Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

27 ianuarie 2021(*)

„Mediu – Directiva 2010/75/UE – Emisii industriale – Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1442 – Instalații de ardere de dimensiuni mari – Concluzii privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) – Articolul 16 alineatele (4) și (5) TUE – Articolul 3 alineatele (2) și (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii – Aplicarea legii în timp – Comitologie”

În cauza T‑699/17,

Republica Polonă, reprezentată de B. Majczyna și D. Krawczyk, în calitate de agenți,

reclamantă,

susținută de

Republica Bulgaria, reprezentată de E. Petranova și T. Mitova, în calitate de agenți,

și de

Ungaria, reprezentată de M. Fehér, în calitate de agent,

interveniente,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de Ł. Habiak, K. Herrmann și R. Tricot, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Regatul Belgiei, reprezentat de M. Jacobs, în calitate de agent,

de

Republica Franceză, reprezentată de J. Traband și A.‑L. Desjonquères, în calitate de agenți,

și de

Regatul Suediei, reprezentat de C. Meyer‑Seitz, H. Shev, L. Zettergren și A. Alriksson, în calitate de agenți,

interveniente,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2017/1442 a Comisiei din 31 iulie 2017 de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari, în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (JO 2017, L 212, p. 1),

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus din domnul A. M. Collins, președinte, domnii V. Kreuschitz (raportor), Z. Csehi, și G. De Baere și doamna G. Steinfatt, judecători,

grefier: doamna R. Ūkelytė, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 17 septembrie 2020,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

 Cu privire la procedura de adoptare a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT)

1        Concluziile privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) servesc drept referință, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO 2010, L 334, p. 17), pentru stabilirea condițiilor de autorizare a exploatării instalațiilor de ardere.

2        Concluziile privind BAT sunt adoptate în două etape, conform articolului 13 din Directiva 2010/75 și anexei la Decizia de punere în aplicare 2012/119/UE a Comisiei din 10 februarie 2012 de stabilire a normelor privind orientările referitoare la colectarea datelor, precum și la întocmirea documentelor de referință BAT și la asigurarea calității acestora prevăzute în Directiva 2010/75 (JO 2012, L 63, p. 1).

3        Prima etapă constă în întocmirea unui document tehnic de referință privind BAT (denumit în continuare „BREF”) în urma unui schimb de informații cu participarea Comisiei Europene, a statelor membre, a sectoarelor implicate și a organizațiilor neguvernamentale care promovează protecția mediului. În acest cadru, un grup de lucru pe teme tehnice elaborează documentele referitoare la BREF ținând seama de rezultatele schimbului de informații pentru sectorul determinat. Proiectul final al BREF este trimis forumului instituit prin articolul 13 alineatul (3) din Directiva 2010/75, care își prezintă avizul cu privire la conținutul propus al documentului BREF care rezultă din activitatea desfășurată pe plan tehnic.

4        În cea de a doua etapă, în conformitate cu articolul 13 alineatul (5) și cu articolul 75 alineatul (2) din Directiva 2010/75, Comisia prezintă un proiect de decizie de punere în aplicare privind concluziile BAT comitetului stabilit prin articolul 75 din Directiva 2010/75 (denumit în continuare „comitetul”) și compus din reprezentanți ai statelor membre. Comitetul își dă, în aplicarea procedurii de examinare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO 2011, L 55, p. 13), avizul său cu privire la proiectul de decizie de punere în aplicare a Comisiei cu majoritatea calificată prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) TUE. În cazul în care acest aviz este favorabil, Comisia adoptă decizia de punere în aplicare de stabilire a concluziilor privind BAT.

 Cu privire la dispozițiile aplicabile referitoare la majoritatea calificată

5        Articolul 16 alineatele (4) și (5) TUE prevede:

„(4)      Începând cu 1 noiembrie 2014, majoritatea calificată se definește ca fiind egală cu cel puțin 55 % din membrii Consiliului, cuprinzând cel puțin cincisprezece dintre aceștia și reprezentând state membre care întrunesc cel puțin 65 % din populația Uniunii.

Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin patru membri ai Consiliului, în caz contrar se consideră a fi întrunită majoritatea calificată.

Celelalte condiții privind votul cu majoritate calificată sunt stabilite la articolul 238 alineatul (2) [TFUE].

(5)      Dispozițiile tranzitorii privind definiția majorității calificate care se aplică până la 31 octombrie 2014, precum și cele care se vor aplica în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie 2017 sunt prevăzute în Protocolul privind dispozițiile tranzitorii.”

6        Articolul 3 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii (JO 2016, C 202, p. 321, denumit în continuare „Protocolul nr. 36”) prevede:

„(1)      În conformitate cu articolul 16 alineatul (4) [TUE], dispozițiile alineatului menționat și dispozițiile articolului 238 alineatul (2) [TFUE], referitoare la definirea majorității calificate în Consiliul European și în Consiliu, intră în vigoare la 1 noiembrie 2014.

(2)      Între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017, în cazul în care trebuie adoptată o hotărâre cu majoritate calificată, un membru al Consiliului poate solicita ca această hotărâre să fie adoptată cu o majoritate calificată astfel cum este definită la alineatul (3). În acest caz, se aplică alineatele (3) și (4).

(3)      Până la 31 octombrie 2014, fără a aduce atingere articolului 235 alineatul (1) al doilea paragraf [TFUE], rămân în vigoare următoarele dispoziții:

Pentru deliberările Consiliului European și ale Consiliului, care necesită majoritate calificată, voturile membrilor sunt ponderate după cum urmează:

Deliberările sunt încheiate în cazul în care întrunesc cel puțin 260 de voturi favorabile exprimate de majoritatea membrilor, în cazul în care, în temeiul tratatelor, acestea trebuie să fie adoptate la propunerea Comisiei. În celelalte cazuri, deliberările sunt încheiate în cazul în care întrunesc cel puțin 260 de voturi favorabile exprimate de cel puțin două treimi dintre membri.

Un membru al Consiliului European sau al Consiliului poate solicita, la adoptarea, cu majoritate calificată, a unui act de către Consiliul European sau de către Consiliu, să se verifice dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii. În cazul în care se constată că nu este îndeplinită această condiție, actul în cauză nu este adoptat.

(4)      Până la 31 octombrie 2014, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toți membrii Consiliului participă la vot, respectiv în cazurile în care se face trimitere la majoritatea calificată definită în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) [TFUE], majoritatea calificată se definește ca fiind aceeași proporție de voturi ponderate și aceeași proporție a numărului de membri ai Consiliului, precum și, dacă este necesar, același procentaj al populației statelor membre menționate ca și cele stabilite prin alineatul (3) din prezentul articol.”

7        Articolul 5 din Regulamentul nr. 182/2011 prevede următoarele:

„(1)      În cazul în care se aplică procedura de examinare, comitetul își dă avizul cu majoritatea prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) [TUE] și, după caz, la articolul 238 alineatul (3)[TFUE], pentru actele care urmează să fie adoptate pe baza unei propuneri din partea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre în cadrul comitetului sunt ponderate conform articolelor respective.

(2)      În cazul în care comitetul emite un aviz favorabil, Comisia adoptă proiectul de act de punere în aplicare.

[…]”

 Istoricul cauzei

8        La 9 martie 2017, Comisia, în calitatea sa de președinte al comitetului, a prezentat comitetului un proiect de decizie de punere în aplicare de stabilire a concluziilor privind BAT, în temeiul Directivei 2010/75, pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari (denumite în continuare „IMA”).

9        Prin scrisoarea din 23 martie 2017, Comisia a invitat membrii comitetului la o reuniune care urma să aibă loc la 28 aprilie 2017. Obiectul acestei reuniuni era organizarea votului cu privire la avizul referitor la acest proiect de decizie de punere în aplicare. La această scrisoare era anexat un proiect de ordine de zi.

10      La 30 martie 2017, Republica Polonă a solicitat comitetului să voteze cu privire la avizul referitor la proiectul de decizie de punere în aplicare menționat, potrivit regulilor de vot prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36.

11      La 4 aprilie 2017, Serviciul Juridic al Consiliului Uniunii Europene a adresat Comitetului Reprezentanților Permanenți ai statelor membre un aviz potrivit căruia în esență, pentru ca un vot privind un proiect de act să fie emis potrivit regulilor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, trebuia ca statul membru să prezinte o cerere în acest sens cel târziu la 31 martie 2017 și ca votul, obiect al cererii, să intervină de asemenea înaintea acestei date.

12      La 10 aprilie 2017, Direcția Generală Mediu a Comisiei a refuzat cererea Republicii Polone din 30 martie 2017, pentru motivul că votul asupra avizului era prevăzut pentru 28 aprilie 2017, respectiv după 31 martie 2017, data‑limită prevăzută la articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36.

13      La 28 aprilie 2017 a avut loc o reuniune a comitetului în cursul căreia membrii au votat pentru a adopta un aviz cu privire la un proiect modificat de decizie de punere în aplicare. Votul a avut loc în temeiul regulilor de vot stabilite la articolul 16 alineatul (4) TUE, iar nu al celor stabilite la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36. Votul a condus la un aviz favorabil al comitetului în privința proiectului în urma votului pozitiv a 20 de state membre reprezentând 65,14 % din populație și 71,43 % din membrii comitetului menționat. Opt state membre, printre care Republica Polonă, au exprimat un vot negativ.

14      La 31 iulie 2017, în urma acestui vot, Comisia a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1442 de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari, în temeiul Directivei 2010/75 (JO 2017, L 212, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”).

15      Decizia atacată impune în special nivelurile de emisii asociate celor mai bune tehnici disponibile (denumite în continuare „BAT‑AEL”) în ceea ce privește emisiile de oxizi de azot (NOx), de mercur (Hg) și de clorură de hidrogen (HCl) pentru IMA, cu alte cuvinte instalații cu o putere termică nominală de cel puțin 50 de megawați (MW), indiferent de tipul de combustibil utilizat.

 Procedura și concluziile părților

16      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 octombrie 2017, Republica Polonă a introdus prezenta acțiune.

17      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 4 și, respectiv, 15 ianuarie 2018, Ungaria și Republica Bulgaria au formulat cereri de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Republicii Polone. Prin Decizia din 19 februarie 2018, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis aceste cereri de intervenție.

18      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 16 și, respectiv, 25 ianuarie 2018, Regatul Belgiei, Republica Franceză și Regatul Suediei au formulat cereri de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor Comisiei. Prin Deciziile din 19 și, respectiv, 21 februarie 2018, președintele Camerei a treia a Tribunalului a admis aceste cereri de intervenție.

19      Intervenientele și‑au depus memoriile, iar părțile principale și‑au depus observațiile referitoare la acestea în termenele stabilite.

20      Prin decizia adoptată la 11 martie 2019, în temeiul articolului 27 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, președintele Tribunalului a reatribuit cauza unui alt judecător raportor, repartizat Camerei a treia (vechea compunere).

21      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a treia (noua compunere), căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

22      La propunerea Camerei a treia a Tribunalului (noua compunere), Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza în fața unui complet de judecată extins.

23      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia extinsă) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură, a pus întrebări scrise părților principale și a solicitat acestor părți să răspundă în scris cu privire la anumite aspecte ale litigiului. Părțile au răspuns la aceste întrebări în termenul stabilit.

24      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 17 septembrie 2020.

25      Republica Polonă, susținută de Republica Bulgaria și de Ungaria, solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

26      Comisia, susținută de Regatul Belgiei, de Republica Franceză și de Regatul Suediei, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea Republicii Polone la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

27      În susținerea acțiunii formulate, Republica Polonă invocă cinci motive.

28      Primul motiv este întemeiat pe încălcarea dispozițiilor aplicabile în materie de majoritate calificată. Republica Polonă consideră că, în urma cererii sale în acest sens și în temeiul articolului 3 alineatele (2) și (3) din Protocolul nr. 36, decizia atacată ar fi trebuit să fie adoptată potrivit normelor privind majoritatea calificată prevăzute de Tratatul de la Nisa, iar nu potrivit celor prevăzute de Tratatul de la Lisabona.

29      În cadrul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, Republica Polonă apreciază că BAT‑AEL impuse prin decizia atacată pentru emisiile de oxizi de azot (NOx), de mercur (Hg), de clorură de hidrogen (HCl) din IMA, precum și anumite BAT‑AEL aplicabile IMA a căror durată anuală de exploatare este mai mică de 1 500 de ore au fost stabilite pe baza unor date eronate și nereprezentative și încalcă principiul proporționalității.

30      Prin intermediul celui de al patrulea și al celui de al cincilea motiv, Republica Polonă contestă legalitatea derogării acordate prin decizia atacată anumitor regiuni insulare pentru aplicarea BAT‑AEL motoarelor alimentate cu păcură grea sau cu motorină.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 16 alineatele (4) și (5) TUE și ale articolului 3 alineatele (2) și (3) din Protocolul nr. 36

31      Republica Polonă, susținută de Ungaria, consideră că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea regulilor care guvernează votul cu majoritate calificată stabilite prin articolul 16 alineatele (4) și (5) TUE și prin articolul 3 alineatele (2) și (3) din Protocolul nr. 36. În esență, aceasta consideră că, pentru a beneficia de regulile privind majoritatea calificată prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din acest protocol, este suficient ca un stat membru să adreseze cererea în acest sens în termenul stabilit la articolul 3 alineatul (2) din protocolul menționat, și anume, între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017. Întrucât Republica Polonă a prezentat o astfel de cerere la 30 martie 2017, aceste reguli privind majoritatea calificată ar fi trebuit aplicate cu ocazia votului privind proiectul deciziei atacate în cadrul comitetului, la 28 aprilie 2017.  Ungaria adaugă că, în aplicarea regulilor menționate, pragul voturilor necesare pentru adoptarea proiectului menționat nu ar fi putut fi atins, iar votul ar fi condus, așadar, la un rezultat diferit.

32      Comisia, susținută de Regatul Belgiei, de Republica Franceză și de Regatul Suediei, răspunde în esență că perioada definită la articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 cuprinde atât data la care membrul Consiliului prezintă cererea sa, cât și data la care are loc votul. Potrivit Comisiei, această dispoziție prevede o excepție de la regula generală consacrată la articolul 16 alineatul (4) TUE și trebuie, prin urmare, să fie interpretată în mod strict. Articolul 16 alineatul (5) TUE ar stabili în mod decisiv domeniul de aplicare material al dispozițiilor tranzitorii cuprinse în Protocolul nr. 36 și ar reieși în mod clar din textul său, precum și din cel al articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 că majoritatea calificată definită la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36 nu se aplică decât voturilor care au avut loc între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017. Comisia consideră că abordarea Republicii Polone echivalează cu a admite că dispozițiile tranzitorii privind definiția majorității calificate depind exclusiv de o decizie unilaterală a unui singur stat membru și că acestea ar putea să se aplice în mod nelimitat, ceea ce ar priva articolul 16 alineatul (4) TUE și procedura comitetului de efectul lor util și ar determina o încălcare a principiului securității juridice. Comisia precizează că durata perioadei tranzitorii trebuie să fie cunoscută a priori și că a fost clar determinată de autorii tratatului.

33      În cadrul prezentului motiv, Tribunalul este chemat să se pronunțe cu privire la domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 și, mai concret, cu privire la aspectul dacă, pentru a putea beneficia de aplicarea regulilor privind majoritatea calificată prevăzute la alineatul (3) al articolului menționat, care corespund majorității calificate din Tratatul de la Nisa, este suficient ca un stat membru să formuleze o cerere în acest sens între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017 sau dacă este necesar și ca decizia să fie luată în această perioadă.

34      În această privință, trebuie amintit că interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul în care se înscrie, precum și de obiectivele și de finalitatea pe care le urmărește actul din care aceasta face parte. Geneza unei dispoziții a dreptului Uniunii poate de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea acesteia [Hotărârea din 25 iunie 2020, A și alții (Turbine eoliene la Aalter și la Nevele), C‑24/19, EU:C:2020:503, punctul 37]. Așadar, trebuie să se procedeze la o interpretare literală, contextuală, teleologică și istorică a articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36. În acest context, trebuie să se țină cont de faptul că textele de drept al Uniunii sunt redactate în mai multe limbi și că toate versiunile lingvistice sunt autentice, ceea ce poate necesita o comparare a versiunilor lingvistice (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2016, Letonia/Comisia, T‑661/14, EU:T:2016:412, punctul 39 și jurisprudența citată).

35      În primul rând, în ceea ce privește interpretarea literală, părțile sunt de acord cu privire la faptul că modul de redactare a articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 nu permite înlăturarea îndoielilor cu privire la domeniul de aplicare exact al acestei dispoziții. Astfel, nu reiese din textul potrivit căruia, „[î]ntre 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017, în cazul în care trebuie adoptată o hotărâre cu majoritate calificată, un membru al Consiliului poate solicita ca această hotărâre să fie adoptată cu o majoritate calificată astfel cum este definită la alineatul (3)” că hotărârea menționată trebuie sau nu trebuie de asemenea să fie adoptată în această perioadă.

36      Nici celelalte versiuni lingvistice ale articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 nu permit înlăturarea îndoielii cu privire la domeniul de aplicare exact al dispoziției menționate.

37      În al doilea rând, nici interpretarea istorică a dispoziției în cauză nu permite clarificarea modului său de redactare. În această privință, trebuie să se sublinieze că Tratatul de la Lisabona, care a modificat regulile privind calcularea majorității calificate, a fost adoptat în urma unui mandat dat în Conferința Interguvernamentală, convocată în scopul de a elabora un proiect de tratat de modificare a Tratatului UE și a Tratatului CE. Potrivit termenilor acestui mandat, „pe durata unei perioade tranzitorii până la 31 martie 2017, când o decizie trebuie adoptată cu majoritate calificată, un membru al Consiliului poate solicita ca respectiva decizie să fie luată în conformitate cu sistemul de vot cu majoritate calificată astfel cum este prevăzut la articolul 205 alineatul (2) al actualului TCE” (punctul 13 din mandatul care figurează în Concluziile Președinției Consiliului European de la Bruxelles din 21 și 22 iunie 2007, 11177/1/07 REV 1 anexa I, p. 18). Dat fiind că formularea care figurează în acest mandat este foarte apropiată de cea a articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36, ea nu permite, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, surmontarea ambiguității menționate la punctul 35 de mai sus. În aceste condiții, nu rezultă din acest document, astfel cum susține Republica Polonă, că păstrarea votului potrivit regulilor Tratatului de la Nisa trebuia să aibă loc înainte de 1 aprilie 2017.

38      În al treilea rând, în ceea ce privește interpretarea teleologică, trebuie amintit că obiectivul Protocolului nr. 36 este, potrivit considerentului său unic, „[de] a organiza tranziția de la dispozițiile instituționale ale tratatelor aplicabile înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la cele prevăzute în tratatul menționat anterior”.

39      În acest scop, articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 atribuie unui stat membru dreptul de a solicita, în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie 2017, aplicarea majorității calificate definite la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36, care corespunde celei din Tratatul de la Nisa, ceea ce pare, de altfel, să nu fie contestat de părți.

40      În schimb, opiniile părților sunt divergente în ceea ce privește aspectul dacă și votul trebuie să aibă loc în aceeași perioadă. Or, dreptul conferit statelor membre prin articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 de a solicita votul cu majoritate calificată potrivit regulilor din Tratatul de la Nisa în perioada specificată la acest articol implică în mod necesar ca, în urma introducerii unei astfel de cereri de către un stat membru, votul să fie exprimat potrivit acelorași reguli, chiar și atunci când acest vot are loc după 31 martie 2017. Astfel, numai o asemenea interpretare poate garanta că un stat membru poate exercita în mod util, pe toată această perioadă, până în ultima zi a termenului prevăzut, dreptul menționat.

41      Orice interpretare contrară ar goli de efectul său util stabilirea expresă a unei perioade cuprinse între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017 pentru exercitarea prerogativei în cauză și ar reduce semnificativ termenul în care un vot potrivit normelor Tratatului de la Nisa ar putea fi solicitat efectiv de un stat membru. Astfel, aceasta ar avea drept rezultat că o cerere introdusă la sfârșitul acestei perioade ar fi, în practică, tardivă pentru a declanșa aplicarea regulilor din Tratatul de la Nisa. O astfel de interpretare contrară ar obliga statele membre să introducă, dacă este cazul, cererea lor mult mai devreme, în funcție de data – care nu este previzibilă – a votului. Un astfel de rezultat ar fi contrar dreptului statelor membre de a solicita un vot potrivit regulilor Tratatului de la Nisa până în ultima zi a perioadei prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36.

42      Prin urmare, din interpretarea teleologică a dispoziției în cauză rezultă că definiția majorității calificate prevăzută la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36 poate fi aplicată unui vot care are loc chiar și după 31 martie 2017, cu condiția ca aplicarea acesteia să fie solicitată de un stat membru înainte de această dată.

43      În al patrulea rând, trebuie arătat că o astfel de concluzie este susținută și de o interpretare contextuală a dispoziției în cauză. În această privință, este necesar să se observe că articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 se înscrie în cadrul celor trei etape tranzitorii referitoare la intrarea în vigoare a regulilor privind majoritatea calificată prevăzute de Tratatul de la Lisabona.

44      Astfel, deși Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, definiția majorității calificate de la articolul 16 alineatul (4) TUE a intrat în vigoare abia la 1 noiembrie 2014. În temeiul articolului 16 alineatul (5) TUE, erau aplicabile dispoziții tranzitorii, pe de o parte, până la 31 octombrie 2014 și, pe de altă parte, în perioada 1 noiembrie 2014-31 martie 2017, astfel cum sunt prevăzute în Protocolul privind dispozițiile tranzitorii, și anume Protocolul nr. 36.

45      Prin urmare, este necesar să se distingă între trei perioade, și anume, primo, perioada cuprinsă între 1 decembrie 2009 și 31 octombrie 2014, secundo, perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017 și, tertio, perioada începând de la 1 aprilie 2017.

46      În prima perioadă, se aplicau normele privind majoritatea calificată definită la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36, prelungind normele din Tratatul de la Nisa, cărora le corespundeau. În cea de a doua perioadă, un membru al Consiliului putea, în temeiul dispoziției în litigiu, și anume articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36, să solicite ca o hotărâre să fie adoptată în conformitate cu aceste norme din Tratatul de la Nisa. În lipsa unei astfel de cereri, se aplica noua definiție a majorității calificate de la articolul 16 alineatul (4) TUE, ceea ce este subliniat de articolul 3 alineatul (1) din Protocolul nr. 36. În a treia perioadă, majoritatea calificată se definește astfel cum este prevăzut la articolul 16 alineatul (4) TUE, fără posibilitatea de a cere un mod de calcul al voturilor diferit.

47      Prin urmare, contrar celor considerate de Comisie, articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 nu este o excepție de la regula stabilită la articolul 16 alineatul (4) TUE, ci constituie o dispoziție tranzitorie care reglementează una dintre cele trei etape tranzitorii care se aplicau succesiv după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Caracterul său tranzitoriu este confirmat de considerentul unic al Protocolului nr. 36 (a se vedea punctul 38 de mai sus), precum și de modul de redactare a titlului Protocolului nr. 36 „privind dispozițiile tranzitorii” și de modul de redactare a articolului 16 alineatul (5) TUE, care stabilește că un protocol prevede „[d]ispozițiile tranzitorii” pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017.

48      Or, interpretarea reținută la punctul 42 de mai sus este în conformitate cu cerințele articolului 16 alineatul (5) TUE, în temeiul căruia a fost adoptat articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36. Astfel, potrivit acestei interpretări, articolul 3 alineatul (2) din protocolul menționat, pe de o parte, era aplicabil între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017, întrucât data‑limită pentru a solicita aplicarea majorității calificate definite la alineatul (3) al aceluiași articol era 31 martie 2017, și, pe de altă parte, era tranzitoriu, întrucât votul cu această majoritate calificată nu avea loc decât pentru proiectele de act pentru care o astfel de cerere fusese introdusă în perioada menționată. Prin urmare, Comisia apreciază în mod eronat că articolul 16 alineatul (5) TUE impune ca majoritatea calificată definită la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36 să se aplice numai voturilor care au loc între 1 decembrie 2009 și 31 octombrie 2014. De asemenea, Republica Polonă nu poate susține în mod întemeiat că domeniul de aplicare al articolului 16 alineatul (5) TUE nu privește definirea majorității calificate.

49      În orice caz, astfel cum demonstrează aceste interpretări diferite prezentate de părți, modul de redactare a articolului 16 alineatul (5) TUE este atât de echivoc, încât nu permite infirmarea interpretării care figurează la punctul 42 de mai sus.

50      În mod contrar față de ceea ce susține Comisia, interpretarea reținută la punctul 42 de mai sus este conformă și cu cerința, care rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, potrivit căreia o dispoziție tranzitorie este de strictă interpretare (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 2019, Grecia/Comisia, C‑670/17 P, EU:C:2019:145, punctul 52 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea din 28 octombrie 2010, Comisia/Polonia, C‑49/09, EU:C:2010:644, punctul 41 și jurisprudența citată). Astfel, pe de o parte, în cadrul acestei interpretări, aplicarea articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 rămâne supusă unei limitări în timp bine definite (a se vedea punctul 48 de mai sus) și garantează, prin urmare, caracterul său tranzitoriu (a se vedea punctul 38 de mai sus). Pe de altă parte, interpretarea menționată este indispensabilă pentru ca un stat membru să poată să își exercite dreptul în mod util și eficace până în ultima zi a termenului prevăzut la articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 (a se vedea punctele 40 și 41 de mai sus) și, prin urmare, nu depășește ceea ce este necesar pentru a asigura exercitarea acestui drept.

51      În plus, Comisia nu are niciun temei să susțină că interpretarea expusă la punctul 42 de mai sus privează articolul 16 alineatul (4) TUE și procedura comitetului, care ar urmări să consolideze legitimitatea democratică și reprezentativitatea cetățenilor, de efectul lor util. În această privință, este important să se sublinieze că și articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 face parte din dreptul primar și că efectul său util trebuie, așadar, să fie garantat de Comisie în același mod precum pentru tratate, astfel încât acesta nu ar putea fi neglijat în favoarea unei aplicări premature a articolului 16 alineatul (4) TUE.

52      Prin urmare, analiza contextuală confirmă interpretarea articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 astfel cum a fost reținută la punctul 42 de mai sus.

53      În al cincilea rând, trebuie arătat că această interpretare este confirmată de principiul securității juridice, care impune, pe de o parte, ca normele de drept să fie clare și precise și, pe de altă parte, ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru justițiabili. În special, principiul menționat impune ca o reglementare să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le instituie în sarcina acestora și ca acestea să aibă posibilitatea să își cunoască în mod neechivoc drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință (a se vedea Hotărârea din 1 iulie 2014, Ålands Vindkraft, C‑573/12, EU:C:2014:2037, punctele 127 și 128 și jurisprudența citată).

54      În această privință, Comisia nu poate susține că a face ca aplicarea dispoziției tranzitorii să depindă numai de cererea unilaterală a unui stat membru ar permite aplicarea în mod nelimitat a acestei dispoziții, dat fiind că, din punct de vedere formal, un act ar continua să facă obiectul deliberărilor Consiliului atât timp cât Comisia nu l‑a retras. Acest argument încalcă nu numai faptul că aplicarea dispoziției tranzitorii este supusă numai condiției ca statul membru să introducă o cerere în acest sens, care este limitată în timp din moment ce trebuie prezentată cel târziu la 31 martie 2017, ci și faptul că deliberările care conduc la un vot pun capăt aplicării acestei dispoziții tranzitorii, astfel încât nu este nedefinită.

55      Dimpotrivă, interpretarea preconizată de Comisie care condiționează aplicarea dispoziției tranzitorii cerințelor cumulative de introducerea unei cereri a unui stat membru și de intervenția unui vot cel mai târziu la 31 martie 2017 ar determina, la sfârșitul perioadei tranzitorii, o incertitudine în ceea ce privește aplicarea în timp a majorității calificate potrivit definiției prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36. Astfel, din moment ce durata lucrărilor privind un proiect de act poate varia, un stat membru care face uz de dreptul care îi este conferit de această dispoziție în cursul perioadei tranzitorii, mai ales atunci când data cererii sale se apropie de cea de 31 martie 2017, nu ar avea certitudinea că votul poate avea loc efectiv potrivit regulilor menționate. În ipoteza în care lucrările privind proiectul de act ar continua dincolo de 31 martie 2017, interpretarea apărată de Comisie ar avea drept consecință faptul că votul ar trebui să aibă loc cu majoritatea calificată prevăzută la articolul 16 alineatul (4) TUE, în timp ce o finalizare a lucrărilor menționate înaintea acestei date și care ar permite ca votul să intervină înainte de 31 martie 2017 ar determina aplicarea majorității calificate definite la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36. În plus, o asemenea interpretare nu ar da doar naștere unei lipse de previzibilitate, ci ar putea conduce și la o eludare a dispoziției tranzitorii în cauză prin stabilirea datei votului la o dată ulterioară datei de 31 martie 2017.

56      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, articolul 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 trebuie interpretat în sensul că, pentru ca un proiect de act să fie adoptat potrivit regulilor majorității calificate definite la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36, care corespund celor din Tratatul de la Nisa, este suficient ca aplicarea acestor reguli să fie solicitată de un stat membru între 1 noiembrie 2014 și 31 martie 2017, fără a fi necesar ca votul proiectului de act în discuție să intervină de asemenea între aceste date.

57      În speță, întrucât Republica Polonă a prezentat o cerere în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Protocolul nr. 36 la 30 martie 2017, regulile menționate ar fi trebuit să fie aplicate cu ocazia votului privind proiectul deciziei atacate la 28 aprilie 2017.

58      Reiese din jurisprudență că nerespectarea condițiilor de vot constituie o încălcare a unor norme fundamentale de procedură în sensul articolului 263 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 februarie 1988, Regatul Unit/Consiliu, 68/86, EU:C:1988:85, punctul 49, Hotărârea din 28 aprilie 2015, Comisia/Consiliu, C‑28/12, EU:C:2015:282, punctul 55, și Hotărârea din 20 septembrie 2017, Tilly‑Sabco/Comisia, C‑183/16 P, EU:C:2017:704, punctul 115), care determină în mod necesar anularea actului afectat de un astfel de viciu, indiferent dacă această încălcare a cauzat un prejudiciu celui care o invocă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 52, Hotărârea din 21 septembrie 2017, Feralpi/Comisia, C‑85/15 P, EU:C:2017:709, punctele 45-47, și Hotărârea din 8 septembrie 2016, Goldfish și alții/Comisia, T‑54/14, EU:T:2016:455, punctul 47).

59      Prin urmare, aspectul dacă Comisia ar fi putut organiza acest vot înainte de 1 aprilie 2017 și dacă Republica Polonă ar fi putut solicita ca votul respectiv să aibă loc înainte de această dată nu este pertinent. În orice caz, ținând seama de rezultatul votului, astfel cum este indicat la punctul 13 de mai sus, în aplicarea regulilor majorității calificate definite la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36, pragul impus pentru adoptarea proiectului deciziei atacate nu ar fi fost atins.

60      Prin urmare, trebuie să se admită primul motiv și să se anuleze decizia atacată, fără a fi necesar să se examineze celelalte motive invocate de reclamantă.

 Cu privire la efectele în timp ale anulării deciziei atacate

61      Articolul 264 al doilea paragraf TFUE prevede că instanța Uniunii indică, în cazul în care consideră că este necesar, efectele actului anulat care trebuie considerate ca fiind irevocabile. Această dispoziție a fost interpretată în special în sensul că permite, din motive de securitate juridică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Tilly‑Sabco/Comisia, C‑183/16 P, EU:C:2017:704, punctul 124, și Hotărârea din 4 septembrie 2018, Comisia/Consiliul (Acord cu Kazahstanul), C‑244/17, EU:C:2018:662, punctul 52], dar și din motive care urmăresc evitarea unei discontinuități sau a unui regres în punerea în aplicare a unor politici conduse sau susținute de Uniune, precum în materie de protecție a mediului sau a sănătății publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 1999, Parlamentul/Consiliul, C‑164/97 și C‑165/97, EU:C:1999:99, punctele 22-24, și Hotărârea din 16 aprilie 2015, Parlamentul/Consiliul, C‑317/13 și C‑679/13, EU:C:2015:223, punctele 72-74), menținerea pentru un termen rezonabil a efectelor unui act anulat.

62      În speță, întrebate în ședință de Tribunal cu privire la o eventuală ajustare în timp a efectelor anulării pe care acesta ar putea să o pronunțe, Republica Polonă s‑a opus, în timp ce Comisia a solicitat o astfel de ajustare în cazul anulării deciziei atacate.

63      Ținând seama de faptul că BAT‑AEL stabilite prin decizia atacată servesc, astfel cum se arată la punctul 1 de mai sus, drept bază pentru stabilirea condițiilor de autorizare a exploatării IMA de către autoritățile naționale, anularea deciziei atacate cu efect imediat ar putea pune în pericol condiții de autorizare uniforme pentru acest tip de instalații în Uniune și ar risca să provoace o insecuritate juridică pentru părțile interesate, în special pentru operatorii de IMA, până la intrarea în vigoare a unei noi decizii privind concluziile privind BAT.

64      În plus, anularea deciziei atacate cu efect imediat ar contraveni obiectivelor de asigurare a unui nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității mediului, astfel cum sunt prevăzute la articolul 191 alineatul (2) TFUE, la articolul 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în considerentele (2) și (44), precum și la articolul 1 din Directiva 2010/75, la care contribuie decizia atacată.

65      În consecință, trebuie menținute efectele deciziei atacate până la intrarea în vigoare, într‑un termen rezonabil care nu poate depăși douăsprezece luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a unui nou act destinat să o înlocuiască și adoptat potrivit regulilor privind majoritatea calificată prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul nr. 36.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

66      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Republicii Polone.

67      Articolul 138 alineatul (1) din același regulament prevede că statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Franceză, Ungaria și Regatul Suediei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/1442 a Comisiei din 31 iulie 2017 de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari, în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

2)      Menține efectele deciziei de punere în aplicare anulate în temeiul punctului 1 din prezentul dispozitiv până la intrarea în vigoare, într‑un termen rezonabil care nu poate depăși douăsprezece luni de la data pronunțării prezentei hotărâri, a unui nou act destinat să o înlocuiască și adoptat potrivit regulilor privind majoritatea calificată prevăzute la articolul 3 alineatul (3) din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii.

3)      Comisia Europeană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Republica Polonă.

4)      Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Franceză, Ungaria și Regatul Suediei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 27 ianuarie 2021.

Semnături

*      Limba de procedură: polona.