1

Comitetul Economic și Social European (CESE) este un organism consultativ care reprezintă organizațiile europene patronale, salariale și ai altor reprezentanți ai societății civile, în special din domeniile socioeconomic, civic, profesional și cultural. Acesta este compus din trei grupuri, și anume grupul angajatori (denumit în continuare „grupul I”), grupul lucrători și grupul „Diversitate Europa”. Fiecare dintre aceste grupuri dispune de propriul său secretariat pentru care sunt recrutați agenți temporari în temeiul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”).

2

La 11 iulie 2000, reclamanta, doamna Paula Correia, a fost angajată în calitate de agent temporar în cadrul grupului I cu gradul C 3 (devenit AST 4) pentru o intrare în funcție la 1 septembrie 2000, prin contract pe perioadă nedeterminată în sensul articolului 2 litera (c) din RAA.

3

La 9 ianuarie 2008, reclamanta a fost reîncadrată din gradul AST 4 treapta 5 în gradul AST 5 treapta 1, cu efect de la 1 ianuarie 2007. La 18 ianuarie 2016, ea a fost reîncadrată din gradul AST 5 treapta 3 în gradul AST 6 treapta 1, cu efect de la 1 ianuarie 2016.

4

La 26 martie 2019, a avut loc o reuniune între reclamantă și președintele grupului I (denumită în continuare „reuniunea din 26 martie 2019”). La 28 martie 2019, reclamanta a avut o întrevedere cu directoarea ad interim a Direcției E „Resurse umane și finanțe” a CESE (denumită în continuare „reuniunea din 28 martie 2019” și, respectiv „direcția de personal”).

5

La 12 aprilie 2019, reclamanta a participat la o întâlnire cu șeful său de unitate în legătură cu exercițiul de evaluare pentru anul 2018 (denumită în continuare „reuniunea din 12 aprilie 2019”).

6

La 10 iulie 2019, reclamanta a introdus o reclamație (denumită în continuare „reclamația”), în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), împotriva deciziei de a nu fi reîncadrată în gradul AST 7 în anul 2019 (denumită în continuare „decizia atacată”). În reclamația respectivă, ea arăta printre altele că nu cunoaște data la care a fost adoptată această decizie.

7

La 21 octombrie 2019, CESE a adresat o scrisoare reclamantei pentru a o informa că autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă a CESE (denumită în continuare „AAIC”) nu ar fi în măsură să răspundă reclamației sale în termenul prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut.

8

La 10 noiembrie 2019, reclamația a făcut obiectul unei respingeri implicite.

9

La 16 ianuarie 2020, CESE a comunicat reclamantei că reclamația sa a fost respinsă (denumită în continuare „decizia privind reclamația”).

10

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 decembrie 2019, reclamanta a introdus prezenta acțiune. Memoriul în apărare, replica și duplica au fost depuse la 16 martie, la 30 iunie și, respectiv, la 17 iulie 2020.

11

Reclamanta solicită Tribunalului:

12

CESE solicită Tribunalului:

13

Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 5 ianuarie 2021, reclamanta a formulat două observații cu privire la raportul de ședință, dintre care una privea existența reuniunii din 28 martie 2019.

14

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 13 ianuarie 2021.

15

În ceea ce privește scrisoarea menționată la punctul 13 de mai sus, reclamanta a arătat în ședință că renunța la contestarea existenței reuniunii din 28 martie 2019, dar că contesta obiectul reuniunii respective. Ca răspuns la observațiile reclamantei cu privire la raportul de ședință, CESE a prezentat în ședință un e‑mail din 15 martie 2019, provenind de la președintele grupului I și adresat secretarului general al CESE (denumit în continuare „secretarul general”) pentru a stabili conținutul reuniunii din 28 martie 2019 (denumit în continuare „e‑mailul din 15 martie 2019”). Reclamanta a invocat inadmisibilitatea acestui document pentru motivul că ar fi fost prezentat tardiv. Tribunalul a depus acest document la dosar, fără a aduce atingere examinării admisibilității sale.

16

În memoriul în apărare, CESE invocă o cauză de inadmisibilitate pentru motivul că reclamanta nu a introdus reclamația împotriva deciziei atacate în termenul de trei luni prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut. În această privință, CESE susține că, în cadrul reuniunii din 26 martie 2019, președintele grupului I a informat‑o pe reclamantă cu privire la decizia sa de a nu propune secretarului general reîncadrarea acesteia în cadrul exercițiului 2019. Doar această decizie ar constitui un act de natură să lezeze reclamanta, prin faptul că ar fi privat‑o de orice șansă de a fi reîncadrată în anul 2019, astfel încât reclamația introdusă la 10 iulie 2019 ar fi inadmisibilă, precum prezenta acțiune.

17

Reclamanta se opune cauzei de inadmisibilitate invocate de CESE, arătând în esență că reuniunea din 26 martie 2019 privea numai reconstituirea carierei sale, iar nu decizia de a nu o reîncadra. În ședință, ea a adăugat că, întrucât era vorba despre o reuniune cu caracter informal, aceasta nu putea fi considerată o ocazie de a notifica o decizie individuală în sensul articolului 25 al doilea paragraf din statut. Pe de altă parte, în măsura în care deciziile privind reîncadrarea agenților temporari repartizați la CESE nu ar face obiectul unei publicări, reclamanta s‑ar afla în imposibilitatea de a ști la ce dată a fost adoptată decizia atacată. Ea insistă asupra faptului că a luat cunoștință în mod incidental de aceasta în cadrul reuniunii din 12 aprilie 2019 privind exercițiul de evaluare 2018.

18

Prin urmare, reclamanta apreciază că reclamația sa formulată în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva deciziei atacate, introdusă la 10 iulie 2019, nu poate fi considerată depusă peste termen, astfel încât acțiunea sa ar fi admisibilă.

19

În replică, reclamanta subliniază că, în decizia privind reclamația, care i‑a fost comunicată la 16 ianuarie 2020, și anume ulterior introducerii prezentei acțiuni, CESE nu a constatat inadmisibilitatea reclamației sale. Procedând astfel, CESE ar fi admis implicit că reclamanta nu a putut fi informată cu privire la decizia atacată decât cu ocazia reuniunii din 12 aprilie 2019.

20

În această privință, trebuie arătat de la bun început că, în pofida cauzei de inadmisibilitate invocate în memoriul în apărare, CESE a admis în mod expres, la punctul 5 al șaselea paragraf din decizia privind reclamația, că decizia atacată a fost adusă la cunoștința reclamantei în cadrul reuniunii din 12 aprilie 2019, astfel cum susține aceasta.

21

Totuși, conform unei jurisprudențe constante și astfel cum a invocat CESE în ședință, termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, sunt de ordine publică și nu pot fi lăsate la dispoziția părților și a instanței, căreia îi revine sarcina de a verifica, chiar și din oficiu, dacă sunt respectate (a se vedea Hotărârea din 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, EU:T:2008:314, punctul 53 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 decembrie 2019, Feral/Comitetul Regiunilor, T‑529/16, nepublicată, EU:T:2019:851, punctul 34 și jurisprudența citată).

22

Potrivit articolului 90 alineatul (2) din statut, aplicabil agenților temporari în temeiul articolului 46 din RAA, reclamațiile trebuie depuse în termen de trei luni „de la data comunicării deciziei destinatarului și cel târziu de la data la care persoana în cauză a luat cunoștință de decizie, în cazul unei măsuri cu caracter individual” precum în speță.

23

În plus, potrivit unei jurisprudențe consacrate, revine părții care se prevalează de depășirea termenului, și anume, în speță, CESE, sarcina de a face dovada datei la care termenul respectiv a început să curgă (a se vedea Ordonanța din 7 septembrie 2005, Krahl/Comisia, T‑358/03, EU:T:2005:301, punctul 53, și Hotărârea din 9 iulie 2020, Comisia/HM, C‑70/19 P, nepublicată, EU:C:2020:544, punctul 123 și jurisprudența citată).

24

Potrivit unei jurisprudențe de asemenea constante, dovada momentului în care persoana interesată a luat cunoștință de o decizie individuală poate rezulta din alte împrejurări decât o notificare formală a deciziei menționate. În această privință, dacă simple indicii care sugerează că o decizie a fost primită nu pot fi suficiente, această dovadă poate rezulta printre altele dintr‑un e‑mail al persoanei interesate din care reiese în mod indubitabil că acesta a luat cunoștință în mod util de decizia menționată anterior datei invocate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2012, AT/EACEA, F‑113/10, EU:F:2012:20, punctul 39 și jurisprudența citată).

25

În această privință, CESE se întemeiază, pe de o parte, pe un schimb de e‑mailuri între reclamantă și direcția de personal și, pe de altă parte, pe un extras din calendarul electronic al acestei direcții. În ședință, CESE și‑a exprimat voința de a invoca și un alt element, și anume un e‑mail din 15 martie 2019.

26

În ceea ce privește, în primul rând, schimbul de e‑mailuri anexat la memoriul în apărare, reiese din dosar că, la 26 martie 2019, reclamanta a adresat direcției de personal o cerere redactată în termenii următori:

„[Președintele grupului I] tocmai m‑a informat că, în urma ultimei dumneavoastră conversații, ar trebui să vă contactez pentru a programa o întâlnire. Motivul acestei cereri este cel de a căuta o modalitate pentru a avansa reconstituirea carierei mele și reîncadrarea mea.”

27

CESE susține că reclamanta nu ar fi solicitat această întrevedere de urgență dacă nu ar fi aflat, în aceeași zi, că dosarul său nu va fi propus pentru o reîncadrare în temeiul exercițiului 2019.

28

În replică, reclamanta a precizat că a trimis e‑mailul menționat în urma unei conversații cu președintele grupului I, care trecuse pe la biroul său. În prezența unui alt coleg, el ar fi sfătuit‑o să contacteze direcția de personal cu privire la o reconstituire a carierei sale. În ceea ce privește mențiunea „reîncadrării” din acest e‑mail, reclamanta a arătat în ședință că procedura de reconstituire a carierei implică în mod necesar reîncadrarea într‑un grad.

29

La 27 martie 2019, direcția de personal a răspuns la e‑mailul reclamantei menționat la punctul 26 de mai sus după cum urmează:

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, vă rog să îmi indicați când ne putem întâlni pentru a discuta situația carierei dumneavoastră […]”

30

Or, trebuie să se constate, având în vedere jurisprudența citată la punctul 24 de mai sus, că, în sine, acest schimb de e‑mailuri nu dovedește în nici un fel conținutul reuniunii din 26 martie 2019. Prin urmare, nu este de natură să ateste că, în cadrul acestei reuniuni, decizia atacată ar fi fost adusă la cunoștința reclamantei, așa cum pretinde CESE.

31

Astfel, după cum reiese din explicația oferită de reclamantă în ședință (a se vedea punctul 28 de mai sus), simpla referire la reîncadrarea sa pe care a făcut‑o în e‑mailul său din 26 martie 2019 nu permite să se concluzioneze în mod indubitabil că ar fi luat cunoștință de decizia atacată la data invocată de CESE. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, în e‑mailul respectiv, reclamanta se preocupa doar de „avansarea” reîncadrării sale, nu și de refuzul de a i‑o acorda, ceea ce constituie un demers perfect comprehensibil în cadrul unei cereri de reconstituire a carierei.

32

În al doilea rând, în completarea acestui schimb de e‑mailuri, CESE prezintă un extras din calendarul electronic al direcției de personal prezumat că atestă o reuniune din 28 martie 2019 de aproximativ o oră între reclamantă și direcția menționată. În cadrul reuniunii respective, aceasta ar fi informat reclamanta cu privire la motivele deciziei atacate, despre care reclamanta ar fi luat cunoștință la 26 martie 2019. Trebuie să se observe însă de la bun început că această afirmație este în contradicție cu decizia privind reclamația, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 20 de mai sus.

33

În plus, afirmația menționată nu este nicidecum susținută de elemente de probă. În special, extrasul din calendarul electronic menționat la punctul 32 de mai sus nu conține nicio precizare cu privire la obiectul reuniunii din 28 martie 2019, iar CESE nu a comunicat nici un proces‑verbal al acestei reuniuni, nici măcar o declarație din partea direcției de personal care să ofere indicații cu privire la subiectele abordate în cursul acestei reuniuni.

34

În al treilea rând, CESE invocă e‑mailul din 15 martie 2019, pe care l‑a prezentat în ședință, prin care președintele grupului I a propus reîncadrarea a doi agenți repartizați la secretariatul grupului menționat. Potrivit CESE, din aceasta ar rezulta că reclamanta a luat cunoștință în mod necesar de decizia atacată în cadrul reuniunii din 26 martie 2019.

35

În această privință, trebuie arătat că articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede printre altele că părțile principale mai pot propune probe înainte de închiderea fazei orale a procedurii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea de probe să fie justificată.

36

Or, în speță, CESE nu a justificat întârzierea în prezentarea propunerii de probe menționate la punctul 34 de mai sus. Această constatare se impune cu atât mai mult cu cât, încă din stadiul replicii, reclamanta contesta afirmația CESE cuprinsă în memoriul în apărare în ceea ce privește conținutul reuniunii din 28 martie 2019. Rezultă că prezentarea e‑mailului din 15 martie 2019 trebuie considerată tardivă, în conformitate cu articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, astfel încât acest înscris trebuie înlăturat ca inadmisibil.

37

În orice caz, trebuie să se constate că e‑mailul din 15 martie 2019 constituie o simplă propunere de reîncadrare provenind de la președintele grupului I, care, în calitate de act pregătitor, nu constituie decizia prin care secretarul general, în calitate de AAIC, a refuzat reîncadrarea reclamantei.

38

În această privință, trebuie amintit că constituie acte sau decizii susceptibile să facă obiectul unei acțiuni în anulare numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia. Atunci când este vorba despre acte sau decizii a căror elaborare se realizează în mai multe etape, în special la finele unei proceduri interne precum cea privind reîncadrarea agenților temporari, nu reprezintă acte atacabile decât măsurile care stabilesc definitiv poziția administrației la sfârșitul acestei proceduri. În schimb, măsurile intermediare, al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală, nu lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut și nu pot fi contestate decât pe cale incidentă în cadrul unei acțiuni împotriva actelor anulabile (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 martie 2003, Staelen/Parlamentul, T‑24/01, EU:T:2003:52, punctul 32 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 21 septembrie 2015, Anagnostu și alții/Comisia, F‑72/11, EU:F:2015:103, punctul 38).

39

Or, trebuie să se constate că, presupunând chiar că lipsa menționării reclamantei în e‑mailul din 15 martie 2019 poate fi analizată ca o decizie a președintelui grupului I de a nu propune secretarului general reîncadrarea ei, acest act nu constituie decât una dintre etapele succesive ale procedurii de reîncadrare care se încheie prin decizia de reîncadrare, dacă este cazul, a altor agenți temporari – decizie care ar trebui, în fond, să facă obiectul unei publicări în sensul articolului 25 al treilea paragraf din statut, aplicabil agenților temporari în temeiul articolului 11 din RAA. Situația juridică a agenților temporari care au vocația la reîncadrare poate fi afectată numai la momentul întocmirii listei agenților temporari reîncadrați, corespunzător publicată. În consecință, propunerile președintelui grupului I constituie acte pregătitoare ale deciziei AAIC de stabilire a listei agenților temporari reîncadrați (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 19 martie 2003, Tsarnavas/Comisia, T‑188/01-T‑190/01, EU:T:2003:77, punctul 73 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 21 septembrie 2015, Anagnostu și alții/Comisia, F‑72/11, EU:F:2015:103, punctul 39).

40

Cu toate acestea, în măsura în care este cert că deciziile privind reîncadrarea agenților temporari adoptate de secretarul general nu au făcut obiectul unei publicări în conformitate cu articolul 25 al treilea paragraf din statut și în care CESE a declarat în cursul ședinței că data adoptării deciziei secretarului general în calitate de AAIC referitoare la propunerile de reîncadrare conținute în e‑mailul din 15 martie 2019 îi era necunoscută, reclamanta era și mai puțin în măsură să cunoască momentul la care a fost adoptată decizia atacată. Prin urmare, CESE nu poate susține în mod valabil că reclamanta ar fi luat cunoștință în mod util de decizia menționată cel târziu la 26 martie 2019, astfel încât reclamația nu era tardivă.

41

În consecință, este necesar să se înlăture cauza de inadmisibilitate invocată de CESE și să se declare admisibilă prezenta acțiune.

42

În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă patru motive. Având în vedere conținutul cererii introductive, este totuși necesar să se considere că sunt cinci. Primul motiv este întemeiat în esență pe încălcarea obligației de motivare a deciziei atacate. Celelalte patru motive sunt întemeiate, al doilea, pe încălcarea principiului egalității de tratament, al treilea, pe încălcarea principiului securității juridice, al patrulea, pe o eroare vădită de apreciere și, respectiv, al cincilea, pe încălcarea obligației de solicitudine.

43

În împrejurările din speță, Tribunalul apreciază că este oportun să examineze, mai întâi și în mod concomitent, al doilea și al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea principiilor egalității de tratament și securității juridice.

44

În esență, reclamanta reproșează CESE că a încălcat principiul egalității de tratament, în temeiul căruia acesta ar fi fost obligat să stabilească criterii obiective și transparente care să permită agenților temporari să cunoască modalitățile de reîncadrare a lor, și susține că lipsa unei proceduri clare, precise, previzibile și transparente în această materie aduce atingere principiului securității juridice.

45

CESE invocă o cauză de inadmisibilitate în ceea ce privește al doilea și al treilea motiv, întrucât reclamanta nu ar explica în ce măsură lipsa unor norme scrise în materie de reîncadrare a agenților temporari ar leza‑o personal, astfel încât argumentele prezentate în cadrul acestor motive ar fi invocate numai în interesul legii și, pe cale de consecință, ar trebui considerate inadmisibile.

46

În această privință, este necesar să se arate că, deși, potrivit unei jurisprudențe constante, un funcționar nu este abilitat să acționeze în interesul legii sau al instituțiilor și nu poate invoca, în susținerea unei acțiuni în anulare, decât motivele care îl privesc personal, este totuși suficient ca nelegalitatea invocată să fi avut consecințe asupra situației sale juridice pentru ca motivul ce rezultă de aici să fie considerat ca fiind un motiv personal (Hotărârea din 10 noiembrie 2011, Merhzaoui/Consiliul, F‑18/09, EU:F:2011:180, punctul 63). Or, reclamanta susține, în speță, tocmai că situația sa juridică personală a fost afectată de lipsa unor criterii clare și precise în materie de reîncadrare a agenților temporari în cadrul exercițiului de reîncadrare 2019, cu încălcarea principiilor egalității de tratament și securității juridice. Rezultă că al doilea și al treilea motiv sunt admisibile.

47

Principiul securității juridice urmărește să garanteze previzibilitatea situațiilor și a raporturilor juridice care intră sub incidența dreptului Uniunii (Hotărârea din 3 iulie 2019, PT/BEI, T‑573/16, EU:T:2019:481, punctul 233) și impune ca orice act al administrației care produce efecte juridice să fie clar și precis pentru ca părțile interesate să își poată cunoaște fără ambiguitate drepturile și obligațiile și să ia măsuri în consecință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2016, DF/Comisia, T‑782/14 P, EU:T:2016:29, punctul 45 și jurisprudența citată). Această cerință se impune mai ales atunci când actul în cauză poate produce consecințe defavorabile pentru părțile interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2017, Deza/ECHA, T‑115/15, EU:T:2017:329, punctul 135).

48

În acest context, trebuie arătat că CESE, prin Decizia nr. 114/16 A privind adoptarea normelor în materie de promovare, a stabilit norme scrise și codificate în materie de reîncadrare a agenților contractuali și a funcționarilor.

49

În schimb, este cert că CESE nu a adoptat nicio decizie de această natură în materie de reîncadrare a agenților temporari. Astfel, nu există niciun text obligatoriu și niciun alt document care să precizeze elementele de analiză în raport cu care acești agenți pot beneficia de o reîncadrare sau legătura care poate exista între dispozitivul de evaluare a agenților temporari instituit de CESE și posibilitățile de reîncadrare sau garanțiile care însoțesc examinarea situațiilor individuale înainte de adoptarea deciziilor în acest domeniu.

50

CESE se prevalează totuși de existența unei practici consacrate în materie de reîncadrare a agenților temporari, care ar fi cunoscută de aceștia din urmă și ar îndeplini cerințele RAA și ale jurisprudenței. Reclamanta contestă existența unei astfel de practici și, în orice caz, consideră că aceasta nu respectă nici principiul egalității de tratament, nici principiul securității juridice.

51

Articolul 80 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al CESE precizează că atribuțiile AAIC în ceea ce privește aplicarea printre altele a articolului 10 alineatul (3) din RAA care reglementează reîncadrarea agenților temporari sunt exercitate de secretarul general, pe baza propunerilor prezentate de președinții celor trei grupuri ale CESE. Aceste propuneri sunt ele însele rezultatul propunerilor formulate de șefii de unitate pentru agenții temporari care sunt repartizați la unitatea lor și depind, pe de altă parte, de disponibilitățile bugetare.

52

Din precizările aduse de CESE în ședință reiese că practica de care se prevalează privește în special desfășurarea procedurală a exercițiului de reîncadrare, în timp ce, din punct de vedere substanțial, reîncadrarea agenților temporari s‑ar efectua pe baza comparației meritelor și cu respectarea principiului egalității de tratament. Cu toate acestea, CESE a subliniat că specificitatea sa, în special caracterul „eminamente politic” al compunerii sale, se opune ca el să poată adopta un sistem de reîncadrare a agenților temporari întemeiat pe aprecierea meritelor, comparabil cu cel aplicabil funcționarilor în temeiul articolului 45 din statut. CESE a adăugat în această privință că criteriile relevante pentru exercițiul de reîncadrare a agenților temporari sunt „fundamental diferite” de cele care trebuie luate în considerare în cadrul promovării funcționarilor.

53

În înscrisurile sale, CESE susține de asemenea că, pentru reîncadrarea agenților temporari în cadrul celor trei grupuri care îl compun, ia în considerare în special disponibilitatea posturilor bugetare, precum și ratele de promovare stabilite în anexa I.B la statut, pentru a ține seama de vechimea în grad a agenților (durata medie fiind de patru ani vechime într‑un grad).

54

Potrivit jurisprudenței, instituțiile beneficiază de o libertate de alegere în materie de organizare și de gestionare a personalului și în special, pe cale de consecință, nu au obligația de a adopta un anumit sistem de evaluare și de reîncadrare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2007, Simões Dos Santos/OAPI, T‑435/04, EU:T:2007:50, punctul 132 și jurisprudența citată), cu condiția ca acestea să respecte principiile generale ale dreptului Uniunii, în special principiul egalității de tratament.

55

În plus, RAA nu prevede nicio dispoziție specifică privind reîncadrarea agenților temporari, precum cele care figurează la articolul 45 din statutul aplicabil funcționarilor. CESE susține în această privință, în mod întemeiat, că normele aplicabile reîncadrării agenților temporari nu pot fi identice cu cele aplicabile funcționarilor. Astfel, agenții temporari nu au același drept la carieră precum funcționarii în cadrul instituției lor (cu privire la dreptul la carieră al funcționarilor, a se vedea Hotărârea din 2007, Silva/Comisia, F‑21/06, EU:F:2007:116, punctele 70, 71 și 76). De asemenea, aprecierea meritelor profesionale ale agenților temporari recrutați, precum reclamanta, în temeiul articolului 2 litera (c) din RAA se poate întemeia pe elemente de analiză care să ia în considerare specificitatea raportului de muncă care îi unește cu instituția, în special existența unei legături de încredere de o natură specială, și, dacă este cazul, contextul politic în care își exercită atribuțiile.

56

Nu este mai puțin adevărat că orice exercițiu de reîncadrare trebuie să se desfășoare cu respectarea principiilor generale de drept, precum principiul egalității de tratament, consacrat de asemenea la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care se impun tuturor organelor, oficiilor, agențiilor și instituțiilor Uniunii, precum și cel al securității juridice (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2018, K. Chrysostomides & Co. și alții/Consiliul și alții, T‑680/13, EU:T:2018:486, punctul 440, și Hotărârea din 3 iulie 2019, PT/BEI, T‑573/16, EU:T:2019:481, punctul 233 și jurisprudența citată). În plus, CESE nu a contestat acest aspect.

57

În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că egalitatea de tratament este un principiu general și fundamental al dreptului Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. Se încalcă principiul egalității de tratament atunci când două categorii de persoane, ale căror situații de fapt și de drept nu prezintă diferențe esențiale, beneficiază de un tratament diferit sau atunci când situații diferite sunt tratate în mod identic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 februarie 2009, Comisia/Bertolete și alții, T‑359/07 P‑T‑361/07 P, EU:T:2009:40, punctele 37 și 38 și jurisprudența citată).

58

Respectarea principiului menționat impune ca instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii să adopte un ansamblu de elemente de analiză, precum rapoartele de evaluare, pentru a‑și întemeia aprecierea meritelor, pentru a evita riscul de arbitrar și pentru a asigura un tratament egal între candidații care au dreptul de a fi promovați (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 15 decembrie 2015, Bonazzi/Comisia, F‑88/15, EU:F:2015:150, punctul 61 și jurisprudența citată).

59

În continuare, deși, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 54 de mai sus, instituțiile dispun de o putere de apreciere, revine totuși instanței Uniunii sarcina de a controla dacă instituția, organul, oficiul sau agenția Uniunii în cauză, în speță CESE, a respectat principiile egalității de tratament și securității juridice în cadrul organizării exercițiului de reîncadrare a agenților temporari și în special în cadrul analizei comparative pe care o efectuează acest exercițiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2018, K. Chrysostomides & Co. și alții/Consiliul și alții, T‑680/13, EU:T:2018:486, punctul 440, și Hotărârea din 3 iulie 2019, PT/BEI, T‑573/16, EU:T:2019:481, punctul 233 și jurisprudența citată).

60

Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 49 de mai sus, în ceea ce privește reîncadrarea agenților temporari, CESE nu a pus în aplicare elemente de analiză care să permită efectuarea unei comparații a meritelor care ar respecta principiul egalității de tratament. Singurele condiții enunțate la punctul 53 de mai sus nu pot fi suficiente pentru a departaja agenții temporari candidați la o reîncadrare. Practica urmată în acest domeniu de CESE nu garantează, așadar, că propunerile de reîncadrare sunt stabilite pe baze comune de toți șefii de unitate și președinții de grup și că deciziile secretarului general în calitate de AAIC respectă principiul egalității de tratament.

61

Această lipsă a unor elemente de analiză este cu atât mai contestabilă cu cât, astfel cum s‑a arătat la punctul 40 de mai sus, deciziile în materie de reîncadrare nu fac obiectul unei publicări în cadrul CESE în conformitate cu articolul 25 al treilea paragraf din statut, ceea ce încalcă de asemenea principiul securității juridice.

62

În această privință, trebuie amintit că obligația de transparență este corolarul principiului egalității de tratament, întrucât urmărește să garanteze un nivel de publicitate adecvat, care să permită controlul imparțialității și al absenței arbitrariului din partea administrației (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 15 aprilie 2011, IPK International/Comisia, T‑297/05, EU:T:2011:185, punctul 124).

63

Rezultă că nepublicarea de către CESE a deciziilor de reîncadrare este nu numai contrară dispozițiilor statutare, ci și de natură să aducă atingere drepturilor agenților temporari repartizați la secretariatele diferitor grupuri ale CESE, în măsura în care împiedică controlul imparțialității din partea administrației în cadrul exercițiului de reîncadrare.

64

Reclamanta susține în această privință că, spre deosebire de colegii săi repartizați de asemenea la secretariatele celor trei grupuri ale CESE, cariera sa a făcut obiectul unei progres deosebit de lent. Astfel, în 19 de ani, încadrarea sa nu ar fi fost modificată decât de două ori, cu efect de la 1 ianuarie 2007 și, respectiv, de la 1 ianuarie 2016.

65

În susținerea argumentației sale, reclamanta prezintă un tabel comparativ pe care l‑a întocmit, prin care a urmărit să demonstreze că colegii săi agenți temporari angajați în cadrul celor trei grupuri ale CESE au cunoscut o evoluție a carierei mai rapidă decât a sa.

66

Or, aplicarea criteriului vechimii de patru ani în materie de reîncadrare a agenților temporari, precum și aplicarea principiului egalității de tratament de care încearcă să se prevaleze CESE (a se vedea punctul 53 de mai sus) nu reies din tabelul comparativ întocmit de reclamantă. Astfel, acest tabel evidențiază existența unor diferențe semnificative în ceea ce privește ritmul de reîncadrare între diferiți agenți temporari repartizați la secretariatul celor trei grupuri ale CESE. Cu titlu de exemplu, în ceea ce privește grupul I, la care este repartizată reclamanta, rezultă din acest tabel că un agent temporar a avansat trei grade (de la AST 2 la AST 5) în doi ani, în timp ce un alt agent a obținut o promovare comparabilă (de la AST 3 la AD 6) în aproape șase ani. Situația este aceeași în ceea ce privește agenții temporari repartizați la secretariatul grupului lucrătorilor, pentru care diferențele de promovare în carieră sunt și mai accentuate. Cu titlu indicativ, în acest din urmă grup rezultă că un agent temporar a avansat două grade (de la AST 4 la AST 6) în șase ani, în timp ce un alt agent a avansat trei grade (de la AST 4 la AST 7) în termen de nouăsprezece ani.

67

CESE nu prezintă niciun argument de natură să infirme conținutul acestui tabel sau argumentele reclamantei referitoare la diferențele în ceea ce privește ritmul de avansare în carieră între agenții temporari repartizați secretariatului grupurilor CESE, în special secretariatului grupului I. În special, CESE nu furnizează nicio indicație care să permită să se concluzioneze că punerea în aplicare a criteriilor în raport cu care acesta pretinde că efectuează reîncadrarea agenților temporari, și anume printre altele disponibilitatea posturilor și regula vechimii în grad, se efectuează cu respectarea principiului egalității de tratament.

68

În prezența unei serii de indicii suficient de concordante care vin să susțină argumentația reclamantului, revine instituției pârâte sarcina de a face dovada existenței unei practici conforme cu principiul menționat prin elemente obiective care pot face obiectul unui control jurisdicțional (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 8 noiembrie 2018, RA/Curtea de Conturi, T‑874/16, nepublicată, EU:T:2018:757, punctul 56).

69

Or, este necesar să se arate că CESE descrie modul în care a fost organizat exercițiul de reîncadrare 2019 doar precizând în mod evaziv care a fost metoda urmată de AAIC pentru a realiza compararea meritelor agenților temporari candidați la reîncadrare. Astfel, explicațiile date de CESE nu permit să se stabilească nici în ce mod, nici pe ce bază AAIC sau chiar președintele grupului I ar fi realizat efectiv această comparație a meritelor în funcție de elemente de analiză care să reflecte structura, nevoile și organizarea specifică a CESE (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 8 noiembrie 2018, RA/Curtea de Conturi, T‑874/16, nepublicată, EU:T:2018:757, punctul 57).

70

Aceste considerații nu sunt repuse în discuție de celelalte argumente invocate de CESE.

71

În primul rând, CESE susține că nu este posibil să pună în aplicare un regim de reîncadrare a agenților temporari precum regimul de promovare a funcționarilor, întemeiat numai pe un sistem de comparare a meritelor, întrucât reîncadrarea agenților temporari în cadrul CESE se efectuează în funcție de considerații distincte. În această privință, prezintă diferite constrângeri de ordin organic.

72

Primo, potrivit CESE, reîncadrarea unui agent temporar presupune o modificare distinctă a sarcinilor exercitate de acesta. Secundo, el arată că agenții temporari repartizați în cadrul CESE fac parte dintr‑o linie bugetară diferită de cea a funcționarilor, din moment ce aceștia sunt plasați pe posturi nepermanente. În acest sens, orice încadrare ar fi condiționată de disponibilitatea unui buget alocat anual. Tertio și pe cale de consecință, întrucât numărul de posturi prevăzute pentru agenții temporari ar fi stabilit în mod limitativ ca urmare a constrângerilor bugetare, reîncadrarea unui agent temporar nu s‑ar putea efectua decât dacă un post vacant corespunzător noului grad ar deveni disponibil. În această privință, CESE arată în special că un regim de reîncadrare întemeiat pe compararea meritelor, precum cel referitor la promovarea funcționarilor, nu permite asigurarea unei repartizări omogene a funcțiilor corespunzătoare gradelor AST 1-AST 9 în cadrul CESE, în special în entitățile care funcționează cu un număr foarte mic de personal, precum secretariatele grupurilor care îl compun.

73

Cu toate acestea, trebuie să se constate că constrângerile invocate de CESE nu sunt, ca atare, nici specifice structurii și organizării secretariatului respectivelor grupuri, nici insurmontabile și nu pot fi considerate ca fiind de natură să împiedice introducerea unor elemente de analiză comparative clare, obiective și transparente în cadrul exercițiului de reîncadrare a agenților temporari care să permită asigurarea respectării principiilor securității juridice și egalității de tratament.

74

În ceea ce privește considerațiile de ordin bugetar invocate de CESE, trebuie subliniat că acestea nu pot justifica prin ele însele lipsa unei proceduri sau a unor norme interne clare, precise și nediscriminatorii în materie de reîncadrare a agenților temporari (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 20 iulie 2016, RN/Comisia, F‑104/15, EU:F:2016:163, punctul 72).

75

În al doilea rând, CESE a susținut în ședință că, în măsura în care constituie un organ cu caracter „eminamente politic”, meritele care trebuie luate în considerare în cadrul reîncadrării agenților săi temporari sunt diferite de cele care trebuie luate în considerare în cadrul promovării funcționarilor reglementate de articolul 45 din statut.

76

Desigur, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 54 și 59 de mai sus, instituțiile sunt libere să definească elementele de analiză potrivit propriilor nevoi de serviciu și particularităților lor organizatorice respective și nu sunt obligate să transpună normele aplicabile promovării funcționarilor la reîncadrarea agenților temporari.

77

În această privință, CESE arată că, deși articolul 16 primul paragraf din RAA face ca dispozițiile articolului 45 din statut să fie aplicabile agenților temporari repartizați la grupurile politice ale Parlamentului European, iar nu agenților temporari repartizați la grupurile CESE, criteriile prevăzute la articolul 45 menționat, prin care se urmărește compararea meritelor și luarea în considerare a vechimii în grad, constituie principii inerente tuturor directivelor interne aplicabile personalului CESE.

78

Totuși, primo, această afirmație de ordin general nu permite nici să se înțeleagă modul în care criteriile enunțate la articolul 45 din statut se aplică reîncadrării agenților temporari ai CESE, nici să se verifice dacă acestea au fost efectiv aplicate în speță.

79

Secundo și în orice caz, această afirmație pare a fi în contradicție cu argumentul invocat de CESE în ședință potrivit căruia caracterul său „eminamente politic” s‑ar opune ca acesta să poată introduce un regim de reîncadrare a agenților temporari întemeiat pe compararea meritelor, precum sistemul de promovare prevăzut la articolul 45 din statut. În plus, este suficient să se observe că, în măsura în care această dispoziție coroborată cu articolul 16 primul paragraf din RAA prevede un sistem de promovare întemeiat pe merite în special pentru agenții temporari repartizați unor grupuri politice din cadrul Parlamentului European, care constituie grupuri politice prin excelență, CESE nu poate susține în mod întemeiat că natura politică a grupurilor care îl compun îl împiedică să adopte un sistem pentru compararea meritelor agenților temporari repartizați grupurilor respective.

80

Revine instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, în cadrul exercitării libertății lor organizatorice prevăzute la punctele 54 și 59 de mai sus, sarcina de a defini în prealabil elementele de analiză comparative, pentru a respecta principiul egalității de tratament și al securității juridice, ținând seama în același timp de nevoile lor de serviciu specifice. Rezultă că CESE nu poate invoca în mod întemeiat imposibilitatea, care i‑ar fi specifică, de a adopta elemente de analiză a meritelor transparente, previzibile și nediscriminatorii, pentru a permite personalului său să aprecieze legalitatea deciziilor de reîncadrare, iar Tribunalului să controleze această legalitate în raport cu principiile securității juridice și egalității de tratament.

81

În aceste împrejurări, se impune admiterea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv și, pe cale de consecință, anularea deciziei atacate din moment ce încalcă principiile egalității de tratament și securității juridice, fără a fi necesară examinarea celorlalte motive prezentate de reclamantă în cadrul concluziilor sale în anulare.

82

Reclamanta consideră că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a situației de incertitudine în care se află în ceea ce privește evoluția carierei sale, care ar fi o consecință a neadoptării de către CESE a unor criterii clare, transparente și nediscriminatorii în materie de reîncadrare a agenților temporari. Aceasta consideră că va exista întotdeauna o îndoială cu privire la evaluarea meritelor pe care ar fi putut să le demonstreze dacă ar fi fost stabilite în prealabil criterii clare și precise. În consecință, aceasta solicită obligarea CESE la plata unei despăgubiri evaluate ex aequo et bono la 2000 de euro.

83

CESE apreciază că argumentele invocate de reclamantă în cadrul cererii de despăgubire sunt nefondate. În primul rând, CESE nu ar fi săvârșit o nelegalitate de natură să cauzeze un prejudiciu reclamantei. În al doilea rând, din moment ce decizia atacată ar fi intervenit într‑un context cunoscut de reclamantă, aceasta nu se poate prevala de existența unei incertitudini cu privire la evoluția carierei sale pentru a‑și întemeia cererea de despăgubire.

84

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că angajarea răspunderii unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii este condiționată de întrunirea unui ansamblu de condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat, caracterul real al prejudiciului invocat și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul reproșat și prejudiciul invocat, aceste trei condiții fiind cumulative (a se vedea Hotărârea din 3 octombrie 2019, DQ și alții/Parlamentul, T‑730/18, EU:T:2019:725, punctul 47 și jurisprudența citată).

85

În speță, cele trei condiții cumulative menționate la punctul 84 de mai sus, și anume nelegalitatea săvârșită de CESE, prejudiciul suferit de reclamantă și legătura de cauzalitate dintre aceste două elemente, sunt îndeplinite.

86

Potrivit jurisprudenței, anularea unui act afectat de nelegalitate, precum decizia atacată, constituie în sine repararea adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑a putut cauza, cu excepția situației în care reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care constituie temeiul anulării și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (a se vedea Hotărârea din 19 mai 2015, Brune/Comisia, F‑59/14, EU:F:2015:50, punctul 80 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 iulie 2015, Murariu/AEAPP, F‑116/14, EU:F:2015:89, punctul 150 și jurisprudența citată).

87

În speță totuși, anularea deciziei atacate nu este în sine susceptibilă să compenseze integral prejudiciul moral suferit de reclamantă.

88

Desigur, în temeiul articolului 266 TFUE, CESE este obligat să execute prezenta hotărâre fundamentând exercițiul de reîncadrare a agenților temporari pe baza unor elemente de analiză clare, transparente și nediscriminatorii. Cu toate acestea, nelegalitatea referitoare la lipsa elementelor menționate înainte de introducerea prezentei acțiuni nu va putea fi corectată cu ușurință în mod retroactiv. În fapt, este imposibil să se prevadă caracteristicile elementelor de analiză pe care CESE le‑ar putea adopta și este dificil să se stabilească modul în care prestațiile reclamantei ar putea fi evaluate în funcție de acestea. Astfel, indiferent de conținutul dispozitivelor adoptate de CESE, va subzista o îndoială cu privire la perspectiva de reîncadrare a reclamantei în mod retroactiv, precum și, dacă este cazul, cu privire la performanțele pe care reclamanta le‑ar fi putut demonstra dacă elementele de analiză în materie de reîncadrare ar fi fost stabilite inițial. Această îndoială constituie un prejudiciu care decurge în mod direct din nelegalitatea săvârșită de CESE, iar incertitudinea resimțită de reclamantă cu privire la evoluția carierei sale nu poate fi reparată prin măsurile de executare a hotărârii care vor fi adoptate de CESE. (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 12 mai 2011, AQ/Comisia, F‑66/10, EU:F:2011:56, punctul 110).

89

În aceste împrejurări, Tribunalul, evaluând ex æquo și bono prejudiciul astfel suferit de reclamantă, consideră, în conformitate cu concluziile acesteia, că o sumă de 2000 de euro constituie o reparare adecvată a prejudiciului moral suferit ca urmare a nelegalității săvârșite de CESE.

90

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât CESE a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște: