EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Circulația necomercială a animalelor de companie

Statutul juridic al documentului Acest rezumat a fost arhivat și nu va fi actualizat. Pentru informații actualizate, accesați 'Legea UE privind sănătatea animală'

Circulația necomercială a animalelor de companie

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul (UE) nr. 576/2013 privind formalitățile pentru animalele de companie care călătoresc între țările UE

CARE ESTE OBIECTIVUL ACESTUI REGULAMENT?

  • Regulamentul vizează să ușureze formalitățile care trebuie îndeplinite de proprietarii de câini, pisici și dihori atunci când călătoresc împreună cu animalele lor de companie

ASPECTE-CHEIE

  • Această lege se aplică circulației „necomerciale” a animalelor de companie într-o țară a UE dintr-o altă țară a UE, de pe un teritoriu sau dintr-o țară din afara UE. Acesta completează schema de pașaport al animalelor de companie existentă și introduce un nou model de pașaport.
  • Pisicile, câinii și dihorii pot călători cu proprietarii lor în cadrul UE dacă aceștia au un pașaport care conține dovada identității și vaccinărilor lor antirabice.
  • Pentru a călători între țările UE, animalele trebuie:
    • să fie marcate (cu ajutorul unui transmițător* sau tatuaj);
    • să fi fost vaccinate antirabic;
    • să fie în conformitate cu toate măsurile de sănătate preventive pentru boli diferite de rabie;
    • să fie însoțite de un pașaport completat și emis de către un medic veterinar autorizat.
  • Specificațiile pentru pașaportul nou sunt prevăzute de către Comisia Europeană în Regulamentul (UE) nr. 577/2013. Pașaportul include informații cum ar fi:
    • locația transmițătorului sau a tatuajului și codul alfanumeric afișat de transmițător sau de tatuaj;
    • numele, specia, rasa, sexul, culoarea, data nașterii și toate caracteristicile importante ale animalului;
    • detaliile proprietarului și ale medicului veterinar autorizat;
    • detaliile vaccinării antirabice.
  • Pentru a intra în UE, animalele din țări din afara UE trebuie să întrunească aceleași condiții minime. În funcție de statutul privind rabia din țările din afara UE, pot exista cerințe suplimentare stricte care trebuie întrunite, inclusiv un test de sânge efectuat după vaccinare și verificat de un laborator aprobat.
  • Modelul existent anterior de pașaport, dacă a fost emis înainte de 29 decembrie 2014, va rămâne valid.
  • În cazul în care apare rabia sau o altă boală diferită de rabie, circulația sau tranzitul necomercial al animalelor de companie pot fi suspendate de pe întreg teritoriul țării UE sau din afara UE respective.
  • Statele membre ale UE trebuie să ofere opiniei publice informații clare și ușor accesibileinternet privind cerințele aplicabile circulației necomerciale a animalelor și normele de conformitate pentru verificările de conformitate a unei astfel de deplasări. De asemenea, acestea trebuie să publiceinternet aceste informații peinternet.

Excepții

  • Țările UE pot permite circulația necomercială pe teritoriul lor dintr-o altă țară a UE a animalelor de companie care:
    • fie au vârsta sub 12 săptămâni și nu au efectuat vaccinarea antirabică;
    • fie au vârsta între 12 și 16 săptămâni și au efectuat vaccinarea antirabică, dar nu întrunesc încă cerințele legale de validitate a vaccinării.
  • Cu excepția proprietarilor care pot dovedi că animalele călătoresc pentru a participa la evenimente sau expoziții sportive, aceștia pot fi însoțiți de maximum cinci animale de companie.

Abrogare

Regulamentul (UE) 2016/429 abrogă regulamentul (UE) nr. 576/2013 cu efect de la 21 aprilie 2021

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul se aplică de la 29 decembrie 2014.

CONTEXT

Pentru mai multe informații, consultați:

* TERMEN-CHEIE

transmițător: un dispozitiv de identificare pasiv cu frecvențe radio, doar în citire

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 998/2003 (JO L 178, 28.6.2013, pp. 1–26)

ACTE CONEXE

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 577/2013 al Comisiei din 28 iunie 2013 privind modelele de documente de identificare pentru circulația necomercială a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici, stabilirea de liste de teritorii și țări terțe și cerințele referitoare la format, punere în pagină și limbă ale declarațiilor care atestă respectarea anumitor condiții prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 576/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 178 din 28.6.2013)

Modificările succesive aduse Regulamentului (UE) nr. 577/2013 au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

Regulamentul (UE) nr. 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile animale transmisibile și care modifică și abrogă anumite acte din domeniul sănătății animale („legislația privind sănătatea animală”) (JO L 84, 31.3.2016, pp. 1–208)

Data ultimei actualizări: 04.07.2016

Sus