EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32010D0648

2010/648/UE: Decizia Consiliului din 14 mai 2010 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 , astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005

OJ L 287, 4.11.2010, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 11 Volume 117 P. 27 - 28

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2010/648/oj

Related international agreement

4.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 287/1


DECIZIA CONSILIULUI

din 14 mai 2010

privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005

(2010/648/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 217, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 23 februarie 2009, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocierile cu grupul statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific în vederea modificării, pentru a doua oară, a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 (1), astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005 (2) (denumit în continuare „Acordul de la Cotonou”).

(2)

Negocierile s-au încheiat cu succes la 19 martie 2010, prin parafarea, cu ocazia unui Consiliu de Miniştri extraordinar ACP-UE, a textelor care stau la baza acordului de modificare, pentru a doua oară, a Acordului de la Cotonou (denumit în continuare „acordul”).

(3)

Ca o consecinţă a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană a înlocuit Comunitatea Europeană şi a succedat acesteia.

(4)

Acordul ar trebui semnat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005 (denumit în continuare „acordul”), împreună cu declaraţiile comune şi declaraţia Uniunii, ataşate la actul final, sub rezerva încheierii acordului menţionat.

Textele acordului şi actului final se ataşează la prezenta decizie.

Articolul 2

Preşedintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să semneze acordul în numele Uniunii sub rezerva încheierii acestuia şi să procedeze la următoarea declaraţie care se ataşează la actul final al acordului:

„Ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană s-a substituit Comunităţii Europene şi i-a succedat acesteia şi de la această dată exercită toate drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile Comunităţii Europene. Aşadar, trimiterile la «Comunitatea Europeană» în textul acordului se interpretează, după caz, ca trimiteri la «Uniunea Europeană».

Uniunea Europeană va propune statelor ACP un schimb de scrisori cu scopul de a actualiza textul acordului în conformitate cu schimbările de natură instituţională din Uniunea Europeană care decurg din intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.”

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 14 mai 2010.

Pentru Consiliu

Preşedintele

D. LÓPEZ GARRIDO


(1)  JO L 317, 15.12.2000, p. 3.

(2)  JO L 209, 11.8.2005, p. 27.


ACORD

de modificare pentru a doua oară a Acordului de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima dată la Luxemburg la 25 iunie 2005

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR,

PREŞEDINTELE REPUBLICII BULGARIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CEHE,

MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII ESTONIA,

PREŞEDINTELE IRLANDEI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII ELENE,

MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CIPRU,

PREŞEDINTELE REPUBLICII LETONIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII LITUANIA,

ALTEŢA SA REGALĂ MARELE DUCE AL LUXEMBURGULUI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII UNGARIA,

PREŞEDINTELE MALTEI,

MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS,

PREŞEDINTELE FEDERAL AL REPUBLICII AUSTRIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII POLONIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII SLOVENIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII SLOVACE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII FINLANDA,

GUVERNUL REGATULUI SUEDIEI,

MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD,

părţi contractante la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumite în continuare „statele membre”,

şi

UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea” sau „UE”,

pe de o parte, şi

PREŞEDINTELE REPUBLICII ANGOLA,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI ANTIGUA ŞI BARBUDA,

ŞEFUL STATULUI COMUNITĂŢII BAHAMAS,

ŞEFUL STATULUI BARBADOS,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI BELIZE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII BENIN,

PREŞEDINTELE REPUBLICII BOTSWANA,

PREŞEDINTELE DIN BURKINA FASO,

PREŞEDINTELE REPUBLICII BURUNDI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CAMERUN,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CAPUL VERDE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CENTRAFRICANE,

PREŞEDINTELE UNIUNII COMORELOR,

PREŞEDINTELE REPUBLICII DEMOCRATICE CONGO,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CONGO,

GUVERNUL INSULELOR COOK,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CÔTE D’IVOIRE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII DJIBOUTI,

GUVERNUL COMUNITĂŢII DOMINICA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII DOMINICANE,

PREŞEDINTELE STATULUI ERITREA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE DEMOCRATE ETIOPIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII INSULELOR FIJI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII GABONEZE,

PREŞEDINTELE ŞI ŞEFUL STATULUI REPUBLICII GAMBIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII GHANA,

MAIESTATEA SA REGINA GRENADEI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII GUINEEA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII GUINEEA-BISSAU,

PREŞEDINTELE REPUBLICII COOPERATIVE GUYANA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII HAITI,

ŞEFUL STATULUI JAMAICA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII KENYA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII KIRIBATI,

MAIESTATEA SA REGELE REGATULUI LESOTHO,

PREŞEDINTELE REPUBLICII LIBERIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII MADAGASCAR,

PREŞEDINTELE REPUBLICII MALAWI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII MALI,

GUVERNUL REPUBLICII INSULELOR MARSHALL,

PREŞEDINTELE REPUBLICII ISLAMICE MAURITANIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII MAURITIUS,

GUVERNUL STATELOR FEDERATE ALE MICRONEZIEI,

PREŞEDINTELE REPUBLICII MOZAMBIC,

PREŞEDINTELE REPUBLICII NAMIBIA,

GUVERNUL REPUBLICII NAURU,

PREŞEDINTELE REPUBLICII NIGER,

PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE NIGERIA,

GUVERNUL DIN NIUE,

GUVERNUL REPUBLICII PALAU,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI INDEPENDENT PAPUA NOUA GUINEE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII RUANDA,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI SAINT KITTS ŞI NEVIS,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI SAINT LUCIA,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI SAINT VINCENT ŞI GRENADINE,

ŞEFUL STATULUI INDEPENDENT SAMOA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII DEMOCRATICE SÃO TOMÉ ŞI PRÍNCIPE,

PREŞEDINTELE REPUBLICII SENEGAL,

PREŞEDINTELE REPUBLICII SEYCHELLES,

PREŞEDINTELE REPUBLICII SIERRA LEONE,

MAIESTATEA SA REGINA INSULELOR SOLOMON,

PREŞEDINTELE REPUBLICII AFRICII DE SUD,

PREŞEDINTELE REPUBLICII SURINAM,

MAIESTATEA SA REGELE REGATULUI SWAZILAND,

PREŞEDINTELE REPUBLICII UNITE TANZANIA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII CIAD,

PREŞEDINTELE REPUBLICII DEMOCRATICE A TIMORULUI DE EST,

PREŞEDINTELE REPUBLICII TOGOLEZE,

MAIESTATEA SA REGELE STATULUI TONGA,

PREŞEDINTELE REPUBLICII TRINIDAD ŞI TOBAGO,

MAIESTATEA SA REGINA STATULUI TUVALU,

PREŞEDINTELE REPUBLICII UGANDA,

GUVERNUL REPUBLICII VANUATU,

PREŞEDINTELE REPUBLICII ZAMBIA,

GUVERNUL REPUBLICII ZIMBABWE,

state denumite în continuare „statele ACP”,

pe de altă parte,

AVÂND ÎN VEDERE Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pe de o parte, şi Acordul de la Georgetown de instituire a grupului statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific (ACP), pe de altă parte;

AVÂND ÎN VEDERE Acordul de parteneriat între membrii grupului statelor din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat prima oară la Luxemburg la 25 iunie 2005 (denumit în continuare „Acordul de la Cotonou”);

LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că articolul 95 alineatul (1) din Acordul de la Cotonou stabileşte că durata acordului este de 20 de ani, începând cu 1 martie 2000;

LUÂND ÎN CONSIDERARE faptul că Acordul de modificare a Acordului de la Cotonou pentru prima oară a fost semnat la Luxemburg la 25 iunie 2005 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 2008;

DECID să semneze prezentul acord de modificare pentru a doua oară a Acordului de la Cotonou şi, în acest sens, au desemnat drept plenipotenţiari:

PENTRU MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII BULGARIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CEHE,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA DANEMARCEI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII ESTONIA,

PENTRU PREŞEDINTELE IRLANDEI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII ELENE,

PENTRU MAIESTATEA SA REGELE SPANIEI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CIPRU,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII LETONIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII LITUANIA,

PENTRU ALTEŢA SA REGALĂ MARELE DUCE AL LUXEMBURGULUI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII UNGARIA,

PENTRU PREŞEDINTELE MALTEI,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS,

PENTRU PREŞEDINTELE FEDERAL AL REPUBLICII AUSTRIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII POLONIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII PORTUGHEZE,

PENTRU PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII SLOVENIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII SLOVACE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII FINLANDA,

PENTRU GUVERNUL REGATULUI SUEDIEI,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD,

PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII ANGOLA,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI ANTIGUA ŞI BARBUDA,

PENTRU ŞEFUL STATULUI COMUNITĂŢII BAHAMAS,

PENTRU ŞEFUL STATULUI BARBADOS,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI BELIZE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII BENIN,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII BOTSWANA,

PENTRU PREŞEDINTELE DIN BURKINA FASO,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII BURUNDI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CAMERUN,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CAPUL VERDE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CENTRAFRICANE,

PENTRU PREŞEDINTELE UNIUNII COMORELOR,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII DEMOCRATICE CONGO,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CONGO,

PENTRU GUVERNUL INSULELOR COOK,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CÔTE D’IVOIRE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII DJIBOUTI,

PENTRU GUVERNUL COMUNITĂŢII DOMINICA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII DOMINICANE,

PENTRU PREŞEDINTELE STATULUI ERITREA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE DEMOCRATE ETIOPIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII INSULELOR FIJI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII GABONEZE,

PENTRU PREŞEDINTELE ŞI ŞEFUL STATULUI REPUBLICII GAMBIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII GHANA,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA GRENADEI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII GUINEEA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII GUINEEA-BISSAU,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII COOPERATIVE GUYANA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII HAITI,

PENTRU ŞEFUL STATULUI JAMAICA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII KENYA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII KIRIBATI,

PENTRU MAIESTATEA SA REGELE REGATULUI LESOTHO,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII LIBERIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII MADAGASCAR,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII MALAWI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII MALI,

PENTRU GUVERNUL REPUBLICII INSULELOR MARSHALL,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII ISLAMICE MAURITANIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII MAURITIUS,

PENTRU GUVERNUL STATELOR FEDERATE ALE MICRONEZIEI,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII MOZAMBIC,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII NAMIBIA,

PENTRU GUVERNUL REPUBLICII NAURU,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII NIGER,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE NIGERIA,

PENTRU GUVERNUL DIN NIUE,

PENTRU GUVERNUL REPUBLICII PALAU,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI INDEPENDENT PAPUA NOUA GUINEE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII RUANDA,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI SAINT KITTS ŞI NEVIS,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI SAINT LUCIA,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI SAINT VINCENT ŞI GRENADINE,

PENTRU ŞEFUL STATULUI INDEPENDENT SAMOA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII DEMOCRATICE SÃO TOMÉ ŞI PRÍNCIPE,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII SENEGAL,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII SEYCHELLES,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII SIERRA LEONE,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA INSULELOR SOLOMON,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII AFRICII DE SUD,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII SURINAM,

PENTRU MAIESTATEA SA REGELE REGATULUI SWAZILAND,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII UNITE TANZANIA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII CIAD,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII DEMOCRATICE A TIMORULUI DE EST

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII TOGOLEZE,

PENTRU MAIESTATEA SA REGELE STATULUI TONGA,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII TRINIDAD ŞI TOBAGO,

PENTRU MAIESTATEA SA REGINA STATULUI TUVALU,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII UGANDA,

PENTRU GUVERNUL REPUBLICII VANUATU,

PENTRU PREŞEDINTELE REPUBLICII ZAMBIA,

PENTRU GUVERNUL REPUBLICII ZIMBABWE,

CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, găsite în bună şi cuvenită formă,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

Articol unic

Acordul de la Cotonou se modifică după cum urmează, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 95 din acordul respectiv:

A.   PREAMBUL

1.

Al unsprezecelea considerent, care începe cu „REAMINTIND declaraţiile de la Libreville şi Santo Domingo …”, se înlocuieşte cu următorul text:

„REAMINTIND declaraţiile de la reuniunile succesive la nivel înalt ale şefilor de state şi guverne ale ţărilor ACP;”.

2.

Al doisprezecelea considerent, care începe cu „AVÂND ÎN VEDERE că Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului …”, se înlocuieşte cu următorul text:

„AVÂND ÎN VEDERE că Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului care rezultă din Declaraţia Mileniului adoptată în anul 2000 de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în special eradicarea sărăciei şi foametei extreme, precum şi obiectivele şi principiile de dezvoltare convenite în cadrul Conferinţelor Naţiunilor Unite, oferă o viziune precisă şi trebuie să stea la baza cooperării ACP-UE în cadrul prezentului acord; recunoscând că UE şi statele ACP trebuie să depună un efort concertat pentru a accelera progresele în direcţia atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului;”.

3.

După cel de-al doisprezecelea considerent, care începe cu „AVÂND ÎN VEDERE că Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului …”, se introduce următorul considerent:

„SUBSCRIIND la agenda privind eficacitatea ajutorului iniţiată la Roma, continuată la Paris şi dezvoltată ulterior în Agenda pentru acţiune de la Accra;”.

4.

Al treisprezecelea considerent, care începe cu „ACORDÂND o atenţie specială angajamentelor asumate …”, se înlocuieşte cu următorul text:

„ACORDÂND o atenţie specială angajamentelor asumate şi obiectivelor convenite în cadrul conferinţelor importante ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al altor conferinţe internaţionale şi recunoscând necesitatea de a depune eforturi în vederea realizării obiectivelor şi a punerii în aplicare a programelor de acţiune care au fost elaborate în cadrul acestor foruri;”.

5.

După al treisprezecelea considerent, care începe cu „ACORDÂND o atenţie specială angajamentelor asumate …”, se introduce următorul considerent:

„CUNOSCÂND provocarea globală gravă pentru mediu prezentată de schimbările climatice şi exprimându-şi profunda îngrijorare legată de faptul că populaţiile cele mai vulnerabile trăiesc în ţări în curs de dezvoltare, în special în ţările cel mai puţin dezvoltate şi statele ACP insulare mici în care fenomenele climatice cum ar fi creşterea nivelului mărilor, eroziunea zonelor de coastă, inundaţiile, secetele şi deşertificarea ameninţă mijloacele de subzistenţă şi dezvoltarea durabilă;”.

B.   TEXTUL ARTICOLELOR ACORDULUI DE LA COTONOU

1.

Articolul 1 se modifică după cum urmează:

(a)

al treilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

„Aceste obiective şi angajamentele internaţionale ale părţilor, inclusiv Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, inspiră ansamblul strategiilor de dezvoltare şi sunt tratate printr-o abordare integrată care ia în considerare, în acelaşi timp, aspectele politice, economice, sociale, culturale şi de mediu ale dezvoltării. Parteneriatul asigură un cadru de susţinere coerent strategiilor de dezvoltare adoptate de fiecare ţară ACP.”;

(b)

al patrulea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

„Creşterea economică susţinută, dezvoltarea sectorului privat, creşterea ocupării forţei de muncă şi îmbunătăţirea accesului la resursele productive se înscriu în acest cadru. Respectarea drepturilor omului şi satisfacerea nevoilor fundamentale, promovarea dezvoltării sociale şi a condiţiilor pentru o distribuţie echitabilă a rezultatelor creşterii sunt favorizate. Se încurajează şi se susţin procesele de integrare regională şi subregională care facilitează integrarea ţărilor ACP în economia mondială în ceea ce priveşte comerţul şi investiţiile private. Dezvoltarea capacităţilor actorilor de a dezvolta şi îmbunătăţi cadrul instituţional necesar coeziunii sociale, funcţionării unei societăţi democratice şi economiei de piaţă, precum şi apariţiei unei societăţi civile active şi organizate este parte integrantă a acestei abordări. Se ţine seama în mod sistematic de situaţia femeilor şi de chestiunile de egalitate între femei şi bărbaţi în toate domeniile – politic, economic şi social. Principiile gestionării durabile a resurselor naturale şi a mediului, inclusiv a schimbărilor climatice, se aplică şi se integrează la toate nivelurile parteneriatului.”

2.

Articolul 2 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 2

Principii fundamentale

Cooperarea ACP-CE, fondată pe un regim de drept şi pe existenţa instituţiilor comune, este ghidată de agenda privind eficacitatea ajutorului convenită la nivel internaţional în ceea ce priveşte însuşirea, alinierea, armonizarea, gestionarea ajutorului orientată spre rezultate şi răspunderea reciprocă şi se exercită pe baza următoarelor principii fundamentale:

egalitatea partenerilor şi însuşirea strategiilor de dezvoltare: în vederea realizării obiectivelor parteneriatului, ţările ACP determină strategiile de dezvoltare a economiilor şi a societăţilor lor, cu deplină suveranitate şi cu respectarea elementelor esenţiale şi fundamentale menţionate la articolul 9; parteneriatul încurajează însuşirea strategiilor de dezvoltare de către ţările şi populaţiile în cauză; partenerii de dezvoltare UE îşi aliniază programele la aceste strategii;

participarea: în afara statului în calitate de partener principal, parteneriatul este deschis parlamentelor ACP şi autorităţilor locale din ţările ACP, precum şi diferitelor altor tipuri de actori, în vederea favorizării participării tuturor categoriilor sociale, inclusiv a sectorului privat şi a organizaţiilor societăţii civile la viaţa politică, economică şi socială;

rolul central al dialogului şi respectarea angajamentelor şi a responsabilităţilor reciproce: angajamentele asumate de părţi în cadrul dialogului sunt de importanţă majoră pentru parteneriat şi pentru relaţiile de cooperare; părţile cooperează îndeaproape pentru a determina şi pune în aplicare procesele necesare de aliniere şi armonizare a donatorilor, în vederea asigurării unui rol central pentru ţările ACP în aceste procese;

diferenţierea şi regionalizarea: modalităţile de cooperare şi priorităţile variază în funcţie de nivelul de dezvoltare a partenerului, de nevoile sale, de performanţele şi strategia sa de dezvoltare pe termen lung. Se acordă un tratament special ţărilor celor mai puţin dezvoltate. Se ţine seama de vulnerabilitatea ţărilor fără ieşire la mare şi insulare. Se pune un accent deosebit pe integrarea regională, inclusiv la nivel continental.”

3.

Articolul 4 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 4

Abordare generală

Statele ACP stabilesc principiile, strategiile şi modelele de dezvoltare ale economiilor şi societăţilor lor în condiţii de deplină suveranitate. Statele ACP stabilesc, împreună cu Comunitatea, programele de cooperare prevăzute în temeiul prezentului acord. Cu toate acestea, părţile recunosc rolul complementar şi potenţialul contribuţiilor actorilor non-statali, ale parlamentelor naţionale ale statelor ACP şi ale autorităţilor locale descentralizate la procesul de dezvoltare, în special la nivel naţional şi regional. În acest scop, în conformitate cu condiţiile stabilite prin prezentul acord, actorii non-statali, parlamentele naţionale ale statelor ACP şi autorităţile locale descentralizate, după caz:

sunt informate şi implicate în consultarea privind politicile şi strategiile de cooperare, precum şi privind priorităţile cooperării, în special în domenii care le privesc sau care le afectează direct, precum şi privind dialogul politic;

beneficiază de sprijin pentru consolidarea capacităţilor în domenii critice pentru consolidarea capacităţilor acestor actori, în special în ceea ce priveşte organizarea şi reprezentarea, şi pentru instituirea mecanismelor de consultare, inclusiv a canalelor de comunicare şi a dialogului, precum şi pentru promovarea alianţelor strategice.

Actorii non-statali şi autorităţile locale descentralizate, după caz:

primesc resurse financiare, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul acord, în vederea susţinerii proceselor de dezvoltare locală;

sunt implicaţi în punerea în aplicare a proiectelor şi a programelor de cooperare în domenii care îi privesc sau în care au un avantaj comparativ.”

4.

Articolul 6 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Actorii cooperării includ:

(a)

autorităţile publice (locale, regionale şi naţionale), inclusiv parlamentele naţionale ale statelor ACP;

(b)

organizaţiile regionale ACP şi Uniunea Africană; în înţelesul prezentului acord, noţiunea de organizaţii sau niveluri regionale include, de asemenea, organizaţiile sau nivelurile subregionale;

(c)

actorii non-statali:

sectorul privat;

parteneri economici şi sociali, inclusiv organizaţii sindicale;

societatea civilă sub toate formele sale, conform caracteristicilor naţionale.”;

(b)

la alineatul (2), cuvintele „a actorilor neguvernamentali” se înlocuiesc cu „a actorilor non-statali”.

5.

Articolul 8 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 8

Dialogul politic

(1)   Părţile se angajează, în mod regulat, într-un dialog politic cuprinzător, echilibrat şi aprofundat, care conduce la angajamente pentru ambele părţi.

(2)   Obiectivele acestui dialog sunt schimbul de informaţii, încurajarea înţelegerii reciproce şi facilitarea stabilirii de priorităţi şi de planuri comune, în special prin recunoaşterea legăturilor existente între diferitele aspecte ale relaţiilor dintre părţi şi diferitele domenii de cooperare, astfel cum sunt stabilite prin prezentul acord. Dialogul facilitează consultările şi consolidează cooperarea dintre părţi în cadrul forurilor internaţionale şi, de asemenea, promovează şi susţine un sistem de multilateralitate eficientă. Obiectivele dialogului includ, de asemenea, prevenirea situaţiilor în care una dintre părţi ar putea considera necesară recurgerea la procedurile de consultare prevăzute la articolele 96 şi 97.

(3)   Dialogul reglementează toate scopurile şi obiectivele prevăzute de prezentul acord, precum şi toate chestiunile de interes comun, general sau regional, inclusiv aspecte referitoare la integrarea regională şi continentală. Prin dialog, părţile contribuie la pace, securitate şi stabilitate şi promovează un mediu politic stabil şi democratic. Dialogul cuprinde strategii de cooperare, inclusiv agenda privind eficacitatea ajutorului, precum şi politici globale şi sectoriale, inclusiv mediul înconjurător, schimbările climatice, egalitatea între femei şi bărbaţi, migraţia şi chestiunile legate de patrimoniul cultural. De asemenea, abordează politicile globale şi sectoriale ale ambelor părţi care ar putea afecta realizarea obiectivelor de cooperare pentru dezvoltare.

(4)   Dialogul se concentrează, printre altele, pe chestiuni politice specifice de interes reciproc sau general în legătură cu obiectivele prezentului acord, în special în domeniul comerţului cu arme, al cheltuielilor militare excesive, al drogurilor, al criminalităţii organizate, al exploatării prin muncă a copiilor sau al discriminării pe orice criterii, cum ar fi pe criterii de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, provenienţă naţională sau socială, proprietate, statut la naştere sau alt statut. Dialogul cuprinde, de asemenea, o evaluare regulată a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, a principiilor democratice, a statului de drept şi a bunei guvernări.

(5)   Politicile generale de promovare a păcii şi de prevenire, gestionare şi soluţionare a conflictelor violente ocupă un loc important în cadrul acestui dialog, alături de necesitatea de a se ţine seama pe deplin de obiectivul de pace şi de stabilitate democratică în definirea domeniilor prioritare ale cooperării. Dialogul în acest context implică pe deplin organizaţiile regionale ACP relevante şi Uniunea Africană, după caz.

(6)   Dialogul se desfăşoară într-o manieră flexibilă. Dialogul este formal sau informal, în funcţie de necesităţi, şi se desfăşoară în cadrul sau în afara cadrului instituţional, implicând grupul ACP, Adunarea Parlamentară Mixtă, în forma şi la nivelul corespunzător, inclusiv la nivel naţional, regional, continental sau la nivelul întregului grup ACP.

(7)   Organizaţiile regionale şi reprezentanţii organizaţiilor societăţii civile, precum şi parlamentele naţionale ale statelor ACP se asociază la acest dialog, dacă este cazul.

(8)   După caz şi pentru a preveni situaţiile în care una dintre părţi ar putea considera necesară recurgerea la procedura de consultare prevăzută la articolul 96, dialogul care acoperă elementele esenţiale este sistematic şi formalizat în conformitate cu modalităţile prevăzute în anexa VII.”

6.

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

„Buna guvernare, pe care se bazează parteneriatul ACP-UE, susţine politicile interne şi internaţionale ale părţilor şi constituie un element fundamental al prezentului acord. Părţile convin că numai cazurile grave de corupţie, inclusiv luarea sau darea de mită care duce la astfel de cazuri de corupţie, astfel cum se menţionează la articolul 97, constituie o încălcare a respectivului element.”;

(b)

la alineatul (4) se adaugă următorul paragraf:

„Principiile de la baza elementelor esenţiale şi fundamentale definite în prezentul articol se aplică, de asemenea, statelor ACP, pe de o parte, şi Uniunii Europene şi statelor membre ale acesteia, pe de altă parte.”

7.

Articolul 10 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), a doua liniuţă se înlocuieşte cu următorul text:

„—

participarea sporită a parlamentelor naţionale ale statelor ACP, a autorităţilor locale descentralizate, dacă este cazul, şi a unei societăţi civile active şi organizate şi a sectorului privat.”;

(b)

la alineatul (2), cuvintele „economiei de piaţă” se înlocuiesc cu „economiei sociale de piaţă”.

8.

Articolul 11 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 11

Politici de consolidare a păcii, de prevenire şi de soluţionare a conflictelor, de reacţie la situaţiile de fragilitate

(1)   Părţile recunosc că pacea şi securitatea durabile sunt condiţionate de dezvoltare şi de reducerea sărăciei şi că dezvoltarea durabilă este condiţionată de pace şi securitate. Părţile aplică o politică activă, globală şi integrată de consolidare a păcii, de prevenire şi soluţionare a conflictelor şi de securitate umană şi abordează situaţiile de fragilitate în cadrul parteneriatului. Această politică se bazează pe principiul însuşirii şi se concentrează, în special, pe consolidarea capacităţilor naţionale, regionale şi continentale şi pe prevenirea timpurie a conflictelor violente prin rezolvarea directă a cauzelor lor profunde, inclusiv a sărăciei, şi prin combinarea, în mod adecvat, a tuturor instrumentelor disponibile.

Părţile recunosc că trebuie soluţionate ameninţările noi sau tot mai mari la adresa securităţii, cum ar fi criminalitatea organizată, pirateria şi traficul, în special de persoane, droguri şi arme. De asemenea, trebuie să se ţină seama de impactul provocărilor globale, cum ar fi şocurile pieţei financiare internaţionale, schimbările climatice şi pandemiile.

Părţile subliniază rolul important al organizaţiilor regionale în consolidarea păcii şi prevenirea şi soluţionarea conflictelor şi în abordarea ameninţărilor noi sau tot mai mari la adresa securităţii din Africa, o responsabilitate principală a Uniunii Africane.

(2)   Interdependenţa dintre securitate şi dezvoltare inspiră activităţile din domeniul consolidării păcii, al prevenirii şi soluţionării conflictelor, care combină abordările pe termen scurt şi pe termen lung ce cuprind şi depăşesc nivelul gestionării crizelor. Activităţile de contracarare a ameninţărilor noi sau tot mai mari la adresa securităţii sprijină, printre altele, aplicarea legii, inclusiv cooperarea la controalele de frontieră, sporirea gradului de securitate al lanţului internaţional de aprovizionare şi îmbunătăţirea măsurilor de protecţie pentru transportul aerian, maritim şi rutier.

Activităţile din domeniul consolidării păcii, al prevenirii şi soluţionării conflictelor includ, în special, asigurarea unui echilibru între oportunităţile politice, economice, sociale şi culturale oferite tuturor segmentelor societăţii, consolidarea legitimităţii democratice şi a eficienţei guvernării, stabilirea de mecanisme eficiente pentru concilierea paşnică a intereselor diferitelor grupuri, implicarea activă a femeilor, soluţionarea divergenţelor dintre diferite segmente ale societăţii, precum şi susţinerea unei societăţi civile active şi organizate. În acest sens, se acordă o atenţie specială dezvoltării sistemelor de alertă timpurie şi a mecanismelor de consolidare a păcii care ar contribui la prevenirea conflictelor.

(3)   Activităţile relevante includ, de asemenea, inter alia, susţinerea eforturilor de mediere, de negociere şi de reconciliere, a gestiunii regionale eficiente a resurselor naturale comune rare, a demobilizării şi reintegrării sociale a foştilor combatanţi, a rezolvării problemelor copiilor soldaţi şi a violenţei împotriva femeilor şi a copiilor. Sunt întreprinse acţiuni adecvate de limitare la un nivel responsabil a cheltuielilor militare şi a comerţului cu arme, inclusiv prin sprijinul acordat promovării şi aplicării de norme şi coduri de conduită agreate, precum şi de combatere a activităţilor care alimentează conflictele.

(3a)   Se pune un accent special pe lupta împotriva minelor antipersonal şi a resturilor explozive de război, precum şi pe combaterea fabricării, transferării, circulaţiei şi acumulării ilicite de arme de calibru mic şi arme uşoare şi a muniţiei acestora, inclusiv a stocurilor şi rezervelor securizate inadecvat şi gestionate ineficient şi a răspândirii necontrolate a acestora.

Părţile convin să coordoneze, să respecte şi să îşi îndeplinească pe deplin obligaţiile ce le revin în temeiul tuturor convenţiilor şi instrumentelor internaţionale relevante şi, în acest sens, se angajează să coopereze la nivel naţional, regional şi continental.

(3b)   Părţile se angajează, de asemenea, să coopereze pentru prevenirea activităţilor mercenare în conformitate cu obligaţiile care le revin în temeiul tuturor convenţiilor şi a instrumentelor internaţionale relevante şi în temeiul legislaţiilor şi reglementărilor proprii.

(4)   Pentru abordarea strategică şi eficientă a situaţiilor de fragilitate, părţile fac schimb de informaţii şi facilitează reacţiile preventive care combină în mod coerent instrumentele de cooperare diplomatică, de securitate şi de dezvoltare. Părţile stabilesc cel mai bun mod de a consolida capacităţile statelor pentru îndeplinirea funcţiilor de bază şi stimularea voinţei politice de reformă, respectând în acelaşi timp principiul însuşirii. În situaţiile de fragilitate, dialogul politic este deosebit de important şi este dezvoltat şi consolidat într-o şi mai mare măsură.

(5)   În situaţii de conflict violent, părţile iau toate măsurile adecvate pentru prevenirea intensificării violenţei, limitarea propagării sale şi facilitarea soluţionării pe cale paşnică a diferendelor existente. O atenţie specială se acordă efortului de a garanta că resursele financiare ale cooperării sunt folosite în conformitate cu principiile şi obiectivele parteneriatului şi prevenind deturnarea fondurilor în scopuri beligerante.

(6)   În situaţii post-conflict, părţile iau toate măsurile necesare pentru a stabiliza situaţia în cursul tranziţiei pentru a facilita revenirea la o situaţie de non-violenţă, stabilitate şi democraţie. Părţile asigură crearea legăturilor necesare între măsurile de urgenţă, reabilitarea şi cooperarea în vederea dezvoltării.

(7)   Pentru promovarea consolidării păcii şi a justiţiei internaţionale, părţile îşi reafirmă hotărârea în vederea:

împărtăşirii experienţei în adoptarea modificărilor juridice necesare pentru a permite ratificarea şi punerea în aplicare a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale; şi

luptei împotriva criminalităţii internaţionale în conformitate cu dreptul internaţional, ţinând seama în mod corespunzător de Statutul de la Roma.

Părţile urmăresc să ia măsuri pentru ratificarea şi punerea în aplicare a Statutului de la Roma şi a instrumentelor conexe.”

9.

Articolul 12 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 12

Coerenţa politicilor comunitare şi impactul lor asupra punerii în aplicare a prezentului acord

Părţile s-au angajat să abordeze coerenţa politicilor pentru dezvoltare într-un mod direct, strategic şi orientat spre parteneriat, inclusiv prin consolidarea dialogului pe aspectele legate de coerenţa politicilor pentru dezvoltare. Uniunea recunoaşte că politicile Uniunii – altele decât politica de dezvoltare – pot sprijini priorităţile de dezvoltare ale statelor ACP în acord cu obiectivele prezentului acord. Pe această bază, Uniunea va mări coerenţa acestor politici în vederea realizării obiectivelor prezentului acord.

Fără a aduce atingere articolului 96, în cazul în care Comunitatea intenţionează, în cadrul competenţelor sale, să ia o măsură care ar putea afecta, în contextul obiectivelor prezentului acord, interesele ţărilor ACP, aceasta informează în timp util grupul ACP în legătură cu intenţiile sale. În acest sens, Comisia informează cu regularitate Secretariatul grupului ACP cu privire la propunerile planificate şi comunică simultan propunerea sa pentru asemenea măsuri. După caz, poate avea loc, de asemenea, o solicitare de informaţii la iniţiativa ţărilor ACP.

La cererea lor, consultările au loc în cel mai scurt termen, astfel încât să se poată ţine seama înaintea deciziei finale de preocupările acestora privind impactul măsurilor respective.

După aceste consultări, ţările ACP şi grupul ACP pot, în afară de aceasta, să îşi comunice în cel mai scurt termen preocupările în scris către Comunitate şi să prezinte sugestii de modificare, indicând modul în care se poate răspunde preocupărilor lor.

În cazul în care Comunitatea nu dă curs observaţiilor ţărilor ACP, le informează cât mai curând posibil, indicând motivele sale.

De asemenea, grupul ACP primeşte, în măsura posibilului în avans, informaţii adecvate privind intrarea în vigoare a respectivelor decizii.”

10.

Articolul 14 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 14

Instituţiile mixte

(1)   Instituţiile mixte ale prezentului acord sunt Consiliul de miniştri, Comitetul ambasadorilor şi Adunarea Parlamentară Mixtă.

(2)   Instituţiile mixte şi instituţiile înfiinţate în temeiul acordurilor de parteneriat economic, fără a aduce atingere dispoziţiilor relevante ale acordurilor de parteneriat economic existente sau viitoare, depun eforturi să asigure coordonarea, coerenţa şi complementaritatea, precum şi un flux eficient şi reciproc de informaţii.”

11.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 14a

Reuniuni ale şefilor de state sau de guverne

Părţile se reunesc la nivelul şefilor de state sau de guverne, de comun acord, într-un format adecvat.”

12.

Articolul 15 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

„Consiliul de miniştri se reuneşte în mod obişnuit o dată pe an, la iniţiativa preşedintelui său, şi ori de câte ori este necesar, într-o formă şi o compunere geografică corespunzătoare chestiunilor care urmează a fi abordate. Aceste reuniuni asigură consultări la nivel înalt privind chestiuni de interes deosebit pentru părţi, completând activitatea desfăşurată în cadrul Comitetului ministerial comercial mixt, prevăzut la articolul 38, şi în cadrul Comitetului ACP-CE de cooperare pentru finanţarea dezvoltării, prevăzut la articolul 83, care se integrează în reuniunile regulate anuale ale Consiliului de miniştri.”;

(b)

la alineatul (3), al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

„Acesta poate adopta decizii obligatorii pentru părţi şi poate formula rezoluţii, recomandări şi avize, în cadrul reuniunii regulate anuale sau prin procedură scrisă. Consiliul raportează anual Adunării Parlamentare Mixte cu privire la punerea în aplicare a prezentului acord. Acesta examinează şi ia în considerare rezoluţiile şi recomandările adoptate de Adunarea Parlamentară Mixtă.”

13.

Articolul 17 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(i)

a treia şi a patra liniuţă se înlocuiesc cu următorul text:

„—

de a examina chestiunile privind dezvoltarea şi Parteneriatul ACP-UE, inclusiv acordurile de parteneriat economic, alte acorduri comerciale, Fondul de Dezvoltare şi documentele de strategie de ţară şi de strategie regională. În acest sens, Comisia transmite astfel de documente de strategie spre informare Adunării Parlamentare Mixte;

de a examina raportul anual al Consiliului de miniştri privind punerea în aplicare a prezentului acord şi de a adopta rezoluţii şi a face recomandări Consiliului de miniştri în vederea realizării obiectivelor prezentului acord;”;

(ii)

se adaugă următoarea liniuţă:

„—

de a pleda în favoarea dezvoltării instituţionale şi a consolidării capacităţilor parlamentelor naţionale în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) din prezentul acord.”;

(b)

alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

„(3)   Adunarea Parlamentară Mixtă se reuneşte de două ori pe an în sesiune plenară, alternativ în Uniunea Europeană şi într-o ţară ACP. În vederea consolidării integrării regionale şi a încurajării cooperării dintre parlamentele naţionale, reuniunile membrilor Parlamentului European şi ai parlamentelor ţărilor ACP se organizează la nivel regional.

Asemenea reuniuni la nivel regional se organizează în conformitate cu obiectivele stabilite la articolul 14 alineatul (2) din prezentul acord.”

14.

La articolul 19, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Cooperarea se raportează la concluziile conferinţelor Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la obiectivele, scopurile şi programele de acţiune convenite la nivel internaţional şi la aplicarea lor, ca bază a principiilor de dezvoltare. Cooperarea se referă, de asemenea, la obiectivele internaţionale ale cooperării pentru dezvoltare şi acordă o atenţie specială utilizării de indicatori calitativi şi cantitativi ai progreselor realizate. Părţile depun eforturi concertate pentru accelerarea progreselor în direcţia atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.”

15.

Articolul 20 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(i)

partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Obiectivele cooperării ACP-CE pentru dezvoltare sunt urmărite prin strategiile integrate care combină componentele economice, sociale, culturale, de mediu şi instituţionale ale dezvoltării care trebuie însuşite la nivel local. Astfel, cooperarea asigură un cadru coerent de susţinere a strategiilor de dezvoltare ale ţărilor ACP, asigurând complementaritate şi interacţiune între diferitele componente, în special la nivel naţional şi regional şi între aceste niveluri. În acest context şi în cadrul politicilor de dezvoltare şi al reformelor puse în aplicare de ţările ACP, strategiile de cooperare ACP-CE la nivel naţional şi, după caz, la nivel regional urmăresc:”;

(ii)

litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:

„(a)

realizarea unei creşteri economice rapide, susţinute şi creatoare de locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat, creşterea ocupării forţei de muncă şi îmbunătăţirea accesului la activităţile economice şi la resursele productive;”;

(iii)

se introduce următoarea literă:

„(aa)

promovarea cooperării şi a integrării regionale;”;

(b)

alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   În vederea integrării lor în toate domeniile cooperării, se ţine seama în mod sistematic de următoarele chestiuni tematice sau transversale: drepturile omului, chestiunile privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi, democraţia, buna guvernare, dezvoltarea durabilă din punct de vedere al mediului, schimbările climatice, bolile transmisibile şi netransmisibile, dezvoltarea instituţională şi consolidarea capacităţilor. Aceste domenii sunt, de asemenea, eligibile pentru sprijin comunitar.”

16.

Articolul 21 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), în partea introductivă, cuvintele „investiţiile private” se înlocuiesc cu „investiţiile”;

(b)

la alineatul (3) litera (c), cuvântul „intensificarea” se înlocuieşte cu „consolidarea”;

(c)

alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

„(5)   Sprijinirea investiţiilor şi a dezvoltării sectorului privat cuprinde acţiuni şi iniţiative la nivel macro-, mezo- şi microeconomic şi promovează căutarea unor mecanisme de finanţare inovatoare, inclusiv combinarea şi echilibrarea surselor publice şi private de finanţare pentru dezvoltare.”;

(d)

se adaugă următorul alineat:

„(6)   Cooperarea sprijină investiţiile în infrastructura de bază din partea sectorului public care urmăresc dezvoltarea sectorului privat, creşterea economică şi eradicarea sărăciei.”

17.

La articolul 22 alineatul (1) litera (b), partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(b)

politici structurale destinate consolidării rolului diferiţilor actori, în special al celor din sectorul privat, şi îmbunătăţirea mediului pentru intensificarea mobilizării resurselor interne şi creşterea volumului de afaceri, promovarea investiţiilor şi a ocupării forţei de muncă, precum şi pentru:”.

18.

Articolul 23 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 23

Dezvoltarea sectorului economic

Cooperarea sprijină reformele politice şi instituţionale durabile şi investiţiile necesare pentru accesul echitabil la activităţile economice şi la resursele productive, în special:

(a)

dezvoltarea sistemelor de formare care contribuie la creşterea productivităţii în sectoarele formal şi informal;

(b)

capitalul, creditul şi terenul, în special în ceea ce priveşte drepturile de proprietate şi de exploatare;

(c)

elaborarea de strategii rurale care urmăresc stabilirea unui cadru pentru planificarea descentralizată, repartizarea şi gestionarea resurselor, conform unei abordări participative;

(d)

elaborarea de strategii în vederea intensificării producţiei şi a productivităţii agricole în statele ACP asigurând, în special, finanţarea necesară pentru cercetările din domeniul agriculturii, factorii de producţie agricolă şi serviciile agricole, infrastructura rurală de susţinere şi reducerea şi gestionarea riscurilor. Sprijinul include investiţii publice şi private în agricultură, încurajarea elaborării de politici şi strategii agricole, consolidarea organizaţiilor de agricultori şi ale sectorului privat, gestionarea resurselor naturale şi dezvoltarea şi funcţionarea pieţelor agricole. Strategiile de producţie agricolă consolidează politicile naţionale şi regionale de securitate alimentară şi integrare regională; în acest context, cooperarea sprijină eforturile statelor ACP de a spori competitivitatea exporturilor de mărfuri ale acestora şi de a-şi adapta strategiile de exportare a mărfurilor în funcţie de condiţiile comerciale în evoluţie;

(e)

dezvoltarea durabilă a resurselor de apă, pe baza principiilor integrate de gestionare a resurselor de apă, asigurând distribuţia echitabilă şi durabilă a resurselor de apă comune între diferiţii utilizatori;

(f)

dezvoltarea durabilă a acvaculturii şi pescuitului care includ atât pescuitul în apele interioare, cât şi resursele marine din cadrul zonelor economice exclusive ale statelor ACP;

(g)

infrastructurile economice şi tehnologiile şi serviciile, inclusiv transportul, sistemele de telecomunicaţii, serviciile de comunicaţii şi dezvoltarea societăţii informaţionale;

(h)

dezvoltarea unor sectoare industriale, miniere şi energetice competitive, prin încurajarea participării şi a dezvoltării sectorului privat;

(i)

dezvoltarea comerţului, inclusiv promovarea comerţului echitabil;

(j)

dezvoltarea sectorului de afaceri, a sectorului financiar şi bancar şi a altor servicii;

(k)

dezvoltarea turismului;

(l)

dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor ştiinţifice, tehnologice şi de cercetare, inclusiv consolidarea, transferul şi absorbţia noilor tehnologii;

(m)

consolidarea capacităţilor în sectoarele productive, în special în sectoarele public şi privat;

(n)

promovarea cunoştinţelor tradiţionale; şi

(o)

elaborarea şi punerea în aplicare a unor strategii specifice de adaptare care abordează impactul erodării preferenţiale, incluzând eventual activităţile menţionate la literele (a)-(n) de mai sus.”

19.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 23a

Pescuitul

Recunoscând rolul central pe care îl au pescuitul şi acvacultura în statele ACP prin contribuţia lor pozitivă la crearea de locuri de muncă, la generarea de venituri, la securitatea alimentară şi la mijloacele de subzistenţă ale comunităţilor rurale şi de coastă şi, prin urmare, la reducerea sărăciei, cooperarea urmăreşte dezvoltarea într-o mai mare măsură a sectoarelor acvaculturii şi pescuitului din statele ACP pentru a creşte în mod durabil beneficiile sociale şi economice aferente.

Programele şi activităţile de cooperare sprijină, printre altele, elaborarea şi punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare şi a planurilor de gestionare în domeniul acvaculturii şi pescuitului durabil în ţările şi regiunile ACP, integrarea acvaculturii şi pescuitului în strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare, dezvoltarea infrastructurii şi a cunoştinţelor tehnice necesare pentru a permite statelor ACP să producă o valoare durabilă maximă din pescuit şi acvacultură, consolidarea capacităţilor ţărilor ACP pentru a face faţă provocărilor externe care le împiedică să îşi valorifice la maximum resursele piscicole şi promovarea şi dezvoltarea de întreprinderi comune pentru investiţii în sectoarele pescuitului şi acvaculturii din ţările ACP. Orice acord cu privire la pescuit care se poate negocia între Comunitate şi ţările ACP trebuie să ţină seama în mod corespunzător de concordanţa cu strategiile de dezvoltare din acest domeniu.

Consultări la nivel înalt, inclusiv la nivel ministerial, pot fi organizate de comun acord în vederea instituirii, îmbunătăţirii şi/sau consolidării cooperării ACP-UE pentru dezvoltare în domeniul acvaculturii şi pescuitului durabil.”

20.

La articolul 25 alineatul (1), literele (a) şi (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

îmbunătăţirea educaţiei şi a formării profesionale la toate nivelurile, colaborarea în direcţia recunoaşterii calificărilor din învăţământul terţiar, instituirea sistemelor de asigurare a calităţii pentru educaţie, inclusiv educaţie şi formare profesională asigurate online sau prin alte mijloace neconvenţionale, şi consolidarea capacităţilor şi a competenţelor tehnice;

(b)

îmbunătăţirea sistemelor de sănătate, în special a accesului echitabil la servicii medicale complete şi de calitate, şi a nutriţiei, prin eliminarea foametei şi a malnutriţiei, şi asigurarea unei aprovizionări şi a unei securităţi alimentare corespunzătoare, inclusiv prin sprijinirea măsurilor de tip «plasă de siguranţă»;”.

21.

Articolul 27 se modifică după cum urmează:

(a)

titlul se înlocuieşte cu următorul text:

„Cultură şi dezvoltare”.

(b)

litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:

„(c)

recunoaşterea, conservarea şi promovarea valorilor patrimoniului cultural, sprijinirea dezvoltării capacităţilor din acest sector;”;

(c)

se adaugă următoarele litere:

„(e)

recunoaşterea şi sprijinirea rolului actorilor culturali şi al reţelelor culturale şi a contribuţiei acestora la dezvoltarea durabilă; şi

(f)

promovarea dimensiunii culturale în educaţie şi participarea tinerilor la activităţile culturale.”

22.

Articolele 28, 29 şi 30 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 28

Abordare generală

(1)   Cooperarea ACP-UE contribuie în mod eficient la realizarea obiectivelor şi a priorităţilor stabilite de statele ACP în cadrul cooperării şi integrării regionale.

(2)   În conformitate cu obiectivele generale prevăzute la articolele 1 şi 20, cooperarea ACP-UE urmăreşte:

(a)

promovarea păcii şi a stabilităţii, precum şi prevenirea şi soluţionarea conflictelor;

(b)

intensificarea dezvoltării economice şi a cooperării economice prin construirea unor pieţe mai mari, libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă şi tehnologiei între ţările ACP, diversificarea accelerată a economiilor statelor ACP, promovarea şi extinderea comerţului între ţările ACP şi cu ţări terţe şi integrarea treptată a statelor ACP în economia mondială;

(c)

promovarea gestionării provocărilor de dezvoltare durabilă cu dimensiune transnaţională, printre altele, prin coordonarea şi armonizarea politicilor de cooperare regionale.

(3)   În conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 58, cooperarea sprijină, de asemenea, cooperarea interregională şi intra-ACP, cum ar fi cooperarea care implică:

(a)

una sau mai multe organizaţii regionale ACP, inclusiv la nivel continental;

(b)

ţările şi teritoriile de peste mări (TTPM) şi regiunile ultraperiferice ale Europei;

(c)

ţările în curs de dezvoltare care nu fac parte din grupul statelor ACP.

Articolul 29

Cooperarea ACP-UE în sprijinul cooperării şi integrării regionale

(1)   În domeniul stabilităţii, păcii şi prevenirii conflictelor, cooperarea sprijină:

(a)

promovarea şi dezvoltarea unui dialog politic regional în domeniile prevenirii şi soluţionării conflictelor, drepturilor omului şi democratizării, schimbului, organizării de reţele şi promovării mobilităţii între diferiţii actori ai dezvoltării, în special în cadrul societăţii civile;

(b)

promovarea iniţiativelor şi a politicilor regionale privind chestiunile de securitate, inclusiv controlul armelor, lupta împotriva drogurilor, criminalitatea organizată, spălarea banilor, mita şi corupţia.

(2)   În domeniul integrării economice regionale, cooperarea sprijină:

(a)

participarea ţărilor ACP cel mai puţin dezvoltate (TPD) la stabilirea pieţelor regionale şi participarea la beneficiile acestora;

(b)

punerea în aplicare a politicilor sectoriale de reformă economică la nivel regional;

(c)

liberalizarea comerţului şi a plăţilor;

(d)

promovarea investiţiilor transfrontaliere atât străine, cât şi interne şi a altor iniţiative regionale sau subregionale de integrare economică;

(e)

atenuarea efectelor costurilor de tranziţie nete ale integrării regionale asupra veniturilor bugetare şi a balanţei de plăţi;

(f)

infrastructura, în special transportul şi comunicaţiile şi siguranţa acestora, şi serviciile, inclusiv dezvoltarea de oportunităţi regionale în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).

(3)   În domeniul politicilor regionale pentru dezvoltare durabilă, cooperarea sprijină priorităţile regiunilor ACP şi în special:

(a)

mediul şi gestionarea durabilă a resurselor naturale, inclusiv a apei şi a energiei, şi combaterea schimbărilor climatice;

(b)

securitatea alimentară şi agricultura;

(c)

sănătatea, educaţia şi formarea profesională;

(d)

cercetarea şi dezvoltarea tehnologică;

(e)

iniţiativele regionale de pregătire pentru dezastre şi de atenuare a efectelor acestora, precum şi reconstrucţia în urma dezastrelor.

Articolul 30

Consolidarea capacităţilor în sprijinul cooperării şi integrării regionale ACP

În vederea asigurării eficacităţii şi eficienţei politicilor regionale, cooperarea dezvoltă şi consolidează capacităţile:

(a)

instituţiilor şi organizaţiilor de integrare regională înfiinţate de statele ACP şi ale celor cu participarea statelor ACP care promovează cooperarea şi integrarea regională;

(b)

guvernelor şi parlamentelor naţionale în materie de integrare regională; şi

(c)

actorilor non-statali, inclusiv în sectorul privat.”

23.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 31a

HIV/SIDA

Cooperarea sprijină eforturile statelor ACP de a elabora şi consolida în toate sectoarele politici şi programe care urmăresc să combată pandemia HIV/SIDA şi să prevină obstrucţionarea dezvoltării de către aceasta. Cooperarea sprijină statele ACP să asigure şi să menţină accesul universal la prevenirea, tratamentul, asistenţa medicală şi sprijinul în cazul HIV/SIDA şi urmăreşte în special:

(a)

sprijinirea elaborării şi punerii în aplicare a unor strategii şi planuri multisectoriale cuprinzătoare pentru HIV/SIDA ca prioritate în cadrul planurilor naţionale şi regionale de dezvoltare;

(b)

implicarea, în cadrul acţiunilor naţionale de răspuns la HIV/SIDA, a tuturor sectoarelor de dezvoltare corespunzătoare şi asigurarea unei mobilizări pe scară largă a părţilor interesate de la toate nivelurile;

(c)

consolidarea sistemelor naţionale de sănătate şi soluţionarea lipsei de resurse umane în domeniul sănătăţii ca bază pentru asigurarea accesului universal la prevenirea, tratamentul, asistenţa medicală şi alte servicii de sănătate în cazul HIV/SIDA şi integrarea eficientă a acestora;

(d)

combaterea inegalităţii dintre femei şi bărbaţi, a violenţei şi a abuzului pe criterii de sex ca factori determinanţi ai pandemiei HIV/SIDA şi intensificarea eforturilor pentru apărarea drepturilor femeilor şi fetelor, dezvoltarea unor programe şi servicii în materie de HIV/SIDA diferenţiate pentru femei şi fete, incluzându-le pe cele privind sănătatea şi drepturile sexuale şi de reproducere, şi sprijinirea implicării depline a femeilor în planificarea şi luarea deciziilor aferente strategiilor şi programelor în materie de HIV/SIDA;

(e)

dezvoltarea unor cadre juridice şi politice de susţinere şi eliminarea legilor, a politicilor şi a practicilor punitive, a stigmatelor şi a discriminării care subminează drepturile omului, cresc vulnerabilitatea la HIV/SIDA şi inhibă accesul la prevenirea, tratamentul, asistenţa medicală şi sprijinul eficace în cazul HIV/SIDA, inclusiv la medicamente, produse şi servicii pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA şi populaţiile cu cel mai înalt grad de risc;

(f)

obţinerea accesului la o prevenire completă, pe bază de dovezi, a HIV/SIDA, care ţine seama de factorii locali determinanţi ai epidemiei şi de nevoile specifice ale femeilor, tinerilor şi populaţiilor cu cel mai înalt grad de risc;

(g)

asigurarea accesului universal şi fiabil la medicamente sigure, de înaltă calitate şi accesibile şi la produse pentru sănătate, inclusiv la produse pentru sănătatea sexuală şi reproductivă.”

24.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 32a

Schimbările climatice

Părţile recunosc că schimbările climatice reprezintă o provocare globală gravă pentru mediu şi o ameninţare pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care necesită sprijin financiar suficient, previzibil şi în timp util. Din aceste motive şi în conformitate cu dispoziţiile articolului 32, în special cu dispoziţiile alineatului (2) litera (a) din respectivul articol, cooperarea:

(a)

recunoaşte vulnerabilitatea statelor ACP, în special a statelor insulare mici şi aflate la altitudine joasă, la fenomenele climatice cum ar fi eroziunea zonelor de coastă, cicloanele, inundaţiile şi strămutările provocate de mediu şi, în special, vulnerabilitatea ţărilor ACP cel mai puţin dezvoltate şi fără ieşire la mare la numărul din ce în ce mai mare de inundaţii, secete, despăduriri şi deşertificări;

(b)

consolidează şi sprijină politicile şi programele de atenuare şi de adaptare la consecinţele schimbărilor climatice şi la ameninţarea prezentată de acestea, inclusiv prin dezvoltare instituţională şi consolidarea capacităţilor;

(c)

sporeşte capacităţii statelor ACP de a dezvolta piaţa globală a carbonului şi de a participa la aceasta; şi

(d)

se concentrează asupra următoarelor activităţi:

(i)

integrarea schimbărilor climatice în strategiile de dezvoltare şi în eforturile de reducere a sărăciei;

(ii)

accentuarea dimensiunii politice a schimbărilor climatice în cadrul cooperării pentru dezvoltare, inclusiv printr-un dialog politic adecvat;

(iii)

sprijinirea statelor ACP în eforturile de adaptare la schimbările climatice în sectoare de interes precum agricultura, gestionarea apelor şi infrastructura, inclusiv prin transferul şi adoptarea de tehnologii ecologice relevante;

(iv)

promovarea reducerii riscului de dezastru, ţinând seama de faptul că o proporţie din ce în ce mai mare a dezastrelor se datorează schimbărilor climatice;

(v)

oferirea de sprijin financiar şi tehnic pentru acţiunile de atenuare ale statelor ACP în acord cu obiectivele lor de reducere a sărăciei şi de dezvoltare durabilă, incluzând reducerea emisiilor cauzate de despădurire şi degradarea pădurilor şi reducerea emisiilor în sectorul agricol;

(vi)

îmbunătăţirea informaţiilor şi prognozelor meteorologice şi climatice şi a sistemelor de alertă timpurie; şi

(vii)

promovarea surselor de energie regenerabile şi a tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon care intensifică dezvoltarea durabilă.”

25.

La articolul 33 alineatul (3), litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:

„(c)

îmbunătăţirii şi consolidării gestionării finanţelor publice şi fiscale în vederea desfăşurării de activităţi economice în ţările ACP şi sporirii veniturilor din impozite ale acestora, respectând totodată pe deplin suveranitatea statelor ACP în acest domeniu.

Măsurile pot include:

(i)

optimizarea capacităţilor de gestionare a veniturilor interne, inclusiv construirea unor sisteme fiscale eficace, eficiente şi durabile;

(ii)

promovarea participării la structurile şi procesele internaţionale de cooperare fiscală în vederea facilitării dezvoltării continue şi a conformităţii eficiente cu standardele internaţionale;

(iii)

sprijinirea punerii în aplicare a celor mai bune practici internaţionale în materie fiscală, inclusiv a principiului transparenţei şi schimbului de informaţii, în ţările ACP care s-au angajat prin acestea;”.

26.

La articolul 34, alineatele (2)-(4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Obiectivul final al cooperării economice şi comerciale este să se permită ţărilor ACP să participe pe deplin la comerţul internaţional. În acest context, se ţine seama în special de necesitatea ca ţările ACP să participe activ la negocierile comerciale multilaterale. Ţinându-se seama de nivelul actual de dezvoltare al ţărilor ACP, cooperarea economică şi comercială trebuie să le permită să facă faţă provocărilor globalizării şi să se adapteze progresiv la noile condiţii ale comerţului internaţional, facilitându-li-se, prin aceasta, trecerea la economia globală liberalizată. În acest context, trebuie să se acorde o atenţie deosebită vulnerabilităţii multor ţări ACP datorate dependenţei acestora de mărfuri sau de câteva produse cheie, inclusiv produse agroindustriale cu valoare adăugată, precum şi riscului de erodare preferenţială.

(3)   În acest scop, cooperarea economică şi comercială urmăreşte, prin strategii naţionale şi regionale de dezvoltare, definite la titlul I, consolidarea capacităţilor de producţie, de aprovizionare şi comerciale ale ţărilor ACP, precum şi a capacităţii lor de a atrage investiţii. În afară de aceasta, cooperarea urmăreşte crearea unei noi dinamici a schimburilor dintre părţi, consolidarea politicilor comerciale şi de investiţii ale ţărilor ACP, reducerea dependenţei lor de mărfuri, promovarea unor economii mai diversificate şi îmbunătăţirea capacităţii lor de a rezolva chestiunile legate de comerţ.

(4)   Cooperarea economică şi comercială este aplicată în deplină conformitate cu dispoziţiile Acordului de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), inclusiv tratamentul special şi diferenţiat în funcţie de interesele reciproce ale părţilor şi nivelurile lor de dezvoltare. De asemenea, abordează efectele erodării preferenţiale în deplină conformitate cu angajamentele multilaterale.”

27.

La articolul 35, alineatele (1) şi (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Cooperarea economică şi comercială trebuie să se bazeze pe un parteneriat veritabil, strategic şi consolidat. În afară de aceasta, ea se bazează pe o abordare globală, fondată pe punctele forte şi pe rezultatele precedentelor convenţii ACP-CE.

(2)   Cooperarea economică şi comercială se bazează pe iniţiativele de integrare regională ale ţărilor ACP. Cooperarea în sprijinul cooperării şi integrării regionale, definite la titlul I, şi cooperarea economică şi comercială se consolidează reciproc. Cooperarea economică şi comercială rezolvă, în special, constrângerile cererii şi ofertei, în special interconectivitatea infrastructurii, diversificarea economică şi măsurile de dezvoltare a schimburilor, ca mijloace de creştere a competitivităţii statelor ACP. Se acordă, aşadar, importanţa cuvenită măsurilor corespunzătoare din strategiile de dezvoltare ale statelor şi regiunilor ACP care beneficiază de sprijin comunitar, în special prin oferirea de ajutor pentru comerţ.”

28.

Articolele 36 şi 37 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 36

Modalităţi

(1)   Având în vedere obiectivele şi principiile prevăzute anterior, părţile convin să ia toate măsurile necesare pentru a asigura încheierea de noi acorduri de parteneriat economic compatibile cu OMC, eliminând treptat barierele în calea comerţului dintre ele şi consolidând cooperarea în toate domeniile legate de comerţ.

(2)   Acordurile de parteneriat economic, în calitate de instrumente de dezvoltare, urmăresc promovarea integrării line şi treptate a statelor ACP în economia mondială, în special prin valorificarea la maxim a potenţialului de integrare regională şi de comerţ sud-sud.

(3)   Părţile convin ca aceste noi acorduri comerciale să fie introduse progresiv.

Articolul 37

Proceduri

(1)   În timpul negocierilor acordurilor de parteneriat economic, se asigură, în conformitate cu dispoziţiile titlului I şi ale articolului 35, dezvoltarea capacităţilor sectoarelor publice şi private ale ţărilor ACP, în special prin luarea de măsuri destinate sporirii competitivităţii, consolidării organizaţiilor regionale şi susţinerii iniţiativelor de integrare comercială regională, după caz, cu asistenţă pentru ajustarea bugetară şi reforma fiscală, precum şi modernizării şi dezvoltării infrastructurilor şi promovării investiţiilor.

(2)   Părţile examinează la intervale regulate progresele negocierilor prevăzute la articolul 38.

(3)   Negocierile acordurilor de parteneriat economic se realizează cu ţările ACP care se consideră pregătite pentru acestea, la nivelul pe care ele îl consideră adecvat, în conformitate cu procedurile convenite de grupul ACP şi în vederea sprijinirii proceselor de integrare regională dintre ţările ACP.

(4)   Negocierile acordurilor de parteneriat economic urmăresc, în special, stabilirea programului de eliminare treptată a barierelor în calea comerţului dintre părţi, în conformitate cu normele OMC în materie. În ceea ce priveşte Comunitatea, liberalizarea schimburilor se bazează pe acquis şi urmăreşte îmbunătăţirea accesului actual al ţărilor ACP pe piaţă, în special, printr-o reexaminare a regulilor de origine. Negocierile ţin seama de nivelul de dezvoltare şi de impactul socioeconomic al măsurilor comerciale asupra ţărilor ACP şi de capacitatea lor de a se adapta şi a-şi adapta economiile la procesul de liberalizare. Prin urmare, negocierile sunt cât se poate de flexibile în ceea ce priveşte stabilirea unei perioade de tranziţie cu o durată suficientă, reglementarea finală a produselor, ţinând seama de sectoarele sensibile, şi gradul de asimetrie în ceea ce priveşte programul pentru defalcarea tarifelor, rămânând în acelaşi timp în conformitate cu normele OMC în vigoare la acea dată.

(5)   Părţile cooperează şi colaborează strâns în cadrul OMC în vederea explicării şi justificării acordurilor încheiate, în special în ceea ce priveşte gradul de flexibilitate disponibil.

(6)   Părţile discută, de asemenea, modul de simplificare şi reexaminare a regulilor de origine, incluzând dispoziţiile privind cumulul, care se aplică exporturilor lor.

(7)   După încheierea unui acord de parteneriat economic, statele ACP care nu sunt părţi la respectivul acord pot solicita aderarea la acesta în orice moment.

(8)   În contextul cooperării ACP-UE în sprijinul cooperării şi integrării regionale ACP, descrise la titlul I, şi în conformitate cu articolul 35, părţile acordă o atenţie specială nevoilor care apar în urma punerii în aplicare a acordurilor de parteneriat economic. Se aplică principiile descrise la articolul 1 din anexa IV la prezentul acord. În acest sens, părţile convin asupra utilizării unui mecanism de finanţare regional nou sau existent prin care ar putea fi canalizate resursele din cadrul financiar multianual de cooperare şi alte resurse suplimentare.”

29.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 37a

Alte acorduri comerciale

(1)   În contextul tendinţelor politice comerciale actuale ce urmăresc o mai mare liberalizare a comerţului, UE şi statele ACP pot lua parte la negocieri şi la punerea în aplicare a unor acorduri care determină liberalizarea într-o şi mai mare măsură a schimburilor multilaterale şi bilaterale. O astfel de liberalizare poate conduce la o erodare a preferinţelor acordate statelor ACP şi poate afecta poziţia competitivă a acestora pe piaţa UE, precum şi eforturile lor de dezvoltare pe care UE este interesată să le sprijine.

(2)   În conformitate cu obiectivele de cooperare economică şi comercială, UE depune eforturi să aplice măsuri pentru înlăturarea posibilelor efecte negative ale liberalizării, în vederea menţinerii unui acces preferenţial semnificativ în cadrul sistemului de schimburi multilaterale pentru statele ACP cât mai mult timp posibil, şi să se asigure că o eventuală reducere inevitabilă a preferinţelor este introdusă progresiv de-a lungul unei perioade cât mai lungi.”

30.

La articolul 38, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Comitetul ministerial comercial discută orice chestiune legată de comerţ de interes pentru toate statele ACP şi, în special, monitorizează cu regularitate negocierile şi punerea în aplicare a acordurilor de parteneriat economic. Comitetul acordă o atenţie specială negocierilor comerciale multilaterale în curs şi examinează impactul iniţiativelor de liberalizare mai largi asupra comerţului ACP-CE şi a dezvoltării economiilor ACP. Acesta prezintă rapoarte şi recomandări adecvate Consiliului de miniştri, inclusiv privind orice măsuri de susţinere, în vederea sporirii avantajelor acordurilor comerciale ACP-CE.”

31.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 38a

Consultări

(1)   În cazul în care noile măsuri sau măsurile prevăzute în programe adoptate de Comunitate pentru apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative în scopul facilitării comerţului sunt de natură să afecteze interesele uneia sau mai multora din statele ACP, Comunitatea informează Secretariatul grupului ACP şi statele ACP în cauză înainte de adoptarea unor astfel de măsuri.

(2)   Pentru a permite Comunităţii să ţină seama de interesele grupului ACP, la cererea acestuia din urmă, sunt organizate consultări în conformitate cu dispoziţiile articolului 12 din prezentul acord, în vederea ajungerii la o soluţie satisfăcătoare.

(3)   În cazul în care normele sau regulamentele comunitare existente adoptate pentru a facilita comerţul afectează interesele uneia sau mai multora din statele ACP sau în cazul în care aceste interese sunt afectate de interpretarea, aplicarea sau administrarea unor astfel de norme sau regulamente, la cererea statelor ACP în cauză, sunt organizate consultări în conformitate cu dispoziţiile articolului 12, în vederea ajungerii la o soluţie satisfăcătoare.

(4)   În vederea găsirii unei soluţii satisfăcătoare, părţile pot ridica, de asemenea, în cadrul Comitetului ministerial comercial mixt, orice alte probleme legate de comerţ care ar putea apărea în urma măsurilor luate sau prevăzute de statele membre.

(5)   Părţile se informează reciproc în legătură cu astfel de măsuri pentru a asigura eficienţa consultărilor.

(6)   Părţile convin că organizarea de consultări în cadrul instituţiilor unui acord de parteneriat economic şi furnizarea de informaţii prin intermediul acestora pe temele incluse în domeniul de aplicare al unui astfel de acord sunt considerate a îndeplini, de asemenea, dispoziţiile prezentului articol şi ale articolului 12 din prezentul acord, cu condiţia ca statele ACP care este probabil să fie afectate să fie toate semnatare ale acordului de parteneriat economic în cadrul căruia au fost organizate consultările sau au fost furnizate informaţiile.”

32.

La articolul 41, alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

„(5)   Comunitatea sprijină, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, eforturile ţărilor ACP de a-şi consolida capacităţile de prestare de servicii. O atenţie specială se acordă serviciilor legate de mâna de lucru, de întreprinderi, de distribuţie, de finanţe, de turism, de cultură, precum şi serviciilor de construcţii şi inginerie conexă în vederea sporirii competitivităţii lor şi, prin aceasta, a creşterii valorii şi a volumului schimburilor lor de bunuri şi servicii.”

33.

La articolul 42, alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text:

„(4)   Comunitatea sprijină, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, eforturile ţărilor ACP de a dezvolta şi promova servicii de transport maritim rentabile şi eficiente în ţările ACP în vederea creşterii participării operatorilor ACP la serviciile internaţionale de transport.”

34.

La articolul 43, alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

„(5)   Părţile acceptă, de asemenea, să intensifice cooperarea dintre ele în sectoarele tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor şi al societăţii informaţionale. Această cooperare urmăreşte, în special, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, o mai mare complementaritate şi armonizare a sistemelor de comunicaţii la nivel naţional, regional şi internaţional şi adaptarea lor la noile tehnologii.”

35.

La articolul 44, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Comunitatea susţine eforturile ţărilor ACP, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, pentru a-şi consolida capacitatea de a trata toate domeniile legate de comerţ, inclusiv, după caz, îmbunătăţirea şi sprijinirea cadrului instituţional.”

36.

La articolul 45, alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

„(3)   De asemenea, părţile acceptă să consolideze cooperarea în acest domeniu în vederea formulării şi a susţinerii, împreună cu organismele naţionale competente în materie, a politicilor eficiente în domeniul concurenţei care să asigure progresiv o aplicare eficientă a normelor de concurenţă, atât de către întreprinderile private, cât şi de întreprinderile de stat. Cooperarea în acest domeniu include, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, în special asistenţă pentru elaborarea unui cadru juridic adecvat şi aplicarea sa administrativă, ţinându-se seama, în special, de situaţia specială a ţărilor ACP cel mai puţin dezvoltate.”

37.

La articolul 46, alineatul (6) se înlocuieşte cu următorul text:

„(6)   De asemenea, părţile convin să îşi consolideze cooperarea în acest domeniu. La cerere, în condiţiile convenite de comun acord, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, cooperarea se extinde, printre altele, la următoarele domenii: elaborarea de acte cu putere de lege şi acte administrative care urmăresc protecţia şi respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, împiedicarea abuzului de aceste drepturi de către titularii lor şi încălcarea acestor drepturi de către concurenţi, instituirea şi consolidarea birourilor naţionale şi regionale şi a altor organisme, inclusiv sprijinirea organizaţiilor regionale competente în materie de drepturi de proprietate intelectuală însărcinate cu aplicarea şi protecţia drepturilor, inclusiv formarea personalului.”

38.

La articolul 47 alineatul (2), partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Cooperarea în materie de standardizare şi certificare, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, urmăreşte promovarea sistemelor compatibile între părţi şi include, în special:”.

39.

La articolul 48 alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

„(3)   Părţile convin să îşi consolideze cooperarea, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, în vederea dezvoltării capacităţilor sectorului public şi privat al ţărilor ACP în acest domeniu.”

40.

Articolul 49 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Părţile îşi reafirmă angajamentul de a promova dezvoltarea comerţului internaţional astfel încât să asigure gestiunea durabilă şi sănătoasă a mediului, în conformitate cu convenţiile şi angajamentele internaţionale din acest domeniu şi ţinând seama de nivelul de dezvoltare al fiecăreia dintre ele. Ele convin ca cerinţele şi necesităţile speciale ale ţărilor ACP să fie luate în considerare în elaborarea şi aplicarea măsurilor de mediu, inclusiv în raport cu dispoziţiile articolului 32a.”;

(b)

se adaugă următorul alineat:

„(3)   Părţile convin că măsurile de mediu nu trebuie utilizate în scopuri protecţioniste.”

41.

La articolul 50, alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

„(3)   Părţile convin că standardele de muncă nu trebuie folosite în scopuri protecţioniste.”

42.

La articolul 51, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Cooperarea urmăreşte în special, prin strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite la titlul I şi în conformitate cu articolul 35, consolidarea capacităţii instituţionale şi tehnice în acest domeniu, crearea unor sisteme de alertă rapidă şi de informare reciprocă privind produsele periculoase, asigurarea schimburilor de informaţii şi experienţe în privinţa aplicării şi a funcţionării sistemelor de supraveghere a produselor introduse pe piaţă şi de siguranţă a produselor, o informare mai bună a consumatorilor în ceea ce priveşte preţurile şi caracteristicile produselor şi ale serviciilor oferite, încurajarea dezvoltării asociaţiilor independente de consumatori şi a contactelor dintre reprezentanţii grupurilor de consumatori, îmbunătăţirea compatibilităţii sistemelor şi a politicilor de protecţie a consumatorului, notificarea cazurilor de aplicare a legislaţiei, promovarea cooperării în investigarea practicilor comerciale periculoase sau neloiale şi aplicarea, în schimburile dintre părţi, a interdicţiilor la exportul bunurilor şi al serviciilor a căror comercializare a fost interzisă în ţara lor de producţie.”

43.

La articolul 56, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Cooperarea pentru finanţarea dezvoltării se pune în aplicare pe baza obiectivelor, a strategiilor şi a priorităţilor de dezvoltare adoptate de ţările ACP, la nivel naţional, regional şi intra-ACP. Caracteristicile lor geografice, sociale şi culturale, precum şi potenţialul lor specific sunt luate în considerare. Ghidată de agenda privind eficacitatea ajutorului convenită la nivel internaţional, cooperarea se bazează pe însuşire, aliniere, coordonarea şi armonizarea donatorilor, gestionare în direcţia rezultatelor de dezvoltare şi răspundere reciprocă. În special, cooperarea:

(a)

urmăreşte promovarea însuşirii locale, la toate nivelurile, a procesului de dezvoltare;

(b)

reflectă un parteneriat bazat pe drepturi şi obligaţii reciproce;

(c)

ţine seama de importanţa previzibilităţii şi a siguranţei fluxurilor de resurse, efectuate în condiţii deosebit de concesive şi la intervale regulate;

(d)

este flexibilă şi adaptată situaţiei din fiecare ţară ACP, precum şi naturii specifice a proiectului sau a programului în cauză; şi

(e)

asigură eficienţă, coordonare şi coerenţă a acţiunilor.”

44.

Articolul 58 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:

„(b)

organisme regionale sau interstatale din care fac parte unul sau mai multe state ACP, inclusiv Uniunea Africană sau alte organisme din care fac parte state din afara grupului ACP, care sunt abilitate de statele ACP respective; şi”;

(b)

alineatul (2) se modifică după cu urmează:

(i)

litera (d) se înlocuieşte cu următorul text:

„(d)

intermediari din domeniul financiar din statele ACP sau din Comunitate care acordă, promovează şi finanţează investiţii private sau publice în statele ACP;”;

(ii)

litera (f) se înlocuieşte cu următorul text:

„(f)

ţări în curs de dezvoltare care nu fac parte din grupul ACP în care participă împreună cu statele ACP la o iniţiativă comună sau o organizaţie regională, în conformitate cu articolul 6 din anexa IV la prezentul acord.”

45.

Articolul 60 se modifică după cum urmează:

(a)

litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:

„(c)

atenuarea efectelor negative pe termen scurt rezultate din şocuri exogene, inclusiv din instabilitatea veniturilor din export, asupra reformelor şi politicilor socioeconomice;”;

(b)

litera (g) se înlocuieşte cu următorul text:

„(g)

ajutor umanitar şi asistenţă de urgenţă, inclusiv asistenţă pentru refugiaţi şi persoane strămutate, intervenţii care îmbină reabilitarea şi ajutoarele pe termen scurt cu dezvoltarea pe termen lung în situaţii de criză sau post-criză şi pregătirea pentru dezastre.”

46.

Articolul 61 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Asistenţa bugetară directă pentru sprijinirea reformelor macroeconomice sau sectoriale se acordă în cazul în care:

(a)

strategii naţionale sau sectoriale de dezvoltare bine definite, axate pe reducerea sărăciei, au fost instituite sau sunt în curs de aplicare;

(b)

o politică sectorială sau macroeconomică bine definită, orientată spre stabilitate, instituită de ţară şi evaluată în mod favorabil de principalii săi donatori de fonduri, inclusiv, dacă este cazul, de instituţiile financiare internaţionale, a fost instituită sau este în curs de aplicare;

(c)

gestionarea finanţelor publice este suficient de transparentă, responsabilă şi eficientă.

Comunitatea se aliniază la sistemele şi procedurile specifice fiecărei ţări ACP, monitorizează sprijinul său bugetar împreună cu ţara parteneră şi susţine eforturile ţărilor partenere pentru consolidarea responsabilităţii interne, a supravegherii parlamentare, a capacităţilor de audit şi a accesului public la informaţii.”;

(b)

alineatul (5) se înlocuieşte cu următorul text:

„(5)   În înţelesul prezentului acord, fondurile alocate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentul acord, resursele proprii ale Băncii Europene de Investiţii (denumită în continuare «banca») şi, după caz, alte resurse provenite din bugetul Comunităţii Europene, se folosesc pentru a finanţa proiecte, programe şi alte forme de acţiuni care contribuie la realizarea obiectivelor prezentului acord.”

47.

La articolul 66, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Pentru a reduce datoria ţărilor ACP şi a atenua problemele lor privind balanţa de plăţi, părţile convin să utilizeze resursele prevăzute în cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord pentru a contribui la iniţiativele de reducere a datoriilor aprobate la nivel internaţional, în beneficiul ţărilor ACP. În afară de aceasta, Comunitatea se angajează să examineze modul în care, pe termen lung, se pot mobiliza şi alte resurse comunitare în sprijinul iniţiativelor de reducere a datoriilor convenite la nivel internaţional.”

48.

La articolul 67, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord prevede sprijin pentru reformele macroeconomice şi sectoriale aplicate de ţările ACP. În acest context, părţile se asigură că ajustarea este viabilă din punct de vedere economic şi poate fi suportată social şi politic. Sprijinul se acordă în contextul unei evaluări efectuate de statele din Comunitate împreună cu ţara ACP în cauză a reformelor care sunt aplicate sau proiectate la nivel macroeconomic sau sectorial şi urmăresc o evaluare generală a eforturilor de reformă. În măsura posibilului, evaluarea comună se aliniază la acordurile specifice ţării, iar sprijinul este monitorizat pe baza rezultatelor obţinute. O trăsătură importantă a acestor programe este decontarea rapidă.”

49.

Titlul capitolului 3 din titlul II al părţii 4, se înlocuieşte cu următorul text:

50.

Articolul 68 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 68

(1)   Părţile recunosc că instabilitatea macroeconomică rezultată din şocurile exogene poate aduce prejudicii dezvoltării ţărilor ACP şi poate compromite realizarea obiectivelor lor de dezvoltare. De aceea, se instituie un sistem de sprijin suplimentar în cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord pentru a atenua efectele adverse pe termen scurt ale şocurilor exogene, inclusiv efectele asupra veniturilor din export.

(2)   Scopul acestui sprijin este salvgardarea reformelor şi politicilor socioeconomice care ar putea fi afectate negativ în urma scăderii venitului şi remedierea efectelor adverse pe termen scurt ale acestor şocuri.

(3)   Se ţine seama de dependenţa extremă a economiilor statelor ACP faţă de exporturi, în special în sectoarele agricol şi minier, pentru alocarea resurselor. În acest context, statele ACP cel mai puţin dezvoltate, fără ieşire la mare şi insulare, aflate la încheierea conflictelor sau în urma catastrofelor naturale, beneficiază de un tratament mai favorabil.

(4)   Resursele suplimentare se pun la dispoziţie în conformitate cu modalităţile specifice ale sistemului de sprijin prevăzut la anexa II privind condiţii de finanţare.

(5)   Comunitatea susţine, de asemenea, regimurile de asigurare comercială create pentru ţările ACP care urmăresc să ia măsuri împotriva efectelor pe termen scurt ale şocurilor exogene.”

51.

Titlul capitolului 6 din titlul II partea a patra se înlocuieşte cu următorul text:

52.

Articolul 72 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 72

Principiu general

(1)   Asistenţa umanitară, asistenţa de urgenţă şi asistenţa ulterioară situaţiilor de urgenţă se acordă în situaţii de criză. Asistenţa umanitară şi asistenţa de urgenţă urmăresc salvarea şi apărarea vieţii şi prevenirea şi uşurarea suferinţei umane oriunde apar aceste necesităţi. Asistenţa ulterioară situaţiilor de urgenţă urmăreşte reabilitarea şi corelarea ajutoarelor pe termen scurt cu programele de dezvoltare pe termen mai lung.

(2)   Situaţiile de criză, inclusiv instabilitatea sau fragilitatea structurală pe termen lung, sunt situaţii care reprezintă o ameninţare la adresa legii şi ordinii sau a securităţii şi siguranţei persoanelor, ameninţând să degenereze într-un conflict armat sau să destabilizeze ţara. Situaţii de criză pot rezulta, de asemenea, din calamităţi naturale, crize de origine umană, cum sunt războaiele şi alte conflicte sau circumstanţe extraordinare cu efecte comparabile legate, inter alia, de schimbările climatice, de degradarea mediului, de accesul la resurse naturale şi la energie sau de sărăcia extremă.

(3)   Asistenţa umanitară, asistenţa de urgenţă şi asistenţa ulterioară situaţiilor de urgenţă se menţin atât timp cât sunt necesare pentru a se rezolva problemele urgente care rezultă din aceste situaţii pentru victime, îmbinând astfel ajutorul, reabilitarea şi dezvoltarea.

(4)   Asistenţa umanitară se acordă exclusiv în funcţie de nevoile şi de interesele victimelor situaţiei de criză şi în conformitate cu principiile dreptului umanitar internaţional în ceea ce priveşte umanitatea, neutralitatea, imparţialitatea şi independenţa. În special, nu se face niciun fel de discriminare între victime pe criterii de rasă, origine etnică, religie, sex, vârstă, naţionalitate sau afiliere politică, iar accesul liber al victimelor şi protecţia acestora se garantează în acelaşi fel ca securitatea personalului şi a echipamentului umanitar.

(5)   Asistenţa umanitară, asistenţa de urgenţă şi asistenţa ulterioară situaţiilor de urgenţă sunt finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord, în cazul în care asistenţa nu se poate finanţa din bugetul UE. Asistenţa umanitară, asistenţa de urgenţă şi asistenţa ulterioară situaţiilor de urgenţă sunt aplicate în complementaritate şi coordonare cu eforturile statelor membre şi în conformitate cu cele mai bune practici privind eficacitatea ajutorului.”

53.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 72a

Obiectiv

(1)   Asistenţa umanitară şi asistenţa de urgenţă urmăresc:

(a)

salvarea vieţilor oamenilor în situaţii de criză şi post-criză;

(b)

contribuţia la finanţarea şi expedierea ajutorului umanitar, precum şi la accesul direct la acesta al destinatarilor săi, cu utilizarea tuturor mijloacelor logistice disponibile;

(c)

punerea în aplicare a unor măsuri de reabilitare pe termen scurt şi de reconstrucţie pentru a permite victimelor să beneficieze de o minimă integrare socioeconomică şi pentru a crea, cât mai curând posibil, condiţii de reluare a dezvoltării pe baza obiectivelor pe termen lung stabilite de ţările şi regiunile ACP în cauză;

(d)

satisfacerea nevoilor care apar din strămutarea persoanelor (refugiaţi, persoane strămutate sau repatriaţi), după catastrofe de origine naturală sau umană, pentru a îndeplini, pe toată perioada în care este necesar, toate nevoile refugiaţilor şi ale persoanelor strămutate (indiferent unde se găsesc) şi a facilita repatrierea voluntară şi reintegrarea în ţara lor de origine; şi

(e)

asistenţă pentru ţările sau regiunile ACP pentru a stabili mecanisme de prevenire şi de pregătire în caz de catastrofe naturale pe termen scurt, inclusiv pentru sisteme de prevenire şi de alertă timpurie, în vederea reducerii consecinţelor catastrofelor.

(2)   Se poate acorda asistenţă ţărilor sau regiunilor ACP care preiau refugiaţi sau repatriaţi pentru a răspunde nevoilor acute care nu sunt prevăzute de asistenţa de urgenţă.

(3)   Acţiunile ulterioare situaţiei de urgenţă urmăresc reabilitarea fizică şi socială necesară ca urmare a rezultatelor crizei în cauză şi pot fi întreprinse pentru a îmbina reabilitarea şi ajutoarele pe termen scurt cu programele de dezvoltare relevante pe termen mai lung finanţate în cadrul programelor indicative naţionale, regionale sau al programului intra-ACP. Acţiunile de acest tip trebuie să fie necesare pentru tranziţia de la faza de urgenţă la faza de dezvoltare, promovând reintegrarea socioeconomică a grupurilor de populaţie afectate, eliminând, în măsura posibilului, cauzele crizei şi consolidând instituţiile şi însuşirea de către factorii locali şi naţionali a rolului lor în formularea unei politici de dezvoltare durabilă pentru ţara ACP în cauză.

(4)   După caz, mecanismele de prevenire şi pregătire pe termen scurt în caz de catastrofe naturale menţionate la alineatul (1) litera (e) sunt coordonate cu alte mecanisme existente de prevenire şi pregătire în caz de catastrofe naturale.

Dezvoltarea şi consolidarea mecanismelor naţionale, regionale şi la nivelul întregului grup ACP de reducere şi gestionare a riscurilor de catastrofe naturale ajută statele ACP să îşi mărească rezistenţa la impactul calamităţilor. Toate activităţile asociate pot fi desfăşurate în cooperare cu organizaţii şi programe regionale şi internaţionale cu o experienţă dovedită în reducerea riscului de calamităţi.”

54.

Articolul 73 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 73

Punerea în aplicare

(1)   Operaţiunile de asistenţă se efectuează la cererea ţării sau regiunii ACP afectate de situaţia de criză, la iniţiativa Comisiei sau la recomandarea organizaţiilor internaţionale sau a organizaţiilor neguvernamentale locale sau internaţionale.

(2)   Comunitatea ia măsurile necesare pentru a facilita rapiditatea acţiunilor necesare pentru a răspunde imediat situaţiei de urgenţă. Asistenţa se administrează şi se aplică în conformitate cu procedurile care permit intervenţii rapide, flexibile şi eficiente.

(3)   Dat fiind obiectivul de dezvoltare al asistenţei acordate în conformitate cu prezentul articol, aceasta poate fi folosită în mod excepţional împreună cu programul indicativ, la cererea ţării sau regiunii în cauză.”

55.

La articolul 76 alineatul (1), litera (d) se înlocuieşte cu următorul text:

„(d)

împrumuturi din resursele proprii ale băncii şi facilitatea pentru investiţii, ale căror termeni şi condiţii sunt prevăzute în anexa II la prezentul acord. Aceste împrumuturi se pot folosi, de asemenea, la finanţarea investiţiilor publice în infrastructura de bază.”

56.

La articolul 95 alineatul (3), se şterge următoarea teză.

„(3)   Cu cel mult 12 luni înainte de expirarea perioadei de cinci ani, Comunitatea şi statele sale membre, pe de o parte, şi ţările ACP, pe de altă parte, notifică celeilalte părţi dispoziţiile prezentului acord a căror revizuire o solicită în vederea unei modificări posibile. Fără a aduce atingere acestui termen, în cazul în care una dintre părţi solicită revizuirea oricărei dispoziţii din prezentul acord, cealaltă parte dispune de o perioadă de două luni pentru a solicita extinderea revizuirii la alte dispoziţii legate de cele care au făcut obiectul cererii iniţiale.”

57.

La articolul 100, al doilea paragraf se înlocuieşte cu următorul text:

„Prezentul acord, întocmit în dublu exemplar în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă şi suedeză, toate aceste texte fiind egal autentice, se depune la arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene şi ale Secretariatului statelor ACP, care trimit câte o copie certificată guvernului fiecăruia dintre statele semnatare.”

C.   ANEXE

1.

Anexa II, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 1/2009 a Consiliului de miniştri ACP-CE din 29 mai 2009 (1), se modifică după cum urmează:

(a)

articolul 1 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 1

(1)   Modalităţile şi condiţiile de finanţare privind operaţiunile din cadrul Facilităţii pentru investiţii (facilitatea), împrumuturile din resurse proprii ale Băncii Europene de Investiţii (banca) şi operaţiunile speciale sunt cele stabilite în prezentul capitol. Aceste resurse pot fi canalizate către întreprinderi eligibile fie direct, fie indirect, prin fonduri de investiţii şi/sau intermediari financiari eligibili.

(2)   Fondurile pentru subvenţionarea ratei dobânzii, prevăzute în temeiul prezentei anexe, vor fi puse la dispoziţie din alocarea pentru subvenţia dobânzii specificată în anexa Ib alineatul (2) litera (c) la prezentul acord.

(3)   Subvenţionarea dobânzii poate fi capitalizată sau folosită sub formă de finanţări nerambursabile. Contravaloarea subvenţiei ratei dobânzii, calculată la valoarea sa în momentul punerii la dispoziţie a împrumutului, este dedusă din alocarea pentru subvenţia dobânzii specificată în anexa Ib alineatul (2) litera (c) şi este plătită direct băncii. Până la 10 % din această alocaţie pentru subvenţionarea ratei dobânzii poate fi folosită, de asemenea, pentru a sprijini asistenţa tehnică pentru proiecte în ţările ACP.

(4)   Aceste clauze şi condiţii nu aduc atingere clauzelor şi condiţiilor care pot fi impuse ţărilor ACP care fac obiectul unor condiţii restrictive aferente împrumuturilor în cadrul Iniţiativei privind ţările sărace puternic îndatorate sau al altor cadre de sustenabilitate a datoriei convenite la nivel internaţional. Prin urmare, atunci când astfel de cadre necesită o reducere a ratei dobânzii unui împrumut cu peste 3 %, lucru permis în temeiul articolelor 2 şi 4 ale prezentului capitol, banca urmăreşte reducerea costului mediu al fondurilor prin cofinanţare adecvată cu alţi donatori. În cazul în care acest lucru nu este considerat posibil, rata dobânzii pentru împrumutul acordat de bancă poate fi redusă cu suma necesară pentru a respecta nivelul care decurge din Iniţiativa privind ţările sărace puternic îndatorate sau din orice cadru de sustenabilitate a datoriei convenit la nivel internaţional.”;

(b)

la articolul 2, alineatele (7) şi (8) se înlocuiesc cu următorul text:

„(7)   Împrumuturile obişnuite pentru ţările care nu fac obiectul unor condiţii restrictive privind împrumuturile în temeiul Iniţiativei privind ţările sărace puternic îndatorate sau al altor cadre de sustenabilitate a datoriei convenite la nivel internaţional pot fi extinse, pe baza unor termeni şi condiţii preferenţiale, în următoarele cazuri:

(a)

pentru proiectele de infrastructură care sunt o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea sectorului privat în ţările cel mai puţin dezvoltate, în ţările aflate în perioadă postconflict şi în ţările aflate în perioada de după producerea unor dezastre naturale. În astfel de cazuri, rata dobânzii împrumutului se reduce cu până la 3 %;

(b)

pentru proiecte care implică operaţiuni de restructurare în cadrul privatizării sau pentru proiecte cu beneficii sociale sau de mediu substanţiale sau care pot fi clar demonstrate. În astfel de cazuri, împrumuturile pot fi extinse printr-o subvenţie a ratei dobânzii ale cărei valoare şi formă vor fi decise în funcţie de caracteristicile proprii proiectului. Cu toate acestea, subvenţia ratei dobânzii nu depăşeşte 3 %.

Rata finală pentru împrumuturile care intră sub incidenţa literei (a) sau (b) nu este în niciun caz mai mică de 50 % din rata de referinţă.

(8)   Fondurile prevăzute în aceste scopuri preferenţiale vor fi puse la dispoziţie din alocarea pentru subvenţia dobânzii menţionată în anexa 1b alineatul (2) litera (c) la prezentul acord.”;

(c)

la articolul 4, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Împrumuturile din resursele proprii ale băncii se acordă conform termenilor şi condiţiilor următoare:

(a)

rata de referinţă a dobânzii este rata aplicată de bancă pentru un împrumut în aceleaşi condiţii referitoare la monedă şi la perioada de rambursare la data semnării contractului sau la data punerii la dispoziţie a împrumutului;

(b)

cu toate acestea, în cazul ţărilor care nu fac obiectul unor condiţii restrictive privind împrumuturile în temeiul Iniţiativei privind ţările sărace puternic îndatorate sau al altor cadre de sustenabilitate a datoriei convenite la nivel internaţional:

(i)

în principiu, proiectele din sectorul public sunt eligibile pentru o subvenţionare a ratei dobânzii de până la 3 %;

(ii)

proiectele din sectorul privat care se încadrează în categoriile menţionate la articolul 2 alineatul (7) litera (b) sunt eligibile pentru o subvenţionare a ratei dobânzii în condiţiile menţionate în dispoziţia respectivă.

Rata finală a dobânzii nu poate fi, în niciun caz, mai mică de 50 % din rata de referinţă;

(c)

perioada de rambursare a împrumuturilor acordate de bancă din resursele proprii este stabilită pe baza caracteristicilor economice şi financiare ale proiectului. Aceste împrumuturi cuprind, de regulă, o perioadă de graţie stabilită prin raportare la durata fazei de construcţie a proiectului.”

2.

Anexa III se modifică după cum urmează:

(a)

la articolul 1, literele (a) şi (b) se înlocuiesc cu următorul text:

„(a)

consolidarea şi creşterea rolului Centrului pentru dezvoltarea întreprinderilor (CDI) pentru a asigura sectorului privat sprijinul necesar pentru promovarea activităţilor de dezvoltare a sectorului privat în ţările şi regiunile ACP; şi

(b)

consolidarea şi extinderea rolului Centrului tehnic pentru cooperare agricolă şi rurală (CTA) în dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale ţărilor ACP, în special gestionarea informaţiilor, cu scopul de a îmbunătăţi accesul la tehnologii pentru creşterea productivităţii agricole, a comercializării, a securităţii alimentare şi a dezvoltării rurale.”;

(b)

articolul 2 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 2

CDI

(1)   CDI promovează un mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltarea sectorului privat şi sprijină punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare a sectorului privat în ţările ACP oferind servicii nefinanciare, inclusiv servicii de consultanţă, societăţilor şi întreprinderilor ACP şi susţinând iniţiativele comune ale operatorilor economici din Comunitate şi din statele ACP. În acest sens, se ţine seama în mod corespunzător de nevoile care apar în urma punerii în aplicare a acordurilor de parteneriat economic.

(2)   CDI are ca scop să asiste întreprinderile ACP private în sporirea competitivităţii în toate sectoarele economice. În special, CDI urmăreşte:

(a)

să faciliteze şi să încurajeze cooperarea şi parteneriatele de afaceri dintre întreprinderile ACP şi UE;

(b)

să contribuie la dezvoltarea serviciilor de sprijin al întreprinderilor prin sprijinirea consolidării capacităţilor în organizaţiile din sectorul privat sau sprijinirea prestatorilor de servicii de asistenţă tehnică, profesională, managerială, comercială şi de formare;

(c)

să asigure asistenţă pentru activităţile de promovare a investiţiilor, cum sunt organizaţiile de promovare a investiţiilor, organizarea de conferinţe privind investiţiile, programe de formare, ateliere de strategii şi misiuni de monitorizare a promovării investiţiei;

(d)

să sprijine iniţiativele care contribuie la promovarea inovaţiei şi transferul de tehnologii, cunoştinţe din domeniul tehnic şi cele mai bune practici în toate domeniile de gestiune a întreprinderilor;

(e)

să informeze sectorul privat ACP despre dispoziţiile prezentului acord; şi

(f)

să furnizeze informaţii întreprinderilor europene şi organizaţiilor din sectorul privat european privind oportunităţile şi condiţiile de afaceri din ţările ACP.

(3)   De asemenea, CDI contribuie la îmbunătăţirea mediului de afaceri la nivel naţional şi regional pentru a ajuta întreprinderile să valorifice progresele înregistrate în procesele de integrare regională şi deschiderea comerţului. Aceste acţiuni includ:

(a)

asistenţă acordată întreprinderilor în îndeplinirea standardelor de calitate şi de altă natură noi şi existente, introduse de progresele înregistrate în integrarea regională şi punerea în aplicare a acordurilor de parteneriat economic;

(b)

diseminarea de informaţii în sectorul privat local ACP despre calitatea şi standardele produselor cerute pe pieţele externe;

(c)

promovarea reformelor regionale şi naţionale ale mediului de afaceri, inclusiv prin facilitarea dialogului dintre instituţiile publice şi cele din sectorul privat; şi

(d)

amplificarea rolului şi a funcţiei intermediarilor care prestează servicii la nivel naţional şi/sau regional.

(4)   Activităţile CDI se bazează pe conceptul de coordonare, de complementaritate şi de valoare adăugată în ceea ce priveşte orice iniţiativă de dezvoltare a sectorului privat luată de entităţi publice sau private. În special, activităţile CDI sunt în conformitate cu strategiile naţionale şi regionale de dezvoltare definite în partea 3 din prezentul acord. CDI dă dovadă de selectivitate şi asigură sustenabilitatea financiară în desfăşurarea activităţilor sale. Acesta asigură o împărţire adecvată a sarcinilor între sediul său central şi birourile regionale.

(5)   Sunt efectuate evaluări periodice ale activităţilor desfăşurate de CDI.

(6)   Comitetul ambasadorilor este autoritatea de supraveghere a centrului. După semnarea prezentului acord, acesta:

(a)

stabileşte statutul centrului;

(b)

numeşte membrii Comitetului executiv;

(c)

numeşte conducerea centrului la propunerea Comitetului executiv; şi

(d)

monitorizează strategia generală a centrului şi supraveghează activitatea Comitetului executiv.

(7)   În conformitate cu statutul centrului, Comitetul executiv:

(a)

stabileşte regulamentul financiar, statutul funcţionarilor şi normele de funcţionare;

(b)

supraveghează activitatea acestuia;

(c)

adoptă programul şi bugetul centrului;

(d)

prezintă raportări şi evaluări periodice autorităţii de supraveghere; şi

(e)

îndeplineşte orice alte sarcini care îi sunt atribuite prin statutul centrului.

(8)   Bugetul centrului se finanţează în conformitate cu normele stabilite de prezentul acord în materie de cooperare pentru finanţarea dezvoltării.”;

(c)

articolul 3 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 3

CTA

(1)   Misiunea CTA este aceea de a consolida dezvoltarea politicii şi a capacităţilor instituţionale, precum şi a capacităţilor de informare şi comunicare a organizaţiilor ACP de dezvoltare agricolă şi rurală. Acesta ajută respectivele organizaţii să formuleze şi să pună în aplicare politici şi programe de reducere a sărăciei, de promovare a unei siguranţe alimentare durabile, de conservare a resurselor naturale, contribuind, astfel, la consolidarea autonomiei statelor ACP în domeniul dezvoltării agricole şi rurale.

(2)   CTA urmăreşte:

(a)

să dezvolte şi să ofere servicii de informare şi un acces mai bun la cercetare, formare şi la inovaţiile din domeniile de dezvoltare şi de extindere agricole şi rurale, pentru a promova agricultura şi dezvoltarea rurală;

(b)

să dezvolte şi să consolideze capacităţile ţărilor ACP pentru;

(i)

a formula şi a gestiona mai bine politicile şi strategiile de dezvoltare agricolă şi rurală pe plan naţional şi regional prin îmbunătăţirea, în special, a capacităţilor de colectare de date, de cercetare a politicilor, de analiză şi de formulare;

(ii)

a îmbunătăţi gestionarea informaţiilor şi a comunicaţiilor, în special în cadrul strategiei lor agricole naţionale;

(iii)

a promova o gestionare a informaţiilor şi a comunicaţiilor intrainstituţionale eficientă pentru a asigura monitorizarea măsurilor, precum şi constituirea unor consorţii cu parteneri regionali şi internaţionali;

(iv)

a promova o gestionare a informaţiilor şi a comunicaţiilor descentralizate la nivel local şi naţional;

(v)

a consolida iniţiativele prin cooperare regională;

(vi)

a dezvolta metodele de evaluare a impactului politicii de dezvoltare agricolă.

(3)   Centrul sprijină iniţiativele şi reţelele regionale şi, în mod progresiv, îşi repartizează programele de dezvoltare a capacităţilor cu organizaţiile ACP competente. În acest scop, centrul sprijină reţelele de informaţii descentralizate existente la nivel regional. Aceste reţele se aplică în mod progresiv şi eficient.

(4)   Sunt efectuate evaluări periodice ale activităţilor desfăşurate de CTA.

(5)   Comitetul ambasadorilor este autoritatea de supraveghere a centrului. După semnarea prezentului acord, acesta:

(a)

stabileşte statutul centrului;

(b)

numeşte membrii Comitetului executiv;

(c)

numeşte conducerea centrului la propunerea Comitetului executiv;

(d)

monitorizează strategia generală a centrului şi supraveghează activitatea Comitetului executiv.

(6)   În conformitate cu statutul centrului, Comitetul executiv:

(a)

stabileşte regulamentul financiar, statutul funcţionarilor şi normele de funcţionare;

(b)

supraveghează activitatea acestuia;

(c)

adoptă programul şi bugetul centrului;

(d)

prezintă raportări şi evaluări periodice autorităţii de supraveghere;

(e)

îndeplineşte orice alte sarcini care îi sunt atribuite prin statutul centrului.

(7)   Bugetul centrului se finanţează în conformitate cu normele stabilite de prezentul acord în materie de cooperare pentru finanţarea dezvoltării.”

3.

Anexa IV, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 3/2008 a Consiliului de Miniştri ACP-CE din 15 decembrie 2008 (2), se modifică după cum urmează:

(a)

articolele 1, 2 şi 3 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 1

Operaţiunile finanţate prin subvenţii în cadrul prezentului acord se programează la începutul perioadei reglementate de cadrul financiar multianual de cooperare.

Programarea se bazează pe principiile însuşirii, alinierii, coordonării şi armonizării donatorilor, gestionării în direcţia rezultatelor de dezvoltare şi răspunderii reciproce.

În acest sens, prin «programare» se înţelege:

(a)

pregătirea şi dezvoltarea de documente de strategie (DS) de ţară, regionale sau intra-ACP, bazate pe propriile obiective şi strategii de dezvoltare pe termen mediu şi ţinând seama de principiile programării comune şi diviziunii muncii între donatori, care, în măsura posibilului, sunt procese coordonate de o ţară sau regiune parteneră;

(b)

o indicaţie clară din partea Comunităţii a pachetului financiar programabil indicativ de care ţara, regiunea sau cooperarea intra-ACP poate beneficia în perioada reglementată de cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord, precum şi orice alte informaţii relevante, inclusiv o posibilă rezervă pentru nevoi neprevăzute;

(c)

pregătirea şi adoptarea unui program indicativ pentru aplicarea DS, ţinând seama de angajamentele altor donatori, în special ale statelor membre UE; şi

(d)

un proces de reexaminare referitor la DS, programul indicativ şi volumul de resurse alocat acestuia.

Articolul 2

Documentul de strategie de ţară

Documentul de strategie de ţară (DST) se pregăteşte de statul ACP în cauză şi de UE. Acesta se bazează pe consultări prealabile cu o gamă largă de actori, inclusiv actori non-statali, autorităţi locale şi, dacă este cazul, parlamente ale statelor ACP, ţinând seama de experienţa dobândită şi de cele mai bune practici. Fiecare DST se adaptează nevoilor şi răspunde circumstanţelor specifice ale fiecărui stat ACP. DST este un instrument care trebuie să permită definirea acţiunilor prioritare şi consolidarea însuşirii programelor de cooperare. Se ţine seama de orice divergenţe între analiza ţării şi cea a Comunităţii. DST include următoarele elemente standard:

(a)

o analiză a contextului politic, economic, social şi de mediu al ţării, a constrângerilor, a capacităţilor şi a perspectivelor, inclusiv o evaluare a nevoilor esenţiale, cum sunt venitul pe cap de locuitor, importanţa populaţiei, indicatorii sociali şi ai vulnerabilităţii;

(b)

o schiţă în detaliu a strategiei de dezvoltare pe termen mediu a ţării, priorităţi bine definite şi cerinţe de finanţare prevăzute;

(c)

o descriere a planurilor şi a acţiunilor relevante ale altor donatori prezenţi în ţară, în special cei din statele membre ale UE în calitatea lor de donatori bilaterali;

(d)

strategii de răspuns, cu detalierea contribuţiei specifice a UE, care permit, în măsura posibilului, complementaritatea cu operaţiunile finanţate de statul ACP în cauză şi de alţi donatori prezenţi în ţară; şi

(e)

o indicaţie a celor mai potrivite mecanisme de sprijin şi de punere în aplicare pentru aplicarea strategiilor menţionate anterior.

Articolul 3

Alocarea de resurse

(1)   Alocarea indicativă de resurse între ţările ACP se bazează pe nevoi şi criterii de performanţă standardizate, obiective şi transparente. În acest context:

(a)

nevoile se evaluează pe baza criteriilor privind venitul pe cap de locuitor, dimensiunea populaţiei, indicatorii sociali şi nivelul de îndatorare şi vulnerabilitatea la şocuri exogene. Se acordă un tratament special ţărilor ACP cel mai puţin dezvoltate şi se ţine seama de vulnerabilitatea statelor insulare şi fără ieşire la mare. În afară de aceasta, se ţine seama de dificultăţile speciale ale ţărilor care suportă consecinţele conflictelor sau catastrofelor naturale; şi

(b)

performanţele se evaluează pe baza unor criterii referitoare la guvernare, progresul în aplicarea reformelor instituţionale, performanţele ţării în folosirea resurselor, punerea efectivă în aplicare a operaţiunilor în curs, atenuarea sau reducerea sărăciei, progresele înregistrate în direcţia realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, măsurile de dezvoltare durabilă şi performanţele politicilor macroeconomice şi sectoriale.

(2)   Resursele alocate cuprind:

(a)

o alocare programabilă destinată sprijinului macroeconomic, politicilor, programelor şi proiectelor sectoriale în sprijinul domeniilor critice sau mai puţin critice ale asistenţei comunitare. Alocarea programabilă facilitează programarea pe termen lung a ajutorului comunitar pentru ţara în cauză. Această sumă, împreună cu alte resurse comunitare posibile, serveşte drept bază pentru pregătirea programului indicativ pentru ţara în cauză;

(b)

o alocare care să acopere nevoi neprevăzute cum ar fi cele definite la articolele 66 şi 68 şi la articolele 72, 72a şi 73 din prezentul acord, accesibilă în condiţiile prevăzute la aceste articole, în cazul în care acest sprijin nu poate fi finanţat din bugetul Uniunii.

(3)   Se adoptă dispoziţii speciale, pe baza rezervei pentru nevoi neprevăzute, pentru ţările care, din cauza unor situaţii excepţionale, nu pot accesa resursele programabile normale.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (7) din prezenta anexă privind reexaminările, Comunitatea poate creşte alocarea programabilă pentru o anumită ţară sau alocarea pentru nevoi neprevăzute, pentru a ţine seama de noile nevoi speciale sau de performanţa excepţională:

(a)

noile nevoi pot rezulta din circumstanţe excepţionale cum ar fi situaţii de criză şi post-criză sau din nevoile neprevăzute menţionate la alineatul (2) litera (b);

(b)

performanţa excepţională este o situaţie în care, în afara reexaminărilor de la mijlocul şi sfârşitul perioadei, alocarea programabilă a unei ţări este total angajată şi se poate absorbi o finanţare suplimentară din programul indicativ naţional pe fondul unor politici eficiente de reducere a sărăciei şi a unei bune gestiuni financiare.”;

(b)

la articolul 4, alineatele (1)-(4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   La primirea informaţiilor menţionate anterior, fiecare stat ACP elaborează şi prezintă Comunităţii un proiect de program indicativ pe baza obiectivelor şi a priorităţilor de dezvoltare şi în conformitate cu acestea, astfel cum se arată în DST. Proiectul de program indicativ conţine:

(a)

sprijin bugetar general şi/sau un număr limitat de sectoare sau domenii cheie pe care trebuie să se concentreze sprijinul;

(b)

cele mai potrivite măsuri şi operaţiuni pentru atingerea obiectivelor şi scopurilor din sectorul (sectoarele) sau domeniul (domeniile) cheie;

(c)

eventualele resurse rezervate pentru un număr limitat de programe şi proiecte din afara sectorului (sectoarelor) sau a domeniului (domeniilor) cheie şi/sau orientările generale ale acestor activităţi, precum şi indicarea resurselor care urmează a fi destinate pentru fiecare dintre elementele respective;

(d)

tipurile de actori non-statali care îndeplinesc condiţiile necesare pentru finanţare, în conformitate cu criteriile stabilite de Consiliul de miniştri, resursele alocate actorilor non-statali şi tipul de activităţi sprijinite, care trebuie să fie nonprofit;

(e)

propuneri pentru o posibilă participare la programe şi proiecte regionale; şi

(f)

o eventuală rezervă pentru asigurarea împotriva unor posibile revendicări şi de acoperire a depăşirilor de costuri şi a cheltuielilor neprevăzute.

(2)   Proiectul de program indicativ conţine, după caz, resursele rezervate consolidării capacităţilor umane, materiale şi instituţionale ale ţărilor ACP necesare pentru pregătirea şi punerea în aplicare a programelor indicative naţionale şi eventualele participări la programe şi proiecte finanţate din programele indicative regionale şi pentru îmbunătăţirea gestionării ciclului de proiecte de investiţii publice ale ţărilor ACP.

(3)   Proiectul de program indicativ face obiectul unui schimb de opinii între statul ACP în cauză şi Comunitate. Programul indicativ se adoptă de comun acord între Comisie, care acţionează în numele Comunităţii, şi statul ACP în cauză. După adoptare, acesta este obligatoriu atât pentru Comunitate, cât şi pentru statul respectiv. Acest program indicativ se anexează la DST şi conţine, de asemenea:

(a)

o indicaţie a operaţiunilor specifice şi clar identificate, în special cele care pot fi angajate înainte de următoarea reexaminare;

(b)

un calendar indicativ pentru aplicarea şi reexaminarea programului indicativ, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele şi plata resurselor; şi

(c)

criterii de reexaminare orientate spre rezultate.

(4)   Comunitatea şi statul ACP în cauză iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că procesul de programare se încheie în cel mai scurt timp posibil şi, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale, în termen de 12 luni de la adoptarea cadrului financiar multianual de cooperare. În acest context, pregătirea DST şi a programului indicativ trebuie să fie parte a unui proces continuu care să conducă la adoptarea unui singur document.”;

(c)

articolul 5 se modifică după cum urmează:

(i)

alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   În situaţiile excepţionale prevăzute la articolul 3 alineatul (4), pentru se a ţine seama de noile nevoi sau de performanţa excepţională, o reexaminare ad-hoc se poate efectua la cererea oricăreia dintre părţi.”;

(ii)

la alineatul (4), partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(4)   Reexaminarea operaţională anuală a programului indicativ constă într-o evaluare comună a punerii în aplicare a programului şi ia în considerare rezultatele activităţilor relevante de monitorizare şi evaluare. Aceste reexaminări se efectuează local şi se finalizează de către responsabilul naţional cu autorizarea finanţării şi de către Comisie, în urma consultării cu părţile interesate relevante, inclusiv actori non-statali, autorităţi locale şi, dacă este cazul, parlamentele statelor ACP. Acestea conţin, în special, o evaluare a:”;

(iii)

alineatele (5), (6) şi (7) se înlocuiesc cu următorul text:

„(5)   Comisia prezintă, o dată pe an, un raport sintetizat privind concluziile reexaminării operaţionale anuale Comitetului de cooperare pentru finanţarea dezvoltării. Comitetul examinează raportul în cadrul competenţelor şi al atribuţiilor sale prevăzute de prezentul acord.

(6)   În funcţie de rezultatele reexaminărilor operaţionale anuale, responsabilul naţional cu autorizarea finanţării şi Comisia pot revizui şi adapta DST în timpul reexaminărilor de la mijlocul şi de la sfârşitul perioadei:

(a)

în cazul în care reexaminările operaţionale descoperă probleme specifice; şi/sau

(b)

pe baza evoluţiei situaţiei în statul ACP în cauză.

O modificare a DST poate fi, de asemenea, decisă ca urmare a procesului de reexaminare ad-hoc prevăzut la alineatul (2).

Reexaminarea de la sfârşitul perioadei poate include, de asemenea, adaptarea pentru noul cadru financiar multianual de cooperare cu privire la alocarea de resurse şi pregătirea programului următor.

(7)   După încheierea reexaminărilor de la mijlocul şi sfârşitul perioadei, Comisia, în numele Comunităţii, poate mări sau micşora alocarea de resurse pentru o ţară având în vedere nevoile şi performanţele actuale ale statului ACP în cauză.

În urma unei reexaminări ad-hoc, prevăzute la alineatul (2), Comisia, în numele Comunităţii, poate, de asemenea, mări alocarea de resurse având în vedere noile nevoi sau performanţa excepţională a statului ACP în cauză, conform definiţiei de la articolul 3 alineatul (4).”;

(d)

articolul 6 se modifică după cum urmează:

(i)

titlul se înlocuieşte cu următorul text:

„Domeniul de aplicare”.

(ii)

se adaugă următoarele alineate:

„(3)   Cererile de finanţare a programelor regionale se prezintă de către:

(a)

un organism sau o organizaţie regională împuternicită în mod corespunzător sau

(b)

un organism, o organizaţie subregională împuternicită în mod corespunzător sau o ţară ACP din regiunea în cauză, în faza de programare, cu condiţia ca operaţiunea să fi fost identificată în programul indicativ regional (PIR).

(4)   Participarea la programe regionale a ţărilor în curs de dezvoltare care nu fac parte din grupul statelor ACP se ia în considerare doar în măsura în care:

(a)

centrul de greutate al proiectelor şi al programelor finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare rămâne într-o ţară ACP;

(b)

există dispoziţii echivalente în cadrul instrumentelor financiare ale Comunităţii; şi

(c)

este respectat principiul proporţionalităţii.”;

(e)

articolele 7, 8 şi 9 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 7

Programele regionale

Statele ACP în cauză stabilesc definiţia regiunilor geografice. În măsura posibilului, programele de integrare regională ar trebui să corespundă programelor organizaţiilor regionale existente cu un mandat de integrare economică. În principiu, în caz de aderare multiplă sau de suprapuneri, programul de integrare regională ar trebui să corespundă aderării combinate la organizaţiile regionale competente.

Articolul 8

Programarea regională

(1)   Programarea are loc la nivelul fiecărei regiuni. Programarea este rezultatul unui schimb de opinii între Comisie şi organizaţia sau organizaţiile regionale mandatate corespunzător în cauză sau, în absenţa unui asemenea mandat, responsabilii naţionali cu autorizarea finanţării din ţările din regiunea respectivă. După caz, programarea poate cuprinde o consultare cu actorii neguvernamentali reprezentaţi la nivel regional şi, dacă este cazul, cu parlamentele regionale.

(2)   Documentul de strategie regională (DSR) se pregăteşte de către Comisie şi organizaţia sau organizaţiile regionale mandatate corespunzător în colaborare cu statele ACP din regiunea în cauză, pe baza principiului subsidiarităţii şi complementarităţii, ţinând seama de programarea din cadrul DST.

(3)   DSR este un instrument care trebuie să permită acordarea priorităţii anumitor acţiuni şi consolidarea însuşirii programelor care beneficiază de susţinere. DSR include următoarele elemente standard:

(a)

o analiză a contextului politic, economic, social şi de mediu al regiunii;

(b)

o evaluare a procesului şi a perspectivelor de integrare economică regională şi de integrare în economia mondială;

(c)

o schiţă a strategiilor şi a priorităţilor regionale urmărite şi a cerinţelor financiare prevăzute;

(d)

o schiţă a activităţilor relevante ale altor parteneri externi din cooperarea regională;

(e)

o schiţă a contribuţiei specifice a UE în vederea realizării obiectivelor de integrare regională, care să completeze, în măsura posibilă, operaţiunile finanţate de înseşi statele ACP şi de alţi parteneri externi, în special de statele membre ale UE; şi

(f)

o indicaţie a celor mai potrivite mecanisme de sprijin şi de punere în aplicare pentru aplicarea strategiilor menţionate anterior.

Articolul 9

Alocarea de resurse

(1)   Alocarea indicativă de resurse între regiunile ACP se bazează pe estimări standardizate, obiective şi transparente ale nevoilor şi ale progresului şi perspectivelor în procesul de cooperare şi de integrare regională.

(2)   Resursele alocate cuprind:

(a)

o alocare programabilă destinată sprijinului pentru integrarea regională, politicilor, programelor şi proiectelor sectoriale în sprijinul domeniilor critice sau mai puţin critice ale asistenţei comunitare; şi

(b)

o alocare pentru fiecare regiune ACP care să acopere nevoi neprevăzute cum ar fi cele definite la articolele 72, 72a şi 73 din prezentul acord, în cazul în care, având în vedere natura şi/sau aplicabilitatea transfrontalieră a nevoii neprevăzute, un astfel de sprijin poate fi acordat mai eficient la nivel regional. Aceste fonduri sunt accesibile în condiţiile prevăzute la articolele 72, 72a şi 73 din prezentul acord, în cazul în care acest sprijin nu poate fi finanţat din bugetul Uniunii. Se asigură complementaritatea dintre intervenţiile prevăzute în baza acestei alocări şi eventualele intervenţii la nivel naţional.

(3)   Alocarea programabilă facilitează programarea pe termen lung a ajutorului comunitar pentru ţara în cauză. Pentru a atinge o dimensiune adecvată şi pentru a-şi spori eficienţa, fondurile regionale şi naţionale se pot combina pentru finanţarea operaţiunilor regionale cu o componentă naţională distinctă.

O alocare regională pentru nevoi neprevăzute poate fi mobilizată în beneficiul regiunii în cauză şi al ţărilor ACP din afara regiunii în cazul în care natura nevoii neprevăzute necesită implicarea acestora, iar centrul de greutate al proiectelor şi programelor prevăzute rămâne în regiune.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 11 privind reexaminările, Comunitatea poate creşte alocarea programabilă pentru o regiune sau alocarea pentru nevoi neprevăzute, pentru a ţine seama de noile nevoi sau de performanţa excepţională:

(a)

noile nevoi pot rezulta din circumstanţe excepţionale cum ar fi situaţii de criză şi post-criză sau din nevoile neprevăzute menţionate la alineatul (2) litera (b);

(b)

performanţa excepţională este o situaţie în care, în afara reexaminărilor de la mijlocul şi sfârşitul perioadei, alocarea programabilă a unei regiuni este total angajată şi se poate absorbi o finanţare suplimentară din programul indicativ regional pe fondul unei integrări regionale eficiente şi a unei bune gestiuni financiare.”;

(f)

la articolul 10, alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Programele indicative regionale se adoptă de comun acord de către Comunitate şi de către organizaţia sau organizaţiile regionale împuternicite în mod corespunzător sau, în absenţa unei astfel de împuterniciri, de către statele ACP în cauză.”;

(g)

la articolul 11, alineatul existent se numerotează şi se adaugă următorul alineat:

„(2)   În situaţiile excepţionale prevăzute la articolul 9 alineatul (4), pentru a se ţine seama de noile nevoi sau de performanţa excepţională, o reexaminare ad-hoc se poate efectua la cererea oricăreia dintre părţi. Ca urmare a unei reexaminări ad-hoc, o modificare a DSR poate fi decisă de ambele părţi şi/sau alocarea de resurse poate fi mărită de Comisie în numele Comunităţii.

Reexaminarea de la sfârşitul perioadei poate include, de asemenea, adaptarea pentru noul cadru financiar multianual de cooperare cu privire la alocarea de resurse şi pregătirea programului indicativ regional următor.”;

(h)

articolul 12 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 12

Cooperare intra-ACP

(1)   Cooperarea intra-ACP contribuie, în calitate de instrument de dezvoltare, la realizarea obiectivului parteneriatului ACP-CE. Cooperarea intra-ACP este o cooperare supraregională. Aceasta urmăreşte abordarea provocărilor comune cu care se confruntă ţările ACP prin operaţiuni care transcend conceptul de poziţie geografică şi sunt în avantajul multor state ACP sau al tuturor acestor state.

(2)   În conformitate cu principiile subsidiarităţii şi complementarităţii, o intervenţie intra-ACP este avută în vedere atunci când acţiunea naţională şi/sau regională se dovedeşte imposibilă sau mai puţin eficientă, pentru a oferi valoare adăugată în comparaţie cu operaţiunile efectuate cu alte instrumente de cooperare.

(3)   Atunci când grupul ACP decide să contribuie la iniţiative internaţionale sau interregionale din fondul intra-ACP, se asigură o vizibilitate adecvată.”;

(i)

se introduc următoarele articole:

„Articolul 12a

Documentul de strategie intra-ACP

(1)   Programarea cooperării intra-ACP este rezultatul unui schimb de opinii între Comisie şi Comitetul de ambasadori ACP şi se pregăteşte în comun de către serviciile Comisiei şi Secretariatul ACP, în urma consultărilor cu actorii şi părţile interesate relevante.

(2)   Documentul de strategie intra-ACP defineşte acţiunile prioritare ale cooperării intra-ACP şi acţiunile necesare pentru a susţine însuşirea programelor sprijinite. Acesta include următoarele elemente standard:

(a)

o analiză a contextului politic, economic, social şi de mediu al grupului de state ACP;

(b)

o evaluare a cooperării intra-ACP în ceea ce priveşte contribuţia sa la realizarea obiectivelor prezentului acord şi experienţa dobândită;

(c)

o scurtă descriere a strategiei intra-ACP şi a obiectivelor urmărite, precum şi a cerinţelor de finanţare preconizate;

(d)

o scurtă descriere a activităţilor relevante ale altor parteneri externi în cadrul cooperării; şi

(e)

o indicaţie a contribuţiei UE la realizarea obiectivelor cooperării intra-ACP şi a complementarităţii acesteia la operaţiunile finanţate la nivel naţional şi regional şi de către alţi parteneri externi, în special de statele membre UE.

Articolul 12b

Cereri de finanţare

Cererile de finanţare a programelor intra-ACP se prezintă:

(a)

direct de Consiliul de miniştri ACP sau de Comitetul ambasadorilor ACP; sau

(b)

indirect de:

(i)

cel puţin trei organisme sau organizaţii regionale împuternicite în mod corespunzător, care aparţin unor regiuni geografice diferite sau cel puţin două state ACP din fiecare dintre cele 3 regiuni; sau

(ii)

organizaţii internaţionale, cum ar fi Uniunea Africană, care efectuează operaţiuni ce contribuie la realizarea obiectivelor de cooperare şi integrare regională, cu condiţia unei aprobări prealabile din partea Comitetului ambasadorilor ACP; sau

(iii)

regiunile Caraibe sau Pacific, având în vedere amplasarea geografică deosebită a acestora, cu condiţia aprobării prealabile din partea Consiliului de miniştri ACP sau a Comitetului ambasadorilor ACP.

Articolul 12c

Alocarea de resurse

Alocarea indicativă de resurse se bazează pe estimări ale nevoilor şi ale progresului şi perspectivelor în procesul de cooperare intra-ACP. Aceasta cuprinde o rezervă de fonduri neprogramate.”;

(j)

articolele 13 şi 14 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 13

Programul indicativ intra-ACP

(1)   Programul indicativ intra-ACP cuprinde următoarele elemente standard principale:

(a)

sectoare şi tematici cheie ale ajutorului comunitar;

(b)

cele mai adecvate măsuri şi acţiuni pentru realizarea obiectivelor stabilite pentru sectoarele şi tematicile cheie; şi

(c)

programele şi proiectele necesare pentru realizarea obiectivelor identificate, în măsura în care au fost identificate în mod clar, precum şi o indicaţie a resurselor prevăzute a fi alocate pentru fiecare dintre acestea şi un calendar de punere în aplicare.

(2)   Comisia şi Secretariatul ACP identifică şi evaluează acţiunile corespunzătoare. Pe această bază, programul indicativ intra-ACP se pregăteşte în comun de către serviciile Comisiei şi Secretariatul ACP şi se prezintă Comitetului ambasadorilor ACP-CE. Acesta este adoptat de către Comisie, în numele Comunităţii, şi de către Comitetul ambasadorilor ACP.

(3)   Fără a aduce atingere articolului 12b litera (b) punctul (iii), Comitetul ambasadorilor ACP prezintă în fiecare an o listă consolidată a cererilor de finanţare a acţiunilor prioritare prevăzute în cadrul programului indicativ intra-ACP. Comisia identifică şi pregăteşte acţiunile corespunzătoare împreună cu Secretariatul ACP, precum şi un program anual de acţiune. În măsura posibilului şi ţinând cont de resursele alocate, cererile de finanţare a acţiunilor care nu sunt prevăzute în cadrul programului indicativ intra-ACP sunt incluse în programul anual de acţiune. În cazuri excepţionale, aceste cereri sunt adoptate printr-o decizie specială de finanţare din partea Comisiei.

Articolul 14

Procesul de reexaminare

(1)   Cooperarea intra-ACP trebuie să fie suficient de flexibilă şi reactivă pentru a asigura că acţiunile sale rămân în conformitate cu obiectivele prezentului acord şi pentru a ţine seama de orice modificări ale priorităţilor şi obiectivelor grupului de state ACP.

(2)   Comitetul ambasadorilor ACP şi Comisia efectuează o reexaminare la mijlocul şi la sfârşitul perioadei a strategiei de cooperare şi a programului indicativ intra-ACP pentru a le adapta la circumstanţele actuale şi pentru a asigura aplicarea corectă a acestora. Dacă situaţia impune acest lucru, pot fi efectuate, de asemenea, reexaminări ad-hoc pentru a se ţine seama de noile nevoi care pot apărea în urma unor circumstanţe excepţionale sau neprevăzute, cum sunt cele care apar în urma unor provocări noi comune ţărilor ACP.

(3)   Comitetul ambasadorilor ACP şi Comisia, în cadrul reexaminărilor de la mijlocul şi de la sfârşitul perioadei sau după o reexaminare ad-hoc, pot revizui şi adapta documentul de strategie de cooperare intra-ACP.

(4)   În urma activităţilor de reexaminare de la mijlocul şi de la sfârşitul perioadei sau a reexaminărilor ad-hoc, Comitetul ambasadorilor ACP şi Comisia pot ajusta alocările în cadrul programului indicativ intra-ACP şi pot mobiliza rezerva intra-ACP neprogramată.”;

(k)

articolul 15 se modifică după cum urmează:

(i)

alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Programele şi proiectele care au fost prezentate de statul ACP în cauză sau de organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP fac obiectul unei evaluări comune. Comitetul ACP-CE de cooperare pentru finanţarea dezvoltării elaborează orientările generale şi criteriile de evaluare a programelor şi proiectelor. Programele şi proiectele respective sunt în general multianuale şi pot cuprinde o varietate de acţiuni de dimensiuni limitate într-o anumită zonă.”;

(ii)

alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

„(3)   Evaluarea programelor şi proiectelor ţine seama de constrângerile naţionale în materie de resurse umane şi asigură o strategie favorabilă pentru promovarea resurselor respective. De asemenea, se ţine seama de caracteristicile şi constrângerile specifice fiecărui stat sau fiecărei regiuni ACP.”;

(iii)

la alineatul (4), cuvintele „responsabilul naţional cu autorizarea finanţării” se înlocuiesc cu „responsabilul relevant cu autorizarea finanţării”;

(l)

la articolul 16, în tot textul articolului, cuvintele „statul ACP în cauză” se înlocuiesc cu „statul ACP în cauză sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP”;

(m)

articolul 17 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 17

Acordul de finanţare

(1)   De regulă, programele şi proiectele finanţate prin cadrul financiar multianual de cooperare fac obiectul unui acord de finanţare încheiat de Comisie şi statul ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP.

(2)   Acordul de finanţare se încheie în termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei de finanţare adoptate de către Comisie. Acordul de finanţare:

(a)

specifică, în special, detaliile contribuţiei financiare a Comunităţii, modalităţile şi condiţiile de finanţare şi dispoziţiile generale şi specifice privind programul sau proiectul respectiv, inclusiv efectele şi rezultatele preconizate; şi

(b)

prevede provizioane corespunzătoare pentru a acoperi creşterile de costuri, cheltuielile neprevăzute, auditurile şi evaluările.

(3)   Orice rest de plată rămas după închiderea conturilor programelor şi proiectelor în termenul pentru angajamente stabilit în cadrul financiar multianual de cooperare din care au fost finanţate programele şi proiectele revine statului ACP sau organizaţiei sau organismului relevant la nivel regional sau intra-ACP.”;

(n)

la articolul 18, în tot textul articolului, cuvintele „responsabilul naţional cu autorizarea finanţării” se înlocuiesc cu „responsabilul relevant cu autorizarea finanţării”;

(o)

articolul 19 se modifică după cum urmează:

(i)

la alineatul (1), cuvintele „statele ACP” se înlocuiesc cu „statele ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP”;

(ii)

la alineatul (3), cuvintele „statul ACP” se înlocuiesc cu „statul ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP”;

(p)

la articolul 19a, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(i)

partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Punerea în aplicare a programelor şi proiectelor finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord constă în cea mai mare parte din:”;

(ii)

litera (d) se înlocuieşte cu următorul text:

„(d)

plăţi directe ca sprijin bugetar, sprijin pentru programele sectoriale, scutirea de datorii şi sprijin pentru atenuarea efectelor adverse rezultate din şocurile exogene pe termen scurt, incluzând fluctuaţii ale veniturilor din exporturi.”;

(q)

la articolul 19b, cuvintele „statul ACP” se înlocuiesc cu „statul ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP”;

(r)

articolele 19c şi 20 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 19c

Atribuirea contractelor, atribuirea subvenţiilor şi executarea contractelor

(1)   Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 26, contractele şi subvenţiile se atribuie şi se pun în aplicare în conformitate cu normele comunitare şi, exceptând cazurile specifice prevăzute de aceste norme, în conformitate cu documentaţia şi procedurile standard stabilite şi publicate de Comisie în scopul aplicării acţiunilor de cooperare cu ţările terţe, aflate în vigoare la momentul lansării procedurii în cauză.

(2)   În cadrul gestionării descentralizate, în cazul în care o evaluare comună arată că procedurile de atribuire a contractelor şi subvenţiilor în statul ACP sau în regiunea beneficiară sau procedurile aprobate de furnizorii de fonduri sunt în conformitate cu principiile transparenţei, proporţionalităţii, egalităţii de tratament şi nediscriminării şi exclud orice tip de conflict de interese, Comisia utilizează aceste proceduri în conformitate cu Declaraţia de la Paris şi fără a aduce atingere articolului 26, cu deplina respectare a normelor care reglementează exercitarea competenţelor sale în acest domeniu.

(3)   Statul ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP se angajează să verifice în mod regulat că operaţiunile finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord au fost aplicate în mod corespunzător, să ia măsuri adecvate pentru prevenirea neregulilor şi a fraudei şi, dacă este necesar, să iniţieze acţiuni în justiţie pentru recuperarea fondurilor plătite necuvenit.

(4)   În cadrul gestionării descentralizate, contractele se negociază, se întocmesc, se semnează şi se execută de către statele ACP sau de către organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP. Aceste state şi organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP pot, cu toate acestea, să solicite Comisiei să negocieze, să întocmească, să semneze şi să execute contracte în numele lor.

(5)   În conformitate cu angajamentul menţionat la articolul 50 din prezentul acord, contractele şi subvenţiile finanţate cu resurse din cadrul financiar multianual de cooperare cu ACP se execută în temeiul standardelor de bază recunoscute la nivel internaţional din domeniul dreptului muncii.

(6)   Un grup de experţi format din reprezentanţi ai Secretariatului grupului de state ACP şi ai Comisiei este înfiinţat pentru a identifica, la cererea uneia dintre părţi, orice modificări corespunzătoare şi pentru a sugera amendamente şi îmbunătăţiri la normele şi procedurile prevăzute la alineatele (1) şi (2).

Acest grup de experţi prezintă, de asemenea, un raport periodic Comitetului ACP-CE de cooperare pentru finanţarea dezvoltării pentru a-l sprijini în sarcina sa de a examina problemele legate de aplicarea activităţilor de cooperare pentru dezvoltare şi propunerea de măsuri adecvate.

Articolul 20

Eligibilitatea

Cu excepţia cazului în care se acordă o derogare în conformitate cu articolul 22 şi fără a aduce atingere articolului 26:

1.

Participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau subvenţii finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord sunt deschise:

(a)

tuturor persoanelor fizice care sunt cetăţeni ai unui stat ACP, ai unui stat membru al Comunităţii Europene, ai unei ţări candidate în mod oficial la statutul de membru al Comunităţii Europene sau ai unui stat membru al Spaţiului Economic European şi tuturor persoanelor juridice care sunt stabilite în unul dintre aceste state;

(b)

tuturor persoanelor fizice care sunt cetăţeni ai uneia dintre ţările cel mai puţin dezvoltate, conform definiţiei date de Organizaţia Naţiunilor Unite, şi tuturor persoanelor juridice care sunt stabilite într-o astfel de ţară.

1a.

Participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau subvenţii finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord sunt deschise tuturor persoanelor fizice care sunt cetăţeni ai oricărei alte ţară decât cele prevăzute la punctul 1 şi tuturor persoanelor juridice care sunt stabilite într-o astfel de ţară, în cazul în care s-a stabilit un acces reciproc la asistenţă externă. Accesul reciproc în ţările cel mai puţin dezvoltate, conform definiţiei date de Organizaţia Naţiunilor Unite, se acordă automat membrilor OCDE/DAC.

Accesul reciproc se stabileşte printr-o decizie specifică a Comisiei privind o anumită ţară sau un anumit grup regional de ţări. Decizia este adoptată de Comisie de comun acord cu statele ACP şi rămâne în vigoare pe o perioadă minimă de un an.

2.

Serviciile prestate în baza unui contract finanţat din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord pot fi furnizate de experţi de orice naţionalitate, fără a aduce atingere cerinţelor calitative şi financiare prevăzute în normele de achiziţii ale Comunităţii.

3.

Rezervele şi materialele achiziţionate printr-un contract finanţat din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord trebuie să fie originare dintr-un stat eligibil în conformitate cu punctele 1 sau 1a. În acest context, definiţia noţiunii de «produse originare» se evaluează prin raportare la acordurile internaţionale relevante, iar rezervele originare din Comunitate cuprind rezerve originare din ţări şi teritorii de peste mări.

4.

Participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau de subvenţii finanţate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord este deschisă organizaţiilor internaţionale.

5.

Atunci când cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord finanţează o operaţiune pusă în aplicare prin intermediul unei organizaţii internaţionale, participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau de subvenţii este deschisă tuturor persoanelor fizice şi juridice eligibile în conformitate cu punctele 1 sau 1a, precum şi tuturor persoanelor fizice şi juridice eligibile în conformitate cu normele organizaţiei respective, asigurându-se un tratament egal tuturor finanţatorilor. Aceleaşi norme se aplică pentru livrări şi materiale.

6.

Atunci când cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord finanţează o operaţiune pusă în aplicare în cadrul unei iniţiative regionale, participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau de subvenţii este deschisă tuturor persoanelor fizice şi juridice eligibile în conformitate cu punctele 1 sau 1a, precum şi tuturor persoanelor fizice şi juridice dintr-o ţară care participă la iniţiativa respectivă. Aceleaşi norme se aplică pentru livrări şi materiale.

7.

Atunci când cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord finanţează o operaţiune cofinanţată cu un stat terţ, participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau de subvenţii este deschisă tuturor persoanelor fizice şi juridice eligibile în conformitate cu punctele 1 sau 1a, precum şi tuturor persoanelor eligibile în conformitate cu normele statului terţ menţionat. Aceleaşi norme se aplică pentru livrări şi materiale.”;

(s)

articolul 21 se elimină (3);

(t)

la articolul 22, alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   În situaţii excepţionale justificate, persoanele fizice sau juridice din ţări terţe care nu sunt eligibile în baza articolului 20 pot primi autorizarea de a participa la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii sau subvenţii finanţate de Comunitate din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord în urma unei cereri întemeiate din partea statului ACP sau a organizaţiei sau organismului relevant la nivel regional sau intra-ACP. Statul ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP furnizează de fiecare dată Comisiei informaţiile necesare pentru a se putea decide cu privire la derogarea respectivă, acordându-se o atenţie deosebită:

(a)

poziţiei geografice a statului sau regiunii ACP în cauză;

(b)

competitivităţii contractanţilor, furnizorilor şi consultanţilor din statele membre şi statele ACP;

(c)

necesităţii de evitare a creşterilor excesive ale costurilor necesare executării contractului;

(d)

dificultăţilor sau întârzierilor de transport datorate termenelor de livrare sau altor probleme asemănătoare;

(e)

tehnologiei celei mai adecvate şi potrivite condiţiilor locale;

(f)

cazurilor de extremă urgenţă;

(g)

disponibilităţii de produse şi servicii pe pieţele relevante.”;

(u)

articolele 23 şi 25 se elimină (4);

(v)

la articolul 26 la alineatul (1), partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Se iau măsuri privind încurajarea unei participări cât mai ample a persoanelor fizice şi juridice din statele ACP la executarea contractelor finanţate de cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord pentru a permite optimizarea resurselor fizice şi umane ale statelor respective. În acest scop:”;

(w)

articolele 27, 28 şi 29 se elimină (5);

(x)

la articolul 30, partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„Soluţionarea litigiilor dintre autorităţile unui stat ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP şi un contractant, furnizor sau prestator de servicii pe durata executării unui contract finanţat din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord se realizează:”;

(y)

articolele 33 şi 34 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 33

Modalităţi

(1)   Fără a aduce atingere evaluărilor efectuate de statele ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP sau de Comisie, aceste lucrări se efectuează în comun de către statul (statele) ACP sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP şi de Comunitate. Comitetul ACP-CE de cooperare pentru finanţarea dezvoltării asigură caracterul comun al monitorizării şi al evaluării. Pentru a asista Comitetul ACP-CE de cooperare pentru finanţarea dezvoltării, Comisia şi Secretariatul general ACP pregătesc şi pun în aplicare monitorizarea în comun şi evaluările şi le raportează Comitetului. La prima reuniune de după semnarea acordului, Comitetul adoptă modalităţile de funcţionare care vizează garantarea caracterului comun al operaţiunilor şi aprobă, în fiecare an, programul de lucru.

(2)   Activităţile de monitorizare şi evaluare constau în special în următoarele:

(a)

să asigure evaluări regulate şi independente ale operaţiunilor şi activităţilor cadrului financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord, comparând rezultatele cu obiectivele; şi, prin aceasta,

(b)

să permită statelor ACP sau organizaţiei sau organismului relevant la nivel regional sau intra-ACP şi Comisiei şi instituţiilor comune să folosească informaţiile respective pentru conceperea şi executarea politicilor şi a operaţiunilor viitoare.

Articolul 34

Comisia

(1)   Comisia se ocupă de execuţia financiară a operaţiunilor efectuate cu resurse din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord, cu excepţia facilităţii de investiţie şi a subvenţiilor la rata dobânzii, utilizând următoarele metode principale de gestiune:

(a)

gestiune centralizată;

(b)

gestiune descentralizată.

(2)   De regulă, execuţia financiară a resurselor din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord de către Comisie este descentralizată.

În acest caz, atribuţiile de execuţie sunt îndeplinite de statele ACP în conformitate cu articolul 35.

(3)   Pentru a efectua execuţia financiară a resurselor din cadrul financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord, Comisia îşi deleagă competenţele executive în cadrul propriilor departamente. Comisia înştiinţează statele ACP şi Comitetul ACP-CE de cooperare pentru finanţarea dezvoltării cu privire la delegarea atribuţiilor.”;

(z)

articolul 35 se modifică după cum urmează:

(i)

la alineatul (1), partea introductivă se înlocuieşte cu următorul text:

„(1)   Guvernul fiecărui stat ACP numeşte un responsabil naţional cu autorizarea finanţării care să îl reprezinte în toate operaţiunile finanţate din resursele cadrului financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord gestionat de Comisie şi de Bancă. Responsabilul naţional cu autorizarea finanţării numeşte unul sau mai mulţi responsabili naţionali adjuncţi cu autorizarea finanţării care să îl înlocuiască atunci când acesta nu îşi poate îndeplini atribuţiile, comunicând Comisiei această desemnare. Ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile privind capacitatea instituţională şi buna gestiune financiară, responsabilul naţional cu autorizarea finanţării poate delega funcţiile privind aplicarea programelor şi proiectelor respective organismului competent din cadrul administraţiei naţionale. Responsabilul naţional cu autorizarea finanţării comunică Comisiei orice astfel de delegare.

În cazul programelor şi proiectelor regionale, organizaţia sau organismul relevant desemnează un responsabil regional cu autorizarea finanţării, ale cărui atribuţii corespund mutatis mutandis celor ale responsabilului naţional cu autorizarea finanţării.

În cazul programelor şi proiectelor intra-ACP, Comitetul ambasadorilor ACP desemnează un responsabil intra-ACP cu autorizarea finanţării, ale cărui atribuţii corespund mutatis mutandis celor ale responsabilului naţional cu autorizarea finanţării. În cazul în care Secretariatul ACP nu este responsabilul cu autorizarea finanţării, Comitetul ambasadorilor este informat în conformitate cu acordul de finanţare cu privire la punerea în aplicare a programelor şi proiectelor.

Atunci când Comisia constată existenţa unor probleme în desfăşurarea procedurilor legate de gestionarea resurselor cadrului financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord, aceasta împreună cu responsabilul relevant cu autorizarea finanţării ia toate contactele necesare pentru remedierea situaţiei şi, după caz, ia toate măsurile adecvate.

Responsabilul relevant cu autorizarea finanţării îşi asumă responsabilitatea financiară numai pentru atribuţiile de execuţie care i-au fost încredinţate.

În cazul în care resursele cadrului financiar multianual de cooperare în temeiul prezentului acord sunt gestionate descentralizat sau în baza oricărei competenţe suplimentare care ar putea fi acordată de Comisie, responsabilul relevant cu autorizarea finanţării:”;

(ii)

la alineatul (2), cuvintele „responsabilul naţional cu autorizarea finanţării” se înlocuiesc cu „responsabilul relevant cu autorizarea finanţării”;

(za)

articolul 37 se modifică după cum urmează:

(i)

la alineatul (2), cuvintele „responsabilul naţional cu autorizarea finanţării” se înlocuiesc cu „responsabilul relevant cu autorizarea finanţării”;

(ii)

la alineatul (4), cuvintele „responsabilul naţional cu autorizarea finanţării” se înlocuiesc cu „responsabilul relevant cu autorizarea finanţării”;

(iii)

la alineatul (6), cuvintele „responsabilul naţional cu autorizarea finanţării” se înlocuiesc cu „responsabilul relevant cu autorizarea finanţării”;

(iv)

la alineatul (7), cuvintele „statul sau statele ACP în cauză” se înlocuiesc cu „statul sau statele ACP în cauză sau organizaţia sau organismul relevant la nivel regional sau intra-ACP”.

4.

Anexa V, inclusiv protocoalele la aceasta, se elimină.

5.

În anexa VII, la articolul 3, alineatul (4) se înlocuieşte cu următorul text:

„(4)   Părţile recunosc rolul grupului ACP în dialogul politic pe baza unor modalităţi care urmează a fi stabilite de grupul ACP şi comunicate Comunităţii Europene şi statelor membre ale acesteia. Secretariatul ACP şi Comisia Europeană fac schimb de orice informaţii necesare privind procesul dialogului politic desfăşurat înaintea, în timpul sau în urma consultărilor angajate în temeiul articolelor 96 şi 97 din prezentul acord.”

D.   PROTOCOALE

Protocolul nr. 3 privind Africa de Sud, astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 4/2007 a Consiliului de Miniştri ACP-CE din 20 decembrie 2007 (6), se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1 alineatul (2), cuvintele „semnat la Pretoria la 11 octombrie 1999” se înlocuiesc cu „astfel cum a fost modificat prin acordul semnat la 11 septembrie 2009”.

2.

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2)   Cu toate acestea, prin derogare de la acest principiu, Africa de Sud are dreptul să se implice în domeniile cooperării pentru finanţarea dezvoltării ACP-CE menţionate la articolul 8 din prezentul protocol, pe baza principiilor reciprocităţii şi proporţionalităţii, înţelegându-se că participarea Africii de Sud va fi, în întregime, finanţată din resursele prevăzute la titlul VII din ACDC. În cazul în care se utilizează resursele ACDC pentru participarea la operaţiuni în cadrul cooperării financiare ACP-CE, Africa de Sud va avea dreptul să participe, pe deplin, la procedurile de luare a deciziilor care reglementează aplicarea unui astfel de ajutor.”;

(b)

se adaugă următorul alineat:

„(4)   În scopul finanţării investiţiilor prevăzute în anexa II, capitolul 1, la prezentul acord, fondurile de investiţii şi intermediarii financiari şi nefinanciari din Africa de Sud pot îndeplini condiţiile de eligibilitate.”

3.

La articolul 5, alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

„(3)   Prezentul protocol nu împiedică Africa de Sud să negocieze şi să semneze unul dintre acordurile de parteneriat economic (APE) prevăzute în partea 3, titlul II, din prezentul acord, dacă celelalte părţi la respectivul APE sunt de acord.”

DREPT PENTRU CARE, subsemnaţii plenipotenţiari semnează prezentul acord.

Настоящото споразумение е открито за подписване в Ouagadougou на 22 юни 2010 г. и след това от 1 юли 2010 г. до 31 октомври 2010 г. в Генералния секретариат на Съвета на Европейския съюз в Брюксел.

El presente Acuerdo quedará abierto a la firma en Uagadugu el 22 de junio de 2010 y, a continuación, del 1 de julio de 2010 al 31 de octubre de 2010 en la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea, en Bruselas.

Tato dohoda je otevřena k podpisu dne 22. června v Ouagadougou a poté od 1. července 2010 do 31. října 2010 v generálním sekretariátu Rady Evropské unie v Bruselu.

Denne aftale er åben for undertegnelse den 22. juni 2010 i Ouagadougou og derefter fra den 1. juli 2010 til den 31. oktober 2010 i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union i Bruxelles

Dieses Abkommen liegt am 22. Juni 2010 in Ouagadougou und danach vom 1. Juli bis 31. Oktober 2010 beim Generalsekretariat des Rates der Europäischen Union in Brüssel zur Unterzeichnung auf.

Käesolev leping on allakirjutamiseks avatud 22. juunil 2010 Ouagadougous ning seejärel 1. juulist 2010 kuni 31. oktoobrini 2010 Euroopa Liidu Nõukogu peasekretariaadis Brüsselis.

Η παρούσα συμφωνία κατατίθεται προς υπογραφή στο Ουαγκαντούγκου, στις 22 Ιουνίου 2010 και στη συνέχεια, από την 1η Ιουλίου 2010 έως τις 31 Οκτωβρίου 2010, στη Γενική Γραμματεία του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης, στις Βρυξέλλες.

This Agreement shall be open for signature in Ouagadougou on 22 June 2010 and thereafter from 1 July 2010 to 31 October 2010 at the General Secretariat of the Council of the European Union in Brussels.

Le présent accord est ouvert à la signature à Ouagadougou le 22 juin 2010 et ensuite du 1er juillet 2010 au 31 octobre 2010 au Secrétariat général du Conseil de l’Union européenne, à Bruxelles.

Il presente accordo è aperto alla firma a Ouagadougou il 22 giugno 2010 e successivamente a Bruxelles presso il Segretariato generale del Consiglio dell’Unione europea, dal 1o luglio 2010 al 31 ottobre 2010.

Šo nolīgumu dara pieejamu parakstīšanai 2010. gada 22. jūnijā Vagadugu (Ouagadougou) un pēc tam no 2010. gada 1. jūlija līdz 2010. gada 31. oktobrim Briselē, Eiropas Savienības Padomes Ģenerālsekretariātā.

Šis susitarimas pateiktas pasirašyti 2010 m. birželio 22 d. Uagadugu, o paskui, 2010 m. liepos 1 d.- 2010 m. spalio 31 d., Europos Sąjungos Tarybos generaliniame sekretoriate Briuselyje.

Ez a megállapodás 2010. június 22-én Ouagadougouban, majd 2010. július 1. és 2010. október 31. között Brüsszelben, az Európai Unió Tanácsának Főtitkárságán aláírásra nyitva áll.

Dan il-Ftehim huwa miftuħ għall-iffirmar f’Ouagadougou fit-22 ta’ Ġunju 2010 u wara dan mill-1 ta’ Lulju 2010 sal-31 ta’ Ottubru 2010, fis-Segretarjat Ġenerali tal-Kunsill tal-Unjoni Ewropea, fi Brussell.

Deze overeenkomst staat open voor ondertekening op 22 juni 2010 te Ouagadougou en vervolgens met ingang van 1 juli tot en met 31 oktober 2010 bij het secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie in Brussel.

Niniejsza Umowa będzie otwarta do podpisu w Wagadugu w dniu 22 czerwca 2010 r., a następnie od 1 lipca 2010 r. do 31 października 2010 r. w Sekretariacie Generalnym Rady Unii Europejskiej w Brukseli.

O presente Acordo está aberto para assinatura em Uagadugu, em 22 de Junho de 2010 e, posteriormente, de 1 de Julho a 31 de Outubro de 2010, no Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia, em Bruxelas.

Acest acord va fi deschis pentru semnare în Ouagadougou, la 22 iunie 2010, iar ulterior, începând cu 1 iulie 2010 până la 31 octombrie 2010, la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene din Bruxelles.

Táto dohoda je otvorená na podpis 22. júna 2010 v Ouagadougou a potom od 1. júla 2010 do 31. októbra 2010 na Generálnom sekretariáte Rady Európskej únie v Bruseli.

Ta sporazum bo na voljo za podpis 22. junija 2010 v Ouagadougouju in nato od 1. julija 2010 do 31. oktobra 2010 v generalnem sekretariatu Sveta Evropske unije v Bruslju.

Tämä sopimus on avoinna allekirjoittamista varten Ouagadougoussa 22 päivänä kesäkuuta 2010 ja sen jälkeen 1 päivästä heinäkuuta 201031 päivään lokakuuta 2010 Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristössä Brysselissä.

Detta avtal är öppet för undertecknande i Ouagadougou den 22 juni 2010 och sedan från och med den 1 juli till och med den 31 oktober 2010 vid generalsekretariatet för Europeiska unionens råd i Bryssel.


(1)  JO L 168, 30.6.2009, p. 48.

(2)  JO L 352, 31.12.2008, p. 59.

(3)  Articolul 21 a fost eliminat prin Decizia nr. 3/2008 a Consiliului de Miniştri ACP-CE.

(4)  Articolele 23 şi 25 au fost eliminate prin Decizia nr. 3/2008 a Consiliului de Miniştri ACP-CE.

(5)  Articolele 27, 28 şi 29 au fost eliminate prin Decizia nr. 3/2008 a Consiliului de Miniştri ACP-CE.

(6)  JO L 25, 30.1.2008, p. 11.

ACT FINAL

Plenipotenţiarii:

MAIESTĂŢII SALE REGELE BELGIENILOR,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII BULGARIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CEHE,

MAIESTĂŢII SALE REGINA DANEMARCEI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII FEDERALE GERMANIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII ESTONIA,

PREŞEDINTELUI IRLANDEI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII ELENE,

MAIESTĂŢII SALE REGELE SPANIEI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII FRANCEZE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII ITALIENE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CIPRU,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII LETONIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII LITUANIA,

ALTEŢEI SALE REGALE MARELE DUCE AL LUXEMBURGULUI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII UNGARIA,

PREŞEDINTELUI MALTEI,

MAIESTĂŢII SALE REGINA ŢĂRILOR DE JOS,

PREŞEDINTELUI FEDERAL AL REPUBLICII AUSTRIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII POLONIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII PORTUGHEZE,

PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII SLOVENIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII SLOVACE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII FINLANDA,

GUVERNULUI REGATULUI SUEDIEI,

MAIESTĂŢII SALE REGINA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD,

părţi contractante la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, denumite în continuare „statele membre”,

şi ai UNIUNII EUROPENE, denumită în continuare „Uniunea” sau „UE”,

pe de o parte, şi

plenipotenţiarii:

PREŞEDINTELUI REPUBLICII ANGOLA,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI ANTIGUA ŞI BARBUDA,

ŞEFULUI STATULUI COMUNITĂŢII BAHAMAS,

ŞEFULUI STATULUI BARBADOS,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI BELIZE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII BENIN,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII BOTSWANA,

PREŞEDINTELUI DIN BURKINA FASO,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII BURUNDI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CAMERUN,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CAPUL VERDE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CENTRAFRICANE,

PREŞEDINTELUI UNIUNII COMORELOR,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII DEMOCRATICE CONGO,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CONGO,

GUVERNULUI INSULELOR COOK,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CÔTE D’IVOIRE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII DJIBOUTI,

GUVERNULUI COMUNITĂŢII DOMINICA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII DOMINICANE,

PREŞEDINTELUI STATULUI ERITREA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII FEDERALE DEMOCRATE ETIOPIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII INSULELOR FIJI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII GABONEZE,

PREŞEDINTELUI ŞI ŞEFULUI STATULUI REPUBLICII GAMBIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII GHANA,

MAIESTĂŢII SALE REGINA GRENADEI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII GUINEEA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII GUINEEA-BISSAU,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII COOPERATIVE GUYANA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII HAITI,

ŞEFULUI STATULUI JAMAICA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII KENYA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII KIRIBATI,

MAIESTĂŢII SALE REGELE REGATULUI LESOTHO,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII LIBERIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII MADAGASCAR,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII MALAWI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII MALI,

GUVERNULUI REPUBLICII INSULELOR MARSHALL,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII ISLAMICE MAURITANIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII MAURITIUS,

GUVERNULUI STATELOR FEDERATE ALE MICRONEZIEI,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOZAMBIC,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII NAMIBIA,

GUVERNULUI REPUBLICII NAURU,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII NIGER,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII FEDERALE NIGERIA,

GUVERNULUI DIN NIUE,

GUVERNULUI REPUBLICII PALAU,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI INDEPENDENT PAPUA NOUA GUINEE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII RUANDA,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI SAINT KITTS ŞI NEVIS,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI SAINT LUCIA,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI SAINT VINCENT ŞI GRENADINE,

ŞEFULUI STATULUI INDEPENDENT SAMOA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII DEMOCRATICE SÃO TOMÉ ŞI PRÍNCIPE,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII SENEGAL,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII SEYCHELLES,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII SIERRA LEONE,

MAIESTĂŢII SALE REGINA INSULELOR SOLOMON,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII AFRICII DE SUD,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII SURINAM,

MAIESTĂŢII SALE REGELE REGATULUI SWAZILAND,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII UNITE TANZANIA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII CIAD,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII DEMOCRATICE A TIMORULUI DE EST

PREŞEDINTELUI REPUBLICII TOGOLEZE,

MAIESTĂŢII SALE REGELE STATULUI TONGA,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII TRINIDAD ŞI TOBAGO,

MAIESTĂŢII SALE REGINA STATULUI TUVALU,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII UGANDA,

GUVERNULUI REPUBLICII VANUATU,

PREŞEDINTELUI REPUBLICII ZAMBIA,

GUVERNULUI REPUBLICII ZIMBABWE,

state denumite în continuare „statele ACP”,

pe de altă parte,

reuniţi la Ouagadougou la douăzeci şi doi iunie două mii zece pentru semnarea Acordului de modificare, pentru a doua oară, a Acordului de parteneriat între membrii grupului de state din Africa, zona Caraibelor şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000, astfel cum a fost modificat pentru prima oară la Luxemburg la 25 iunie 2005,

au adoptat, la momentul semnării prezentului acord, următoarele declaraţii ataşate la prezentul act final:

Declaraţia I

Declaraţie comună privind sprijinirea accesului pe piaţă în cadrul parteneriatului ACP-CE

Declaraţia II

Declaraţie comună privind migraţia şi dezvoltarea (articolul 13)

Declaraţia III

Declaraţia Uniunii Europene privind schimbările instituţionale care decurg din intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona

şi au convenit, de asemenea, cu privire la faptul că următoarele declaraţii existente au devenit caduce ca urmare a eliminării anexei V:

Declaraţia XXII

Declaraţie comună privind produsele agricole menţionate în anexa V la articolul 1 alineatul (2) litera (a)

Declaraţia XXIII

Declaraţie comună privind accesul pe piaţă în cadrul parteneriatului ACP-CE

Declaraţia XXIV

Declaraţia comună privind orezul

Declaraţia XXV

Declaraţia comună privind romul

Declaraţia XXVI

Declaraţia comună privind carnea de vită şi mânzat

Declaraţia XXVII

Declaraţia comună privind regimul de acces la pieţele departamentelor franceze de peste mări al produselor originare din statele ACP prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din anexa V

Declaraţia XXIX

Declaraţia comună privind produsele reglementate de politica agricolă comună

Declaraţia XXX

Declaraţia statelor ACP privind articolul 1 din anexa V

Declaraţia XXXI

Declaraţia Comunităţii privind articolul 5 alineatul (2) litera (a) din anexa V

Declaraţia XXXII

Declaraţia comună privind nediscriminarea

Declaraţia XXXIII

Declaraţia Comunităţii privind articolul 8 alineatul (3) din anexa V

Declaraţia XXXIV

Declaraţia comună privind articolul 12 din anexa V

Declaraţia XXXV

Declaraţia comună privind Protocolul nr. 1 la anexa V

Declaraţia XXXVI

Declaraţia comună privind Protocolul nr. 1 la anexa V

Declaraţia XXXVII

Declaraţia comună privind Protocolul nr. 1 la anexa V privind originea produselor pescăreşti

Declaraţia XXXVIII

Declaraţia comună privind Protocolul nr. 1 la anexa V privind întinderea apelor teritoriale

Declaraţia XXXIX

Declaraţia statelor ACP privind Protocolul nr. 1 la anexa V privind originea produselor pescăreşti

Declaraţia XL

Declaraţia comună privind aplicarea normei privind toleranţa de valoare în sectorul tonului

Declaraţia XLI

Declaraţia comună privind articolul 6 alineatul (11) din Protocolul nr. 1 la anexa V

Declaraţia XLII

Declaraţia comună privind regulile de origine: cumulul cu Africa de Sud

Declaraţia XLIII

Declaraţia comună privind anexa 2 la Protocolul nr. 1 la anexa V

DREPT PENTRU CARE, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul acord.


Top