislația privind proprietatea intelectuală acordă drepturi exclusive de exploatare nu înseamnă că drepturile de proprietate intelectuală sunt excluse de la aplicarea dreptului concurenței. Articolele 81 și 82 se aplică, în special, acordurilor în care titularul acordă unei alte întreprinderi o licență de exploatare a drepturilor sale de proprietate intelectuală (9). De asemenea, aceasta nu înseamnă că există un conflict intrinsec între drepturile de proprietate intelectuală și normele comunitare de concurență. Ambele au același obiectiv fundamental de promovare a bunăstării consumatorului și de alocare eficientă a resurselor. Inovația constituie o componentă esențială și dinamică a unei economii de piață deschise și concurențiale. Drepturile de proprietate intelectuală promovează concurența dinamică încurajând întreprinderile să investească în dezvoltarea unor produse sau procese noi sau îmbunătățite. Concurența are un rol similar, încurajând întreprinderile să inoveze. De aceea, atât drepturile de proprietate intelectuală, cât și concurența sunt necesare pentru a promova inovația și a se asigura că aceasta este exploatată în condiții concurențiale.

8.   La evaluarea acordurilor de licență în temeiul articolului 81, trebuie să se țină seama de faptul că crearea drepturilor de proprietate intelectuală presupune adeseori investiții substanțiale și că este adesea un efort care presupune riscuri. Pentru a nu împiedica concurența dinamică și pentru a menține interesul pentru inovare, inovatorul nu trebuie să fie limitat injust în exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală care se dovedesc valoroase. Din aceste motive, inovatorul ar trebui, în mod normal, să fie liber să ceară, pentru proiectele de succes, o compensare care să fie suficientă pentru a întreține interesul de a investi, ținând seama de proiectele nereușite. Acordarea de licențe pentru tehnologii poate, de asemenea, să impună licențiatului să facă investiții semnificative, care nu se recuperează, în tehnologia care face obiectul licenței și în activele de producție necesare exploatării acesteia. Nu se poate aplica articolul 81 fără a ține seama de aceste investiții ex ante făcute de părți și de riscurile aferente. Riscul asumat de părți și investiția care nu poate fi recuperată care poate fi făcută pot astfel duce la un acord care nu intră în sfera de aplicare a articolului 81 alineatul (1) sau care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3), după caz, pentru perioada de timp necesară amortizării investiției.

9.   La evaluarea acordurilor de licență în temeiul articolului 81, cadrul analitic existent este suficient de flexibil pentru a ține seama în mod corespunzător de aspectele dinamice ale licențelor de tehnologie. Nu se presupune în nici un caz că drepturile de proprietate intelectuală și acordurile de licență pun, în sine, probleme de concurență. Cele mai multe acorduri de licență nu restrâng concurența, ci creează creșteri în eficiență favorabile concurenței. De fapt, acordarea de licențe în sine are un caracter favorabil concurenței, întrucât duce la diseminarea tehnologiei și încurajează inovația. În afară de aceasta, chiar acordurile de licență care restrâng concurența pot produce creșteri în eficiență favorabile concurenței, care trebuie examinate în temeiul articolului 81 alineatul (3) și prin comparare cu efectele negative asupra concurenței (10). Prin urmare, marea majoritate a acordurilor de licență sunt compatibile cu articolul 81.

2.   Cadrul general de aplicare a articolului 81

10.   Articolul 81 alineatul (1) interzice acordurile care au ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței. Articolul 81 alineatul (1) se aplică atât restrângerilor concurenței dintre părțile la un acord, cât și restrângerilor concurenței dintre una dintre părți și terți.

11.   Caracterul posibil restrictiv de concurență al unui acord de licență trebuie evaluat în funcție de contextul real în care concurența ar exista în cazul în care acordul și restricțiile sale presupuse nu ar exista (11). La efectuarea evaluării este necesar să se țină seama de impactul posibil al acordului asupra concurenței intertehnologice (adică concurența dintre întreprinderile care folosesc tehnologii concurente) și asupra concurenței intratehnologice (adică concurența dintre întreprinderile care folosesc aceeași tehnologie) (12). Articolul 81 alineatul (1) interzice atât restrângerea concurenței intertehnologice, cât și a concurenței intratehnologice. Prin urmare, este necesar să se evalueze măsura în care acordul aduce atingere sau poate aduce atingere acestor două aspecte ale concurenței pe piață.

12.   Următoarele două probleme furnizează un cadru util pentru efectuarea acestei evaluări. Prima problemă se referă la impactul acordului asupra concurenței intertehnologice, în timp ce cea de a doua, la impactul acordului asupra concurenței intratehnologice. Întrucât restricțiile pot aduce atingere ambelor tipuri de concurență în același timp, poate fi necesar să se analizeze o restricție în conformitate cu această optică dublă pentru a se determina dacă concurența este sau nu restrânsă în sensul articolului 81 alineatul (1):

13.   La aplicarea cadrului analitic menționat la punctul anterior trebuie ținut seama că articolul 81 alineatul (1) distinge între acordurile al căror obiect este restrângerea concurenței și acordurile al căror efect este restrângerea concurenței. Un acord sau o restricție contractuală nu este interzis(ă) de articolul 81 alineatul (1) decât în cazul în care are ca obiect sau efect restrângerea concurenței intertehnologice și/sau intratehnologice.

14.   Restrângerile concurenței prin obiect sunt acelea care prin propria lor natură restrâng concurența. Acestea sunt restricții care, ținându-se seama de obiectivele urmărite de normele comunitare de concurență, au un potențial atât de mare de a produce efecte negative asupra concurenței, încât nu este necesar să se demonstreze, în sensul aplicării articolului 81 alineatul (1), nici un efect real asupra pieței (14). În afară de aceasta, este puțin probabil ca, în cazul restricțiilor prin obiect, condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) să fie îndeplinite. Mai mulți factori permit să se evalueze dacă un acord are sau nu ca obiect restrângerea concurenței. Acești factori includ, în special, conținutul acordului și scopurile obiective urmărite de acesta. De asemenea, poate fi necesar să se țină seama de contextul în care se aplică (urmează să se aplice) și de comportamentul efectiv al părților pe piață (15). Cu alte cuvinte, o examinare a faptelor care stau la baza acordului și a circumstanțelor specifice în care acesta funcționează poate fi necesară înainte de a se putea concluziona dacă o restricție anume constituie o restrângere gravă a concurenței. Modul în care se pune în aplicare efectiv un acord poate dezvălui o restricție prin obiect chiar și în cazul în care acordul formal nu conține o prevedere expresă în acest sens. Dovada intenției subiective din partea părților de a restrânge concurența este un factor relevant, dar nu o condiție necesară. Pentru acordurile de licență, Comisia consideră că restricțiile din lista restrângerilor grave ale concurenței menționate la articolul 4 din regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie constituie restricții prin însuși obiectul lor.

15.   În cazul în care un acord nu este restrictiv prin obiectul său, este necesar să se examineze dacă are efecte care restrâng concurența. Trebuie să se țină seama atât de efectele actuale, cât și de cele potențiale (16). Cu alte cuvinte, acordul trebuie să aibă efecte anticoncurențiale probabile. Pentru ca acordurile de licență să restrângă concurența prin efectul lor, ele trebuie să afecteze concurența actuală sau potențială într-o măsură îndeajuns de mare, încât să poată produce, cu un grad rezonabil de probabilitate, efecte negative asupra prețurilor, producției, inovației sau varietății, sau calității bunurilor și serviciilor pe piața relevantă. Efectele negative probabile asupra concurenței trebuie să fie semnificative (17). Un acord este susceptibil să aibă efecte anticoncurențiale semnificative atunci când cel puțin una dintre părți are sau obține un anume grad de putere pe piață și acordul contribuie la crearea, menținerea sau consolidarea acestei puteri pe piață sau permite părților să exploateze această putere pe piață. Puterea pe piață este capacitatea de a menține prețurile la un nivel superior celui al prețurilor concurențiale sau producția la un nivel inferior celui al unei producții competitive din punct de vedere al cantităților, calității și varietății produselor, precum și al inovației, pe o perioadă semnificativă de timp. Gradul de putere pe piață necesar, în mod normal, pentru a se putea constata o încălcare a articolului 81 alineatul (1) este mai mic decât gradul de putere pe piață necesar pentru se constata o poziție dominantă în temeiul articolului 82.

16.   În sensul analizării restrângerilor concurenței prin efect, în mod normal este necesar să se definească piața relevantă și să se examineze și să se evalueze, printre altele, natura produselor și a tehnologiilor în cauză, poziția pe piață a părților, poziția pe piață a concurenților, poziția pe piață a cumpărătorilor, existența unor concurenți potențiali și nivelul barierelor la intrare. Cu toate acestea, în anumite cazuri poate fi posibil să se demonstreze efectele anticoncurențiale direct analizând comportamentul pe piață al părților la acord. Se poate, de exemplu, să se determine că un acord a cauzat creșteri de preț.

17.   Cu toate acestea, acordurile de licență au, de asemenea, un potențial substanțial pro-concurențial. De fapt, majoritatea acestora sunt favorabile concurenței. Acordurile de licență pot promova inovația permițând inovatorilor să câștige venituri care să acopere cel puțin o parte din costurile de cercetare și dezvoltare. Acordurile de licență duc, de asemenea, la diseminarea tehnologiilor, care pot crea plusvaloare prin reducerea costurilor de producție ale licențiatului sau prin faptul că îi permite acestuia să fabrice produse noi sau îmbunătățite. Creșterile în eficiență realizate la nivelul licențiatului provin adesea dintr-o combinație a tehnologiei licențiatorului cu activele și tehnologiile licențiatului. O asemenea integrare a activelor și tehnologiilor complementare poate duce la o configurație cost/producție care altfel nu ar fi posibilă. De exemplu, combinația dintre o tehnologie îmbunătățită a licențiatorului cu activele de producție sau de distribuție mai eficiente ale licențiatului poate reduce costurile de producție sau conduce la fabricarea unui produs de calitate mai bună. Acordarea de licențe poate servi și la realizarea scopului proconcurențial de înlăturare a obstacolelor din calea dezvoltării și a exploatării tehnologiei licențiatului. În special în sectoare în care există un număr mare de brevete, se acordă adesea licențe pentru a oferi libertatea de creare eliminând riscul de fi acuzat de licențiator de încălcare a drepturilor acestuia. Atunci când licențiatorul acceptă să nu invoce drepturile de proprietate intelectuală pentru a împiedica vânzarea de către licențiat a produselor, acordul elimină o barieră din calea vânzării de către licențiat a produsului și astfel încurajează concurența în general.

18.   În cazurile în care un acord de licență intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), efectele sale proconcurențiale trebuie comparate cu cele restrictive, în temeiul articolului 81 alineatul (3). În cazul în care toate cele patru condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3) sunt îndeplinite, acordul de licență restrictiv în cauză este valid și aplicabil, nemaifiind necesară nici o decizie prealabilă în acest scop (18). Restrângerile grave ale concurenței îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) numai în mod excepțional. În general, asemenea acorduri nu îndeplinesc (cel puțin) una din primele două condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În general, ele nu creează avantaje economice obiective sau avantaje pentru consumatori. În afară de aceasta, acordurile de acest tip nu îndeplinesc nici a treia condiție, care are legătură cu caracterul indispensabil al restricțiilor. De exemplu, în cazul în care părțile fixează prețul la care trebuie vândute produsele realizate sub licență, atunci acest lucru va duce, de regulă, la o producție mai scăzută și o alocare greșită a resurselor, precum și la prețuri mai mari pentru consumatori. Nici restricția privind prețul nu este indispensabilă pentru realizarea creșterilor în eficiență rezultate din faptul că cei doi concurenți dispun de două tehnologii.

3.   Definirea pieței

19.   Abordarea Comisiei privind definirea pieței relevante se găsește în Orientările privind definirea pieței (19). Prezentele orientări se referă numai la aspectele de definire a pieței care prezintă o importanță specială în domeniul acordurilor de licență a tehnologiilor.

20.   Tehnologia este un factor de producție care este integrat fie într-un produs, fie într-un proces de producție. Prin urmare, acordarea de licențe pentru tehnologii poate afecta concurența atât de pe piața factorilor de producție, cât și pe cea a produselor finite. De exemplu, un acord între două părți care vând produse concurente și care își acordă licențe încrucișate pentru tehnologiile de producție a acestor produse poate restrânge concurența pe piața produselor în cauză. De asemenea, poate restrânge concurența pe piața tehnologiilor și posibil chiar și pe piețele altor factori de producție. Pentru a evalua efectele acordurilor de licență asupra concurenței, este posibil să fie necesară definirea piețelor relevante ale bunurilor și serviciilor (piețele produselor), dar și a piețelor tehnologiilor (20). Termenul de «piață a produselor» folosit la articolul 3 din regulamentul de exceptare pe categorii se referă la piețele relevante ale produselor și serviciilor atât sub aspectul lor geografic, cât și sub aspectul lor material de «produse». Astfel cum reiese cu claritate din articolul 1 alineatul (1) litera (j) din regulament, termenul este folosit numai pentru a distinge piețele relevante ale bunurilor și serviciilor de piețele relevante ale tehnologiilor.

21.   Regulamentul de exceptare pe categorii și prezentele orientări se referă atât la efectele pe piața produselor finale, cât și pe piața produselor intermediare. Piața relevantă a produselor cuprinde produse care sunt considerate de cumpărători ca interschimbabile sau substituibile cu produsele contractuale care încorporează tehnologia care face obiectul licenței datorită caracteristicilor, prețurilor și utilizării căreia îi sunt destinate.

22.   Piețele tehnologiilor sunt alcătuite din tehnologia care face obiectul licenței și substituenții săi, adică alte tehnologii care sunt considerate de licențiați ca interschimbabile sau substituibile tehnologiei care face obiectul licenței, datorită caracteristicilor, redevențelor și utilizării căreia îi sunt destinate. Metoda folosită pentru definirea piețelor tehnologiilor urmează aceleași principii ca cea folosită pentru definirea piețelor produselor. Pornind de la tehnologia comercializată de licențiator, este necesar să se identifice celelalte tehnologii spre care licențiații s-ar putea îndrepta în cazul unei creșteri ușoare, dar permanente, a prețurilor relative, adică a redevențelor. Într-o abordare alternativă ar trebui examinată piața produselor care încorporează tehnologia care face obiectul licenței (a se vedea punctul 22 de mai jos).

23.   Odată definite piețele relevante, este necesară atribuirea cotelor de piață diferitelor surse de concurență care funcționează aici; acestea vor indica puterea relativă a operatorilor de pe piață. În cazul piețelor tehnologiilor, una din metode o reprezintă calcularea cotelor de piață pe baza cotei fiecărei tehnologii din totalul redevențelor, care reprezintă cota unei tehnologii pe o piață în care diferite tehnologii concurente fac obiectul licențelor. Cu toate acestea, această metodă se dovedește a fi adesea pur teoretică și nu practică, datorită lipsei informațiilor clare privind redevențele etc. O abordare alternativă, folosită la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie, se referă la calcularea cotelor pe piața tehnologiilor pe baza vânzărilor de produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței pe piețele produselor aflate în aval (a se vedea punctul 70 de mai jos). Potrivit acestei abordări, toate vânzările de pe piața relevantă a produselor sunt luate în considerare indiferent dacă produsul încorporează sau nu o tehnologie care face obiectul unei licențe. În cazul piețelor tehnologiilor, abordarea adoptată la articolul 3 alineatul (3), de a ține seama numai de tehnologiile utilizate intern, este justificată. Într-adevăr, această abordare constituie adesea un bun indicator al puterii tehnologiei. În primul rând, ea înglobează concurența potențială din partea întreprinderilor care fabrică produse cu propria tehnologie și care pot începe acordarea de licențe pentru aceasta ca răspuns la o creștere mică, dar permanentă, a prețului licențelor. În al doilea rând, chiar dacă este puțin probabil ca alți titulari de tehnologii să înceapă să acorde licențe, licențiatorul nu are, în mod necesar, putere pe piața tehnologiilor, chiar dacă îi revine o mare parte din venitul rezultat din licențe. În cazul în care piața produselor din aval este competitivă, concurența la acest nivel îl poate constrânge în mod real pe licențiator. O creștere a redevențelor pe piața din amonte afectează costurile licențiatului, făcându-l mai puțin competitiv și cauzându-i o scădere a vânzărilor. Cota unei tehnologii pe piața produselor reflectă, de asemenea, acest element și constituie așadar, în mod normal, un bun indicator al puterii de piață a licențiatorului. În anumite cazuri, care nu intră sub incidența regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie, poate să fie necesară, atunci când aceasta este posibil în practică, aplicarea ambelor abordări descrise mai sus, în scopul evaluării mai exacte a puterii de piață a licențiatorului.

24.   În afară de aceasta, în afara domeniului de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie, trebuie luat în considerare faptul că nu întotdeauna cota de piață este un bun indicator al puterii relative a tehnologiilor disponibile. În afara tehnologiilor controlate de către părțile la acord, Comisia va lua, așadar, în considerare, între altele, numărul de tehnologii disponibile controlate de către terți și care pot înlocui tehnologiile acordate la un cost comparabil pentru utilizator (a se vedea punctul 131 de mai jos).

25.   Anumite acorduri de licență pot afecta piețele inovației. Cu toate acestea, în analiza unor asemenea efecte Comisia se limitează, în mod normal, la examinarea impactul acordului asupra concurenței pe piețele produselor și tehnologiilor existente (21). Concurența pe aceste piețe poate fi afectată de acorduri care întârzie introducerea produselor îmbunătățite sau a produselor noi care în timp le vor înlocui pe cele existente. În astfel de cazuri, inovația este o sursă de concurență potențială care trebuie luată în calcul la evaluarea impactului acordului asupra piețelor produselor și piețelor tehnologiilor. Cu toate acestea, într-un număr limitat de cazuri, ar putea fi util și necesar să se definească și piețele inovației. Este cazul mai ales atunci când acordul afectează inovația care are ca scop crearea de noi produse și atunci când este posibilă identificarea încă dintr-o fază incipientă a polilor de cercetare și dezvoltare (22). În astfel de cazuri, se poate analiza dacă în urma încheierii acordului va rămâne un număr suficient de poli concurențiali de cercetare și dezvoltare pentru a fi menținută concurența efectivă în domeniul inovației.

4.   Distincția dintre concurenți și neconcurenți

26.   În general, acordurile dintre concurenți prezintă riscuri mai mari pentru concurență decât acordurile între neconcurenți. Cu toate acestea, concurența între întreprinderi care folosesc aceeași tehnologie (concurența intratehnologică între licențiați) constituie un factor complementar important pentru concurența dintre întreprinderile care utilizează tehnologii concurente (concurența intertehnologică). De exemplu, concurența intratehnologică poate determina scăderea prețurilor pentru produsele care încorporează tehnologia în cauză, ceea ce nu numai că produce beneficii directe și imediate pentru consumatorii acestor produse, dar și stimulează concurența între întreprinderi care folosesc tehnologii concurente. În contextul acordării de licență trebuie să se țină seama de faptul că licențiații își comercializează propriul produs. Ei nu revând un produs furnizat de altă întreprindere. Astfel, există posibilități mai mari de diferențiere a produselor și de concurență bazată pe calitate între licențiați decât în cazul acordurilor verticale privind revânzarea produselor.

27.   Pentru a determina relația concurențială dintre părți, este necesar a se examina dacă părțile ar fi fost concurenți existenți sau potențiali în absența acordului. În cazul în care în lipsa acordului părțile n-ar fi fost concurenți existenți sau potențiali pe nici una din piețele relevante afectate de acel acord atunci, acestea sunt considerate neconcurenți.

28.   În cazul în care licențiatorul și licențiatul sunt activi pe aceeași piață a produselor sau pe aceeași piață a tehnologiilor fără ca una sau ambele părți să încalce drepturile de proprietate intelectuală ale celeilalte părți, atunci ei sunt concurenți existenți pe piața în cauză. Părțile sunt considerate concurenți existenți pe piața tehnologiilor în cazul în care licențiatul acordă deja licențe pentru tehnologia sa, iar licențiatorul intră pe piața tehnologiilor acordând licențiatului o licență pentru o tehnologie concurentă.

29.   Părțile sunt considerate concurenți potențiali pe piața produselor în cazul în care, în lipsa acordului și fără a încălca drepturile de proprietate intelectuală ale celeilalte părți, ar fi făcut probabil investițiile suplimentare necesare pentru a intra pe piața relevantă ca răspuns la o creștere ușoară, dar permanentă, a prețurilor produselor. Pentru a constitui o presiune concurențială reală, intrarea trebuie să se poată produce într-o perioadă scurtă de timp. În mod normal o perioadă de 1-2 ani este considerată corespunzătoare. Cu toate acestea, în cazuri particulare, pot fi luate în calcul și perioade mai mari. Perioada de timp necesară întreprinderilor deja aflate pe piață pentru a-și adapta capacitățile poate fi folosită ca etalon pentru a determina această perioadă. De exemplu, părțile pot fi considerate concurenți potențiali pe piața produselor atunci când licențiatul produce pe baza propriei tehnologii pe o piață geografică și începe să producă pe o altă piață geografică pe baza unei tehnologii concurente care face obiectul unei licențe. În astfel de situații, este probabil ca licențiatul să fi putut intra pe cea de a doua piață geografică pe baza propriei tehnologii, cu excepția cazului în care această intrare ar fi fost împiedicată de factori obiectivi, precum existența unor brevete de blocaj (a se vedea punctul 32 de mai jos).

30.   Părțile sunt considerate concurenți potențiali pe piața tehnologiilor atunci când ele dețin tehnologii substituibile în cazul în care, în cazul respectiv, licențiatul nu acordă licențe pentru propria tehnologie, dar există posibilitatea de a o face ca răspuns la o creștere ușoară, dar permanentă, a prețurilor tehnologiei în cauză. Cu toate acestea, pentru ca regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie să se aplice, concurența potențială de pe piața tehnologiilor nu este luată în considerare (a se vedea punctul 66 de mai jos).

31.   În unele cazuri, părțile pot deveni concurenți în urma încheierii acordului deoarece licențiatul dezvoltă și începe exploatarea unei tehnologii concurente. În aceste cazuri, este necesar să se țină seama de faptul că părțile nu au fost concurenți la momentul încheierii acordului și că acordul a fost încheiat în acest context. Comisia își va concentra așadar atenția asupra impactului acordului asupra capacității licențiatului de a-și exploata propria tehnologie (concurentă). În special, lista restricțiilor grave aplicabilă acordurilor dintre concurenți nu va fi aplicabilă unor astfel de acorduri, decât dacă acordul a fost modificat ulterior sub un aspect esențial, după ce părțile au devenit concurenți [a se vedea articolul 4 alineatul (3) din regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie]. De asemenea, întreprinderile participante la un acord pot deveni concurenți în urma încheierii acordului atunci când licențiatul era deja activ pe piața produselor înainte de acordarea licenței și licențiatorul intră ulterior pe piața produsului fie pe baza tehnologiei care face obiectul licenței sau a unei noi tehnologii. De asemenea, în acest caz, lista restricțiilor grave aplicabilă acordurilor între neconcurenți va continua să se aplice acordului cu excepția cauzei în care acordul este ulterior modificat, sub un aspect esențial [a se vedea articolul 4 alineatul (3) din regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie].

32.   În cazul în care părțile dețin tehnologii care sunt într-o poziție de blocaj unilateral sau bilateral pe piață, părțile sunt considerate ca fiind neconcurenți pe piața tehnologiilor. Există situații de blocaj unilateral atunci când o tehnologie nu poate fi exploatată fără a încălca drepturile de exploatare a unei alte tehnologii. Este, de exemplu, cazul atunci când un brevet are ca obiect o îmbunătățire adusă unei tehnologii care face obiectul unui alt brevet. În acest caz, exploatarea brevetului care are ca obiect îmbunătățirea implică obținerea de către titular a licenței pentru brevetul inițial. O situație de blocaj bilateral există atunci când nici una dintre tehnologii nu poate fi exploatată fără a se încălca prin aceasta drepturile de exploatare a celeilalte tehnologii, din această cauză titularii fiind nevoiți să obțină o licență sau o permisiune reciprocă. Pentru a stabili dacă există o situație de blocaj, Comisia se va baza pe factori obiectivi, iar nu pe opiniile subiective ale părților. Dovezi deosebit de solide în sensul existenței unei situații de blocaj sunt necesare atunci când părțile pot avea un interes comun în invocarea existenței unei astfel de situații în scopul calificării lor ca neconcurenți, de exemplu atunci când situația de blocaj bilateral invocată se referă la tehnologii care sunt substituenți tehnologici. Probe pertinente în acest sens sunt hotărârile judecătorești, inclusiv ordinele sau opiniile experților independenți. În cea din urmă situație, Comisia va examina cu atenție, în special, modul în care expertul a fost selecționat. Alte probe relevante, precum rapoartele de expertiză realizate de către părți și care indică faptul că au sau au avut motive întemeiate de a crede ca o situație de blocaj există, pot fi considerate relevante în stabilirea existenței unei asemenea situații.

33.   În anumite cazuri, este posibil să se stabilească că deși licențiatorul și licențiatul produc produse concurente, totuși ei nu sunt concurenți pe piața relevantă a produselor sau pe piața relevantă a tehnologiilor, deoarece tehnologia care face obiectul licenței este de o atât de mare noutate, încât tehnologia licențiatului devine depășită moral sau necompetitivă. În astfel de cazuri, tehnologia licențiatorului fie creează o nouă piață, fie exclude de pe piață tehnologia licențiatului. Cu toate acestea, acest lucru este adesea imposibil de stabilit la momentul încheierii acordului. De obicei, vechea tehnologie nu apare ca fiind depășită moral sau necompetitivă decât atunci când consumatorii au acces de ceva timp la tehnologia nouă și la produsele care o încorporează. De exemplu, atunci când tehnologia CD a fost dezvoltată, iar cititoarele CD și discurile au fost lansate pe piață, nu era evident că această nouă tehnologie va înlocui discurile de vinil. Acest fapt a devenit evident abia după câțiva ani. În consecință, părțile vor fi considerate concurenți în cazul în care, la momentul încheierii acordului, nu este evident că tehnologia licențiatului este depășită moral sau necompetitivă. Cu toate acestea, ținând seama de faptul că atât articolul 81 alineatul (1), cât și articolul 81 alineatul (3) trebuie să fie aplicate în funcție de contextul real în care acordul este încheiat, evaluarea ar putea fi modificată în cazul unei evoluții semnificative a situației. Caracterizarea relației dintre părți se va modifica așadar și va fi considerată o relație între neconcurenți în cazul în care, cu timpul, tehnologia licențiatului devine obsoletă sau necompetitivă pe piață.

III.   APLICAREA REGULAMENTULUI DE EXCEPTARE PE CATEGORII

1.   Efectele regulamentului de exceptare pe categorii

34.   Acordurile de transfer de tehnologie care îndeplinesc condițiile prevăzute de regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie sunt exceptate de la interdicția prevăzută la articolul 81 alineatul (1). Acordurile care beneficiază de exceptarea pe categorii sunt, din punct de vedere legal, valabile și aplicabile. Astfel de acorduri pot fi interzise numai pentru viitor și numai prin retragerea exceptării pe categorii de către Comisie sau de către autoritatea de concurență a unui stat membru. Ele nu pot fi interzise în temeiul articolului 81 de către instanțele naționale în cadrul litigiilor private.

35.   Exceptarea pe categorii a categoriilor de acorduri de transfer de tehnologie este întemeiată pe prezumția că astfel de acorduri – în măsura în care intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) – îndeplinesc cele patru condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Prin urmare, se presupune că acordurile conduc la creșteri în eficiență, că restricțiile pe care le conțin sunt indispensabile pentru atingerea acestor creșteri în eficiență, că li se asigură consumatorilor de pe piața afectată o parte echitabilă din aceste creșteri în eficiență și că acordurile nu dau întreprinderilor implicate posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză. Pragurile cotelor de piață (articolul 3), lista restricțiilor grave (articolul 4) și restricțiile excluse (articolul 5) prevăzute de regulamentul de exceptare pe categorii urmăresc ca numai acordurile restrictive, dar care pot fi prezumate a îndeplini cele patru condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3), să beneficieze de exceptarea pe categorii.

36.   Astfel cum prevede secțiunea IV de mai jos, multe acorduri de licență nu intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), fie pentru că nu restrâng deloc concurența, fie pentru că restrângerea concurenței nu este semnificativă (23). În măsura în care astfel de acorduri intră oricum sub incidența regulamentului de exceptare pe categorii, nu va fi necesar să se determine dacă ele intră sau nu sub incidența articolului 81 alineatul (1) (24).

37.   În afara sferei de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii, este necesar a se examina dacă în anumite cazuri acordul intră sub incidența prevederilor articolului 81 alineatul (1) și, în această situație, dacă acele condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3) sunt îndeplinite. Nu există o prezumție că acordurile de transfer de tehnologie care nu beneficiază de exceptarea pe categorii intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) sau că nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În special, simplul fapt că acele cote de piață ale părților depășesc pragurile prevăzute la articolul 3 din regulamentul de exceptare pe categorii nu reprezintă un temei suficient pentru a se considera că acordul intră sub incidența articolului 81 alineatul (1). Este necesară o evaluare individuală a efectelor posibile ale acordului. Aceasta se întâmplă doar atunci când acordurile conțin restrângeri grave ale concurenței cu privire la care se poate prezuma, în mod normal, că sunt interzise de articolul 81.

2.   Sfera de aplicare și durata regulamentului de exceptare pe categorii

2.1.   Acordurile între două părți

38.   În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din regulament, acesta reglementează acordurile de transfer de tehnologie «dintre două întreprinderi». Acordurile de transfer de tehnologie între mai mult de două întreprinderi nu sunt reglementate (25), factorul decisiv pentru a distinge acordurile dintre două întreprinderi de acordurile multilaterale fiind faptul că acordul în cauză a fost încheiat de către mai mult de două întreprinderi.

39.   Acordurile încheiate între două întreprinderi intră în sfera de aplicare a regulamentului, chiar dacă conțin dispoziții aplicabile mai multor niveluri ale lanțului comercial. Astfel că regulamentul se aplică unui acord de licență care privește nu doar nivelul producției, dar și pe cel al distribuției, stipulând obligații pe care licențiatul poate sau trebuie să le impună revânzătorilor de produse fabricate sub licență (26).

40.   Acordurile de licență încheiate între mai mult de două întreprinderi ridică adesea aceleași probleme ca acordurile de licență de aceeași natură încheiate între două întreprinderi. Cu ocazia evaluării individuale a acordurilor de licență de aceeași natură ca cele care pot beneficia de exceptarea pe categorii, dar care sunt încheiate între mai mult de două întreprinderi, Comisia va aplica prin analogie principiile stabilite în regulamentul de exceptare pe categorii.

2.2.   Acordurile privind producția produselor contractuale

41.   Articolul 2 prevede că pentru a fi reglementate de regulamentul de exceptare pe categorii, acordurile de licență trebuie să se refere la «fabricarea de produse contractuale», adică produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței sau fabricate pe baza acesteia. Cu alte cuvinte, pentru a fi reglementată de regulamentul de exceptare pe categorii, o licență trebuie să-i permită licențiatului să exploateze tehnologia care face obiectul licenței pentru producția bunurilor sau serviciilor [a se vedea considerentul (7) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie]. Regulamentul nu reglementează regrupările de tehnologii. Noțiunea de regrupare de tehnologii se referă la acordurile prin care două sau mai multe părți convin să-și reunească tehnologiile și să acorde licențe pentru ele sub forma unui pachet. Tot în sfera noțiunii de regrupare de tehnologii intră și acordurile prin care două sau mai multe întreprinderi acceptă să acorde licență unui terț, autorizându-l ca, la rândul său, să acorde licență asupra pachetului de tehnologii. Regrupările de tehnologii sunt tratate de secțiunea IV.4 de mai jos.

42.   Regulamentul de exceptare pe categorii se aplică și acordurilor de licență pentru fabricarea produselor contractuale în cazul cărora licențiatului i se permite să acorde terților sublicențe pentru tehnologia care face obiectul licenței, cu condiția, totuși, ca fabricarea produselor contractuale să constituie obiectul principal al acordului. Dimpotrivă, regulamentul nu se aplică acordurilor al căror obiect principal este acordarea de sublicențe. Cu toate acestea, Comisia aplică, prin analogie, principiile stabilite de regulamentul de exceptare pe categorii și de prezentele orientări unor astfel de «acorduri-cadru de licență» dintre licențiator și licențiat. Acordurile între licențiat și sublicențiați sunt reglementate de regulamentul de exceptare pe categorii.

43.   Termenul de produse contractuale cuprinde bunurile și serviciile produse cu ajutorul tehnologiei care face obiectul licenței. Acest lucru este valabil atât atunci când tehnologia care face obiectul licenței este folosită în procesul de producție, cât și atunci când aceasta este încorporată chiar în produs. În prezentele orientări, sintagma «produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței» acoperă ambele situații. Regulamentul este aplicabil în toate cazurile în care tehnologia este transmisă sub licență în scopul producerii bunurilor și serviciilor. Este suficient, în acest sens, ca licențiatorul să se angajeze să nu uzeze de drepturile sale de proprietate intelectuală împotriva licențiatului. De fapt, esența unei licențe de brevet pure este dreptul de a acționa în cadrul domeniului reglementat de dreptul exclusiv al brevetului. De aici rezultă că regulamentul de exceptare pe categorii reglementează și așa- numitele acorduri de nerevendicare și de reglementare prin care licențiatorul permite licențiatului să producă în domeniul reglementat de brevet.

44.   Regulamentul de exceptare pe categorii reglementează și operațiunile de «subcontractare» prin care licențiatorul acordă licență pentru tehnologie licențiatului care se obligă să fabrice anumite produse în exclusivitate pentru licențiator pe baza acestei tehnologii. Subcontractarea poate implica, de asemenea, furnizarea de către licențiator de echipamente care urmează a fi folosite de licențiat în producerea bunurilor și serviciilor vizate de acord. Pentru ca acest ultim tip de subcontractare să fie reglementat de regulament trebuie ca tehnologia care face obiectul licenței să constituie obiectul principal al acordului, iar nu echipamentele furnizate. Subcontractarea este reglementată de asemenea de Comunicarea Comisiei privind evaluarea anumitor acorduri de subcontractare in temeiul articolului 81 alineatul (1) din tratat (27). Potrivit acestei comunicări, care rămâne ca aplicabilă, acordurile de subcontractare prin care subcontractantul se angajează să producă anumite produse exclusiv pentru contractant nu intră, în general, sub incidența articolului 81 alineatul (1). Cu toate acestea, alte restricții impuse subcontractantului, cum ar fi obligația de a nu desfășura sau exploata propriile activități de cercetare și dezvoltare, pot intra sub incidența articolului 81 (28).

45.   Regulamentul de exceptare pe categorii se aplică și acordurilor în temeiul cărora licențiatul trebuie să întreprindă activități de dezvoltare înainte de a obține un produs sau un proces pregătit pentru exploatare comercială, cu condiția ca produsul contractual să fie identificat. Chiar dacă sunt necesare astfel de activități și de investiții suplimentare, obiectul acordului este fabricarea unui produs contractual identificat. Pe de altă parte, regulamentul de exceptare pe categorii și orientările nu reglementează acordurile prin care se acordă licență pentru tehnologie în scopul de a da posibilitatea licențiatului să desfășoare activități suplimentare de cercetare și dezvoltare în domenii variate. De exemplu, regulamentul și orientările nu reglementează acordarea unei licențe referitoare la un instrument tehnologic de cercetare necesar în scopul desfășurării unei activități de cercetare suplimentare. Cadrul regulamentului și orientărilor se bazează pe ipoteza că există o legătură directă între tehnologia care face obiectul licenței și produsele contractuale identificate. În situațiile în care nu există o astfel de legătură, obiectul principal al acordului este activitatea de cercetare și dezvoltare, iar nu de introducere pe piață a unui anumit produs; în acest caz, cadrul analitic instituit de regulament și de orientări ar putea să nu fie corespunzător. Din aceleași motive, regulamentul de exceptare pe categorii și orientările nu reglementează acordurile de subcontractare de cercetare și dezvoltare în temeiul cărora licențiatul se obligă să realizeze activități de cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiei care face obiectul licenței și să înapoieze pachetul tehnologic astfel îmbunătățit licențiatorului. Obiectul principal al unor astfel de acorduri este furnizarea de servicii de cercetare și dezvoltare în scopul îmbunătățirii unei tehnologii, iar nu producția de bunuri și servicii pe baza tehnologiei care face obiectul licenței.

2.3.   Conceptul de acorduri de transfer de tehnologie

46.   Regulamentul de exceptare pe categorii și prezentele orientări reglementează acordurile de transfer de tehnologie. În conformitate cu prevederile articolului 1 alineatul (1) literele (b) și (h) din regulamentul de exceptare pe categorii, conceptul de «tehnologie» se referă la brevete și cereri de brevete, modele de utilitate și cereri de modele de utilitate, drepturi asupra desenelor și modelelor, drepturi asupra noilor varietăți vegetale, topografia produselor semiconductoare, certificatele de protecție suplimentară pentru produsele farmaceutice sau alte produse pentru care astfel de certificate de protecție suplimentară pot fi obținute, drepturi de autor pentru programe de calculator și know-how. Tehnologia care face obiectul licenței trebuie să-i permită licențiatului să fabrice produsele contractuale cu sau fără alți factori de producție.

47.   Know-how-ul este definit la articolul 1 alineatul (1) litera (i) ca fiind un ansamblu de informații cu caracter practic nebrevetate, rezultate ale experienței și ale activității de testare, care sunt secrete, esențiale și identificate. «Secret» înseamnă că know-how-ul nu este, în general, cunoscut sau ușor accesibil. «Esențial» înseamnă că know-how-ul include informații importante și utile pentru fabricarea produselor care fac obiectul acordului de licență sau pentru aplicarea procesului care face obiectul acordului de licență. Cu alte cuvinte, aceste informații trebuie să contribuie în mod semnificativ sau să faciliteze fabricarea produselor contractuale. În situația în care know-how-ul care face obiectul licenței se referă la un produs și nu la un proces tehnologic, această condiție implică ca know-how-ul să fie util pentru fabricarea produselor contractuale. Această condiție nu este îndeplinită în cazul în care produsele contractuale pot fi realizate pe baza unei tehnologii disponibile în mod gratuit. Cu toate acestea, această condiție nu presupune ca produsele contractuale să aibă o valoare mai mare decât produsele realizate pe baza unei tehnologii disponibile în mod gratuit. În cazul proceselor tehnologice, această condiție implică ca know-how-ul să fie util, în sensul că, la data încheierii acordului, se poate conta în mod rezonabil pe capacitatea sa de a întări poziția concurențială a licențiatului, spre exemplu, prin reducerea costurilor de producție. «Identificat» înseamnă că se poate verifica dacă know-how-ul care face obiectul licenței îndeplinește criteriile de «secret» și de «esențial». Această condiție este îndeplinită atunci când know-how-ul care face obiectul licenței este descris într-un manual sau stabilit în orice altă formă scrisă. Cu toate acestea, în anumite situații acest lucru poate fi, în mod rezonabil, imposibil. Know-how-ul care face obiectul licenței poate consta în cunoștințele practice deținute de angajații licențiatorului. De exemplu, angajații licențiatorului pot deține cunoștințe secrete și esențiale referitoare la un anumit proces de producție, care sunt transmise licențiatului sub forma instruirii angajaților acestuia din urmă. În astfel de situații este suficient ca în acord să fie descrisă natura generală a know-how-ului și să se enumere angajații care sunt sau au fost implicați în transferul lui către licențiat.

48.   Conceptul de «transfer» presupune transmiterea tehnologiei de la o întreprindere la alta. Astfel de transferuri iau, de obicei, forma unei acordări de licență prin care licențiatorul acordă licențiatului dreptul de a folosi tehnologia sa în schimbul plății unor redevențe. Transferul poate, de asemenea, îmbrăca forma subcontractării, caz în care un licențiat, după ce a fost autorizat de licențiator, acordă licențe unor terți (subcontractanți) în scopul exploatării tehnologiei.

49.   Regulamentul de exceptare pe categorii este aplicabil numai acordurilor care au ca obiect principal transferul de tehnologie, astfel cum este acesta definit în regulament, spre deosebire de achiziția de bunuri și servicii sau acordarea de licențe pentru alte tipuri de proprietate intelectuală. Acordurile care conțin prevederi referitoare la vânzarea și cumpărarea de produse sunt reglementate de regulament numai în măsura în care aceste dispoziții nu constituie obiectul principal al acordului și sunt direct legate de aplicarea tehnologiei care face obiectul licenței. Acesta este, în general, cazul atunci când aceste produse legate sunt echipamente sau procese special concepute pentru exploatarea, în mod eficace, a tehnologiei care face obiectul licenței. Pe de altă parte, în cazul în care factorul de producție reprezintă doar un alt element care intră în compoziția produsului finit, trebuie analizat cu atenție dacă tehnologia care face obiectul licenței constituie obiectul principal al acordului. De exemplu, atunci când licențiatul fabrică deja un produs finit pe baza unei alte tehnologii, licența trebuie să conducă la îmbunătățirea semnificativă a procesului de producție al licențiatului, îmbunătățire care depășește valoarea produsului achiziționat de la licențiator. Condiția potrivit căreia produsele legate trebuie să fie legate de acordarea licenței pentru tehnologia respectivă implică faptul că regulamentul de exceptare pe categorii nu reglementează achiziția de produse care nu au nici o legătură cu produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. Este cazul, de exemplu, atunci când produsul legat nu este destinat a fi utilizat cu produsul sub licență, ci este legat de o activitate realizată pe o piață diferită a produselor.

50.   Regulamentul de exceptare pe categorii reglementează acordarea de licențe pentru alte tipuri de proprietate intelectuală, precum mărcile înregistrate sau dreptul de autor, altul decât dreptul de autor pentru programe de calculator, numai în măsura în care sunt direct legate de exploatarea tehnologiei care face obiectul licenței și nu constituie obiectul principal al acordului. Această condiție face ca de exceptarea pe categorii să beneficieze doar acordurile referitoare la alte categorii de drepturi de proprietate intelectuală, în măsura în care aceste drepturi permit licențiatului o mai bună exploatare a tehnologiei care face obiectul licenței. Licențiatorul poate, de exemplu, să îi permită licențiatului să aplice marca sa pe produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. Licența asupra mărcii înregistrate îi poate permite licențiatului și o mai bună exploatare a tehnologiei care face obiectul licenței, deoarece consumatorii vor face legătura imediată între produs și caracteristicile conferite acestuia de tehnologia care face obiectul licenței. Obligația impusă licențiatului de a folosi marca licențiatorului poate, de asemenea, să aibă ca efect promovarea diseminării tehnologiei, permițându-i licențiatorului să fie identificat ca sursa tehnologiei utilizate. Cu toate acestea, atunci când valoarea tehnologiei care face obiectul licenței acordate licențiatului este limitată deoarece acesta deja utilizează o tehnologie identică sau foarte apropiată, iar obiectul principal al acordului este marca înregistrată, regulamentul de exceptare pe categorii nu este aplicabil (29).

51.   Acordarea licenței asupra dreptului de autor în scopul reproducerii și distribuției operei protejate, adică pentru producția de copii în scopul revânzării, este considerată a fi similară acordării unei licențe pentru o tehnologie. Având în vedere că astfel de acorduri de licență sunt legate de producția și comercializarea produselor pe baza unui drept de proprietate intelectuală, acestea sunt considerate ca având o natură similară acordurilor de transfer de tehnologie și pun, în mod normal, probleme comparabile. Cu toate că regulamentul de exceptare pe categorii nu reglementează dreptul de autor, altul decât dreptul de autor pentru programe de calculator, Comisia va aplica, ca regulă generală, principiile definite în acest regulament și în prezentele orientări atunci când va evalua acordarea de licențe asupra drepturilor de autor în temeiul articolului 81.

52.   Pe de altă parte, se consideră că acordarea de licențe asupra drepturilor de executare sau a altor drepturi conexe dreptului de autor ridică probleme diferite și că, fără îndoială, nu este oportun să se analizeze acest tip de licențe pe baza principiilor prezentate în prezentele orientări. În cazul diferitelor drepturi legate de executare, valoarea nu este creată de reproducerea și vânzarea copiilor unui produs, ci de fiecare executare individuală a operei protejate. O astfel de exploatare poate îmbrăca forme variate incluzând executarea, difuzarea sau închirierea materialului protejat, precum filme, muzică sau evenimente sportive. În aplicarea articolului 81, trebuie luate în considerare specificitatea operei și modalitatea de exploatare (30). De exemplu, restricțiile de revânzare ridică mai puține probleme de concurență, în timp ce probleme speciale apar atunci când licențiatorii îi obligă pe licențiați să extindă, la fiecare dintre licențiatori, condițiile mai favorabile obținute doar de unul dintre aceștia. Prin urmare, Comisia nu va aplica regulamentul de exceptare pe categorii și prezentele orientări prin analogie acordării de licențe asupra acestor alte drepturi.

53.   De asemenea, Comisia nu va aplica licențelor asupra mărcilor principiile consacrate de regulamentul de exceptare pe categorii și de prezentele orientări. Acordarea de licențe asupra mărcii apare adesea în contextul distribuției și revânzării bunurilor și serviciilor și este, în general, mai apropiată de acordurile de distribuție decât de acordurile de licență pentru tehnologie. Atunci când licența asupra mărcii este direct legată de folosința, vânzarea sau revânzarea bunurilor și serviciilor și nu constituie obiectul principal al acordului, acordul de licență este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (31).

2.4.   Durata

54.   În funcție de perioada de aplicare a regulamentului, exceptarea pe categorii este aplicabilă atât timp cât dreptul de proprietate care face obiectul licenței nu a devenit caduc, nu a expirat sau nu a fost declarat nul. În cazul know-how-ului, exceptarea pe categorii este aplicabilă atât timp know-how-ul care face obiectul licenței rămâne secret, cu excepția situației în care acesta este făcut public, prin fapta licențiatului, caz în care exceptarea va fi aplicabilă numai pe perioada acordului (a se vedea articolul 2 din regulamentul de exceptare pe categorii).

55.   Exceptarea pe categorii se aplică fiecărui drept de proprietate care face obiectul acordului de licență și încetează a fi aplicată la data expirării, declarării nulității ori prin trecerea în domeniul public al ultimului dintre drepturile de proprietate intelectuală care constituie o «tehnologie» în sensul regulamentului de exceptare pe categorii (a se vedea punctul 46 de mai sus).

2.5.   Relația cu alte regulamente de exceptare pe categorii

56.   Regulamentul de exceptare pe categorii reglementează acordurile între două întreprinderi referitoare la acordarea de licențe pentru tehnologie în scopul fabricării de produse contractuale. Cu toate acestea, tehnologia poate constitui un element al altor tipuri de acorduri. În afară de aceasta, produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței sunt ulterior vândute pe piață. De aceea trebuie analizată relația dintre regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie și Regulamentul (CE) nr. 2658/2000 al Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri de specializare (32), Regulamentul (CE) nr. 2659/2000 al Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri de cercetare și dezvoltare (33) și Regulamentul (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (34).

2.5.1.   Regulamentele de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare și de cercetare și dezvoltare

57.   În conformitate cu articolul 1 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 2658/2000 privind acordurile de specializare, acest regulament reglementează, inter alia, acordurile de producție în comun în temeiul cărora două sau mai multe întreprinderi convin să fabrice anumite produse în comun. Regulamentul se aplică și dispozițiilor privind cesiunea sau folosirea drepturilor de proprietate intelectuală, cu condiția ca acestea să nu constituie obiectul principal al acordului, ci să fie direct legate și necesare punerii în aplicare a acestuia.

58.   Atunci când mai multe întreprinderi înființează o societate în comun de producție și îi acordă acesteia o licență pentru exploatarea tehnologiei folosite la producerea produselor fabricate de către societatea în comun, o astfel de licență intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 2658/2000, și nu a regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de tranfer de tehnologie. Din acest motiv, acordarea de licență în cadrul unei societăți în comun de producție este analizată, în mod normal, în temeiul Regulamentului nr. 2658/2000. Cu toate acestea, atunci când societatea în comun se lansează în acordarea de licențe pentru tehnologii terților, această activitate nu este legată de fabricarea de produse de către societatea în comun și, prin urmare, nu intră sub incidența regulamentului. Astfel de acorduri de licență, care permit reunirea tehnologiile părților implicate, constituie regrupări de tehnologii care sunt reglementate de secțiunea IV.4 de mai jos.

59.   Regulamentul nr. 2659/2000 privind acordurile de cercetare și dezvoltare reglementează acordurile prin care două sau mai multe întreprinderi acceptă să desfășoare în comun activități de cercetare și dezvoltare și să exploateze în comun rezultatele acestora. În conformitate cu articolul 2 alineatul (11), cercetarea și dezvoltarea, precum și exploatarea rezultatelor se realizează în comun atunci când activitatea respectivă este realizată de o echipă comună, o organizație comună sau o întreprindere în comun, încredințată de comun acord unui terț sau repartizată între părți în funcție de specializarea în cercetare, dezvoltare, producție sau distribuție, inclusiv în acordarea de licențe.

60.   Prin urmare, Regulamentul nr. 2659/2000 reglementează acordarea de licențe între și de către părțile la o societate în comun în cadrul unui acord de cercetare și dezvoltare. În cadrul unor astfel de acorduri, de asemenea, părțile pot stabili condițiile în care rezultatele activității de cercetare și dezvoltare vor face obiectul unor licențe către terți. Cu toate acestea, deoarece terții licențiați nu sunt parte la acordul de cercetare și dezvoltare, acordul de licență individual încheiat cu terții nu este reglementat de Regulamentul nr. 2659/2000. Astfel de acorduri de licență beneficiază de o exceptare pe categorii în cazul în care îndeplinesc condițiile prevăzute de regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie.

2.5.2.   Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor verticale

61.   Regulamentul (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei privind acordurile verticale reglementează acordurile dintre două sau mai multe întreprinderi, fiecare acționând, în sensul acordului, la un nivel diferit al lanțului de producție sau distribuție, acorduri referitoare la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite bunuri sau servicii. Prin urmare, regulamentul reglementează acordurile de furnizare și distribuție (35).

62.   Deoarece regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie reglementează numai acordurile încheiate între două părți și deoarece un licențiat care vinde produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței este considerat furnizor în sensul aplicării Regulamentului nr. 2790/1999, aceste două regulamente de exceptare pe categorii sunt strâns legate între ele. Acordul dintre licențiator și licențiat intră sub incidența regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie, în timp ce acordul dintre licențiat și cumpărător intră sub incidența Regulamentului nr. 2790/1999 și a Orientărilor privind restricțiile verticale (36).

63.   Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie este aplicabil acordurilor dintre licențiator și licențiat atunci când acestuia din urmă îi sunt impuse condiții referitoare la modul în care trebuie să vândă produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. În special, licențiatul poate fi obligat să instituie un anumit tip de sistem de distribuție, precum distribuția exclusivă sau selectivă. Cu toate acestea, acordurile de distribuție încheiate pentru punerea în aplicare a unor astfel de obligații trebuie să fie conforme cu Regulamentul nr. 2790/2000 pentru a putea beneficia de exceptarea pe categorii. De exemplu, licențiatorul poate obliga licențiatul să instituie un sistem bazat pe distribuție exclusivă în conformitate cu normele specificate. Cu toate acestea, în temeiul articolului 4 litera (b) din Regulamentul nr. 2790/1999, distribuitorii trebuie să fie liberi să facă vânzări pasive pe teritoriile altor distribuitori exclusivi.

64.   În plus, distribuitorii ar trebui în principiu să fie liberi să vândă, atât activ, cât și pasiv, pe teritoriile acoperite de sistemele de distribuție ale altor licențiați care își produc propriile produse folosind tehnologia care face obiectul licenței. Aceasta deoarece în sensul aplicării Regulamentului nr. 2790/1999, fiecare licențiat constituie un furnizor distinct. Cu toate acestea, motivele de acordare a exceptării pe categorii prevăzute de acest regulament se aplică și atunci când produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței sunt vândute de licențiați sub o marcă comună care aparține licențiatorului. Atunci când aceste produse sunt vândute sub o marcă comună, din aceleași motive de eficiență, ar trebui să se aplice aceleași tipuri de restricții între sistemele de distribuție ale licențiaților, ca în cazul unui sistem unic de distribuție vertical. În asemenea cazuri, este puțin probabil ca, atunci când condițiile prevăzute de Regulamentul 2790/1999 sunt, prin analogie, îndeplinite, Comisia să invoce eventuale restricții. Pentru ca identitatea unei mărci comune să existe, produsele trebuie vândute și comercializate sub o marcă comună, care să fie predominantă în termeni de calitate și în ceea ce privește alte informații pertinente care trebuie comunicate consumatorilor. Nu este suficient ca produsul să prezinte, alături de marca licențiatului, și marca licențiatorului, permițând astfel identificarea acestuia ca fiind sursa tehnologiei care face obiectul licenței.

3.   Aria de protecție stabilită de regulamentul de exceptare pe categorii

65.   În conformitate cu articolul 3 din regulamentul de exceptare pe categorii, exceptarea pe categorii a acordurilor restrictive este supusă pragurilor cotei de piață, ceea ce limitează sfera de aplicare a exceptărilor pe categorii la acordurile care, cu toate că pot restrânge concurența, sunt prezumate ca îndeplinind condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În afara sferei de protecție create de pragurile cotei de piață, se impune o analiză individuală. În cazul în care cotele de piață depășesc pragurile, aceasta nu înseamnă neapărat că acordul intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) sau că acordul nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În absența restrângerilor grave ale concurenței, este necesară o analiză a pieței.

66.   Aplicarea pragului cotei de piață în sensul aplicării regulamentului de exceptare pe categorii variază după cum acordul este încheiat între concurenți sau între neconcurenți. În sensul aplicării regulamentului, întreprinderile sunt considerate concurenți pe piața relevantă a tehnologiilor atunci când acordă licențe pentru tehnologii concurente. Concurența potențială pe piața tehnologiilor nu este luată în considerare pentru aplicarea pragurilor cotei de piață sau a listei de restricții grave. În afara sferei de protecție a regulamentului, concurența potențială de pe piața tehnologiilor este luată în considerare, dar nu conduce la aplicarea listei de restricții grave aplicabilă acordurilor dintre concurenți (a se vedea și punctul 31 de mai sus).

67.   Întreprinderile sunt concurenți pe piața relevantă a produselor atunci când ambele acționează pe aceleași piețe ale produselor și pe aceleași piețe geografice pe care sunt vândute produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței (concurenți existenți). De asemenea, sunt considerate concurenți din momentul în care acestea au posibilitatea, apreciată în mod realist, să realizeze investițiile suplimentare necesare sau să suporte alte costuri de transformare necesare pentru a pătrunde pe piața relevantă a produselor și pe piața geografică relevantă într-un termen rezonabil de scurt (37), ca răspuns la o creștere ușoară, dar permanentă a prețurilor relative (concurenți potențiali).

68.   În sensul aplicării regulamentului de exceptare pe categorii, din prevederile punctelor 65 și 66 rezultă că două întreprinderi nu sunt considerate concurenți atunci când licențiatorul nu este un furnizor existent sau potențial de produse pe piața relevantă, iar licențiatul, deja prezent pe piața produselor, nu acordă licențe pentru o tehnologie concurentă, chiar dacă el deține o tehnologie concurentă pe care o folosește în fabricarea produselor sale. Cu toate acestea, părțile devin concurenți în cazul în care, la un moment dat, licențiatul începe să acorde licențe pentru tehnologia sa sau în cazul în care licențiatorul devine un furnizor existent sau potențial al produselor pe piața relevantă. În acest caz, lista de restricții grave aplicabilă acordurilor dintre neconcurenți va continua să se aplice acordului, cu excepția cazului în care acesta este ulterior modificat sub un aspect esențial [a se vedea articolul 4 alineatul (3) din regulamentul de exceptare pe categorii și punctul 31 de mai sus].

69.   Pentru acordurile între concurenți, pragul cotei de piață este de 20 %, iar pentru acordurile între neconcurenți, de 30 % [în conformitate cu articolul 3 alineatele (1) și (2) din regulamentul de exceptare pe categorii]. Atunci când întreprinderile părți la acordul de licență nu sunt concurenți, acordul este reglementat în cazul în care cota de piață a nici uneia dintre părți nu depășește 30 % pe piețele relevante ale tehnologiilor și piețele relevante ale produselor afectate. Atunci când întreprinderile părți la acordul de licență sunt concurenți, acordul este reglementat în cazul în care cota de piață cumulată a părților nu depășește 20 % pe piețele relevante ale tehnologiilor și piețele relevante ale produselor în cauză. Pragurile cotei de piață se aplică atât piețelor tehnologiilor, cât și piețelor produselor care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. În cazul în care cota de piață deținută este mai mare decât pragul aplicabil pe piața relevantă afectată, acordul nu va putea beneficia de exceptarea pe categorii pe piața relevantă. De exemplu, în cazul în care acordul de licență vizează două piețe distincte ale produselor sau două piețe geografice distincte, exceptarea pe categorii poate fi aplicabilă uneia dintre piețe, nu și celeilalte.

70.   În ceea ce privește piețele tehnologiilor, din articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de exceptare pe categorii rezultă că va fi calculată cota de piață a licențiatorului pe baza vânzărilor realizate de către licențiator și de către toți licențiații săi, de produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței și aceasta, în mod individual, pentru fiecare piață relevantă (38). Atunci când părțile sunt concurenți pe piața tehnologiilor, vânzările de produse care încorporează tehnologia licențiatului trebuie să fie cumulate cu vânzările de produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. În cazul noilor tehnologii care nu au generat încă vânzări, este atribuită o cotă de piață egală cu zero. Atunci când vor începe vânzările, tehnologia care face obiectul licenței va acumula cote de piață.

71.   În ceea ce privește piețele produselor, cota de piață a licențiatului trebuie calculată pe baza vânzărilor sale de produse care încorporează tehnologia licențiatorului și a vânzărilor sale de produse concurente, respectiv pe baza totalului vânzărilor licențiatului pe piața relevantă a produselor. Atunci când licențiatorul acționează și ca furnizor de produse pe piața relevantă, vânzările licențiatorului pe piața produselor în cauză trebuie, de asemenea, să fie luate în considerare. Cu toate acestea, la calcularea cotelor de piață pe piețele produselor, vânzările realizate de alți licențiați nu sunt luate în considerare la calcularea cotei de piață a licențiatului și/sau a licențiatorului.

72.   Cotele de piață ar trebui să fie calculate pe baza valorii vânzărilor, atunci când aceste date sunt disponibile. Aceste date indică, în mod normal, mult mai exact puterea unei tehnologii decât datele privind volumul vânzărilor. Cu toate acestea, atunci când aceste date nu sunt disponibile, este posibilă utilizarea estimărilor rezultate din alte informații fiabile, inclusiv din datele privind volumul vânzărilor pe piață.

73.   Principiile menționate anterior pot fi ilustrate cu următoarele exemple:

4.   Restrângerile grave ale concurenței în temeiul regulamentului de exceptare pe categorii

4.1.   Principii generale

74.   Articolul 4 din regulamentul de exceptare pe categorii conține o listă de restrângeri grave ale concurenței. O restricție este considerată o restrângere gravă a concurenței datorită naturii ei și deoarece experiența arată că asemenea restricții sunt aproape întotdeauna anticoncurențiale. Potrivit jurisprudenței instanțelor comunitare (39), o astfel de restricție poate rezulta dintr-un obiectiv clar al acordului sau din circumstanțele fiecărui caz (a se vedea punctul 14 de mai sus).

75.   Atunci când un acord de transfer de tehnologie conține o restrângere gravă a concurenței, în conformitate cu articolul 4 alineatele (1) și (2) din regulamentul de exceptare pe categorii, acest acord, per ansamblu, nu va putea beneficia de exceptarea pe categorii. În sensul regulamentului, restricțiile grave nu pot fi separate de restul acordului. În afară de aceasta, Comisia consideră că, în cazul evaluării individuale, restrângerile grave ale concurenței îndeplinesc doar în situații excepționale cele patru condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3) (a se vedea punctul 18 de mai sus).

76.   Articolul 4 din regulamentul de exceptare pe categorii face distincție între acordurile între concurenți și acordurile între neconcurenți.

4.2.   Acordurile între concurenți

77.   Articolul 4 alineatul (1) enumeră restricțiile grave în cazul acordurilor de licență între concurenți. Potrivit articolului 4 alineatul (1), regulamentul nu reglementează acordurile care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect:

78.   Pentru un anumit număr de restricții grave, regulamentul de exceptare pe categorii face diferența între acordurile reciproce și cele nereciproce. Lista restricțiilor grave este mai strictă pentru acordurile reciproce decât pentru acordurile nereciproce între concurenți. Acordurile reciproce sunt acordurile de licențe încrucișate în cadrul cărora tehnologiile care fac obiectul licențelor sunt tehnologii concurente sau pot fi folosite pentru fabricarea de produse concurente. Un acord nereciproc este un acord prin care doar una din părți acordă licență pentru tehnologia sa celeilalte părți sau în cadrul căreia, în cazul licențelor încrucișate, tehnologiile care fac obiectul licențelor nu sunt tehnologii concurente și nu pot fi folosite în fabricarea de produse concurente. Un acord este nereciproc doar prin simplul fapt că el conține o obligație de retrocesiune sau pentru că licențiatul retrocedează sub licență propriile îmbunătățiri aduse tehnologiei care face obiectul licenței. În cazul în care un acord nereciproc devine ulterior reciproc datorită încheierii unei a doua licențe între aceleași părți, s-ar putea ca acestea să trebuiască să revizuiască prima licență pentru a evita ca acel acord să conțină restricții grave. În evaluarea individuală a cazului, Comisia va lua în considerare perioada scursă între încheierea primei licențe și încheierea celei de-a doua.

79.   Restricția gravă prevăzută la 4 alineatul (1) litera (a) din regulament privește acordurile între concurenți care au ca obiect fixarea prețurilor pentru produsele vândute terților, incluzând produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. Fixarea prețurilor între concurenți constituie o restrângere a concurenței prin însăși obiectul său. Fixarea prețurilor poate, de exemplu, să ia forma unui acord direct asupra prețurilor exacte care urmează a fi practicate sau asupra listei de prețuri cu anumite rabaturi maximale autorizate. Nu prezintă importanță dacă acordul privește prețuri fixe, minime, maxime sau recomandate. Fixarea de prețuri se poate practica în mod indirect, încurajând întreprinderile să nu se abată de la nivelul prețurilor stabilite, de exemplu, prevăzând creșterea cuantumului redevenței în cazul în care prețurile produselor sunt reduse sub un anumit nivel. Cu toate acestea, o obligație impusă licențiatului de a plăti o redevență minimă determinată nu reprezintă în sine o fixare de prețuri.

80.   Atunci când redevențele sunt calculate pe baza vânzărilor individuale, volumul redevenței are un impact direct asupra costului marginal al produsului și, astfel, un impact direct asupra prețurilor (40). Concurenții pot astfel să folosească acorduri de licențe încrucișate care prevăd redevențe variabile reciproce pentru a coordona prețurile pe piețele produselor din aval (41). Cu toate acestea, Comisia nu va trata un acord de licențe încrucișate care prevede redevențe variabile reciproce ca un acord de fixare a prețurilor, decât în cazul în care acordul nu are nici un obiectiv proconcurențial și nu constituie astfel un acord de licență încheiat cu bună-credință. Un acord care nu creează nici un fel de valoare și astfel este lipsit de orice justificare comercială valabilă, este un acord fictiv, echivalentul unui cartel.

81.   Restricția gravă prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din regulament vizează, de asemenea, și acordurile în care redevențele sunt calculate în baza totalului vânzărilor produselor în cauză, indiferent dacă tehnologia care face obiectul licenței a fost sau nu folosită. Astfel de acorduri intră, în general, în sfera de aplicare a articolului 4 alineatul (1) litera (d) din regulament, potrivit căruia capacitatea licențiatului de a folosi propria tehnologie nu trebuie restrânsă (a se vedea punctul 95). În general, aceste acorduri restrâng concurența, în măsura în care cresc, pentru licențiat, costul utilizării propriei tehnologii concurente și restrâng concurența care ar fi existat în absența acordului (42). Acest lucru este valabil atât pentru acordurile reciproce, cât și pentru cele nereciproce. Cu toate acestea, un acord în care redevențele sunt calculate în funcție de totalul vânzărilor poate, în mod excepțional, să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3), atunci când este posibil să se tragă concluzia, pe baza factorilor obiectivi, că restricția este indispensabilă pentru ca acordarea de licență să fie favorabilă concurenței. Acesta poate fi cazul în care în absența restricției în cauză ar fi imposibil sau extrem de dificil de a calcula și controla redevențele datorate de licențiat, de exemplu, deoarece tehnologia licențiatorului nu lasă nici o amprentă vizibilă asupra produsului final și nu există alte metode de control viabile.

82.   Restricția gravă prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) vizează impunerea de restricții reciproce asupra producției părților. Restrângerea producției este o limitare a producției și a vânzărilor părților. Prevederile articolului 4 alineatul (1) litera (b) nu reglementează limitările producției impuse licențiatului în cadrul unui acord nereciproc și nici limitarea producției impusă unuia dintre licențiați într-un acord reciproc, cu condiția ca aceste limitări să privească doar produsele fabricate cu ajutorul tehnologiei care face obiectul licenței. În temeiul acestei dispoziții, restricțiile reciproce asupra producției impuse părților și restricțiile producției impuse licențiatorului în ceea ce privește tehnologia proprie constituie, așadar, restricții grave. Atunci când concurenții se înțeleg să impună limitări reciproce ale producției, acordul are ca obiect și ca efect probabil reducerea producției pe piață. Același lucru este valabil și pentru acordurile care limitează interesul părților de a-și crește producția, de exemplu, prin obligațiile reciproce de a plăti despăgubiri celeilalte părți, în cazul în care un anumit nivel al producției este depășit.

83.   Tratamentul mai favorabil al limitărilor cantitative nereciproce se întemeiază pe considerentul că restricția unilaterală nu conduce neapărat la o producție mai scăzută pe piață și că, atunci când restricția nu este reciprocă, riscul ca acordul să nu fie un acord de licență de bună-credință este, de asemenea, mai mic. În cazul în care un licențiat este dispus să accepte o restricție unilaterală, este probabil ca acordul să conducă la o integrare reală a tehnologiilor complementare sau la creșteri în eficiență care favorizează integrarea tehnologiei mai performante a licențiatorului și a activelor de producție ale licențiatului. Într-un acord reciproc, restrângerea producției impusă unuia dintre licențiați este susceptibilă să reflecte valoarea superioară a tehnologiei care face obiectul licenței acordate de către una din părți și poate servi la promovarea acordării de licențe favorabile concurenței.

84.   Restrângerea gravă a concurenței prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) se referă la împărțirea piețelor și a clienților. Acordurile prin care concurenții împart piețe și clienți au ca obiect restrângerea concurenței. Restricția este gravă atunci când concurenții dintr-un acord reciproc se înțeleg să nu producă pe anumite teritorii și să nu vândă în mod activ și/sau pasiv pe anumite teritorii sau anumitor clienți rezervați celeilalte părți.

85.   Articolul 4 alineatul (1) litera (c) se aplică indiferent dacă licențiatul rămâne liber să se folosească de propria tehnologie. Odată ce licențiatul și-a pregătit echipamentul pentru a utiliza tehnologia licențiatorului în vederea fabricării unui produs determinat, poate fi costisitor pentru el să mențină un lanț de producție distinct utilizând o altă tehnologie pentru a răspunde nevoilor clienților vizați de restricții. În afară de aceasta, având în vedere potențialul anticoncurențial al restricției, licențiatul nu poate să aibă decât un interes scăzut să producă utilizând propria sa tehnologie. De asemenea, este puțin probabil ca asemenea restricții să fie indispensabile pentru acordarea de licențe favorabile concurenței.

86.   În temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), nu există o restricție gravă atunci când licențiatorul, într-un acord nereciproc, acordă licențiatului o licență exclusivă de producție în baza tehnologiei care face obiectul licenței pe un teritoriu determinat și acceptă astfel să nu producă el însuși produsele contractuale pe acest teritoriu și nici să le furnizeze din acest teritoriu. Aceste licențe exclusive fac obiectul unei exceptări pe categorii, indiferent de întinderea teritoriului. În cazul în care licența este mondială, exclusivitatea implică faptul că licențiatorul se abține să intre pe piață sau să rămână pe piață. Exceptarea pe categorii se aplică și atunci când licența este limitată la unul sau mai multe domenii tehnice de utilizare sau la una sau mai multe piețe ale produsului. Obiectul acordurilor aflate sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) poate fi acela de a încuraja licențiatul să investească în tehnologia care face obiectul licenței și să o dezvolte. Prin urmare, obiectul acordului nu îl constituie, în mod obligatoriu, împărțirea piețelor.

87.   În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iv) și din aceleași motive, exceptarea pe categorii se aplică, în egală măsură, și acordurilor nereciproce prin care părțile convin să nu își vândă produsele în mod activ sau pasiv (43) pe un teritoriu exclusiv sau unui grup de cumpărători exclusivi rezervați celeilalte părți.

88.   În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii), nu există restricție gravă în cazul în care licențiatorul desemnează licențiatul ca fiind singurul său licențiat pe un teritoriu determinat, acest lucru implicând faptul că nici o licență nu va fi acordată terților pentru fabricarea pe baza tehnologiei licențiatorului pe teritoriul în cauză. În cazul licențelor unice, exceptarea pe categorii se aplică indiferent dacă acordul este sau nu reciproc, dat fiind faptul că acordul nu afectează capacitatea părților de a-și exploata total propria tehnologie în teritoriile respective.

89.   Articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (v) exclude din lista restricțiilor grave restricțiile dintr-un acord nereciproc privind vânzările active ale unui licențiat pe teritoriul sau către grupul de cumpărători atribuit de licențiator unui alt licențiat și, prin urmare, le acordă beneficiul exceptării pe categorii, până la pragul cotei de piață. Cu toate acestea, este obligatoriu ca licențiatul protejat să nu fi fost un concurent al licențiatorului în momentul încheierii acordului. Nu este justificată înscrierea unor asemenea restricții pe lista restricțiilor grave. Fiind permis licențiatorului să acorde unui licențiat care nu era încă prezent pe piață, o protecție împotriva vânzărilor active ale licențiaților care sunt concurenți ai licențiatorului și care sunt, din acest motiv, deja stabiliți pe piață, astfel de restricții sunt susceptibile a încuraja licențiatul să exploateze tehnologia care face obiectul licenței într-o manieră mult mai eficace. Pe de altă parte, în cazul în care licențiații se înțeleg să nu își vândă produsele în mod activ sau pasiv pe anumite teritorii sau anumitor grupuri de cumpărători, acordul este echivalent unui cartel între licențiați. Deoarece asemenea acorduri nu implică nici un transfer de tehnologie, acestea nu intră în sfera de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii.

90.   În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (i), restricțiile prevăzute de acordurile între concurenți care limitează licența la una sau mai multe piețe ale produselor sau la domenii tehnice de utilizare nu constituie restricții grave (44). Aceste restricții beneficiază de exceptare pe categorii până la pragul cotei de piață de 20 %, indiferent de eventuala reciprocitate a acordului. Exceptarea pe categorii nu se aplică totuși decât în cazul în care limitările domeniului de utilizare nu depășesc cadrul tehnologiilor care fac obiectul licenței. Este obligatoriu, de asemenea, ca licențiații să nu fie limitați în utilizarea propriei tehnologii [a se vedea articolul 4 alineatul (1) litera (d)]. Atunci când licențiații sunt limitați în utilizarea propriei tehnologi, acordul echivalează cu o împărțire a pieței.

91.   Exceptarea pe categorii se aplică indiferent de caracterul simetric sau asimetric al limitării domeniului de utilizare. O limitare asimetrică a domeniului de utilizare într-un acord de licență reciproc implică faptul că cele două părți nu erau autorizate să folosească respectivele tehnologii, care fac obiectul licenței, decât în interiorul domeniilor de utilizare diferite. Atât timp cât părțile nu sunt limitate în folosirea propriei tehnologii, nu se poate prezuma că acordul le va determina să renunțe sau să se abțină să intre într-unul din domeniile vizate de licența acordată celeilalte părți. Chiar dacă licențiații se echipează în vederea utilizării tehnologiei care face obiectul licenței în domeniul de utilizare transmis, se poate să nu existe nici un impact asupra activelor utilizate pentru a produce în afara cadrului licenței. Este important, în această privință, ca restricția să vizeze piețe distincte ale produselor sau domenii de utilizare diferite, iar nu cumpărători, alocați după teritoriu sau după grup, care achiziționează produse care țin de aceeași piață a produselor sau de același domeniu tehnic de utilizare. Riscul împărțirii pieței este considerat ca fiind mult mai mare în acest ultim caz (a se vedea punctul 85 de mai sus). În afară de aceasta, limitările domeniului de utilizare pot fi necesare pentru promovarea acordării de licențe favorabile concurenței (a se vedea punctul 182 de mai jos).

92.   Articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (vi) se referă la o altă excepție, în împrejurarea utilizării captive, respectiv o obligație în temeiul căreia licențiatul nu poate fabrica produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței decât pentru propriul folos. Atunci când produsul contractual este o componentă, licențiatul poate fi astfel obligat să producă acea componentă doar pentru a o încorpora în produsele proprii, și nu pentru a o vinde altor producători. Cu toate acestea, licențiatul trebuie să poată vinde componentele ca piese de schimb pentru propriile produse și trebuie astfel să poată aproviziona terții care prestează servicii postvânzare pentru aceste produse. Restricțiile legate de utilizarea captivă, astfel cum au fost definite anterior, pot fi necesare pentru a încuraja diseminarea tehnologiei, în special între concurenți, și sunt acoperite de exceptarea pe categorii. Acest tip de restricții este examinat la secțiunea IV.2.5 de mai jos.

93.   În sfârșit, articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (vii) exclude din lista de restricții grave obligația impusă licențiatului într-un acord nereciproc de a nu fabrica produsele contractuale decât pentru un cumpărător determinat, în vederea creării unei surse alternative de aprovizionare pentru acel client. Pentru aplicarea articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (vii) se cere așadar ca licența să fie limitată la crearea unei surse alternative de aprovizionare pentru acest cumpărător determinat. Cu toate acestea, nu este necesar ca o singură licență de acest tip să fie acordată. Articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (vii) reglementează, de asemenea, situațiile în care licențele sunt acordate mai multor întreprinderi în vederea aprovizionării aceluiași cumpărător determinat. Atunci când licența este acordată doar în vederea aprovizionării cumpărătorului, astfel de acorduri au un potențial limitat de a împărți piețele. În special, în aceste condiții nu se poate prezuma că acordul va determina licențiatul să înceteze exploatarea propriei tehnologii.

94.   Restrângerea gravă a concurenței prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (d) din regulament vizează, în primul rând, restrângerea capacității uneia din părți de a efectua activități de cercetare și dezvoltare. Ambele părți trebuie să fie libere să întreprindă activități independente de cercetare-dezvoltare. Această normă se aplică în cazul în care restricția privește un domeniu acoperit de licență sau alte domenii. Cu toate acestea, simplul fapt că părțile convin să-și furnizeze reciproc îmbunătățirile viitoare aduse tehnologiilor respective nu echivalează cu o restrângere a activităților independente de cercetare și dezvoltare. Efectul unor asemenea acorduri asupra concurenței trebuie evaluat în funcție de circumstanțele proprii fiecărui caz. De asemenea, articolul 4 alineatul (1) litera (d) nu se referă nici la restrângerea capacității unei părți de a se angaja în acțiuni de cercetare și dezvoltare cu terți, atunci când această restricție este necesară pentru a împiedica divulgarea know-how-ului licențiatorului. Pentru a intra sub incidența exceptării, restricțiile impuse pentru protejarea know-how-ului licențiatorului împotriva divulgării trebuie să fie indispensabile acestei protecții și proporționale. De exemplu, atunci când acordul desemnează anumiți angajați ai licențiatului care să fie formați în utilizarea know-how-ului care face obiectul licenței și responsabili în acest sens poate fi suficient să se impună licențiatului să nu autorizeze participarea acelor angajați la activități de cercetare și dezvoltare desfășurate împreună cu terții. Alte măsuri de securitate pot fi, de asemenea, utile.

95.   În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (d), licențiatul trebuie de asemenea să poată utiliza, în mod liber, propria tehnologie concurentă, cu condiția ca în cazul acesta să nu facă uz de tehnologia acordată sub licență de către licențiator. În legătură cu propria tehnologie, licențiatul nu trebuie să fie supus nici unei limitări în ceea ce privește teritoriul în care produce sau vinde, cantitatea pe care o produce sau vinde sau prețul la care vinde. El nu trebuie să fie constrâns nici să plătească redevențe pe produsele fabricate pe baza propriei tehnologii (a se vedea punctul 81 de mai sus). În afară de aceasta, el trebuie să poată acorda licențe terților pentru propria tehnologie în mod liber. Atunci când restricțiile sunt impuse licențiatului în ceea ce privește utilizarea propriei sale tehnologii sau libertatea de a efectua activități de cercetare și dezvoltare, competitivitatea tehnologiei licențiatului este redusă. Aceasta are ca efect reducerea concurenței pe piețele produselor și tehnologiilor existente și descurajarea licențiatului de a investi în dezvoltarea și îmbunătățirea propriei tehnologii.

4.3.   Acordurile între neconcurenți

96.   Articolul 4 alineatul (2) enumeră restricțiile grave aplicabile acordurilor de licență între neconcurenți. În conformitate cu această dispoziție, regulamentul nu reglementează acordurile care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect:

97.   Restrângerea gravă a concurenței prevăzută la articolul 4 alineatul (2) litera (a) se referă la fixarea prețurilor de vânzare către terți. Mai precis, această dispoziție reglementează restricțiile care au ca obiect direct sau indirect determinarea unui preț de vânzare fix sau minim sau a unui nivel al prețului fix sau minim pe care licențiatorul sau licențiatul va trebui să-l respecte atunci când vând produse terților. Atunci când acordurile fixează în mod direct prețul de vânzare, restricția este evidentă. Cu toate acestea, prețurile de vânzare pot fi, în egală măsură, fixate în mod indirect, de exemplu, prin acorduri care stabilesc marje, fixând nivelul maxim al rabaturilor sau condiționând prețul de vânzare de prețurile de vânzare ale concurenților sau, în plus, prin amenințări, intimidare, avertismente, penalități sau rezilierea contractului, în cazul în care un nivel dat al prețurilor nu este respectat. Mijloacele directe sau indirecte utilizate în vederea fixării prețurilor pot fi eficientizate în cazul în care sunt combinate cu măsuri care permit identificarea vânzărilor la prețuri scăzute, ca de exemplu, implementarea unui sistem de supraveghere a prețurilor sau obligația impusă licențiaților să semnaleze orice abatere de la prețurile convenite. De asemenea, fixarea directă sau indirectă a prețurilor poate fi eficientizată în cazul în care este combinată cu măsuri menite să descurajeze dorința licențiatului de a diminua prețul de vânzare, licențiatorul obligând, de exemplu, licențiatul să acorde clauza clientului celui mai favorizat, adică obligația de a acorda unui client condiții mai favorabile decât cele acordate oricărui alt client. Aceleași mijloace pot fi utilizate pentru a face dintr-un preț maxim sau recomandat echivalentul unui preț de vânzare fix sau minim. Cu toate acestea, comunicarea unei liste de prețuri recomandate de către licențiator licențiatului sau impunerea unui preț maxim acestuia nu este considerată, în sine, că ar conduce la prețuri fixe sau minime de vânzare.

98.   În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b), acordurile sau practicile concertate care au ca obiect direct sau indirect restrângerea vânzărilor pasive ale licențiaților de produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței sunt restrângeri grave ale concurenței (45). Restrângerea vânzărilor pasive impusă licențiatului poate rezulta din obligații directe, ca de exemplu, obligația de a nu vinde anumitor clienți sau clienților stabiliți în anumite teritorii sau, în plus, obligația de a trimite comenzile acestor clienți altor licențiați, dar și din măsuri indirecte menite să stimuleze licențiatul să se abțină de la acest tip de vânzări, cum ar fi stimulente financiare sau implementarea unui sistem de supraveghere care să permită verificarea destinației efective a produselor care fac obiectul licenței. Limitările cantitative pot constitui un mijloc indirect de restrângere a vânzărilor pasive. Comisia nu va porni de la principiul că aceste limitările cantitative servesc unui asemenea scop. Cu toate acestea, se impune altă abordare în cazul în care aceste limitări cantitative sunt utilizate pentru a pune în aplicare un acord care stă la baza împărțirii pieței. Printre indiciile asupra existenței unui asemenea acord, putem cita ajustarea cantităților în timp, astfel încât să nu acopere decât cererea locală, limitări cantitative asociate obligației de a vinde cantități minime în teritoriu, obligații de redevențe minime condiționate de vânzările realizate în teritoriu, plata diverselor redevențe în funcție de destinația produselor și supravegherea destinației produselor vândute de către diferiți licențiați. Această restricție generală gravă referitoare la vânzările pasive efectuate de către licențiați face obiectul unui anumit număr de exceptări care sunt analizate mai jos.

99.   Articolul 4 alineatul (2) litera (b) nu se referă la restrângerile vânzărilor impuse licențiatorului. Toate restrângerile vânzărilor impuse licențiatorului beneficiază așadar de o exceptare pe categorii până la nivelul cotei de piață de 30 %. La fel se întâmplă cu toate restrângerile vânzărilor active realizate de către licențiat, sub rezerva observațiilor referitoare la vânzările active prevăzute la punctele 105 și 106 de mai jos. Exceptarea pe categorii a restricțiilor privind vânzările active este sprijinită de ipoteza că aceste restricții favorizează investițiile și concurența, alta decât cea prin prețuri, și îmbunătățirea calității serviciilor furnizate de către licențiat prin rezolvarea tuturor problemelor de parazitism și de renunțare la anumite investiții. În cazul restrângerilor vânzărilor active între teritoriile sau grupurile de cumpărători ale licențiaților, nu este indispensabil ca licențiatului protejat să-i fi fost desemnat un teritoriu exclusiv sau un grup de cumpărători exclusivi. Exceptarea pe categorii se aplică, de asemenea, restrângerilor vânzărilor active atunci când mai mulți licențiați au fost desemnați pentru un teritoriu sau pentru un grup determinat de cumpărători. Investițiile generatoare de creșteri în eficiență sunt susceptibile a fi încurajate atunci când un licențiat poate fi sigur că nu trebuie să înfrunte decât concurența vânzărilor active ale unui număr limitat de licențiați, în interiorul teritoriului, și nu pe cea a licențiaților din exteriorul teritoriului.

100.   Restricțiile impuse vânzărilor active și pasive realizate de către licențiați pe un teritoriu exclusiv sau către un grup de clienți exclusivi rezervați licențiatorului nu constituie o restrângere gravă a concurenței [a se vedea articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (i)] și pot beneficia de o exceptare pe categorii. Se presupune că, de vreme ce cotele de piață sunt inferioare pragului, asemenea restricții, chiar în cazul în care limitează concurența, pot fi totuși favorabile concurenței, în măsura în care favorizează difuzarea de tehnologii și integrarea acestora în activele de producție ale licențiatului. Nu este necesar ca licențiatorul să producă, în mod efectiv, cu ajutorul tehnologiei care face obiectul licenței pe un teritoriu sau pentru grupul de cumpărători în cauză pentru ca un teritoriu sau un grup de clienți să îi fie rezervați. Licențiatorul poate, de asemenea, să își rezerve un teritoriu sau un grup de cumpărători în vederea exploatării ulterioare.

101.   Restrângerile vânzărilor pasive realizate de către licențiați în interiorul unui teritoriu exclusiv sau către un grup exclusiv de clienți alocați altui licențiat beneficiază de exceptare pe categorii pe o perioadă de doi ani începând de la data la care licențiatul protejat vinde pentru prima dată produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței în interiorul teritoriului său exclusiv sau grupului său exclusiv de clienți [a se vedea articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (ii)]. Licențiații trebuie adeseori să efectueze investiții substanțiale în active de producție și în acțiuni de promovare pentru a iniția și a dezvolta activități într-un teritoriu nou. Prin urmare, riscurile cu care licențiatul se va confrunta sunt adesea importante, îndeosebi întrucât cheltuielile promoționale și investițiile în activele necesare pentru a produce cu o tehnologie dată constituie, deseori, cheltuieli care nu se recuperează, adică cheltuieli care nu pot fi acoperite în cazul în care licențiatul iese de pe piață. În asemenea circumstanțe, se întâmplă destul de frecvent ca licențiații să nu încheie un acord de licență fără a li se garanta, pentru o anumită perioadă de timp, o protecție împotriva vânzărilor (active și) pasive efectuate de către alți licențiați în interiorul teritoriului lor. În consecință, restrângerile vânzărilor pasive în teritoriul exclusiv al unui licențiat de către alți licențiați nu intră, în general, sub incidența articolului 81 alineatul (1) pentru o perioadă de maximum doi ani de la data la care licențiatul în cauză a comercializat pentru prima oară, pe teritoriului exclusiv, produsul care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. Cu toate acestea, în măsura în care, în anumite cazuri, asemenea restricții intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), acestea beneficiază de o exceptare pe categorii. După expirarea perioadei de doi ani, restrângerile vânzărilor pasive între licențiați constituie restricții grave. În general, acestea intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) și au puține șanse să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Îndeosebi, este puțin probabil ca asemenea restricții să fie indispensabile realizării creșterilor în eficiență (46).

102.   Articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (iii) permite exceptarea unei restricții prin care licențiatul este constrâns să fabrice produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței doar pentru propriul său uz (captiv). Atunci când produsul contractual reprezintă o componentă, licențiatul poate fi constrâns astfel să nu utilizeze acest produs decât pentru a-l integra în propriile sale produse și îi poate fi interzisă vânzarea produsului către alți producători. Cu toate acestea, licențiatul trebuie să poată vinde activ și pasiv produsele în calitate de piese de schimb pentru propriile sale produse și, astfel, trebuie să poată să le livreze terților care prestează servicii postvânzare pentru aceste produse. Restricțiile privind utilizarea captivă sunt, de asemenea, tratate în secțiunea în secțiunea IV.2.5 de mai jos.

103.   Ca în cazul acordurilor între concurenți (a se vedea punctul 93 de mai sus), exceptarea pe categorii se aplică, de asemenea, acordurilor prin care licențiatul este obligat să producă produsele contractuale doar pentru un cumpărător determinat, în vederea constituirii pentru acesta a unei surse alternative de aprovizionare [a se vedea articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (iv)]. În cazul acordurilor între neconcurenți, este puțin probabil ca aceste restricții să intre sub incidența articolului 81 alineatul (1).

104.   Articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (v) permite exceptarea obligației impuse licențiatului de a nu vinde clienților finali, ci exclusiv vânzătorilor cu amănuntul. O asemenea obligație permite licențiatorului să atribuie calitatea de vânzător cu ridicata licențiatului și nu intră, în general, sub incidența articolului 81 alineatul (1) (47).

105.   În sfârșit, articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (vi) permite exceptarea unei restricții care constă în interdicția impusă licențiaților de a vinde produsele către distribuitori neagreați. Această exceptare permite licențiatorului să impună licențiaților obligația de a face parte dintr-un sistem de distribuție selectiv. Cu toate acestea, în acest caz, licențiații trebuie, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (c), să poată efectua atât vânzări active, cât și pasive către consumatorii finali, fără a aduce atingere posibilității de a impune licențiatului exercitarea exclusivă a funcției de vânzător cu ridicata, astfel cum este prevăzut la articolul 4 alineatul (2) litera (b) punctul (v) (a se vedea punctul anterior).

106.   Se reamintește că (a se vedea punctul 39 de mai sus) exceptarea pe categorii reglementează acordurile de licență prin care licențiatorul impune obligații pe care licențiatul trebuie sau poate să le impună cumpărătorilor săi, inclusiv distribuitorilor. Cu toate acestea, aceste obligații trebuie să fie conforme normelor de concurență aplicabile acordurilor de furnizare și distribuție. Întrucât regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie reglementează numai acordurile între două părți, acordurile încheiate între licențiat și cumpărătorii lui în cadrul acestor obligații nu intră sub incidența regulamentului. Astfel de acorduri nu pot beneficia de exceptare pe categorii decât în cazul în care sunt conforme prevederilor Regulamentului nr. 2790/1999 (a se vedea secțiunea 2.5.2 de mai sus).

5.   Restricțiile excluse

107.   Articolul 5 din regulamentul de exceptare pe categorii enumeră patru tipuri de restricții care nu pot beneficia de exceptarea pe categorii și care necesită, așadar, o evaluare individuală în ceea ce privește efectele anticoncurențiale și proconcurențiale. Rezultă din articolul 5 că includerea într-un acord de licență a oricăreia din restricțiile care figurează în aceste dispoziții nu împiedică aplicarea regulamentului pentru restul acordului. Doar restricția individuală în cauză este cea care nu beneficiază de exceptare și care trebuie, așadar, evaluată individual. Restricțiile prevăzute la articolul 5 sunt, așadar, disociabile.

108.   Articolul 5 alineatul (1) prevede că exceptarea pe categorii nu se va aplica pentru următoarele trei obligații:

Scopul prevederilor articolului 5 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) este de a evita exceptarea pe categorii a acordurilor susceptibile a limita interesul licențiaților de a inova.

109.   Articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) se referă la cesiunea sau retrocesiunea exclusivă a îmbunătățirilor disociabile aduse tehnologiei care face obiectul licenței. O îmbunătățire este disociabilă în cazul în care poate fi exploatată fără să aducă atingere tehnologiei care face obiectul licenței. Obligația de a acorda licențiatorului o licență exclusivă pentru îmbunătățiri disociabile aduse tehnologiei care face obiectul licenței sau de a-i cesiona astfel de îmbunătățiri poate reduce interesul licențiatului de a inova, în măsura în care nu va putea exploata îmbunătățirile aduse, nici măcar prin acordarea de licențe terților. Aceasta este situația atât în cazul în care îmbunătățirile disociabile privesc aceeași aplicare ca tehnologia care face obiectul licenței, cât și în cazul în care licențiatul dezvoltă noi aplicații ale tehnologiei care face obiectul licenței. În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b), asemenea obligații nu beneficiază de exceptare pe categorii. Cu toate acestea, exceptarea pe categorii acoperă și obligațiile neexclusive de retrocesiune în ceea ce privește îmbunătățirile disociabile, chiar atunci când obligația de retrocesiune nu este reciprocă, adică este impusă doar licențiatului, și atunci când, în temeiul acordului, licențiatorul este autorizat să transmită îmbunătățirile disociabile altor licențiați. O obligație nereciprocă de retrocesiune poate favoriza inovația și difuzarea tehnologiei noi permițând licențiatorului să stabilească în mod liber dacă și în ce măsură va transmite propriile îmbunătățiri licențiaților lui. O astfel de clauză de transmitere poate, de asemenea, să favorizeze difuzarea tehnologiei, deoarece fiecare licențiat știe la momentul semnării acordului că va fi pe picior de egalitate cu ceilalți licențiați din punct de vedere al tehnologiei cu care el va fabrica produsele contractate. Retrocesiunile exclusive și obligațiile de a ceda îmbunătățirile nedisociabile nu restrâng concurența în sensul articolului 81 alineatul (1), deoarece acestea nu vor putea fi exploatate de licențiat fără permisiunea licențiatorului.

110.   Aplicarea articolului 5 alineatul (1) literele (a) și (b) nu depinde de eventuala plată, de către licențiator, a unei contravalori pentru achiziționarea îmbunătățirii sau pentru obținerea unei licențe exclusive. Cu toate acestea, existența și nivelul unei asemenea contravalori pot fi relevante în cadrul unei evaluări individuale în temeiul articolului 81. Atunci când retrocesiunile sunt acordate în schimbul unei remunerații, obligația va avea mai puține șanse de a suprima în întregime interesul licențiatului de a inova. Cu ocazia evaluării retrocesiunilor exclusive în afara sferei de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii, poziția licențiatorului pe piața tehnologiilor este, de asemenea, un factor relevant. Cu cât această poziție este mai puternică, cu atât obligația de retrocesiune exclusivă riscă să producă efecte restrictive asupra concurenței în domeniul inovării. Cu cât poziția tehnologiei licențiatorului este mai puternică, cu atât licențiatul are șanse să constituie o sursă importantă de inovare și de concurență viitoare. Efectele negative ale obligațiilor de retrocesiune pot, de asemenea, să fie sporite în cazul rețelelor paralele de acorduri de licență care implică astfel de obligații. Atunci când tehnologiile disponibile sunt controlate de un număr de licențiatori care impun obligații exclusive de retrocesiune licențiaților, riscul de impact anticoncurențial este mai mare decât atunci când există mai multe tehnologii dintre care numai pentru unele se acordă licențe cu obligația de retransmitere exclusivă.

111.   Riscul de impact negativ asupra inovației este mai mare în cazul licențelor încrucișate între concurenți, unde o obligație de retrocesiune impusă ambelor părți este asociată cu o obligație, pentru cele două părți, de a împărți cu cealaltă parte îmbunătățirile aduse propriilor tehnologii. Împărțirea tuturor îmbunătățirilor între concurenți poate împiedica fiecare concurent în a dobândi un avans în raport cu ceilalți (a se vedea punctul 208 de mai sus). Cu toate acestea, este puțin probabil ca părțile sa fie împiedicate să ia un avans concurențial unele față de celelalte atunci când scopul licenței este de a permite dezvoltarea tehnologiilor lor corespunzătoare și nu conduce la utilizarea aceleiași baze tehnologice pentru conceperea produselor lor. Aceasta este situația atunci când scopul licenței este de a crea libertatea de concepere și mai puțin de a îmbunătăți baza tehnologică a licențiatului.

112.   Restricția exclusă prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (c) se referă la clauzele de necontestare, de exemplu, obligația de a nu contesta valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală ale licențiatorului. Motivul pentru care aceste clauze au fost excluse din sfera de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii este acela că licențiații sunt, în mod normal, în cea mai bună poziție pentru a determina dacă un drept de proprietate intelectuală este sau nu valabil. Pentru a se evita orice denaturare a concurenței și în conformitate cu principiile care fundamentează protecția proprietății intelectuale, drepturile de proprietate intelectuală care nu sunt valabile ar trebui să fie eliminate, pentru că împiedică inovația, în loc să o favorizeze. Articolul 81 alineatul (1) este susceptibil de a se aplica clauzelor de necontestare atunci când tehnologia care face obiectul licenței are o anumită valoare și defavorizează, așadar, pe plan concurențial, întreprinderile care nu pot să o utilizeze sau care pot să o utilizeze numai în schimbul plății unei redevențe (48). În acest caz, este puțin probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolului 81 alineatul (3) (49). Cu toate acestea, Comisia este în favoarea clauzelor de necontestare referitoare la know-how, în cazul în care este posibil ca acel know-how să fie imposibil sau foarte dificil de a fi recuperat, odată ce a fost divulgat. În astfel de cazuri, o obligație impusă licențiatului de a nu contesta know-how-ul care face obiectul licenței favorizează difuzarea noilor tehnologii, în special prin posibilitatea licențiatorilor mai puțin puternici de a acorda licențe licențiaților mai puternici, fără să se teamă de o contestare după absorbția acelui know-how de către licențiat.

113.   Regulamentul de exceptare pe categorii reglementează posibilitatea licențiatorului de a rezilia acordul de licență în cazul unei contestări a tehnologiei care face obiectul licenței. Licențiatorul nu este, așadar, constrâns să mențină relațiile contractuale cu un licențiat care contestă însuși obiectul acordului de licență, ceea ce înseamnă că, în caz de reziliere, orice utilizare viitoare a tehnologiei contestate de către licențiat se va face pe riscul celui ce a contestat valabilitatea lui. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c), regulamentul de exceptare pe categorii nu reglementează obligațiile contractuale care impun licențiatului să nu conteste tehnologia care face obiectul licenței, ceea ce ar permite licențiatorului să îl dea în judecată pe licențiat pentru încălcarea contractului și ar avea ca efect crearea unui motiv suplimentar care să determine licențiatul să nu conteste valabilitatea tehnologiei licențiatorului. Această dispoziție garantează faptul că licențiatul se găsește în aceeași situație ca terții.

114.   Articolul 5 alineatul (2) exclude, în cazul acordurilor între neconcurenți, aplicarea exceptării pe categorii a obligațiilor directe sau indirecte care limitează capacitatea licențiatului de a-și exploata propria tehnologie sau capacitatea părților la acord de a efectua activități de cercetare și dezvoltare, cu excepția cazului în care cea din urmă restricție este indispensabilă pentru împiedicarea divulgării know-how-ului care face obiectul licenței către terți. Această condiție este aceeași cu cea prevăzută la 4 alineatul (1) litera (d), în lista de restricții grave privind acordurile între concurenți, analizate la punctele 94 și 95 de mai sus. Cu toate acestea, în cazul acordurilor între neconcurenți, nu se poate prezuma că astfel de restricții vor avea, în general, efecte negative asupra concurenței sau că, în general, condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) nu sunt îndeplinite (50). Aceste acorduri necesită o evaluare individuală.

115.   În cazul acordurilor dintre neconcurenți, în general, licențiatul nu deține tehnologie concurentă. Cu toate acestea, pot exista cazuri în care, în sensul exceptării pe categorii, părțile să fie considerate ca nefiind concurente, deși licențiatul deține o tehnologie concurentă. Aceasta este situația atunci când licențiatul deține o tehnologie concurentă, dar nu acordă o licență pentru ea, iar licențiatorul nu este un furnizor existent sau potențial pe piața produselor. În sensul exceptării pe categorii, părțile nu sunt considerate așadar concurenți, nici pe piața tehnologiilor, nici pe piața produselor (51). În asemenea cazuri, este important să se asigure că nu este restrânsă capacitatea licențiatului de a exploata propria tehnologie și de a continua dezvoltarea acesteia. Această tehnologie poate exercita o presiune concurențială pe piață, care trebuie să fie menținută. Într-o asemenea situație, restricțiile privitoare la utilizarea de către licențiat a propriei sale tehnologii sau a cercetării și dezvoltării sunt, în mod normal, considerate ca restrângând concurența și neîndeplinind condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). De exemplu, obligația impusă licențiatului de a plăti redevențe nu numai în baza produselor pe care le produce cu ajutorul tehnologiei care face obiectul licenței, dar și în baza acelora pe care le produce cu ajutorul propriei sale tehnologii, va limita, în general, capacitatea sa de a-și exploata propria tehnologie și, astfel, va fi exclusă din sfera de aplicare a regulamentului.

116.   Atunci când licențiatul nu deține sau nu este pe punctul de a realiza o tehnologie concurentă, orice restricție care împiedică părțile să desfășoare activități independente de cercetare și dezvoltare poate restrânge concurența atunci când doar câteva tehnologii sunt disponibile pe piață. Într-o asemenea situație, părțile pot reprezenta o importantă sursă (potențială) de inovație pe piață. Acesta este cazul, în special, atunci când părțile dețin activele și competențele necesare pentru a desfășura activități de cercetare și dezvoltare. În acest caz, este puțin probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Atunci când mai multe tehnologii sunt disponibile și părțile nu dețin active sau competențe speciale, restrângerile activității de cercetare și dezvoltare pot să nu intre sub incidența articolului 81 alineatul (1), deoarece nu au efecte restrictive semnificative sau pot să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Aceste restricții pot favoriza difuzarea noilor tehnologii, garantând licențiatorului că licențiatul nu va deveni un nou concurent și stimulând licențiatul să se concentreze asupra exploatării și dezvoltării tehnologiei care face obiectul licenței. În afară de aceasta, articolul 81 alineatul (1) se aplică numai atunci când acordul descurajează licențiatul să îmbunătățească și să exploateze propria sa tehnologie. Există, de exemplu, puține șanse ca acesta să fie cazul atunci când licențiatorul este îndreptățit să rezilieze acordul de licență imediat ce licențiatul începe să producă pe baza propriei tehnologii concurente. Un asemenea drept nu descurajează licențiatul să inoveze, deoarece acordul nu poate fi reziliat decât atunci când o tehnologie viabilă din punct de vedere comercial a fost realizată și produsele fabricate cu ajutorul acestei tehnologii sunt gata pentru a fi comercializate.

6.   Retragerea beneficiului aplicării regulamentului de exceptare pe categorii și neaplicarea acestui regulament

6.1.   Procedura de retragere

117.   În conformitate cu articolul 6 din regulament, Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre poate retrage beneficiul aplicării regulamentului de exceptare pe categorii pentru acordurile individuale care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Autoritățile de concurență ale statelor membre nu sunt abilitate să retragă beneficiul exceptării pe categorii decât în cazurile în care piața geografică relevantă este mai mare decât teritoriul statului membru în cauză.

118.   Cele patru condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3) sunt cumulative și este necesar ca toate să fie îndeplinite pentru ca exceptarea să fie aplicabilă (52). Exceptarea pe categorii poate fi, așadar, retrasă în cazul în care un anumit acord nu îndeplinește una sau mai multe din cele patru condiții.

119.   Atunci când procedura de retragere este aplicată, autoritatea care retrage beneficiul exceptării trebuie să dovedească faptul că acordul intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) și că acordul nu îndeplinește toate cele patru condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Dat fiind faptul că retragerea implică faptul că acordul în cauză restrânge concurența în sensul articolului 81 alineatul (1) și nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3), este obligatoriu ca retragerea să fie însoțită de o decizie negativă în baza articolelor 5, 7 sau 9 din Regulamentul nr. 1/2003.

120.   În conformitate cu articolul 6, retragerea se poate justifica, în special, în următoarele cazuri:

121.   Articolele 4 și 5 din regulamentul de exceptare pe categorii, la care figurează lista de restrângeri grave ale concurenței, precum și de restricții excluse, au ca obiectiv garantarea faptului că acordurile care beneficiază de o exceptare pe categorii nu limitează dorința de inovație, nu întârzie difuzarea tehnologiilor și nu restrâng în mod necorespunzător concurența dintre licențiator și licențiat sau dintre licențiați. Cu toate acestea, lista de restricții grave și de restricții excluse nu țin seama de toate efectele posibile ale acordurilor de licență. Exceptarea pe categorii nu reglementează, în special, eventualele efecte cumulative ale restricțiilor similare din cadrul rețelelor de acorduri de licență. Acordurile de licență pot avea ca efect excluderea terților de pe piață, atât la nivelul licențiatorului, cât și la nivelul licențiatului. Excluderea altor licențiatori poate fi cauzată de efectul cumulativ al rețelelor de acorduri de licență care interzic licențiaților să exploateze tehnologiile concurente, ceea ce duce la excluderea altor licențiatori (potențiali). Există riscul de excludere a licențiatorilor, atunci când majoritatea întreprinderilor de pe piață, care pot (în mod eficient) să dobândească o licență concurentă, sunt împiedicate să o facă din cauza existenței diverselor acorduri restrictive și atunci când licențiații potențiali sunt confruntați cu bariere la intrare destul de înalte. Poate exista excludere a altor licențiați în cazul efectului cumulativ al acordurilor de licență care interzic licențiatorilor să acorde licențe altor licențiați, ceea ce împiedică licențiații potențiali să ajungă la tehnologia necesară. Problema blocării pieței se examinează mai în detaliu la secțiunea IV.2.7 de mai jos. În afară de aceasta, Comisia poate retrage beneficiul exceptării pe categorii atunci când un număr important de licențiatori de tehnologii concurente impun în acorduri individuale licențiaților lor să extindă asupra lor condițiile mai favorabile convenite cu alți licențiatori.

122.   Comisia poate, de asemenea, să retragă beneficiul exceptării pe categorii atunci când părțile se abțin să exploateze tehnologia care face obiectul licenței, cu excepția cazului în care ele au o justificare obiectivă în acest sens. Într-adevăr, atunci când părțile nu exploatează tehnologia care face obiectul licenței, nefiind desfășurată nici o activitate care să conducă la o creștere a eficienței, exceptarea pe categorii nu mai are motiv să existe. Cu toate acestea, exploatarea nu trebuie, în mod necesar, să ia forma unei integrări de active. Ea se produce, de asemenea, atunci când licența creează libertatea de concepere pentru licențiat, permițându-i să exploateze propria sa tehnologie fără a se expune riscului unei acțiuni a licențiatorului pentru încălcarea drepturilor acestuia. În cazul acordului de licență între concurenți, faptul că părțile nu exploatează tehnologia care face obiectul licenței poate să indice faptul că acordul constituie un cartel deghizat. Din aceste motive, Comisia va examina cu mare atenție cazurile de neexploatare.

6.2.   Neaplicarea regulamentului de exceptare pe categorii

123.   Articolul 7 din regulamentul de exceptare pe categorii abilitează Comisia să scoată de sub incidența acestuia, prin intermediul unui regulament, rețelele paralele de acorduri similare care acoperă mai mult de 50 % din piața relevantă. Această dispoziție nu se adresează întreprinderilor individuale, ci privește toate întreprinderile ale căror acorduri sunt definite în regulamentul de stabilire a neaplicării regulamentului de exceptare pe categorii.

124.   În timp ce retragerea beneficiului regulamentului de exceptare pe categorii de către Comisie în temeiul articolului 6 implică adoptarea unei decizii în temeiul articolului 7 sau 9 din Regulamentul nr. 1/2003, obiectul regulamentului de neaplicare adoptat de Comisie în temeiul articolului 7 din regulamentul de exceptare pe categorii este pur și simplu acela de a retrage, în ceea ce privește restricțiile și piețele în cauză, beneficiului regulamentului de exceptare pe categorii și a restabili aplicarea integrală a articolului 81 alineatele (1) și (3). În cazul adoptării unui regulament care să declare regulamentul de exceptare pe categorii inaplicabil, pe o piață anume, pentru acordurile care conțin anumite restricții, criteriile dezvoltate de jurisprudența relevantă a instanțelor comunitare, precum și comunicările și deciziile anterioare adoptate de Comisie vor orienta aplicarea articolului 81 la acordurile individuale. După caz, Comisia va lua o decizie într-un caz individual, care să ofere îndrumări pentru toate întreprinderile care acționează pe piața în cauză.

125.   Pentru calculul nivelului de acoperire de 50 %, ar trebui să se țină seama de fiecare rețea individuală de acorduri de licență care implică restricții sau combinații de restricții, producând efecte similare asupra pieței.

126.   Articolul 7 nu implică pentru Comisie o obligație de a interveni din momentul în care nivelul de acoperire de 50 % este depășit. În general, neaplicarea se impune atunci când este posibil ca accesul la piața relevantă sau concurența de pe acea piață să fie restrânse într-un mod semnificativ. Atunci când va fi chemată să evalueze necesitatea aplicării articolului 7, Comisia va examina dacă o retragere individuală nu ar constitui o soluție mai potrivită. În special, aceasta poate să depindă de numărul întreprinderilor concurente care contribuie la producerea unui efect cumulativ asupra unei piețe sau de numărul de piețe geografice afectate din Comunitate.

127.   Sfera de aplicare a oricărui regulament adoptat în temeiul articolului 7 trebuie să fie clar definită. În primul rând, Comisia trebuie să definească piețele relevante ale produselor și piețele geografice relevante și, după aceea, trebuie să identifice tipul de restricții pentru care regulamentul de exceptare pe categorii nu va mai fi aplicabil. Pentru acest al doilea aspect, Comisia poate modela sfera de aplicare a regulamentului său în funcție de problema de concurență vizată. De exemplu, chiar dacă toate rețelele paralele de acorduri de neconcurență sunt luate în considerare pentru a determina dacă cota de acoperire de 50 % din piață este atinsă, Comisia poate, totuși, limita sfera de aplicare a regulamentului său de neaplicare la obligațiile de neconcurență care depășesc o anumită durată. Astfel, acordurile de durată mai scurtă sau de o natură mai puțin restrictivă ar putea să nu fie atinse, efectul de excludere al restricțiilor în cauză fiind considerat mai puțin important. După caz, Comisia va putea, de asemenea, furniza îndrumări prin care specifică nivelul cotei de piață sub care estimează că, în contextul în cauză, o întreprindere individuală nu poate contribui într-o manieră semnificativă la efectul cumulativ. În general, se consideră că, atunci când cota de piață deținută de produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței de către un licențiator individual nu depășește 5 %, acordul sau rețeaua de acorduri acoperind această tehnologie nu contribuie de o manieră semnificativă la un efect cumulativ de blocare a pieței (53).

128.   Perioada de tranziție de cel puțin șase luni care trebuie să fie prevăzută de Comisie în temeiul articolului 7 alineatul (2) ar trebui să permită întreprinderilor implicate să-și adapteze acordurile pentru a ține seama de regulamentul privind neaplicarea regulamentului de exceptare pe categorii.

129.   Regulamentul de neaplicare a regulamentului de exceptare pe categorii nu afectează exceptarea pe categorii acordată acordurilor în cauză înainte de intrarea sa în vigoare.

IV.   APLICAREA ARTICOLULUI 81 ALINEATELE (1) ȘI (3) ÎN AFARA SFEREI DE APLICARE A REGULAMENTULUI DE EXCEPTARE PE CATEGORII

1.   Cadrul general de analiză

130.   Acordurile care nu pot beneficia de o exceptare pe categorii, de exemplu, deoarece pragurile cotelor de piață sunt depășite sau deoarece acordul a fost încheiat între mai mult de două părți, trebuie evaluate individual. Acordurile care fie nu restrâng concurența în sensul articolului 81 alineatul (1), fie îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) sunt valabile și aplicabile. Se reamintește că nu există nici o prezumție de ilegalitate pentru acordurile care nu intră sub incidența regulamentului de exceptare pe categorii, atât timp cât acestea nu conțin restrângeri grave ale concurenței. În mod special, nu există nici o prezumție privind aplicarea articolului 81 alineatul (1) pentru simplul fapt că pragurile cotei de piață sunt depășite. Se impune, astfel, o evaluare individuală bazată pe principiile enunțate în prezentele orientări.

131.   Pentru favorizarea caracterului previzibil dincolo de aria de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii și pentru limitarea analizei detaliate la cazurile susceptibile să pună probleme reale de concurență, Comisia consideră că, în afara restricțiilor grave, este puțin probabilă o încălcare a articolului 81 atunci când există, în afara tehnologiilor controlate de părțile la acord, cel puțin patru tehnologii independente, substituibile tehnologiei care face obiectul licenței, la costuri comparabile pentru utilizator. Pentru a aprecia dacă tehnologiile sunt suficient de substituibile, trebuie să se țină seama de puterea lor comercială relativă. Presiunea concurențială exercitată de o tehnologie este limitată în cazul în care aceasta nu constituie un substituent viabil din punct de vedere comercial pentru tehnologia care face obiectul licenței. În cazul în care, de exemplu, datorită efectelor de rețea de pe piață, consumatorii indică o preferință netă pentru produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței, se poate ca alte tehnologii, deja disponibile pe piață sau susceptibile să ajungă pe piață într-un termen rezonabil, să nu ofere alternative reale și, în consecință, să nu exercite decât o presiune concurențială limitată. Faptul că un acord nu intră sub incidența ariei de protecție descrisă la prezentul punct nu însemnă că el intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), nici că, dacă ar intra, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În ceea ce privește aria de protecție a regulamentului legată de cotele de piață, această arie de protecție suplimentară conduce doar la o prezumție negativă potrivit căreia acordul nu este interzis de articolul 81. În afara ariei de protecție, se impune o evaluare individuală a acordului, întemeiată pe principiile enunțate de prezentele orientări.

1.1.   Factorii relevanți

132.   Atunci când se aplică articolul 81 cazurilor individuale, trebuie să se țină seama de modul în care concurența se exercită pe piața în cauză. În acest sens, trebuie să se țină seama, în special, de următorii factori:

Importanța fiecăruia dintre acești factori poate varia de la o cauză la alta și depinde, în egală măsură, de toți ceilalți factori. De exemplu, faptul că părțile dețin o cotă de piață ridicată constituie, în general, un bun indicator al puterii lor de piață, în afara cazului când barierele la intrare sunt reduse. Nu este, așadar, posibilă precizarea unor reguli fixe privind importanța acestor factori individuali.

133.   Acordurile de transfer de tehnologie pot îmbrăca diferite forme. Din acest motiv este important de analizat natura acordului din perspectiva relației concurențiale dintre părți și a restricțiilor pe care acesta le conține. În ceea ce privește acest ultim punct, este necesar să se meargă dincolo de termenii concreți ai acordului. Existența unor restricții implicite poate deriva din modul în care acordul a fost pus în aplicare de către părți și posibilitățile de acțiune permise de acesta.

134.   Poziția părților pe piață oferă un indiciu asupra gradului puterii de piață deținute, după caz, de licențiator, licențiat sau de ambii. Cu cât cota lor de piață este mai ridicată, cu atât poate fi mai mare puterea lor de piață. Acesta este cazul, în special, atunci când cota de piață reflectă avantajele în materie de costuri sau alte avantaje concurențiale pe care părțile le dețin în raport cu concurenții lor. Aceste avantaje concurențiale pot rezulta, de exemplu, din a fi primul care intră pe piață, din a deține brevete esențiale sau o tehnologie superioară celor ale altor operatori.

135.   Cu ocazia analizei relațiilor concurențiale dintre părți, uneori este necesar să se depășească analiza prezentată la secțiunile II.3 privind definiția pieței și II.4 privind distincția dintre concurenți și neconcurenți. Chiar dacă licențiatorul nu este un furnizor existent sau potențial pe piața produselor, iar licențiatul nu este un concurent existent sau potențial pe piața tehnologiilor, ar trebui analizat dacă licențiatul deține sau nu o tehnologie concurentă pentru care nu a fost acordată nici o licență. În cazul în care licențiatul deține o poziție puternică pe piața produselor, un acord prin care i-a fost acordată o licență exclusivă pentru o tehnologie concurentă poate restrânge concurența de o manieră cu atât mai importantă, decât dacă licențiatorul nu a acordat o licență exclusivă sau a acordat licențe altor întreprinderi.

136.   Cotele de piață și posibilele avantajele și dezavantaje concurențiale constituie, de asemenea, factori utilizați pentru evaluarea poziției concurenților pe piață. Cu cât sunt mai puternici și mai numeroși concurenții existenți, cu atât mai mic este riscul ca părțile să poată exercita individual puterea de piață. Cu toate acestea, în cazul în care numărul concurenților este relativ limitat și poziția lor pe piață este mai mult sau mai puțin similară (dimensiune, costuri, potențialul pentru cercetare și dezvoltare etc.), această structură a pieței poate crește riscul coluziunii.

137.   Poziția cumpărătorilor pe piață permite să se observe dacă unul sau mai mulți cumpărători dețin sau nu putere de cumpărare. Primul indicator al puterii de cumpărare este cota deținută de cumpărător pe piața achizițiilor. Această cotă reflectă importanța cererii sale față de eventualii furnizori. Alți indicatori sunt poziția cumpărătorului pe piața sa de revânzare, inclusiv caracteristici precum întinderea geografică a piețelor de desfacere și a imaginii mărcii sale la consumatorii finali. În anumite cazuri, puterea unui cumpărător poate împiedica licențiatorul și/sau licențiatul să-și exercite puterea pe piață și să împiedice, astfel, să se producă o eventuală problemă de concurență. Acesta este cazul, în special, atunci când cumpărătorii puternici au capacitatea și interesul necesare pentru introducerea unor noi surse de aprovizionare pe piață în cazul creșterii ușoare, dar permanente, a prețurilor relative. Atunci când cumpărătorii obțin doar condiții favorabile de la furnizor sau se mulțumesc cu repercutarea oricărei creșteri de prețuri asupra clienților lor, poziția pe care o dețin nu este de natură să împiedice licențiatul să-și exercite puterea pe piața produselor și, prin urmare, să soluționeze problemele de concurență de pe această piață (54).

138.   Barierele la intrare sunt evaluate prin luarea în calcul a măsurii în care întreprinderile prezente pe piață își pot crește prețurile peste nivelul concurențial, fără a provoca intrarea pe piață a unor noi societăți. În absența barierelor la intrare, posibilitatea unei intrări ușoare și rapide ar face asemenea creșteri nerentabile. Atunci când intrările efective, care împiedică sau limitează exercitarea puterii de piață, pot interveni într-un termen de un an sau doi, se consideră că, în general, barierele la intrare sunt reduse. Barierele la intrare se pot datora unui număr mare de factori, de exemplu, economii de scară și de gamă, reglementări, în special atunci când acestea creează drepturi exclusive, ajutoare de stat, drepturi vamale la import, drepturi de proprietate intelectuală, deținerea de resurse a căror disponibilitate este limitată, de exemplu, din motive naturale, deținerea de instalații esențiale, avantajul legat de faptul de a fi prima întreprindere care acționează pe piața în cauză sau fidelitatea față de marcă a consumatorilor creată prin acțiunile publicitare de mare amploare pe o perioadă îndelungată. Acordurile restrictive între întreprinderi pot, în egală măsură, să constituie bariere la intrare, făcând mai dificil accesul pe piață și excluzând potențialii concurenți. Pot exista bariere la intrare în toate stadiile procesului de cercetare și dezvoltare, de producție și de distribuție. Problema de a ști dacă unii din acești factori trebuie să fie considerați drept bariere la intrare depinde, în special, de faptul dacă aceștia comportă sau nu costuri care nu se recuperează. Costurile care nu se recuperează sunt costurile care au fost suportate pentru a intra sau a acționa pe o piață, dar care nu pot fi recuperate atunci când întreprinderea părăsește piața. Cu cât aceste costuri sunt mai mari, cu atât mai mult noii intrați potențiali pe piață trebuie să analizeze riscurile pe care le implică intrarea pe o anumită piață și cu atât mai mult actorii existenți pe piață vor putea amenința, în mod credibil, să rivalizeze cu acești noi concurenți în măsura în care costurile care nu se recuperează ar face costisitoare pentru ei orice ieșire de pe piață. De o manieră generală, toate intrările pe o piață impun costuri care nu se recuperează, uneori reduse, alteori importante. De aceea, o concurență actuală este, în general, mai eficace și cântărește mai mult în evaluarea unei cauze decât concurența potențială.

139.   O piață ajunsă la maturitate este o piață care există de ceva timp, pe care tehnologia folosită este bine cunoscută, larg utilizată, care nu evoluează mult și pe care cererea este relativ stabilă sau în scădere. Pe o asemenea piață, restrângerile concurenței au mai multe șanse să aibă efecte negative decât pe piețe mai dinamice.

140.   Cu ocazia evaluării restricțiilor specifice, va trebui eventual să se țină seama de alți factori. Aceștia cuprind efectele cumulative, respectiv procentajul din piață acoperit de acorduri similare, durata acordurilor, cadrul de reglementare, precum și comportamentele susceptibile de a indica sau facilita existența unei coluziuni, cum ar fi, de exemplu, o influență dominantă asupra prețurilor, modificările de prețuri anunțate în avans, discuțiile asupra «prețului corect», o rigiditate a prețurilor în cazul capacității excedentare, discriminările prin prețuri și comportament coluziv din trecut.

1.2.   Efectele negative ale acordurilor de licență restrictive

141.   Efectele negative pe care acordurile de transfer de tehnologie restrictive riscă să le producă asupra concurenței sunt următoarele:

142.   Acordurile de transfer de tehnologie riscă să restrângă concurența intertehnologică, respectiv concurența între întreprinderile care acordă licențe sau fabrică produse pe baza tehnologiilor substituibile. În special, este cazul atunci când sunt impuse obligații reciproce. De exemplu, atunci când concurenții transferă reciproc tehnologii concurente și impun o obligație reciprocă de a-și transmite unul altuia viitoarele îmbunătățiri aduse respectivelor tehnologii și atunci când acordul împiedică unul dintre concurenți să obțină un avans tehnologic față de altul, concurența în materie de inovație între părți este, astfel, restrânsă (a se vedea și punctul 208 de mai jos).

143.   De asemenea, acordarea de licențe între concurenți poate facilita coluziunea. În special pe piețele concentrate, riscul de coluziune este ridicat. Pentru a avea o coluziune, trebuie ca întreprinderile implicate să aibă aceeași opinie în ceea ce privește interesul lor comun și asupra modului în care mecanismul de coordonare trebuie să funcționeze. Pentru ca o coluziune să funcționeze, întreprinderile trebuie, de asemenea, să-și poată supraveghea reciproc comportamentul pe piață și să dispună de mijloace suficiente pentru a descuraja orice abatere de la politica comună convenită, iar barierele la intrare trebuie să fie suficient de ridicate pentru a limita intrarea sau extinderea întreprinderilor din exterior. Acordurile pot facilita coluziunea prin îmbunătățirea transparenței pieței, controlarea anumitor comportamente și prin ridicarea de bariere la intrare. Acordurile de licență care conduc la un înalt grad de similitudine a costurilor pot, de asemenea, să faciliteze în mod excepțional coluziunea, deoarece întreprinderile care au costuri similare sunt predispuse a avea opinii identice asupra modalităților de coordonare a punerii în aplicare (55).

144.   Acordurile de licență pot, de asemenea, să aibă impact asupra concurenței intertehnologice prin crearea de bariere care împiedică intrarea concurenților sau expansiunea acestora. Asemenea efecte de blocare a pieței pot fi produse prin restricții care împiedică licențiații să acorde licențe terților sau care îi determină să nu o facă. De exemplu, terții pot fi excluși de pe piață atunci când licențiatorii existenți impun licențiaților obligații de neconcurență, astfel că numărul licențiaților cărora terții li se pot adresa este insuficient, și atunci când intrarea la nivelul licențiaților este dificilă. Furnizorii de tehnologii substituibile pot, de asemenea, să se vadă excluși atunci când un licențiator care deține o putere de piață suficientă reunește diferite părți ale unei tehnologii pentru care acordă licențe în mod global sub forma unui pachet, în timp ce doar o parte din acest ansamblu este necesară pentru fabricarea unui produs dat.

145.   De asemenea, acordurile de licență pot reduce concurența intratehnologică, altfel spus, concurența între întreprinderile care fabrică produse pe baza aceleiași tehnologii. Un acord care impune restricții teritoriale licențiaților, împiedicându-i astfel să vândă unul pe teritoriul celuilalt, reduce concurența între aceștia. De asemenea, acordurile de licență pot reduce concurența intratehnologică prin facilitarea unei coluziuni între licențiați. În afară de aceasta, acordurile de licență care reduc concurența intratehnologică pot facilita coluziunea între proprietarii de tehnologii concurente sau reduce concurența intertehnologică, creând bariere la intrare.

1.3.   Efectele pozitive ale acordurilor de licență restrictive și cadrul de analiză a acestor efecte

146.   Chiar și acordurile de licență restrictive au în general efecte favorabile concurenței, concretizate prin creșteri în eficiență, susceptibile de a compensa efectele lor anticoncurențiale. Evaluarea se va face în temeiul articolului 81 alineatul (3), care conține o derogare de la interdicția prevăzută la 81 alineatul (1). Pentru ca această derogare să fie aplicabilă, acordul de licență trebuie să aducă avantaje economice obiective, restricțiile concurenței trebuie să fie indispensabile pentru a ajunge la aceste creșteri în eficiență, consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă a acestei creșteri în eficienta și acordul nu trebuie să dea părților posibilitatea de a elimina concurența pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză.

147.   Acordurile restrictive sunt evaluate în temeiul articolului 81 alineatul (3), în contextul real în care acestea s-au produs (56) și pe baza faptelor existente la un moment dat. Evaluarea ține seama de modificările importante ale faptelor. Excepția prevăzută la articolul 81 alineatul (3) se aplică atât timp cât cele patru condiții sunt îndeplinite, dar încetează să se aplice de îndată ce nu mai este cazul (57). Cu toate acestea, atunci când se aplică articolul 81 alineatul (3) în conformitate cu aceste principii, trebuie să se țină seama de investițiile inițiale care nu se recuperează, făcute de către una sau alta din părți, ca și de termenele sau de constrângerile necesare pentru efectuarea și pentru rentabilizarea unei investiții destinate creșterii eficienței unei întreprinderi. Nu este posibilă aplicarea articolului 81 fără să se țină seama de aceste investiții ex anteși de riscurile pe care acestea le comportă. Riscurile cu care se confruntă părțile și investițiile care nu se recuperează care trebuie să fie consimțite pentru a pune în aplicare acordul pot avea, așadar, drept consecință faptul că acesta nu intră sub incidența prevederilor articolului 81 alineatul (1) sau că îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3), după caz, pe parcursul perioadei necesare rentabilizării investiției.

148.   Prima condiție menționată la articolul 81 alineatul (3) presupune o evaluare a avantajelor obiective reflectate prin creșteri în eficiență produse de acord. Din acest punct de vedere, acordurile de licență pot, în special, să permită gruparea tehnologiilor și a altor active complementare, ceea ce va permite punerea pe piață a produselor noi sau îmbunătățite ori fabricarea de produse existente cu cele mai bune costuri. Cu excepția cazului cartelurilor grave, acordarea de licențe este deseori aleasă atunci când este mult mai eficient, pentru licențiator, să acorde licențe pentru tehnologie, decât să o exploateze el însuși. Acesta poate fi cazul mai ales atunci când licențiatul are deja acces la activele de producție necesare. Acordul permite atunci licențiatului să acceadă la o tehnologie care poate fi combinată cu aceste active și el va putea, de asemenea, să exploateze tehnologii noi sau îmbunătățite. Un alt caz în care acordarea unei licențe poate să favorizeze creșterile în eficiență este acela în care licențiatul deține deja o tehnologie sau în care combinarea acestei tehnologii cu cea a licențiatorului conduce la realizarea de sinergii. Atunci când cele două tehnologii sunt combinate, licențiatul poate obține astfel un raport costuri/producție pe care nu l-ar putea atinge altfel. Acordurile de licență pot, de asemenea, să creeze creșteri în eficiență la nivelul distribuției, la fel ca acordurile de distribuție verticale. Aceasta poate consta într-o reducere a costurilor sau furnizarea de servicii de mai bună calitate către consumatori. Efectele pozitive ale acordurilor verticale sunt descrise în Orientările privind restricțiile verticale (58). Acordurile prin care deținătorii de tehnologii reunesc mai multe tehnologii pentru a le acorda sub licență terților pot, de asemenea, să conducă la creșteri în eficiență. Asemenea acorduri de regrupare de tehnologii pot, în special, să reducă costurile de tranzacție, în măsura în care licențiații nu sunt obligați să încheie un acord de licență diferit cu fiecare licențiator. Acordarea de licențe poate, de asemenea, să fie favorabilă concurenței atunci când prin aceasta este vizată garantarea libertății de concepere. În sectoarele în care există numeroase drepturi de proprietate intelectuală și unde diferitele produse pot aduce atingere anumitor drepturi existente și viitoare, acordurile de licență prin care părțile convin să nu-și valorifice drepturile de proprietate intelectuală, unele împotriva celorlalte, sunt de cele mai multe ori favorabile concurenței, deoarece permit părților să-și dezvolte respectivele tehnologii fără riscul de a fi ulterior chemate în judecată pentru încălcarea drepturilor.

149.   Pentru a se asigura că restricțiile sunt indispensabile, astfel cum cere articolul 81 alineatul (3), Comisia va examina, în special, dacă fiecare restricție permite realizarea activității în cauză de o manieră mai eficientă decât în absența restricției în cauză. Această evaluare trebuie să țină seama de condițiile pieței și de realitățile cu care părțile se confruntă. Întreprinderile care invocă beneficiul articolului 81 alineatul (3) nu sunt obligate să aibă în vedere soluții pur ipotetice sau teoretice. Acestea trebuie totuși să explice și să demonstreze de ce soluțiile aparent realiste și semnificativ mai puțin restrictive ar fi mult mai puțin eficace decât acordul. În cazul în care recurgerea la o posibilitate care apare realistă pe plan comercial și mai puțin restrictivă conduce la pierderi în eficiență semnificative, restricția în cauză va fi considerată ca indispensabilă. În anumite cazuri, se poate, de asemenea, să fie necesar să se examineze dacă un acord este indispensabil pentru realizarea creșterilor în eficiență. Acesta poate fi, de exemplu, cazul acordurilor de regrupare de tehnologii, cuprinzând tehnologii complementare, dar nu esențiale (59). Prin urmare, trebuie să se examineze dacă și în ce măsură includerea acestor tehnologii conduce la creșteri în eficiență particulare sau dacă acordul de regrupare ar putea fi limitat la tehnologiile pentru care nu există nici un substituent, iar aceasta fără pierderi semnificative în eficiență. În cazul unei simple acordări de licență între două părți, nu este necesar, în general, să se depășească o examinare a caracterului indispensabil al diferitelor restricții. În mod obișnuit, nu există soluții mai puțin restrictive față de acordul de licență.

150.   Condiția potrivit căreia consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă din beneficii înseamnă că, cel puțin pentru efectele negative ale acordului, consumatorii de produse fabricate în cadrul licenței trebuie să beneficieze de compensații (60). Aceasta înseamnă că respectivele creșteri în eficiență trebuie să compenseze integral eventualul impact negativ al acordului asupra prețurilor, asupra producției și asupra altor elemente relevante. Acestea ar putea, de exemplu, să modifice structura costurilor întreprinderilor implicate, să le determine să-și scadă prețurile sau să permită consumatorilor să aibă acces la produse noi sau îmbunătățite, pentru a compensa eventualele creșteri de prețuri (61).

151.   Ultima condiție prevăzută la articolul 81 alineatul (3), potrivit căreia acordul nu trebuie să dea părților posibilitatea să elimine concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză, presupune o analiză a altor surse de presiune concurențială asupra pieței și a impactului acordului asupra acestor surse concurențiale. Cu ocazia aplicării ultimei condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3), trebuie să se țină seama de relația dintre articolul 81 alineatul (3) și articolul 82. Aceasta este și practica constantă, potrivit căreia aplicarea articolului 81 alineatul (3) nu poate aduce atingere aplicării articolului 82 din tratat (62). De asemenea, întrucât articolele 81 și 82 au ambele ca obiectiv menținerea unei concurențe efective pe piață, este necesar ca, din motive de coerență, articolul 81 alineatul (3) să fie interpretat în sensul că acordurile care constituie un abuz de poziție dominantă sunt excluse de la aplicarea derogării (63).

152.   Faptul că acordul reduce semnificativ unul dintre parametrii concurenței nu semnifică, în mod obligatoriu, că este eliminată concurența în sensul articolului 81 alineatul (3). Un acord de regrupare de tehnologii, de exemplu, poate conduce la crearea unui standard industrial și la o situație în care concurența este redusă în termeni de format tehnologic. Din momentul în care principalii operatori de pe piață au adoptat un anumit format, efectele de rețea fac foarte dificilă supraviețuirea altor formate. Aceasta nu înseamnă, totuși, că realizarea de facto a unui standard industrial elimină întotdeauna concurența în sensul ultimei condiții prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În cadrul acestui standard, furnizorii pot, într-adevăr, să fie în concurență în ceea ce privește prețurile, calitatea și caracteristicile produselor. Cu toate acestea, pentru ca acordul să fie conform prevederilor articolului 81 alineatul (3), se va asigura că acesta nu restrânge nejustificat concurența și că nu restrânge nejustificat nici inovațiile viitoare.

2.   Aplicarea articolului 81 diferitelor tipuri de restricții proprii acordurilor de licență

153.   În prezenta secțiune sunt tratate diferitele tipuri de restricții care sunt înscrise adesea în acordurile de licență. Având în vedere frecvența lor, este util să se furnizeze îndrumări cu privire la modul în care acestea sunt evaluate în afara sferei de aplicare a regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie. Restricțiile care au fost deja tratate de părțile precedente ale prezentelor orientări, în special de secțiunile III.4 și III.5, nu sunt tratate decât succint în această secțiune.

154.   Prezenta secțiune se referă atât la acordurile între neconcurenți, cât și la acordurile între concurenți. În ceea ce îi privește pe cei din urmă, se face o distincție, după caz, între acordurile reciproce și acordurile nereciproce. O astfel de distincție nu este necesară în cazul acordurilor între neconcurenți. Atunci când întreprinderile nu sunt nici concurenți existenți, nici concurenți potențiali pe o piață a tehnologiilor în cauză sau pe o piață a produselor care încorporează tehnologia care face obiectul licenței, o licență reciprocă nu diferă, pe plan practic, de acordarea a două licențe separate. Acordurile prin care părțile reunesc un ansamblu tehnologic care după aceea este acordat sub licență terților reprezintă acorduri de regrupare de tehnologii care sunt tratate la secțiunea 4 de mai jos.

155.   Prezenta secțiune nu se referă la obligațiile conținute în acordurile de licență care, în general, nu restrâng concurența în sensul articolului 81 alineatul (1). Aceste obligații sunt următoarele, fără ca această enumerare să fie exhaustivă:

2.1.   Obligațiile în materie de redevențe

156.   Părțile la un acord de licență sunt, în mod normal, libere să determine redevențele de plătit de către licențiat și modul de plată, fără ca acordul să intre sub incidența articolului 81 alineatul (1). Acest principiu se aplică atât acordurilor între concurenți, cât și acordurilor între neconcurenți. Plata redevențelor poate, de exemplu, să ia forma unor sume forfetare, a unui procent din prețul de vânzare sau a unei sume fixe pentru fiecare produs care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. Atunci când tehnologia care face obiectul licenței implică un factor de producție integrat în produsul final, faptul că redevențele sunt calculate pe baza prețului produsului final nu conduce, în general, la restricții ale concurenței, cu condiția ca acel produs să încorporeze tehnologia care face obiectul licenței. În cazul licențelor pentru programe de calculator, redevențele calculate pe baza numărului de utilizatori și cele calculate pe calculator sunt în general compatibile cu articolul 81 alineatul (1).

157.   În cazul acordurilor de licență între concurenți, trebuie reamintit (a se vedea punctele 80 și 81 de mai sus) că, într-un număr limitat de situații, obligația de plată a redevențelor poate echivala cu un acord de fixare a prețurilor, care constituie o restricție gravă [a se vedea articolul 4 alineatul (1) litera (a)]. Există o restricție gravă în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) în cazul în care concurenții prevăd redevențe variabile reciproce atunci când licența este fictivă, adică scopul său nu este să permită o integrare a tehnologiilor complementare și nici să atingă un alt obiectiv favorabil concurenței. Există, de asemenea, o restricție gravă în temeiul acestei, precum și al articolului 4 alineatul (1) litera (a) și al articolului 4 alineatul (1) litera (d), în cazul în care redevențele se referă la produsele fabricate exclusiv pe baza tehnologiei licențiatului.

158.   Alte tipuri de acorduri între concurenți privind redevențele beneficiază de o exceptare pe categorii până la pragul cotei de piață de 20 %, chiar dacă acestea restrâng concurența. În afara sferei de aplicare a exceptării pe categorii, articolul 81 alineatul (1) poate fi aplicabil atunci când concurenții își acordă licențe încrucișate și impun redevențe variabile, în mod evident disproporționate în raport cu valoarea de piață a licenței, și atunci când aceste redevențe au un impact semnificativ asupra prețurilor pe piață. Cu ocazia evaluării eventualului caracter disproporționat al redevențelor, se va ține seama de redevențele plătite de către alți licențiați pe piața produsului, pentru aceeași tehnologie sau pentru tehnologii substituibile. În asemenea condiții, este puțin probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). De asemenea, articolul 81 alineatul (1) se poate aplica atunci când redevențele unitare variabile reciproce cresc în paralel cu producția. În cazul în care părțile au o mare putere pe piață, astfel de redevențe pot avea ca efect limitarea producției.

159.   Indiferent de faptul că exceptarea pe categorii se aplică doar în cazul în care tehnologia este valabilă și în vigoare, părțile pot, în mod normal, să convină continuarea obligației de plată a redevențelor după perioada de validitate a drepturilor de proprietate intelectuală care fac obiectul licenței, fără a încălca prevederile articolului 81 alineatul (1). O dată ce drepturile au expirat, terții pot, de asemenea, să exploateze tehnologia în cauză și să intre în concurență cu părțile la acord. În mod normal, o astfel de concurență actuală și potențială este suficientă pentru a garanta că obligația în cauză nu va avea efecte anticoncurențiale semnificative.

160.   În cazul acordurilor între neconcurenți, exceptarea pe categorii reglementează acordurile în care redevențele sunt calculate pe baza produselor fabricate atât pe baza tehnologiei care face obiectul licenței, cât și pe baza tehnologiei care face obiectul licenței acordate de terți. Asemenea acorduri pot facilita calculul redevențelor. Acestea pot totuși să conducă și la blocarea pieței prin creșterea costurilor de utilizare a factorilor de producție ale terților și să producă, în acest fel, efecte similare efectelor unei obligații de neconcurență. În cazul în care redevențele sunt plătite nu doar pentru produsele fabricate cu tehnologia care face obiectul licenței, ci și pentru cele fabricate cu o tehnologie terță, ele cresc costul acestora din urmă și fac să scadă cererea de tehnologii terțe. În afara sferei de aplicare a exceptării pe categorii, este necesar, așadar, să se examineze dacă restricția poate bloca piața. Pentru aceasta, trebuie aplicat cadrul de analiză definit la secțiunea 2.7 de mai jos. Atunci când efectele de blocare a pieței sunt semnificative, astfel de acorduri pot intra sub incidența articolului 81 alineatul (1) și este puțin probabil să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3), cu excepția cazului în care nu există nici un alt mijloc practic de a calcula și de a controla plata redevențelor.

2.2.   Acordurile de licență exclusivă și restrângerea vânzărilor

161.   În sensul prezentelor orientări, este util să se stabilească diferența între restricțiile privind producția pe un teritoriu determinat (licențele exclusive sau unice) și restricțiile privind vânzările de produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței pe un teritoriu determinat și unui grup determinat de clienți (restrângeri ale vânzării).

2.2.1.   Licențele exclusive și unice

162.   O licență este considerată exclusivă în cazul în care numai licențiatul este autorizat să producă pe baza tehnologiei care face obiectul licenței pe un teritoriu determinat. Licențiatorul se angajează astfel să nu producă el însuși sau să acorde licențe de producție altor licențiați pe un anumit teritoriu. Acest teritoriu poate însemna întregul mapamond. Atunci când licențiatorul se angajează doar să nu transmită licențe de producție terților pe un teritoriu dat, licența este o licență unică. Licențele exclusive sau unice sunt însoțite de restrângeri ale vânzărilor care limitează teritoriul geografic pe care părțile pot vinde produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței.

163.   Acordurile de acordare reciprocă de licențe exclusive dintre concurenți intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (c), în temeiul căruia împărțirea piețelor între concurenți reprezintă o restricție gravă. Acordurile de acordare reciprocă de licențe unice între concurenți beneficiază de exceptarea pe categorii până la un prag al cotei de piață de 20 %. În cazul unui asemenea acord, părțile se angajează reciproc să nu acorde licențe terților pentru tehnologiile lor concurente. În cazul în care părțile au o putere de piață importantă, aceste acorduri pot facilita coluziunea, garantând că părțile sunt singurele surse de producție pe piață, producție realizată pe baza tehnologiilor care fac obiectul licențelor.

164.   Acordarea nereciprocă de licențe exclusive între concurenți beneficiază de exceptarea pe categorii până la un prag al cotei de piață de 20 %. Dincolo de acest prag, este necesară efectuarea unei analize a efectelor anticoncurențiale probabile ale acestor licențe exclusive. Atunci când licența exclusivă este mondială, acest fapt implică părăsirea pieței de către licențiator. Atunci când exclusivitatea se limitează la un teritoriu determinat, cum ar fi cel al unui stat membru, acordul implică ca licențiatorul să se abțină să producă bunuri și servicii pe teritoriul respectiv. În contextul articolului 81 alineatul (1), este necesară, în special, evaluarea importanței concurențiale a licențiatorului. Este puțin probabil ca acordul să intre sub incidența articolului 81 alineatul (1), în cazul în care licențiatorul deține o poziție limitată pe piața produselor sau în cazul în care îi lipsește capacitatea de a exploata efectiv tehnologia pe teritoriul licențiatului. Situația devine specială atunci când licențiatorul și licențiatul sunt concurenți doar pe piața tehnologiilor și atunci când licențiatorul, de exemplu, un institut de cercetare sau o întreprindere mică orientată spre cercetare, nu dispune de active de producție și de distribuție care să îi permită comercializarea efectivă a produselor care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. În aceste condiții, nu este posibil ca articolul 81 alineatul (1) să fie încălcat.

165.   Este posibil ca acordarea de licențe exclusive între neconcurenți – în măsura în care intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) (64) – să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Dreptul de a acorda o licență exclusivă este, în general, necesar pentru a stimula licențiatul să investească în tehnologia care face obiectul licenței și să comercializeze produsele în timpul preconizat. Este cazul, în special, atunci când licențiatul trebuie să realizeze investiții importante pentru a continua dezvoltarea tehnologiei care face obiectul licenței. O contestare a exclusivității odată ce licențiatul a făcut din tehnologia care face obiectul licenței un succes comercial ar priva licențiatul de rezultatele succesului și ar fi în detrimentul concurenței, diseminării tehnologiei și inovației. Prin urmare, Comisia nu va contesta decât în cazuri excepționale licențele exclusive din acorduri între neconcurenți, indiferent de întinderea teritorială a licenței.

166.   Principala situație în care intervenția poate fi justificată este cea în care un licențiat aflat în poziție dominantă obține o licență exclusivă pentru una sau mai multe tehnologii concurente. Aceste acorduri pot intra sub incidența articolului 81 alineatul (1) și este puțin probabil să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Cu toate acestea, intrarea pe piața tehnologiilor trebuie să fie dificilă, iar tehnologiile care fac obiectul licențelor trebuie să constituie o sursă reală de concurență pe piață. În aceste circumstanțe, o licență exclusivă poate bloca accesul pe piață pentru licențiații terți și permite licențiatului să-și mențină puterea de piață.

167.   Acordurile prin care două sau mai multe părți își acordă reciproc licențe încrucișate și se angajează să nu acorde licențe terților dă naștere unor probleme speciale atunci când pachetul de tehnologii care rezultă din licențele încrucișate creează un standard industrial de facto, la care terții trebuie să aibă acces pentru a concura efectiv pe acea piață. În aceste cazuri, acordurile creează un standard închis, rezervat părților. Comisia va evalua astfel de acorduri în conformitate cu aceleași principii ca cele aplicabile acordurilor de regrupare de tehnologii (a se vedea secțiunea 4 de mai sus). În mod normal, se va impune ca tehnologiile care susțin un asemenea standard să fie acordate sub licență terților în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii (65). Atunci când părțile la acord sunt concurenți ai terților pe piața existentă a produselor, iar acordul se referă la această piață, un standard închis riscă să aibă efecte de excludere importante. Acest impact negativ al acestor acorduri asupra concurenței poate fi evitat numai prin acordarea de licențe și terților.

2.2.2.   Restrângerile vânzărilor

168.   În ceea ce privește restrângerile vânzărilor, trebuie făcută o distincție importantă între acordurile de licență între concurenți și cele între neconcurenți.

169.   Restrângerile vânzărilor active și pasive impuse de una sau de ambele părți în cadrul unui acord reciproc între concurenți reprezintă restrângeri grave ale concurenței în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c). Restrângerile vânzărilor impuse oricărei părți într-un acord reciproc între concurenți intră sub incidența articolului 81 alineatul (1) și este improbabil să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Astfel de restricții au, în general, ca obiect împărțirea pieței, deoarece împiedică partea afectată să-și vândă produsele, în mod activ și pasiv, pe teritoriul și către grupurile de cumpărători pe care le aproviziona sau pe care le-ar fi putut aproviziona, în mod real, în absența acordului.

170.   În cazul acordurilor nereciproce între concurenți, exceptarea pe categorii se aplică restrângerilor vânzărilor active și ale celor pasive realizate de către licențiat sau licențiator în teritoriul exclusiv sau către grupul exclusiv de cumpărători rezervat celeilalte părți [a se vedea articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iv)]. Peste pragul de 20 %, restrângerile vânzărilor dintre licențiator și licențiat intră sub incidența articolul 81 alineatul (1) atunci când una sau ambele părți au o însemnată putere de piață. Astfel de restricții pot fi totuși indispensabile pentru diseminarea tehnologiilor valoroase și, prin urmare, îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). O astfel de situație apare atunci când licențiatorul are o poziție de piață relativ slabă pe teritoriul pe care își exploatează tehnologia. În astfel de situații, mai ales restricțiile referitoare la vânzările active pot fi indispensabile pentru a-l stimula pe licențiator să acorde licența. În absența acestora, licențiatorul ar risca să fie confruntat cu o concurență activă în domeniul său de activitate principal. În mod similar, restrângerile vânzărilor active realizate de către licențiator pot fi indispensabile, mai ales atunci când licențiatul are o poziție de piață relativ slabă pe teritoriul care i-a fost atribuit și trebuie să facă investiții substanțiale pentru a putea să exploateze, în mod eficient, tehnologia care face obiectul licenței.

171.   Exceptarea pe categorii se referă și la restrângerile vânzărilor active pe teritoriul sau către grupul de cumpărători atribuite altui licențiat, care nu era un concurent al licențiatorului la momentul încheierii acordului de licență cu acesta. Cu toate acestea, trebuie ca acordul dintre părțile în cauză să fie nereciproc. Peste pragul cotei de piață, astfel de restrângeri ale vânzărilor active pot intra sub incidența articolului 81 alineatul (1), atunci când părțile au un grad semnificativ de putere de piață. Cu toate acestea, restricția poate fi indispensabilă, în sensul articolului 81 alineatul (3), pe perioada de timp necesară licențiatului protejat pentru a intra pe o nouă piață și a-și consolida prezența pe teritoriul atribuit sau în privința grupului de cumpărători atribuit. Această protecție împotriva vânzărilor active îi permite licențiatului să depășească asimetria cu care se confruntă datorită faptului că unii dintre licențiați sunt întreprinderi concurente ale licențiatorului și, prin urmare, sunt deja stabiliți pe piață. Restrângerile vânzărilor pasive realizate de către licențiați pe un teritoriu sau către un grup de cumpărători atribuiți unui alt licențiat sunt restricții grave în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din regulament de exceptare pe categorii.

172.   În cazul acordurilor între neconcurenți, restrângerile vânzărilor între licențiator și un licențiat beneficiază de exceptarea pe categorii până la pragul cotei de piață de 30 %. Peste acest prag, restrângerile vânzărilor active și pasive ale licențiaților pe teritoriile sau către grupurile de clienți rezervate licențiatorului pot să nu intre sub incidența articolului 81 alineatul (1), în cazul în care, pe baza unor factori obiectivi, se poate concluziona că, în absența restrângerii vânzărilor, acordarea de licențe nu ar avea loc. Este firesc ca proprietarul drepturilor asupra unei tehnologii să nu încurajeze concurența directă îndreptată împotriva lui pe baza chiar a propriei tehnologii. În alte situații, restricțiile impuse vânzărilor licențiatului pot intra sub incidența articolului 81 alineatul (1) atunci când licențiatorul, în mod individual, deține o putere de piață importantă și atunci când un efect cumulativ al unor acorduri similare încheiate de licențiatori care împreună reprezintă o poziție puternică pe piață.

173.   Restricțiile impuse vânzărilor licențiatorului, atunci când intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), pot îndeplini condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3), cu excepția cazului în care nu există alternative reale la tehnologia licențiatorului pe piață sau astfel de alternative fac deja obiectul unor licențe primite de respectivul licențiat de la terți. Asemenea restricții, în special cele privind vânzările active, sunt, de obicei, indispensabile, în sensul articolului 81 alineatul (3), pentru a-l determina pe licențiat să investească în producția, comercializarea și vânzarea produselor care încorporează tehnologia care face obiectul licenței. Este probabil ca licențiatul să fie, în mod clar, mai puțin stimulat să investească în cazul în care ar trebui să facă față concurenței directe a licențiatorului ale cărui costuri de producție nu sunt grevate de plata redevențelor, ceea ce ar putea duce la niveluri de investiție inferioare celor optime.

174.   În ceea ce privește restrângerile vânzărilor între licențiații în acorduri între neconcurenți, regulamentul acordă o exceptare pe categorii pentru restrângerile vânzărilor active între teritorii sau grupuri de cumpărători. Peste pragul cotei de piață, restrângerea vânzărilor active dintre teritoriile sau grupurile de cumpărători ale licențiaților limitează concurența intratehnologică și poate intra sub incidența articolului 81 alineatul (1), în cazul în care licențiatul are o importantă putere de piață. Cu toate acestea, acest tip de restricții poate îndeplini condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) atunci când sunt necesare pentru a preveni parazitismul și pentru a-l motiva pe licențiat să facă investițiile necesare pentru exploatarea eficientă a tehnologiei care face obiectul licenței în teritoriul său și să promoveze vânzările produselor fabricate sub licență. Restrângerea vânzărilor pasive apare în lista restricțiilor grave menționată la articolul 4 alineatul (2) litera (b) (a se vedea punctul 101 de mai sus), atunci când depășește doi ani de la data la care licențiatul beneficiar al restricției a comercializat pentru prima oară produsul care încorporează tehnologia care face obiectul licenței pe teritoriul său exclusiv. Restrângerea vânzărilor pasive după această perioadă de doi ani nu îndeplinește în general condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3).

2.3.   Limitarea producției

175.   Limitarea reciprocă a producției în cadrul acordurilor de licență dintre concurenți constituie o restricție gravă care intră sub incidența articolului 4 alineatul (1) litera (b) din regulamentul de exceptare pe categorii (a se vedea punctul 82 de mai sus). Această dispoziție nu reglementează limitările producției impuse licențiatului într-un acord nereciproc sau impuse unuia dintre licențiați într-un acord reciproc. Astfel de limitări beneficiază de exceptare pe categorii până la pragul cotei de piață de 20 %. Peste acest prag, limitarea producției impusă licențiatului poate restrânge concurența atunci când părțile au o importantă putere de piață. Cu toate acestea, articolul 81 alineatul (3) poate fi aplicat atunci când tehnologia licențiatorului este într-o măsură semnificativă mai bună decât tehnologia licențiatului, iar producția este limitată la un nivel net superior nivelului producției licențiatului de dinaintea încheierii acordului. În această situație, impactul limitării producției este limitat chiar și pe piețele pe care cererea este în creștere. La aplicarea articolului 81 alineatul (3), trebuie luat în considerare și faptul că astfel de restricții pot fi necesare pentru încurajarea licențiatorului la diseminarea cât mai amplă a tehnologiei sale. De exemplu, un licențiator poate ezita să-și transmită licența către concurenți în cazul în care nu poate limita licența la un amplasament unic de producție cu o capacitate de producție precizată (licență de amplasament). În cazul în care acordul de licență duce la integrarea efectivă a unor active complementare, limitarea producției licențiatului poate îndeplini condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Cu toate acestea, o astfel de situație este improbabilă în cazul în care părțile dețin o putere importantă de piață.

176.   Restrângerea producției în acordurile de licență între neconcurenți beneficiază de exceptare pe categorii până la pragul cotei de piață de 30 %. Principalul risc anticoncurențial rezultând din limitarea producției licențiaților în acordurile între neconcurenți este restrângerea concurenței intratehnologice între licențiați. Importanța unor astfel de efecte anticoncurențiale depinde de poziția deținută pe piață de licențiator și licențiați și de măsura în care limitarea producției împiedică licențiatul să satisfacă cererea pentru produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței.

177.   Atunci când limitarea producției este asociată cu teritoriile exclusive sau grupurile de cumpărători exclusivi, efectele anticoncurențiale sunt crescute. Asocierea acestor două tipuri de restricții crește probabilitatea ca respectivul acord să servească la împărțirea piețelor.

178.   De asemenea, limitările producției impuse licențiatului în acordurile dintre neconcurenți pot avea efecte favorabile concurenței atunci când favorizează diseminarea tehnologiei. Ca furnizor de tehnologie, în mod normal, licențiatorul ar trebui să fie liber să stabilească cantitatea de produse fabricate de către licențiat pe baza tehnologiei care face obiectul licenței. În cazul în care licențiatorul nu ar fi liber să determine producția licențiatului, s-ar putea ca multe acorduri de licență să nu se materializeze, ceea ce ar avea un impact negativ asupra diseminării tehnologiilor noi. O astfel de situație riscă să se producă în special atunci când licențiatorul este și producător, deoarece, în acest caz, producția licențiaților se poate desfășura pe principalul teritoriu de activitate al licențiatorului și poate avea astfel un impact direct asupra acestor activități. Pe de altă parte, este mai puțin probabil ca limitarea producției să fie necesară în scopul garantării diseminării tehnologiei licențiatorului atunci când aceasta este asociată cu limitarea vânzărilor licențiatului, interzicându-i acestuia să-și vândă produsele pe un teritoriu sau către un grup de cumpărători rezervat licențiatorului.

2.4.   Limitarea domeniului de utilizare

179.   În cazul limitării domeniului de utilizare, licența este limitată fie la unul sau mai multe domenii tehnice de aplicare, fie la una sau mai multe piețe ale produselor. În multe cazuri, aceeași tehnologie poate fi folosită pentru fabricarea unor produse diferite sau poate fi încorporată în produse aparținând unor piețe ale produselor diferite. O nouă tehnologie de turnare poate fi, de exemplu, folosită pentru a fabrica sticle și pahare din plastic, fiecare dintre aceste produse aparținând unei piețe a produselor diferită. Cu toate acestea, o piață unică a produselor poate acoperi mai multe domenii tehnice de utilizare. De exemplu, o nouă tehnologie referitoare la motoare poate fi utilizată atât pentru producția motoarelor cu patru cilindri, cât și cu șase cilindri. De asemenea, o tehnologie de producție a chipset-urilor ar putea fi utilizată pentru a produce chipset-uri cu până la patru procesoare sau altele cu mai mult de patru procesoare. O licență care limitează folosirea tehnologiei care face obiectul licenței doar la motoarele cu patru cilindri sau doar la chipset-urile cu până la patru procesoare constituie o limitare a domeniului tehnic de utilizare.

180.   Având în vedere că limitările domeniului de utilizare beneficiază de o exceptare pe categorii, iar anumite restricții legate de cumpărători sunt restricții grave, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) și articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de exceptare pe categorii, este important să se distingă între cele două categorii de restricții. O restricție legată de cumpărători presupune identificarea grupurilor de cumpărători specifice și limitarea vânzărilor de către părți către aceste grupuri. Faptul că limitarea domeniului tehnic de utilizare corespunde anumitor grupuri de cumpărători în cadrul pieței produselor nu înseamnă că aceasta trebuie să fie considerată ca fiind o restricție legată de cumpărători. De exemplu, faptul că anumiți cumpărători cumpără în principal sau exclusiv chipset-uri cu mai mult de patru procesoare nu înseamnă că o licență limitată la chipset-uri cu până la patru procesoare constituie o restricție legată de cumpărători. Domeniul de utilizare trebuie să fie totuși definit de o manieră obiectivă prin referire la caracteristicile tehnice identificate și importante ale produsului realizat sub licență.

181.   O limitare a domeniului de utilizare limitează exploatarea tehnologiei care face obiectul licenței de către licențiat la unul sau mai multe domenii de utilizare determinate, fără să limiteze capacitatea licențiatorului la a exploata această tehnologie. În afară de aceasta, ca teritoriile, aceste domenii de utilizare pot fi atribuite licențiatului în cadrul unei licențe exclusive sau unice. Limitările domeniului de utilizare, asociate cu o licență exclusivă sau unică, restrâng, de asemenea, capacitatea licențiatorului de a exploata propria tehnologie, împiedicându-l să o exploateze el însuși, inclusiv prin acordarea de licențe terților. În cazul unei licențe unice, numai acordarea de licențe terților este limitată. Limitările domeniului de utilizare asociate cu licențele exclusive și unice sunt tratate în aceeași manieră ca licențele exclusive și unice analizate la secțiunea 2.2.1 de mai sus. Aceasta înseamnă că, în special, în ceea ce privește acordarea de licențe între concurenți, acordarea reciprocă de licențe exclusive constituie o restricție gravă, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c).

182.   Limitările domeniului de utilizare pot avea efecte favorabile concurenței prin faptul că încurajează licențiatorul să acorde tehnologia sa sub licență pentru aplicații care nu țin de domeniul său principal de activitate. În cazul în care licențiatorul nu ar putea să împiedice licențiatul să acționeze în domeniile în care el însuși exploatează tehnologia sau în acela în care valoarea tehnologiei nu este încă bine stabilită, nu va avea probabil nici un interes să acorde licențe sau va fi constrâns să ceară redevențe foarte mari. Este necesar, de asemenea, să se țină seama de faptul că, în anumite sectoare, licențele sunt adesea acordate pentru a garanta libertatea de concepere, evitând eventualele acțiuni pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. În cadrul licenței, licențiatul poate dezvolta propria sa tehnologie, fără să se teamă că licențiatorul va introduce o astfel de acțiune.

183.   Limitările domeniului de utilizare impuse licențiaților în acordurile dintre concurenții existenți sau potențiali beneficiază de exceptare pe categorii până la pragul cotei de piață de 20 %. Principala problemă de concurență în cazul unor asemenea restricții este riscul ca licențiatul să nu mai reprezinte o forță concurențială în afara domeniului de utilizare care face obiectul licenței. Acest risc este mai mare în cazul acordurilor de licențe încrucișate între concurenții care prevăd limitări asimetrice ale domeniului de utilizare. O limitare a domeniului de utilizare este asimetrică atunci când una dintre părți este autorizată să utilizeze tehnologia care face obiectul licenței pe o piață a produselor sau într-un domeniu tehnic de utilizare și atunci când cealaltă parte este autorizată să utilizeze cealaltă tehnologie care face obiectul licenței pe o altă piață a produselor sau în alt domeniu tehnic de utilizare. Probleme de concurență pot în special să apară atunci când licențiatul utilizează, de asemenea, instalațiile sale de producție, echipate în vederea utilizării tehnologiei care face obiectul licenței, pentru fabricarea de produse cu propria tehnologie în afara domeniului său tehnic de utilizare care face obiectul licenței. În cazul în care acordul poate determina licențiatul să-și reducă producția în afara domeniului de utilizare care face obiectul licenței, este probabil ca acordul să intre sub incidența articolului 81 alineatul (1). Limitările simetrice ale domeniului de utilizare, respectiv acordurile prin care părțile obțin licențe reciproce în vederea utilizării tehnologiilor lor în același (aceleași) domeniu (domenii) de utilizare, au puține șanse de a intra sub incidența articolului 81 alineatul (1). Este puțin probabil ca astfel de acorduri să restrângă concurența care exista și în lipsa acestora. De asemenea, este puțin probabil ca articolul 81 alineatul (1) să se aplice acordurilor care permit doar licențiatului să dezvolte și să exploateze propria sa tehnologie în domeniul acoperit de licență fără să se teamă că licențiatorul va introduce o acțiune pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. În aceste condiții, limitările domeniului de utilizare nu restrâng în sine concurența care exista înainte de încheierea acordului. În absența acordului, licențiatul se expune, de asemenea, unor acțiuni, în afara domeniului de utilizare care face obiectul licenței. În cazul în care, cu toate acestea, fără o justificare comercială, licențiatul reduce sau încetează activitățile sale în afara domeniului de utilizare care face obiectul licenței, aceasta poate fi o indicație a unui acord subiacent de repartizare a pieței, echivalent unei restricții grave în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (c) din regulamentul de exceptare pe categorii.

184.   Restrângerile domeniului de utilizare impuse licențiatului și licențiatorilor în acordurile dintre neconcurenți beneficiază de exceptare pe categorii până la pragul cotei de piață de 30 %. Limitarea domeniului de utilizare în acordurile între neconcurenți în care licențiatorul își rezervă una sau mai multe piețe ale produselor sau domenii tehnice de utilizare nu restrânge, în general, concurența și este propice creșterilor în eficiență. Ea favorizează difuzarea noilor tehnologii motivând licențiatorul să acorde licențe de exploatare pentru domeniile în care nu dorește el însuși să exploateze tehnologia. În cazul în care licențiatorul nu ar putea împiedica licențiatul să acționeze în domeniile în care exploatează el însuși tehnologia, nu ar exista probabil nici un interes pentru a acorda licențe.

185.   De asemenea, în acordurile între neconcurenți, licențiatorul este în mod normal abilitat să acorde diferiților licențiați licențe unice sau exclusive limitate la unul sau mai multe domenii de utilizare. Aceste restricții limitează concurența intratehnologică între licențiați în același fel ca licențele exclusive și sunt analizate în aceeași manieră (a se vedea secțiunea 2.2.1 de mai sus).

2.5.   Obligația de utilizare captivă

186.   O obligație de utilizare captivă este o obligație impusă licențiatului de a-și limita producția de produse în cauză la cantitățile necesare pentru fabricarea propriilor sale produse, precum și pentru întreținerea și repararea acestora. Cu alte cuvinte, acest tip de limitare a utilizării se referă la obligația impusă licențiatului de a nu utiliza produsele care încorporează tehnologia care face obiectul licenței decât ca factori de producție destinați a fi integrați în propria sa producție, acesta necuprinzând și vânzarea produselor sub licență în vederea înglobării lor în produsele altor producători. Obligația de utilizare captivă beneficiază de exceptare pe categorii până la concurența pragurilor cotelor de piață, de 20 % și, respectiv, 30 %. Atunci când acordurile vizate nu pot beneficia de exceptarea pe categorii, este necesar să se examineze care sunt efectele favorabile concurenței și cele anticoncurențiale ale restricțiilor în cauză. În acest sens, o distincție trebuie făcută între acordurile între concurenți și acordurile între neconcurenți.

187.   În cazul acordurilor de licență între concurenți, o restricție impusă licențiatului de a nu fabrica produsele care fac obiectul licenței decât pentru a le integra în propriile sale produse împiedică furnizarea componentelor în cauză către producătorii terți. În cazul în care, înainte ca acordul să fie încheiat, licențiatul nu era un furnizor existent sau potențial al altui producător pentru acele componente, obligația de utilizare captivă nu schimbă cu nimic situația. În acest caz, restricția este apreciată în același mod ca în cazul acordurilor între neconcurenți. În schimb, în cazul în care licențiatul este un furnizor existent sau potențial de componente, este necesar să se examineze impactul acordului asupra acestei activități. În cazul în care, în dotarea în vederea utilizării tehnologiei licențiatorului, licențiatul renunță la utilizarea propriei tehnologii într-un mod autonom și, așadar, renunță la a fi un furnizor de componente, acordul restrânge concurența care exista înainte de încheierea lui. Aceasta poate conduce la grave efecte negative asupra pieței atunci când licențiatorul are o importantă putere de piață pe piața componentelor.

188.   În ceea ce privește acordurile de licență între neconcurenți, obligațiile de utilizare captivă pot comporta două mari riscuri pentru concurență: (a) o restrângere a concurenței intratehnologice pe piața aprovizionării cu factori de producție și (b) o excludere a arbitrajului între licențiați, care conferă licențiatorului o mai mare posibilitate de a impune redevențe discriminatorii licențiaților.

189.   Cu toate acestea, obligația de utilizare captivă poate să și favorizeze concurența. În cazul în care licențiatorul este un furnizor de componente, restricția poate fi necesară pentru ca tehnologia să poată fi difuzată între neconcurenți. În absența restricției, este posibil ca licențiatul să nu acorde licența sau să o acorde în schimbul unor redevențe foarte mari, deoarece, în caz contrar, aceasta ar face să apară concurenți direcți pe piața componentelor. Într-un astfel de caz, o obligație de utilizare captivă este, în mod normal, fie nerestrictivă pentru concurență, fie reglementată de articolul 81 alineatul (3). Cu toate acestea, este absolut necesar ca licențiatul să aibă în întregime libertatea de a vinde, în același timp, produsele în cauză ca piese de schimb pentru propriile sale produse. El trebuie să fie în măsură să asigure service postvânzare pentru propriile sale produse, inclusiv prin intermediul unor furnizori de servicii postvânzare independenți, care să realizeze întreținerea și repararea produselor sale.

190.   Atunci când licențiatorul nu este un furnizor de componente pe piața relevantă, motivul care justifică obligația de utilizare captivă prevăzută mai sus este fără obiect. Într-un astfel de caz, o obligație de utilizare captivă poate, în principiu, să favorizeze difuzarea tehnologiei, garantând că licențiații nu vor vinde componentele producătorilor care sunt în concurență cu licențiatorul pe alte piețe. Cu toate acestea, există astfel, în mod normal, o altă soluție mai puțin restrictivă, care constă în a impune licențiatului să nu vândă anumitor grupuri de clienți rezervați licențiatorului. Prin urmare, într-un asemenea caz, o obligație de utilizare captivă nu este, în mod obișnuit, necesară pentru ca tehnologia să poată fi difuzată.

2.6.   Licențele legate și licențele grupate

191.   În domeniul licențelor pentru tehnologie, licențele pot fi legate atunci când licențiatorul subordonează acordarea unei tehnologii (produsul care leagă) de luarea de către licențiat a unei licențe pentru o altă tehnologie sau de cumpărarea unui produs de la licențiator sau de la o persoană desemnată de acesta (produsul legat). Licențe grupate există atunci când una sau două tehnologii și un produs nu sunt vândute decât împreună, în cadrul unei vânzări grupate. Cu toate acestea, în cele două cazuri, trebuie, în mod imperativ, ca produsele și tehnologiile în cauză să fie distincte, respectiv să existe o cerere distinctă pentru fiecare dintre produsele și tehnologiile care fac obiectul licențelor legate sau grupate. În mod obișnuit, nu este cazul atunci când tehnologiile sau produsele sunt legate datorită împrejurărilor, astfel încât este imposibil de exploatat tehnologia care face obiectul licenței fără produsul legat sau o parte din tehnologii sau din produsele grupate fără cealaltă parte. În paragrafele care urmează, termenii «licențe legate» semnifică atât licențele legate, cât și licențele grupate.

192.   Articolul 3 din regulamentul de exceptare pe categorii care limitează aplicarea exceptării pe categorii prin pragurile cotelor de piață stipulează că licențele legate și licențele grupate nu beneficiază de exceptarea pe categorii peste pragurile cotelor de piață de 20 % pentru acordurile între concurenți și de 30 % pentru acordurile între neconcurenți. Pragurile se aplică la orice piață relevantă a tehnologiilor sau a produselor afectată de acordul de licență, inclusiv piața produsului legat. Peste aceste praguri, este necesar să se examineze efectele acordului favorabile concurenței și cele anticoncurențiale.

193.   Principalul efect restrictiv al licențelor legate este excluderea furnizorilor concurenți de produse legate. Licențele legate pot, de asemenea, să permită licențiatorului să mențină o putere de piață pe piața produsului care leagă prin ridicarea de bariere la intrare, deoarece ele pot opri noii intrați să pătrundă pe mai multe piețe simultan. În afară de aceasta, ele pot permite licențiatorului să crească redevențele, mai atunci când produsul care leagă și produsul legat sunt parțial substituibile și atunci când cele două produse nu sunt utilizate în proporțiile stabilite. Licențele legate împiedică licențiatul să treacă la produse de substituire atunci când cresc redevențele pentru produsul care leagă. Aceste probleme de concurență există indiferent de faptul că părțile la acord sunt sau nu concurente. Pentru ca licențele legate să poată avea efecte anticoncurențiale, licențiatorul trebuie să aibă putere de piață pe piața produselor care leagă pentru a putea restrânge concurența în ceea ce privește produsele legate. În absența puterii de piață pentru produsul care leagă, licențiatorul nu-și poate utiliza tehnologia în scopul anticoncurențial de excludere a furnizorilor de produse legate. În afară de aceasta, ca în cazul obligațiilor de neconcurență, legătura trebuie să acopere o anumită proporție din piața produsului legat pentru a putea avea o blocare semnificativă a pieței. Atunci când licențiatorul dispune de o anumită putere pe piața produsului legat, mai importantă decât pe cea a produsului care leagă, restricția este considerată o clauză de neconcurență sau o obligație cantitativă, datorită faptului că toate problemele de concurență își au originea pe piața produsului «legat», și nu a produsului «care leagă» (66).

194.   Licențele legate pot, de asemenea, să conducă la creșteri în eficiență. De exemplu, acesta este cazul atunci când produsul legat este necesar pentru ca tehnologia care face obiectul licenței să poată fi exploatată într-un mod tehnic satisfăcător sau pentru a garanta că producția este conformă cu standardele de calitate respectate de licențiator și de alți licențiați. În mod obișnuit, într-un asemenea caz, licențele legate fie nu restrâng concurența, fie sunt reglementate de articolul 81 alineatul (3). Atunci când licențiații utilizează marca sau numele licențiatorului sau atunci când este clar pentru consumatori că există o legătură între produsul care încorporează tehnologia care face obiectul licenței și licențiator, licențiatorul este îndreptățit să se asigure de calitatea produselor, de faptul că aceasta nu aduce atingere tehnologiei sale sau reputației sale în calitate de operator economic. În afară de aceasta, atunci când consumatorii știu că licențiații (și licențiatorul) fabrică produse pe baza aceleiași tehnologii, este puțin probabil ca licențiații să accepte să ia o licență în cazul în care tehnologia nu era exploatată de către toți într-o manieră satisfăcătoare din punct de vedere tehnic.

195.   De asemenea, licențele legate pot favoriza concurența atunci când produsul legat permite licențiatului să exploateze tehnologia care face obiectul licenței de o manieră mult mai eficace. De exemplu, atunci când licențiatorul acordă o tehnologie referitoare la un proces anume, părțile pot conveni, de asemenea, ca licențiatul să cumpere de la licențiator un catalizator realizat pentru a fi utilizat cu tehnologia care face obiectul licenței și care să permită exploatarea acesteia de o manieră mai eficientă decât alți catalizatori. Atunci când o restricție de acest tip intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) pot fi îndeplinite, chiar atunci când cotele de piață sunt superioare pragurilor stabilite de regulamentul de exceptare pe categorii.

2.7.   Obligațiile de neconcurență

196.   Obligația de neconcurență, în contextul licențelor de tehnologie, îmbracă forma unei obligații impuse licențiatului de a nu folosi tehnologia terților care se află în concurență cu tehnologia care face obiectul licenței. Atunci când obligația de neconcurență se referă la un produs sau o tehnologie suplimentar(ă) pus(ă) la dispoziție de licențiator, obligația este analizată în conformitate cu secțiunea precedentă referitoare la licențele legate.

197.   Regulamentul de exceptare pe categorii prevede exceptarea obligațiilor de neconcurență atât în cazul acordurilor dintre întreprinderile concurente, cât și în cazul acordurilor între neconcurenți până la pragul cotelor de piață de 20 % și, respectiv, 30 %.

198.   Principalul risc prezentat de obligațiile de neconcurență este eliminarea tehnologiilor care aparțin terților. De asemenea, obligațiile de neconcurență pot facilita coluziunea între licențiatori în caz de utilizare cumulativă. Excluderea tehnologiilor concurente reduce presiunea concurențială asupra redevențelor încasate de licențiator și limitează, de asemenea, concurența între tehnologiile existente, reducând posibilitatea pe care o au licențiații de a trece de la o tehnologie la alta. Acordurile între concurenți și acordurile între neconcurenți pot, în general, să fie analizate în același mod, în măsura în care, în ambele cazuri, excluderea altor tehnologii este principala problemă. Cu toate acestea, în cazul unui acord de licențe încrucișate între concurenți în care cele două părți s-au înțeles să nu folosească tehnologii aparținând terților, acordul poate facilita o coluziune între părți pe piața produselor, ceea ce justifică stabilirea unui prag al cotei de piață mai mic de 20 %.

199.   Poate avea loc blocarea pieței atunci când o parte importantă a licențiaților potențiali sunt deja legați de una sau, în cazul efectelor cumulative, de mai multe surse tehnologice și nu au posibilitatea de a exploata tehnologiile concurente. O blocare poate fi provocată de către acordurile încheiate de un singur licențiator, care are o mare putere de piață, sau prin efectul cumulativ al acordurilor încheiate de mai mulți licențiatori, chiar atunci când fiecare acord individual sau rețea individuală de acorduri este reglementat(ă) de regulamentul de exceptare pe categorie. Cu toate acestea, în acest din urmă caz, este puțin probabil să se producă un efect cumulativ grav atâta vreme cât ponderea pieței legate prin acorduri este sub 50 %. Peste acest prag, este posibil să apară o blocare semnificativă a pieței atunci când barierele la intrare pentru noii licențiați sunt relativ ridicate. În cazul în care barierele la intrare sunt scăzute, licențiați noi vor putea să intre pe piață și să exploateze din punct de vedere comercial tehnologii atractive deținute de terți, reprezentând, astfel, o alternativă reală pentru licențiații existenți. Pentru a determina care sunt posibilitățile reale de intrare și dezvoltare de care dispun terții, trebuie, de asemenea, să se țină cont de măsura în care distribuitorii sunt legați de licențiați prin obligații de neconcurență. Într-adevăr, tehnologiile care aparțin terților pot avea o șansă reală de a pătrunde pe piață, numai dacă au acces la activele de producție și distribuție necesare. Cu alte cuvinte, ușurința de a intra nu depinde numai de existența unui număr suficient de licențiați, ci și de măsura în care aceștia au acces la distribuție. În vederea evaluării efectelor de blocare la nivelul distribuției, Comisia va folosi cadrul analitic prevăzut de secțiunea IV.2.1 din Orientările privind restricțiile verticale (67).

200.   Atunci când licențiatorul are o importantă putere de piață, obligațiile impuse licențiaților de a obține tehnologia numai de la licențiator pot conduce la importante efecte de blocare. Cu cât este mai însemnată poziția ocupată de licențiator pe piață, cu atât este mai mare riscul excluderii tehnologiilor concurente. Pentru ca efectele de blocare să fie semnificative, nu este necesar ca obligațiile de neconcurență să se refere la o parte semnificativă a pieței. Este suficient ca ele să vizeze întreprinderile care au cea mai mare posibilitate să acorde licențe pentru tehnologiile concurente. Riscul blocării pieței este ridicat, în special atunci când există doar un număr limitat de licențiați potențiali și atunci când acordul de licență se referă la o tehnologie utilizată de către licențiați ca factor de producție pentru propriile produse. În aceste condiții, este posibil ca barierele la intrare pentru un nou licențiator să fie ridicate. Blocarea este mai puțin probabilă atunci când tehnologia este folosită pentru a fabrica un produs vândut terților; cu toate că, în acest caz, restricția se referă și la capacitatea de producție a produselor în cauză, aceasta nu se referă la cererea de produse care încorporează factorii de producție fabricați pe baza tehnologiei care face obiectul licenței. În asemenea cazuri, pentru a putea intra pe piață, licențiatorii trebuie doar să aibă acces la unul sau mai mulți licențiați care au o capacitate de producție potrivită și, cu excepția cazului în care doar câteva întreprinderi au sau pot să obțină activele necesare dobândirii unei licențe, este puțin probabil ca, prin impunerea obligației de neconcurență licențiaților săi, licențiatorul să fie în măsură să împiedice concurenții de a avea acces la licențiați eficienți.

201.   Obligațiile de neconcurență pot avea și efecte care să favorizeze concurența. În primul rând, pot favoriza răspândirea tehnologiei prin reducerea riscului de însușire ilegală a tehnologiei care face obiectul licenței, mai ales a know-how-ului. În cazul în care un licențiat este autorizat să obțină licențe pentru tehnologiile concurente care aparțin terților, există riscul ca un anumit know-how, obținut sub licență, să fie utilizat pentru exploatarea de tehnologii concurente și, prin urmare, să profite concurenții. Atunci când un licențiat exploatează și tehnologii concurente, monitorizarea plăților redevențelor este, în mod obișnuit, mult mai dificilă, aspect ce poate determina licențiatorii să nu acorde licențe.

202.   În al doilea rând, obligațiile de neconcurență, eventual în combinație cu teritoriul exclusiv, pot fi necesare pentru ca un licențiat să fie stimulat să investească și să exploateze în mod efectiv tehnologia care face obiectul licenței. Atunci când acordul intră sub incidența articolului 81 alineatul (1), datorită unei blocări semnificative, poate fi necesar, pentru a beneficia de articolul 81 alineatul (3), să se aleagă o alternativă mai puțin restrictivă, constând, de exemplu, în impunerea de obligații de producție minimă sau de redevențe, două soluții care comportă un risc mai mic de excludere a tehnologiilor concurente.

203.   În al treilea rând, atunci când licențiatorul se obligă să facă investiții importante în favoarea licențiatului, de exemplu, în acțiuni de formare sau de adaptare la necesitățile licențiatului a tehnologiei care face obiectul licenței, obligațiile de neconcurență sau, în locul acesteia, o obligație de producție minimă sau de redevențe minime pot fi necesare pentru a-l stimula pe licențiator să facă acele investiții și să evite problemele legate de renunțare. Cu toate acestea, în mod normal, licențiatorul va avea posibilitatea să factureze direct aceste investiții sub forma plății unei sume forfetare, ceea ce arată că sunt luate în considerare alternativele mai puțin restrictive.

3.   Acordurile de reglementare și de nerevendicare

204.   Acordarea de licențe poate servi ca un instrument de reglementare a litigiilor sau pentru a evita ca una din părți sa-și exercite drepturile de proprietate intelectuală în scopul împiedicării celeilalte părți de a exploata propria sa tehnologie. Acordarea de licențe, inclusiv de licențe încrucișate, în cadrul acordurilor de reglementare sau de nerevendicare, nu constituie în sine o restrângere a concurenței, deoarece permite părților să-și exploateze tehnologiile după încheierea acordului. Cu toate acestea, anumite condiții prevăzute de asemenea acorduri pot cădea sub incidența articolului 81 alineatul (1). Acordurile de licență în cadrul acordurilor de reglementare sunt abordate în aceeași manieră ca alte acorduri de licență. În cazul tehnologiilor care, din punct de vedere tehnic, sunt substituenții, este necesar, așadar, să se aprecieze în ce măsură tehnologiile în cauză pot să se găsească într-o situație de blocaj unilateral sau bilateral (a se vedea punctul 32 de mai sus). În acest caz, părțile nu sunt considerate concurenți.

205.   Exceptarea pe categorii este aplicabilă cu condiția ca acordul să nu conțină restrângeri grave ale concurenței în sensul articolului 4 din regulamentul de exceptare pe categorii. Lista restricțiilor grave prevăzută la articolul 4 alineatul (1) poate, în special, să se aplice atunci când părțile erau conștiente de absența oricărei situații de blocaj și când ele sunt, prin urmare, concurenți. În aceste condiții, reglementarea este doar un mijloc de restrângere a concurenței existente în absența acordului.

206.   În cazurile în care este foarte probabil ca, în absența unei licențe, licențiatul să fie exclus de pe piață, acordul este în general favorabil concurenței. Restricțiile care limitează concurența intratehnologică dintre licențiator și licențiat sunt de multe ori compatibile cu prevederile articolului 81 (a se vedea secțiunea 2 de mai sus).

207.   Acordurile prin care părțile își acordă licențe încrucișate și impun restricții în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor lor, inclusiv restricții privind acordarea de licențe terților, pot intra sub incidența articolului 81 alineatul (1). Atunci când părțile dispun de o putere semnificativă de piață, iar acordul impune restricții care depășesc, în mod evident, ceea ce este necesar pentru deblocarea situației, este posibil ca acordul să intre sub incidența articolului 81 alineatul (1) chiar în cazurile în care poate exista o situație de blocaj reciproc. Este posibil ca articolul 81 alineatul (1) să se aplice atunci când părțile își împart piețele sau fixează redevențe variabile reciproce având un impact semnificativ asupra prețurilor pieței.

208.   Atunci când acordul autorizează părțile să își folosească reciproc tehnologiile, iar acordul este extins, cuprinzând și dezvoltările viitoare, este necesară evaluarea impactului acordului asupra inițiativei părților în ceea ce privește inovația. În cazul în care părțile dispun de o putere semnificativă de piață, este posibil ca acordul să intre sub incidența articolului 81 alineatul (1), în cazul în care acordul împiedică părțile să obțină un avantaj concurențial asupra celeilalte. Acordurile care elimină sau reduc substanțial posibilitățile uneia dintre părți să obțină un avantaj concurențial una asupra celeilalte reduc inițiativa în ceea ce privește inovația, aducând atingere, prin urmare, unei părți esențiale a procesului concurențial. De asemenea, este puțin probabil ca aceste acorduri să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3). În special, este improbabil ca restricția să poată fi considerată indispensabilă în sensul condiției a treia prevăzute la articolul 81 alineatul (3). Realizarea obiectivului acordului, și anume asigurarea că o parte poate continua să-și exploateze propria tehnologie fără a fi blocată de cealaltă parte, nu implică ca părțile să convină să partajeze inovațiile viitoare. Cu toate acestea, este puțin probabil ca părțile să fie împiedicate să dobândească un avantaj competitiv una față de cealaltă atunci când scopul licenței este să permită părților să-și dezvolte tehnologiile respective, iar licența nu presupune folosirea acelorași soluții tehnologice. Astfel de acorduri prevăd numai o libertate de concepere prevenind viitoarele acțiuni formulate de cealaltă parte pentru încălcarea drepturilor sale.

209.   În cadrul unui acord de reglementare și de nerevendicare, clauzele de necontestare sunt, în general, considerate ca neintrând sub incidența articolului 81 alineatul (1). O caracteristică proprie acestor acorduri este că părțile convin să nu conteste a posteriori drepturile de proprietate intelectuală reglementate de acestea. De fapt, adevăratul obiectiv al acordului este să soluționeze litigii și/sau să evite litigii viitoare.

4.   Acordurile de regrupare de tehnologii

210.   Acordurile de regrupare a tehnologiilor sunt acorduri prin care două sau mai multe părți regrupează un ansamblu de tehnologii care sunt acordate sub licență nu doar părților la acord, ci și terților. Pe plan structural, acordurile de regrupare de tehnologii pot lua forma unor simple acorduri între un număr limitat de părți sau acorduri mai complexe, în care sarcina acordării de licențe pentru tehnologiile regrupate este încredințată unei entități separate. În ambele cazuri, acordul poate permite licențiaților să acționeze pe piață pe baza unei licențe unice.

211.   Nu există o legătură sistematică între acordurile de regrupare de tehnologii și standarde, dar, în unele cazuri, tehnologiile în cauză reglementează (integral sau parțial) standardul industrial de facto sau de jure. Atunci când acordurile de regrupare reglementează un standard industrial, acesta nu este neapărat un standard unic. Acorduri de regrupare de tehnologii diferite pot reglementa standarde concurente (68).

212.   Acordurile care instituie acorduri de regrupare de tehnologii și care definesc condițiile de funcționare a acestora nu sunt – indiferent de numărul părților – reglementate de exceptarea pe categorii (a se vedea secțiunea III.2.2 de mai sus). Aceste acorduri sunt examinate numai în prezentele orientări. Regrupările de tehnologii ridică un număr de probleme specifice în ceea ce privește selecția tehnologiilor incluse și funcționarea acordului, care nu apar în cazul altor tipuri de acorduri de licență. Cu toate acestea, licențele individuale acordate de părți licențiaților terți sunt tratate ca alte acorduri de licență și pot beneficia de o exceptare pe categorii atunci când condițiile prevăzute de regulamentul de exceptare sunt îndeplinite, inclusiv condițiile menționate la articolul 4 și care se referă la restricțiile grave.

213.   Acordurile de regrupare de tehnologii pot restrânge concurența. Crearea unui acord de regrupare implică neapărat vânzarea comună a tehnologiilor regrupate, ceea ce, atunci când este vorba în exclusivitate sau în principal despre tehnologii substituibile, constituie o înțelegere de fixare a prețurilor. În afară de aceasta, pe lângă reducerea concurenței dintre părți, regrupările de tehnologie pot, de asemenea, să aibă ca efect, în special atunci când reglementează un standard industrial sau creează un standard industrial de facto, reducerea inovației prin excluderea celorlalte tehnologii de pe piață. Existența standardului și tehnologiile regrupate legate de acesta pot face mai dificilă intrarea pe piață a tehnologilor noi și îmbunătățite.

214.   Regrupările de tehnologii pot, de asemenea, să fie favorabile concurenței, în special prin reducerea costurilor operațiunilor și prin limitarea redevențelor cumulative pentru a evita o dublă marginalizare. Regruparea permite acordarea printr-o singură operațiune a licențelor pentru tehnologiile în cauză. Acest aspect este important mai ales în sectoare în care prevalează drepturile de proprietate intelectuală și în care licențiații, pentru a putea acționa pe piață, trebuie să obțină licențe de la un număr semnificativ de licențiatori. Atunci când licențiații beneficiază de servicii continue pentru aplicarea tehnologiei care face obiectul licenței, regruparea licențelor și serviciilor poate atrage după sine reduceri ale costurilor suplimentare.

4.1.   Natura tehnologiilor regrupate

215.   Riscurile pe care le pot pune regrupările de tehnologie pe planul concurenței, precum și capacitatea lor de a genera creșteri în eficiență depind în mare măsură de raportul dintre tehnologiile regrupate și celelalte tehnologii. Trebuie făcute două distincții fundamentale: (a) între tehnologii complementare și tehnologii substituibile și (b) între tehnologii esențiale și tehnologii neesențiale.

216.   Două tehnologii (69) sunt complementare, dar nu substituibile atunci când ambele sunt necesare pentru a fabrica produsul sau a realiza procesul la care se aplică tehnologiile. Invers, două tehnologii sunt substituibile atunci când fiecare dintre ele permite licențiatului să fabrice produsul sau să realizeze procesul la care se aplică tehnologiile. O tehnologie este esențială, prin opoziție cu o tehnologie neesențială, în cazul în care nu există nici un substituent pentru această tehnologie printre tehnologiile regrupate sau în afara lor și în cazul în care tehnologia în cauză constituie o parte necesară a ansamblului de tehnologii regrupate pentru fabricarea produselor sau realizarea procesului la care se aplică regruparea. O tehnologie pentru care nu există nici un substituent rămâne esențială atâta timp cât este acoperită de cel puțin un drept de proprietate intelectuală valabil. Tehnologiile esențiale sunt neapărat tehnologii complementare.

217.   Atunci când tehnologiile regrupate sunt substituibile, redevențele pot fi mai mari, pentru că licențiații nu pot să profite de rivalitatea dintre aceste tehnologii. Atunci când tehnologiile sunt complementare, acordul reduce costurile tranzacției și poate atrage după sine redevențe globale mai mici, pentru că părțile sunt în măsură să fixeze redevențe comune pentru ansamblul tehnologiilor regrupate, în loc să fixeze fiecare redevențe neținând cont de cele fixate de alții.

218.   Distincția între tehnologiile complementare și tehnologiile substituibile nu este clară în toate cazurile, întrucât tehnologiile pot fi parțial complementare și parțial substituibile. Atunci când, datorită creșterilor în eficiență care rezultă din integrarea a două tehnologii, este probabil ca licențiații să dorească să le utilizeze pe amândouă, tehnologiile sunt tratate ca fiind complementare, chiar dacă parțial se pot substitui una celeilalte. În asemenea cazuri, este probabil ca, în absența regrupării de tehnologii, licențiații să caute să obțină licențe pentru ambele tehnologii datorită avantajelor economice pe care le-ar obține față de utilizarea uneia singure dintre acestea.

219.   Includerea substituenților în acordul de regrupare restrânge concurența intertehnologică și produce aceleași rezultate ca licențele grupate colective. În afară de aceasta, atunci când tehnologiile regrupate sunt în mare măsură substituibile, acordul este echivalent unui acord de fixare de prețuri între concurenți. În general, Comisia consideră că includerea substituenților în tehnologiile regrupate constituie o încălcare a articolului 81 alineatul (1) și că este puțin probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) de vreme ce tehnologiile regrupate includ numeroși substituenți. Întrucât tehnologiile în cauză pot să se substituie una celeilalte, includerea ambelor tehnologii nu atrage după sine nici o reducere a costurilor de operare. În absența regrupării, licențiații nu ar fi solicitat să beneficieze de ambele tehnologii. Nu este suficient ca părțile să rămână libere să acorde licențe în mod independent, deoarece ar fi puțin interesate să o facă în cazul în care nu doresc să submineze efectele regrupării care le permite să-și exercite împreună puterea de piață.

220.   Atunci când acordul conține numai tehnologii esențiale și care, prin urmare, sunt și neapărat complementare, acesta nu intră, în general, în sfera de aplicare a articolului 81 alineatul (1), indiferent de poziția pe piață a părților. Cu toate acestea, condițiile în care se acordă licențele pot să intre în sfera de aplicare a acestei dispoziții.

221.   Atunci când acordul se referă la brevete neesențiale dar complementare, există riscul de excludere a tehnologiilor terților. Odată ce tehnologia este inclusă în acord și acordată sub licență ca parte a ansamblului de tehnologii regrupate, licențiații ar fi puțin interesați să-și procure o licență pentru o tehnologie concurentă, deoarece redevența plătită pentru tehnologiile regrupate include deja un substituent. În afară de aceasta, includerea tehnologiilor care nu sunt necesare pentru fabricarea produselor sau realizarea proceselor la care se aplică tehnologiile regrupate constrânge, de asemenea, licențiații să plătească pentru tehnologii de care nu au poate nevoie. Prin urmare, includerea brevetelor complementare este echivalentă cu licențele grupate colective. Atunci când tehnologiile grupate înglobează tehnologii neesențiale, acordul riscă să intre în sfera de aplicare a articolului 81 alineatul (1) imediat ce părțile la acord dețin cote importante pe una dintre piețele relevante.

222.   Întrucât tehnologiile complementare și tehnologiile substituibile pot fi dezvoltate după crearea regrupării, evaluarea caracterului esențial este un proces continuu. Prin urmare, o tehnologie poate să devină neesențială după crearea regrupării datorită apariției unor noi tehnologii terțe. O cale de a împiedica excluderea acestor tehnologii terțe este excluderea din regrupare a tehnologiilor care au devenit neesențiale. Cu toate acestea, pot exista alte căi de a împiedica excluderea tehnologiilor terților. La evaluarea acordurilor de regrupare de tehnologii care includ tehnologii neesențiale, adică tehnologii pentru care există substituenți în afara acordului sau care nu sunt necesare pentru a produce unul sau mai multe produse la care se aplică acordul, Comisia va ține seama în evaluarea sa globală, în special, de următorii factori:

4.2.   Evaluarea restricțiilor individuale

223.   Prezenta secțiune se referă la un anumit număr de restricții care se găsesc adesea, într-o formă sau alta, în acordurile de regrupare de tehnologii și care trebuie evaluate în contextul global al acordului. Trebuie reamintit (a se vedea punctul 212 de mai sus) că regulamentul de exceptare pe categorii se aplică acordurilor de licență încheiate între părțile la acordul de regrupare de tehnologii și licențiații terți. Prin urmare, prezenta secțiune abordează doar aspectele legate de crearea regrupării de tehnologii și problemele proprii acordării de licențe în cadrul regrupărilor de tehnologii.

224.   În evaluarea sa, Comisia se va baza în mod esențial pe următoarele principii fundamentale:

225.   Întreprinderile care încheie un acord de regrupare de tehnologii compatibil cu articolul 81 și orice standard industrial bazat pe acesta sunt, în mod normal, libere să negocieze și să fixeze redevențele pentru tehnologiile în cauză, precum și partea fiecăreia dintre aceste tehnologii din redevențele globale, înainte sau după stabilirea standardului. Este vorba despre o caracteristică proprie acestui tip de standarde sau de acorduri, care nu poate fi considerată în sine ca fiind o restrângere a concurenței și poate oferi cele mai bune rezultate în anumite condiții. În anumite situații, poate fi mai eficient să se convină asupra redevențelor înainte de a alege standardul și nu după adoptarea acestuia, pentru a evita ca alegerea standardului să confere un grad important de putere pe piață uneia sau mai multor tehnologii esențiale. În schimb, licențiații trebuie să rămână liberi să decidă prețurile produselor fabricate sub licență. Atunci când selectarea tehnologiilor care urmează a fi incluse în acord este efectuată de un expert independent, poate exista o concurență sporită între diversele soluții tehnologice disponibile.

226.   Atunci când tehnologiile regrupate dețin o poziție dominantă pe piață, redevențele și celelalte elementele ale acordului trebuie să fie echitabile și nediscriminatorii; în ceea ce privește licențele, acestea trebuie să fie neexclusive. Aceste condiții trebuie îndeplinite pentru a garanta că acordul rămâne deschis și conduce la blocarea pieței și la alte efecte anticoncurențiale pe piețele din aval. Cu toate acestea, nu se exclude aplicarea de redevențe diferite pentru utilizări diferite. Aplicarea redevențelor diferite pe diferite piețe ale produselor nu se consideră, în general, o restrângere a concurenței; în schimb, nu trebuie să existe nici o discriminare în interiorul piețelor produselor. Tratamentul aplicat licențiaților nu trebuie, în special, să depindă de faptul că aceștia sunt sau nu licențiatori. De aceea, Comisia examinează dacă licențiatorii sunt obligați, de asemenea, la plata redevențelor.

227.   Licențiatorii și licențiații trebuie să poată dezvolta produse și standarde concurente și trebuie, de asemenea, să poată acorda și obține licențe în afara acordului de regrupare. Aceste condiții sunt necesare pentru a limita riscul de excludere a tehnologiilor terțe de pe piață și a asigura că acordul nu restrânge inovarea și nu împiedică crearea de soluții tehnologice concurente. Atunci când un acord de regrupare de tehnologii stă la baza unui standard industrial de facto și părțile sunt supuse obligațiilor de neconcurență, acordul riscă în special să împiedice dezvoltarea tehnologiilor și standardelor noi și îmbunătățite.

228.   Obligațiile de retrocesiune ar trebui să fie neexclusive și limitate la dezvoltări esențiale sau importante pentru utilizarea tehnologiilor regrupate. Părțile la acord pot așadar să profite și să beneficieze de îmbunătățirile aduse tehnologiilor. Este legitim ca părțile să se asigure că exploatarea tehnologiilor regrupate nu este împiedicată de licențiați care dețin sau se pregătesc să obțină brevete esențiale.

229.   Una dintre problemele ridicate de acordurile de regrupare de brevete este că acestea riscă să protejeze brevete nevalabile. Regruparea crește costurile și riscurile unei contestații, deoarece este suficient ca un singur brevet să fie valabil pentru ca această contestație să eșueze. Protecția brevetelor nevalabile poate constrânge licențiații să plătească redevențe mai mari și poate, de asemenea, să împiedice orice inovație în domeniul reglementat de brevetul nevalabil. Pentru a limita acest risc, orice drept de reziliere a unei licențe în caz de contestare trebuie să fie limitat la tehnologiile deținute de licențiatorul care face obiectul contestației și să nu se extindă la tehnologiile deținute de alți licențiatori din regrupare.

4.3.   Restricțiile excluse

230.   Modul în care un acord de regrupare de tehnologii este creat, este organizat și funcționează poate să reducă riscul de a avea ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței și să asigure că acordul este favorabil concurenței.

231.   Atunci când participarea la un proces de creare a unui standard și a unei regrupări este deschisă tuturor părților interesate, care reprezintă interese diferite, tehnologiile care se includ în acord au mai multe șanse să fie selecționate pe baza unor considerente privind prețul și calitatea decât în cazul în care acordul este încheiat de un grup limitat de deținători de tehnologii. De asemenea, atunci când părțile la acord sunt persoane care reprezintă interese diferite, este mai probabil ca condițiile de acordare a licenței, inclusiv redevențele, să fie deschise și nediscriminatorii și să reflecte valoarea tehnologiei care face obiectul licenței decât în cazul în care acordul este controlat de reprezentanții licențiatorului.

232.   Un alt factor important este măsura în care experții independenți sunt implicați în crearea și în funcționarea acordului. De exemplu, a determina dacă o tehnologie este sau nu esențială pentru un standard la baza căruia se găsește un acord este adesea o problemă complexă, care necesită o expertiză specială. Implicarea în procesul de selecție a experților independenți poate să contribuie semnificativ la garantarea aplicării efective a unui angajament de a include numai tehnologiile esențiale.

233.   Comisia va ține seama de modul de selecție a experților și de natura exactă a funcțiilor acestora. Experții ar trebui să fie independenți de întreprinderile care au încheiat acordul. În cazul în care experții sunt legați de licențiatori sau dependenți de aceștia, participarea lor va avea o importanță mai redusă. Experții trebuie să aibă, de asemenea, experiența tehnică necesară efectuării diferitelor sarcini care li s-au încredințat. Experților independenți li se poate cere, de exemplu, să evalueze dacă tehnologiile propuse să facă parte din acord sunt sau nu valabile sau dacă sunt sau nu esențiale.

234.   Ar trebui, de asemenea, să se examineze dispozițiile privind schimbul de informații importante dintre părți. Pe piețele de oligopol, schimbul de informații importante, de exemplu, datele despre prețuri și producție pot să faciliteze coluziunea (70). În asemenea cazuri, Comisia examinează dacă măsurile de securitate au fost aplicate, pentru a garanta că informațiile importante nu au fost schimbate. Un expert independent sau organismul care acordă licența poate juca un rol important în acest sens, garantând că informațiile despre producție și vânzări, necesare la calcularea și verificarea redevențelor, nu sunt dezvăluite întreprinderilor care sunt în concurență pe piețele afectate.

235.   În sfârșit, ar trebui examinate mecanismele de soluționare a conflictelor prevăzute la stabilirea acordului. În cazul în care soluționarea conflictelor se încredințează organismelor sau persoanelor independente de părțile la acord, soluționarea conflictelor are mai multe șanse să fie neutră.

(1)  JO L 123, 27.4.2004. Acest regulament înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 240/96 al Comisiei din 31 ianuarie 1996 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri de transfer de tehnologie (JO L 31, 9.2.1996, p. 2).

(2)  A se vedea hotărârea Curții privind cauzele conexe C-395/96 P și C-396/96 P, Compagnie Maritime Belge, Culegere 2000, p. I-1365, considerentul (130) și punctul (106) din Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat, nepublicate încă.

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

(4)  În următoarele pagini, termenul «acord» include practicile concertate și deciziile asociațiilor de întreprinderi.

(5)  A se vedea Comunicarea Comisiei privind conceptul de efect asupra comerțului dintre statele membre din articolele 81 și 82 din tratat, nepublicată încă.

(6)  În următoarele pagini, termenul «restricție» înglobează, de asemenea, actele care au ca scop împiedicarea și denaturarea concurenței.

(7)  Principiul epuizării unui drept în Comunitate este, în special, cuprins în articolul 7 alineatul (1) din Directiva 104/89/CEE de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 40, 11.2.1989, p. 1), care prevede că marca comercială nu dă drept titularului să interzică folosirea acesteia pentru produse comercializate în Comunitate sub această marcă de către titular sau cu consimțământul său.

(8)  În schimb, vânzarea de copii ale unei lucrări protejate nu duce la epuizarea drepturilor de execuție, inclusiv de închiriere, a acestei lucrări, a se vedea în acest sens cauza 158/86, Warner Brothers and Metronome Video, Culegere 1988, p. 2605 și cauza C-61/97, Foreningen af danske videogramdistributører, Culegerea 1998, p. I-5171.

(9)  A se vedea, de exemplu, hotărârea din 13.7.1966 în cauzele conexe 56/64 și 58/64, Consten și Grundig, Culegere 1966, p. 429.

(10)  Modalitățile de aplicare ale articolului 81 alineatul (3) sunt prevăzute în Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat, menționate la nota 2.

(11)  A se vedea hotărârile din 30.6.1966 în cauza 56/65, Societé Technique Minière, Culegere 1966, p. 337 și din 28.5.1998 în cauza C-7/95 P, John Deere, Culegere 1998, p. I-3111, considerentul (76).

(12)  A se vedea în acest sens, de exemplu, hotărârea Consten și Grundig, menționată la nota 9.

(13)  A se vedea în acest sens, de exemplu, hotărârea Societé Technique Minière, menționată la nota 11, și cauza 258/78, Nungesser, Culegere 1982, p. 2015.

(14)  A se vedea în acest sens hotărârea din 8.7.1999 în cauza C-49/92 P, Anic Partecipazioni, Culegere 1999, p. I-4125, considerentul (99).

(15)  A se vedea hotărârea din 28.4.1984 în cauzele conexate 29/83 și 30/83, CRAM și Rheinzink, Culegere 1984, p. 1679, considerentul (26) și hotărârea din 8.11.1983 în cauzele conexe 96/82 și alții, ANSEAU-NAVEWA, Culegere 1983, p. 3369, considerentele (23)-(25).

(16)  A se vedea hotărârea în cauza John Deere, Culegerea 1998, menționată la nota 11.

(17)  Orientări privind problema caracterului semnificativ al impactului unui acord se pot găsi în Comunicarea Comisiei privind acordurile de importanță minoră care nu restrâng în mod semnificativ concurența în temeiul articolului 81 alineatul (1) din tratat (JO C 368, 22.12.2001, p. 13). Comunicarea conține o definiție negativă a caracterului semnificativ. Acordurile care nu intră în sfera de aplicare a Comunicării de minimis nu au neapărat efecte restrictive semnificative. Este necesară o evaluare individuală.

(18)  A se vedea articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Comisiei, menționat la nota 3.

(19)  Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței (JO C 372, 9.12.1997, p. 5).

(20)  În ceea ce privește distincția dintre aceste două tipuri de piețe, a se vedea, de asemenea, Orientările Comisiei privind aplicabilitatea articolului 81 din Tratatul CE în cazul acordurilor de cooperare orizontală [JO C 3, 6.1.2001, p. 2, alineatele (44)-(52)].

(21)  A se vedea punctele 50-52 din Orientările Comisiei privind acordurile de cooperare orizontală, menționate la nota anterioară.

(22)  Ibidem, punctul 51.

(23)  A se vedea, în acest sens, Comunicarea privind acordurile de importanță minoră menționate la nota 17.

(24)  În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, acordurile care pot aduce atingere comerțului dintre statele membre, dar care nu sunt interzise de articolul 81, nu pot fi interzise de dreptul național al concurenței.

(25)  Regulamentul (CE) nr. 19/65 al Consiliului, (JO 1965, p. 533), nu abilitează Comisia să excepteze acordurile de transfer de tehnologie încheiate între mai mult de două întreprinderi.

(26)  A se vedea considerentul 19 din regulament și secțiunea 2.5 de mai jos.

(27)  JO C 1, 3.1.1979, p. 2.

(28)  A se vedea punctul 3 din Comunicarea privind subcontractarea.

(29)  A se vedea, în acest sens, decizia Comisiei în cauza Moosehead/Whitbread (JO L 100, 20.4.1990, p. 32).

(30)  A se vedea, în acest sens, hotărârea din 6.10.1982 în cauza 262/81, Coditel (II), Culegere 1982, p. 3381.

(31)  JO L 336, 29.12.1999, p. 21.

(32)  JO L 304, 5.12.2000, p. 3.

(33)  JO L 304, 5.12.2000, p. 7.

(34)  A se vedea nota 31.

(35)  A se vedea Ghidul «Politica din domeniul concurenței în Europa – Normele de concurență aplicabile acordurilor de aprovizionare și distribuție», 2002.

(36)  JO C 291, 13.10.2000, p. 1 și nota 31.

(37)  A se vedea punctul 29 de mai sus.

(38)  Motivele acestor moduri de calcul sunt explicate la punctul 23 de mai sus.

(39)  A se vedea, de exemplu, jurisprudența menționată la nota 15.

(40)  A se vedea, în acest sens, punctul 98 din Orientările privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat, menționate la nota 2.

(41)  Este, de asemenea, cazul atunci când o parte acordă o licență celeilalte părți și acceptă să-i cumpere licențiatului un factor de producție fizică. Prețul de cumpărare poate avea, în acest caz, aceeași funcție ca redevența.

(42)  A se vedea în acest sens hotărârea din 25.2.1986 în cauza 193/83, Windsurfing International, Culegere 1986, p. 611, considerentul (67).

(43)  Pentru o definiție generală a vânzărilor active și pasive, se face trimitere la punctul 50 din Orientările privind restricțiile verticale, menționate la nota 36.

(44)  Limitările privind domeniul de utilizare sunt examinate mai în detaliu în secțiunea IV.2.4 de mai jos.

(45)  Această restricție gravă se aplică acordurilor de licență referitoare la schimburile intracomunitare. În ceea ce privește acordurile referitoare la exporturi către țări terțe și importuri/reimporturi din țări terți, a se vedea cauza C-306/96, Javico, Culegere 1998, p. I-1983.

(46)  A se vedea în acest sens considerentul (77) din hotărârea Nungesser, menționată la nota 13.

(47)  A se vedea în acest sens hotărârea din 25.10.1977 în cauza 26/76, Metro (I), Culegere 1977, p. 1875.

(48)  În cazul în care tehnologia acordată este depășită moral, nu există o restrângere a concurenței; a se vedea în acest sens hotărârea din 27.9.1988 în cauza 65/86, Bayer c. Süllhofer, Culegere 1988, p. 5249.

(49)  Pentru clauzele de necontestare din cadrul acordurilor de reglementare, a se vedea punctul 209 de mai jos.

(50)  A se vedea punctul 14 de mai sus.

(51)  A se vedea punctele 66 și 67 de mai sus.

(52)  A se vedea în acest sens punctul 42 din Orientările privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat, menționate la nota 2.

(53)  A se vedea în acest sens punctul 8 din Comunicarea Comisiei privind acordurile de importanță minoră, menționată la nota 17.

(54)  A se vedea în acest sens hotărârea din 7.10.1999 în cauza T-228/97, Irish Sugar, Culegere 1999, p. II-2969, considerentul (101).

(55)  A se vedea în acest sens punctul 23 din Orientările privind acordurile de cooperare orizontală, menționate la nota 20.

(56)  A se vedea hotărârea în cauzele conexe 25/84 și 26/84, Ford, Culegere 1985, p. 2725.

(57)  A se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia Comisiei din cauza TPS (JO L 90, 2.4.1999, p. 6). În mod similar, interdicția menționată la articolul 81 alineatul (1) se aplică atât timp cât acordul are ca obiect sau ca efect restrângerea concurenței.

(58)  Menționate la nota 36. A se vedea, în special punctul 115 și următoarele.

(59)  Pentru aceste noțiuni, a se vedea secțiunea IV.4.1 de mai jos.

(60)  A se vedea punctul 85 din Orientările privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat, menționate la nota 2.

(61)  Idem, punctele 98 și 102.

(62)  A se vedea considerentul 130 din hotărârea menționată la nota 2. De asemenea, aplicarea articolului 81 alineatul (3) nu împiedică aplicarea dispozițiilor tratatului privind circulația liberă a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului. Aceste dispoziții sunt, în anumite circumstanțe, aplicabile acordurilor, deciziilor și practicilor concertate în sensul articolului 81 alineatul (1), a se vedea în acest sens Cauza C-309/99, Wouters, Culegere 2002, p. I-1577, considerentul (120).

(63)  A se vedea în acest sens hotărârea din 10.7.1990 în cauza T-51/89, Tetra Pak (I), Culegere 1990, p. II-309. A se vedea, de asemenea, punctul 106 din Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (1) din tratat, menționate la nota 2 de mai sus.

(64)  A se vedea în acest sens hotărârea în cauza Nungesser menționată la nota 13.

(65)  A se vedea în acest sens comunicarea Comisiei privind cauza Canon/Kodak (JO C 330, 1.11.1997, p. 10), precum și cauza IGR Stereo Television, menționată în al unsprezecelea raport privind politica din domeniul concurenței, punctul 94.

(66)  Pentru cadrul analitic aplicabil, a se vedea secțiunea 2.7 de mai jos și punctul 138 și următoarele din Orientările privind restricțiile verticale, menționate la nota 36.

(67)  A se vedea nota 36.

(68)  A se vedea, în acest sens, Comunicatul de presă IP/02/1651 al Comisiei privind acordarea brevetelor pentru serviciile mobile de generația a treia (3G). Această cauză a implicat cinci acorduri de regrupare de tehnologii care creau cinci tehnologii diferite, fiecare putând fi folosită pentru a produce echipamente 3G.

(69)  Noțiunea de «tehnologie» nu se restrânge la brevete. Ea reglementează, de asemenea și aplicațiile de brevete și drepturile de proprietate intelectuală, altele decât brevetele.

(70)  A se vedea în acest sens hotărârea dată în cauza John Deere, menționată la nota 11.