1

Prin recursul formulat, RFA International LP (denumită în continuare „RFA”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 noiembrie 2018, RFA International/Comisia (T‑113/15, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:783), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea în tot sau în parte a Deciziilor de punere în aplicare C(2014) 9805 final, C(2014) 9806 final, C(2014) 9807 final, C(2014) 9808 final, C(2014) 9811 final, C(2014) 9812 final și C(2014) 9816 final ale Comisiei din 18 decembrie 2014 privind cereri de rambursare a unor taxe antidumping achitate pentru importurile de ferosiliciu originar din Rusia (denumite în continuare „deciziile în litigiu”).

2

Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificări în JO 2010, L 7, p. 22 și în JO 2016, L 44, p. 20), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2014 (JO 2014, L 18, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), care era în vigoare la data adoptării deciziilor în litigiu, enunța în considerentul (17):

„[…] Este […] necesar să se prevadă că, în cazul în care prețurile de export trebuie recalculate pentru a recalcula marja de dumping, taxele antidumping nu trebuie considerate costuri suportate între import și revânzare atunci când aceste taxe se regăsesc în prețurile produselor care fac obiectul măsurilor în Comunitate.”

3

Articolul 2 din acest regulament prezenta normele care reglementau stabilirea existenței dumpingului. Alineatele (8) și (9) ale acestuia priveau prețurile de export și aveau următorul cuprins:

„(8)   Prețul de export este prețul plătit efectiv sau care urmează să fie plătit pentru produsul vândut la export din țara exportatoare către Comunitate.

(9)   Atunci când nu există un preț de export stabilit sau când prețul de export nu pare a fi fiabil din cauza existenței unei asocieri sau a unui acord de compensare între exportator și importator sau un terț, prețul de export poate fi construit pe baza prețului cu care produsele importate sunt revândute pentru prima oară unui cumpărător independent sau, în cazul în care produsele nu sunt revândute unui cumpărător independent sau nu sunt revândute în starea în care erau când au fost importate, prin orice altă modalitate rezonabilă.

În astfel de cazuri, se operează ajustări pentru a se ține seama de toate cheltuielile, inclusiv de taxe și de impozite, care survin între import și revânzare, precum și de o marjă de profit, pentru a stabili un preț de export fiabil la nivelul frontierei comunitare.

Costurile care se iau în calcul la operarea unei ajustări le includ pe cele suportate în mod normal de un importator, dar plătite de orice parte care își desfășoară activitatea în interiorul sau în afara Comunității și care pare să fie asociată sau să fi încheiat un acord de compensare cu importatorul sau cu exportatorul, în special următoarele elemente: transportul obișnuit, asigurarea, manipularea, încărcarea și costurile suplimentare; taxe vamale, taxe antidumping și alte taxe plătibile în țara importatoare pentru import sau pentru vânzarea de mărfuri, precum și o marjă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative, alte costuri generale și profitul.”

4

Articolul 2 alineatul (10) din regulamentul menționat prevedea următoarele în ceea ce privește comparația dintre prețul de export și valoarea normală:

„Se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație se face în aceeași etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor. În cazul în care valoarea normală și prețul de export stabilite nu pot fi comparate astfel, se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora. […]”

5

Articolul 11 alineatul (8) din același regulament stabilea procedura de rambursare a taxelor percepute. Această dispoziție avea următorul cuprins:

„Fără a aduce atingere alineatului (2), un importator poate cere rambursarea taxelor percepute atunci când se demonstrează că marja de dumping pe baza căreia au fost achitate taxele a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare.

Pentru a obține rambursarea taxei antidumping, importatorul trebuie să înainteze o cerere Comisiei. […]

O cerere de rambursare nu este considerată ca fiind susținută în mod corespunzător de elemente de probă decât în cazul în care conține informații precise cu privire la suma corespunzătoare rambursării taxelor antidumping solicitată și este însoțită de toate documentele vamale referitoare la calcularea și la plata acestei sume. Ea trebuie, de asemenea, să conțină probe, pentru o perioadă reprezentativă, ale valorilor normale și ale prețurilor de export către Comunitate pentru exportatorul sau producătorul căruia i se aplică taxa. […]

Comisia decide dacă și în ce măsură este necesar să se aprobe cererea sau poate decide oricând deschiderea unei reexaminări intermediare; informațiile și constatările care decurg din această reexaminare, stabilite în conformitate cu dispozițiile aplicabile acestui tip de reexaminare, sunt utilizate pentru a stabili dacă și în ce măsură se justifică o rambursare. […]”

6

Potrivit articolului 11 alineatele (9) și (10) din regulamentul de bază se prevedea:

„(9)   În toate anchetele de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat, aceeași metodă ca și în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, ținându‑se seama de dispozițiile articolului 2, în special de alineatele (11) și (12), și de dispozițiile articolului 17.

(10)   În orice anchetă efectuată în conformitate cu prezentul articol, Comisia examinează fiabilitatea prețurilor de export în sensul articolului 2. Cu toate acestea, în cazul în care se decide construirea prețului de export în conformitate cu articolul 2 alineatul (9), ea trebuie să calculeze prețul de export fără să deducă valoarea taxelor antidumping achitate, atunci când sunt prezentate elemente de probă concludente conform cărora taxa este reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Comunitate.”

7

Comisia a definit orientările pentru aplicarea articolului 11 alineatul (8) din regulamentul de bază în Avizul său privind rambursarea taxelor antidumping (JO 2014, C 164, p. 9).

8

Punctul 4.1 litera (b) din avizul menționat, intitulat „Punerea în aplicare a articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază”, prevede:

„În cazul în care prețul de export este construit în temeiul articolului 2 alineatul (9) din regulamentul de bază, Comisia îl va calcula fără să deducă valoarea taxelor antidumping achitate, atunci când sunt prezentate elemente de probă concludente conform cărora taxa este reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune. Comisia va examina dacă o creștere a prețurilor de vânzare pentru clienții independenți din Uniune între perioada inițială de anchetă și perioada de anchetă de rambursare include taxele antidumping.”

9

Istoricul litigiului a fost prezentat la punctele 1-30 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

10

RFA este o societate în comandită cu sediul în Canada. Prin intermediul filialei sale elvețiene, aceasta cumpără, revinde, importă și depozitează în Uniunea Europeană ferosiliciu originar din Rusia, produs de două societăți‑surori cu sediul în Rusia, și anume Chelyabinsk Electrometallurgical Integrated Plant OAO (denumită în continuare „CHEMK”) și Kuzneckie Ferrosplavy OAO (denumită în continuare „KF”).

11

La 25 februarie 2008, în urma unei plângeri depuse de Comitetul de legătură al industriilor de aliaje feroase, care este o asociație de producători europeni de aliaje feroase, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 172/2008 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse la importurile de ferosiliciu originare din Republica Populară Chineză, Egipt, Kazahstan, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Rusia (JO 2008, L 55, p. 6). Ca urmare a raportului de asociere existent între RFA și cele două societăți exportatoare menționate la punctul precedent, prețul de export către Uniune a fost stabilit în conformitate cu articolul 2 alineatul (9) din regulamentul de bază.

12

În temeiul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 172/2008, nivelul taxei antidumping definitive care se aplică la prețul net franco frontieră a Uniunii, înainte de perceperea taxei, se stabilea la 22,7 % pentru produsele fabricate de CHEMK și de KF.

13

Acestea din urmă au introdus la Tribunal o cerere de anulare în parte a Regulamentului nr. 172/2008, în măsura în care le privea. Acțiunea în anulare formulată de aceste două societăți împotriva acestui regulament a fost respinsă de Tribunal prin Hotărârea din 25 octombrie 2011, CHEMK și KF/Consiliul (T‑190/08, EU:T:2011:618). Recursul formulat de societățile menționate împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte prin Hotărârea din 28 noiembrie 2013, CHEMK și KF/Consiliul (C‑13/12 P, nepublicată, EU:C:2013:780).

14

În urma unei cereri de reexaminare intermediară parțială formulată de aceleași societăți la 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat, la 16 ianuarie 2012, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 60/2012 de încheiere a reexaminării intermediare parțiale, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de ferosiliciu originar, printre altele, din Rusia (JO 2012, L 22, p. 1). Măsura antidumping în vigoare a fost confirmată.

15

Menținerea, în acest regulament de punere în aplicare, a nivelului taxei antidumping instituite prin Regulamentul nr. 172/2008 a fost contestată de CHEMK și de KF în fața Tribunalului, care a respins acțiunea lor prin Hotărârea din 28 aprilie 2015, CHEMK și KF/Consiliul (T‑169/12, EU:T:2015:231). Recursul formulat de aceste societăți împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte prin Ordonanța din 9 iunie 2016, CHEMK și KF/Consiliul (C‑345/15 P, nepublicată, EU:C:2016:433).

16

Între 30 iulie 2009 și 10 decembrie 2010, RFA a sesizat Comisia, în temeiul articolului 11 alineatul (8) din regulamentul de bază, cu o primă serie de cereri de rambursare a taxelor antidumping pe care le‑a achitat în perioada cuprinsă între 7 ianuarie 2009 și 10 decembrie 2010, pentru importurile produselor CHEMK și KF. Ancheta de rambursare a privit perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 30 septembrie 2010. În vederea calculării unor noi marje de dumping, Comisia a divizat această perioadă în două părți. Prima era cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 30 septembrie 2009 (denumită în continuare „prima perioadă de anchetă de rambursare”), în timp ce a doua era cuprinsă între 1 octombrie 2009 și 30 septembrie 2010 (denumită în continuare „a doua perioadă de anchetă de rambursare”).

17

Prin Deciziile C(2012) 5577 final, C(2012) 5585 final, C(2012) 5588 final, C (2012) 5595 final, C(2012) 5596 final, C(2012) 5598 final și C(2012) 5611 final ale Comisiei din 10 august 2012 privind cererile formulate de RFA referitoare la rambursarea unor taxe antidumping achitate pentru importurile de ferosiliciu originar din Rusia, această instituție, pe de o parte, a admis cererile de rambursare referitoare la prima perioadă de anchetă de rambursare și, pe de altă parte, le‑a respins pe cele privind a doua perioadă de anchetă de rambursare. Acest refuz a fost contestat de RFA în fața Tribunalului, care a respins acțiunea prin Hotărârea din 17 martie 2015, RFA International/Comisia (T‑466/12, EU:T:2015:151). Recursul formulat de RFA împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curte prin Hotărârea din 4 mai 2017, RFA International/Comisia (C‑239/15 P, nepublicată, EU:C:2017:337).

18

Între 1 martie 2011 și 26 iunie 2013, RFA a sesizat Comisia cu o a doua serie de cereri de rambursare a taxelor antidumping pe care le‑a achitat în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2010 și 28 decembrie 2012, pentru importurile produselor CHEMK și KF. Ancheta de rambursare deschisă de Comisie ca urmare a acestei noi cereri a privit perioada cuprinsă între 1 octombrie 2010 și 31 decembrie 2012, care a fost divizată, în vederea calculării unor noi marje de dumping, în două părți cuprinse între 1 octombrie 2010 și 31 decembrie 2011 (denumită în continuare „a treia perioadă de anchetă de rambursare”) și, respectiv, între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2012 (denumită în continuare „a patra perioadă de anchetă de rambursare”).

19

La 18 decembrie 2014, Comisia a adoptat deciziile în litigiu. În secțiunea referitoare la construirea prețului de export, Comisia a respins printre altele cererea formulată de RFA, în temeiul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, de a nu deduce taxele antidumping din prețul de export construit. Motivele care stau la baza acestui refuz au fost sintetizate de Tribunal la punctul 25 din hotărârea atacată după cum urmează:

„Comisia a [indicat] că nu poate admite cererea reclamantei, întemeiată pe articolul 11 alineatul (10) din regulamentul de bază […], ca taxele antidumping să nu fie deduse [din] prețul de primă revânzare către un cumpărător independent din Uniune la calcularea prețului de export construit. Această cerere era justificată de reclamantă prin reflectarea în mod corespunzător, în opinia sa, a acestor taxe în acest preț de revânzare, astfel cum se recunoscuse pentru prima și a doua perioadă de anchetă de rambursare. Reclamanta ar fi evidențiat că prețurile sale, stabilite ca [prețuri «cost, asigurare și navlu» («CIF»)], crescuseră cu 77 % și, respectiv, cu 102 % între perioada de anchetă care a condus la adoptarea Regulamentului [nr. 172/2008], cuprinsă între 1 octombrie 2005 și 30 septembrie 2006, și a treia și a patra perioadă de anchetă de rambursare. În ceea ce privește prețurile «franco fabrică», acestea ar fi crescut cu 193 % între perioada de anchetă care a condus la adoptarea Regulamentului [nr. 172/2008] și a treia perioadă de anchetă de rambursare. Cu toate acestea, spre deosebire de situația primei și a celei de a doua perioade de anchetă de rambursare, Comisia nu a considerat că este în posesia unor elemente care să justifice reflectarea taxelor antidumping în prețurile de revânzare către cumpărători independenți din Uniune. Aceasta a subliniat, pe de o parte, că prețurile evidențiate de reclamantă, stabilite ca prețuri «franco fabrică» și [«CIF»], erau tocmai prețuri care nu cuprindeau taxele antidumping și, pe de altă parte, că prețurile «livrat cu plata taxelor vamale» de primă revânzare către un cumpărător independent din Uniune trebuiau să acopere toate costurile în amonte, inclusiv taxele antidumping. Or, datele cifrice furnizate de reclamantă nu ar fi convingătoare cu privire la acest aspect în multe privințe, în special pentru că acestea ar reflecta medii, nefiind, în consecință, legate în mod precis de tranzacțiile pentru care era solicitată rambursarea taxelor antidumping. Referitor la a treia perioadă de anchetă de rambursare, Comisia ar fi observat că unul dintre producători vindea în pierdere reclamantei în ceea ce privește anumite vânzări. Aceasta ar fi observat de asemenea incoerențe privind costurile în funcție de destinația produselor. În ceea ce privește a patra perioadă de anchetă de rambursare […], Comisia a [indicat la punctele 84, 85 și 87 din deciziile în litigiu] că, în 99 % din cazuri, prețurile de revânzare după importul în Uniune nu reflectau taxele antidumping, întrucât nu acopereau [toate] costurile, inclusiv taxele antidumping. Comisia a adăugat în această privință că, între perioada de anchetă care a condus la adoptarea Regulamentului [nr. 172/2008] și a treia perioadă de anchetă de rambursare, costurile de producție a produselor vândute în Uniune de CHEMK și de KF crescuseră cu 100 %, această rată ajungând la 109 % pentru cea de a patra perioadă de anchetă de rambursare.”

20

Având în vedere aceste elemente și după ce a efectuat ajustările necesare pentru a asigura o comparație echitabilă, conform articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, între prețul de export și valoarea normală, pe care Comisia le‑a readus, în acest scop, la nivelul „franco fabrică”, această instituție a identificat o marjă de dumping de 40,8 % pentru a treia perioadă de anchetă de rambursare și de 42,8 % pentru cea de a patra perioadă de anchetă de rambursare. Întrucât aceste marje de dumping erau superioare nivelului taxei antidumping de 22,7 % stabilit în Regulamentul nr. 172/2008, Comisia a respins cererile de rambursare formulate de recurentă.

21

La 28 noiembrie 2012, în urma publicării unui aviz de expirare iminentă a măsurilor antidumping care decurg din Regulamentul nr. 172/2008, Comitetul de legătură al industriilor de aliaje feroase a solicitat deschiderea unei reexaminări a acestor măsuri. Întrucât a considerat că au fost prezentate suficiente elemente de probă în acest sens, Comisia a publicat, la 28 februarie 2013, Avizul de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicate importurilor de ferosiliciu originar din Republica Populară Chineză și Rusia (JO 2013, C 58, p. 15). Ancheta privind continuarea sau reapariția dumpingului a privit perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2012. Examinarea probabilității unei continuări sau a unei reapariții a prejudiciului a fost efectuată, la rândul său, în raport cu perioada de patru ani cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2012.

22

La 9 aprilie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 360/2014 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de ferosiliciu originar din Republica Populară Chineză și din Rusia, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO 2014, L 107, p. 13). În acest regulament de punere în aplicare, Comisia a precizat printre altele că, în perioada de anchetă corespunzătoare anului 2012, în 99 % din cazuri, prețul de revânzare către un cumpărător independent din Uniune nu reflecta nivelul taxelor antidumping și că, în aceste condiții, trebuia să le deducă din acest preț pentru a ajunge la prețul de export construit. Comparația dintre valoarea normală și prețul de export construit astfel, realizată ținând seama de diverse ajustări pentru efectuarea unei comparații echitabile în conformitate cu dispozițiile articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, a determinat Comisia să constate existența unei marje de dumping, exprimată ca procent al prețului franco frontiera Uniunii, înainte de vămuire, de 43 % pentru perioada de anchetă referitoare la continuarea sau la reapariția dumpingului cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2012. În consecință, aceasta a menținut taxa antidumping de 22,7 % aplicabilă exporturilor produselor CHEMK și KF începând cu intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 172/2008. Acțiunea formulată de aceste două societăți împotriva regulamentului de punere în aplicare a fost respinsă de Tribunal prin Hotărârea din 15 noiembrie 2018, CHEMK și KF/Comisia (T‑487/14, EU:T:2018:792). Această hotărâre nu a fost atacată cu recurs.

23

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 martie 2015, RFA a formulat o acțiune având ca obiect anularea în tot sau în parte a deciziilor în litigiu, invocând trei motive în acest sens. Numai răspunsul Tribunalului la al doilea dintre aceste motive este vizat de RFA în recursul formulat.

24

Prin intermediul acestui al doilea motiv, recurenta susținea în esență că, prin schimbarea metodologiei utilizate pentru evaluarea reflectării taxelor antidumping în prețurile de revânzare în Uniune, fără ca acest lucru să fie justificat de o schimbare a circumstanțelor, și anume prin faptul că a stabilit aceste prețuri în lumina costurilor de producție a ferosiliciului în Rusia astfel cum se evidențiaseră la momentul celei de a treia și al celei de a patra perioade de anchetă de rambursare, în loc să le analizeze în raport cu prețurile de revânzare în Uniune astfel cum au fost stabilite în cadrul anchetelor precedente și în special în cadrul anchetei de reexaminare intermediară care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare nr. 60/2012, Comisia a încălcat articolul 11 alineatele (9) și (10) din regulamentul de bază. Potrivit RFA, aplicarea aceleiași metode cu cea utilizată în cadrul acestei reexaminări intermediare ar fi trebuit să determine Comisia, în cadrul calculării prețului de export construit, să nu deducă taxele antidumping achitate în a treia și în a patra perioadă de anchetă de rambursare din prețul de primă revânzare către un cumpărător independent din Uniune, din moment ce taxele menționate ar fi reflectate integral în aceste din urmă prețuri.

25

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea în totalitate și a obligat RFA la plata cheltuielilor de judecată. Acesta a considerat printre altele, în cadrul aprecierii celui de al doilea motiv, următoarele:

[…]

26

RFA solicită Curții:

27

Comisia solicită Curții:

28

În susținerea recursului formulat, RFA invocă două motive. Prin intermediul primului motiv, care vizează punctele 69-71 din hotărârea atacată, ea reproșează Tribunalului că această hotărâre este afectată de nemotivare, că a formulat constatări de fapt inexacte din punct de vedere material și că a efectuat o interpretare eronată a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. Prin intermediul celui de al doilea motiv, care vizează punctele 72-75, 77 și 78 din hotărârea atacată, recurenta reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 11 alineatul (10) din acest regulament.

29

Primul motiv include două aspecte. Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, recurenta susține că hotărârea atacată este afectată de nemotivare, întrucât Tribunalul nu a răspuns la argumentul său referitor la lipsa schimbării circumstanțelor. Prin intermediul celui de al doilea aspect al acestui motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a formulat constatări de fapt inexacte din punct de vedere material și că a săvârșit o eroare de drept în cadrul interpretării sale a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

30

Prin intermediul primului aspect al primului motiv, RFA reproșează Tribunalului că și‑a încălcat obligația de motivare prin faptul că, pe de o parte, atunci când a condensat, la punctele 69-71 din hotărârea atacată, motivele prezentate de recurentă în legătură cu încălcarea de către Comisie a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, acesta ar fi omis să abordeze argumentul referitor la lipsa schimbării circumstanțelor, în sensul acestei dispoziții.

31

Pe de altă parte, recurenta apreciază că Tribunalul nu a prezentat corespunzător cerințelor legale, având în vedere cerințele articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivele pentru care a ajuns la concluzia sa privind articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

32

Comisia consideră că primul aspect al primului motiv este nefondat.

33

Potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare a hotărârilor, ce revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu impune acestuia să realizeze o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască justificările deciziei luate, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul jurisdicțional (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride și alții, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctul 61, și Hotărârea din 25 octombrie 2017, PPG și SNF/ECHA, C‑650/15 P, EU:C:2017:802, punctul 44).

34

În speță, este necesar să se constate că, întrucât s‑a referit, la punctele 69-71 din hotărârea atacată, la creșterea semnificativă a costurilor de producție a ferosiliciului în Rusia, care a survenit între cele două perioade de anchetă avute în vedere, Tribunalul a abordat efectiv argumentul referitor la schimbarea circumstanțelor.

35

Pe de altă parte, acesta a subliniat, în special la punctele 69 și 70 din hotărârea atacată, motivele care stau la baza concluziei pe care a adoptat‑o în legătură cu articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. Astfel, pe de o parte, raportându‑se la articolul 11 alineatul (10) din acest regulament, Tribunalul a statuat, în prima teză a punctului 69 din hotărârea menționată, că era justificat ca, în cazul unei evoluții semnificative a costurilor de producție a produsului în cauză între perioada de anchetă luată anterior în considerare și noua perioadă de anchetă, Comisia să nu țină seama, în cadrul aprecierii privind reflectarea taxelor antidumping în prețurile de revânzare în Uniune în această din urmă perioadă, de prețurile de revânzare evidențiate în prima dintre aceste perioade, ci de costurile constatate în noua perioadă de anchetă. Pe de altă parte, Tribunalul, răspunzând implicit argumentației recurentei întemeiate pe o încălcare a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, a statuat în a doua teză a punctului 69 din hotărârea atacată că „[a]ceste considerații sunt valabile chiar dacă se poate aprecia că a existat o schimbare de metodă față de demersurile realizate în cadrul unei anchete precedente, astfel cum se întâmplă în speță, contrar celor susținute cu titlu principal de Comisie în deciziile atacate”. Consiliul a expus în acest scop, la punctul 70 din hotărârea atacată, motivele pentru care o schimbare de metodă era în orice caz justificată.

36

În aceste condiții, trebuie să se considere că, deși este adevărat că argumentele recurentei au fost examinate succint în hotărârea atacată, nu este mai puțin adevărat că raționamentul Tribunalului este clar și de natură să permită atât Curții să efectueze controlul său jurisdicțional, cât și recurentei să cunoască motivele pentru care Tribunalul a respins în mod implicit argumentul său potrivit căruia între cele două perioade avute în vedere nu a avut loc nicio schimbare a circumstanțelor care să poată justifica o schimbare de metodă, în temeiul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază. Rezultă că Tribunalul și‑a îndeplinit astfel obligația de motivare care îi revine.

37

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de împrejurarea că RFA nu este de acord cu analiza care a fost efectuată de Tribunal la punctele 69-71 din hotărârea atacată. Astfel, această împrejurare nu poate dovedi existența unei nemotivări a hotărârii atacate, din moment ce un asemenea dezacord privește temeinicia acestei analize (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 aprilie 2016, KS Sports/EUIPO, C‑480/15 P, nepublicată, EU:C:2016:266, punctul 47 și jurisprudența citată).

38

Or, potrivit unei jurisprudențe constante, criticile și argumentele prin care se urmărește contestarea temeiniciei unui act sunt lipsite de pertinență în cadrul unui motiv întemeiat pe nemotivare sau pe insuficiența motivării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 2015, Ipatau/Consiliul, C‑535/14 P, EU:C:2015:407, punctul 37 și jurisprudența citată).

39

Având în vedere elementele care precedă, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.

40

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, RFA susține că Tribunalul, la punctele 69-71 din hotărârea atacată, a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază și, în plus, a efectuat constatări de fapt inexacte din punct de vedere material.

41

În primul rând, recurenta reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat că Comisia putea în mod corect să nu efectueze o apreciere privind reflectarea taxelor antidumping în prețurile de revânzare în Uniune în raport cu prețul de revânzare identificat cu ocazia anchetelor precedente, și anume în special cea care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 172/2008 și anchetele de rambursare anterioare privind aceleași măsuri, ci în raport cu costurile de producție a ferosiliciului în Rusia. Procedând astfel, Comisia nu ar fi aplicat aceeași metodă cu cea utilizată anterior, fără ca acest lucru să fie justificat de o schimbare a circumstanțelor, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

42

În această privință, RFA precizează că, în speță, nu a avut loc nicio schimbare a circumstanțelor care să poată justifica renunțarea la metoda utilizată anterior. Astfel, schimbarea reținută de Tribunal la punctele 69-71 din hotărârea atacată, legată de creșterea cu mai mult de 100 % a costurilor de producție a ferosiliciului în Rusia, exista și era deja cunoscută de Comisie în cadrul anchetelor precedente efectuate în cursul anilor 2008-2010.

43

În acest sens, recurenta susține, pe de o parte, că, întrucât s‑a întemeiat pe premisa evidențiată de Comisie, potrivit căreia creșterea costurilor de producție a produsului în cauză nu ar fi survenit decât în a treia și în a patra perioadă de anchetă de rambursare, Tribunalul a formulat, la punctele contestate din hotărârea atacată, constatări de fapt inexacte din punct de vedere material. Or, aceste constatări de fapt eronate ar fi condus la aprecieri eronate în drept, care ar fi contrare unei jurisprudențe constante în temeiul căreia, dacă circumstanțele invocate existau deja în cursul anchetelor precedente, nu există o schimbare a circumstanțelor, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază (Hotărârea din 3 mai 2018, Distillerie Bonollo și alții/Consiliul, T‑431/12, EU:T:2018:251).

44

Pe de altă parte, în memoriul său în replică, recurenta arată că Tribunalul a denaturat faptele atunci când a considerat că creșterea costurilor de producție, invocată de Comisie, nu survenise decât în cea de a treia și a patra perioadă de anchetă de rambursare care precedă adoptarea deciziilor în litigiu, deși această creștere exista deja în cadrul anchetelor care au avut loc în cursul anilor 2008-2010.

45

În al doilea rând, recurenta reproșează în esență Tribunalului că nu a constatat că Comisia nu a îndeplinit cerințele privind sarcina probei care îi revine în temeiul jurisprudenței referitoare la articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază (Hotărârea din 19 septembrie 2013, Dashiqiao Sanqiang Refractory Materials/Consiliul, C‑15/12 P, EU:C:2013:572, punctele 17 și 18), întrucât a efectuat o schimbare de metodă, fără să fi demonstrat însă că circumstanțele s‑au schimbat.

46

În al treilea rând, recurenta consideră în esență că motivele reținute de Tribunal la punctul 70 din hotărârea atacată indică faptul că schimbarea de metodă care a avut loc astfel era justificată de circumstanța că noua metodă, aplicată de Comisie în cadrul celei de a treia și al celei de a patra perioade de anchetă de rambursare, era „mai adecvată”. Or, procedând astfel, Tribunalul nu ar fi respectat jurisprudența în temeiul căreia, pentru a justifica o schimbare de metodă, nu este suficient ca o nouă metodă să fie mai adecvată decât cea anterioară, în cazul în care aceasta din urmă este conformă articolului 2 din regulamentul de bază (Hotărârea din 8 iulie 2008, Huvis/Consiliul, T‑221/05, nepublicată, EU:T:2008:258, punctul 50).

47

Recurenta critică, în plus, constatarea efectuată de Tribunal la același punct 70 din hotărârea atacată, potrivit căreia schimbarea de metodă ar asigura atât soliditatea analizei în ceea ce privește compararea unor situații complexe pe plan economic, cât și egalitatea de tratament între operatorii care pot face obiectul acelorași măsuri.

48

În al patrulea rând, RFA contestă teza susținută de Comisie potrivit căreia articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază nu este aplicabil în speță, având în vedere că problema unei eventuale deduceri a taxelor antidumping achitate din prețul de export nu se putea pune în cadrul anchetei inițiale care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 172/2008.

49

Potrivit recurentei, acest argument al Comisiei este eronat atât în fapt, cât și în drept.

50

Această considerație ar fi confirmată, pe plan factual, de însuși obiectul prezentului recurs, în măsura în care nu ar privi construirea prețului de export, astfel cum interpretează Comisia, ci schimbarea de metodă survenită, în ceea ce privește calculul marjei de dumping, între ancheta inițială care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 172/2008 și a treia și a patra perioadă de anchetă de rambursare.

51

Pe plan juridic, recurenta susține, pe de o parte, că, dacă teza Comisiei ar fi admisă, aceasta ar avea drept consecință lipsirea de efect a articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, în măsura în care nu ar exista niciodată o anchetă inițială cu un preț de export construit, la calcularea căruia ar trebui să se țină seama de taxele antidumping achitate. Pe de altă parte, tentativa disimulată de substituire a motivelor Comisiei ar fi de asemenea eronată din punct de vedere juridic, întrucât nici Comisia, fie în cadrul procedurii administrative care a precedat adoptarea deciziilor în litigiu, fie în cadrul procedurii în fața Tribunalului, nici acesta din urmă nu au lăsat să se înțeleagă în niciun fel că această dispoziție nu s‑ar aplica în speță.

52

Comisia consideră că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte inoperant sau, în orice caz, ca nefondat.

53

Potrivit articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, în toate anchetele de reexaminare, Comisia trebuie să aplice, în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat, aceeași metodă ca cea utilizată în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei antidumping în discuție, ținându‑se seama printre altele de dispozițiile articolului 2 din acest regulament.

54

Potrivit jurisprudenței Curții, excepția care permite instituțiilor să aplice, în cadrul unei proceduri de reexaminare, o metodă diferită de cea utilizată în cadrul procedurii inițiale, în cazul în care circumstanțele s‑au schimbat, trebuie în mod necesar să facă obiectul unei interpretări stricte, întrucât o derogare sau o excepție de la o normă generală trebuie să fie interpretată în mod restrictiv (Hotărârea din 19 septembrie 2013, Dashiqiao Sanqiang Refractory Materials/Consiliul, C‑15/12 P, EU:C:2013:572, punctul 17 și jurisprudența citată).

55

În această privință, trebuie subliniat că sarcina probei revine instituțiilor, care trebuie să demonstreze că circumstanțele s‑au schimbat pentru a aplica, în cadrul unei anchete de reexaminare sau de rambursare, o metodă diferită de cea aplicată în cadrul anchetei inițiale (Hotărârea din 19 septembrie 2013, Dashiqiao Sanqiang Refractory Materials/Consiliul, C‑15/12 P, EU:C:2013:572, punctul 18).

56

Cerința unei interpretări stricte nu poate totuși să permită instituțiilor să interpreteze și să aplice această dispoziție într‑un mod incompatibil cu modul de redactare și cu finalitatea acesteia (Hotărârea din 19 septembrie 2013, Dashiqiao Sanqiang Refractory Materials/Consiliul, C‑15/12 P, EU:C:2013:572, punctul 19 și jurisprudența citată).

57

În speță, trebuie să se constate că diferența de abordare a Comisiei, astfel cum a fost validată de Tribunal în prima teză a punctului 69 din hotărârea atacată, potrivit căreia „este justificat ca, în cazul unei evoluții semnificative a costurilor de producție a produselor în cauză, între perioada de anchetă luată anterior în considerare și noua perioadă de anchetă, Comisia să nu țină seama, pentru a stabili dacă taxele antidumping sunt reflectate în mod corespunzător în prețurile de revânzare a acestor produse în Uniune în această din urmă perioadă, de prețurile de revânzare evidențiate în prima dintre aceste perioade, ci de costurile constatate în noua perioadă de anchetă”, nu decurge dintr‑o „schimbare de metodă”, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, ci dintr‑o simplă actualizare a parametrului referitor la costurile de producție a produsului în cauză.

58

În această privință, trebuie subliniat, pe de altă parte, că precizări privind această diferență de abordare a reflectării taxelor antidumping în prețurile de revânzare în Uniune au fost furnizate de Comisie ca răspuns la întrebările scrise care i‑au fost adresate de Curte în cadrul prezentei proceduri. Astfel, aceasta a arătat următoarele:

„În funcție de circumstanțele proprii fiecărui caz, există mai multe criterii de comparație pertinente posibile pentru a aprecia dacă o creștere a prețurilor de vânzare către clienții independenți din cadrul Uniunii include taxele antidumping achitate.

Dacă situația de fapt nu diferă de cea existentă în perioada anchetei [inițiale] care a avut ca rezultat impunerea [taxei antidumping], prima etapă constă în limitarea comparării prețurilor de revânzare (și a prețurilor de vânzare ulterioare) din perioada de anchetă referitoare la rambursare cu cele din perioada de anchetă inițială. Totuși, această comparație între două venituri din perioade diferite nu este suficientă decât dacă ceilalți factori susceptibili să influențeze nivelul prețurilor au rămas aceiași ca în perioada de anchetă inițială, întrucât prețurile pot să fi scăzut sau să fi crescut independent de instituirea taxelor antidumping.

În consecință, o a doua etapă, întemeiată pe compararea costurilor, poate fi necesară atunci când, în special, o anchetă referitoare la rambursare sau o reexaminare intermediară are loc la mult timp după instituirea inițială a taxelor antidumping. Astfel, în acest caz, prețurile de revânzare s‑au putut schimba din cauza unor factori externi (precum o modificare a costurilor de export, o creștere sau o diminuare a prețurilor materiilor prime, o fluctuație a prețurilor cauzată, de exemplu, de caracterul sezonier). […] În cazurile în care alți factori au influențat prețul de revânzare, trebuie să se distingă acești alți factori de efectul potențial al taxei antidumping pentru a stabili dacă o asemenea taxă este efectiv «reflectată» în prețul de revânzare.”

59

Rezultă că simpla actualizare a parametrului referitor la costurile de producție a produsului în cauză, efectuată de Comisie ca urmare a creșterii semnificative a acestor costuri, survenită între ancheta care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 172/2008 și a treia și a patra perioadă de anchetă de rambursare care au precedat adoptarea deciziilor în litigiu, nu poate fi considerată o schimbare de metodă, în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază.

60

Prin urmare, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat la punctul 69 din hotărârea atacată că a existat o schimbare de metodă față de demersurile realizate în cadrul unei anchete precedente.

61

Totuși, trebuie amintit că, în ipoteza în care motivarea unei decizii a Tribunalului revelează o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o astfel de încălcare nu este de natură să determine anularea acestei decizii și se impune efectuarea unei substituiri a motivelor (Hotărârea din 26 iulie 2017, Consiliul/LTTE, C‑599/14 P, EU:C:2017:583, punctul 75).

62

Această situație se regăsește în speță. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 57-59 din prezenta hotărâre, aceeași metodă în sensul articolului 11 alineatul (9) din regulamentul de bază a fost aplicată în cadrul anchetelor în cauză, astfel încât Tribunalul a statuat în mod corect la punctul 79 din hotărârea atacată că motivul întemeiat pe încălcarea dispoziției menționate trebuie respins.

63

Celelalte argumente invocate de recurentă în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, care urmăresc, toate, să repună în discuție aprecierile Tribunalului referitoare la caracterul justificat al pretinsei schimbări de metodă pe care Comisia ar fi aplicat‑o în deciziile în litigiu, sunt de asemenea inoperante pentru motivele expuse la punctele 57-59 din prezenta hotărâre.

64

Având în vedere toate elementele care precedă, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca inoperant. În consecință, primul motiv trebuie respins în ansamblul său.

65

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, cuprinde două aspecte. Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, recurenta critică Tribunalul, întrucât a aplicat, în cadrul stabilirii noilor prețuri de export, un criteriu juridic eronat, în temeiul căruia aceste prețuri trebuiau să înglobeze nu numai taxele antidumping, ci și integralitatea costurilor de producție a produsului în cauză. Prin intermediul celui de al doilea aspect al motivului menționat, recurenta reproșează Tribunalului că a considerat că, în temeiul criteriului elaborat astfel, dovada includerii taxelor antidumping în prețurile de export putea fi făcută numai prin intermediul datelor referitoare la prețuri „livrat cu plata taxelor vamale”.

66

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, RFA susține că Tribunalul a săvârșit, la punctele 72-75 din hotărârea atacată, o eroare de drept în interpretarea articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, întrucât a considerat că taxele antidumping pe care le achitase în cea de a treia și a patra perioadă de anchetă de rambursare nu erau reflectate în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune, dat fiind că prețurile de export nu acopereau integralitatea costurilor de producție a produselor în cauză.

67

Concluzia la care a ajuns Tribunalul la punctele menționate ar fi eronată din punct de vedere juridic, întrucât nu ar fi susținută nici de dispozițiile relevante ale regulamentului de bază, și anume considerentul (17) și articolul 11 alineatul (10) din acest regulament, nici de punctul 4.1 litera (b) din Avizul Comisiei privind rambursarea taxelor antidumping, nici de practica decizională a Comisiei.

68

Potrivit recurentei, articolul 11 alineatul (10) din regulamentul de bază impunea numai ca partea care solicită rambursarea să prezinte elemente de probă concludente potrivit cărora taxele antidumping erau reflectate în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune. Această cerință ar fi îndeplinită dacă s‑ar putea stabili că prețurile de revânzare și prețurile de vânzare ulterioare în Uniune au crescut suficient față de prețurile evidențiate în perioada de anchetă inițială. O asemenea creștere ar reflecta, astfel, faptul că aceste prețuri includ taxele antidumping.

69

Comisia consideră că primul aspect al celui de al doilea motiv este în parte inadmisibil și în parte inoperant și, în orice caz, nefondat.

70

Potrivit articolului 11 alineatul (8) primul paragraf din regulamentul de bază, un importator poate solicita rambursarea taxelor antidumping achitate dacă poate demonstra că marja de dumping pe baza căreia au fost plătite aceste taxe a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior nivelului taxei în vigoare.

71

La articolul 11 alineatul (10) din acest regulament, legiuitorul Uniunii a prevăzut posibilitatea, în cadrul construirii prețului de export, în sensul articolului 2 alineatul (9) din regulamentul menționat, de a nu deduce din acest preț valoarea corespunzătoare taxelor antidumping achitate „atunci când sunt prezentate elemente de probă concludente conform cărora [această valoare] este reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în [Uniune]”.

72

În speță, Tribunalul a arătat, la punctul 71 din hotărârea atacată, că „articolul 11 alineatul (10) din regulamentul de bază nu implică în niciun fel, în măsura în care privește problema dacă «taxa este reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare», că numai echivalentul taxei antidumping ar trebui inclus în noul preț de revânzare în plus față de prețul de revânzare practicat anterior pentru a putea beneficia de un răspuns pozitiv. Astfel, o taxă suplimentară față de costurile suportate în mod normal nu este «reflectată în mod corespunzător» decât dacă se adaugă la aceste alte costuri. Or, dacă aceste alte costuri cresc, dar prețul de revânzare crește mai puțin, în realitate, taxa nu este decât parțial sau deloc adăugată la aceste alte costuri, chiar dacă echivalentul taxei a fost adăugat la prețul de revânzare practicat anterior”.

73

La punctele 72-74 din această hotărâre, Tribunalul a explicat motivele pentru care considera că creșterea pusă în evidență de recurentă cu mai mult de 100 % a prețurilor de revânzare a produsului în cauză în Uniune între ancheta inițială și cea de a patra perioadă de anchetă de rambursare nu era suficientă, în sine, pentru a demonstra că taxele antidumping fuseseră reflectate integral în aceste prețuri, arătând în special că „este suficient […] ca costurile de producție să fi crescut mai mult decât prețurile practicate pentru ca acestea să nu reflecte în mod corespunzător taxele antidumping, ținând seama de evoluția costurilor de producție. Or, acest aspect este dovedit a priori de împrejurarea, evidențiată de Comisie, că în 99 % din cazuri costul produselor, inclusiv taxa antidumping, nu era acoperit de prețurile de revânzare în Uniune [în a patra perioadă de anchetă de rambursare]”.

74

Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a considerat la punctul 75 din hotărârea menționată că, fără a săvârși o eroare, Comisia a dedus taxele antidumping din prețul de revânzare către primul cumpărător independent din Uniune pentru a calcula prețul de export construit al produsului în cauză pentru a patra perioadă de anchetă de rambursare, dat fiind că recurenta nu demonstrase că aceste taxe au fost reflectate în mod corespunzător în primul dintre aceste prețuri.

75

Trebuie să se constate mai întâi că, în măsura în care punctele 72-75 din hotărârea atacată, singurele contestate de recurentă în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, nu privesc decât a patra perioadă de anchetă de rambursare, argumentația prezentată de recurentă în ceea ce privește a treia perioadă de anchetă de rambursare este inoperantă.

76

În continuare, trebuie respinse ca inadmisibile argumentele recurentei menționate la punctele 66 și 68 din prezenta hotărâre, din moment ce, pe de o parte, acestea urmăresc, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 82 și 83 din concluziile sale, să repună în discuție aprecierile pur factuale efectuate de Tribunal la punctele 72-75 din hotărârea atacată. Or, conform unei jurisprudențe constante a Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 25 și jurisprudența citată), nu este de competența acesteia, în cadrul unui recurs, să repună în discuție astfel de aprecieri, în afara cazurilor în care ar rezulta dintr‑o denaturare a înscrisurilor din dosar, care nu este invocată în speță.

77

Pe de altă parte, este necesar să se observe că elementele invocate de recurentă în acest cadru nu cuprind nicio argumentație juridică vizând demonstrarea modului în care Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept. Aceste dezvoltări nu îndeplinesc, așadar, cerințele jurisprudențiale în temeiul cărora un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Wam Industriale/Comisia, C‑560/12 P, nepublicată, EU:C:2013:726, punctul 42).

78

Trebuie constatat, în plus, că recurenta nu a prezentat nici o argumentație juridică vizând demonstrarea modului în care abordarea urmată de Tribunal la punctele contestate din hotărârea atacată în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv se îndepărta de dispozițiile regulamentului de bază menționate la punctul 67 din prezenta hotărâre sau de punctul 4.1 litera (b) din Avizul Comisiei privind rambursarea taxelor antidumping.

79

În ceea ce privește, în sfârșit, argumentul invocat de RFA potrivit căruia această abordare a Tribunalului ar contraveni în esență practicii decizionale anterioare a instituțiilor, este suficient să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, chestiunea reflectării taxelor antidumping în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune trebuie apreciată numai în cadrul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, iar nu în raport cu o pretinsă practică decizională anterioară a Consiliului sau a Comisiei (a se vedea în acest sens prin analogie Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Comisia și Spania/Government of Gibraltar și Regatul Unit, C‑106/09 P și C‑107/09 P, EU:C:2011:732, punctul 136, precum și jurisprudența citată).

80

Având în vedere elementele care precedă, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte inoperant.

81

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, RFA reproșează Tribunalului că a considerat, la punctele 77 și 78 din hotărârea atacată, că datele „livrat cu plata taxelor vamale” erau singurele date care puteau confirma că prețurile de revânzare în Uniune a produsului în cauză includeau taxele antidumping, limitând astfel întinderea elementelor de probă acceptabile în temeiul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază. Pe de altă parte, recurenta critică Tribunalul pentru că a statuat că datele pe care i le furnizase, care se bazau pe prețurile „franco fabrică” și „CIF”, erau incomplete și, prin urmare, erau inutilizabile.

82

Potrivit RFA, revenea Comisiei, în temeiul criteriului juridic pe care l‑a stabilit la punctul 4.1 litera (b) din Avizul privind rambursarea taxelor antidumping, sarcina de a verifica și de a confirma că creșterea prețurilor de revânzare în Uniune survenită între ancheta inițială și a treia și a patra perioadă de anchetă de rambursare includea în mod corespunzător taxele antidumping. Ea amintește, în această privință, jurisprudența potrivit căreia, în măsura în care un astfel de aviz nu încalcă norme de drept superioare, acesta este obligatoriu pentru Comisie (Hotărârea din 28 ianuarie 1992, Soba, C‑266/90, EU:C:1992:36, punctul 19, și Hotărârea din 2 decembrie 2010, Holland Malt/Comisia, C‑464/09 P, EU:C:2010:733, punctul 47).

83

Astfel, singura cerință care se impune recurentei, în calitatea sa de solicitant al unei rambursări a taxelor antidumping, ar fi aceea de a prezenta elemente de probă concludente care să indice o schimbare de comportament în materie de prețuri față de clienții independenți de pe piața Uniunii în urma impunerii acestor taxe. Pe de altă parte, în lipsa unor indicații în acest sens în dispozițiile juridice aplicabile, ar fi indiferent dacă aceste elemente de probă au fost furnizate în temeiul prețurilor „livrat cu plata taxelor vamale”, „franco fabrică” sau chiar „CIF”.

84

În această privință, RFA precizează că a furnizat Comisiei o întreagă serie de elemente de probă concludente, care retrasează evoluția prețurilor sale, stabilite ca prețuri „franco fabrică” și „CIF” la frontiera Uniunii, începând cu ancheta inițială și până în a patra perioadă de anchetă de rambursare. Aceste prețuri ar fi fost stabilite pe baza prețurilor „livrat cu plata taxelor vamale” efective și ar fi inclus valoarea corespunzătoare a taxelor antidumping. Datele furnizate de recurentă ar fi demonstrat o creștere a prețului de revânzare cu 193 % în etapa „franco fabrică” și cu 142 % în etapa „CIF” față de perioada de anchetă inițială. Or, această creștere ar acoperi pe deplin atât taxa antidumping de 22,7 %, cât și majorarea cu 100 % a costurilor de producție a produsului în cauză, evidențiată de Comisie pentru aceleași perioade.

85

RFA adaugă, în cadrul memoriului său în replică, că are dificultăți în a înțelege motivele pentru care Comisia consideră că numai prețurile „livrat cu plata taxelor vamale” sunt prețuri la frontiera Uniunii, în timp ce, în deciziile în litigiu, aceasta a arătat că prețurile „franco fabrică” și „CIF” constituiau de asemenea astfel de prețuri. Această apreciere ar fi confirmată de considerațiile prezentate de Tribunal la punctul 24 din hotărârea atacată, potrivit căruia, „[î]n ceea ce privește stabilirea prețului de export, Comisia a arătat că acesta trebuia, in fine, să fie de asemenea ajustat la nivelul «franco fabrică» pentru a permite o comparație adecvată cu valoarea normală. Aceasta a amintit că reclamanta era o întreprindere afiliată CHEMK și KF și că, în consecință, în temeiul articolului 2 alineatul (9) din regulamentul de bază, pentru a obține un preț de export fiabil, acesta trebuia construit pe baza prețului de primă revânzare către un cumpărător independent din Uniune. Comisia a observat că în speță era vorba în majoritatea cazurilor despre un preț «livrat cu plata taxelor vamale», cu alte cuvinte, toate cheltuielile fiind suportate de vânzător la sosirea la locul de livrare (recurenta practicând un asemenea tip de preț în 79 % din cazuri în a treia perioadă de anchetă de rambursare și în 89 % din cazuri în cea de a patra). Comisia a amintit de asemenea că prețul de export era prețul la frontiera Uniunii, care corespunde în mod normal prețului [«CIF»], cu alte cuvinte, toate cheltuielile efectuate înainte de trecerea frontierei fiind incluse în preț […]”.

86

Comisia consideră că al doilea aspect al celui de al doilea motiv este nefondat.

87

Astfel cum s‑a arătat la punctul 71 din prezenta hotărâre, la articolul 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, legiuitorul Uniunii a prevăzut posibilitatea de a nu deduce taxele antidumping din prețul de export construit, în măsura în care solicitantul rambursării prezintă „elemente de probă concludente”, care să demonstreze că aceste taxe sunt reflectate în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune.

88

În această privință, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 92 din concluziile sale, dovada reflectării taxelor antidumping în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune poate fi făcută prin orice mijloc, cu condiția să fie „concludentă”.

89

În speță, Tribunalul a arătat în special, la punctul 77 din hotărârea atacată, după ce a precizat că evaluarea reflectării taxelor antidumping în prețurile de revânzare în Uniune trebuia să se efectueze într‑o etapă a comercializării ulterioară achitării acestor taxe, și anume într‑o etapă în care prețul ține seama de costuri suplimentare în raport cu cele reținute în etapa prețurilor „franco fabrică” sau „CIF”, că, în cadrul aprecierii prețurilor de revânzare în Uniune, efectuată în contextul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, Comisia trebuia să analizeze aceste prețuri ținând seama de ansamblul costurilor suportate înaintea acestei revânzări. Astfel, potrivit Tribunalului, „o analiză a prețurilor stabilite în etapa prețurilor «franco fabrică» sau [«CIF»], chiar prin adăugarea artificială a taxelor antidumping, astfel cum reclamanta susține că s‑a procedat, cu alte cuvinte fără să se țină seama de un anumit număr de costuri suportate înaintea acestei revânzări, nu ar fi coerentă”.

90

Tribunalul a adăugat la punctul menționat că, în cadrul acestei evaluări, era indispensabil să se verifice dacă elementele de probă prezentate de importatorul în cauză demonstrau că prețul plătit efectiv de primii cumpărători independenți din Uniune în perioada supusă examinării reflectau în mod corespunzător taxele antidumping. În speță, această verificare ar fi fost facilitată ca urmare a faptului că RFA vindea în majoritate produsul în cauză pe baza prețurilor „livrat cu plata taxelor vamale”, care înglobau toate costurile survenite înaintea livrării.

91

Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a considerat în esență, la punctul 78 din hotărârea atacată, că nu era suficient, pentru a îndeplini cerințele privind sarcina probei care îi revenea recurentei în temeiul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, ca aceasta să se întemeieze numai pe evoluția prețurilor aplicate în etapa „franco fabrică” sau „CIF”, chiar majorate cu taxele antidumping, pentru a justifica faptul că ea a reflectat, în a treia perioadă de anchetă de rambursare, taxele antidumping în prețurile sale de revânzare în Uniune. În acest scop, ea ar fi trebuit să prezinte elemente din care să rezulte că prețurile „livrat cu plata taxelor vamale” pe care le practicase în perioada menționată acopereau toate costurile suportate, inclusiv taxele antidumping, ceea ce nu a făcut însă. Prin urmare, fără a săvârși o eroare, Comisia a dedus taxele antidumping din prețul de revânzare către primul cumpărător independent din Uniune pentru a calcula prețul de export construit pentru a treia perioadă de anchetă de rambursare.

92

Trebuie să se constate mai întâi că, în măsura în care punctele 77 și 78 din hotărârea atacată, singurele contestate de recurentă în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, nu privesc decât a treia perioadă de anchetă de rambursare, argumentația prezentată de recurentă în ceea ce privește a patra perioadă de anchetă de rambursare este inoperantă.

93

În continuare, este necesar să se precizeze că, contrar celor susținute de recurentă, articolul 11 alineatul (10) din regulamentul de bază atribuie sarcina probei părții care solicită rambursarea, Comisia trebuind să efectueze, în temeiul acestei dispoziții, doar o examinare a conținutului elementelor de probă furnizate de această parte, precum și verificările care stau la baza acestei examinări pentru a stabili dacă aceasta a dovedit corespunzător cerințelor legale și în mod concludent că taxa antidumping era reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare în Uniune.

94

Pe de altă parte, este necesar să se considere că, prin menționarea adjectivului „concludente” la articolul 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, legiuitorul Uniunii a intenționat să impună, în cadrul acestei dispoziții, un nivel al sarcinii probei și mai important decât cel prevăzut în general în temeiul regulamentului de bază. Această interpretare este confirmată de punctul 4.1 litera (b) din Avizul Comisiei privind rambursarea taxelor antidumping, în măsura în care impune ca partea care solicită rambursarea să prezinte elemente de probă „concludente” conform cărora taxa antidumping este reflectată în mod corespunzător în prețurile de revânzare și în prețurile de vânzare ulterioare în Uniune.

95

În speță, în urma examinării ansamblului elementelor de probă prezentate de recurentă, Comisia a apreciat că acestea nu demonstrau în mod concludent în sensul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, interpretat în lumina punctului 4.1 litera (b) din Avizul Comisiei privind rambursarea taxelor antidumping, că taxele antidumping erau reflectate în mod corespunzător și incontestabil în prețurile de revânzare în Uniune. În cuprinsul punctelor contestate din hotărârea atacată, Tribunalul a ajuns la aceeași concluzie, după ce a efectuat propria apreciere a elementelor de probă furnizate de recurentă.

96

Astfel, este necesar să se considere că argumentul RFA potrivit căruia Tribunalul ar fi limitat întinderea elementelor de probă acceptabile în temeiul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază numai la datele referitoare la prețurile „livrat cu plata taxelor vamale” rezultă dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate.

97

Prin urmare, acest argument trebuie respins ca nefondat.

98

Situația este aceeași în ceea ce privește argumentele RFA menționate la punctele 82 și 83 din prezenta hotărâre, prin care recurenta critică în esență modul în care Tribunalul a aplicat normele privind repartizarea sarcinii probei, în temeiul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază, din moment ce, astfel cum s‑a subliniat la punctul 93 din prezenta hotărâre, îi revenea în principal sarcina probei în sensul dispoziției respective. Astfel, recurenta apreciază în mod eronat că îi revenea numai sarcina de a furniza elemente de probă care să indice o schimbare de comportament în materie de prețuri ale produsului în cauză față de clienții independenți din Uniune, în urma impunerii taxei antidumping.

99

În ceea ce privește, în sfârșit, argumentul RFA potrivit căruia din cuprinsul punctului 24 din hotărârea atacată ar reieși că, în deciziile în litigiu, Comisia a admis că prețurile „franco fabrică” și „CIF” constituiau, asemenea prețurilor „livrat cu plata taxelor vamale”, prețuri la frontiera Uniunii, este suficient să se constate că acest aspect nu privește chestiunea reflectării taxelor antidumping în prețurile de revânzare în Uniune, ci pe cea referitoare la ajustările care trebuie efectuate, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, pentru a asigura o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Or, astfel cum a arătat în esență Tribunalul la punctul 77 din hotărârea atacată, asemenea ajustări nu sunt pertinente în cadrul aprecierilor efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (10) din regulamentul de bază.

100

Prin urmare, acest argument al recurentei trebuie respins ca nefondat.

101

Având în vedere elementele care precedă, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inoperant și în parte nefondat. În consecință, al doilea motiv trebuie respins în ansamblul său.

102

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că recursul trebuie respins.

103

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

104

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

105

Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: