—

pentru X, de F. Suwandy și de W. de Wit, belastingadviseurs;

—

pentru guvernul olandez, de M. Noort, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de W. Mölls și de W. Roels, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/74/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 (JO L 157, p. 87, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 128, și rectificare în JO L 195, p. 26, denumită în continuare „Directiva 2003/96”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între X, persoană juridică, pe de o parte, și Voorzitter van het managementteam van het onderdeel Belastingdienst/Z van de rijksbelastingdienst (președintele echipei de management a diviziei „Serviciul taxe/Z” a Administrației Fiscale a Regatului, denumit în continuare „Inspecteur”), pe de altă parte, cu privire la restituirea taxei pe combustibil percepute pentru cărbunele livrat pentru necesitățile activității de producție de zahăr a X.

3

Potrivit considerentelor (3), (4), (6), (7) și (22) ale Directivei 2003/96:

[…]

[…]

4

Articolul 2 din această directivă prevede:

„(1)   În sensul prezentei directive, termenul «produse energetice» se aplică produselor:

[…]

(3)   Atunci când sunt destinate utilizării, sunt puse în vânzare sau sunt utilizate drept carburant sau combustibil pentru încălzire, produsele energetice altele decât cele pentru care este precizat un nivel de impozitare în prezenta directivă se impozitează în funcție de utilizarea lor, la rata aplicată combustibilului pentru încălzire sau carburantului echivalent.

Pe lângă produsele impozabile enumerate la alineatul (1), orice produs destinat să fie utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept carburant, aditiv sau în vederea măririi volumului final al carburanților se impozitează la rata aplicabilă carburantului echivalent.

Pe lângă produsele impozabile enumerate la alineatul (1), orice hidrocarbură, cu excepția turbei, destinată să fie utilizată, pusă în vânzare sau utilizată pentru încălzire se impozitează la rata produsului energetic echivalent.

(4)   Prezenta directivă nu se aplică:

[…]”

5

Articolul 20 din Legea privind taxele de mediu (Wet houdende vaststelling van de Wet belastingen op milieugrondslag) din 23 decembrie 1994 (Stb. 1994, nr. 923), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal, care rezultă în ultimul rând din Legea de modificare a unor legi privind impozitele și a altor legi (Wet houdende wijziging van enkele belastingwetten en enige andere wetten) din 14 decembrie 2006 (Stb. 2006, nr. 682, denumită în continuare „Wbm”), prevedea:

„În sensul acestui capitol și al dispozițiilor care se întemeiază pe acesta:

[…]

6

Articolul 21 din Wbm avea următorul cuprins:

„1.   Prin taxa denumită «taxă pe combustibil» se percepe o taxă pe cărbune.

2.   Taxa se percepe la momentul livrării sau al utilizării cărbunelui.

[…]”

7

Potrivit articolului 26 alineatul 3 din Wbm:

„Se acordă o scutire de taxă pentru cărbunele cu dublă utilizare.”

8

Articolul 27 din Wbm prevedea:

„1.   Inspecteur restituie taxa, la cererea acesteia, persoanei care a utilizat cărbunele ce i‑a fost livrat de către un terț altfel decât drept combustibil sau pentru o dublă utilizare.

[…]

3.   Inspecteur se pronunță cu privire la cererea menționată la alineatele 1 și 2 printr‑o decizie care poate fi atacată prin formularea unei reclamații.

[…]”

9

X produce zahăr și produse care conțin zahăr pentru piețele industriei și de consum, pornind de la sfeclă de zahăr. În timpul procesului de producție rezultă produse secundare precum furaj pentru animale și nămol de carbonatare (îngrășământ cu calciu).

10

În perioada în discuție în cauza principală, către X s‑a livrat cărbune pentru procesul de producție a zahărului.

11

Procesul de producție a zahărului din sfeclă de zahăr începe cu extracția zemii de difuzie din sfecla de zahăr. În a doua etapă, zeama de difuzie este purificată și apoi zeama obținută prin procesul de purificare este supusă evaporării și cristalizării, obținându‑se în final zahărul sub formă cristalizată. În urma acestui proces mai rezultă un precipitat, un îngrășământ cu calciu utilizat în industria agricolă pentru menținerea valorii pH‑ului în sol. Precipitatul este cunoscut ca „nămol de carbonatare” și este format în principal din carbonat de calciu.

12

Pentru a purifica zeama de difuzie extrasă din sfecla de zahăr, producătorul de zahăr are nevoie de un gaz rezultat din cuptorul de var. Pentru obținerea acestui gaz se amestecă în prealabil calcar și huilă și/sau antracit și se introduc într‑un cuptor de var, unde are loc o reacție chimică. Reacția chimică din cuptorul de var produce mai întâi var nestins și dioxid de carbon, acesta din urmă rezultând din reacția dintre huilă și/sau antracit cu oxigenul, iar ulterior gaz rezultat din cuptorul de var. Gazul rezultat din cuptorul de var conține aproximativ 40 % dioxid de carbon. Acesta nu trebuie să conțină impurități. Alți combustibili decât huila sau antracitul nu sunt adecvați pentru a produce gazul „pur” rezultat din cuptorul de var necesar în procesul de purificare.

13

Aproximativ 12 % din gazul rezultat din cuptorul de var este eliberat în aer. Partea rămasă (88 %) este utilizată la carbonatare. După utilizarea gazului rezultat din cuptorul de var la carbonatare, o parte din acest gaz se degajă. Partea rămasă din dioxidul de carbon produs în cuptorul de var, mai exact 66 %, este absorbită de nămolul de carbonatare.

14

Nămolul de carbonatare obținut în timpul procesului de producție a zahărului este comercializat de X în sectorul agricol ca îngrășământ cu calciu utilizat pentru întreținerea și ameliorarea valorii pH‑ului, precum și pentru îmbunătățirea structurii terenurilor agricole.

15

Prin scrisoarea din 7 martie 2008, X a solicitat restituirea taxei pe combustibil, pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie și 31 decembrie 2007, în cuantum de 97114,23 euro. Prin decizia din 24 aprilie 2008, Inspecteur a refuzat să acorde restituirea. Acesta a respins și reclamația formulată de X împotriva deciziei de refuz.

16

Întrucât acțiunea introdusă împotriva acestei decizii a fost declarată nefondată de instanța de prim grad de jurisdicție, X a formulat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

17

X susține că noțiunea „dublă utilizare” prevăzută la articolul 20 litera e) din Wbm trebuie interpretată în același sens în care este interpretată aceeași noțiune prevăzută la articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96. În conformitate cu această interpretare, utilizarea cărbunelui în cadrul procesului de producție a zahărului desfășurat de X ar constitui o astfel de dublă utilizare. X subliniază de asemenea că producători comparabili, stabiliți printre altele în Belgia, în Germania, în Franța și în Regatul Unit, nu sunt supuși taxei prevăzute de această directivă.

18

Potrivit Inspecteur, cărbunele este utilizat de X doar în calitate de combustibil. Valorificarea unui produs de ardere a cărbunelui (dioxidul de carbon) nu ar implica o dublă utilizare a cărbunelui însuși. Inspecteur susține de asemenea că, deși ar trebui să se considere că o astfel de utilizare a cărbunelui corespunde unei duble utilizări a acestuia în sensul Directivei 2003/96, situația s‑ar prezenta diferit în sensul Wbm. Legiuitorul național ar avea astfel facultatea de a conferi noțiunii de dublă utilizare care figurează la articolul 20 litera e) din Wbm o interpretare diferită, în speță mai restrictivă decât cea pe care legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să o confere aceleiași noțiuni menționate la articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96.

19

Instanța de trimitere observă în această privință că dacă ar reține, în cadrul cauzei cu care este sesizată, noțiunea „dublă utilizare” în sensul Directivei 2003/96, o interpretare literală a articolului 2 alineatul (4) teza introductivă din aceasta ar conduce totuși la concluzia absurdă că X nu ar putea invoca efectul direct al directivei menționate pentru a se apăra împotriva tezei Inspecteur potrivit căreia nu există, în speță, o dublă utilizare în sensul articolului 20 litera e) din Wbm.

20

În aceste condiții, Gerechtshof ’s‑Hertogenbosch a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

21

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă există „dublă utilizare” a unui produs energetic, în sensul articolului 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96, atunci când se utilizează cărbune drept combustibil în procesul de producție a zahărului și când dioxidul de carbon generat prin arderea acestui produs energetic este la rândul său utilizat în procesul de producție menționat și/sau pentru a produce îngrășăminte chimice.

22

O definiție a produselor energetice cu dublă utilizare figurează la a doua liniuță de la articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96. Un produs energetic are dublă utilizare atunci când este folosit atât drept combustibil pentru încălzire, cât și pentru alte scopuri decât acela de combustibil pentru încălzire.

23

Termenii „pentru alte scopuri decât acela de […] combustibil pentru încălzire” apar atât la prima, cât și la a doua liniuță de la articolul 2 alineatul (4) litera (b) din directiva menționată, astfel încât aceștia trebuie interpretați în același mod în cele două dispoziții. O interpretare comună a textelor de la primele două liniuțe ale articolului 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96 coroborate cu partea introductivă a acestei dispoziții sugerează că utilizarea unui produs energetic nu este exclusă din domeniul de aplicare al acestei directive decât dacă produsul respectiv, în calitate de sursă de energie, este el însuși utilizat în alte scopuri decât drept combustibil de încălzire sau carburant.

24

Astfel, poate exista dublă utilizare a produsului energetic care face obiectul arderii în cadrul unui proces de fabricație în măsura în care, precum în împrejurările în discuție în litigiul principal, acest proces nu se poate realiza fără utilizarea unei substanțe despre care este cert că poate fi generată exclusiv prin arderea produsului energetic respectiv.

25

Întrucât produsul energetic în cauză este în acest caz utilizat în procesul de fabricație menționat drept sursă de energie în scopul obținerii gazului generat exclusiv de arderea produsului energetic respectiv, este permis să se considere că această funcție de sursă de energie face într‑adevăr obiectul a două utilizări concomitente.

26

În schimb, dacă, în împrejurări precum cele din litigiul principal, un gaz generat prin ardere nu este produsul necesar pentru a finaliza cu succes procesul de producție, ci un reziduu al acestui proces care este pur și simplu valorificat, nu există dublă utilizare a produsului energetic propriu‑zis. Astfel, numai faptul că gazul generat constituie o materie primă într‑un proces de fabricație distinct, precum cel al producției de îngrășământ agricol, nu poate fi suficient pentru a considera că există dublă utilizare a produsului energetic care a făcut obiectul arderii.

27

Astfel, dacă s‑ar considera că simpla valorificare a unui reziduu rezultat în urma arderii unui produs energetic implică faptul că există „dublă utilizare”, în sensul articolului 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96, aspectul dacă un astfel de produs energetic intră în domeniul de aplicare al acestei directive ar depinde, în această ipoteză, de punerea în aplicare sau nu, de către un producător determinat, a unor procedee de valorificare a reziduului rezultat în urma arderii produsului energetic în cauză.

28

În consecință, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că faptul de a utiliza, pe de o parte, cărbunele drept combustibil în procesul de producție a zahărului și, pe de altă parte, dioxidul de carbon generat prin arderea acestui produs energetic pentru a produce îngrășăminte chimice nu constituie o „dublă utilizare” a produsului energetic respectiv, în sensul acestei dispoziții. În schimb, constituie o astfel de „dublă utilizare” faptul de a utiliza, pe de o parte, cărbunele drept combustibil în procesul de producție a zahărului și, pe de altă parte, dioxidul de carbon generat prin arderea acestui produs energetic în scopul realizării aceluiași proces de producție dacă este cert că procesul de producție a zahărului nu se poate realiza fără utilizarea dioxidului de carbon generat prin arderea cărbunelui.

29

Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă un stat membru este îndreptățit să rețină, în dreptul său intern, o interpretare mai restrictivă a noțiunii „dublă utilizare” decât cea atribuită acesteia în sensul articolului 2 alineatul (4) litera (b) a doua liniuță din Directiva 2003/96, cu scopul de a impune o taxă pe produse energetice excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate.

30

În ceea ce privește Directiva 2003/96, rezultă chiar din formularea articolului 2 alineatul (4) litera (b) a doua liniuță că aceasta „nu se aplică” dublei utilizări a produselor energetice. Or, astfel cum Curtea a arătat deja în raport cu prima liniuță a dispoziției menționate, excluderea produselor vizate din domeniul de aplicare al acestei directive înseamnă că statele membre sunt competente să taxeze produsele energetice în cauză cu respectarea dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Fendt Italiana, C‑145/06 și C‑146/06, EU:C:2007:411, punctele 38 și 41).

31

Rezultă că un stat membru este îndreptățit să impună taxe pe produse energetice care sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2003/96 pentru că intră în sfera noțiunii „dublă utilizare”, în sensul articolului 2 alineatul (4) litera (b) a doua liniuță din această directivă.

32

În această privință, problema dacă legiuitorul național a intenționat, în speță, să rețină o definiție diferită de cea inclusă în directiva menționată este o problemă de pur drept național a cărei soluționare revine exclusiv instanței de trimitere, înainte de a aplica dreptul național în consecință.

33

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că un stat membru este îndreptățit să rețină, în dreptul său intern, o interpretare mai restrictivă a noțiunii „dublă utilizare” decât cea atribuită acesteia în sensul articolului 2 alineatul (4) litera (b) a doua liniuță din Directiva 2003/96, cu scopul de a impune o taxă pe produse energetice excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate.

34

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: