HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

22 septembrie 2022 ( *1 )

„Trimitere preliminară – Libertatea de stabilire – Restricții – Jocuri de noroc – Concesiuni de gestionare a jocurilor practicate pe aparate de joc – Legislație națională care impune o prelevare concesionarilor – Principiul protecției încrederii legitime”

În cauzele conexate C‑475/20-C‑482/20,

având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) prin deciziile din 31 august 2020, primite de Curte la 28 septembrie 2020, în procedurile

Admiral Gaming Network Srl (C‑475/20),

Cirsa Italia SpA (C‑476/20),

Codere Network SpA (C‑477/20),

Gamenet SpA (C‑478/20),

NTS Network SpA (C‑479/20),

Sisal Entertainment SpA (C‑480/20),

Snaitech SpA, fostă Cogetech SpA (C‑481/20),

Snaitech SpA, fostă Snai SpA (C‑482/20)

împotriva

Agenzia delle Dogane e dei Monopoli,

Ministero dell’Economia e delle Finanze (C‑475/20, C‑477/20),

Presidenza del Consiglio dei Ministri (C‑475/20, C‑477/20, C‑481/20),

IGT Lottery SpA, fostă Lottomatica Holding Srl (C‑475/20),

Se. Ma. di Francesco Senese (C‑481/20),

cu participarea:

Lottomatica Videolot Rete SpA (C‑475/20),

Coordinamento delle associazioni per la tutela dell’ambiente e dei diritti degli utenti e consumatori (Codacons) (C‑476/20, C‑478/20, C‑480/20, C‑482/20) și alții,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna A. Prechal, președintă de cameră, domnii J. Passer (raportor), F. Biltgen și N. Wahl și doamna M. L. Arastey Sahún, judecători,

avocat general: domnul A. Rantos,

grefier: domnul C. Di Bella, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 27 ianuarie 2022,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Admiral Gaming Network Srl și Codere Network SpA, de F. Cardarelli și F. Lattanzi, avvocati;

pentru Cirsa Italia SpA și Gamenet SpA, de C. Barreca și F. Tedeschini, avvocati;

pentru NTS Network SpA, de C. Barreca, F. Tedeschini și A. Tortora, avvocati;

pentru Sisal Entertainment SpA și Snaitech SpA, de A. Lauteri și L. Medugno, avvocati;

pentru IGT Lottery SpA și Lottomatica Videolot Rete SpA, de S. Fidanzia și A. Gigliola, avvocati;

pentru Coordinamento delle associazioni per la tutela dell’ambiente e dei diritti degli utenti e consumatori (Codacons), de M. Servino, avvocata;

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. G. Marrone și G. Palatiello, avvocati dello Stato;

pentru Comisia Europeană, de L. Armati și L. Malferrari, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 7 aprilie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolelor 49 și 56 TFUE, precum și a principiului protecției încrederii legitime.

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între Admiral Gaming Network Srl (cauza C‑475/20), Cirsa Italia SpA (cauza C‑476/20), Codere Network SpA (cauza C‑477/20), Gamenet SpA (cauza C‑478/20), NTS Network SpA (cauza C‑479/20), Sisal Entertainment SpA (cauza C‑480/20) și Snaitech SpA, fostă Cogetech SpA și Snai SpA (cauzele C‑481/20 și C‑482/20), societăți care își desfășoară activitatea în sectorul jocurilor de noroc, pe de o parte, și Agenzia delle Dogane e dei Monopoli (Agenția Vămilor și a Monopolurilor, Italia) (denumită în continuare „ADM”) și alte autorități italiene, pe de altă parte, în legătură cu reducerea comisioanelor la care au dreptul operatorii care desfășoară o activitate organizată de colectare de pariuri prin intermediul aparatelor de joc.

Cadrul juridic

3

Articolele 1-3 din decreto legislativo n. 496 – Disciplina delle attività di giuoco (Decretul legislativ nr. 496 privind regimul activităților de jocuri) din 14 aprilie 1948 (GURI nr. 118 din 22 mai 1948) prevăd:

„1.   Organizarea și exploatarea jocurilor de îndemânare și a concursurilor de pronosticuri pentru care se plătește o recompensă de orice natură și care presupun plata unei valori monetare pentru a participa la acestea sunt rezervate statului.

2.   Organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la articolul precedent sunt încredințate Ministerului Finanțelor, care poate asigura gestionarea acestora fie direct, fie prin intermediul unor persoane fizice sau juridice care oferă garanții adecvate în ceea ce privește capacitatea lor în acest sens. În acest al doilea caz, cuantumul remunerației datorate administratorilor și celelalte modalități de gestionare sunt stabilite prin convenții speciale […]

3.   Veniturile provenite din desfășurarea activităților menționate la articolele precedente trebuie plătite într‑un cont de profit special al Ministerului Finanțelor.”

4

Republica Italiană a încredințat ADM administrarea sectorului jocurilor în temeiul articolului 8 din decreto‑legge n. 282 – Disposizioni urgenti in materia di adempimenti comunitari e fiscali, di riscossione e di procedure di contabilità (Decretul‑lege nr. 282 privind dispoziții urgente în materie de obligații comunitare și fiscale de recuperare și de procedură contabilă) din 24 decembrie 2002 (GURI nr. 301 din 24 decembrie 2002).

5

Articolul 110 alineatul 6 din regio decreto n. 773 – Approvazione del testo unico delle leggi di pubblica sicurezza (Decretul regal nr. 773 de aprobare a textului unic al legilor privind siguranța publică) din 18 iunie 1931 (GURI nr. 146 din 26 iunie 1931), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumit în continuare „Decretul regal nr. 773 din 18 iunie 1931”), prevede:

„Sunt considerate aparate de joc licit:

a)

cele care, dispunând de un certificat de conformitate cu dispozițiile în vigoare eliberat de Ministerul Economiei și Finanțelor […] și fiind racordate în mod obligatoriu la rețeaua telematică prevăzută la articolul 14 bis alineatul 4 din Decretul nr. 640 al Președintelui Republicii din 26 octombrie 1972 […], sunt activate odată cu introducerea unei monede metalice sau cu instrumente de plată electronică speciale […], în care, pe lângă elementul aleatoriu, există și elemente de competență […], costul jocului nedepășind 1 euro, durata minimă a jocului fiind de patru secunde, și care distribuie câștigul în numerar, fiecare câștig având o valoare de cel mult 100 de euro, plătită de mașină. Câștigul, calculat de aparat în mod neprestabilit dintr‑un ciclu total de 140000 de jocuri maxim, nu trebuie să fie mai mic de 75 % din sumele jucate. În orice caz, aceste aparate nu pot reproduce jocul de poker sau regulile sale fundamentale;

b)

cele care fac parte din rețeaua telematică prevăzută la articolul 14 bis alineatul 4 din Decretul nr. 640 al Președintelui Republicii din 26 octombrie 1972 […], care sunt activate exclusiv atunci când există conectare la un sistem de procesare a rețelei. Pentru aceste aparate, regulamentele ministrului economiei și finanțelor […] definesc […]:

1)

costul și modalitățile de plată pentru fiecare lot;

2)

procentul minim al veniturilor care urmează a fi alocate câștigurilor;

3)

cuantumul maxim și modalitățile de încasare a câștigurilor;

4)

specificațiile privind imuabilitatea și securitatea, acestea raportându‑se și la sistemul de procesare la care sunt conectate aceste aparate;

5)

soluțiile de responsabilizare a jucătorului care urmează a fi adoptate pe aparate;

6)

tipurile și caracteristicile localurilor publice și ale altor unități autorizate să colecteze jocuri în care pot fi instalate aparatele menționate la prezentul punct.”

6

Articolul 14 bis alineatul 4 din decreto del Presidente della Repubblica, n. 640 –Imposta sugli spettacoli (Decretul Președintelui Republicii nr. 640 privind taxa pe spectacole) din 26 octombrie 1972 (GURI nr. 292 din 11 noiembrie 1972, supliment ordinar la GURI nr. 2) prevede, în ceea ce privește gestionarea acestor aparate, că ele trebuie conectate în mod obligatoriu la o rețea telematică a administrației creată în acest scop și că „[u]nul sau mai mulți concesionari [ai acestei rețele] trebuie să fie selecționați, cel târziu la 30 iunie 2004, printr‑o procedură de achiziții publice și cu respectarea dispozițiilor naționale și comunitare”, fiecare concesionar administrând rețeaua și aparatele conectate la această rețea de care răspunde, în schimbul unui comision.

7

Potrivit acestei dispoziții, a fost inițiată o procedură în vederea selectării concesionarilor prin intermediul unei cereri de ofertă (GURI nr. 95, seria specială nr. 5 din 12 august 2011, p. 40), al cărei punct II 1.5 prevede, referitor la comisionul concesionarului:

„[…] Concesionarea activităților date în concesiune atrage obligația concesionarului de a pune la dispoziția Trezoreriei Publice și a Administrației Autonome a Monopolurilor de Stat sumele prevăzute cu titlu de prelevare unică în beneficiul Trezoreriei, de redevență din concesiune și de cauțiune calculată în procente din mizele colectate. Concesionarul are dreptul la un comision corespunzător diferenței dintre suma obținută din colectarea mizelor și sumele menționate anterior, pe de o parte, și câștigurile care trebuie distribuite, calculate pe baza limitelor minime prevăzute de reglementarea în vigoare, și cota‑parte datorată terților însărcinați cu colectarea mizelor, pe de altă parte.”

8

Articolul 14 din legge n. 23 – Delega al Governo recante disposizioni per un sistema fiscală più equo, trasparente e orientato alla crescita (Legea nr. 23 privind delegarea către guvern a unor măsuri pentru un sistem fiscal mai echitabil, transparent și axat pe creștere) din 11 martie 2014 (GURI nr. 59 din 12 martie 2014), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare „Legea nr. 23 din 11 martie 2014”), prevede:

„1.   Guvernul este abilitat să pună în aplicare, prin intermediul decretelor legislative prevăzute la articolul 1, reorganizarea dispozițiilor în vigoare în materie de jocuri, reorganizând toate normele în vigoare sub forma unui cod cu dispoziții referitoare la jocuri, fără a aduce atingere modelului organizațional întemeiat pe regimul concesiunii și al autorizării, în măsura în care acesta este indispensabil pentru protecția încrederii legitime, a ordinii și siguranței publice, pentru concilierea intereselor Trezoreriei Publice cu interesele locale, precum și cu interesele generale în materie de sănătate publică, pentru prevenirea reciclării veniturilor provenite din activități infracționale, precum și pentru a garanta plata regulată a prelevărilor fiscale aplicabile jocurilor.

2.   Reorganizarea prevăzută la alineatul 1 se efectuează cu respectarea următoarelor principii și orientări:

[…]

g)

revizuirea remunerațiilor și comisioanelor datorate concesionarilor și celorlalți operatori conform criteriului progresivității legate de volumul mizelor colectate;

[…]”

9

Articolul 1 alineatul 649 din legge n.°190 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato (legge di stabilità 2015) [Legea nr. 190 privind dispoziții pentru constituirea bugetului anual și multianual al statului (Legea stabilității pentru anul 2015)] din 23 decembrie 2014 (GURI nr. 300 din 29 decembrie 2014, supliment ordinar la GURI nr. 99) (denumită în continuare „Legea stabilității pentru anul 2015”) a impus o prelevare anuală de 500 de milioane de euro pe resursele de stat puse cu titlu de comision la dispoziția concesionarilor și a celorlalți operatori care asigură gestionarea jocurilor și colectarea mizelor în numele statului. Această dispoziție are următorul cuprins:

„Pentru participarea la obiectivul consolidării finanțelor publice și în așteptarea unei reorganizări profunde a remunerațiilor și comisioanelor datorate concesionarilor și celorlalți operatori ai lanțului în cadrul rețelei de colectare a mizelor în numele statului, în temeiul articolului 14 alineatul 2 litera g) din Legea nr. 23 din 11 martie 2014, resursele de stat puse cu titlu de comision la dispoziția concesionarilor și a persoanelor care, în funcție de competențele lor respective, intervin în gestionarea jocurilor și în colectarea mizelor prin intermediul aparatelor menționate la articolul 110 alineatul 6 din Decretul regal nr. 773 din 18 iunie 1931 se reduc cu suma de 500 de milioane de euro pe an, începând din anul 2015. În consecință, începând din 1 ianuarie 2015:

a)

operatorii din cadrul lanțului plătesc concesionarilor cuantumul integral al mizelor colectate prin intermediul aparatelor menționate mai sus, după scăderea câștigurilor plătite. Concesionarii comunică [ADM] numele operatorilor din cadrul lanțului care nu efectuează plata, în special în vederea unei eventuale plângeri la autoritatea judiciară competentă;

b)

concesionarii, în exercitarea misiunilor publice care le sunt atribuite, în plus față de suma plătită statului în mod obișnuit cu titlu de impozite și alte taxe datorate în temeiul reglementării în vigoare și în temeiul convențiilor de concesiune, plătesc anual suma de 500 de milioane de euro, în perioada cuprinsă între luna aprilie și luna octombrie a fiecărui an, fiecare proporțional cu numărul de aparate care îi erau alocate la data de 31 decembrie 2014. Numărul de aparate menționate la articolul 110 alineatul 6 literele a) și b) din Decretul regal nr. 773 din 18 iunie 1931 alocat fiecărui concesionar, precum și modalitățile prin care se efectuează plata se stabilesc printr‑o decizie a directorului [ADM], adoptată până la15 ianuarie 2015 cel târziu, după examinarea datelor. O decizie analogă va fi adoptată pentru a modifica numărul de aparate stabilite în conformitate cu cele de mai sus, începând cu anul 2016;

c)

concesionarii, în exercitarea misiunilor publice care le sunt atribuite, repartizează între ceilalți operatori din cadrul lanțului sumele rămase, disponibile pentru remunerațiile și comisioanele lor, renegociind contractele corespunzătoare și plătind remunerațiile și comisioanele exclusiv în raport cu contractele renegociate încheiate.”

10

Prin decreto n. 388, prot. n. 4076/RU, del Direttore dell’Agenzia delle dogane e dei monopoli (Decretul nr. 388, prot. n. 4076/RU al directorului ADM) din 15 ianuarie 2015, numărul aparatelor racordate la fiecare concesionar la 31 decembrie 2014 a fost evidențiat, iar sumele datorate în consecință au fost lichidate, printr‑o repartizare a sarcinii prelevării proporțională cu numărul de aparate racordate la fiecare concesionar. Conform articolului 3 din acest decret, fiecare concesionar trebuia să plătească 40 % din cota sa înainte de 30 aprilie 2015 și 60 % înainte de 31 octombrie 2015.

11

Articolul 1 alineatele 920 și 921 din legge n. 208 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale et pluriennale dello Stato (legge di stabilità 2016) [Legea nr. 208 privind bugetul anual și multianual al statului (Legea stabilității pentru anul 2016)] din 28 decembrie 2015 (GURI nr. 302 din 30 decembrie 2015, supliment ordinar la GURI nr. 70) (denumită în continuare „Legea stabilității pentru anul 2016”) a limitat, așadar, prin abrogarea articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, domeniul de aplicare al acestei dispoziții și deci prelevarea (denumită în continuare „prelevarea pentru anul 2015”) la anul 2015. Această dispoziție are următorul cuprins:

„920.   Alineatul 649 al articolului 1 din [Legea stabilității pentru anul 2015] se abrogă.

921.   Alineatul 649 al articolului 1 din [Legea stabilității pentru anul 2015] se interpretează în sensul că reducerea anuală a resurselor de stat puse cu titlu de comision la dispoziția concesionarilor și a persoanelor care, în funcție de competențele lor respective, intervin în gestionarea jocurilor și în colectarea mizelor prin intermediul aparatelor menționate la articolul 110 alineatul 6 din Decretul regal nr. 773 din 18 iunie 1931 se aplică fiecăruia dintre operatorii din cadrul lanțului proporțional cu participarea sa la distribuirea comisionului, pe baza acordurilor contractuale corespunzătoare, ținând seama de durata lor în 2015.”

Litigiile principale și întrebările preliminare

12

Reclamantele din litigiile principale sunt societăți care își desfășoară activitatea în sectorul jocurilor prin intermediul aparatelor de joc licit prevăzute la articolul 110 alineatul 6 din Decretul regal nr. 773 din 18 iunie 1931. Aceste societăți au fost selecționate drept concesionari ai rețelei de colectare a mizelor în numele statului în urma procedurii de selecție menționate la punctul 7 din prezenta hotărâre. Fiecare dintre acestea a formulat o acțiune în fața Tribunale amministrativo regionale del Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio, Italia), având ca obiect anularea Decretului nr. 388 din 15 ianuarie 2015, pentru motivul că acesta ar reduce în mod semnificativ marja lor de profit și ar fi nelegal din moment ce dispozițiile pe care le‑ar pune în aplicare ar încălca dreptul Uniunii sau Constituția italiană.

13

Tribunale amministrativo regionale del Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) a sesizat Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) cu o întrebare privind constituționalitatea articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, care instituie prelevarea anuală. Prin hotărârea nr. 125 din 8 mai 2018, instanța menționată a trimis această întrebare la Tribunale amministrativo regionale del Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) ca urmare a modificării legislative introduse, pe parcursul procesului, prin articolul 1 alineatele 920 și 921 din Legea stabilității pentru anul 2016.

14

Având în vedere această modificare legislativă, Tribunale amministrativo regionale del Lazio (Tribunalul Administrativ Regional din Lazio) a eliminat aspectele de neconstituționalitate și de neconformitate cu dreptul Uniunii ale dispoziției în discuție, apoi această instanță a respins pe fond acțiunile reclamantelor din litigiile principale.

15

Acestea au formulat apel în fața Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia).

16

Instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea cu dreptul Uniunii a dispozițiilor legislative naționale în cauză.

17

Primo, măsura impusă la articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, astfel cum a fost abrogat și interpretat de articolul 1 alineatele 920 și 921 din Legea stabilității pentru anul 2016, ar fi avut ca efect faptul că reclamantele din litigiile principale au fost supuse unei prelevări economice. Ar fi vorba despre o restricție privind libertățile garantate la articolele 49 și 56 TFUE. Prelevarea din 2015 ar fi avut un efect retroactiv, în sensul că a fost impusă în anul 2015 și afecta veniturile realizate în anul 2014.

18

Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la faptul că prelevarea din 2015 poate fi considerată ca fiind inspirată de motive imperative de interes general. Astfel, adoptarea sa pare să fi fost motivată exclusiv de necesitatea economică de a crește veniturile fiscale ale statului, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, care subliniază că această prelevare avea ca obiectiv „participarea la obiectivul consolidării finanțelor publice”.

19

Secundo, prelevarea din 2015 pare să fi fost adoptată cu încălcarea principiului protecției încrederii legitime. Această măsură ar fi avut incidență asupra raporturilor de concesionare existente. Ea ar fi îngreunat considerabil condițiile economice și ar fi fost imprevizibilă pentru un întreprinzător prudent și atent.

20

În aceste împrejurări, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări:

„1)

Este compatibilă cu exercitarea libertății de stabilire garantate la articolul 49 TFUE și cu exercitarea liberei prestări a serviciilor garantate la articolul 56 TFUE introducerea unei dispoziții precum cea cuprinsă la articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, prin care remunerațiile și comisioanele sunt reduse doar prin raportare la o categorie limitată și specifică de operatori, și anume doar operatorii de jocuri practicate cu aparate de joc, iar nu prin raportare la toți operatorii din sectorul de jocuri?

2)

Este compatibilă cu principiul de drept al Uniunii privind protecția încrederii legitime introducerea unei dispoziții precum cea citată, cuprinsă la articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, care, pentru motive exclusiv economice, reduce, în cursul executării unei convenții de concesiune încheiate între o societate și o administrație a statului italian, comisionul stipulat în convenția menționată?”

Procedura în fața Curții

21

Printr‑o cerere de lămuriri din 16 noiembrie 2020, Curtea a invitat instanța de trimitere să își precizeze poziția cu privire la anumite elemente care pot determina admisibilitatea cererilor sale de decizie preliminară.

22

Printr‑un înscris din 17 decembrie 2020, instanța de trimitere a răspuns la această invitație arătând în esență mai întâi că reclamantelor din litigiile principale li s‑ar fi atribuit concesiunile în cauză în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă deschise tuturor întreprinderilor din Uniune. Apoi, deși toate reclamantele din litigiile principale sunt, desigur, societăți italiene, patru dintre ele sunt controlate în întregime de societăți din alte state membre. Cel puțin o întreprindere dintr‑un alt stat membru este gestionara responsabilă cu colectarea mizelor de joc prin intermediul unui sediu permanent situat în Italia. În sfârșit, încălcarea principiului protecției încrederii legitime determinată de prelevarea din 2015 ar fi generat o discriminare inversă a concesionarilor afectați de această prelevare, în beneficiul tuturor operatorilor de jocuri comparabile practicate online, printre care numeroase întreprinderi din alte state membre ale Uniunii Europene. Prin urmare, această prelevare ar afecta indirect și chiar direct, rezultatul financiar al unor societăți din alte state membre care își desfășoară activitatea pe piața italiană a jocurilor.

23

Prin Decizia din 26 ianuarie 2021, președintele Curții a conexat prezentele cauze pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la admisibilitate

24

În observațiile sale scrise, Comisia Europeană și‑a exprimat îndoielile cu privire la utilitatea întrebărilor adresate pentru soluționarea litigiilor principale ca urmare a abrogării Legii stabilității pentru anul 2015.

25

În această privință, trebuie amintit că, în cadrul cooperării dintre Curte și instanțele naționale, instituită la articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebarea adresată privește interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe. Aceasta poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acțiunii principale, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2021, IS (Nelegalitatea ordonanței de trimitere), C‑564/19, EU:C:2021:949, punctele 60 și 61, precum și jurisprudența citată].

26

Or, în speță este necesar să se arate că articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, menționat în întrebările preliminare, deși abrogat în 2016 și aplicabil – ca urmare a acestui fapt – numai în anul 2015, constituie, chiar și în versiunea sa astfel cum este interpretată retroactiv la articolul 1 alineatele 920 și 921 din Legea stabilității pentru anul 2016, temeiul prelevării din 2015. În plus, eventuala stabilire a faptului că această dispoziție ar fi adus atingere libertăților garantate la articolele 49 și 56 TFUE ar fi de natură să determine constatarea de către instanța de trimitere a nelegalității acestei prelevări. Prin urmare, nu rezultă că interpretarea dreptului Uniunii solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiilor principale ori că problema este de natură ipotetică.

27

La rândul său, guvernul italian a pus în discuție admisibilitatea primei întrebări adresate, susținând că instanța de trimitere, încălcând articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, nu a expus motivele pentru care reducerea comisioanelor și a remunerațiilor ar putea încălca articolele 49 și 56 TFUE ca urmare a faptului că era aplicată numai în privința operatorilor de jocuri practicate pe aparate de joc, iar nu și a celorlalți operatori din sectorul jocurilor din Italia și nici nu a furnizat, în acest sens, o evaluare comparativă a acestor diferite categorii de operatori care să permită să se aprecieze diferența de tratament astfel invocată.

28

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din articolul 94 literele (a) și (c) din Regulamentul de procedură, cererea de decizie preliminară trebuie să cuprindă printre altele „o expunere sumară a obiectului litigiului, precum și a faptelor pertinente, astfel cum au fost constatate de instanța de trimitere, sau, cel puțin, o expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebările”, precum și „expunerea motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții ale dreptului Uniunii, precum și legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului principal”.

29

Cu toate acestea, în temeiul spiritului de cooperare care guvernează relațiile dintre instanțele naționale și Curte în cadrul procedurii preliminare, lipsa anumitor constatări prealabile ale instanței de trimitere nu conduce în mod necesar la inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară sau a uneia dintre întrebările cuprinse în această cerere dacă Curtea, având în vedere elementele care rezultă din dosar, consideră că este în măsură să ofere un răspuns util instanței de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 octombrie 2020, Elme Messer Metalurgs, C‑743/18, EU:C:2020:767, punctul 42 și jurisprudența citată).

30

În speță, deși ar fi fost, desigur, de dorit ca instanța de trimitere să expună mai detaliat motivele care au determinat‑o să considere că dispozițiile dreptului Uniunii la care se referă prima sa întrebare ar fi putut să fie încălcate în speță, din informațiile cuprinse în cererile de decizie preliminară se deduce că numai titularii concesiunilor de gestionare a jocurilor practicate pe aparate de joc și contractanții lor situați în aval, iar nu și ceilalți actori din sectorul jocurilor precum operatorii de jocuri online, sunt vizați de prelevarea din 2015. Prin urmare, nici lipsa unei identificări și descrieri precise de către instanța de trimitere a diferitor altor categorii de operatori din sectorul jocurilor, nici cea a unor explicații mai detaliate din partea aceleiași instanțe în ceea ce privește măsura în care o astfel de restricție ce afectează domeniul de aplicare al respectivei prelevări poate juca un rol pentru a determina dacă în speță trebuie constatată o nerespectare a dispozițiilor articolelor 49 și 56 TFUE nu împiedică o înțelegere suficientă a contextului în care se înscriu cererile instanței de trimitere și a legăturilor susceptibile să existe între aceste dispoziții ale dreptului Uniunii și reglementarea în discuție în litigiul principal și nici furnizarea de către Curte, în folosul instanței menționate, a unor indicații minime care să o ghideze în aplicarea pe care ar putea fi chemată să o dea, eventual, dispozițiilor respective în contextul spețelor cu care este sesizată în litigiile principale.

31

Prin urmare, cererile de decizie preliminară adresate de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) sunt admisibile.

Cu privire la fond

Cu privire la prima întrebare

32

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 49 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale precum cea din cuprinsul articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, care, din motive legate exclusiv de consolidarea finanțelor publice, impune o prelevare care are ca efect reducerea remunerației unei categorii limitate de operatori din sectorul jocurilor de noroc, și anume concesionarii însărcinați cu gestionarea jocurilor practicate pe aparate de joc.

33

Este necesar să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, trebuie considerate drept restricții privind libertatea de stabilire și/sau libera prestare a serviciilor toate măsurile care interzic, îngreunează sau fac mai puțin atractivă exercitarea libertăților garantate la articolele 49 și 56 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Global Starnet, C‑322/16, EU:C:2017:985, punctul 35 și jurisprudența citată).

34

În speță, din indicațiile furnizate de instanța de trimitere reiese că, prin articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, Republica Italiană a aplicat, în anul 2015, concesionarilor din sectorul jocurilor practicate pe aparate de joc, prin intermediul prelevării din 2015, o reducere globală de 500 de milioane de euro a comisionului pus la dispoziția lor în temeiul convențiilor de concesiune, reducere repartizată între aceștia în funcție de numărul de aparate controlate de fiecare dintre ei la 31 decembrie 2014, iar ulterior distribuită de fiecare concesionar între acesta și proprii contractanți aflați în aval proporțional cu participarea fiecăruia la distribuirea comisionului.

35

Pe de altă parte, reiese în special din precizările de la punctul 22 din prezenta hotărâre că printre concesionarii afectați de prelevarea din 2015 figurează și societăți italiene controlate de societăți stabilite în alte state membre.

36

În această privință, trebuie amintit că libertatea de stabilire pe care articolul 49 TFUE o recunoaște resortisanților statelor membre și care presupune accesul acestora la activitățile independente și exercitarea acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor în aceleași condiții cu cele definite pentru resortisanții proprii de legislația statului membru de stabilire cuprinde, potrivit articolului 54 TFUE, în ceea ce privește societățile constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și care au sediul sediul social, administrația centrală sau locul principal de desfășurare a activității în cadrul Uniunii, dreptul de a‑și desfășura activitatea în statul membru respectiv prin intermediul unei filiale, al unei sucursale sau al unei agenții (Hotărârea din 21 decembrie 2016, AGET Iraklis, C‑201/15, EU:C:2016:972, punctul 45 și jurisprudența citată).

37

Intră, prin urmare, în domeniul de aplicare al libertății de stabilire situația în care o societate stabilită într‑un stat membru creează o filială într‑un alt stat membru. Situația este aceeași, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când o astfel de societate sau un resortisant al unui stat membru dobândește o participație la capitalul unei societăți stabilite într‑un alt stat membru care îi permite să exercite o influență certă asupra deciziilor acestei societăți și să stabilească activitățile acesteia (Hotărârea din 21 decembrie 2016, AGET Iraklis, C‑201/15, EU:C:2016:972, punctul 46 și jurisprudența citată).

38

Întrucât indicațiile aflate în posesia Curții nu îi permit să stabilească cu suficientă precizie în ce măsură articolul 56 TFUE ar putea fi de asemenea vizat de situațiile în discuție în litigiul principal, este necesar în speță să se privilegieze o examinare a întrebărilor formulate de instanța de trimitere exclusiv în raport cu articolul 49 TFUE.

39

Guvernul italian contestă că prelevarea din 2015 ar fi putut constitui o restricție privind libertatea garantată de această dispoziție, din moment ce cuantumul ei ar fi fost prea redus pentru a avea un astfel de efect.

40

Or, trebuie amintit că o restricție privind o libertate fundamentală este, în principiu, interzisă de Tratatul FUE, chiar dacă este de mică întindere sau de importanță minoră (Hotărârea din 3 decembrie 2014, De Clercq și alții, C‑315/13, EU:C:2014:2408, punctul 61 și jurisprudența citată).

41

În aceste condiții, trebuie observat că prelevarea din 2015 are caracterul unei măsuri fiscale, astfel cum guvernul italian a subliniat în special în observațiile sale și cum reiese din expresia „prelevări fiscale aplicate jocurilor” care figurează la articolul 14 alineatul 1 din Legea nr. 23 din 11 martie 2014.

42

În această privință, trebuie, desigur, amintit de la bun început că, deși fiscalitatea directă este de competența statelor membre, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că acestea din urmă trebuie să o exercite cu respectarea dreptului Uniunii și în special a libertăților fundamentale garantate de Tratatul FUE (Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 34).

43

În acest context, Curtea a statuat însă că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, dezavantajele care pot decurge din exercitarea în paralel a competențelor fiscale ale unor diferite state membre, în măsura în care această exercitare nu este discriminatorie, nu constituie restricții privind libertățile de circulație [a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 mai 2016, NN (L) International, C‑48/15, EU:C:2016:356, punctul 47, și Hotărârea din 9 septembrie 2021, Real Vida Seguros, C‑449/20, EU:C:2021:721, punctul 38]. Astfel, Curtea a precizat printre altele că articolul 56 TFUE nu vizează măsurile al căror unic efect este cauzarea unor costuri suplimentare pentru prestațiile respective și care afectează în același mod prestarea serviciilor între statele membre și prestarea lor în interiorul unui singur stat membru (Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 36, precum și jurisprudența citată). În același mod, articolul 49 TFUE nu vizează măsurile al căror unic efect este cauzarea unor costuri suplimentare pentru prestația în cauză și care o afectează în mod analog după cum este pur internă sau este realizată de un operator controlat de o societate stabilită într‑un alt stat membru.

44

Or, din dosarele de care dispune Curtea în prezentele cauze nu reiese, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere, că prelevarea din 2015 a determinat o discriminare între concesionarii din sectorul jocurilor practicate pe aparate de joc, rezervând un tratament mai puțin favorabil situațiilor transfrontaliere în raport cu situațiile interne, nici, de altfel, în ce măsură prelevarea menționată ar fi putut să determine o discriminare inversă, presupunând că astfel de discriminări sunt proscrise de dreptul național, rezervând un tratament mai puțin favorabil situațiilor interne în raport cu situațiile transfrontaliere.

45

Nu rezultă cu claritate nici ceea ce revine tot instanței de trimitere să verifice, și anume că aceeași prelevare ar fi putut avea drept consecință împiedicarea exploatării rentabile a aparatelor de joc de către concesionarii existenți, privilegiind astfel alte sectoare ale jocului, în special sectorul jocului online, nici modul în care, într‑o asemenea ipoteză, situațiile transfrontaliere ar fi fost discriminate în raport cu situațiile interne (a se vedea în această privință Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctele 39-41).

46

În acest context, revine instanței naționale sarcina de a stabili dacă, fie în sectorul jocurilor practicate pe aparate de joc, fie între acest sector și celelalte sectoare ale jocului, Republica Italiană, prin efectul prelevării din 2015 impuse operatorilor de jocuri practicate pe aparate de joc, a determinat un tratament discriminatoriu al situațiilor transfrontaliere în raport cu situațiile interne, din perspectiva libertății garantate la articolul 49 TFUE.

47

Numai în cazul unei asemenea constatări a unei restricții privind libertatea menționată se ridică problema unei eventuale justificări a acestei restricții.

48

În ceea ce privește această justificare, trebuie amintit că reglementarea jocurilor de noroc face parte din domeniile în care există divergențe considerabile de ordin moral, religios și cultural între statele membre. În lipsa unei armonizări în materie la nivelul Uniunii, statele membre beneficiază de o largă putere de apreciere în ceea ce privește alegerea nivelului de protecție a consumatorilor și a ordinii sociale pe care îl consideră cel mai adecvat (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Global Starnet, C‑322/16, EU:C:2017:985, punctul 39 și jurisprudența citată).

49

Statele membre sunt, prin urmare, libere să fixeze obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc și, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecție urmărit. Restricțiile pe care le impun statele membre trebuie, cu toate acestea, să îndeplinească cerințele care reies din jurisprudența Curții în ceea ce privește în special justificarea lor prin motive imperative de interes general și proporționalitatea lor (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Global Starnet, C‑322/16, EU:C:2017:985, punctul 40 și jurisprudența citată). În măsura în care îndeplinesc această din urmă cerință, restricțiile activităților de jocuri de noroc pot fi justificate prin motive imperative de interes general, cum ar fi protecția consumatorilor și prevenirea fraudei și a incitării cetățenilor la o cheltuială excesivă legată de joc (Hotărârea din 22 ianuarie 2015, Stanley International Betting și Stanleybet Malta, C‑463/13, EU:C:2015:25, punctul 48, precum și jurisprudența citată).

50

În speță, articolul 14 alineatul 1 din Legea nr. 23 din 11 martie 2014 a abilitat guvernul italian „să pună în aplicare […] reorganizarea dispozițiilor în vigoare în materie de jocuri, reorganizând toate normele în vigoare sub forma unui cod cu dispoziții referitoare la jocuri, fără a aduce atingere modelului organizațional întemeiat pe regimul concesiunii și al autorizării, în măsura în care acesta este indispensabil pentru protecția încrederii legitime, a ordinii și siguranței publice, pentru concilierea intereselor Trezoreriei Publice cu interesele locale, precum și cu interesele generale în materie de sănătate publică, pentru prevenirea reciclării veniturilor provenite din activități infracționale, precum și pentru a garanta plata regulată a prelevărilor fiscale aplicabile jocurilor”.

51

Articolul 14 alineatul 2 din aceeași lege impunea ca această reorganizare să fie efectuată cu respectarea anumitor principii și orientări constând în special, potrivit literei (g) a acestei dispoziții, în „revizuirea remunerațiilor și comisioanelor datorate concesionarilor și celorlalți operatori conform criteriului progresivității legate de volumul mizelor colectate”.

52

Cu toate acestea, articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității din 2015 prevede că contribuția solicitată concesionarilor cu titlu de prelevare pentru anul 2015 este „pentru participarea la obiectivul consolidării finanțelor publice și în așteptarea unei reorganizări profunde a remunerațiilor și comisioanelor datorate concesionarilor și celorlalți operatori ai lanțului în cadrul rețelei de colectare a mizelor în numele statului, în temeiul articolului 14 alineatul 2 litera g) din Legea nr. 23 din 11 martie 2014”.

53

Prin urmare, din textul articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015 pare să reiasă că prelevarea din 2015 a fost instituită fără ca legiuitorul italian să mai facă referire la un motiv imperativ de interes general precum protecția consumatorilor și prevenirea fraudei și a dependenței de joc, această dispoziție vizând exclusiv obiectivul consolidării finanțelor publice.

54

Or, deși împrejurarea că o restricție privind activitățile de jocuri de noroc avantajează în mod accesoriu bugetul statului membru vizat nu înlătură caracterul justificat al acestei restricții în măsura în care aceasta urmărește efectiv în primul rând obiective legate de motive imperative de interes general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 1999, Zenatti, C‑67/98, EU:C:1999:514, punctul 36, precum și Hotărârea din 6 noiembrie 2003, Gambelli și alții, C‑243/01, EU:C:2003:597, punctul 62), aspect a cărui verificare revine instanței naționale, numai obiectivul de a maximiza veniturile la bugetul statului nu poate permite, în schimb, o astfel de restricție privind libera prestare a serviciilor (Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 60, precum și jurisprudența citată).

55

Rezultă că, în măsura în care există o restrângere a libertății garantate la articolul 49 TFUE ca urmare a impunerii prelevării din 2015, aceasta nu este justificată.

56

Cu toate acestea, guvernul italian a susținut, în special în ședință, că prelevarea din 2015 ar fi urmărit, prin reducerea veniturilor operatorilor pe care o presupunea, și obiectivul de a descuraja infiltrarea grupurilor infracționale din sectorul prin comparație deosebit de lucrativ al jocurilor practicate prin intermediul aparatelor de joc. Având în vedere creșterea continuă pe care ar fi cunoscut‑o sectorul de joc respectiv și anumite caracteristici proprii acestuia, această prelevare ar fi avut de asemenea ca obiectiv protejarea sănătății jucătorilor împotriva efectelor legate de jocurile de noroc.

57

În măsura în care, în cadrul examinării care îi revine, instanța de trimitere ar constata că prelevarea din 2015 urmărea efectiv, în pofida modului de redactare a articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015 amintit la punctul 52 din prezenta hotărâre, în principal obiective imperative de interes general, acesteia i‑ar reveni, așadar, sarcina de a stabili dacă restricția impusă prin această prelevare îndeplinea condițiile care reies din jurisprudența Curții în ceea ce privește proporționalitatea sa, cu alte cuvinte dacă era de natură să asigure realizarea obiectivelor urmărite și nu depășea ceea ce este necesar pentru a atinge aceste obiective. De asemenea, trebuie amintit în acest context că o legislație națională nu poate garanta realizarea obiectivelor invocate decât atunci când răspunde cu adevărat preocupării privind atingerea acestora în mod coerent și sistematic (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 64, precum și jurisprudența citată).

58

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că, în măsura în care se stabilește că o legislație națională care impune o prelevare care are ca efect reducerea remunerației concesionarilor însărcinați cu gestionarea jocurilor practicate pe aparate de joc implică o restricție privind libertatea garantată de această dispoziție din Tratatul FUE, dispoziția menționată se opune ca o astfel de restricție să poată fi justificată în raport cu obiective întemeiate exclusiv pe considerente legate de consolidarea finanțelor publice.

Cu privire la cea de a doua întrebare

59

Prin intermediul celei de a doua întrebări formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul protecției încrederii legitime trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale precum cea din cuprinsul articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, care, pe durata unei convenții de concesiune dintre o societate și administrația statului membru în cauză, reduce comisionul prevăzut în convenția menționată.

60

Cu titlu introductiv și în ceea ce privește aplicabilitatea principiului menționat, trebuie amintit că, atunci când un stat membru invocă motive imperative de interes general pentru a justifica o reglementare care este de natură să împiedice exercitarea unei libertăți garantate de Tratatul FUE, această justificare trebuie interpretată și în lumina principiilor generale ale dreptului Uniunii și în special a principiului general al protecției încrederii legitime. Astfel, reglementarea națională în cauză nu va putea beneficia printre altele de excepțiile prevăzute decât dacă este conformă cu principiul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctele 74 și 75, precum și jurisprudența citată).

61

În consecință, presupunând că instanța de trimitere concluzionează că prelevarea din 2015 determină o restricție privind libertatea de stabilire garantată la articolul 49 TFUE și că aceasta procedează, în consecință, la verificarea proporționalității acesteia în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 57 din prezenta hotărâre, îi va reveni, în acest context, sarcina de a ține seama și de cerințele care decurg din principiul protecției încrederii legitime.

62

Potrivit unei jurisprudențe constante, posibilitatea de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime este deschisă oricărui operator economic pe care o autoritate națională l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Totuși, atunci când un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri de natură să îi afecteze interesele, el nu poate invoca acest principiu atunci când este adoptată această măsură. În plus, operatorii economici nu sunt îndreptățiți să aibă o încredere legitimă în menținerea unei situații existente, care poate fi modificată de autoritățile naționale în cadrul puterii lor de apreciere [Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 42, precum și jurisprudența citată].

63

În schimb, în aplicarea principiului menționat, astfel de operatori rămân, dacă este cazul, îndreptățiți să pună în discuție modalitățile de aplicare a unor astfel de modificări (a se vedea în special Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 78, precum și jurisprudența citată).

64

În această privință, Curtea a arătat astfel deja, de exemplu, că un operator economic care a făcut investiții costisitoare în scopul de a se conforma regimului adoptat anterior de legiuitor își poate vedea interesele afectate în mod considerabil printr‑o eliminare anticipată a acestui regim, cu atât mai mult atunci când această eliminare este efectuată în mod neașteptat și imprevizibil, fără să îi lase timpul necesar pentru a se adapta la noua situație legislativă (Hotărârea din 11 iunie 2015, Berlington Hungary și alții, C‑98/14, EU:C:2015:386, punctul 87).

65

Instanța de trimitere este cea care trebuie să examineze dacă o reglementare națională este conformă cu principiul încrederii legitime, Curtea, care se pronunță în temeiul articolului 267 TFUE, fiind competentă numai să furnizeze acestei instanțe toate elementele de interpretare proprii dreptului Uniunii care pot să îi permită să aprecieze această conformitate. Instanța de trimitere poate ține seama în acest scop de toate elementele relevante care rezultă din dispozițiile, din finalitatea sau din economia legislațiilor vizate [Hotărârea din 15 aprilie 2021, Federazione nazionale delle imprese elettrotecniche ed elettroniche (Anie) și alții, C‑798/18 și C‑799/18, EU:C:2021:280, punctul 43, precum și jurisprudența citată].

66

În această privință, trebuie arătat că punctul II 1.5 din cererea de ofertă menționată la punctul 7 din prezenta hotărâre prevede că „concesionarul are dreptul la un comision corespunzător diferenței dintre suma obținută din colectarea mizelor și sumele [prevăzute cu titlu de prelevare unică în beneficiul Trezoreriei, de redevență din concesiune și de cauțiune calculată în procente din mizele colectate] menționate anterior, pe de o parte, și câștigurile care trebuie distribuite, calculate pe baza limitelor minime prevăzute de reglementarea în vigoare, și cota‑parte datorată terților însărcinați cu colectarea mizelor, pe de altă parte”.

67

Deși concesionarii nu pot avea încredere legitimă în stabilitatea în timp a cuantumurilor diferitor conturi de prelevări și de sarcini identificate astfel la punctul II 1.5 din această cerere de ofertă și care reduc cuantumul obținut din colectare, totuși, potrivit dosarului de care dispune Curtea și după cum este de competența instanței de trimitere să verifice, respectiva cerere de ofertă nu cuprinde nicio dispoziție referitoare la posibilitatea impunerii unei prelevări din motive exclusiv economice și fiscale.

68

În ceea ce privește Legea nr. 23 din 11 martie 2014, despre care guvernul italian susține că ar fi anunțat în mare măsură prelevarea din 2015, trebuie arătat că această prelevare nu pare să fi fost stabilită în cadrul reorganizării remunerațiilor concesionarilor pe care această lege abilita guvernul italian să o efectueze. Astfel cum reiese în mod expres din cuprinsul articolului 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015, această prelevare a fost operată „în așteptarea” reorganizării menționate, deci a priori în afara acesteia. Reiese însă din dosar că reorganizarea amintită nu a avut loc, ca urmare a expirării termenelor de abilitare.

69

Lipsa unei legături între prelevarea din 2015 și Legea nr. 23 din 11 martie 2014 este, în plus, reflectată de împrejurarea că, spre deosebire de criteriul „progresivității legate de volumul mizelor colectate” care urma să fie aplicat în cadrul reorganizării prevăzute, articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015 a stabilit prelevarea în litigiu la un nivel fix, așadar fără legătură cu volumul mizelor colectate, și a repartizat‑o între concesionari pe baza numărului de aparate administrate de fiecare, deci tot fără legătură cu volumul mizelor colectate de fiecare dintre ei.

70

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantelor din litigiile principale potrivit căruia prelevarea din 2015 a avut un efect retroactiv, trebuie observat că această prelevare, adoptată la 23 decembrie 2014, viza reducerea remunerațiilor concesionarilor „începând din anul 2015” (a se vedea articolul 1 alineatul 649 din Legea stabilității pentru anul 2015) și că prevedea plăți între luna aprilie și luna octombrie 2015. Din acest motiv, prelevarea din 2015 nu a avut efect retroactiv.

71

Cu toate acestea, este adevărat că data adoptării, cuantumul și repartizarea sarcinii acesteia proporțional cu numărul de aparate de joc atribuite fiecărui concesionar la data de 31 decembrie 2014 par de natură să fi putut afecta în termen scurt, și potrivit afirmațiilor din deciziile de trimitere, în mod semnificativ previziunile financiare ale acestor concesionari. În această privință, va reveni, dacă este cazul, instanței de trimitere sarcina de a aprecia amploarea exactă a impactului pe care l‑a putut avea o astfel de prelevare temporară asupra rentabilității investițiilor efectuate de concesionari și dacă și în ce măsură concesionarii respectivi s‑au considerat lipsiți, din cauza caracterului eventual neașteptat și imprevizibil al acestei prelevări, de timpul necesar pentru a se putea adapta la această nouă situație.

72

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, în măsura în care articolul 49 TFUE este aplicabil în prezența unei astfel de măsuri naționale, principiul protecției încrederii legitime trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unei legislații naționale care reduce temporar, pe durata unor convenții de concesiune încheiate între societăți și administrația statului membru în cauză, remunerația concesionarilor prevăzută în convențiile menționate, cu excepția cazului în care, având în vedere amploarea impactului acestei reduceri asupra rentabilității investițiilor efectuate de concesionari și eventualul caracter subit și imprevizibil al acestei măsuri, se dovedește că nu li s‑a lăsat concesionarilor respectivi timpul necesar pentru a se adapta la această nouă situație.

Cu privire la cheltuielile de judecată

73

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

 

1)

Articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că, în măsura în care se stabilește că o legislație națională care impune o prelevare care are ca efect reducerea remunerației concesionarilor însărcinați cu gestionarea jocurilor practicate pe aparate de joc implică o restricție privind libertatea garantată de această dispoziție din tratatul FUE, dispoziția menționată se opune ca o astfel de restricție să poată fi justificată în raport cu obiective întemeiate exclusiv pe considerente legate de consolidarea finanțelor publice.

 

2)

În măsura în care articolul 49 TFUE este aplicabil, principiul protecției încrederii legitime trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unei legislații naționale care reduce temporar, pe durata unor convenții de concesiune încheiate între societăți și administrația statului membru în cauză, remunerația concesionarilor prevăzută în convențiile menționate, cu excepția cazului în care, având în vedere amploarea impactului acestei reduceri asupra rentabilității investițiilor efectuate de concesionari și eventualul caracter subit și imprevizibil al acestei măsuri, se dovedește că nu li s‑a lăsat concesionarilor respectivi timpul necesar pentru a se adapta la această nouă situație.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: italiana.