1

Prin recursul formulat, Nexans France SAS și Nexans SA solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 12 iulie 2018, Nexans France și Nexans/Comisa (T‑449/14, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2018:456), prin care acesta a respins acțiunea lor având ca obiect, pe de o parte, anularea Deciziei C(2014) 2139 final a Comisiei din 2 aprilie 2014 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cauza AT.39610 – Cabluri electrice) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) în măsura în care le privește și, pe de altă parte, reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate în decizia în litigiu.

2

Articolul 20, intitulat „Competențele de inspecție ale Comisiei”, din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) prevede:

„(1)   Pentru a‑și îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate să desfășoare toate inspecțiile necesare la întreprinderi și asociațiile de întreprinderi.

(2)   Reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de Comisie să desfășoare o inspecție, sunt împuternicite:

[…]

(4)   Întreprinderile și asociațiile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecțiilor dispuse de Comisie prin decizie. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 23 și 24, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție. Comisia adoptă aceste decizii după consultarea autorității de concurență a statului membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția.

[…]”

3

Articolul 21 din acest regulament, intitulat „Inspecția altor incinte”, prevede:

„(1)   În cazul în care există o suspiciune întemeiată că registre sau alte documente privind activitatea și obiectul inspecției, care ar putea fi pertinente pentru a dovedi o încălcare gravă a articolului [101] sau a articolului [102 TFUE] sunt păstrate în orice alte incinte, terenuri și mijloace de transport, inclusiv în locuințele directorilor, administratorilor sau ale altor membri ai personalului întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi în cauză, Comisia poate dispune, printr‑o decizie, desfășurarea unei inspecții în aceste incinte, terenuri sau mijloace de transport.

[…]

(4)   Reprezentanții oficiali și celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate de Comisie să desfășoare o inspecție dispusă în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, au competențele prevăzute la articolul 20 alineatul (2) literele (a), (b) și (c). […]”

4

Potrivit articolului 23 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat:

„(2)   Comisia poate aplica, prin decizie, amenzi asupra întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi atunci când, în mod intenționat sau din neglijență, acestea:

[…]

(3)   La stabilirea valorii amenzii, se iau în considerare atât gravitatea, cât și durata încălcării.”

5

Articolul 31 din același regulament prevede:

„Curtea de Justiție are plenitudine de competență cu privire la acțiunile introduse împotriva deciziilor prin care Comisia stabilește o amendă sau o penalitate cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție poate elimina, reduce sau mări amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.”

6

Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”) precizează, la punctele 2 și 4, că, în ceea ce privește stabilirea amenzilor, „Comisia trebuie să țină seama de durata și gravitatea încălcării” și că „[a]menzile trebuie fixate la un nivel suficient de disuasiv”.

7

Reiese din cuprinsul punctelor 9-11 din orientările respective că, fără a aduce atingere punctului 37 din acestea, metoda utilizată de Comisie pentru stabilirea amenzilor cuprinde două etape, și anume, în primul rând, stabilirea unui cuantum de bază și, în al doilea rând, posibile ajustări ale acestui cuantum, prin mărire sau micșorare. În cadrul determinării cuantumului de bază al amenzii, Comisia stabilește, mai întâi, în conformitate cu punctele 13-18 din orientările menționate, valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare. Potrivit punctului 19 din aceleași orientări, cuantumul de bază al amenzii este legat de o proporție din valoarea vânzărilor, determinată în funcție de gradul de gravitate al încălcării, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea.

8

Potrivit punctului 21 din Orientările din 2006:

„Ca regulă generală, proporția din valoarea vânzărilor luată în calcul se fixează la un nivel de maximum 30 %”.

9

Punctul 22 din aceste orientări are următorul conținut:

„Pentru a decide dacă proporția din valoarea vânzărilor care trebuie luată în calcul într‑un anumit caz ar trebui să se situeze la limita inferioară sau la cea superioară a intervalului menționat anterior, Comisia ține seama de un anumit număr de factori, precum natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea în aplicare sau nu a încălcării”.

10

Istoricul cauzei, care figurează la punctele 1-20 și 42-47 din hotărârea atacată, poate fi rezumat, în scopul prezentei proceduri, după cum urmează.

11

Reclamantele, Nexans France și societatea‑mamă a acesteia, Nexans, sunt societăți franceze care își desfășoară activitatea în sectorul producției și al furnizării de cabluri electrice subterane și submarine.

12

Prin scrisoarea din 17 octombrie 2008, ABB AB, o societate cu sediul în Suedia, a furnizat Comisiei, în cadrul unei cereri de imunitate în sensul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3), o serie de declarații și documente referitoare la practicile comerciale restrictive în acest sector.

13

Ulterior, Comisia a efectuat o investigație.

14

Miercuri, 28 ianuarie 2009, inspectorii Comisiei, însoțiți de reprezentații Autorității franceze pentru concurență, s‑au deplasat în incintele Nexans France de la Clichy (Franța) pentru a efectua o inspecție în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 (denumită în continuare „inspecția în discuție”), pe baza unei decizii din 9 ianuarie 2009 prin care i se impunea societății Nexans, precum și tuturor întreprinderilor controlate de aceasta din urmă, să se supună unei astfel de inspecții (denumită în continuare „decizia de inspecție”). Potrivit articolului 1 al doilea paragraf din această decizie, „[i]nspecția [în discuție putea] avea loc […] în toate locurile controlat[e] de întreprindere, în special în birourile situate la adresa următoare: 4-10 Rue Mozart, 92110, Clichy, Franța.”

15

După notificarea deciziei de inspecție reclamantelor, inspectorii Comisiei (denumiți în continuare „inspectorii”) și‑au exprimat intenția de a examina documentele, precum și computerele anumitor angajați ai Nexans France, și anume ale domnilor B., J. și R. Fiind informați despre faptul că domnul J. își luase computerul în concediu și că acesta se întorcea abia vineri, 30 ianuarie 2009, inspectorii au efectuat copii‑imagine ale hard disk‑urilor computerelor domnilor B. și R., precum și al domnului D., un alt angajat al Nexans France. Pentru a putea efectua o cercetare, pornind de la cuvinte‑cheie, în datele cuprinse în aceste computere, inspectorii au utilizat un program informatic de investigații, care a prelucrat aceste date în noaptea dintre 28 și 29 ianuarie 2009.

16

În a doua zi a inspecției în discuție, și anume joi, 29 ianuarie 2009, inspectorii au examinat copiile‑imagini ale hard disk‑urilor computerelor domnilor B., D. și R.

17

În a treia zi a acestei inspecții, și anume vineri, 30 ianuarie 2009, inspectorii au putut examina computerul portabil al domnului J., care se întorsese la birou. Executarea programului informatic de investigații le‑a permis să recupereze mai multe fișiere, documente și e‑mailuri care fuseseră șterse de pe hard disk‑ul acestui computer și să constate că aceste documente erau pertinente pentru investigație. Inspectorii au decis să facă o copie‑imagine și a acestui hard disk. Totuși, întrucât au constatat că nu mai aveau suficient timp pentru a face o asemenea copie, inspectorii au decis să realizeze o copie a datelor selectate și să le transfere pe suporturi informatice de înregistrare de date (denumite în continuare „SIED”), care au fost introduse în plicuri sigilate și aduse în birourile Comisiei din Bruxelles (Belgia). Era vorba despre două seturi de e‑mailuri găsite în laptopul domnului J și un set de e‑mailuri găsite în computerul domnului R.. Computerul domnului J., precum și un SIED găsit în biroul acestuia, care cuprindea documente protejate printr‑o parolă, au fost puse într‑un dulap, care a fost sigilat de inspectori.

18

Inspectorii au revenit marți, 3 februarie 2009, în incintele Nexans France. Aceștia au deschis dulapul sigilat care conținea SIED‑ul găsit în biroul domnului J., precum și computerul acestuia. Au inspectat la fața locului SIED‑ul, au imprimat și reținut două documente extrase din acest SIED și l‑au predat reprezentanților reclamantelor. Ulterior, au efectuat trei copii‑imagini ale hard disk‑ului computerului domnului J., care au fost înregistrate pe trei SIED‑uri distincte. Inspectorii au predat unul dintre cele trei SIED‑uri reprezentanților reclamantelor, iar pe celelalte două le‑au introdus în plicuri sigilate, pe care le‑au adus la Bruxelles după ce au luat act de faptul că reclamantele contestau legalitatea acestei proceduri. Ei au precizat că plicurile sigilate vor fi deschise doar în sediul Comisiei, în prezența reprezentanților reclamantelor.

19

La 2 martie 2009, plicurile sigilate care conțineau SIED‑urile luate de inspectori au fost deschise în birourile Comisiei, la Bruxelles, în prezența avocaților reclamantelor. Documentele înregistrate pe aceste două SIED‑uri au fost examinate, iar inspectorii le‑au imprimat pe hârtie pe cele pe care le‑au considerat pertinente pentru investigație. O a doua copie pe hârtie a documentelor respective, precum și o listă a acestora au fost predate avocaților reclamantelor. Examinarea tuturor datelor înregistrate pe SIED‑urile în discuție a durat opt zile lucrătoare și s‑a încheiat la 11 martie 2009. Biroul în care documentele și SIED‑urile au fost examinate a fost sigilat la sfârșitul fiecărei zile de lucru, în prezența avocaților reclamantelor, și a fost redeschis a doua zi, tot în prezența lor. La finalul acestor operațiuni, hard disk‑urile computerelor pe care au lucrat inspectorii Comisiei au fost șterse.

20

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 aprilie 2009 și înregistrată sub numărul T‑135/09, reclamantele au introdus o acțiune prin care solicitau Tribunalului, printre altele, să anuleze decizia de inspecție și să declare nelegală decizia Comisiei de a reține copii ale anumitor fișiere informatice și hard disk‑ul computerului domnului J. pentru a le controla ulterior în birourile sale din Bruxelles.

21

Prin Hotărârea din 14 noiembrie 2012, Nexans France și Nexans/Comisia (T‑135/09, EU:T:2012:596), Tribunalul a anulat în parte decizia de inspecție, în măsura în care aceasta avea ca obiect alte cabluri electrice decât cablurile submarine și subterane de înaltă tensiune și materiale asociate acestor cabluri, și a respins acțiunea în rest. Prin Hotărârea din 25 iunie 2014, Nexans și Nexans France/Comisia (C‑37/13 P, EU:C:2014:2030), Curtea a respins recursul formulat de reclamante împotriva acestei hotărâri a Tribunalului.

22

La articolul 1 din decizia în litigiu, Comisia a constatat că reclamantele și alte 24 de societăți participaseră la o înțelegere (denumită în continuare „înțelegerea”) care constituia o încălcare unică și continuă a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4), în sectorul cablurilor electrice de (foarte) înaltă tensiune subterane și/sau submarine (denumită în continuare „încălcarea în discuție”).

23

În decizia menționată, Comisia a considerat că înțelegerea avea două configurații principale, care constituiau un ansamblu compozit, și anume

24

Potrivit deciziei în litigiu, Nexans France a participat la înțelegere între 13 noiembrie 2000 și 28 ianuarie 2009. Nexans a fost declarată răspunzătoare pentru încălcarea în discuție, în calitate de societate‑mamă a Nexans France, de la 12 iunie 2001 până la 28 ianuarie 2009.

25

Pentru calcularea cuantumului amenzilor, Comisia a aplicat articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 și metodologia prezentată în Orientările din 2006.

26

În primul rând, în ceea ce privește cuantumul de bază al amenzilor menționate, Comisia a stabilit valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare. Ulterior, Comisia a stabilit proporția din această valoare a vânzărilor care să reflecte gravitatea încălcării în discuție. În această privință, Comisia a apreciat că această încălcare, prin natura sa, constituia una dintre restrângerile cele mai grave aduse concurenței, ceea ce justifica un „coeficient pentru gravitate” de 15 %. De asemenea, Comisia a aplicat o majorare de 2 % a coeficientului pentru gravitate în privința tuturor destinatarilor deciziei în litigiu din cauza cotei de piață cumulate, precum și a sferei geografice cvasimondiale a înțelegerii, care acoperea, printre altele, întregul teritoriu al Spațiului Economic European (SEE).

27

Pe de altă parte, Comisia a considerat că comportamentul întreprinderilor europene producea mai multe prejudicii concurenței decât comportamentul celorlalte întreprinderi, în sensul că, în afară de participarea la configurația A/R, întreprinderile europene împărțiseră între ele proiectele privind cablurile electrice în cadrul configurației europene. Pentru acest motiv, Comisia a stabilit proporția din valoarea vânzărilor care trebuie luată în considerare pentru evaluarea gravității încălcării la 19 % pentru întreprinderile europene și la 17 % pentru celelalte întreprinderi. Cuantumul de bază astfel stabilit se ridica în ceea ce privește Nexans France la 70670000 de euro.

28

În al doilea rând, referitor la modalitățile de sistematizare a cuantumului de bază al amenzilor, Comisia nu a constatat nici circumstanțe agravante, nici circumstanțe atenuante în ceea ce le privește pe reclamante.

29

Potrivit articolului 2 literele (c) și (d) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat, pe de o parte, o amendă în cuantum de 4903000 de euro societății Nexans France, pentru perioada cuprinsă între 13 noiembrie 2000 și 11 iunie 2001, și, pe de altă parte, o amendă în cuantum de 65767000 de euro societății Nexans France, în solidar cu Nexans, pentru perioada cuprinsă între 12 iunie 2001 și 28 ianuarie 2009.

30

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 iunie 2014, reclamantele au introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu în măsura în care le vizează și reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate.

31

În susținerea concluziilor privind anularea deciziei în litigiu, reclamantele au invocat în fața Tribunalului două motive, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 20 alineatele (2)-(4) din Regulamentul nr. 1/2003, a deciziei de inspecție, a dreptului la apărare, precum și a articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, al doilea, pe o eroare de apreciere în ceea ce privește stabilirea datei de la care a început participarea Nexans France la înțelegere. În susținerea concluziilor privind reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate, reclamantele au invocat, în afară de eroarea Comisiei privind durata încălcării în discuție, contestată în cadrul celui de al doilea motiv al acțiunii, un motiv specific, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a obligației de motivare, precum și a principiului egalității de tratament la stabilirea coeficientului pentru gravitate în vederea calculării cuantumului amenzilor.

32

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea în totalitate.

33

În primul rând, în ceea ce privește pretinsa lipsă a unui temei juridic al măsurilor de inspecție luate de Comisie, Tribunalul a considerat că, în mod contrar celor susținute de reclamante, din articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003 nu reieșea că competența Comisiei de a lua sau de a obține copii sau extrase din registrele și documentele privind activitatea ale unei întreprinderi care făcea obiectul unei inspecții se limita la registrele și la documentele privind activitatea care au fost deja controlate. De altfel, o asemenea interpretare ar putea să aducă atingere efectului util al articolului 20 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, întrucât, în anumite împrejurări, controlul registrelor și al documentelor privind activitatea ale întreprinderii inspectate poate necesita realizarea prealabilă a unor copii ale acestor registre sau ale documentelor privind activitatea sau poate fi simplificat, ca în speță, prin intermediul acestei realizări. Potrivit Tribunalului, din moment ce realizarea copiei‑imagine a hard‑disk‑ului computerului domnului J. și a unor copii ale tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R. se înscria în cadrul aplicării de către inspectori a unui program informatic de investigații, al cărui obiect era căutarea informațiilor pertinente pentru investigație, realizarea acestor copii se încadra în sfera competențelor acordate Comisiei prin articolul 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003.

34

Tribunalul a constatat că, în mod contrar celor susținute de reclamante, inspectorii nu au depus direct la dosarul de investigare documentele conținute în copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul domnului R. și în computerul domnului J., precum și în copia‑imagine a hard‑disk‑ului acestui din urmă computer fără să fi verificat în prealabil pertinența lor în raport cu obiectul inspecției în discuție.

35

În plus, Tribunalul a stabilit că articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 nu prevede că controlul registrelor și al documentelor privind activitatea ale întreprinderilor supuse inspecției se efectuează exclusiv la sediile lor dacă, precum în speță, inspecția respectivă nu a putut fi finalizată în intervalul de timp prevăzut inițial. Acest articol ar obliga Comisia doar să respecte, cu ocazia controlului documentelor în birourile sale, aceleași garanții în privința întreprinderilor inspectate ca cele care i se impun cu ocazia unui control la fața locului, situație care se regăsește în speță.

36

În al doilea rând, Comisia nu ar fi încălcat nici sfera deciziei de inspecție, având în vedere că aceasta din urmă nu excludea posibilitatea Comisiei de a efectua inspecția în birourile sale, la Bruxelles, și că reclamantele nu au arătat că durata acestei inspecții ar fi depășit un termen rezonabil.

37

În al treilea rând, Tribunalul a considerat că Comisia nu a încălcat nici dreptul la apărare al reclamantelor, nici articolul 20 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003 sau articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale.

38

În al patrulea rând, Tribunalul a apreciat că Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că a reținut că data de 13 noiembrie 2000 marca începutul participării Nexans France la încălcarea în discuție.

39

În al cincilea rând, în ceea ce privește cererile reclamantelor de obținere a unei reduceri a cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate, Tribunalul a stabilit că argumentele reclamantelor nu erau de natură să justifice o reducere a acestui cuantum. În ceea ce privește mai exact argumentația reclamantelor potrivit căreia distincția operată de Comisie între întreprinderile europene, pe de o parte, și întreprinderile japoneze, pe de altă parte, în ceea ce privește proporția valorii vânzărilor care fusese reținută pentru a ține cont de gravitatea încălcării ar fi contrară principiului egalității de tratament, Tribunalul a apreciat că Comisia avea dreptul să considere că împărțirea de către întreprinderile europene a proiectelor în cadrul configurației europene a înțelegerii constituia un element suplimentar care merita să fie sancționat cu un procent mai mare pentru gravitatea încălcării.

40

Recurentele solicită Curții:

41

Comisia solicită Curții:

42

Faza orală a procedurii a fost închisă la 12 martie 2020, după prezentarea concluziilor doamnei avocate generale.

43

Prin înscrisul depus la grefa Curții la 29 mai 2020, recurentele au solicitat redeschiderea fazei orale a procedurii. În susținerea acestei cereri ele invocă faptul că Tribunalul a rectificat, prin ordonanța adoptată la 4 mai 2020, punctul 156 din hotărârea atacată în versiunea sa în limbă engleză.

44

Potrivit recurentelor, această rectificare constituie un fapt nou de natură să exercite o influență decisivă asupra deciziei Curții în ceea ce privește al patrulea motiv al acestora.

45

Trebuie amintit că Curtea poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în conformitate cu articolul 83 din regulamentul său de procedură, în special atunci când o parte a invocat după închiderea acestei faze un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei Curții.

46

În speță trebuie să se constate, cu toate acestea, că rectificarea punctului 156 din hotărârea atacată nu este determinantă pentru aprecierea de către Curte a celui de al patrulea motiv invocat de recurente.

47

Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea apreciază, după ascultarea avocatei generale, că nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

48

În susținerea recursului, recurentele invocă cinci motive. Primele trei motive privesc respingerea de către Tribunal a argumentelor acestora referitoare la desfășurarea inspecției în discuție, iar ultimele două privesc decizia Tribunalului referitoare la calculul amenzii care le‑a fost aplicată în decizia în litigiu. Mai precis, al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept privind consecințele care trebuie deduse din pretinsa lipsă a efectelor încălcării în discuție, iar al cincilea motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe lipsa motivării în ceea ce privește majorarea cu 2 % a coeficientului pentru gravitate aplicată configurației europene a înțelegerii.

49

Prin intermediul primului motiv, recurentele arată că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept în ceea ce privește interpretarea articolului 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003, în măsura în care acesta confirmă că Comisia avea dreptul să realizeze o copie‑imagine a unui hard disk și copii ale tuturor e‑mailurilor fără să efectueze în prealabil o examinare serioasă a acestor documente. Acest motiv vizează punctele 53-56 și 97 din hotărârea atacată.

50

În primul rând, numai registrele și documentele care au fost în prealabil controlate de un inspector, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) litera (b) din acest regulament, puteau fi copiate. Nimic nu ar împiedica Comisia să se limiteze la copierea documentelor și a dosarelor care i se păreau relevante pentru inspecție, mai degrabă decât să realizeze o copie integrală a unui hard disk.

51

În al doilea rând, articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 ar prevedea o anumită cronologie a diferitor etape descrise în această dispoziție. Mai întâi, inspectorii Comisiei ar intra în incintele întreprinderii vizate. Apoi, aceștia ar controla registrele și alte documente care li s‑ar părea relevante pentru investigație. În sfârșit, ei ar putea să efectueze copii ale documentelor respective. Controlul efectuat în cadrul acestei proceduri ar fi esențial întrucât ar permite în acest stadiu inspectorilor Comisiei să verifice dacă documentele pot prezenta un interes pentru investigație. Prin copierea tuturor datelor, fără ca unul dintre inspectorii săi să le examineze în prealabil, Comisia ar putea de altfel să copieze documente care sunt acoperite de principiul confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienții lor.

52

În al treilea rând, ar reieși din jurisprudența Curții că competențele de investigare ale Comisiei trebuie interpretate în mod restrictiv, din moment ce acestea aduc atingere dreptului de proprietate al întreprinderii care face obiectul inspecției.

53

Comisia susține că primul motiv este inadmisibil deoarece acesta ar viza, cu excepția unui argument, să determine Curtea să reexamineze argumentele pe care recurentele le‑au prezentat în fața Tribunalului. Argumentul suplimentar al recurentelor potrivit căruia abordarea urmată de Comisie în speță ar putea avea ca rezultat ca aceasta din urmă să obțină o copie a unor documente acoperite de principiul protecției confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienții lor ar fi inadmisibil din cauza faptului că nu ar fi fost invocat în primă instanță. Cu titlu subsidiar, Comisia arată că acest motiv este inoperant întrucât se bazează pe o interpretare parțială a hotărârii atacate, care nu ține seama de concluziile principale ale Tribunalului prezentate la punctele 52, 58 și 59 din această hotărâre, sau este neîntemeiat.

54

În ceea ce privește admisibilitatea primului motiv, este necesar să se arate că, prin intermediul acestui motiv, recurentele contestă interpretarea articolului 20 alineatul (2) literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 1/2003 efectuată de Tribunal. Or, reiese din jurisprudența Curții că, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul procedurii de recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în acest mod în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura respectivă ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service, C‑265/17 P, EU:C:2019:23, punctul 15 și jurisprudența citată). Rezultă că primul motiv este admisibil.

55

În ceea ce privește argumentul recurentelor care vizează principiul protecției confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienții lor, trebuie amintit că reiese din jurisprudența Curții că un argument este admisibil atunci când constituie dezvoltarea unui argument enunțat anterior în cererea de sesizare a instanței și prezintă o legătură strânsă cu acesta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Roca Sanitario/Comisia, C‑636/13 P, EU:C:2017:56, punctul 35 și jurisprudența citată). Or, situația în speță se prezintă astfel, dat fiind că este vorba despre o apreciere invocată de recurente pentru a susține argumentul acestora potrivit căruia Comisia nu poate obține decât copii ale registrelor și ale documentelor pe care le‑a controlat deja.

56

În ceea ce privește fondul, este necesar să se arate de la bun început că, desigur, recurentele nu contestă constatările Tribunalului care figurează la punctele 52, 58 și 59 din hotărârea atacată. Potrivit acestor constatări, pe de o parte, realizarea unei copii‑imagini a unui hard disk al unui computer și a unei copii a datelor păstrate pe un suport de date numerice, în cadrul utilizării unui program informatic de investigații al Comisiei, constituie în esență o etapă intermediară destinată să permită inspectorilor să cerceteze documentele pertinente pentru inspecție. Pe de altă parte, reiese din aceste constatări că, în speță, Comisia nu a depus direct la dosarul de investigare documentele conținute în copiile tuturor e‑mailurilor găsite în computerul domnului R. și în computerul domnului J., precum și în copia‑imagine a hard disk‑ului acestui din urmă computer fără să fi verificat în prealabil pertinența lor în raport cu obiectul inspecției în discuție. Totuși, faptul că recurentele nu au contestat aceste constatări ale Tribunalului nu implică, contrar celor arătate de Comisie, că primul motiv este inoperant. Într‑adevăr, constatările menționate nu sunt suficiente prin ele însele pentru a se stabili că Comisia avea competența să efectueze astfel de copii.

57

Prin urmare, trebuie să se examineze dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că o astfel de competență reiese din articolul 20 alineatul (2) litera (b) sau (c) din Regulamentul nr. 1/2003.

58

În această privință, este necesar să se arate că reiese atât din modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003, cât și din contextul acestuia că, autorizând Comisia, prin dispoziția menționată, „să ia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase” ale registrelor, precum și ale altor documente privind activitatea, menționate la articolul 20 alineatul (2) litera (b) din acest regulament, legiuitorul Uniunii a vizat elementele de probă pe care Comisia are dreptul să le procure în vederea depunerii acestora la dosar și, dacă este cazul, să le utilizeze în cadrul unei proceduri care are ca obiect sancționarea încălcărilor aduse dreptului concurenței al Uniunii. Trebuie, așadar, să fie vorba despre documente acoperite de obiectul inspecției, ceea ce presupune că Comisia a verificat în prealabil dacă aceasta era situația.

59

Rezultă că Tribunalul nu putea să se întemeieze pe articolul 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003 pentru a stabili că Comisia avea dreptul să efectueze copii ale tuturor e‑mailurilor găsite în computerul domnului R. și în cel al domnului J., precum și copia‑imagine a hard disk‑ului acestui din urmă computer.

60

Totuși, articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003, la care Tribunalul se referă de asemenea și care autorizează Comisia să controleze rapoartele, precum și orice alt document privind activitatea, indiferent de suportul acestora, ale întreprinderii sau asociației întreprinderilor vizate de inspecție, furnizează o bază juridică pentru realizarea unor astfel de copii.

61

Într‑adevăr, trebuie arătat, în primul rând, că, prin faptul că se limitează în această privință să autorizeze Comisia să efectueze un asemenea control, fără să specifice mai detaliat competența astfel conferită Comisiei, legiuitorul Uniunii a acordat o anumită marjă de apreciere acestei instituții în ceea ce privește modalitățile concrete ale controlului pe care îl poate efectua.

62

Comisia poate, așadar, în funcție de împrejurări, să decidă să efectueze controlul datelor cuprinse în suportul de date numerice al întreprinderii care face obiectul inspecției nu numai pe baza originalului, dar și a unei copii a acestor date. În fapt, atât în ipoteza în care examinează datele originale, cât și în ipoteza în care analizează copia acestor date, este vorba despre aceleași date care fac obiectul controlului efectuat de Comisie. În aceste împrejurări, nu are relevanță argumentul recurentelor potrivit căruia posibilitatea de a realiza asemenea copii nu este menționată explicit la articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003.

63

Astfel, contrar celor arătate de recurente, dreptul Comisiei de a realiza copii ale tuturor e‑mailurilor și copia‑imagine a unui hard disk al unui computer, ca etapă intermediară în cadrul examinării datelor care figurează în aceste e‑mailuri și pe acest suport, nu constituie o prerogativă suplimentară acordată Comisiei, ci, așa cum a constatat în mod corect Tribunalul la punctul 56 din hotărârea atacată, face parte din competența de control pe care articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 o pune la dispoziția acestei instituții.

64

În al doilea rând, deși rezultă, într‑adevăr, dintr‑o jurisprudență constantă că competențele de investigare cu care este învestită Comisia în materie de concurență sunt bine delimitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 2015, Deutsche Bahn și alții/Comisia, C‑583/13 P, EU:C:2015:404, punctul 31 precum și jurisprudența citată), aceasta nu înseamnă totuși că, astfel cum a arătat doamna avocată generală, în esență, la punctele 61 și 62 din concluzii, dispozițiile care atribuie competențele de investigare instituției menționate trebuie să fie interpretate restrictiv, cu toate că este necesar, în această perspectivă, să se asigure că competențele respective nu încalcă drepturile întreprinderilor în cauză. Or, aceste drepturi sunt garantate atunci când, precum în speță, Comisia copiază datele, desigur, fără examinare prealabilă, însă verifică ulterior, cu respectarea strictă a dreptului la apărare al întreprinderii vizate, dacă aceste date sunt relevante pentru obiectul inspecției, înainte de a depune la dosar documentele considerate relevante în această privință și înainte să șteargă celelalte date copiate.

65

Prin urmare, dreptul Comisiei de a realiza astfel de copii nu afectează nici garanțiile procedurale prevăzute de Regulamentul nr. 1/2003, nici celelalte drepturi ale întreprinderii care face obiectul inspecției, cu condiția ca Comisia, după efectuarea examinării sale, să nu depună la dosar decât documentele care sunt relevante pentru obiectul inspecției. Astfel cum a constatat Tribunalul, aceasta era situația în speță.

66

În al treilea rând, după cum reiese din constatările de fapt ale Tribunalului de la punctul 52 din hotărârea atacată, Comisia utilizează un program informatic de investigații care necesită o etapă prealabilă, denumită „indexare”, care presupune, în general, un timp considerabil. Aceeași este situația în ceea ce privește etapa ulterioară acestei proceduri, cea de prelucrare a informației, în cursul căreia Comisia examinează aceste date, după cum o demonstrează de altfel faptele din speță. Este, așadar, nu numai în interesul Comisiei, ci și al întreprinderii vizate ca, pentru a efectua controlul, această instituție să se bazeze pe o copie a acestor date, care permite astfel întreprinderii respective să continue să utilizeze datele originale, precum și suporturile pe care se găsesc, din moment ce această copie a fost realizată, și, prin urmare, să reducă astfel ingerința în funcționarea acestei întreprinderi cauzată de inspecția efectuată de Comisie.

67

În aceste condiții, argumentele recurentelor întemeiate pe modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1/2003 și pe economia generală a articolului 20 alineatul (2) din acest regulament trebuie respinse.

68

Prin urmare, se impune respingerea primului motiv ca nefondat.

69

Prin intermediul celui de al doilea motiv, care vizează punctele 60-64 din hotărârea atacată, recurentele susțin faptul că aceasta este afectată de o eroare de drept în ceea ce privește interpretarea articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, în măsura în care acesta confirmă faptul că Comisia avea dreptul să continue inspecția în discuție în birourile sale din Bruxelles. Potrivit recurentelor, rezultă dintr‑o interpretare literală și contextuală a dispoziției menționate că aceasta nu autorizează Comisia să efectueze inspecții în incintele proprii și că ele trebuie realizate în incintele întreprinderii sau asociației de întreprinderi vizate.

70

În primul rând, ar reieși în mod clar din articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 că ar fi vorba despre inspecții la „întreprinderi și asociații de întreprinderi”. Articolul 20 alineatul (2) din acest regulament ar preciza competențele cu care ar fi învestiți inspectorii pentru a efectua inspecțiile respective, inclusiv dreptul de a intra în orice incinte, terenuri și mijloace de transport „ale întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi”, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2) litera (a) din același regulament. Celelalte competențe, și anume examinarea registrelor și a altor documente, copierea documentelor, sigilarea incintelor, a registrelor și a documentelor, interogarea angajaților întreprinderii, ar face parte integrantă din această inspecție și, prin urmare, ar trebui exercitate în incintele întreprinderii care face obiectul său.

71

În al doilea rând, dacă articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 ar trebui interpretat în sensul că locul „controlului” efectuat în temeiul acestei dispoziții nu este astfel limitat, Comisia ar avea de asemenea competența, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (e) din acest regulament, să interogheze reprezentanții întreprinderii vizate în alt loc decât în incintele acesteia din urmă sau, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (b) sau (c) din regulamentul menționat, să controleze și să copieze documentele deținute de terți, precum furnizorii serviciilor de păstrare a datelor la distanță, chiar și fără să intre în incintele întreprinderii. Ar fi însă evident că, prin adoptarea Regulamentului nr. 1/2003, legiuitorul Uniunii nu a intenționat să acorde Comisiei competențe de investigare atât de importante. O astfel de interpretare restrictivă ar fi confirmată de articolul 21 din acest regulament, potrivit căruia o decizie specifică este necesară pentru inspecția altor incinte. Dacă articolul 20 din Regulamentul nr. 1/2003 ar permite controlul registrelor și al altor documente în afara incintelor întreprinderii, articolul 21 alineatul (4) din acest regulament nu ar avea nici o utilitate.

72

În al treilea rând, nu ar fi posibil să se considere că articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 autorizează în mod implicit Comisia să controleze documentele în afara incintelor întreprinderii vizate, dat fiind că o asemenea competență nu este indispensabilă pentru a permite Comisiei să își exercite în mod eficient funcțiile în temeiul Regulamentului nr. 1/2003 și că, în lipsa acesteia, inspecția incintelor nu ar fi totuși imposibilă și nici măcar semnificativ mai dificilă. În fapt, în speță, inspectorii ar fi putut prelungi cu câteva zile durata inspecției în discuție, astfel încât să examineze toate documentele la fața locului și să nu le urmărească decât pe cele care erau pertinente. Mai mult, Tribunalul s‑ar fi întemeiat pe motive practice și de oportunitate administrativă în această privință.

73

În al patrulea rând, garanțiile aparente luate în considerare de Tribunal în ceea ce privește desfășurarea procedurii la Bruxelles nu ar avea legătură cu aspectul dacă Comisia avea competența de a continua inspecția în cauză în birourile sale.

74

Prin intermediul celui de al treilea motiv, care vizează punctele 67 și 72 din hotărârea atacată, recurentele reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept cu privire la cadrul geografic al deciziei de inspecție. Potrivit unei interpretări literale și contextuale, referirea în această decizie la incintele controlate de recurente impunea în mod evident o limită inspecțiilor autorizate în temeiul deciziei menționate. Ar rezulta că, în speță, decizia Comisiei de a inspecta alte incinte decât cele ale întreprinderii în discuție ar fi trebuit adoptată în temeiul articolului 21 din Regulamentul nr. 1/2003 și subordonată unei autorizații judiciare.

75

Comisia contestă această argumentație.

76

Prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea motiv, care trebuie analizate împreună, recurentele arată în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că era licit pentru Comisie să continue inspecția în discuție în birourile sale din Bruxelles.

77

În această privință, este necesar să se arate că, desigur, reiese atât din modul de redactare, cât și din economia articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003 că o inspecție trebuie să înceapă și ar trebui, în principiu, să se desfășoare, astfel cum prevede articolul 20 alineatul (1) din acest regulament, „la întreprinderi și asociațiile de întreprinderi” și că pentru acest motiv, pe de o parte, articolul 20 alineatul (2) litera (a) din regulamentul menționat autorizează Comisia să „intre în orice incinte, terenuri și mijloace de transport” ale acestora din urmă și, pe de altă parte, articolul 20 alineatul (3) din același regulament obligă Comisia să înștiințeze în timp util înainte de inspecție autoritatea de concurență a statului membru „pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția”. Pentru același motiv, în speță, decizia de inspecție obliga recurentele să se supună unei inspecții „în toate locurile controlat[e]” de ele.

78

Cu toate acestea, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 60 din hotărârea atacată, articolul 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 nu stabilește, după cum susțin recurentele, că controlul registrelor și al documentelor privind activitatea întreprinderilor supuse inspecției se efectuează exclusiv la sediile acestora, în orice împrejurări.

79

Același lucru este valabil în ceea ce privește decizia de inspecție, care s‑a limitat să prevadă că inspecția în discuție putea să aibă loc în toate incintele controlate de recurente.

80

Astfel cum a arătat doamna avocată generală, în esență, la punctul 76 din concluzii, efectuarea unui asemenea control în birourile Comisiei nu constituie, în sine și în raport cu un control efectuat chiar în incintele întreprinderilor care fac obiectul unei inspecții, o ingerință suplimentară în drepturile acestora, care ar necesita ca o asemenea posibilitate a Comisiei să fie prevăzută expres, fără ca ea să poată fi dedusă în mod implicit din competențele conferite acestei instituții la articolul 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Faptul că, în anumite cazuri, posibilitatea de a efectua controlul în birourile Comisiei nu ar fi indispensabilă pentru a permite Comisiei să îl efectueze nu înseamnă că o asemenea posibilitate este exclusă în orice împrejurări.

81

Într‑adevăr, motive legitime pot să determine Comisia, în egală măsură în interesul întreprinderilor vizate, să decidă să continue în birourile sale din Bruxelles inspecția datelor pe care le‑a colectat în cadrul întreprinderii vizate. În această privință trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 66 din prezenta hotărâre, timpul necesar pentru prelucrarea datelor electronice se poate dovedi a fi considerabil. Or, a constrânge Comisia să efectueze prelucrarea unor asemenea date exclusiv în incintele întreprinderii care face obiectul inspecției, atunci când este vorba despre date deosebit de voluminoase, ar putea avea drept consecință prelungirea în mod considerabil a duratei prezenței inspectorilor în incintele acestei întreprinderi, ceea ce ar putea dăuna eficacității inspecției și ar crește inutil ingerința în funcționarea întreprinderii menționate, din cauza inspecției.

82

În plus, trebuie amintit că, așa cum reiese din cuprinsul punctului 61 din hotărârea atacată, recurentele nu reproșează Comisiei faptul că, în cadrul controlului copiei‑imagini a hard disk‑ului computerului domnului J. și al copiilor tuturor e‑mailurilor găsite în computerul respectiv și în computerul domnului R., efectuat în birourile acesteia din urmă din Bruxelles, a acționat într‑un mod diferit de cel în care ar fi acționat dacă acest control s‑ar fi desfășurat în incintele recurentelor. Astfel, recurentele nu contestă faptul că controlul efectuat de Comisie în birourile sale din Bruxelles s‑a desfășurat cu respectarea strictă a dreptului lor la apărare, întrucât Comisia a asigurat pe timpul întregii durate a inspecției în discuție protecția datelor vizate și nu a depus la dosar decât documentele cu privire la care s‑a asigurat în prealabil că erau pertinente pentru această inspecție.

83

Interpretarea articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 potrivit căreia Comisia poate, dacă este cazul, să efectueze, în birourile sale din Bruxelles controlul pe care l‑a inițiat în mod valabil în incintele întreprinderii sau ale asociației de întreprinderi care făceau obiectul inspecției nu este repusă în discuție de argumentul recurentelor potrivit căruia o asemenea interpretare ar însemna ca, în ceea ce privește competența, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) litera (e) din acest regulament, de a interoga reprezentanții întreprinderii vizate, aceasta să poată fi de asemenea exercitată de Comisie în altă parte decât în incintele acestei întreprinderi. Este necesar să se amintească faptul că prezentul litigiu privește aspectul dacă Comisia a săvârșit o nelegalitate prin faptul că a continuat controlul registrelor și al altor documente privind activitatea unei întreprinderi, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003, în birourile sale din Bruxelles, iar nu exercitarea prerogativelor Comisiei vizate la articolul 20 alineatul (2) litera (e) din acest regulament.

84

Argumentul recurentelor potrivit căruia o asemenea interpretare a articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 ar acorda Comisiei posibilitatea de a controla și de a copia documente deținute de terți, aflate în afara incintelor întreprinderii care făceau obiectul inspecției, trebuie de asemenea respins. Astfel, posibilitatea Comisiei de a continua în birourile sale din Bruxelles controlul pe care l‑a inițiat în incintele întreprinderii care face obiectul inspecției nu are nici o incidență asupra aspectului dacă această instituție are dreptul, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003, să controleze și să copieze documente deținute de terți. Este necesar să se arate în această privință că faptul că Comisia continuă o inspecție în propriile birouri înseamnă că este vorba despre continuarea uneia și aceleiași inspecții, inițiată în incintele unei astfel de întreprinderi, iar nu despre un nou control, la un terț.

85

Nici interpretarea articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003 prezentată la punctul 83 din prezenta hotărâre nu este repusă în discuție de argumentul recurentelor potrivit căruia articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003, care face trimitere, în ceea ce privește inspecția altor incinte decât cele ale întreprinderii care face obiectul inspecției, la prerogativele Comisiei vizate la articolul 20 alineatul (2) literele (a)-(c) din Regulamentul nr. 1/2003, ar fi lipsit de sens dacă s‑ar deduce din acest articol 20 că instituția menționată este autorizată să inspecteze documentele în afara incintelor întreprinderii respective. Astfel, articolul 21 din Regulamentul nr. 1/2003 privește o situație total diferită de cea vizată la articolul 20 din acest regulament, și anume, posibilitatea Comisiei de a efectua inspecții în alte incinte decât incintele profesionale ale întreprinderii vizate, cum ar fi domiciliul sau mijloacele de transport ale membrilor personalului acesteia, din moment ce există o suspiciune rezonabilă că acolo sunt păstrate registre sau alte documente privind activitatea legate de domeniul care face obiectul inspecției ce ar putea fi pertinente pentru a dovedi o încălcare gravă a articolului 101 sau 102 TFUE.

86

În ceea ce privește argumentul recurentelor potrivit căruia competențele de verificare cu care este învestită Comisia în materie de concurență sunt bine delimitate, aceasta nu înseamnă totuși că, după cum reiese din cuprinsul punctului 64 din prezenta hotărâre, aceste competențe trebuie interpretate restrictiv, fapt care ar putea aduce atingere exercitării lor efective în anumite împrejurări și ar putea lipsi astfel de efect util dispozițiile articolului 20 din Regulamentul nr. 1/2003.

87

Este necesar să se precizeze însă, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctele 67 și 78 din concluzii, că Comisia nu poate utiliza posibilitatea, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003, de a continua în birourile sale din Bruxelles controlul registrelor și al altor documente privind activitatea întreprinderilor care fac obiectul inspecției decât atunci când poate să considere în mod legitim că este justificat să facă aceasta în interesul eficacității inspecției sau pentru a evita o ingerință excesivă în funcționarea întreprinderii vizate.

88

În speță, după cum reiese din prezentarea faptelor constatate de Tribunal, amintită în esență la punctele 14-19 din prezenta hotărâre, inspectorii au petrecut în total patru zile în incintele Nexans France, și anume între 28 și 30 ianuarie 2009 și apoi în 3 februarie 2009. Ei au realizat o copie a anumitor date și le‑au transferat pe SIED care au fost puse în plicuri sigilate și aduse în birourile Comisiei, la Bruxelles. Ulterior, examinarea, în prezența reprezentanților Nexans, a tuturor datelor înregistrate pe SIED aduse la Bruxelles a durat 8 zile lucrătoare, între 2 și 11 martie 2009, ceea ce implică faptul că, la momentul în care Comisia a decis să continue inspecția în discuție în birourile sale din Bruxelles, rămânea un volum deosebit de important de date numerice care trebuiau examinate.

89

În aceste condiții, trebuie să se considere că Comisia nu a săvârșit o nelegalitate prin faptul că a decis să continue inspecția în discuție în birourile sale din Bruxelles. Astfel, având în vedere elementele de fapt constatate de Tribunal, Comisia putea să considere în mod legitim că era justificat să continue această inspecție în birourile sale din Bruxelles, evitând în acest mod să prelungească durata prezenței inspectorilor în incintele Nexans, în interesul eficacității inspecției și pentru a evita o ingerință excesivă în funcționarea acestei întreprinderi.

90

Într‑adevăr, așa cum reiese din cuprinsul punctului 80 din prezenta hotărâre, posibilitatea Comisiei de a continua controlul registrelor și al altor documente privind activitatea unei întreprinderi, în temeiul articolului 20 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1/2003, în birourile sale din Bruxelles este subordonată constatării că o asemenea continuare nu implică nici o încălcare a dreptului la apărare și nu constituie o ingerință suplimentară în drepturile întreprinderilor vizate în raport cu cea care este inerentă realizării unei inspecții în incintele acestora. Or, o astfel de atingere ar trebui constatată dacă continuarea acestui control în birourile Comisiei din Bruxelles ar implica pentru întreprinderea care face obiectul inspecției costuri suplimentare rezultate din simplul fapt al continuării respective. Rezultă că, atunci când aceasta din urmă poate implica asemenea costuri suplimentare, Comisia nu poate să o efectueze decât cu condiția de a accepta să ramburseze costurile menționate atunci când îi este prezentată o cerere motivată corespunzător în acest sens de către întreprinderea vizată.

91

Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se respingă al doilea și al treilea motiv ca nefondate.

92

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, care vizează punctele 156 și 157 din hotărârea atacată, recurentele arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din lipsa efectelor încălcării în discuție. Recurentele susțin că în cererea de sesizare a instanței au explicat în detaliu motivul pentru care considerau că majoritatea vânzărilor vizate de încălcarea în cauză nu fuseseră afectate de această încălcare. Deși Tribunalul nu a contestat explicațiile respective, ar fi refuzat să considere că lipsa efectelor era un factor determinant pentru stabilirea coeficientului pentru gravitate al încălcării în discuție, iar aceasta pentru simplul motiv că punctul 22 din Orientările din 2006 nu ar impune Comisiei să țină seama de impactul concret al încălcării asupra pieței. Or, Tribunalul nu ar fi obligat de aceste orientări atunci când se pronunță pe baza competenței sale de fond, în cadrul căreia ar trebui să efectueze propria apreciere, ținând seama de toate împrejurările speței. Decizia Tribunalului în această privință ar fi, așadar, viciată prin refuzul său de a‑și exercita competența de fond pentru a aprecia nivelul amenzii stabilite de Comisie în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 261 TFUE și ale articolului 31 din Regulamentul nr. 1/2003.

93

În memoriul în replică, recurentele arată că raționamentul Curții în Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia (C‑99/17 P, EU:C:2018:773), care a determinat‑o să anuleze hotărârea atacată cu recursul respectiv, poate fi transpus în speță.

94

Comisia respinge această argumentație.

95

Este necesar să se amintească, în primul rând, că Tribunalul este singurul competent să controleze modalitatea în care Comisia a apreciat în fiecare caz concret gravitatea comportamentelor ilicite. În cadrul recursului, controlul Curții are ca obiect, pe de o parte, să examineze în ce măsură Tribunalul a luat în considerare în mod corect din punct de vedere juridic toți factorii esențiali pentru aprecierea gravității unui anumit comportament în lumina articolului 101 TFUE și a articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003 și, pe de altă parte, să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale la toate argumentele invocate în susținerea cererii de anulare a amenzii sau de reducere a cuantumului acesteia (Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctul 128, și Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 192).

96

În al doilea rând, potrivit jurisprudenței Curții, competența de fond recunoscută instanței Uniunii la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE, autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată (Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 193 și jurisprudența citată).

97

În al treilea rând, deși exercitarea acestei competențe de fond nu echivalează totuși cu un control din oficiu, iar procedura este în contradictoriu, instanța Uniunii este obligată, în exercitarea competențelor prevăzute la articolele 261 TFUE și 263 TFUE, să examineze orice critică, de drept sau de fapt, prin care se urmărește să se demonstreze că cuantumul amenzii nu este adecvat în raport cu gravitatea și cu durata încălcării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctele 194 și 195, precum și jurisprudența citată).

98

Or, contrar a ceea ce arată recurentele, reiese din hotărârea atacată că Tribunalul și‑a îndeplinit această obligație.

99

Desigur, Tribunalul nu a considerat în mod explicit că argumentele recurentelor care vizau pretinsa lipsă a efectelor încălcării în discuție nu erau susceptibile să îl determine, în exercitarea competenței sale de fond, să reducă amenzile care au fost aplicate acestora din urmă în decizia în litigiu. Or, în ceea ce privește exercitarea unei competențe conferite în mod explicit de către legiuitor instanței Uniunii, este important ca Curtea să poată verifica, în cadrul unei proceduri de recurs în care realitatea unei astfel de exercitări este contestată de o parte, că Tribunalul a exercitat în mod real această competență, în conformitate cu jurisprudența amintită la punctul 96 din prezenta hotărâre.

100

Reiese totuși din hotărârea atacată, în mod implicit, dar cert, că Tribunalul și‑a exercitat competența de fond și că a ajuns la concluzia vizată la punctul precedent.

101

În această privință este necesar să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții în materie de recursuri, motivarea unei decizii a Tribunalului poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pe care s‑a întemeiat Tribunalul, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 2016, Trafilerie Meridionali/Comisia, C‑519/15 P, EU:C:2016:682, punctul 41, precum și Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Villeroy & Boch Austria/Comisia, C‑626/13 P, EU:C:2017:54, punctul 42 și jurisprudența citată).

102

În speță, la punctele 138-188 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat diferitele cereri ale recurentelor prin care urmăreau obținerea unei reduceri a cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate în decizia în litigiu. Or, Tribunalul a amintit, încă de la inițierea acestei examinări, la punctul 138 din hotărârea respectivă, că controlul legalității care revine Tribunalului în această privință este completat de competența de fond care este recunoscută instanței Uniunii de articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, în conformitate cu articolul 261 TFUE.

103

În aceste condiții, este necesar să se considere că, efectuând această examinare, Tribunalul a respectat competența sa de fond în cadrul controlului legalității deciziei în litigiu.

104

În ceea ce privește argumentele recurentelor întemeiate pe pretinsa lipsă a efectelor încălcării în discuție, care sunt examinate la punctele 156 și 157 din hotărârea atacată, este adevărat că, la punctul 156 din această hotărâre, Tribunalul a amintit că, potrivit chiar textului punctului 22 din Orientările din 2006, în cadrul aprecierii gravității încălcării în vederea calculării amenzii, Comisia nu trebuie să țină seama în mod obligatoriu de impactul real al încălcării asupra pieței sau de lipsa acestuia, în calitate de factor agravant sau atenuant. Această apreciere ar putea lăsa să se înțeleagă că Tribunalul s‑a limitat în această privință la simpla sa misiune de a controla legalitatea deciziei în litigiu în raport cu, printre altele, Orientările din 2006. Or, deși sunt obligatorii pentru Comisie însăși, în măsura în care aceasta își impune astfel restricții în exercitarea puterii sale de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 211), Orientările din 2006 nu se impun, în schimb, instanței Uniunii, în special în exercitarea competenței sale de fond vizate la punctul 96 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2011, KME Germany și alții/Comisia, C‑389/10 P, EU:C:2011:810, punctele 102 și 103), chiar dacă acesta poate în mod legitim să decidă să se inspire din ele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Aloys F. Dornbracht/Comisia, C‑604/13 P, EU:C:2017:45, punctul 75).

105

Totuși, este necesar să se arate că, la același punct din hotărârea atacată, Tribunalul și‑a urmat raționamentul constatând că este suficient ca nivelul stabilit de Comisie pentru proporția din valoarea vânzărilor ce urmează a fi luat în considerare să fie justificat prin alte elemente susceptibile să influențeze determinarea gravității în temeiul punctului 22 din Orientările din 2006, precum natura însăși a încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților și sfera sa geografică. Or, acestea sunt tocmai elementele pe care s‑a întemeiat Comisia în speță pentru a stabili gravitatea încălcării în discuție, astfel cum a amintit Tribunalul la punctul 145 din hotărârea atacată.

106

Prin faptul că a făcut referire la aceste elemente în acest context, Tribunalul a decis astfel, în mod implicit, dar necesar, în exercitarea competenței sale de fond, că pretinsa lipsă a efectelor încălcării în discuție nu era susceptibilă, din cauza existenței acestor alte elemente, să îl determine să reducă amenzile care fuseseră aplicate recurentelor în decizia în litigiu. Rezultă de altfel că, pentru acest motiv, Tribunalul a concluzionat, la punctul 157 din hotărârea atacată, că argumentele referitoare la această pretinsă lipsă a efectelor trebuiau respinse.

107

Trebuie adăugat faptul că această interpretare a hotărârii atacate se impune indiferent dacă este luată în considerare versiunea inițială a punctului 156 din această hotărâre sau cea care a rezultat din Ordonanța de îndreptare din 4 mai 2020.

108

Situația din speță se distinge de cea în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia (C‑99/17 P, EU:C:2018:773), în care Tribunalul a omis să furnizeze un răspuns la un argument al recurentei care viza exercitarea competenței sale de fond.

109

Faptul că în speță Tribunalul nu a omis să ia în considerare competența sa de fond este de altfel confirmat prin faptul că, la punctul 188 din hotărârea atacată, a ajuns la concluzia potrivit căreia cererea recurentelor de a reduce cuantumul amenzilor care le‑au fost impuse trebuia respinsă din cauza faptului că, pe de o parte, motivele și argumentele invocate de acestea în susținerea cererii respective au fost respinse și, pe de altă parte, că nu existau elemente care ar fi în speță de natură să justifice o reducere a cuantumului acestor amenzi.

110

În consecință, al patrulea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

111

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, care vizează punctele 180-184 din hotărârea atacată, recurentele susțin că constatarea Tribunalului potrivit căreia, din cauza participării recurentelor la configurația europeană a înțelegerii, Comisia avea dreptul să majoreze cu 2 % coeficientul pentru gravitate utilizat pentru a calcula cuantumul amenzilor care le‑au fost aplicate este afectată de o eroare vădită de apreciere și de o lipsă de motivare în ceea ce privește măsura în care configurația europeană putea cauza un prejudiciu suplimentar concurenței în SEE. Potrivit recurentelor, Tribunalul nu se poate limita să considere că nu există nicio îndoială că configurația europeană a consolidat atingerea adusă concurenței, cu atât mai mult cu cât configurația A/R a înțelegerii era, în ansamblu, pusă în aplicare pe deplin. În plus, Comisia și Tribunalul ar fi recunoscut că recurentele au prezentat probe din care reieșea că nicio vânzare europeană către clienții europeni nu fusese afectată.

112

Potrivit Comisiei, acest motiv este nefondat.

113

Este necesar să se arate că acest motiv se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Astfel, contrar celor susținute de recurente, Tribunalul nu a considerat nicidecum că acestea din urmă au demonstrat că încălcarea în discuție nu avusese impact asupra vânzărilor europene în ansamblu. Dimpotrivă, Tribunalul a constatat, la punctul 181 din hotărârea atacată, că configurația europeană a înțelegerii implicase un angajament suplimentar de împărțire a proiectelor care depășea regulile de atribuire existente în configurația A/R a înțelegerii.

114

În aceste împrejurări, constatarea Tribunalului care figurează la punctul 182 din hotărârea atacată, potrivit căreia nu exista nicio îndoială că împărțirea proiectelor privind cablurile electrice subterane și submarine în cadrul configurației europene a înțelegerii a agravat atingerea adusă concurenței cauzată în SEE de configurația A/R a înțelegerii menționate, nu este afectată de nici o lipsă de motivare.

115

De asemenea, trebuie să se constate că Tribunalul nu a săvârșit nici o eroare de drept atunci când a apreciat că împărțirea proiectelor între întreprinderile europene constituia o atingere suplimentară adusă concurenței în raport cu cea care rezulta din configurația A/R a înțelegerii. Astfel, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 126 din concluzii, legătura strânsă care exista între cele două configurații nu schimba cu nimic faptul că configurația europeană a înțelegerii reprezenta prin natura sa un angajament distinct de împărțire a proiectelor, care nu era inerent configurației A/R a înțelegerii. Prin urmare, constatarea Tribunalului potrivit căreia această încălcare suplimentară săvârșită poate fi sancționată în mod legitim printr‑o amendă majorată nu este afectată de o eroare de apreciere.

116

Rezultă că al cincilea motiv trebuie respins ca nefondat.

117

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de recurente în susținerea recursului formulat nu poate fi admis, acesta trebuie respins în integralitate.

118

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

119

Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște: