–

pentru „TEAM POWER EUROPE” EOOD, de M. K. Todorova, advokat, precum și de T. Höhn, Rechtsanwalt;

–

pentru guvernul bulgar, de E. Petranova, T. Tsingileva și T. Mitova, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul belgian, de L. Van den Broeck, S. Baeyens și B. De Pauw, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul estonian, de N. Grünberg, în calitate de agent;

–

pentru guvernul francez, de C. Mosser, A. Desjonquères și E. de Moustier, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul polonez, de A. Siwek‑Ślusarek, D. Lutostańska și B. Majczyna, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul finlandez, de M. Pere, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de D. Martin și Y. G. Marinova, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2009, L 284, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „TEAM POWER EUROPE” EOOD (denumită în continuare „Team Power Europe”), o societate de drept bulgar stabilită în Varna (Bulgaria), pe de o parte, și direktor na Teritorialna direktsia na Natsionalna agentsia za prihodite – Varna (directorul Direcției teritoriale a Agenției Naționale a Veniturilor Publice pentru orașul Varna, Bulgaria) (denumit în continuare „directorul”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a elibera un certificat care să ateste că legislația bulgară în materie de securitate socială este aplicabilă unui lucrător temporar angajat de această societate în perioada în care lucrătorul respectiv este pus la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare stabilite în Germania.

3

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 (JO 2012, L 149, p. 4) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 883/2004”), a abrogat, începând cu 1 mai 2010, Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

4

Considerentele (1) și (45) ale Regulamentului nr. 883/2004 au următorul cuprins:

[…]

5

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare personal”, care figurează în titlul I din acesta, denumit, la rândul său, „Dispoziții generale”, prevede la alineatul (1):

„Prezentul regulament se aplică resortisanților unuia dintre statele membre, apatrizilor și refugiaților care sunt rezidenți într‑un stat membru și care se află sau s‑au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre, precum și membrilor de familie și urmașilor acestora.”

6

Titlul II din regulamentul menționat, denumit „Stabilirea legislației aplicabile”, cuprinde articolele 11-16.

7

Intitulat „Reguli generale”, articolul 11 din acesta din urmă prevede:

„(1)   Persoanele cărora li se aplică prezentul regulament sunt supuse legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu prezentul titlu.

[…]

(3)   Sub rezerva articolelor 12-16:

[…]”

8

Articolul 12 din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Reguli speciale”, prevede la alineatul (1):

„Persoana care desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.”

9

Această dispoziție a înlocuit articolul 14 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, potrivit căruia „persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru în serviciul unei întreprinderi de care aparține în mod obișnuit și care este detașată de întreprinderea respectivă pe teritoriul altui stat membru pentru a presta o muncă acolo pentru întreprinderea respectivă continuă să se supună legislației primului stat membru, dacă durata preconizată a detașării nu depășește 12 luni și dacă nu este trimisă să înlocuiască o altă persoană a cărei detașare s‑a încheiat”.

10

Titlul II din Regulamentul nr. 987/2009, denumit „Stabilirea legislației aplicabile”, conține articolele 14-21.

11

Articolul 14 din acest regulament, intitulat „Informații privind articolele 12 și 13 din [Regulamentul nr. 883/2004]”, prevede la alineatul (2):

„În sensul aplicării articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul [nr. 883/2004], expresia «care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru» se referă la un angajator care desfășoară în mod obișnuit activități semnificative, altele decât cele strict legate de gestionarea internă, pe teritoriul statului membru unde este stabilit, ținând seama de toate criteriile care caracterizează activitățile desfășurate de întreprinderea respectivă; criteriile pertinente trebuie să fie adaptate caracteristicilor specifice fiecărui angajator și naturii reale a activităților desfășurate.”

12

Articolul 19 din Regulamentul nr. 987/2009, intitulat „Furnizarea de informații către persoanele în cauză și angajatori”, prevede la alineatul (2):

„La cererea persoanei respective ori a angajatorului său, instituția competentă a statului membru a cărui legislație este aplicabilă în temeiul titlului II din [Regulamentul nr. 883/2004] eliberează un atestat conform căruia respectiva legislație este aplicabilă și indică, dacă este cazul, până la ce dată și în ce condiții.”

13

Acest atestat se stabilește prin intermediul unui certificat denumit „certificatul A 1”.

14

Articolul 3 din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară (JO 2008, L 327, p. 9) prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]”

15

Potrivit dispozițiilor articolului 107p din Kodeks na truda (Codul muncii):

„(1)   În contractul de muncă încheiat cu un agent de muncă temporară se stipulează că lucrătorul va fi detașat la o întreprindere utilizatoare pentru a lucra temporar în cadrul său, sub supravegherea și conducerea acesteia.

[…]

(7)   Agenții de muncă temporară își desfășoară activitatea după ce se înregistrează la Agenția pentru Muncă (Agentsia po zaetostta), în conformitate cu condițiile și cu modalitățile prevăzute de Legea pentru promovarea ocupării forței de muncă) (zakon za nasarchvane na zaetostta).”

16

Team Power Europe este o întreprindere înregistrată în registrul comerțului din Republica Bulgaria din 22 mai 2017, al cărei obiect de activitate constă în desfășurarea unei activități de recrutare și plasare de forță de muncă temporară în acest stat membru și în alte țări.

17

Această întreprindere este înregistrată la Agenția pentru Muncă bulgară ca agent de muncă temporară, în conformitate cu certificatul eliberat de Ministerul Muncii și Politicii Sociale, și deține o autorizație oficială de punere la dispoziție de personal în Germania, în temeiul unei autorizații eliberate de Agentur für Arbeit Düsseldorf (Agenția Locală pentru Muncă din Düsseldorf, Germania), din cadrul Bundesagentur für Arbeit (Agenția Federală pentru Muncă, Germania).

18

La 8 octombrie 2018, Team Power Europe a încheiat cu un resortisant bulgar un contract de muncă în temeiul căruia acesta a fost pus la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare stabilite în Germania. Scrisoarea de misiune de muncă temporară din aceeași zi preciza că persoana interesată își va desfășura munca sub conducerea și supravegherea acestei din urmă întreprinderi în perioada cuprinsă între 15 octombrie și 21 decembrie 2018.

19

La 9 mai 2019, Team Power Europe a adresat serviciului de venituri din cadrul Teritorialna direktsiya Varna na Natsionalna agentsia za prihodite (Direcția teritorială pentru orașul Varna din cadrul Agenției Naționale a Veniturilor Publice, Bulgaria) o cerere având ca obiect eliberarea unui certificat A 1 care să ateste că legislația bulgară era aplicabilă lucrătorului în cauză în perioada punerii sale la dispoziție.

20

Prin decizia din 30 mai 2019, acest serviciu a respins cererea pentru motivul că situația în discuție în litigiul principal nu intra în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004. Astfel, acesta a apreciat că, pe de o parte, relația directă dintre Team Power Europe și lucrătorul în cauză nu fusese menținută și, pe de altă parte, această întreprindere nu desfășura o activitate semnificativă pe teritoriul bulgar.

21

Pentru a ajunge la această concluzie cu privire la acest din urmă aspect, serviciul menționat s‑a întemeiat pe diferite elemente. În primul rând, contractul dintre Team Power Europe și întreprinderea utilizatoare în cauză ar fi fost încheiat potrivit condițiilor și prevederilor dreptului german. În al doilea rând, Team Power Europe ar fi fost menționată în acest contract nu în temeiul înregistrării sale la Agenția pentru Muncă bulgară, ci al autorizației de punere la dispoziție de personal eliberate de autoritățile germane competente. În al treilea rând, cu excepția personalului administrativ și de conducere, ea nu ar angaja lucrători pe teritoriul bulgar. În al patrulea rând, întreaga cifră de afaceri realizată de Team Power Europe ar rezulta din activitățile desfășurate de lucrătorii temporari puși la dispoziție în Germania. În al cincilea rând, Team Power Europe ar declara în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA) numai prestările de servicii al căror loc de executare se situează pe teritoriul unui alt stat membru decât cel în care este stabilită. În sfârșit, în al șaselea rând, nu ar fi fost prezentat niciun contract încheiat cu operatori care desfășoară o activitate pe teritoriul bulgar și nu ar fi fost prestat niciun serviciu de muncă temporară pe acest teritoriu.

22

Prin decizia din 11 iunie 2019, directorul a respins contestația administrativă formulată de Team Power Europe împotriva deciziei din 30 mai 2019 a serviciului de venituri.

23

Prin urmare, Team Power Europe a sesizat Administrativen sad – Varna (Tribunalul Administrativ din Varna, Bulgaria) cu o acțiune în justiție având ca obiect anularea deciziei directorului.

24

În susținerea acestei acțiuni, Team Power Europe arată că lucrătorul în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 și îndeplinește condițiile impuse de această dispoziție pentru eliberarea unui certificat A 1. În ceea ce privește mai precis problema dacă ea își desfășoară în mod obișnuit activitățile pe teritoriul bulgar, Team Power Europe arată că desfășoară pe acest teritoriu activități semnificative de selecție, de recrutare și de afiliere la securitatea socială a lucrătorilor temporari. Această activitate nu ar fi asimilabilă îndeplinirii unor sarcini administrative strict legate de gestionarea internă. Pe de altă parte, faptul că cifra sa de afaceri este generată de realizarea unor tranzacții efectuate cu întreprinderi utilizatoare stabilite într‑un alt stat membru decât cel în care este stabilită nu ar însemna că își desfășoară activitățile în afara acestuia din urmă.

25

Directorul susține, la rândul său, că situația în discuție în litigiul principal nu intră sub incidența articolului 12 alineatul (1) din regulamentul menționat. În această privință, el subliniază, printre altele, că Team Power Europe angajează pe teritoriul bulgar doar personal administrativ și de conducere, că toate veniturile încasate de această întreprindere provin din activități salariate realizate în Germania și că întreprinderea menționată a declarat în scopuri de TVA numai prestări de servicii care au ca loc de executare teritoriul acestui din urmă stat membru.

26

Administrativen Sad – Varna (Tribunalul Administrativ din Varna), care se pronunță în ultimă instanță în materie de securitate socială, constată că părțile din litigiul principal nu sunt de acord în special cu privire la aspectul dacă Team Power Europe desfășoară o activitate semnificativă pe teritoriul bulgar, îndeplinirea acestei cerințe condiționând aplicabilitatea în cauză a articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004. Or, propria jurisprudență ar cuprinde hotărâri divergente în funcție de completele de judecată în ceea ce privește interpretarea acestei cerințe, astfel cum a fost precizată la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009. Această divergență ar privi în special criteriile pertinente care trebuie luate în considerare pentru a aprecia dacă un agent de muncă temporară desfășoară în mod obișnuit „activități semnificative” pe teritoriul statului membru unde este stabilit, în sensul acestei din urmă dispoziții.

27

Potrivit unui prim curent jurisprudențial, o întreprindere care se află în situația Team Power Europe ar trebui considerată ca desfășurând asemenea activități în Bulgaria. Astfel, activitățile de selecție, recrutare și punere la dispoziție de lucrători temporari, care constituie activitățile principale ale unui agent de muncă temporară, ar fi desfășurate în acest stat membru. În plus, acolo ar fi încheiate, în conformitate cu legislația bulgară, contractele de muncă dintre această întreprindere și acești lucrători. Contractele dintre agentul de muncă temporară și întreprinderile utilizatoare la dispoziția cărora sunt puși lucrătorii respectivi ar fi încheiate tot pe teritoriul bulgar. Mai mult, acest agent de muncă temporară ar percepe totalitatea veniturilor sale pe acest teritoriu, deși cifra de afaceri rezultă din tranzacțiile realizate cu întreprinderi utilizatoare stabilite în alte state membre. Pe de altă parte, acesta ar fi înregistrat ca societate comercială și înscris în registru în scopuri de TVA, în conformitate cu legislația bulgară.

28

Potrivit unui al doilea curent jurisprudențial, nu s‑ar putea considera că o întreprindere care se află în situația Team Power Europe desfășoară în mod obișnuit o activitate semnificativă în Bulgaria. Astfel, o asemenea întreprindere, deși are sediul și conducerea pe teritoriul bulgar, ar angaja în acesta din urmă numai personal administrativ și de conducere, ceea ce ar fi deja suficient pentru a exclude aplicarea normelor dreptului Uniunii în materie de detașare. În plus, toți lucrătorii temporari vizați ar fi fost angajați în vederea punerii lor la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare cu sediul în Germania, Team Power Europe nefurnizând pe teritoriul bulgar niciun serviciu de muncă temporară în perioada cuprinsă între 22 mai 2017 și 29 mai 2019. Ar rezulta din aceasta că totalitatea veniturilor și a cifrei de afaceri realizate de întreprinderea menționată în perioada respectivă provine exclusiv din activități prestate în Germania. Pe de altă parte, contractele încheiate cu întreprinderile utilizatoare ar fi guvernate de dreptul german și executate în Germania.

29

În opinia instanței de trimitere, jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea din 17 decembrie 1970, Manpower (35/70, EU:C:1970:120), și din Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS (C‑202/97, EU:C:2000:75), nu permite să se opteze pentru una sau pentru cealaltă dintre aceste orientări jurisprudențiale și în special să se răspundă la întrebarea dacă, având în vedere criteriile enunțate de Curte la punctele 42-45 din această din urmă hotărâre, respectarea regulii prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 și precizate la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, potrivit căreia un angajator trebuie să desfășoare în mod obișnuit activități semnificative, altele decât cele strict legate de gestionarea internă, pe teritoriul statului membru unde este stabilit, implică faptul că agentul de muncă temporară desfășoară o parte semnificativă a activităților sale de punere la dispoziție de lucrători temporari în favoarea unor întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitatea pe teritoriul aceluiași stat membru precum cel în care este el însuși stabilit ori este suficient ca această întreprindere să fie doar înregistrată în acest stat membru și să încheie pe teritoriul lui contracte de muncă în vederea punerii la dispoziție a unor astfel de lucrători către întreprinderi utilizatoare stabilite în alte state membre.

30

În aceste condiții, Administrativen sad – Varna (Tribunalul Administrativ din Varna) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 […] trebuie interpretat în sensul că, pentru a se putea considera că un agent de muncă temporară își desfășoară în mod obișnuit activitățile în statul membru unde este stabilit, este necesar ca acesta să presteze o parte semnificativă a activității de punere la dispoziție de forță de muncă către întreprinderi utilizatoare stabilite în același stat membru?”

31

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că un agent de muncă temporară stabilit într‑un stat membru trebuie să realizeze, pentru a se considera că „își desfășoară în mod obișnuit activitățile”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, în acest stat membru, o parte semnificativă a activităților sale de punere la dispoziție de lucrători temporari în favoarea unor întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitățile pe teritoriul statului membru menționat.

32

În această privință trebuie amintit că dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 883/2004, din care face parte articolul 12 alineatul (1), constituie, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, un sistem complet și uniform de norme privind conflictul de legi. Astfel, aceste dispoziții au ca scop nu doar să evite aplicarea simultană a mai multe legislații naționale și complicațiile care pot apărea din aceasta, ci și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat să fie private de protecție în materie de securitate socială, în lipsa unei legislații care să le fie aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB și alții, C‑610/18, EU:C:2020:565, punctul 40, precum și jurisprudența citată).

33

Așadar, atunci când o persoană intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 883/2004, astfel cum este definit la articolul 2 din acesta din urmă, este, în principiu, aplicabilă regula unicității prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din acest regulament, iar legislația națională aplicabilă este stabilită conform dispozițiilor titlului II din regulamentul respectiv (Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB și alții, C‑610/18, EU:C:2020:565, punctul 41, precum și jurisprudența citată).

34

În acest scop, articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004 stabilește principiul potrivit căruia persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru se supune legislației statului respectiv (Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB și alții, C‑610/18, EU:C:2020:565 punctul 42).

35

Acest principiu este însă formulat „[s]ub rezerva articolelor 12-16” din Regulamentul nr. 883/2004. Astfel, în anumite situații specifice, aplicarea pur și simplu a regulii generale prevăzute la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din acest regulament ar risca nu să elimine, ci, dimpotrivă, să creeze, atât pentru lucrător, cât și pentru angajator și pentru organismele de securitate socială, complicații administrative care ar putea avea ca efect împiedicarea exercitării liberei circulații a persoanelor vizate de regulamentul respectiv (Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB și alții, C‑610/18, EU:C:2020:565, punctul 43, precum și jurisprudența citată).

36

Printre aceste situații speciale figurează cu precădere cea menționată la articolul 12 din Regulamentul nr. 883/2004. Potrivit alineatului (1) al acestui articol, persoana care desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru, pentru un angajator „care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru”, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.

37

Prin urmare, poate intra sub incidența acestei dispoziții lucrătorul detașat al cărui angajator are o legătură specială cu statul membru în care este stabilit, în sensul că acest angajator „își desfășoară în mod obișnuit activitățile” în acest stat membru.

38

Articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 precizează că această din urmă expresie trebuie înțeleasă în sensul că se referă la un angajator „care desfășoară în mod obișnuit activități semnificative, altele decât cele strict legate de gestionarea internă, pe teritoriul statului membru unde este stabilit”, iar aceasta „ținând seama de toate criteriile care caracterizează activitățile desfășurate de întreprinderea respectivă”, care „trebuie să fie adaptate caracteristicilor specifice fiecărui angajator și naturii reale a activităților desfășurate”.

39

La punctele 42 și 43 din Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS (C‑202/97, EU:C:2000:75), Curtea, interpretând articolul 14 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, care a fost înlocuit cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, a statuat că numai un agent de muncă temporară care desfășoară în mod obișnuit activități semnificative în statul membru în care este stabilit poate beneficia de regula specială care decurge din articolul 14 punctul 1 litera (a) menționat și că, pentru a stabili dacă aceasta este situația, instituția competentă a acestui stat membru este obligată să examineze ansamblul criteriilor care caracterizează activitățile desfășurate de această întreprindere. Ea a precizat că, printre criteriile respective se numără în special locul de stabilire al întreprinderii și al administrației sale, numărul angajaților cu atribuții administrative care lucrează în statul membru de stabilire și, respectiv, în celălalt stat membru, locul în care sunt recrutați lucrătorii detașați și unde sunt încheiate majoritatea contractelor cu clienții, dreptul care guvernează contractele de muncă încheiate de întreprindere cu lucrătorii săi, pe de o parte, și cu clienții săi, pe de altă parte, precum și cifrele de afaceri realizate într‑o perioadă suficient de reprezentativă în fiecare stat membru în cauză, înțelegându‑se că această listă nu este exhaustivă, alegerea criteriilor trebuind să fie adaptată la fiecare caz specific.

40

Cu toate acestea, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 54 și 55 din concluzii, aceste criterii nu permit să se răspundă în mod precis la întrebarea adresată de instanța de trimitere în prezenta cauză.

41

Astfel, criteriile menționate au fost furnizate de Curte, după cum reiese în special din cuprinsul punctelor 11 și 15 din Hotărârea din 10 februarie 2000, FTS (C‑202/97, EU:C:2000:75), într‑un context diferit de cel din cauza principală, întrucât cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată privea un agent de muncă temporară despre care era cert că desfășura activități de punere la dispoziție de lucrători temporari atât în statul membru în care era stabilit, cât și în alt stat membru. Din această perspectivă, criteriile amintite la punctul 39 din prezenta hotărâre urmăreau să identifice, în vederea stabilirii legislației aplicabile în materie de securitate socială, statul membru cu care această întreprindere avea cele mai strânse legături.

42

În schimb, din dosarul aflat la dispoziția Curții în prezenta cauză reiese că Team Power Europe pune la dispoziție lucrători temporari numai către întreprinderi utilizatoare stabilite în alt stat membru decât cel în care este stabilită aceasta. În acest context se pune prezenta întrebare preliminară, care urmărește să se stabilească tipul de activități pe care trebuie să le presteze în mod semnificativ un agent de muncă temporară în statul membru în care este stabilit pentru a se considera că desfășoară în mod obișnuit în acest stat membru „activități semnificative, altele decât cele strict legate de gestionarea internă”, în sensul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, și, prin urmare, pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004.

43

Conform unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acestei din urmă dispoziții, ci și de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care ea face parte (a se vedea printre altele Hotărârea din 6 octombrie 2020, Jobcenter Krefeld, C‑181/19, EU:C:2020:794, punctul 61 și jurisprudența citată).

44

În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, din acesta reiese că, pentru a stabili dacă o întreprindere desfășoară în mod obișnuit „activități semnificative, altele decât cele strict legate de gestionarea internă”, în statul membru în care este stabilită, trebuie, după cum s‑a arătat la punctul 38 din prezenta hotărâre, să se țină seama de toate criteriile care caracterizează activitățile desfășurate de această întreprindere, criteriile menționate trebuind să fie adaptate la caracteristicile specifice fiecărui angajator și naturii reale a activităților desfășurate.

45

În această privință, în ceea ce privește un agent de muncă temporară precum cel în discuție în litigiul principal, toate persoanele interesate care au participat la procedura în fața Curții recunosc că o astfel de întreprindere se caracterizează prin faptul că desfășoară un ansamblu de activități care constau în selecția, recrutarea și punerea la dispoziție de lucrători temporari către întreprinderi utilizatoare.

46

Trebuie precizat că aceste activități, în special cele referitoare la selecția și la recrutarea de lucrători temporari, nu pot fi considerate „[activități] strict legate de gestionarea internă” în sensul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009. Într‑adevăr, această noțiune acoperă numai activități cu caracter exclusiv administrativ care urmăresc să asigure funcționarea la nivel intern a întreprinderii.

47

Acestea fiind precizate, este necesar să se stabilească dacă este suficient, pentru ca un agent de muncă temporară să intre în domeniul de aplicare al dispoziției menționate, ca această întreprindere să efectueze în mod semnificativ în statul membru în care este stabilită activități de selecție și recrutare de lucrători temporari sau dacă trebuie și să desfășoare în mod semnificativ activități de punere la dispoziție a unor asemenea lucrători în acest stat membru.

48

În această privință este necesar să se arate că, deși activitățile de selecție și recrutare de lucrători temporari au o importanță certă pentru agenții de muncă temporară, acestea au ca unic obiect punerea la dispoziție ulterioară de către aceștia a unor asemenea lucrători către întreprinderi utilizatoare.

49

Mai precis, trebuie arătat că, deși selecția și recrutarea de lucrători temporari contribuie la generarea cifrei de afaceri realizate de un agent de muncă temporară, având în vedere că aceste activități constituie o condiție prealabilă indispensabilă punerii la dispoziție ulterioare a unor asemenea lucrători, numai punerea la dispoziție a acestor lucrători către întreprinderi utilizatoare, în executarea contractelor încheiate în acest scop cu acestea din urmă, generează în mod efectiv cifra de afaceri menționată. Astfel, după cum a arătat Team Power Europe în observațiile sale scrise și în ședință, veniturile unei asemenea întreprinderi depind de cuantumul remunerației plătite lucrătorilor temporari care au fost puși la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare.

50

Rezultă că un agent de muncă temporară care, precum Team Power Europe, își desfășoară activitățile de selecție și recrutare de lucrători temporari în statul membru în care este stabilit poate fi considerat ca desfășurând în acest stat membru „activități semnificative”, în sensul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 coroborat cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, numai dacă desfășoară în acest stat în mod semnificativ și activități de punere la dispoziție a acestor lucrători către întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitățile în același stat membru.

51

Această interpretare este confirmată, în al doilea rând, de contextul în care se înscrie articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009.

52

Astfel, trebuie amintit că această dispoziție, în măsura în care urmărește să precizeze domeniul de aplicare al articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, care constituie o excepție de la regula generală prevăzută la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2018, Alpenrind și alții, C‑527/16, EU:C:2018:669, punctul 95).

53

În aceste condiții, norma derogatorie menționată nu poate fi aplicată unui agent de muncă temporară care, deși desfășoară în statul membru în care este stabilit activități de selecție și recrutare de lucrători temporari, nu pune la dispoziție în acest stat, deloc sau, cel mult, doar în mod neglijabil, asemenea lucrători către întreprinderi utilizatoare care sunt stabilite tot în statul respectiv. Astfel, aplicarea respectivei norme derogatorii unui asemenea agent de muncă temporară ar avea drept consecință includerea în domeniul de aplicare al acesteia a lucrătorilor selecționați și recrutați de această întreprindere care își desfășoară activitățile în principal, chiar exclusiv, în alt stat membru decât cel în care este stabilită întreprinderea menționată, iar aceasta chiar dacă aceeași normă are vocația de a se aplica numai situațiilor în care, pentru o perioadă limitată, un lucrător își desfășoară activitățile în alt stat membru decât cel în care angajatorul său își desfășoară în mod obișnuit activitățile.

54

Pe de altă parte, este necesar să se arate că Directiva 2008/104, care privește în mod specific munca temporară, definește, la articolul 3 alineatul (1) litera (b), „agent[ul] de muncă temporară” ca fiind orice persoană fizică sau juridică ce, în conformitate cu legislația națională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrători temporari „pentru a‑i” pune la dispoziția unor întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea întreprinderilor menționate.

55

În ceea ce privește articolul 3 alineatul (1) litera (c) din această directivă, el definește „lucrător[ul] temporar” ca fiind un lucrător care a încheiat un contract de muncă sau se află într‑un raport de muncă cu un agent de muncă temporară „în vederea” punerii sale la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acesteia.

56

Aceste definiții, în măsura în care evidențiază finalitatea activității unui agent de muncă temporară, care constă în punerea la dispoziție a unor lucrători temporari către întreprinderi utilizatoare, susțin de asemenea interpretarea potrivit căreia nu se poate considera că o astfel de întreprindere desfășoară în statul membru în care este stabilită „activități semnificative”, în sensul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, decât dacă prestează acolo în mod semnificativ activități de punere la dispoziție a acestor lucrători către întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitatea în același stat membru.

57

Interpretarea care precedă este confirmată, în al treilea rând, de obiectivul urmărit atât de articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, cât și de reglementarea Uniunii din care face parte această dispoziție.

58

În această privință trebuie amintit că Regulamentul nr. 883/2004, a cărui procedură de punere în aplicare este prevăzută de Regulamentul nr. 987/2009, urmărește, după cum reiese din considerentele (1) și (45) ale acestuia, precum și din articolul 42 CE, devenit articolul 48 TFUE, în temeiul căruia, în special, acesta a fost adoptat, să asigure libera circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană, respectând totodată caracteristicile proprii ale legislațiilor naționale privind securitatea socială, și să coordoneze sistemele naționale de securitate socială ale statelor membre pentru a garanta exercitarea efectivă a liberei circulații a persoanelor și pentru a contribui astfel la îmbunătățirea nivelului de trai și a condițiilor de încadrare în muncă a persoanelor care se deplasează în cadrul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB și alții, C‑610/18, EU:C:2020:565, punctul 63, precum și jurisprudența citată).

59

Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, al cărui domeniu de aplicare este definit la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, deși are ca obiect în special să promoveze libera prestare a serviciilor, garantată la articolele 56-62 TFUE, în beneficiul întreprinderilor care o utilizează prin detașarea unor lucrători în alte state membre decât cel în care sunt stabilite, se înscrie de asemenea, după cum reiese din cuprinsul punctelor 34-36 din prezenta hotărâre, în obiectivul menționat la punctul anterior, în măsura în care prevede o normă derogatorie de la regula statului membru de angajare, prevăzută la articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004, pentru a evita complicațiile care ar putea decurge din aplicarea acestei din urmă reguli și, astfel, pentru a depăși obstacolele din calea liberei circulații a lucrătorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctele 37 și 38, precum și jurisprudența citată).

60

Mai exact, pentru a evita ca o întreprindere stabilită pe teritoriul unui stat membru să fie obligată să își afilieze lucrătorii, supuși în mod normal legislației privind securitatea socială a acestui stat, la regimul de securitate socială al unui alt stat membru, în care aceștia urmează a fi trimiși pentru executarea de lucrări cu o durată limitată în timp, articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 permite întreprinderii să mențină afilierea lucrătorilor la regimul de securitate socială al primului stat membru (a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2018, Walltopia, C‑451/17, EU:C:2018:861, punctul 39 și jurisprudența citată).

61

Prevăzând o asemenea derogare, legiuitorul Uniunii a oferit întreprinderilor care exercită libera prestare a serviciilor garantată de Tratatul FUE un avantaj în materie de securitate socială care nu decurge din simpla exercitare a acestei libertăți.

62

Or, a permite agenților de muncă temporară care utilizează libera prestare a serviciilor să beneficieze de acest avantaj atunci când își orientează activitățile de punere la dispoziție de lucrători temporari exclusiv sau în principal către unul sau mai multe state membre, altele decât cel în care sunt stabiliți, ar risca să incite aceste întreprinderi să aleagă statul membru în care doresc să se stabilească în funcție de legislația privind securitatea socială a acestuia din urmă cu unicul scop de a beneficia de legislația care le este cea mai favorabilă în această materie și de a permite astfel „forum shoppingul”.

63

Este adevărat că Regulamentul nr. 883/2004 nu face decât să instituie un sistem de coordonare a legislațiilor statelor membre în materie de securitate socială, fără a realiza armonizarea acestor legislații, și că este inerent unui astfel de sistem să subziste diferențe între regimurile de securitate socială ale acestora din urmă, în special în ceea ce privește nivelul cotizațiilor sociale care trebuie plătite pentru desfășurarea unei anumite activități (Hotărârea din 16 iulie 2020, AFMB și alții, C‑610/18, EU:C:2020:565, punctul 68, precum și jurisprudența citată).

64

Cu toate acestea, obiectivul urmărit de acest regulament, care constă în promovarea liberei circulații a lucrătorilor, precum și, în cazul detașării lucrătorilor, a liberei prestări a serviciilor, prin oferirea unui avantaj în materie de securitate socială întreprinderilor care exercită această libertate, ar risca să fie compromis dacă interpretarea articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 ar echivala cu a facilita acestor întreprinderi posibilitatea de a utiliza reglementarea Uniunii în materie numai în scopul de a obține un avantaj din diferențele existente între regimurile naționale de securitate socială. În special, o asemenea utilizare a acestei reglementări ar risca să exercite o presiune în sens descendent asupra sistemelor de securitate socială ale statelor membre și chiar să conducă la o reducere a nivelului de protecție oferit de acestea.

65

Pe de altă parte, permițând agenților de muncă temporară să exploateze diferențele existente între sistemele de securitate socială ale statelor membre, o interpretare a articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 și a articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 potrivit căreia lucrătorii temporari recrutați de aceste întreprinderi ar continua să fie afiliați la regimul de securitate socială al statului membru în care sunt stabilite acestea din urmă, chiar dacă nu efectuează nicio activitate semnificativă de punere la dispoziție a acestor lucrători în favoarea unor întreprinderi utilizatoare care sunt stabilite tot în acest stat, ar avea ca efect crearea între diferitele modalități de încadrare în muncă posibile a unei denaturări a concurenței în favoarea recurgerii la munca temporară în raport cu întreprinderile care își recrutează direct lucrătorii, care ar fi afiliați la regimul de securitate socială al statului membru în care lucrează.

66

Rezultă că, deși un agent de muncă temporară care își desfășoară activitățile de punere la dispoziție de lucrători temporari exclusiv sau în principal către întreprinderi utilizatoare stabilite într‑un alt stat membru decât cel în care este stabilit acesta are dreptul să se prevaleze de libera prestare a serviciilor garantată de Tratatul FUE, o astfel de întreprindere nu poate, în schimb, să beneficieze de avantajul oferit în materie de securitate socială de articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, care constă în păstrarea afilierii acestor lucrători la legislația statului membru în care întreprinderea este stabilită, acest avantaj fiind condiționat de desfășurarea de către această întreprindere a unei părți semnificative a activităților sale de punere la dispoziție de lucrători unor întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitățile pe teritoriul statului membru în care este ea însăși stabilită.

67

În consecință, desfășurarea de către un agent de muncă temporară a unor activități, chiar dacă sunt semnificative, de selecție și recrutare de lucrători temporari în statul membru în care este stabilit este în sine insuficientă pentru a se putea considera că o asemenea întreprindere „își desfășoară în mod obișnuit activitățile” în acest stat membru, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, astfel cum este precizat la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009, și se poate prevala, prin urmare, de norma derogatorie prevăzută la prima dintre aceste dispoziții.

68

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 987/2009 trebuie interpretat în sensul că un agent de muncă temporară stabilit într‑un stat membru, pentru a se considera că „își desfășoară în mod obișnuit activitățile”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004, în acest stat membru, trebuie să realizeze o parte semnificativă a activităților sale de punere la dispoziție de lucrători temporari în favoarea unor întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitățile pe teritoriul statului membru respectiv.

69

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

Articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că un agent de muncă temporară stabilit într‑un stat membru, pentru a se considera că „își desfășoară în mod obișnuit activitățile”, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 465/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012, în acest stat membru, trebuie să realizeze o parte semnificativă a activităților sale de punere la dispoziție de lucrători temporari în favoarea unor întreprinderi utilizatoare stabilite și care își desfășoară activitățile pe teritoriul statului membru respectiv.