HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)

15 iunie 2017 ( *1 )

„Trimitere preliminară — Dumping — Regulamentul (CE) nr. 1472/2006 — Importuri de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam — Validitatea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 — Procedură de reexaminare a măsurilor antidumping care urmează să expire — Importatori independenți — Eșantionare — Interesul Uniunii Europene”

În cauza C‑349/16,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță Neerlandofon din Bruxelles, Belgia), prin decizia din 3 iunie 2016, primită de Curte la 24 iunie 2016, în procedura

T.KUP SAS

împotriva

Belgische Staat,

CURTEA (Camera a opta),

compusă din domnul M. Vilaras (raportor), președinte de cameră, și domnii M. Safjan și D. Šváby, judecători,

avocat general: M. Szpunar,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

—	pentru T.KUP SAS, de A. Tallon și de D. Geernaert, advocaten;

—	pentru guvernul belgian, de C. Pochet și de M. Jacobs, în calitate de agenți;

—	pentru Consiliul Uniunii Europene, de H. Marcos Fraile, în calitate de agent, asistată de N. Tuominen, avocat;

—	pentru Comisia Europeană, de J.‑F. Brakeland și de T. Maxian Rusche, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

Cererea de decizie preliminară privește aprecierea validității Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 al Consiliului din 22 decembrie 2009 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele expediate din RAS Macao, indiferent dacă acestea sunt declarate ca originare din RAS Macao sau nu, în urma unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului (JO 2009, L 352, p. 1), în raport cu articolul 2, cu articolul 3, cu articolul 11 alineatele (2), (5) și (9), cu articolul 17 alineatul (1) și cu articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 1996, L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 461/2004 al Consiliului din 8 martie 2004 (JO 2004, L 77, p. 12, Ediție specială, 11/vol. 34, p. 171) (denumit în continuare „regulamentul antidumping de bază”).

2	Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între T.KUP SAS, pe de o parte, și statul belgian, pe de altă parte, în legătură cu rambursarea taxelor antidumping pe care aceasta le‑a achitat pentru importul de încălțăminte provenită din China și din Vietnam.

Cadrul juridic

3	Articolul 6 alineatul (8) din regulamentul antidumping de bază prevede: „Cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 18, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează concluziile trebuie verificată în măsura posibilului.”

Articolul 11 din acest regulament prevede:

„[…]

(2) O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. O reexaminare a măsurilor care urmează să expire are loc fie la inițiativa Comisiei, fie pe baza cererii prezentate de către producătorii comunitari sau în numele lor și măsura rămâne în vigoare până la stabilirea rezultatelor reexaminării.

Se efectuează o reexaminare a măsurilor care urmează să expire atunci când cererea conține suficiente elemente de probă că suprimarea măsurilor ar favoriza probabil continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului. Această probabilitate poate fi indicată, de exemplu, de dovada continuării dumpingului și a prejudiciului sau de dovada că eliminarea prejudiciului se datorează în totalitate sau parțial existenței măsurilor sau de dovada că situația exportatorilor sau condițiile pieței sunt de asemenea natură încât implică probabilitatea unor noi practici de dumping care produc prejudicii.

În cadrul anchetelor efectuate în temeiul prezentului alineat, exportatorii, importatorii, reprezentanții țărilor exportatoare și producătorii din Comunitate au posibilitatea de a dezvolta, de a respinge sau de a comenta tezele expuse în cererea de reexaminare, iar concluziile țin seama de toate elementele de probă pertinente și documentate prezentate corespunzător pentru a stabili dacă suprimarea măsurilor ar fi sau nu de natură să favorizeze continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului.

În Jurnalul Oficial al [Uniunii Europene] se publică un aviz de expirare iminentă, la o dată adecvată, în decursul ultimului an din perioada de aplicare a măsurilor în sensul prezentului alineat. Ulterior, producătorii din Comunitate sunt abilitați să prezinte o cerere de reexaminare în conformitate cu al doilea paragraf, cel târziu cu trei luni înaintea încheierii perioadei de cinci ani. Trebuie, de asemenea, publicat un aviz în care se anunță expirarea efectivă a măsurilor în temeiul prezentului alineat.

[…]

(5) Dispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea anchetelor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4) ale acestui articol. Reexaminările efectuate în temeiul alineatelor (2) și (3) se desfășoară cu diligență și sunt finalizate, în mod normal, în termen de douăsprezece luni de la data inițierii lor. Reexaminările efectuate în temeiul alineatelor (2) și (3) se finalizează, în oricare dintre cazuri, în termen de cincisprezece luni de la data inițierii lor. Reexaminările efectuate în conformitate cu alineatul (4) se finalizează, în oricare dintre cazuri, în termen de nouă luni de la data inițierii lor. În cazul în care se inițiază o reexaminare în temeiul alineatului (2) în timp ce o reexaminare în temeiul alineatului (3) este în desfășurare în cadrul aceleiași proceduri, reexaminarea în temeiul alineatului (3) se finalizează în același termen prevăzut anterior pentru reexaminarea întreprinsă în temeiul alineatului (2).

Comisia prezintă o propunere de acțiune Consiliului cu cel puțin o lună înainte de expirarea termenelor menționate anterior.

În cazul în care ancheta nu este finalizată în termenele menționate anterior, măsurile:

—	expiră, în cadrul anchetelor efectuate în temeiul alineatului (2);

—

expiră, în cazul anchetelor efectuate în paralel în temeiul alineatelor (2) și (3), în cazul în care, fie ancheta efectuată în conformitate cu alineatul (2) a fost inițiată în timp ce o revizuire efectuată în conformitate cu alineatul (3) era în desfășurare în cadrul aceleiași proceduri, fie astfel de reexaminări au fost inițiate în același timp, fie

—	rămân neschimbate, în cazul anchetelor efectuate în temeiul alineatelor (3) și (4). Un aviz cu privire la expirarea efectivă sau menținerea măsurilor în temeiul prezentului alineat trebuie publicat în consecință în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

[…]

(9) În toate anchetele de reexaminare sau de rambursare efectuate în temeiul prezentului articol, Comisia aplică, în măsura în care circumstanțele nu s‑au schimbat, aceeași metodă ca și în ancheta care a avut ca rezultat impunerea taxei, ținându‑se seama de dispozițiile articolului 2, în special de alineatele (11) și (12), și de dispozițiile articolului 17.

[…]”

Potrivit articolului 17 alineatul (1) din regulamentul menționat:

„În cazul în care numărul reclamanților, al exportatorilor sau al importatorilor, al tipului de produse sau de tranzacții este mare, ancheta se poate limita la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane reprezentative statistic întocmite pe baza informațiilor disponibile în momentul alegerii sau la cel mai mare volum de producție, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul anchetei, ținând seama de timpul disponibil.”

Articolul 21 din același regulament prevede:

„(1) Pentru a se determina dacă este în interesul Comunității să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv pe cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor și consumatorilor ei, și o astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale. Este permis să nu se aplice măsuri stabilite pe baza dumpingului și a prejudiciului constatate atunci când autoritățile, ținând seama de toate informațiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Comunității să se aplice astfel de măsuri.

(2) Pentru ca autoritățile să dispună de o bază fiabilă care să le permită să țină seama de toate punctele de vedere și de toate informațiile atunci când hotărăsc dacă instituirea de măsuri este în interesul Comunității, reclamanții, importatorii, asociația lor reprezentativă și organizațiile reprezentative ale utilizatorilor și consumatorilor pot, în termenele stabilite în avizul de deschidere a anchetei antidumping, să se facă cunoscuți și să furnizeze informații Comisiei. Aceste informații sau sinteze adecvate ale acestora sunt comunicate celorlalte părți desemnate în prezentul articol, care sunt abilitate să dea un răspuns.

(3) Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să fie audiate. Aceste cereri sunt acceptate atunci când sunt prezentate în scris în termenele stabilite în alineatul (2) și atunci când menționează motivele speciale ale unei audieri în ceea ce privește interesul Comunității.

(4) Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot prezenta observații privind aplicarea taxelor provizorii impuse. Pentru a fi luate în considerare, aceste observații trebuie primite în termen de o lună de la aplicarea acestor măsuri și trebuie comunicate celorlalte părți care sunt abilitate să dea un răspuns, eventual sub formă de sinteze adecvate.

(5) Comisia examinează toate informațiile care i‑au fost supuse atenției în mod corect și stabilește în ce măsură sunt reprezentative; rezultatele acestei examinări, precum și un aviz privind fundamentarea acestor informații sunt comunicate comitetului consultativ. Echilibrul dintre opiniile exprimate în cadrul comitetului trebuie luat în considerare de către Comisie în ceea ce privește orice propunere făcută în aplicarea articolului 9.

(6) Părțile care au acționat în conformitate cu alineatul (2) pot cere să le fie comunicate faptele și considerațiile pe baza cărora este probabil să se bazeze deciziile finale. Această informație se furnizează în măsura posibilului și fără a se aduce atingere oricărei decizii ulterioare luate de Comisie sau Consiliu.

(7) Informația nu este luată în considerare decât atunci când este susținută de elemente de probă concludente pe care se bazează valabilitatea acesteia.”

Potrivit considerentelor (12), (13), (34)-(38), (489), (490) și (502) ale Regulamentului nr. 1294/2009:

„(12)

Având în vedere numărul mare de producători‑exportatori din țările în cauză, de producători din Uniune și de importatori implicați în anchetă, în avizul de inițiere s‑a prevăzut posibilitatea aplicării unei eșantionări, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul [antidumping] de bază.

(13)

Pentru a permite Comisiei să hotărască dacă era necesar să recurgă la procedura de eșantionare și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, producătorii‑exportatori și reprezentanții acestora, precum și producătorii și importatorii din Uniune au fost invitați să își declare identitatea și să furnizeze informațiile prevăzute în avizul de inițiere.

[…]

(34)

Pe baza informațiilor disponibile au fost contactați 139 de importatori. La formularul de eșantionare au răspuns 22 de importatori independenți, dintre care 21 au acceptat să fie incluși în eșantion. Potrivit datelor transmise de aceștia, cei 21 de importatori reprezentau 12 % din importurile produsului în cauză provenite din [Republica Populară Chineză] și 40 % din importurile provenite din Vietnam (în [perioada anchetei de reexaminare]).

(35)

Primii cinci importatori (Adidas, Clarks, Nike, Puma și Timberland) reprezentau aproximativ 18 % din importurile în cauză, toți aceștia raportând importuri semnificative din ambele țări. Prin urmare, s‑a considerat că un eșantion compus din aceste cinci societăți este reprezentativ în sensul articolului 17 alineatul (1) din regulamentul [antidumping] de bază, adică în ceea ce privește volumul importurilor.

(36)

Cu toate acestea, pentru a reflecta mai bine distribuția geografică a importatorilor și diferențele între tipurile de încălțăminte importată, au mai fost selectați încă trei importatori. În această privință, răspunsurile la formularele de eșantionare păreau să indice că majoritatea importatorilor respondenți operau cu volume mult mai reduse și importau mărci de încălțăminte mai puțin cunoscute/la modă sau încălțăminte la preț ridicat. Modelul de afaceri și segmentele de produse comercializate ale acestor importatori mai mici păreau a fi distincte de cele ale importatorilor principali, iar acești importatori mici păreau să dețină, împreună, o cotă importată a importurilor în cauză. Prin urmare, s‑a considerat important ca și acești importatori să fie reprezentați, realitatea economică a acestor societăți putând fi diferită de cea a importatorilor mari menționați în considerentul (35).

(37)	Din aceste motive, a fost selectat un eșantion de opt importatori, format din primii cinci importatori și trei importatori mai mici. Aceștia reprezintă aproximativ 10 % din importurile provenite din [Republica Populară Chineză] și aproximativ 34 % din importurile provenite din Vietnam.

(38)

Toți importatorii care au cooperat și care au arătat că sunt dispuși să coopereze au avut posibilitatea de a‑și prezenta observațiile în ceea ce privește selectarea eșantionului. Societăților eșantionate li s‑au trimis chestionare spre completare. Șapte dintre importatorii eșantionați au răspuns în termenul stabilit. Deoarece nu a cooperat, cel de‑al optulea importator eșantionat a fost exclus în cele din urmă din eșantion.

[…]

(489)

Pe de altă parte, impactul taxelor antidumping dintre 2006 și începutul PAR asupra importatorilor, distribuitorilor/comercianților cu amănuntul și consumatorilor nu a fost disproporționat. Dacă măsurile vor continua și presupunând că cererea va scădea în continuare ca urmare a crizei economice, impactul taxelor antidumping asupra tuturor actorilor ar putea fi mai puternic decât în trecut. Cu toate acestea, având în vedere stare[a] în general bună și flexibilitatea dovedită a importatorilor, precum și poziția pe piață în general solidă a distribuitorilor/comercianților cu amănuntul, care își pot diversifica substanțial gama de produse, se poate presupune că acești operatori nu vor fi afectați în mod disproporționat pe termen mediu și scurt. În ceea ce privește consumatorii, nu au existat creșteri sesizabile ale prețurilor după instituirea taxelor antidumping și, având în vedere rezultatele analizei [privind perioada ulterioară perioadei anchetei de reexaminare], nu există indicii potrivit cărora prețurile de consum vor crește disproporționat în viitor.

(490)

În concluzie, ancheta de reexaminare nu a constatat motive întemeiate care să nu justifice menținerea măsurilor antidumping [a se citi «pentru care măsurile antidumping să nu fie menținute»].

[…]

(502)

S‑a afirmat că lipsește o analiză a beneficiilor potențiale ale întreruperii măsurilor pentru importatori. În această privință, se remarcă faptul că, potrivit textului articolului 21 din regulamentul antidumping de bază, trebuie să se analizeze dacă există motive întemeiate să nu se aplice măsuri antidumping. În cadrul unei reexaminări a măsurilor care urmează să expire aceasta înseamnă că trebuie să se analizeze dacă există motive întemeiate să nu se mențină măsurile, respectiv trebuie să se identifice efecte negative ale unei prelungiri a acestor măsuri, iar aceste efecte trebuie să fie comparate cu beneficiile aduse industriei din Uniune pentru a se evalua dacă acele efecte negative sunt disproporționate. Prin urmare, din punct de vedere juridic, scenariul opus, respectiv lăsarea măsurilor să expire, trebuie analizat în profunzime numai dacă există indicii specifice că menținerea măsurilor ar constitui o povară disproporționată pentru importatori, comercianți cu amănuntul sau consumatori. Nu s‑au găsit astfel de indicii. Cu toate acestea și exclusiv în spiritul dezbaterii, s‑ar putea afirma următoarele despre efectele probabile asupra importatorilor, comercianților cu amănuntul și consumatorilor în cazul expirării măsurilor. În ceea ce privește importatorii, ancheta a arătat că o anumită parte din pierderea rentabilității lor din 2005 până la [perioada anchetei de reexaminare] ar putea fi rezultatul plătirii taxelor antidumping. În cazul în care măsurile expiră și toate celelalte costuri rămân stabile, aceste costuri ar dispărea și, în acest sens, profitul ar putea atinge un nivel superior celui de aproximativ 20 % constatat în cursul anchetei. În ceea ce privește comercianții cu amănuntul, nu reiese clar din informațiile din dosar dacă ar beneficia de o expirare a măsurilor, întrucât importatorii incluși în eșantion nu și‑au adaptat întotdeauna prețurile de revânzare atunci când prețurile la import au scăzut, după cum se poate constata prin compararea mediei aritmetice a prețurilor la import cu media aritmetică a prețurilor de revânzare din 2007 până la [perioada anchetei de reexaminare].

În ceea ce privește consumatorii, este și mai puțin probabil ca expirarea măsurilor să ducă la scăderea prețurilor, având în vedere că prețurile cu amănuntul au rămas în mare parte stabile, în pofida fluctuației prețurilor la import din 2005 până la [perioada anchetei de reexaminare]. În plus, este deopotrivă puțin probabil că o creștere a posibilităților de alegere ar prezenta beneficii pentru consumatori, având în vedere că nu există elemente în dosar care să demonstreze că posibilitățile de alegere ale consumatorilor au fost afectate de instituirea măsurilor antidumping. În orice caz, toate aceste argumente nu pot modifica concluziile generale potrivit cărora nu există motive întemeiate pentru a nu mai menține măsurile.”

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1294/2009 prevede:

„Se instituie o taxă antidumping definitivă la importurile de încălțăminte cu fețe din piele naturală sau reconstituită, cu excepția încălțămintei sport, a încălțămintei cu tehnologie specială, a papucilor de casă și a altor tipuri de încălțăminte de interior și a încălțămintei cu vârf de protecție, originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam și înregistrate sub următoarele coduri NC: 6403 20 00, ex 6403 51 05, ex 6403 51 11, ex 6403 51 15, ex 6403 51 19, ex 6403 51 91, ex 6403 51 95, ex 6403 51 99, ex 6403 59 05, ex 6403 59 11, ex 6403 59 31, ex 6403 59 35, ex 6403 59 39, ex 6403 59 91, ex 6403 59 95, ex 6403 59 99, ex 6403 91 05, ex 6403 91 11, ex 6403 91 13, ex 6403 91 16, ex 6403 91 18, ex 6403 91 91, ex 6403 91 93, ex 6403 91 96, ex 6403 91 98, ex 6403 99 05, ex 6403 99 11, ex 6403 99 31, ex 6403 99 33, ex 6403 99 36, ex 6403 99 38, ex 6403 99 91, ex 6403 99 93, ex 6403 99 96, ex 6403 99 98 și ex 6405 10 00 […]

[…]”

Litigiul principal și întrebările preliminare

T.KUP, al cărei sediu social se află la Toulouse (Franța), a importat, în perioada 28 iunie 2006-24 ianuarie 2011, prin portul Antwerpen (Belgia), 26 de încărcături de pantofi produși în China, cumpărați de la distribuitorul taiwanez Eastern Shoes Collection Co. Ltd, pentru care au fost percepute taxe antidumping la o cotă de 16,5 %, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 553/2006 al Comisiei din 23 martie 2006 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam (JO 2006, L 98, p. 3), al Regulamentului (CE) nr. 1472/2006 al Consiliului din 5 octombrie 2006 de instituire a unui drept antidumping definitiv și de percepere definitivă a dreptului provizoriu instituit asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și din Vietnam (JO 2006, L 275, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 50, p. 3, rectificare în JO 2007, L 130, p. 48) și al Regulamentului nr. 1294/2009.

10	La 27 iunie 2012, T.KUP a introdus la Inspectoratul vamal Antwerpen (Belgia) o cerere de rambursare a taxelor astfel percepute, întemeindu‑se pe Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul (C‑249/10 P, EU:C:2012:53).

La 14 septembrie 2012, această cerere a făcut obiectul unei decizii de respingere. La 25 februarie 2013, T.KUP a contestat această decizie la Direcția regională pentru taxe vamale și accize Antwerpen (Belgia). La 18 aprilie 2013, direcția menționată a informat T.KUP cu privire la intenția sa de a‑i respinge cererea.

12	La 7 iunie 2013, aceeași direcție a informat T.KUP că suspendă procedura în așteptarea soluționării unor cauze‑pilot.

13	La 24 octombrie 2013, T.KUP a introdus o cale de atac administrativă împotriva neadoptării unei decizii în termenul prevăzut, iar apoi, la 2 septembrie 2014, o acțiune la instanța de trimitere împotriva lipsei unei decizii cu privire la calea de atac administrativă menționată.

În aceste împrejurări, Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță Neerlandofon din Bruxelles, Belgia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

Regulamentul nr. 1294/2009 este lipsit de validitate în privința unui importator precum cel din litigiul principal, întrucât încalcă articolul 17 alineatul (1) din regulamentul antidumping de bază, având în vedere că Comisia a utilizat pentru reexaminare un eșantion alcătuit numai din 8 importatori, deși ar fi trebuit examinat un număr rezonabil de 21 de importatori?

Regulamentul nr. 1294/2009 este lipsit de validitate în privința unui importator precum cel din litigiul principal, întrucât încalcă articolul 11 alineatul (2) al treilea paragraf din regulamentul antidumping de bază, având în vedere că, în cadrul examinării sale, Comisia, incluzând în eșantion 5 importatori mari și numai 3 importatori mici și, în plus, luând în considerare în principal datele furnizate de cei 5 importatori mari, nu a ținut seama în mod suficient în reexaminarea sa de probele prezentate?

Regulamentul nr. 1294/2009 este lipsit de validitate în privința unui importator precum cel din litigiul principal, întrucât încalcă articolele 2 și 3 din regulamentul antidumping de bază și/sau articolul 11 alineatele (2), (5) și (9) din același regulament, având în vedere că, în cadrul reexaminării sale, Comisia nu a dispus de suficiente date pentru a putea constata că se realizează în continuare importuri care fac obiectul unui dumping și că astfel se produce un prejudiciu?

Regulamentul nr. 1294/2009 este lipsit de validitate în privința unui importator precum cel din litigiul principal, întrucât încalcă articolul 21 din regulamentul antidumping de bază, având în vedere că, în cadrul reexaminării sale, Comisia impune condiția existenței anumitor indicii potrivit cărora un importator este afectat în mod disproporționat de o prelungire?”

Cu privire la admisibilitatea cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

Consiliul Uniunii Europene a susținut, în observațiile sale scrise, că cererea de decizie preliminară trebuie să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât instanța de trimitere nu a realizat o verificare autonomă a validității Regulamentului nr. 1294/2009, limitându‑se la reiterarea îndoielilor formulate de T.KUP în această privință.

Trebuie amintit că din spiritul de cooperare care trebuie să guverneze procedura trimiterii preliminare reiese că este indispensabilă expunerea de către instanța națională, în decizia sa de trimitere, a motivelor exacte pentru care consideră că un răspuns la întrebările sale privind interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții din dreptul Uniunii este necesar pentru soluționarea litigiului (a se vedea Hotărârile din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 24, și Hotărârea Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 47, precum și jurisprudența citată).

Prin urmare, este important ca instanța națională să indice în special motivele exacte care au determinat‑o să ridice problema validității anumitor dispoziții din dreptul Uniunii și să expună motivele de nevaliditate care, în consecință, consideră că ar putea fi reținute. O astfel de cerință reiese și din articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții (a se vedea Hotărârile din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 25, și Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 48, precum și jurisprudența citată) și din Recomandările în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2012, C 338, p. 1, punctul 22) (a se vedea în acest sens Ordonanța din 11 ianuarie 2017, Boudjellal, C‑508/16, nepublicată, EU:C:2017:6, punctul 22).

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, informațiile furnizate în deciziile de trimitere sunt destinate nu numai să permită Curții să dea răspunsuri utile, ci și să ofere guvernelor statelor membre, precum și celorlalte persoane interesate posibilitatea de a prezenta observații, conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Revine Curții obligația de a veghea ca această posibilitate să fie salvgardată, ținând cont de faptul că, în temeiul acestui articol, numai deciziile de trimitere sunt notificate persoanelor interesate, însoțite de o traducere în limba oficială a fiecărui stat membru, iar nu și dosarul național transmis eventual la Curte de instanța de trimitere (a se vedea Hotărârile din 4 mai 2016, Pillbox 38, C‑477/14, EU:C:2016:324, punctul 26, și Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 49, precum și jurisprudența citată).

Or, reiese, desigur în mod succint, dar totuși clar, din decizia de trimitere că instanța de trimitere a examinat motivele întemeiate de T.KUP pe nevaliditatea Regulamentului nr. 1472/2006 și a Regulamentului nr. 1294/2009. Pe de o parte, aceasta a respins ca nefondate argumentele întemeiate pe nevaliditatea Regulamentului nr. 1472/2006 invocate cu titlu principal și a refuzat în consecință să sesizeze Curtea cu întrebarea preliminară pe care T.KUP o invita să o adreseze. În schimb și pe de altă parte, instanța de trimitere a examinat argumentele întemeiate pe nevaliditatea Regulamentului nr. 1294/2009 invocate cu titlu subsidiar și a apreciat că acestea nu erau lipsite de relevanță.

20	Pe de altă parte, atât Consiliul și Comisia Europeană, cât și guvernul belgian au fost pe deplin în măsură să își prezinte observațiile cu privire la întrebările instanței de trimitere.

21	În consecință, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

Cu privire la fond

Cu privire la primele trei întrebări

Prin intermediul primelor trei întrebări, care sunt legate și care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1294/2009 este nevalid pentru motivul că alcătuirea eșantionului de importatori reținut de instituții nu era suficient de reprezentativ în raport cu cerințele articolului 11 alineatul (2) al treilea paragraf și ale articolului 17 alineatul (1) din regulamentul antidumping de bază, astfel încât acestea nu dispuneau de elemente suficiente care să permită să se constate existența unui dumping și, prin urmare, a unui prejudiciu cauzat industriei Uniunii.

În această privință, trebuie arătat, în primul rând, că, astfel cum reiese din considerentele (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1294/2009, în avizul de inițiere s‑a prevăzut posibilitatea aplicării unei eșantionări, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul antidumping de bază, având în vedere numărul mare de producători‑exportatori din țările în cauză, de producători din Uniune și de importatori implicați în anchetă.

Trebuie amintit, în al doilea rând, că articolul 17 alineatul (1) din regulamentul antidumping de bază prevede două metode de eșantionare. Astfel, o anchetă se poate limita fie la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, reprezentative statistic pe baza informațiilor disponibile în momentul alegerii, fie la cel mai mare volum de producție, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul anchetei, ținând seama de timpul disponibil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2015, Fliesen‑Zentrum Deutschland, C‑687/13, EU:C:2015:573, punctul 86).

În speță, reiese din considerentele (34)-(37) ale Regulamentului nr. 1294/2009 că, din 139 de importatori contactați pe baza informațiilor disponibile și din cei 22 de importatori independenți care au răspuns la formularul de eșantionare, Comisia a decis să rețină un eșantion compus din cei mai importanți 5 importatori independenți, și anume Adidas, Clarks, Nike, Puma și Timberland, reprezentând 18 % din importurile în cauză, precum și din alți 3 importatori, pentru a reflecta mai bine distribuția geografică a importatorilor și diferențele între tipurile de încălțăminte importată. Acest eșantion reprezenta 10 % din importurile provenite din China și aproximativ 34 % din importurile provenite din Vietnam. Considerentul (38) al Regulamentului nr. 1294/2009 indică, totuși, că numai 7 dintre cei 8 importatori reținuți au răspuns la chestionarul care le fusese adresat, astfel încât cel de al optulea a fost exclus în cele din urmă din eșantion.

După cum au arătat Consiliul și Comisia în observațiile lor scrise, eșantionul de importatori a fost constituit pe baza celei de a doua metode de eșantionare prevăzute la articolul 17 alineatul (1) din regulamentul antidumping de bază, Comisia bazându‑se în principal pe volumul importurilor pentru alcătuirea eșantionului, alegând să integreze în acesta primii 5 importatori, astfel cum reiese din considerentul (35) al Regulamentului nr. 1294/2009. Se precizează, totuși, în considerentul (36) al regulamentului menționat că Comisia a decis de asemenea să completeze această alegere inițială luând în considerare 3 importatori suplimentari pentru a reflecta mai bine distribuția lor geografică și varietatea importurilor lor.

Pe de altă parte, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că instituțiile dispuneau de o largă putere de apreciere în alegerea recurgerii la eșantionare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2015, Fliesen‑Zentrum Deutschland, C‑687/13, EU:C:2015:573, punctul 93), astfel încât instanța Uniunii trebuie, în cadrul controlului său, să se limiteze să verifice că alegerea menționată nu este întemeiată pe fapte inexacte din punct de vedere material sau afectate de o eroare vădită de apreciere.

În această privință, trebuie constatat că, deși numărul de 21 de importatori independenți dispuși să facă parte din eșantion, dintr‑un total de 139 de importatori contactați, nu pare, în mod absolut, ca fiind foarte ridicat, în orice caz, T.KUP nu a prezentat niciun element de natură să conducă la concluzia că, atunci când au decis să recurgă la eșantionare, instituțiile și‑au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere.

29	Cu toate acestea, T.KUP nu contestă atât alegerea recurgerii la eșantionare, cât compoziția sa, pe care o consideră în esență insuficient de reprezentativă.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 17 alineatul (1) din regulamentul antidumping de bază, în cazul în care numărul reclamanților, al exportatorilor sau al importatorilor, al tipului de produse sau de tranzacții este mare, compoziția unui eșantion poate fi stabilită în funcție de două metode alternative. Astfel, ancheta se poate limita la un număr rezonabil de părți, de produse sau de tranzacții, utilizând eșantioane reprezentative statistic întocmite pe baza informațiilor disponibile în momentul alegerii. Aceasta poate însă, la latitudinea instituțiilor, și să se limiteze la cel mai mare volum de producție, de vânzări sau de exporturi care pot face în mod rezonabil obiectul anchetei, ținând seama de timpul disponibil.

31	Rezultă că, atunci când optează pentru a doua metodă de eșantionare, instituțiile Uniunii dispun de o anumită marjă, vizând evaluarea prospectivă a ceea ce pot în mod rezonabil să îndeplinească în termenul care le este acordat pentru a efectua ancheta.

Or, anchetele privind reexaminarea măsurilor antidumping trebuie, în conformitate cu articolul 11 alineatul (5) din regulamentul antidumping de bază, să fie efectuate rapid și în mod normal încheiate în termen de douăsprezece luni de la inițierea lor, precizându‑se că instituțiile au, pe de altă parte, în temeiul articolului 6 alineatul (8) din regulamentul antidumping de bază, obligația să verifice, în măsura posibilului, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează concluziile.

În împrejurările din cauza principală, eșantionul reținut de Comisie, deși era alcătuit din numai 8 importatori, reprezenta 10 % din importurile provenite din China și 34 % din importurile provenite din Vietnam, ceea ce este semnificativ. Aprecierea Comisiei se baza astfel pe date care reflectau o treime din importurile provenite din Vietnam. Pe de altă parte, deși cota de 10 % din importurile provenite din China poate părea scăzută, la o primă vedere, aceasta trebuie corelată cu amploarea exporturilor chineze în acest sector. În plus, Consiliul și Comisia au ales cei mai mari 5 importatori, precum și alți 3 importatori pentru a reflecta mai bine repartizarea lor geografică și varietatea tipurilor de încălțăminte importate.

În sfârșit, nici instanța de trimitere, nici T.KUP nu au prezentat niciun element de natură să stabilească faptul că integrarea în eșantion a altor importatori era indispensabilă pentru ca acesta să poată fi considerat reprezentativ în mod efectiv din punctul de vedere al repartizării geografice a importatorilor sau al varietății tipurilor de încălțăminte importate.

35	În aceste condiții, nu rezultă că, în cadrul alcătuirii eșantionului de importatori, instituțiile în cauză au încălcat normele de drept care le sunt aplicabile sau au depășit limitele puterii de apreciere care le este recunoscută de aceste norme.

36	Examinarea primelor trei întrebări nu a evidențiat, prin urmare, niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului nr. 1294/2009.

Cu privire la a patra întrebare

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1294/2009 este afectat de nelegalitate, întrucât Comisia ar fi impus, cu încălcarea articolului 21 din regulamentul antidumping de bază, importatorilor independenți, precum T.KUP, să demonstreze, prin mijloace de probă solide, că prelungirea taxelor antidumping constituie o povară disproporționată pentru aceștia.

În observațiile sale scrise, T.KUP a susținut, mai precis, că considerentele (406), (458) și (502) ale Regulamentului nr. 1294/2009, printre altele, ar demonstra că, în cadrul aprecierii interesului Uniunii de a menține măsurile, Comisia acordase mai puțină importanță importatorilor decât producătorilor, consacrând astfel o inegalitate de tratament care constituie o încălcare a articolului 21 din regulamentul antidumping de bază.

În această privință, trebuie arătat, mai întâi, că Consiliul și Comisia au examinat problema interesului Uniunii în considerentele (388)-(490) ale Regulamentului nr. 1294/2009 și interesul importatorilor independenți în considerentele (408)-(458). Aceste instituții au constatat, în considerentul (489) al acestui regulament, că impactul taxelor antidumping asupra importatorilor, în special între data instituirii lor și perioada anchetei de reexaminare, nu fusese disproporționat. Ele au concluzionat pe baza acestor elemente, în considerentul (490) al aceluiași regulament, că ancheta de reexaminare nu evidențiase niciun motiv întemeiat pentru care măsurile antidumping să nu fie menținute.

40	Pe de altă parte, instituțiile menționate au examinat observațiile prezentate de părți, în urma comunicării concluziilor, în considerentele (497)-(504) ale Regulamentului nr. 1294/2009.

Consiliul și Comisia au precizat printre altele, în considerentul (502) al acestui regulament, că, potrivit articolului 21 din regulamentul antidumping de bază, le revenea sarcina să analizeze, în cadrul unei reexaminări a măsurilor care urmează să expire, dacă existau motive întemeiate să nu se mențină măsurile și, așadar, să stabilească efectele negative ale unei prelungiri a acestora și să compare aceste efecte cu beneficiile pe care le‑ar aduce această menținere industriei din Uniune, pentru a se evalua dacă efectele menționate erau disproporționate. Prin urmare, scenariul opus, respectiv analiza aspectului dacă măsurile ar trebui lăsate să expire, nu s‑ar impune decât dacă ar exista „indicii specifice” în dosar care să sugereze că menținerea măsurilor ar constitui o „povară disproporționată” pentru importatori. Or, în speță, nu s‑ar fi găsit astfel de indicii. Considerentul menționat precizează, pe de altă parte, că, în orice caz, ancheta arătase că pierderea de rentabilitate a importatorilor putea fi rezultatul, în parte, al plătirii taxelor antidumping și că, în cazul în care măsurile ar expira, profitul ar putea atinge un nivel superior celui de aproximativ 20 % constatat în cursul anchetei.

Trebuie amintit, în continuare, că articolul 21 alineatul (1) din regulamentul antidumping de bază impune instituțiilor Uniunii, chemate să stabilească dacă este în interesul Uniunii să se adopte sau să se prelungească măsurile antidumping, să ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv pe cele ale industriei Uniunii, precum și pe cele ale utilizatorilor și ale consumatorilor, acordând o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și reinstaurării unei concurențe reale. O astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2) al acestui articol.

Articolul 21 alineatul (2) din regulamentul antidumping de bază prevede astfel dreptul diferitor părți, printre care importatorii, pe de o parte, de a‑și face cunoscut punctul de vedere și de a furniza informații Comisiei și, pe de altă parte, de a prezenta observații cu privire la informațiile furnizate de celelalte părți. Articolul 21 alineatul (3) din acest regulament prevede de asemenea dreptul tuturor părților de a fi audiate la cerere de Comisie, în anumite condiții.

Examinarea interesului Uniunii de a adopta sau de a menține o măsură antidumping constituie astfel o operațiune strict reglementată pe plan procedural care impune compararea intereselor tuturor părților și aprecierea unor situații economice complexe care implică un control restrâns al instanței Uniunii.

Cu toate acestea, nu se contestă, în cauza principală, că instituțiile în cauză au respectat diferitele drepturi procedurale acordate părților vizate la articolul 21 alineatele (2) și (3) din regulamentul antidumping de bază, printre care în special importatorii, permițându‑le să își apere interesele în cadrul aprecierii interesului Uniunii pentru menținerea unor măsuri antidumping.

A patra întrebare a instanței de trimitere, pe care o clarifică observațiile scrise ale T.KUP, nu privește, cu toate acestea, respectarea cerințelor de ordin procedural care se aplică instituțiilor Uniunii, ci natura examinării efectuate de acestea pentru a constata existența unui interes al Uniunii pentru menținerea măsurilor antidumping în discuție în litigiul principal și, mai precis, sarcina probei pe care acestea ar fi impus‑o importatorilor care doreau să obțină recunoașterea interesului lor de a obține încetarea acestor măsuri.

Totuși, trebuie amintit în această privință că, deși instituțiile trebuie să ia în considerare toate interesele în cauză, garantând că părțile au avut posibilitatea de a‑și face cunoscut punctul de vedere, acestea din urmă au obligația de a prezenta elementele de probă în susținerea afirmațiilor lor. Articolul 21 alineatul (7) din regulamentul antidumping de bază prevede astfel că o informație nu este luată în considerare decât atunci când este susținută de elemente de probă concludente pe care se bazează valabilitatea acesteia.

În aceste condiții, nu se poate reproșa instituțiilor că au considerat, în considerentul (502) al Regulamentului nr. 1294/2009, că, în lipsa unor indicii specifice că menținerea măsurilor antidumping ar constitui o povară disproporționată pentru importatori, nu le revenea sarcina de a analiza în profunzime dacă trebuiau să lase măsurile să expire.

În această privință, trebuie adăugat că nici instanța de trimitere în decizia sa de trimitere, nici T.KUP în observațiile sale scrise nu au prezentat niciun element de natură să stabilească faptul că constatarea lipsei unei poveri disproporționate pentru importatori se întemeia pe constatări inexacte din punct de vedere material.

50	Rezultă că examinarea celei de a patra întrebări nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului nr. 1294/2009.

Cu privire la cheltuielile de judecată

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:

Examinarea întrebărilor adresate nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1294/2009 al Consiliului din 22 decembrie 2009 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele expediate din RAS Macao, indiferent dacă acestea sunt declarate ca originare din RAS Macao sau nu, în urma unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului.

Semnături

( *1 ) Limba de procedură: neerlandeza.