–

pentru OÜ Espo, de H. Jürimäe și T. Laasik, vandeadvokaadid;

–

pentru AS Elering, de K. Laidvee și A. Sigal, vandeadvokaadid;

–

pentru guvernul estonian, de N. Grünberg și M. Kriisa, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Bouchagiar, G. Braga da Cruz și E. Randvere, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, a articolului 1 litera (c) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9), precum și a punctului 50 din Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 (JO 2014, C 200, p. 1, denumite în continuare „Orientările din 2014”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul a două litigii, primul între AS Veejaam, pe de o parte, și AS Elering, autoritatea estoniană răspunzătoare de acordarea ajutorului pentru energii regenerabile, pe de altă parte, și al doilea între OÜ Espo, pe de o parte, și Elering, pe de altă parte, în legătură cu obținerea de către societățile menționate a acestui ajutor.

3

În conformitate cu articolul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul 2015/1589:

„În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

4

Punctele (49) și (52) din Orientările din 2014 enunță:

„(49) Ajutoarele acordate în domeniul mediului și al energiei pot fi considerate compatibile cu piața internă numai dacă au un efect stimulativ. Există un efect stimulativ atunci când un ajutor determină schimbarea comportamentului beneficiarului pentru a spori nivelul de protecție a mediului sau pentru a îmbunătăți funcționarea unei piețe a energiei sigure, durabile și cu prețuri abordabile. Această schimbare a comportamentului nu s‑ar produce în absența ajutorului respectiv. Ajutoarele nu trebuie să subvenționeze costurile unei activități pe care o întreprindere le‑ar fi suportat oricum și nu trebuie să compenseze riscul comercial normal al unei activități economice.

(50) Comisia consideră că ajutoarele nu prezintă un efect stimulativ pentru beneficiar în toate cazurile în care activitatea legată de proiectul respectiv a demarat înainte ca beneficiarul să adreseze autorităților naționale cererea de ajutor. În astfel de cazuri în care beneficiarul începe să pună în aplicare un proiect înainte de a introduce cererea de ajutor, niciun ajutor acordat în favoarea proiectului respectiv nu va fi considerat compatibil cu piața internă.

(51) Statele membre trebuie să introducă și să utilizeze un formular de cerere de ajutor. Formularul de cerere cuprinde cel puțin numele solicitantului și dimensiunea întreprinderii, o descriere a proiectului, inclusiv locul în care se desfășoară acesta și datele începerii și finalizării proiectului, cuantumul ajutorului necesar pentru realizarea acestuia, precum și costurile eligibile. În formularul de cerere de ajutor, beneficiarii trebuie să explice ce s‑ar fi întâmplat în absența ajutorului, și anume o situație care este descrisă ca fiind scenariul contrafactual sau scenariul ori proiectul alternativ. […]

(52) Atunci când primește un formular de cerere, autoritatea care acordă ajutorul trebuie să verifice credibilitatea scenariului contrafactual și să confirme că ajutorul are efectul stimulativ necesar. Un scenariu contrafactual este credibil dacă este autentic și dacă se raportează la elementele valabile care au stat la baza luării deciziei la data la care beneficiarul ia o hotărâre cu privire la investiția pe care urmează să o realizeze. […]”

5

Prin Decizia din 28 octombrie 2014 privind o schemă de ajutor în favoarea energiei electrice produse din surse regenerabile și din cogenerare eficientă (ajutorul de stat SA.36023) (JO 2015, C 44, p. 2, denumită în continuare „Decizia din 2014”), Comisia a constatat că schema de ajutor estoniană, deși încălca totodată obligația prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE, îndeplinea condițiile prevăzute de Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului (JO 2001, C 37, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 251 ), de Orientările privind ajutorul de stat pentru protecția mediului (JO 2008, C 82, p. 1), precum și de Orientările din 2014, astfel încât schema era compatibilă cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

6

Prin Decizia din 6 decembrie 2017 privind modificările schemei de ajutor estoniene în favoarea surselor de energie regenerabile și a cogenerării (ajutorul de stat SA.47354) (JO 2018, C 121, p. 7, denumită în continuare „Decizia din 2017”), Comisia, constatând totodată că Republica Estonia pusese în aplicare modificările aduse schemei de ajutor care a făcut obiectul Deciziei din 2014, cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, a decis că schema de ajutor care rezultă din modificările menționate era compatibilă cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) TFUE.

7

Articolele 59, 591 și 108 din elektrituruseadus (Legea privind piața energiei electrice) (RT I 2015, 43, denumită în continuare „ELTS”) prevăd:

„Articolul 59. Ajutorul

(1)   Producătorul are dreptul să obțină din partea operatorului de transport și de sistem un ajutor:

[…]

[…]

Articolul 591. Condițiile ajutorului

(1)   Obținerea ajutorului menționat la articolul 59 din prezenta lege este supusă următoarelor condiții:

(2)   Producătorul nu beneficiază de ajutor: […]

(3)   Cererea menționată la articolul 59 alineatul (2) din prezenta lege cuprinde datele echipamentelor de producție, mențiunile prevăzute de legislație pentru obținerea ajutorului și informațiile impuse de operatorul de transport și de sistem pentru a urmări originea energiei electrice în cazul în care nu este posibilă determinarea fără echivoc a acestei origini și a cantității de energie electrică.

[…]

Articolul 108. Perioada de eligibilitate a ajutorului

(1)   Ajutorul menționat la articolul 59 alineatul (1) punctele [1-4] din prezenta lege poate fi plătit o perioadă de 12 ani de la lansarea producției, iar ajutorul menționat la punctul [5] poate fi plătit în termen de 20 de ani. Ajutorul, prevăzut la articolul 59, pentru energia electrică produsă din surse de energie regenerabilă printr‑un echipament de producție pus în funcțiune înainte de 1 ianuarie 2002 poate fi plătit până la 31 decembrie 2012.

[…]

(3)   Data corespunzătoare începerii producției, menționată mai sus, este data la care echipamentul de producție adecvat furnizează pentru prima dată energie electrică în rețea sau în linie directă. […]

[…]”

8

În perioada 2001-2015, Veejaam a produs energie electrică în centrala hidroelectrică din Joaveski (Estonia), utilizând două echipamente de producție cu o putere de 100 de kilowați (kW) și, respectiv, 200 kW. Între anii 2001 și 2012, Veejaam a beneficiat de ajutorul pentru energiile regenerabile prevăzut de schema de ajutor estoniană în cauză. În anul 2015, această societate a înlocuit echipamentele de producție menționate cu un nou ansamblu turbină‑generator cu o putere de 200 kW, instalat pe barajul vechi al centralei, astfel încât, pe echipamentele preexistente, subzista numai un punct de măsurare. La 21 ianuarie 2016, Veejaam a transmis Elering datele noului echipament, în vederea obținerii ajutorului pentru energii regenerabile. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că ajutorul în cauză putea fi acordat doar, pe de o parte, pentru energia electrică produsă de un echipament de producție complet nou și, pe de altă parte, pentru a favoriza intrarea pe piață a unor noi operatori, iar nu pentru a susține în mod permanent producătorii de energie electrică.

9

În perioada 2004-2009, Espo a produs energie electrică în centrala hidroelectrică din Pikru (Estonia), prin intermediul unei turbine cu o putere de 15 kW. Începând din anul 2009 a intrat în funcțiune o nouă turbină, cu o putere de 45 kW. Espo a beneficiat de ajutorul pentru energii regenerabile în perioada cuprinsă între anii 2004 și 2015. Cererea de ajutor pe care Espo a prezentat‑o Elering în 2016, referitoare la energia produsă cu noua turbină, a fost respinsă în esență pentru aceleași motive ca cele expuse de această autoritate cu privire la cererea Veejaam.

10

Veejaam și Espo au introdus fiecare câte o acțiune împotriva deciziilor Elering prin care li s‑a refuzat acordarea ajutorului pentru energii regenerabile în fața Tallinna Halduskohus (Tribunalul Administrativ din Tallin, Estonia). În urma deciziilor din 10 octombrie 2017 și din 27 octombrie 2017 prin care această instanță a respins acțiunile menționate, societățile respective au declarat apel împotriva deciziilor respective la Tallinna Ringkonnakohus (Curtea de Apel din Tallin, Estonia). În urma respingerii apelurilor menționate, Veejaam și Espo au formulat recurs la Riigikohus (Curtea Supremă, Estonia), instanța de trimitere.

11

Aceasta din urmă consideră să soluționarea litigiilor principale depinde de aspectul dacă, în vederea acordării ajutorului pentru energiile regenerabile, trebuie să se ia în considerare, ca „dată de începere a producției” în sensul articolului 108 alineatul (3) din ELTS, doar data demarării inițiale a producției în centrala în discuție sau dacă simpla înlocuire a unui „echipament de producție” cu un alt echipament existent în aceeași centrală permite să se considere că a avut loc o nouă „începere a producției”.

12

Instanța de trimitere consideră de asemenea că, în vederea soluționării litigiilor principale, este necesar să se țină seama de reglementarea Uniunii în materie de ajutoare de stat.

13

În această privință, Riigikohus (Curtea Supremă) arată, în primul rând, că articolele 59 și 591 din ELTS se întemeiază pe principiul potrivit căruia cererea de ajutor trebuie să fie prezentată după instalarea echipamentului de producție care face obiectul ajutorului și că operatorii au dreptul de a beneficia de ajutor imediat ce îndeplinesc condițiile prevăzute de reglementarea estoniană, autoritățile naționale neavând nicio marjă de apreciere în această privință. Instanța de trimitere arată că o astfel de reglementare a fost considerată de către Comisie compatibilă cu piața internă, care, prin Decizia din 2014 și prin Decizia din 2017, a validat diferitele scheme de ajutoare estoniene pentru energii regenerabile puse în aplicare începând cu anul 2003.

14

În aceste condiții, instanța de trimitere arată că, în conformitate cu punctul 50 din Orientările din 2014, un ajutor este lipsit de efect stimulativ – acest efect fiind una dintre condițiile pentru a considera că ajutorul este compatibil cu piața internă – în toate cazurile în care activitatea legată de proiectul respectiv a demarat înainte ca beneficiarul să adreseze autorităților naționale cererea de ajutor. Se pune astfel problema unui posibil conflict între Decizia din 2014 și Decizia din 2017, pe de o parte, și Orientările din 2014, pe de altă parte, în ceea ce privește aprecierea efectului stimulativ al ajutorului pentru energiile regenerabile prevăzut de schema de ajutoare estoniană. Astfel, în aceste decizii, Comisia ar fi admis de fapt posibilitatea de a prezenta cererea de ajutor și după instalarea noilor echipamente de producție în cauză.

15

Pe de altă parte, instanța menționată amintește că, în cursul procedurii principale, aceasta a solicitat Comisiei un aviz, în sensul articolului 29 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, care a fost emis de instituția menționată în anul 2020, privind în special problema dacă un ajutor a cărui cerere a fost prezentată în anul 2016 putea fi considerat ca având un efect stimulativ chiar și în cazul în care echipamentul de producție legat de cererea de ajutor a fost instalat și pus în funcțiune înainte de prezentarea cererii de ajutor. Or, în acest aviz, Comisia ar fi confirmat că Veejaam și Espo nu puteau beneficia de ajutorul în cauză din perspectiva Orientărilor din 2014, în măsura în care aceste societăți depuseseră cererea de ajutor după instalarea noilor echipamente de producție, ceea ce ar demonstra că erau pregătite să realizeze proiectul în discuție chiar și în lipsa ajutorului în cauză.

16

În al doilea rând, instanța de trimitere arată că, în avizul menționat, Comisia a constatat că o societate care se afla în aceeași situație precum cea a Veejaam, care a efectuat lucrările de instalare a unor noi echipamente de producție pentru a se conforma schimbărilor condițiilor de obținere a autorizației de mediu necesare pentru producția de energie electrică, nu ar avea dreptul la plata ajutorului pentru energiile regenerabile. De fapt, în orice caz, aceste lucrări ar fi trebuit să fie realizate din moment ce erau impuse printr‑o reglementare a statului membru în cauză, astfel încât ajutorul nu ar prezenta niciun efect stimulativ.

17

Cu toate acestea, instanța de trimitere consideră că, fără perspectiva obținerii ajutorului pentru energiile regenerabile, Veejaam ar fi fost obligată să înceteze producția de energie electrică din cauza modificărilor menționate ale condițiilor de obținere a autorizației de mediu necesare pentru producția de energie electrică și că, în consecință, acest ajutor, care a permis societății respective să înlocuiască echipamentul său de producție, ar avea în mod real un efect stimulativ. În această privință, instanța menționată arată că, în măsura în care ELTS prevede că orice solicitant care îndeplinește condițiile legale poate solicita ajutor, motivul care a determinat producătorul să instaleze un nou echipament de producție nu poate fi relevant pentru acordarea ajutorului.

18

În al treilea rând, instanța de trimitere arată, așa cum reiese Decizia din 2014, că Republica Estonia prevăzuse două scheme de ajutor pentru energii regenerabile. În conformitate cu prima schemă (denumită în continuare „schema anterioară”), numai producătorii existenți care începuseră producția cel târziu la 1 martie 2013 ar fi fost eligibili pentru ajutor, care era acordat în mod automat, atunci când erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Instanța de trimitere precizează că această schemă ar fi trebuit să fie aplicată până la 31 decembrie 2014. A doua schemă (denumită în continuare „noua schemă”) ar fi prevăzut că, începând cu 1 ianuarie 2015, producătorii care au început producția după 1 martie 2013 puteau obține un ajutor de stat numai în cadrul unei proceduri concurențiale.

19

Or, Republica Estonia nu a adoptat măsurile legislative care permiteau punerea în aplicare a noii scheme și ar fi continuat să aplice schema anterioară până în anul 2017, permițând astfel și producătorilor care începuseră producția după 1 martie 2013 să beneficieze de ajutor. Prin urmare, Comisia ar fi constatat în mod întemeiat, în Decizia din 2017, că Republica Estonia nu a respectat interdicția de punere în aplicare a ajutoarelor de stat prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE.

20

În speță, s‑ar pune astfel problema de a stabili, având în vedere distincția dintre „ajutor existent” și „ajutor nou”, stabilită de Regulamentul 2015/1589, dacă, în ipoteza în care Comisia a declarat compatibilă cu piața internă atât o schemă de ajutor existentă – și anume schema anterioară –, cât și modificările sale preconizate – și anume noua schemă – și în care statul membru a continuat să aplice schema anterioară după data indicată de acest stat membru Comisiei, ajutorul în cauză trebuie calificat drept „ajutor existent” sau drept „ajutor nou”.

21

În al patrulea rând, instanța de trimitere arată că, în ipoteza în care Curtea ar considera că schema anterioară putea fi considerată legală, după 31 decembrie 2014, numai în temeiul adoptării Deciziei din 2017, s‑ar ridica problema dacă Veejaam și Espo ar putea beneficia de ajutor începând cu anul 2016, cu alte cuvinte din momentul în care aceste societăți au solicitat acordarea ajutorului. Concret, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă, în ipoteza în care Comisia ar decide a posteriori să nu ridice obiecții cu privire la o schemă de ajutor pusă în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, societățile care pot beneficia de un ajutor pentru funcționare au dreptul de a solicita plata ajutorului pentru perioada anterioară deciziei Comisiei, dacă normele naționale permit acest lucru.

22

În sfârșit, în al cincilea rând, în ceea ce privește în special situația Espo, instanța de trimitere amintește că această societate a instalat în anul 2009 un nou echipament de producție și că, în anul 2016, a solicitat ajutorul în cauză pentru energia electrică produsă de acest echipament. În ipoteza în care răspunsul Curții la întrebările preliminare ar fi de așa natură încât ar trebui să se considere că, între anii 2015 și 2017, schema anterioară constituia o schemă de ajutor ilegală ca urmare a încălcării articolului 108 alineatul (3) TFUE, instanța de trimitere consideră că nu ar fi necesar totuși să se respingă cererea de ajutor a Espo, în măsura în care echipamentul său de producție a fost instalat în anul 2009, și anume la un moment în care schema anterioară ar fi fost validată prin declarația de compatibilitate a acestei scheme cu piața internă cuprinsă în Decizia din 2014. S‑ar ridica astfel problema dacă Espo, care, pe de o parte, lansase realizarea unui proiect care îndeplinea condițiile considerate compatibile cu piața internă în momentul în care o schemă de ajutoare era pusă în aplicare în mod legal, dar care, pe de altă parte, prezentase cererea sa de ajutor abia în anul 2016, ar fi vizată de interdicția de punere în aplicare a ajutoarelor prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE.

23

În aceste condiții, Riigikohus (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

Astfel cum arată instanța de trimitere, problema dacă, în cadrul litigiilor principale, Veejaam și Espo pot pretinde ajutorul pentru energiile regenerabile în discuție în litigiile principale depinde în special de interpretarea noțiunilor de „echipament de producție” și de „lansare a producției” vizate la articolul 591 și, respectiv, la articolul 108 alineatul (3) din ELTS. În special, potrivit acestei instanțe, îi revine sarcina de a stabili dacă numai data lansării inițiale a producției într‑o centrală hidroelectrică trebuie considerată ca fiind „data lansării producției”, în sensul acestei dispoziții, sau dacă data la care intervine o simplă substituire a unui „un echipament existent” cu un „echipament de producție” poate fi considerată de asemenea „data lansării producției”, în sensul dispozițiilor aplicabile.

25

În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, că nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea reglementării naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2022, Ametic, C‑263/21, EU:C:2022:644, punctul 64). Pe de altă parte, trebuie amintit că data „lansării producției” prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din ELTS a fost reținută de Comisie în Decizia din 2014 și în Decizia din 2017, adoptate în temeiul schemelor de ajutoare notificate de Republica Estonia, pentru a stabili punctul de plecare al perioadei în care un operator economic poate beneficia de un ajutor de stat în cadrul schemei anterioare. În special, aceste decizii au stabilit condiții pentru acordarea ajutorului, printre care cea care prevede că ajutorul nu poate fi plătit după trecerea unei perioade de 12 ani de la lansarea producției.

26

În aceste condiții, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 24 din concluzii, trebuie subliniat că, în cadrul puterii sale de apreciere, instanța de trimitere este obligată să respecte Decizia din 2014 și Decizia din 2017. Pe de altă parte, această instanță va trebui de asemenea să ia în considerare jurisprudența Curții potrivit căreia domeniul de aplicare al unei decizii prin care Comisia nu ridică obiecții cu privire la o schemă de ajutoare notificată de un stat membru trebuie determinat nu doar prin referire la textul însuși al acestei decizii, ci ținându‑se cont și de schema de ajutoare notificată de statul membru în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2010, Kahla Thüringen Porzellan/Comisia, C‑537/08 P, EU:C:2010:769, punctul 44).

27

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă punctele (49) și (50) din Orientările din 2014 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care instituie o schemă de ajutor pentru energiile regenerabile care permite solicitantului ajutorului să obțină plata acesteia chiar dacă cererea a fost prezentată după începerea lucrărilor de realizare a proiectului în discuție.

28

Din cuprinsul punctului (49) din Orientările din 2014 reiese că ajutoarele pentru energiile regenerabile pot fi considerate compatibile cu piața internă numai dacă au un efect stimulativ. Există un efect stimulativ atunci când un ajutor determină schimbarea comportamentului beneficiarului, iar această schimbare nu s‑ar produce în absența ajutorului respectiv. Astfel, potrivit punctului (50) din orientările menționate, Comisia consideră că ajutoarele nu prezintă un efect stimulativ pentru beneficiar în toate cazurile în care activitatea legată de proiectul respectiv a demarat înainte ca beneficiarul să adreseze autorităților naționale cererea de ajutor.

29

În ceea ce privește domeniul de aplicare al unui act precum Orientările din 2014, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, aprecierea compatibilității unor măsuri de ajutor cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE, este de competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii. În această privință, Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social. În exercitarea acestei puteri de apreciere, Comisia poate adopta orientări pentru a stabili criteriile pe baza cărora intenționează să evalueze compatibilitatea cu piața internă a măsurilor de sprijin preconizate de statele membre (Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctele 37-39).

30

Adoptând astfel de norme de conduită și anunțând, prin publicarea acestora, că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își autolimitează exercitarea puterii de apreciere menționate și nu se poate abate, în principiu, de la aceste norme fără să riște să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime. În aceste condiții, Comisia nu poate să renunțe, prin intermediul adoptării unor norme de conduită, la exercitarea puterii de apreciere pe care i‑o conferă articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE. Așadar, adoptarea unui document precum Orientările din 2014 nu exonerează Comisia de obligația sa de a examina împrejurările specifice excepționale pe care le invocă un stat membru, într‑un caz particular, pentru a solicita aplicarea directă a articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE și de a motiva refuzul său de a admite o cerere de ajutor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctele 40 și 41).

31

Din ceea ce precedă rezultă, pe de o parte, că efectul adoptării normelor de conduită cuprinse în Orientările din 2014 echivalează cu cel al unei autolimitări a Comisiei în exercitarea puterii sale de apreciere, în sensul că, dacă un stat membru notifică Comisiei un proiect de ajutor de stat care este conform acestor norme, aceasta din urmă trebuie, în principiu, să autorizeze acest proiect. Pe de altă parte, statele membre mențin facultatea de a notifica Comisiei proiecte de ajutor de stat care nu îndeplinesc criteriile prevăzute de aceste orientări, iar Comisia poate autoriza astfel de proiecte în împrejurări excepționale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 iulie 2016, Kotnik și alții, C‑526/14, EU:C:2016:570, punctul 43).

32

Din aceasta reiese că Orientările din 2014 nu sunt susceptibile să creeze obligații autonome în sarcina statelor membre, ci se limitează la a stabili condiții pentru asigurarea compatibilității cu piața internă a ajutoarelor pentru energiile regenerabile, de care Comisia trebuie să țină seama, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctele 29-31 din prezenta hotărâre, în exercitarea puterii de apreciere de care dispune în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE. Prin urmare, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 33 din concluzii, Comisia acționează în cadrul acestei puteri de apreciere prin declararea compatibilității cu piața internă a unei scheme de ajutoare pentru care respectarea condiției privind efectul stimulativ este asigurată în alt mod decât prin introducerea cererii de ajutor înainte de începerea lucrărilor.

33

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că punctele (49) și (50) din Orientările din 2014 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care instituie o schemă de ajutor pentru energiile regenerabile care permite solicitantului ajutorului să obțină plata acesteia, chiar dacă cererea a fost prezentată după începerea lucrărilor de realizare a proiectului în discuție.

34

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Orientările din 2014 trebuie interpretate în sensul că un ajutor de stat poate avea un efect stimulativ atunci când investiția pe care un operator economic a realizat‑o pentru a se conforma cu o modificare a condițiilor de obținere a unei autorizații de mediu, aceasta din urmă fiind necesară pentru activitatea operatorului respectiv, nu ar fi avut probabil loc în lipsa plății ajutorului în discuție.

35

În această privință, trebuie arătat că, potrivit punctelor (51) și (52) din Orientările din 2014, la momentul cererii de ajutor, solicitanții trebuie să descrie, în formularul adoptat de autoritățile competente, care ar fi situația lor în lipsa ajutorului, această situație constituind scenariul contrafactual. În plus, atunci când autoritatea competentă primește cererea, aceasta trebuie să evalueze credibilitatea scenariului menționat și să confirme că ajutorul are efectul stimulativ necesar. Un scenariu contrafactual este credibil dacă este autentic și dacă se raportează la elementele valabile care au stat la baza luării deciziei la data la care beneficiarul ia o hotărâre cu privire la investiția pe care urmează să o realizeze.

36

Astfel, din modul de redactare a punctelor menționate nu reiese că ajutorul solicitat, în vederea realizării unei investiții necesare pentru ca un operator economic să îndeplinească condițiile, mai stricte, prevăzute pentru obținerea unei autorizații de mediu, este lipsit, în toate cazurile, de efect stimulativ. În aceste condiții, trebuie să se considere că modificarea condițiilor prevăzute pentru obținerea unei astfel de autorizații, în ipoteza în care ajutorul nu trebuia plătit, este unul dintre elementele pe care autoritățile naționale trebuie să le ia în considerare în cadrul aprecierii credibilității scenariului contrafactual.

37

În speță, din decizia de trimitere reiese că Veejaam, care este singura reclamantă din litigiile principale vizată de a doua întrebare preliminară, pe de o parte, a realizat o investiție care constă în substituirea echipamentului existent cu un echipament de producție în vederea îndeplinirii noilor condiții impuse de legislația estoniană pentru obținerea autorizației de mediu necesare pentru producția de energie electrică și, pe de altă parte, susține că investiția respectivă ar fi devenit posibilă numai prin prisma plății ajutorului pentru energiile regenerabile.

38

În aceste condiții, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 47 din concluzii, va reveni instanței de trimitere sarcina de a determina credibilitatea scenariului contrafactual prezentat de Veejaam și în special de a verifica probabilitatea ca această societate să își fi încetat activitatea în cazul în care nu ar fi obținut ajutorul în cauză. În cadrul acestei aprecieri, instanța de trimitere este obligată, astfel cum s‑a amintit la punctul 26 din prezenta hotărâre, să respecte condițiile stabilite în Decizia din 2014 și în Decizia din 2017. Revine acestei instanțe, în cadrul examinării credibilității scenariului menționat, sarcina de a analiza o serie de elemente relevante, precum și date ca veniturile și cheltuielile pe care Veejaam le‑ar fi realizat, în lipsa ajutorului, pentru a produce energie electrică în conformitate cu noile condiții de care depinde obținerea autorizației de mediu în cauză.

39

Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că Orientările din 2014 trebuie interpretate în sensul că un ajutor de stat poate avea un efect stimulativ atunci când investiția pe care un operator economic a realizat‑o pentru a se conforma cu o modificare a condițiilor de obținere a unei autorizații de mediu, aceasta din urmă fiind necesară pentru activitatea operatorului respectiv, nu ar fi avut probabil loc în lipsa plății ajutorului în discuție.

40

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretat în sensul că o schemă de ajutor existentă, a cărei compatibilitate cu piața internă a fost constatată printr‑o decizie a Comisiei, trebuie calificată drept „ajutor nou”, în sensul articolului 1 litera (c) din acest regulament, atunci când schema respectivă este aplicată după data pe care statul membru în discuție a indicat‑o Comisiei ca dată finală de aplicare a schemei menționate, în cadrul procedurii de evaluare a ajutorului încheiate prin decizia amintită.

41

Trebuie amintit că articolul 1 litera (b) din Regulamentul 2015/1589 enumeră situațiile în care un ajutor de stat trebuie să fie calificat drept „ajutor existent”. În special, din articolul 1 litera (b) punctul (ii) din acest regulament reiese că ajutorul autorizat, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale care au fost autorizate de Comisie sau de Consiliu constituie un ajutor existent. Pe de altă parte, articolul 1 litera (c) din regulamentul menționat definește un ajutor nou ca fiind „orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente”.

42

În această privință trebuie amintit că, în cadrul sistemului de control al ajutoarelor de stat, instituit prin articolele 107 și 108 TFUE, procedura diferă după cum ajutoarele sunt existente sau noi. În timp ce ajutoarele existente pot, în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) TFUE, să fie puse în aplicare în mod legal în măsura în care Comisia nu a constatat incompatibilitatea acestora, articolul 108 alineatul (3) TFUE prevede că proiectele care urmăresc să instituie ajutoare noi sau să modifice ajutoare existente trebuie să fie notificate în timp util Comisiei și nu pot fi puse în aplicare înainte ca procedura să conducă la o decizie finală (Hotărârea din 28 octombrie 2021, Eco Fox și alții, C‑915/19-C‑917/19, EU:C:2021:887, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

43

Pe de altă parte, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, evaluarea de către Comisie a compatibilității unui ajutor cu piața internă se întemeiază pe examinarea datelor economice și a împrejurărilor care se prezintă pe piața în cauză la data la care Comisia adoptă decizia sa și ține seama printre altele de durata pentru care este prevăzută acordarea acestui ajutor. În consecință, durata de validitate a unui ajutor existent constituie un element de natură să influențeze evaluarea de către Comisie a compatibilității acestui ajutor cu piața internă (Hotărârea din 26 octombrie 2016, DEI și Comisia/Alouminion tis Ellados, C‑590/14 P, EU:C:2016:797, punctul 49).

44

Astfel, prelungirea duratei de validitate a unui ajutor existent trebuie să fie considerată o modificare a unui ajutor existent și constituie, prin urmare, în temeiul articolului 1 litera (c) din Regulamentul 2015/1589, un ajutor nou (Hotărârea din 26 octombrie 2016, DEI și Comisia/Alouminion tis Ellados, C‑590/14 P, EU:C:2016:797, punctul 50, precum și jurisprudența citată).

45

În speță, din informațiile de care dispune Curtea reiese, în primul rând, că Republica Estonia a indicat, în cadrul procedurii privind aprecierea compatibilității schemei anterioare cu piața internă, că această schemă nu trebuia să fie pusă în aplicare decât până la 31 decembrie 2014, în al doilea rând, că, tocmai ținând seama de această dată, Comisia a realizat aprecierea sa în Decizia din 2014 și, în al treilea rând, că Republica Estonia a menținut în vigoare această schemă în cursul anilor 2015 și 2016, respectiv după 31 decembrie 2014.

46

Astfel, având în vedere definiția noțiunii de ajutor existent, amintită la punctul 41 din prezenta hotărâre și jurisprudența Curții menționată la punctele 43 și 44 din aceasta, trebuie să se constate că schema anterioară putea fi calificată, după adoptarea Deciziei din 2014 și până la 31 decembrie 2014, drept ajutor existent, în măsura în care compatibilitatea sa cu piața internă fusese constatată prin decizia respectivă.

47

În schimb, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și data adoptării Deciziei din 2017, care a constatat compatibilitatea acestei scheme cu piața internă inclusiv după prelungirea duratei sale de validitate, aceasta trebuie calificată drept ajutor nou, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul 2015/1589, și ar fi trebuit, așadar, să fie notificat Comisiei în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE.

48

Având în vedere aceste considerații, trebuie să se răspundă la cea de a treia întrebare că articolul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul 2015/1589 trebuie interpretat în sensul că o schemă de ajutor existentă, a cărei compatibilitate cu piața internă a fost constatată printr‑o decizie a Comisiei, trebuie calificată drept „ajutor nou”, în sensul articolului 1 litera (c) din acest regulament, atunci când schema respectivă este aplicată după data pe care statul membru în discuție a indicat‑o Comisiei, în cadrul procedurii de evaluare a ajutorului încheiate prin decizia amintită, ca dată finală de aplicare a schemei menționate.

49

Prin intermediul celei de a patra și al celei de a cincea întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune admiterii cererii unui operator economic prin care se solicita plata unui ajutor de stat, în pofida încălcării obligației de notificare prevăzute de această dispoziție, pe de o parte, pentru perioada anterioară deciziei Comisiei prin care s‑a constatat compatibilitatea ajutorului menționat cu piața internă și, pe de altă parte, în cazul în care operatorul respectiv a solicitat ajutorul într‑un moment în care acesta era ilegal, nefiind notificat instituției respective, în condițiile în care investiția de care a fost legat ajutorul a fost realizată într‑un moment în care schema amintită era legală, compatibilitatea sa cu piața internă fiind constatată printr‑o decizie a Comisiei.

50

Comisia susține că a patra și a cincea întrebare sunt ipotetice și că, în consecință, nu sunt admisibile, întrucât Veejaam și Espo nu ar avea dreptul la niciun ajutor în cadrul schemei anterioare sau al noii scheme. Astfel, aceste societăți ar fi beneficiat deja de ajutorul în cauză pentru o perioadă care depășește 12 ani de la lansarea producției de energie electrică în centralele lor respective, această perioadă constituind, potrivit legislației estoniene, durata maximă în care producătorii de energie pot primi ajutorul în cauză.

51

Trebuie amintit că întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Respingerea de către Curte a unei cereri formulate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [Hotărârea din 2 iunie 2022, SR (Cheltuieli pentru traducere într‑o procedură civilă), C‑196/21, EU:C:2022:427, punctul 25].

52

În speță, este suficient să se constate că răspunsul la întrebarea dacă Veejaam și Espo sunt eligibile pentru acordarea unui ajutor de stat, pe baza aprecierii situației de fapt și a dispozițiilor de drept național care trebuie efectuată de instanța națională, necesită interpretarea articolului 108 alineatul (3) TFUE. În plus, nu reiese în mod evident că această întrebare nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal.

53

În consecință, a patra și a cincea întrebare sunt admisibile.

54

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate, astfel cum reiese din răspunsul la a treia întrebare, că schema anterioară poate fi calificată, între 1 ianuarie 2015 și data adoptării Deciziei din 2017, drept „ajutor nou”, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul 2015/1589, și că acest ajutor, întrucât a fost pus în aplicare cu încălcarea obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE, poate fi considerat ilegal în perioada respectivă. Numai după constatarea, prin Decizia din 2017, a compatibilității acestei scheme cu piața internă, schema menționată poate fi calificată drept „ajutor existent”, în sensul articolului 1 litera (b) din regulamentul amintit.

55

În continuare, interdicția prevăzută de alineatul (3) al articolului 108 TFUE are drept scop să garanteze faptul că efectele unui ajutor nu se produc înainte de a asigura Comisiei un termen rezonabil pentru a analiza proiectul în discuție în detaliu și, dacă este cazul, pentru a iniția procedura prevăzută la alineatul (2) al aceluiași articol. Articolul 108 alineatul (3) TFUE instituie astfel un control preventiv asupra proiectelor de ajutoare noi (Hotărârea din 12 februarie 2008, CELF și Ministre de la Culture et de la Communication, C‑199/06, EU:C:2008:79, punctele 36 și 37).

56

Într‑o situație în care, în legătură cu un ajutor pus în aplicare cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, Comisia a adoptat o decizie finală prin care se constată compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă în temeiul articolului 107 TFUE, Curtea a statuat că decizia finală a Comisiei nu avea drept consecință a face conforme cu legea, a posteriori, actele de executare care nu erau valide pentru motivul că fuseseră adoptate cu încălcarea interdicției de punere în aplicare prevăzute la acest articol 108 alineatul (3) ultima teză. Orice altă interpretare ar avea ca efect să favorizeze nerespectarea de către statul membru respectiv a dispoziției menționate și ar priva‑o de efectul său util (Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Viasat Broadcasting UK, C‑445/19, EU:C:2020:952, punctul 21 și jurisprudența citată).

57

Într‑o asemenea situație, dreptul Uniunii impune instanțelor naționale să dispună măsuri corespunzătoare care să permită remedierea în mod efectiv a efectelor nelegalității. Într‑adevăr, dacă, în cadrul unui proiect de ajutor, indiferent dacă este compatibil sau nu cu piața internă, nerespectarea articolului 108 alineatul (3) TFUE nu ar determina mai multe riscuri sau sancțiuni decât respectarea acestei dispoziții, motivarea statelor membre de a notifica și de a aștepta o decizie referitoare la compatibilitate ar fi considerabil redusă și, în consecință, situația ar fi aceeași cu privire la întinderea controlului Comisiei (Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Viasat Broadcasting UK, C‑445/19, EU:C:2020:952, punctele 22 și 23, precum și jurisprudența citată).

58

În aceste condiții, trebuie să se facă o distincție, în ceea ce privește efectele punerii în aplicare a unui ajutor cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, între recuperarea ajutorului nelegal și plata dobânzilor corespunzătoare perioadei de nelegalitate a acestui ajutor (Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Viasat Broadcasting UK, C‑445/19, EU:C:2020:952, punctul 24 și jurisprudența citată).

59

Pe de o parte, în ceea ce privește recuperarea ajutorului nelegal, obiectivul de a garanta că un ajutor incompatibil nu va fi pus niciodată în aplicare, pe care se întemeiază articolul 108 alineatul (3) TFUE, nu este în contradicție cu acordarea înainte de termen a ajutorului care nu a fost notificat atunci când Comisia adoptă o decizie finală prin care constată compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă. În consecință, instanța națională nu are obligația de a dispune recuperarea ajutorului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Viasat Broadcasting UK, C‑445/19, EU:C:2020:952, punctul 25 și jurisprudența citată).

60

Pe de altă parte, instanța națională are obligația, în temeiul dreptului Uniunii, de a dispune ca beneficiarul ajutorului să plătească dobânzi corespunzătoare perioadei de nelegalitate a acestui ajutor. Această obligație, care revine instanței naționale, rezultă din faptul că punerea în aplicare a unui ajutor cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE conferă beneficiarului acestuia un avantaj nejustificat care constă, în primul rând, în neplata dobânzilor aferente cuantumului în cauză al ajutorului compatibil pe care le‑ar fi achitat dacă ar fi trebuit să împrumute această sumă pe piață în așteptarea adoptării deciziei finale a Comisiei și, în al doilea rând, în îmbunătățirea poziției sale concurențiale în raport cu ceilalți operatori de pe piață în perioada de nelegalitate a ajutorului în cauză. Astfel, nelegalitatea acestui ajutor va avea drept efect, pe de o parte, să expună operatorii menționați riscului, în cele din urmă nerealizat, al punerii în aplicare a unui ajutor incompatibil și, pe de altă parte, să îi facă să suporte în termeni de concurență, mai devreme decât ar fi trebuit, efectele acestuia (Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Viasat Broadcasting UK, C‑445/19, EU:C:2020:952, punctele 26 și 27, precum și jurisprudența citată).

61

În măsura în care, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctele 59 și 60 din prezenta hotărâre, nu este exclusă posibilitatea ca un operator economic să beneficieze de plata prematură a ajutorului pus în aplicare cu încălcarea obligației de notificare prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE atunci când Comisia adoptă o decizie finală prin care se constată compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă, dispoziția menționată nu se opune nici ca operatorul menționat să obțină acest ajutor pentru perioada anterioară unei astfel de decizii a Comisiei, începând cu momentul în care a solicitat plata acestui ajutor.

62

De asemenea, atunci când, pe de o parte, Comisia a constatat a posteriori compatibilitatea ajutorului cu piața internă și, pe de altă parte, niciun ajutor nu a fost plătit unui operator economic în perioada în care ajutorul menționat ar trebui considerat ilegal ca urmare a încălcării obligației prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE, acest operator nu poate fi obligat la plata unor dobânzi aferente perioadei de nelegalitate a aceluiași ajutor, așa cum sunt menționate de jurisprudența citată la punctul 60 din prezenta hotărâre. Astfel, într‑o asemenea situație, nu ar fi necesar să se remedieze efectele nelegalității, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 57 din prezenta hotărâre.

63

În speță, în primul rând, în ceea ce privește situația care stă la baza celei de a patra întrebări preliminare, care nu privește decât Veejaam, din decizia de trimitere reiese că nu a fost plătit niciun ajutor acestei societăți în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și data adoptării Deciziei din 2017.

64

Prin urmare, în ceea ce privește Veejaam, revine instanței de trimitere sarcina de a acționa în conformitate cu considerațiile prezentate la punctele 61 și 62 din prezenta hotărâre în ceea ce privește posibilitatea acestei societăți de a obține ajutorul în discuție în cadrul schemei anterioare, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2015 și data adoptării Deciziei din 2017, începând de la prezentarea cererii de ajutor.

65

În al doilea rând, în ceea ce privește a cincea întrebare preliminară, care privește situația Espo, având în vedere jurisprudența menționată la punctul 60 din prezenta hotărâre, este de competența instanței de trimitere să verifice printre altele dacă această societate a primit ajutoare în vederea instalării, în anul 2009, a echipamentului de producție în discuție, într‑o perioadă în care schema anterioară nu fusese declarată compatibilă cu piața internă prin Decizia din 2014, în vederea eventualei recuperări a dobânzilor aferente sumelor percepute de această societate în temeiul respectivei scheme de ajutor.

66

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a patra și la a cincea întrebare că articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune admiterii cererii unui operator economic prin care se solicita plata unui ajutor de stat, pus în aplicare cu încălcarea obligației de notificare prevăzute de această dispoziție, pe de o parte, pentru perioada anterioară deciziei Comisiei prin care s‑a constatat compatibilitatea ajutorului menționat cu piața internă și, pe de altă parte, în cazul în care operatorul respectiv a solicitat ajutorul într‑un moment în care acesta era ilegal, nefiind notificat acestei instituții, în condițiile în care investiția de care ajutorul era legat a fost realizată într‑un moment în care schema amintită era legală, compatibilitatea sa cu piața internă fiind constatată printr‑o decizie a Comisiei, cu condiția ca, în ambele situații, beneficiarul ajutorului să plătească dobânzi pentru sumele primite eventual, pentru perioada în care ajutorul este considerat ilegal.

67

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: