Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52022PC0666

Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei

COM/2022/666 final

Bruxelles, 28.11.2022

COM(2022) 666 final

2022/0391(COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

{SEC(2022) 422 final} - {SWD(2022) 367 final} - {SWD(2022) 368 final} - {SWD(2022) 369 final}


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Drepturile asupra desenelor sau modelelor industriale protejează aspectul unui produs. Atractivitatea unui produs decurge întocmai din desenul sau modelul industrial. Atractivitatea vizuală este unul dintre factorii-cheie care influențează alegerea consumatorilor de a prefera un produs în locul altuia. Produsele bine proiectate creează un important avantaj competitiv pentru producători. Pentru a se încuraja inovarea și crearea de noi desene sau modele industriale de produse în era digitală, este tot mai mult nevoie ca protecția juridică a drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale să fie accesibilă, adaptată exigențelor viitorului, eficace și consecventă.

Sistemul de protecție a desenelor sau modelelor industriale din Europa are peste douăzeci de ani. Legislațiile statelor membre în materie de desene sau modele industriale au fost parțial aliniate prin Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 („directiva”).

Pe lângă sistemele naționale de protecție a desenelor sau modelelor industriale există un sistem de sine stătător care a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 („regulamentul”) și prin care se asigură protecția unor drepturi unitare cu efecte egale în toată UE sub forma desenului sau modelului industrial comunitar înregistrat („DMICI”) și a desenului sau modelului industrial comunitar neînregistrat. Regulamentul a fost modificat o singură dată, în 2006, pentru validarea aderării UE la sistemul internațional de înregistrare de la Haga.

În plus, continuă să existe un regim juridic tranzitoriu în ceea ce privește protecția desenelor sau modelelor industriale în cazul pieselor de schimb pentru reparații. Întrucât nu s-a putut ajunge la un acord în acest aspect, directiva conține o clauză „statu-quo plus”, în temeiul căreia, până la adoptarea propunerilor Comisiei de modificare a directivei, statele membre își pot menține legislația existentă cu privire la posibilitatea ca piesele de schimb să beneficieze de protecție. Din acest motiv, Regulamentul (CE) nr. 6/2002 exceptează piesele de schimb pentru reparații de la protecția desenelor sau modelelor industriale comunitare până în momentul în care Consiliul decide asupra politicii sale în această chestiune pe baza unei propuneri a Comisiei.

Propunerea prezentată de Comisie în 2004 1 pentru alinierea protecției desenelor sau modelelor industriale în cazul pieselor de schimb vizibile prin introducerea în directivă a unei „clauze privind reparațiile” (precum cea deja inclusă în regulament) nu a primit suficient sprijin în cadrul Consiliului, în pofida sprijinului covârșitor din partea Parlamentului European 2 , și a fost retrasă în 2014.

În concordanță cu Agenda Comisiei pentru o mai bună legiferare 3 , în care se prevede și reexaminarea cu regularitate a politicilor UE, Comisia a lansat, în 2014, o evaluare a funcționării sistemelor de protecție a desenelor sau modelelor industriale în UE, care implică o evaluare economică și juridică cuprinzătoare, bazată pe o serie de studii. La 11 noiembrie 2020, Consiliul Uniunii Europene a adoptat concluzii privind politica în domeniul proprietății intelectuale și revizuirea sistemului de desene sau modele industriale din UE 4 . Consiliul a invitat Comisia să prezinte propuneri de revizuire a legislației UE în domeniul desenelor sau modelelor industriale, însoțite de o evaluare a impactului cuprinzătoare și aprofundată, în vederea modernizării sistemelor de protecție a desenelor sau modelelor industriale și în vederea sporirii atractivității protecției desenelor sau modelelor industriale pentru autorii individuali și întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).

Pe baza rezultatelor finale ale evaluării 5 , Comisia a anunțat, în comunicarea sa din 25 noiembrie 2020 intitulată „Valorificarea la maximum a potențialului inovator al UE – Un plan de acțiune privind proprietatea intelectuală care să sprijine redresarea și reziliența UE” 6 , că va revizui legislația UE privind protecția desenelor sau modelelor industriale, în urma reformei reușite a legislației privind marca UE. La 25 iunie 2021, Consiliul a adoptat concluzii suplimentare privind politica în domeniul proprietății intelectuale 7 , îndemnând Comisia să acorde prioritate prezentării cât mai curând posibil a unei propuneri privind revizuirea și modernizarea legislației UE privind desenele sau modelele industriale. În plus, în avizul său de sprijin asupra Planului de acțiune privind proprietatea intelectuală, Parlamentul European a subliniat necesitatea revizuirii sistemului de protecție a desenelor sau modelelor industriale, înființat în urmă cu 20 de ani 8 .

Considerate un pachet în cadrul Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), prezenta inițiativă și propunerea paralelă de reformare a directivei au ca principal obiectiv comun promovarea excelenței, a inovării și a competitivității în UE în materie de desene sau modele industriale. În acest sens, este necesar să se asigure că sistemul general de protecție a desenelor sau modelelor industriale este adecvat scopului în era digitală și că el devine considerabil mai accesibil și mai eficient pentru autori individuali, IMM-uri și industriile care utilizează intens desene sau modele industriale, prin costuri și o complexitate mai scăzute, o viteză sporită, o mai mare previzibilitate și securitate juridică.

Concret, prezenta inițiativă de modificare a regulamentului are la bază următoarele obiective:

modernizarea și îmbunătățirea dispozițiilor existente, prin modificarea dispozițiilor depășite, prin sporirea securității juridice și prin clarificarea drepturilor în ceea ce privește domeniul de aplicare și limitele;

sporirea accesibilității, a eficienței și a abordabilității ca preț a protecției DMICI-urilor, prin simplificarea și raționalizarea procedurilor și prin ajustarea și optimizarea nivelului și a structurii taxelor de plătit.

Coerența cu dispozițiile legislative existente în acest domeniu

Prezenta propunere are ca scop modificarea Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului. Prezenta propunere formează împreună cu propunerea paralelă de reformare a Directivei 98/71/CE un pachet coerent în cadrul punerii în aplicare a Planului de acțiune privind proprietatea intelectuală și în scopul modernizării și al alinierii în continuare a legislației actuale a UE privind protecția desenelor sau modelelor industriale.

Prezenta propunere este coerentă și cu Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului privind marca Uniunii Europene. Această coerență se observă, de exemplu, la nivelul domeniului de aplicare al drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale, care, ca și domeniul de aplicare al mărcii UE, este extins pentru a cuprinde și mărfurile contrafăcute aflate în tranzit și alte situații vamale. Este, de asemenea, cazul anumitor dispoziții referitoare la proceduri, care în prezent fac parte doar din regimul mărcii UE și a căror introducere este propusă odată cu revizuirea Regulamentului (CE) nr. 6/2002, cum ar fi dispozițiile referitoare la continuarea procedurii sau la revocarea deciziilor (a se vedea și mai jos, în contextul alinierii la procedurile privind marca UE). În plus, din motive de coerență, se propune să se confere Comisiei aceleași competențe delegate și de executare ca în Regulamentul (UE) 2017/1001.

Coerența cu alte politici ale UE

Deoarece prin prezenta propunere se urmărește transformarea clauzei tranzitorii privind reparațiile, care constituie în prezent articolul 110 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002, într-o dispoziție permanentă, care urmează să constituie un nou articol, și anume articolul 20a, în regulamentul respectiv, în concordanță cu introducerea unei clauze referitoare la reparare în directivă, propunerea este coerentă și complementară cu Regulamentul (UE) nr. 461/2010 (Regulamentul de exceptare pe categorii în sectorul autovehiculelor sau „RECAV”) în domeniul politicii antitrust.

Propunerea de menținere a acestei clauze privind reparațiile în Regulamentul (CE) nr. 6/2002 este coerentă și complementară și cu eforturile prezentate în cadrul Inițiativei privind produsele sustenabile, care vizează promovarea reparațiilor și a economiei circulare.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Temeiul juridic

Propunerea se întemeiază pe articolul 118 alineatul (1) din TFUE, care împuternicește Parlamentul European și Consiliul să stabilească măsuri pentru crearea de drepturi europene de proprietate intelectuală în întreaga UE, inclusiv instituirea unor mecanisme centralizate de autorizare, coordonare și supraveghere la nivelul UE.

Alegerea acestui temei juridic reprezintă o schimbare, dat fiind că temeiul juridic aplicat în cazul Regulamentului (CE) nr. 6/2002, la fel ca în cazul primului regulament privind marca comunitară (Regulamentul 40/94 privind marca comunitară), a fost articolul 308 din Tratatul CE.

Articolul 118 fost introdus prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și oferă în prezent un temei juridic expres pentru drepturile de proprietate intelectuală la nivelul UE. Acest articol constituie, în prezent, și temeiul juridic al Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului privind marca Uniunii Europene.

Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)

Articolul 118 alineatul (1) din TFUE poate fi aplicat numai pentru crearea de titluri europene de proprietate intelectuală. Sistemul de desene sau modele industriale ale Uniunii este un regim autonom creat printr-un regulament al UE și se aplică independent de orice sistem național.

EUIPO (fostul OAPI) este o agenție de reglementare cu autonomie juridică, administrativă și financiară, care a fost creată de Consiliu pentru a gestiona sistemul de înregistrare a DMICI-urilor și a mărcii comunitare (în prezent marca UE). La fel ca în cazul modificărilor introduse în regimul mărcilor prin Regulamentul (UE) 2017/1001, în analiza efectuată în cadrul evaluării impactului prezentei inițiative s-a demonstrat că anumite dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 trebuie modificate, în special pentru a se îmbunătăți și raționaliza sistemul de înregistrare a DMICI-urilor.

Proporționalitatea

Propunerea a fost astfel concepută încât să se reducă sarcina administrativă și costurile de conformare pentru întreprinderile și autorii individuali care utilizează sistemul desenelor sau modelelor industriale comunitare și pentru EUIPO. Propunerea implică modificări specifice ale Regulamentului (CE) nr. 6/2002, act de sine stătător, și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor identificate.

Alegerea instrumentului

Obiectivele prezentei propuneri pot fi realizate numai printr-un act legislativ care va modifica dispozițiile materiale și procedurale existente de reglementare a desenului sau modelului industrial comunitar și care se prezintă sub forma unui regulament. Prin urmare, pentru modificarea Regulamentului (CE) nr. 6/2002 este necesar un regulament.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluările ex-post/verificarea adecvării legislației existente

Comisia a efectuat o evaluare globală a actualei directive și a actualului regulament, care a fost publicată în noiembrie 2020 9 . Concluzia a fost că legislația UE în domeniul protecției desenelor sau modelelor industriale a îndeplinit obiectivele și continuă să fie în mare măsură adecvată scopului.

În ceea ce privește Regulamentul (CE) nr. 6/2002 s-au identificat însă anumite deficiențe cu ocazia evaluării. În special, procedurile de înregistrare a DMICI-urilor sunt parțial depășite sau implică o sarcină administrativă inutilă, iar nivelul și structura taxelor de plătit nu sunt optime.

În urma celor constatate cu ocazia evaluării, Comisia Europeană a efectuat o evaluare a impactului și, ulterior, a decis să revizuiască legislația. Diferitele etape ale evaluării impactului, de la definirea problemelor și a cauzelor acestora până la identificarea obiectivelor și a posibilelor opțiuni de politică, s-au bazat pe rezultatele raportului de evaluare.

Consultările cu părțile interesate

O primă consultare publică cuprinzătoare a avut loc între 18 decembrie 2018 și 30 aprilie 2019 10 cu scopul (i) de a se colecta suficiente dovezi și puncte de vedere ale părților interesate în sprijinul evaluării legislației privind desenele sau modelele industriale UE și (ii) de a se stabili în ce măsură legislația respectivă funcționează cum era prevăzut și continuă să poată fi considerată adecvată scopului. 

Aproape două treimi dintre respondenți au considerat că sistemul de protecție a desenelor sau modelelor industriale din UE (sistemul național al desenelor sau modelelor industriale în temeiul directivei și regimul desenelor sau modelelor industriale comunitare) funcționează bine. În același timp, aproape jumătate dintre respondenți au semnalat anumite consecințe nedorite sau deficiențe ale regulamentului și/sau ale directivei.

În completarea consultării ample desfășurate în scopul evaluării, Comisia a efectuat, în perioada 29 aprilie-22 iulie 2021, o a doua consultare publică 11 , pentru a obține de la părțile interesate dovezi și puncte de vedere suplimentare în legătură cu anumite aspecte și asupra posibilelor opțiuni și a impactului acestora; în sprijinul reexaminării legislației din domeniul desenelor sau modelelor industriale.

Obținerea și utilizarea expertizei

Evaluarea impactului efectuată în contextul revizuirii Regulamentului (CE) nr. 6/2002 și a Directivei 98/71/CE s-a bazat în special pe două studii externe, în care au fost examinate atât aspectele economice 12 , cât și aspectele juridice 13 ale funcționării sistemelor de protecție a desenelor sau modelelor industriale în UE. În plus, referitor în special la chestiunea protecției pieselor de schimb, evaluarea impactului s-a sprijinit pe alte două studii privind efectul pe care protecția îl are asupra prețurilor și a dispersiei prețurilor 14 și asupra structurii pieței pieselor de schimb pentru autovehicule în UE 15 .

Alte informații în sprijinul evaluării impactului au fost extrase din colaborarea strânsă cu EUIPO și din alte câteva studii și rapoarte realizate de oficiu, precum și din alte studii și colecții de date disponibile realizate de autorități publice naționale și internaționale, inclusiv de oficii naționale de proprietate intelectuală, cadre universitare și alte părți interesate.

   Evaluarea impactului

Întrucât prezenta propunere este prezentată într-un pachet din care mai face parte propunerea de revizuire a Directivei 98/71/CE, Comisia a efectuat o evaluare comună a impactului prezentei propuneri și a propunerii paralele de reformare a Directivei 98/71/CE 16 . Respectiva evaluare a impactului a fost prezentată Comitetului de control normativ la 27 octombrie și a primit un aviz favorabil din partea acestuia la 26 noiembrie 2021. În versiunea finală a evaluării impactului se ține seama de observațiile formulate în avizul respectiv.

În evaluarea impactului, Comisia a luat în considerare două probleme principale:

(1) perturbarea comerțului intra-UE și barierele din calea concurenței în unele state membre în ceea ce privește piesele de schimb pentru reparații;

(2) descurajarea întreprinderilor, în special a IMM-urilor, și a autorilor individuali de la a solicita protecția desenelor sau modelelor industriale înregistrate la nivelul UE sau la nivel național – ca urmare a costurilor ridicate, a sarcinilor și a întârzierilor în obținerea protecției și ca urmare a previzibilității limitate din acest context.

Deși problema pieselor de schimb (prima problemă) și problema dispozițiilor (procedurale) divergente, care face parte din a doua problemă, urmează să fie abordate în cadrul revizuirii paralele a directivei, procedurile parțial depășite referitoare la înregistrarea desenelor sau modelelor industriale comunitare și taxele care nu sunt optime și care trebuie plătite pentru desenele sau modelele industriale comunitare înregistrate trebuie abordate în cadrul revizuirii Regulamentului (CE) nr. 6/2002.

Pentru rezolvarea problemei reprezentate de complexitatea procedurilor de înregistrare a DMICI-urilor și pentru abordarea obiectivului de sporire a accesibilității și eficienței protecției a fost analizată următoarea unică opțiune simplă (directă):

Opțiunea 2: simplificarea și raționalizarea procedurilor privind DMICI (inclusiv prin alinierea la reforma mărcii UE). Această opțiune presupune, în special, actualizarea cerințelor pentru reprezentarea desenelor sau modelelor industriale, eliminarea cerinței „unității de clasă” în cazul depozitului multiplu de desene sau modele industriale și alinierea procedurilor pentru desene sau modele industriale la procedurile pentru marca UE.

Pentru rezolvarea problemei reprezentate de faptul că taxele pentru DMICI nu sunt optime și pentru abordarea obiectivului de sporire a abordabilității ca preț a protecției DMICI-urilor a fost analizată următoarea opțiune cu subopțiuni:

Opțiunea 3: reducerea taxei de înregistrare a DMICI-urilor și simplificarea depozitului multiplu. Această opțiune presupune eliminarea cerinței „unității de clasă” în cazul depozitului multiplu și ajustarea cuantumurilor taxelor de plătit. Pentru a se asigura egalitatea de tratament a solicitanților, indiferent dacă volumele de acte de depus sunt mai mici sau mai mari, ajustarea cuantumurilor taxelor de plătit presupune, de asemenea, introducerea unei taxe fixe pentru fiecare desen sau model industrial suplimentar, desființându-se astfel reducerile pe cantitate acordate la diferite niveluri, în funcție de numărul de desene sau modele industriale din cadrul unui depozit multiplu.

Pentru contrabalansarea acestor beneficii în etapa de depunere, măsura de mai sus este însoțită de o mărire a taxelor de reînnoire ulterioare. Acest model permite un acces mai ușor la protecția DMICI-urilor, în special pentru IMM-uri (prețuri mai scăzute pentru obținerea dreptului și pentru prima reînnoire), asigurându-se, în același timp, că în registru rămân numai DMICI-urile utilizate pe piață, prin majorarea progresivă a taxelor pentru reînnoirile ulterioare, și anume pentru a doua, a treia și a patra reînnoire.

În subopțiunea 3.1 și subopțiunea 3.2 deopotrivă, taxa principală pentru obținerea unui singur DMICI ar fi redusă de la 350 EUR la 250 EUR. Ulterior, pentru fiecare desen sau model industrial suplimentar care face parte dintr-un depozit multiplu, taxa ar fi de 125 EUR 17 în cazul subopțiunii 3.1 și de 100 EUR în cazul subopțiunii 3.2.

Taxele de reînnoire în cadrul subopțiunii 3.1 sunt următoarele:

-    prima reînnoire – 70 EUR;

-    a doua reînnoire – 140 EUR;

-    a treia reînnoire – 280 EUR;

-    a patra reînnoire – 560 EUR 18 .

Pentru această subopțiune, suma taxelor pentru primele două reînnoiri este echivalentă cu suma valabilă la nivelul actual al taxei, și anume 210 EUR în total 19 .

În schimb, în cadrul subopțiunii 3.2, toate taxele de reînnoire ar fi mai mari decât în cadrul sistemului actual.

Ajustarea taxelor ar fi, în orice caz, însoțită de o simplificare a structurii taxelor prin desființarea taxei de publicare și prin adăugarea acestei taxe la taxa de înregistrare. Pentru alinierea normelor privind DMICI la cele privind marca UE, ar urma să se desființeze taxa de transfer pentru DMICI-uri.

De reducerea taxei ar beneficia în primul rând utilizatorii sistemului de DMICI. Întreprinderile ar obține un raport costuri-avantaje mai bun și nu ar plăti pentru serviciile EUIPO mai mult decât este strict necesar. În special IMM-urile și autorii individuali ar putea astfel să își limiteze costurile și să concureze cu întreprinderile mai mari în condiții mai avantajoase. Toate acestea ar fi în beneficiul consumatorilor și, în cele din urmă, al societății în ansamblu.

Pentru ca protecția DMICI să devină mai accesibilă și mai abordabilă ca preț și să țină pasul cu progresele tehnologice, opțiunea 2 privind simplificarea și raționalizarea procedurilor, combinată cu subopțiunea 3.1 privind taxele (care nu implică o majorare excesivă și disproporționată a taxelor de reînnoire în comparație cu opțiunea 3.2), promite să genereze efecte pozitive și beneficii clare pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri și autorii individuali.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Prezenta propunere și propunerea paralelă de reformare a Directivei 98/71/CE au fost incluse în anexa II la programul de lucru al Comisiei pentru anul 2022 20 – prin urmare, fac parte din Programul privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT).

Prin prezenta propunere se urmăresc alinierea sistemului de protecție a DMICI-urilor din UE la era digitală și mărirea accesibilității și a eficienței acestuia pentru solicitanți. În ceea ce privește digitalizarea, propunerea de actualizare a cerințelor pentru reprezentarea desenelor sau modelelor industriale ar permite solicitanților să își reproducă desenele sau modelele industriale într-un mod clar și precis, cu ajutorul tehnologiilor disponibile pe scară largă. S-ar facilita astfel, în special, depunerea de noi tipuri de desene sau modele industriale digitale.

Revizuirea detaliată a cerințelor de reprezentare (care urmează să facă obiectul noilor acte legislative secundare care trebuie adoptate) ar fi extrem de benefică pentru întreprinderile care o aplică și pentru EUIPO deopotrivă, întrucât ar reduce în mod semnificativ potențialul de nereguli și ar spori securitatea juridică.

În ceea ce privește simplificarea, renunțarea propusă la cerința de „unitate de clasă” ar permite întreprinderilor să recurgă la (mai multe) depozite multiple de desene sau modele industriale prin includerea mai multor desene sau modele industriale într-o singură cerere, fără a se limita la produse de aceeași natură. În plus, prin propunerea de ajustare și simplificare a baremului de taxe pentru DMICI s-ar reduce sarcinile administrative (în special prin desființarea taxei de publicare și prin introducerea unei taxe fixe pentru fiecare desen sau model industrial suplimentar depus în cadrul unui depozit multiplu), iar înregistrarea ar deveni mai ușoară și mai transparentă pentru solicitanții de DMICI.

Economiile de costuri relevante sunt specificate și rezumate în tabelul 8.1 din evaluarea impactului.

   Drepturile fundamentale

Inițiativa ar îmbunătăți posibilitățile autorilor de a-și proteja drepturile, având un impact pozitiv asupra drepturilor fundamentale, cum ar fi dreptul de proprietate și dreptul la o cale de atac eficientă. Pentru echilibrarea într-o mai mare măsură a sistemului de protecție a desenelor sau modelelor industriale din UE se urmărește, de asemenea, să se prevadă un catalog mai solid de limitări ale drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale, ținându-se seama de considerații bazate pe echitate și concurență.

4.    IMPLICAȚII BUGETARE

Propunerea nu ar avea niciun impact asupra bugetului Uniunii Europene și, prin urmare, nu este însoțită de fișa financiară prevăzută la articolul 35 din Regulamentul financiar [Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012].

5.ALTE ELEMENTE

Planurile de punere în aplicare și modalitățile de monitorizare, evaluare și raportare

Comisia va utiliza rapoartele și statisticile anuale ale EUIPO pentru a monitoriza în special evoluția cererilor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale depuse la EUIPO, utilizarea protecției desenelor sau modelelor industriale de către IMM-uri (pe baza viitoarelor dezagregări statistice) și modificările în ceea ce privește (i) numărul de depozite multiple, (ii) numărul de desene sau modele industriale cu protecție reînnoită și (iii) numărul de reînnoiri.

Pentru activitățile de monitorizare s-ar ține seama de perioada necesară pentru punerea în aplicare (inclusiv pentru adoptarea noilor acte legislative secundare necesare pe baza competențelor delegate și de executare care urmează să fie conferite Comisiei), precum și de timpul de care participanții pe piață au nevoie pentru a se adapta la noua situație.

Pentru evaluarea modificărilor s-ar avea în vedere un set de indicatori pertinenți, astfel cum se menționează în Secțiunea 9 din evaluarea impactului. O astfel de evaluare ar urma să fie efectuată după cinci ani de la punerea în aplicare integrală a tuturor modificărilor necesare, inclusiv la nivelul actelor legislative secundare de completare și de punere în aplicare a dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 6/2002.

Explicații detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii

- Actualizarea terminologiei și a dispozițiilor referitoare la guvernanța EUIPO

Din motive de coerență și ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, utilizarea termenilor „Comunitate” și „comunitar” este caducă. Prin urmare, terminologia utilizată în Regulamentul (CE) nr. 6/2002 este aliniată atât la Tratatul de la Lisabona, cât și la Regulamentul (UE) 2017/1001 privind marca UE. De acum înainte, desenele sau modelele industriale comunitare înregistrate vor fi cunoscute sub denumirea de desene sau modele industriale UE înregistrate.

- Dispoziții referitoare la guvernanța EUIPO (titlul XI)

Întrucât principalele dispoziții referitoare la guvernanța EUIPO au fost modificate în Regulamentul (UE) 2017/1001, dispozițiile suplimentare din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 sunt adaptate în consecință.

- Definiția desenului sau modelului industrial și a produsului (articolul 3)

Definițiile sunt actualizate, clarificate și extinse cu scopul (i) de a se adapta propunerea de regulament la exigențele viitorului în lumina progreselor tehnologice și (ii) de a se oferi o mai mare securitate juridică și transparență în ceea ce privește obiectul eligibil al protecției desenelor sau modelelor industriale.

În special, ca răspuns la apariția de noi desene sau modele tehnologice care nu sunt încorporate în produse fizice, se propune actualizarea și extinderea noțiunii de produs, astfel încât să se acopere și să se distingă mai bine produsele vizualizate într-o lucrare grafică, încorporate într-un obiect fizic sau rezultate din dispunerea spațială a unor elemente pentru a forma un mediu interior.

- Obiectul protecției (articolul 18a)

Pentru o mai mare securitate juridică în ceea ce privește „cerința privind vizibilitatea”, se propune adăugarea unei dispoziții specifice prin care protecția desenelor sau modelelor industriale să fie acordată numai cu privire la caracteristicile aspectului care sunt indicate în mod vizibil în cererea de înregistrare.

- Domeniul de aplicare al drepturilor conferite de un desen sau model industrial înregistrat (articolul 19)

Pentru a li se oferi titularilor de drepturi asupra desenelor sau modelelor industriale posibilitatea de a aborda cu mai multă eficacitate provocările generate de utilizarea sporită a tehnologiilor de imprimare 3D, se propune adaptarea în consecință a domeniului de aplicare al drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale.

În plus, în urma reformei mărcii UE, se consideră că pentru combaterea eficace a activităților de contrafacere tot mai numeroase este important să se adauge la cadrul juridic privind DMICI-urile o dispoziție corespunzătoare, care să permită titularilor de drepturi să împiedice situațiile în care produsele contrafăcute tranzitează teritoriul UE sau sunt plasate în alt regim vamal fără a fi puse în liberă circulație pe acest teritoriu.

- Limitarea drepturilor conferite (articolul 20)

Pentru a se asigura un echilibru mai bun al intereselor legitime implicate și ținându-se seama de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) 21 , se propune completarea listei de utilizări permise prin adăugarea „utilizării în scopul efectuării unei trimiteri” și a „utilizării în scopul criticării și al parodierii”.

- Clauza privind reparațiile (articolul 20a)

În concordanță cu introducerea unei clauze referitoare la reparare în directivă, se propune transformarea în dispoziție permanentă a clauzei tranzitorii privind reparațiile, care constituie în prezent articolul 110 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002.

Din motive de coerență cu clauza privind reparațiile introdusă în directivă și având în vedere jurisprudența CJUE 22 , se propune ca domeniul de aplicare al clauzei privind reparațiile să fie restrâns explicit la piesele componente al căror aspect depinde de aspectul produsului complex în cauză.

În plus, ar trebui să se menționeze explicit că clauza privind reparațiile poate fi utilizată ca mijloc de apărare în cadrul acțiunilor în contrafacere numai în cazul în care consumatorii sunt informați în mod corespunzător cu privire la originea produsului care urmează să fie utilizat pentru repararea produsului complex.

- Mențiunea de înregistrare a desenului sau modelului industrial (articolul 26a)

Titularilor de desene sau modele industriale UE înregistrate li se pune la dispoziție o mențiune de înregistrare a desenului sau modelului industrial, care le permite să informeze publicul că desenul sau modelul industrial în cauză a fost înregistrat.

- Principiul de cumul [articolul 96 alineatul (2)]

Principiul de cumul al protecției desenelor sau modelelor industriale și al protecției drepturilor de autor este menținut, ținându-se seama de faptul că, de la adoptarea actului legislativ inițial, au avut loc armonizări progresive în domeniul drepturilor de autor.

- Cerințe pentru reprezentarea desenelor sau modelelor industriale (articolele 36 și 36a)

Prin modificarea propusă a articolului 36 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 se urmărește să se asigure faptul că reprezentarea desenului sau modelului industrial permite ca toate detaliile obiectului protecției solicitate să fie clar diferențiate și publicate, indiferent de mijloacele de reprezentare utilizate. Având în vedere numărul neglijabil de specimene depuse, se propune, de asemenea, să se desființeze opțiunea de a se depune un specimen în locul unei reprezentări a desenului sau modelului industrial.

Prin noua dispoziție propusă, și anume articolul 36a, se urmărește să se confere Comisiei competența de a preciza detaliile care trebuie incluse în cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE, inclusiv de a actualiza standardele de reprezentare a desenelor sau modelelor industriale, astfel încât acestea să fie adecvate erei digitale (a se vedea și mai sus, în secțiunea privind adecvarea reglementărilor și simplificarea).

- Depozitul multiplu (articolul 37)

Se propune desființarea așa-numitei cerințe a „unității de clasă”, astfel încât solicitanții să poată combina mai multe desene sau modele industriale într-un singur depozit multiplu, fără a se limita la produse din aceeași clasă conform Clasificării de la Locarno și având posibilitatea de a beneficia de o reducere pe cantitate.

- Alinierea la procedurile pentru marca UE

Se propun mai multe modificări pentru eficientizarea procedurilor pentru DMICI, asigurându-se, în același timp, coerența cu regimul mărcii UE. Printre astfel de modificări se numără (i) renunțarea la opțiunea de a se depune o cerere de DMICI prin intermediul unuia dintre oficiile centrale de proprietate industrială din statele membre sau prin intermediul Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală, (ii) introducerea opțiunii de a se depune o cerere de continuare a procedurii sau de revocare a unei decizii a EUIPO și (iii) extinderea normelor privind reprezentarea profesională la întregul Spațiu Economic European.

- Taxele de plătit (anexa I)

Date fiind importanța maximă pe care cuantumurile taxelor pentru DMICI o au pentru funcționarea generală a sistemului de protecție a desenelor sau modelelor industriale în UE și relația de complementaritate a acestuia cu sistemele naționale de protecție a desenelor sau modelelor industriale și din motive de coerență cu Regulamentul (UE) 2017/1001 privind marca UE, se propune ca în Regulamentul (CE) nr. 6/2002 să fie integrate atât cuantumurile taxelor pentru DMICI, cât și normele privind plata, stabilite în prezent în Regulamentul (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei (Regulamentul privind taxele). Prin urmare, Regulamentul privind taxele va deveni caduc, propunându-se abrogarea sa.

Față de cuantumul taxelor pentru DMICI prevăzut în prezent în Regulamentul privind taxele, se propune, de asemenea, reducerea nivelului taxei de cerere, care, împreună cu desființarea cerinței „unității de clasă” în cazul depozitelor multiple, va mări abordabilitatea ca preț a accesului la protecția desenelor sau modelelor industriale UE înregistrate, în special pentru IMM-uri și autorii individuali, care tind să depună mai puține cereri de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale decât întreprinderile mai mari.

În plus, se propune simplificarea baremului de taxe pentru DMICI (de exemplu, prin fuzionarea taxei de înregistrare cu taxa de publicare astfel încât să devină o singură taxă pe cerere), astfel încât sistemul să devină și mai accesibil, mai transparent și mai ușor de utilizat de către întreprinderile și autorii care solicită protecția desenelor sau modelelor industriale UE înregistrate.

- Alinierea la articolele 290 și 291 din TFUE

Regulamentul conferă Comisiei competența de a adopta anumite norme. Respectivele norme sunt prevăzute în prezent de (i) Regulamentul (CE) nr. 2245/2002 al Comisiei din 21 octombrie 2002 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare și (ii) Regulamentul (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei din 16 decembrie 2002 privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne.

Întrucât acest lucru nu a fost încă realizat, este necesar să se alinieze competențele conferite Comisiei prin regulament la articolele 290 și 291 din TFUE. Prin urmare, se propune introducerea unei serii de noi competențe specifice pentru Comisie de a adopta acte delegate și de punere în aplicare.

2022/0391 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 118 primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European 23 ,

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor 24 ,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)Prin Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului 25 s-a creat un sistem de protecție a desenelor sau modelelor industriale specific Uniunii Europene, care a asigurat protecția desenelor sau modelelor industriale la nivelul Uniunii în paralel cu protecția desenelor sau modelelor industriale asigurată la nivel național în statele membre în conformitate cu dispozițiile respective de drept intern în materie de protecție a desenelor sau modelelor industriale, armonizate prin Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului 26 .

(2)În concordanță cu Comunicarea „O mai bună legiferare” 27 și cu angajamentul său de a reexamina cu regularitate politicile Uniunii, Comisia a efectuat o evaluare amplă a sistemelor de protecție a desenelor sau modelelor industriale din Uniune, care a implicat o evaluare economică și juridică cuprinzătoare, bazată pe o serie de studii 28 .

(3)În concluziile sale din 11 noiembrie 2020 cu privire la politicile din domeniul proprietății intelectuale și la revizuirea sistemului de desene sau modele industriale din Uniune 29 , Consiliul a invitat Comisia să prezinte propuneri de revizuire a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 și a Directivei 98/71/CE. Scopul respectivei revizuiri trebuie să fie modernizarea sistemelor de protecție a desenelor sau modelelor industriale din Uniune și sporirea atractivității protecției desenelor sau modelelor industriale pentru autorii individuali și întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri).

(4)De la instituirea sistemului de desene sau modele industriale comunitare s-a observat că autorii individuali și întreprinderile din Uniune și din țările terțe au acceptat sistemul, acesta devenind o completare sau o alternativă viabilă și de succes la protecția desenelor sau modelelor industriale asigurată la nivel național în statele membre.

(5)Cu toate acestea, sistemele naționale de protecție a desenelor sau modelelor industriale sunt în continuare necesare pentru autorii individuali și întreprinderile care nu doresc ca desenele sau modelele lor industriale să fie protejate la nivelul Uniunii sau care nu sunt în măsură să obțină protecție la nivelul întregii Uniuni, fără însă a întâmpina obstacole în privința protecției naționale. Fiecare persoană care dorește să obțină protecția unui desen sau model industrial ar trebui să poată decide dacă optează pentru protejarea acestuia doar ca desen sau model industrial național în unul sau în mai multe state membre sau doar ca desen sau model industrial UE ori pentru ambele tipuri de protecție.

(6)Deși în urma evaluării efectuate de Comisie s-a confirmat că legislația Uniunii privind protecția desenelor sau modelelor industriale continuă să fie, în linii mari, adecvată scopului, Comisia a anunțat, în Comunicarea „Valorificarea la maximum a potențialului inovator al UE – Un plan de acțiune privind proprietatea intelectuală care să sprijine redresarea și reziliența UE” 30 din 25 noiembrie 2020, că, în urma reformei reușite a legislației privind marca UE, printre altele, va revizui legislația Uniunii privind protecția desenelor sau modelelor industriale, în vederea sporirii accesibilității și a abordabilității ca preț a protecției desenelor sau modelelor industriale în Uniune.

(7)În paralel cu îmbunătățirile și modificările aduse sistemului de desene sau modele industriale UE, dispozițiile juridice și practicile naționale în materie de desene sau modele industriale ar trebui armonizate într-o mai mare măsură și aliniate la sistemul de desene sau modele industriale UE, în măsura indicată pentru crearea, pe cât posibil, a unor condiții egale pentru înregistrarea și protecția desenelor sau modelelor industriale în toată Uniunea. La acestea ar trebui să se adauge noi eforturi din partea Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO, „Oficiul”), a oficiilor centrale de proprietate industrială din statele membre și a Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală, în vederea promovării convergenței practicilor și instrumentelor în materie de desene sau modele industriale, în cadrul de cooperare stabilit la articolul 152 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului 31 .

(8)În vederea conformității cu Tratatul de la Lisabona, este necesar să se actualizeze terminologia din Regulamentul (CE) nr. 6/2002. În acest sens, „desen sau model industrial comunitar” ar trebui înlocuit cu „desen sau model industrial al Uniunii Europene” („desen sau model industrial UE”). În plus, este necesar ca terminologia să fie aliniată la cea din Regulamentul (UE) 2017/1001. În acest sens, este necesar în special ca denumirea „Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene sau modele industriale)” să fie înlocuită cu „Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală”.

(9)De la instituirea sistemului de desene sau modele industriale comunitare, dezvoltarea tehnologiei informației a determinat apariția unor noi desene sau modele industriale care nu sunt încorporate în produse fizice. Se impune astfel o lărgire a definiției produselor eligibile pentru protecția desenelor sau modelelor industriale, pentru a se include în mod clar produsele vizualizate într-o lucrare grafică, încorporate într-un obiect fizic sau rezultate din dispunerea spațială a unor elemente destinate să formeze, în special, un mediu interior. În acest context, ar trebui să se recunoască, de asemenea, că mișcarea, tranziția sau animarea unor caracteristici poate contribui la aspectul vizual al desenelor sau modelelor industriale, în special în cazul desenelor sau modelelor industriale care nu sunt încorporate într-un obiect fizic.

(10)În vederea asigurării securității juridice, este indicat să se clarifice că protecția conferită titularului poartă asupra caracteristicilor unui desen sau model industrial al unui produs sau al unei părți a acestuia care sunt reprezentate vizibil în cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE și făcute publice prin publicare sau prin consultarea dosarului aferent. Deși, în alte privințe, caracteristicile de proiectare ale unui anumit produs nu trebuie să fie vizibile în vreun moment anume sau în vreo situație anume de utilizare pentru a atrage protecția desenului sau modelului industrial, ar trebui să se aplice o excepție în cazul protecției desenelor sau modelelor industriale pentru piese ale unui produs complex care trebuie să rămână vizibile în cursul utilizării normale a produsului respectiv.

(11)Tehnologiile de imprimare 3D sunt utilizate tot mai frecvent în diferite domenii industriale, ceea ce creează pentru titularii de drepturi asupra desenelor sau modelelor industriale provocări în ceea ce privește prevenirea efectivă a copierii ilegale a desenelor sau modelelor lor industriale protejate. Prin urmare, este indicat să se prevadă că crearea, descărcarea, copierea și punerea la dispoziție a oricărui mediu sau software de înregistrare a desenului sau modelului industrial în scopul reproducerii unui produs care încalcă desenul sau modelul industrial constituie o utilizare a desenului sau modelului industrial supusă autorizării de către titularul dreptului.

(12)Pentru a se asigura protecția desenelor sau modelelor industriale și pentru a se combate în mod eficace contrafacerea și în conformitate cu obligațiile internaționale asumate de Uniune în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), în special în temeiul articolului V din Acordul general pentru tarife și comerț (GATT), care prevede libertatea de tranzit, și, în ceea ce privește medicamentele generice, în cadrul Declarației privind Acordul TRIPS și sănătatea publică, titularul unui desen sau model industrial UE înregistrat ar trebui să aibă dreptul de a interzice terților să introducă produse în Uniune în cursul schimburilor comerciale fără a le pune în liberă circulație în Uniune, în cazul în care astfel de produse provin din țări terțe și încorporează fără autorizație un desen sau model industrial care este identic sau în esență identic cu desenul sau modelul industrial UE înregistrat sau în cazul în care produselor respective le este aplicat un desen sau model industrial identic sau în esență identic cu desenul sau modelul industrial UE înregistrat.

(13)În acest scop, ar trebui să se permită titularilor de desene sau modele industriale UE înregistrate să împiedice, în toate situațiile vamale, intrarea și plasarea de produse contrafăcute, inclusiv atunci când astfel de produse nu sunt destinate a fi introduse pe piața Uniunii. La efectuarea controalelor vamale, autoritățile vamale ar trebui să utilizeze competențele și procedurile stabilite în Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului 32 , inclusiv la cererea titularilor drepturilor. În special, autoritățile vamale ar trebui să efectueze controalele relevante pe baza unor criterii de analiză a riscurilor.

(14)Este necesar să se echilibreze necesitatea de a se asigura respectarea efectivă a drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale cu necesitatea de a se evita îngreunarea fluxului liber al comerțului cu produse legitime. Prin urmare, dreptul titularului desenului sau modelului industrial UE înregistrat ar trebui să înceteze în cazul în care, în cursul unor proceduri în fața instanței competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale ale Uniunii Europene („instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE”) care are competența să se pronunțe pe fond dacă a fost încălcat un drept conferit de desenul sau modelul industrial UE, declarantul sau deținătorul produselor poate dovedi că titularul desenului sau modelului industrial UE înregistrat nu are dreptul să interzică introducerea produselor pe piață în țara de destinație finală.

(15)Drepturile exclusive conferite de un desen sau model industrial UE înregistrat ar trebui să fie supuse unui set adecvat de limitări. În afară de utilizarea privată și necomercială și de acțiunile realizate în scopuri experimentale, utilizarea permisă ar trebui să includă acțiunile de reproducere în scopul citării sau al predării, utilizarea în scopul efectuării unei trimiteri în contextul publicității comparative și utilizarea în scopul comentării, al criticării sau al parodierii, cu condiția ca acele acțiuni să fie compatibile cu practicile comerciale loiale și să nu aducă atingere utilizării normale a desenului sau modelului industrial. Utilizarea de către terți a unui desen sau model industrial UE înregistrat în scopul exprimării artistice ar trebui considerată loială atât timp cât respectă practici loiale din domeniul industrial și comercial. În plus, normele privind desenul sau modelul industrial UE înregistrat ar trebui să fie aplicate într-un mod care să asigure respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale, în special a libertății de exprimare.

(16)Directiva (UE) [xxx] armonizează dispozițiile juridice ale statelor membre cu privire la utilizarea desenelor sau modelelor industriale protejate în vederea reparării unui produs complex pentru a-i reda aspectul inițial, dacă desenul sau modelul se aplică unui produs sau este încorporat într-un produs care constituie la rândul său o piesă dintr-un produs complex de al cărui aspect depinde desenul sau modelul protejat. În consecință, actuala clauză tranzitorie privind reparațiile din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 ar trebui transformată într-o dispoziție permanentă. Dat fiind că efectul urmărit prin respectiva dispoziție este de a se asigura inaplicabilitatea drepturilor asupra desenelor sau modelelor industriale comunitare înregistrate și neînregistrate în cazul în care desenul sau modelul industrial al piesei unui produs complex este utilizat în scopul reparării unui produs complex astfel încât acestuia să i se redea aspectul inițial, clauza privind reparațiile ar trebui inclusă printre mijloacele de apărare disponibile în cazul încălcării drepturilor conferite de un desen sau model industrial UE în temeiul Regulamentului (CE) nr. 6/2002. În plus, din motive de coerență cu clauza privind reparațiile introdusă în Directiva (UE) [XXX] și pentru a se asigura că domeniul de aplicare al protecției desenelor sau modelelor industriale este restrâns numai pentru a se preveni situațiile în care titularilor de drepturi asupra desenelor sau modelelor industriale li se oferă efectiv monopol asupra produselor, este necesar ca aplicarea clauzei privind reparațiile incluse în Regulamentul (CE) nr. 6/2002 să fie limitată în mod explicit la piesele unui produs complex de al cărui aspect depinde desenul sau modelul industrial protejat. În plus, pentru a se asigura că nu se induc în eroare consumatorii și că aceștia sunt în măsură să ia o decizie în cunoștință de cauză la alegerea dintre produse concurente care pot fi utilizate pentru reparare, ar trebui ca în actul legislativ să se expliciteze de asemenea că fabricantul sau vânzătorul unei piese componente nu poate să invoce clauza privind reparațiile dacă nu a informat în mod corespunzător consumatorii cu privire la originea produsului care urmează să fie utilizat în scopul reparării produsului complex.

(17)Pentru a se facilita comercializarea produselor cu desene sau modele industriale protejate, în special de către IMM-uri și de către autori individuali, și pentru a se spori gradul de cunoaștere a regimurilor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale care există atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național, ar trebui ca titularii de drepturi asupra desenelor sau modelelor industriale și, cu consimțământul acestora, alte persoane să poată utiliza o mențiune general acceptată constând în simbolul (D).

(18)Având în vedere numărul nesemnificativ de cereri de înregistrare de desene sau modele industriale UE care sunt depuse la oficiile centrale de proprietate industrială din statele membre și la Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală și în vederea alinierii sistemului de cereri de înregistrare de desene sau modele industriale UE la sistemul prevăzut în Regulamentul (UE) 2017/1001, de acum înainte ar trebui ca cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE să poată fi depuse numai la oficiu.

(19)Atât progresele tehnologice, cât și experiența dobândită în aplicarea actualului sistem de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE au evidențiat necesitatea îmbunătățirii anumitor aspecte ale procedurii. În consecință, ar trebui luate anumite măsuri în vederea actualizării, simplificării și accelerării, după caz, a procedurilor și în vederea sporirii securității și previzibilității juridice, în cazurile în care este necesar.

(20)În acest scop, este extrem de important să se pună la dispoziție mijloacele adecvate pentru a se permite o reprezentare clară și precisă a tuturor desenelor sau modelelor industriale, care să fie adaptabilă la progresele tehnice în ceea ce privește vizualizarea desenelor sau modelelor industriale și la nevoile industriei Uniunii. Pentru a se asigura posibilitatea ca în cererile de înregistrare de desene sau modele industriale în unul sau mai multe state membre și în cererile de înregistrare de desene sau modele industriale UE să fie utilizată aceeași reprezentare grafică, Oficiul, oficiile centrale de proprietate industrială din statele membre și Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală ar trebui să aibă obligația de a coopera în vederea stabilirii unor standarde comune pentru cerințele formale pe care trebuie să le îndeplinească reprezentarea.

(21)Pentru o mai mare eficiență este indicat, de asemenea, să se faciliteze recurgerea la un depozit multiplu de desene sau modele industriale UE înregistrate, permițându-se solicitanților să includă mai multe desene sau modele industriale într-o singură cerere, fără a fi supuși condiției ca produsele în care urmează să se încorporeze desenele sau modelele sau cărora urmează să li aplice acestea să facă toate parte din aceeași clasă conform clasificării de la Locarno 33 . Ar trebui prevăzută însă o limită maximă, pentru a se evita o posibilă recurgere abuzivă la depozitul multiplu.

(22)Din motive de eficiență și în vederea simplificării procedurilor, notificările și comunicările ar trebui să fie efectuate doar prin mijloace electronice.

(23)Pentru ca accesul la protecția desenelor sau modelelor industriale UE înregistrate să devină mai abordabil ca preț și mai transparent, în special pentru IMM-uri și pentru autorii individuali, care tind să depună mai puține desene sau modele industriale în comparație cu întreprinderile mai mari, este indicat să se ajusteze structura și cuantumul taxelor pentru cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE.

(24)Date fiind importanța maximă a cuantumurilor taxelor de plătit către oficiu pentru funcționarea sistemului de protecție a desenelor sau modelelor industriale UE și relația de complementaritate a acestuia cu sistemele naționale de desene sau modele industriale și în vederea alinierii abordării legislative la Regulamentul (UE) 2017/1001, este indicat să se stabilească respectivele cuantumuri direct în Regulamentul (CE) nr. 6/2002, în cadrul unei anexe. Cuantumurile taxelor ar trebui stabilite la un nivel care să asigure atât că veniturile realizate prin acestea sunt, în principiu, suficiente pentru a asigura echilibrul bugetului Oficiului, cât și că sistemul de desene sau modele industriale UE și sistemele naționale de desene sau modele industriale coexistă și sunt complementare, ținându-se seama și de dimensiunea pieței acoperite de desenele sau modelele industriale UE și de necesitățile IMM-urilor.

(25)Regulamentul (CE) nr. 6/2002 conferă Comisiei competențe în vederea adoptării normelor de punere în aplicare a acestui regulament. În urma intrării în vigoare a tratatului, competențele conferite Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 6/2002 trebuie să fie aliniate la articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”).

(26)Pentru a se asigura o examinare și o înregistrare eficace, eficientă și rapidă a cererilor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE de către oficiu pe baza unor proceduri transparente, minuțioase, corecte și echitabile, competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea detaliilor referitoare la procedura de modificare a unei cereri.

(27)Pentru a se asigura posibilitatea ca un desen sau model industrial UE înregistrat să fie declarat nul într-un mod eficace și eficient în cadrul unei proceduri transparente, minuțioase, corecte și echitabile, competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea detaliilor referitoare la procedura de declarare a nulității unui desen sau model industrial UE înregistrat.

(28)Pentru a se permite examinarea eficace, eficientă și completă a deciziilor Oficiului de către camerele de recurs, prin intermediul unei proceduri transparente, minuțioase, corecte și echitabile, competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE trebuie să fie delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea detaliilor căii de atac, în cazul în care procedura legată de desene sau modele industriale UE presupune derogări de la dispozițiile stabilite în acte delegate adoptate în temeiul articolului 73 din Regulamentul (UE) 2017/1001.

(29)Pentru a se asigura o funcționare bună, eficace și eficientă a sistemului de desene sau modele industriale UE, competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea cerințelor referitoare la detaliile privind procedura orală și mijloacele de probă, modalitățile de notificare, mijloacele de comunicare și formularele care trebuie utilizate de către părțile la procedură, normele privind calcularea și durata termenelor, procedurile de revocare a unei decizii sau de anulare a unei înscrieri în registrul desenelor sau modelelor industriale UE, modalitățile de reluare a procedurilor, precum și detaliile privind reprezentarea în fața Oficiului.

(30)Pentru a se asigura o organizare eficace și eficientă a camerelor de recurs, competența de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea detaliilor referitoare la organizarea camerelor de recurs, în cazul în care procedura legată de desene sau modele industriale UE presupune o derogare de la actele delegate adoptate în temeiul articolului 168 din Regulamentul (UE) 2017/1001.

(31)Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare 34 . În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(32)În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește precizarea detaliilor referitoare la cereri, solicitări, certificate, compensări, regulamente, notificări și orice alt document în conformitate cu normele de procedură relevante prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 6/2002, precum și în ceea ce privește nivelurile maxime pentru costurile esențiale și efective pentru procedură, detaliile privind publicarea în Buletinul pentru desene sau modele industriale din Uniunea Europeană și în Jurnalul Oficial al Oficiului, modalitățile detaliate referitoare la schimbul de informații dintre oficiu și autoritățile naționale, modalitățile detaliate privind traducerile documentelor justificative în procedurile scrise și tipurile exacte de decizii care urmează să fie luate de către un singur membru al diviziilor de anulare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului 35 .

(33)Dat fiind stadiul avansat al armonizării legislației privind drepturile de autor în Uniune, este indicat să se ajusteze principiul de cumul al protecției acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 6/2002 și al protecției acordate în temeiul legislației privind drepturile de autor, permițându-se ca desenele sau modelele industriale protejate prin drepturi asupra desenelor sau modelelor industriale UE să fie protejate ca opere protejate prin drepturi de autor, cu condiția să fie îndeplinite cerințele din legislația Uniunii privind drepturile de autor.

(34)Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 6/2002 ar trebui să fie modificat în consecință, iar Regulamentul (CE) nr. 2246/2002 ar trebui să fie abrogat.

(35)Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ci, având în vedere natura autonomă a sistemului de desene sau modele industriale UE, care este independent de sistemele naționale, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(36)Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului 36 și a emis un aviz la ...,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 6/2002 se modifică după cum urmează:

(1)titlul se înlocuiește cu următorul text:

„Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale ale Uniunii Europene.”;

(2)la articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Desenele sau modelele industriale care îndeplinesc condițiile enunțate în prezentul regulament sunt denumite în continuare «desene sau modele industriale ale Uniunii Europene» («desene sau modele industriale UE»).”;

(3)în tot cuprinsul articolelor, cuvintele „desen sau model comunitar/desen sau model industrial comunitar” se înlocuiesc cu „desen sau model industrial UE”, efectuându-se modificările gramaticale necesare;

(4)în tot cuprinsul regulamentului, termenul „instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare” se înlocuiește cu „instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE”, efectuându-se modificările gramaticale necesare;

(5)la articolul 1 alineatul (3), articolul 7 alineatul (1), articolul 11 alineatul (1), articolul 22 alineatul (1), articolul 27 alineatul (1), articolul 96 alineatul (1), articolul 98 alineatul (1), articolul 98 alineatul (5), articolul 106a alineatele (1) și (2), articolul 106d alineatele (1) și (2) și articolul 110a alineatul (1), cuvântul „Comunitate” se înlocuiește cu „Uniune”, efectuându-se modificările gramaticale necesare;

(6)articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală («Oficiul»), instituit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului*, îndeplinește sarcinile care îi sunt încredințate prin prezentul regulament.

   

* Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO L 154, 16.6.2017, p. 1).”;

(7)se introduce următorul articol:

„Articolul 2a

Capacitate de exercițiu

În scopul punerii în aplicare a prezentului regulament sunt asimilate persoanelor juridice societățile comerciale sau firmele și celelalte entități juridice care, în temeiul legislației aplicabile acestora, au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi și obligații de orice natură, de a încheia contracte sau de a efectua alte acte juridice și de a sta în justiție.”;

(8)articolul 3 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(1)«desen sau model industrial» înseamnă aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, care îi este conferit de caracteristicile, în special liniile, contururile, culorile și forma, textura și materialele produsului în sine și/sau ale decorației acestuia, inclusiv mișcarea, tranziția sau orice alt fel de animare a caracteristicilor respective;

(2)«produs» înseamnă orice articol industrial sau artizanal, altul decât programele informatice, indiferent dacă este încorporat într-un obiect fizic sau se materializează în formă digitală, inclusiv:

(a)ambalaje, seturi de articole, forme de prezentare, dispunere spațială de articole menite să formeze, în special, un mediu interior, precum și piese concepute spre a fi asamblate într-un produs complex;

(b)lucrări sau simboluri grafice, logouri, modele de suprafețe, caractere tipografice și interfețe grafice cu utilizatorul;

(3)«produs complex» înseamnă un produs compus din mai multe piese care pot fi înlocuite astfel încât să permită dezasamblarea și reasamblarea produsului.”;

(9)la articolul 4, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Un desen sau model industrial este protejat printr-un desen sau model industrial UE dacă are caracter individual și de noutate.”;

(10)la articolul 7 alineatul (2), cuvintele introductive se înlocuiesc cu următorul text:

„(2) În sensul dispozițiilor articolelor 5 și 6, nu se ia în considerare divulgarea dacă desenul sau modelul industrial divulgat, care fie este identic cu desenul sau modelul industrial pentru care se solicită protecția ca desen sau model industrial UE înregistrat, fie nu diferă de acesta ca impresie globală, a fost divulgat publicului:”;

(11)articolul 12 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 12

Durata protecției pentru desenul sau modelul industrial UE înregistrat

1. Protecția ca desen sau model industrial UE înregistrat a unui desen sau model industrial care îndeplinește cerințele prevăzute în secțiunea 1 se obține odată cu înregistrarea de către Oficiu.

2. Durata înregistrării unui desen sau model industrial UE înregistrat este de cinci ani calculați de la data depunerii cererii de înregistrare. Titularul dreptului poate obține prorogarea duratei protecției cu mai multe perioade de câte 5 ani, până la maximum 25 de ani de la data la care a fost depusă cererea de înregistrare.”;

(12)articolul 13 se elimină;

(13)articolele 15 și 16 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 15

Revendicarea dreptului asupra unui desen sau model industrial UE

(1) Dacă un desen sau model industrial UE neînregistrat este divulgat sau revendicat de o persoană care nu are drept asupra sa în temeiul articolului 14 sau dacă un desen sau model industrial UE înregistrat a fost depus sau înregistrat în numele unei astfel de persoane, persoana care are drept asupra sa în temeiul articolului menționat poate, fără a aduce atingere oricăror altor drepturi sau acțiuni, să revendice, în fața instanței sau autorității competente din statul membru în cauză, să fie recunoscută drept titular legitim al respectivului desen sau model industrial UE.

(2) Dacă o persoană are împreună cu o alta dreptul asupra unui desen sau model industrial UE, persoana respectivă poate revendica să fie recunoscută drept cotitular, în conformitate cu alineatul (1).

(3) Acțiunile menționate la alineatele (1) și (2) se prescriu într-un termen de trei ani de la data publicării în cazul unui desen sau model industrial UE înregistrat, respectiv de la data divulgării în cazul unui desen sau model industrial UE neînregistrat. Dispoziția nu se aplică dacă persoana care nu are dreptul asupra desenului sau modelului industrial UE a acționat cu rea-credință în momentul în care desenul sau modelul industrial în cauză a fost depus, divulgat sau dobândit.

(4) Persoana care are dreptul asupra unui desen sau model industrial UE în temeiul articolului 14 poate să depună la Oficiu, în temeiul alineatului (1) din prezentul articol, o cerere de schimbare de proprietate, împreună cu o hotărâre definitivă a instanței sau autorității competente din statul membru în cauză.

(5) În cazul unui desen sau model industrial UE înregistrat, în Registrul desenelor sau modelelor industriale UE („registrul”), astfel cum este menționat la articolul 72, se înscriu următoarele:

(a)mențiunea că s-a introdus o acțiune în justiție în temeiul alineatului (1) la instanța sau autoritatea competentă din statul membru în cauză;

(b)data și detaliile hotărârii definitive a instanței sau autorității competente din statul membru în cauză sau a oricărei alte încheieri de procedură;

(c)orice modificare intervenită în dreptul de proprietate asupra desenului sau modelului industrial UE înregistrat, ca efect al hotărârii definitive a instanței sau autorității competente a statului membru în cauză.

Articolul 16

Efectele unei hotărâri judecătorești în ceea ce privește dreptul asupra desenului sau modelului industrial UE înregistrat

(1) Dacă, urmare unei acțiuni în justiție formulate în temeiul articolului 15 alineatul (1), are loc o modificare completă în dreptul de proprietate asupra unui desen sau model industrial UE înregistrat, licențele și celelalte drepturi se sting prin transcrierea în registru a noului titular al desenului sau modelului industrial UE înregistrat.

(2) Dacă, înainte de transcrierea în registru a introducerii acțiunii în justiție prevăzute la articolul 15 alineatul (1), titularul sau licențiatul desenului sau modelului industrial UE înregistrat a exploatat desenul sau modelul industrial în Uniune sau se pregătește în mod serios și efectiv în acest sens, respectivul titular sau licențiat îl poate exploata în continuare, cu condiția să solicite, în termen de 3 luni de la data transcrierii în registru a noului titular, o licență neexclusivă noului titular al cărui nume este înscris în registru. Licența trebuie acordată pentru o perioadă rezonabilă și în condiții rezonabile.

(3) Dispozițiile alineatului (2) nu se aplică dacă titularul desenului sau modelului industrial UE înregistrat sau licențiatul a acționat cu rea-credință în momentul în care a început să exploateze respectivul desen sau model industrial sau să se pregătească pentru o astfel de utilizare.”;

(14)la articolul 18 se introduce următoarea teză:

„Acest drept include dreptul de a înscrie în registru o modificare a numelui autorului sau a echipei.”;

(15)după titlul secțiunii 4 se introduce următorul articol 18a:

„Articolul 18a

Obiectul protecției

Protecția se acordă pentru caracteristicile aspectului unui desen sau model industrial UE înregistrat care sunt prezentate în mod vizibil în cererea de înregistrare.”;

(16)articolele 19-21 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 19

Drepturi conferite de desenul sau modelul industrial UE

(1) Desenul sau modelul industrial UE înregistrat conferă titularului său dreptul exclusiv de a-l utiliza și de a interzice oricărui terț utilizarea acestuia fără consimțământul titularului.

(2) În temeiul alineatului (1), se poate interzice în special:

(a)fabricarea, ofertarea, introducerea pe piață sau utilizarea unui produs în care a fost încorporat sau căruia i s-a aplicat desenul sau modelul industrial;

(b)importul sau exportul unui produs menționat la litera (a);

(c)stocarea unui produs menționat la litera (a) în scopurile menționate la literele (a) și (b);

(d)crearea, descărcarea, copierea și partajarea sau distribuirea către alții a oricărui mediu sau software de înregistrare a desenului sau modelului industrial în scopul de a se crea posibilitatea realizării unui produs menționat la litera (a).

(3) Prin derogare de la articolul 10 alineatul (1), titularul unui desen sau model industrial UE înregistrat are dreptul să interzică tuturor terților să introducă în Uniune, în cursul schimburilor comerciale, produse din țări terțe care nu sunt puse în liberă circulație în Uniune, în cazul în care desenul sau modelul industrial este încorporat în mod identic în produsele respective sau aplicat în mod identic acestora sau în cazul în care desenul sau modelul industrial nu poate fi distins, în aspectele sale esențiale, de produsele respective și nu a fost acordată o autorizație.

Dreptul menționat la primul paragraf se stinge dacă, în cursul procedurilor deschise, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului*, pentru a se stabili dacă desenul sau modelul industrial UE a fost contrafăcut, declarantul sau deținătorul produselor prezintă probe potrivit cărora titularul desenului sau modelului industrial UE înregistrat nu are dreptul să interzică introducerea produselor pe piață în țara de destinație finală.

(4) Titularul unui desen sau model industrial UE neînregistrat are dreptul să interzică acțiunile menționate la alineatele (1) și (2) numai dacă utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau modelului industrial respectiv.

Utilizarea contestată, astfel cum este menționată mai sus, nu este considerată ca provenind din copierea desenului sau modelului industrial UE neînregistrat dacă rezultă dintr-o muncă de creație independentă realizată de un autor despre care se poate afirma în mod justificat că nu cunoștea desenul sau modelul industrial divulgat publicului de către titular.

(5) Dispozițiile alineatului (4) se aplică în egală măsură unui desen sau model industrial UE înregistrat care face obiectul unei amânări a publicării, cu condiția ca înscrierile relevante din registru și dosarul aferent să nu fi fost divulgate publicului conform articolului 50 alineatul (4).

Articolul 20

Limitarea drepturilor conferite de un desen sau model industrial UE

(1) Drepturile conferite de un desen sau model industrial UE nu se aplică în ceea ce privește:

(a)acțiunile îndeplinite în cadru privat și în scopuri necomerciale;

(b)acțiunile îndeplinite în scopuri experimentale;

(c)acțiunile de reproducere în scopul citării sau al predării;

(d)acțiunile îndeplinite în scopul identificării sau menționării unui produs drept produsul titularului dreptului asupra desenului sau modelului industrial;

(e)acțiunile îndeplinite în scopul comentării, al criticării sau al parodierii;

(f)echipamentele de la bordul navelor sau aeronavelor care sunt înmatriculate într-o țară terță și care intră temporar pe teritoriul Uniunii;

(g)importul în Uniune de piese de schimb și accesorii în scopul reparării navelor și aeronavelor menționate la litera (f);

(h)efectuarea de reparații pe navele și aeronavele menționate la litera (f).

(2) Alineatul (1) literele (c), (d) și (e) se aplică numai în cazul în care acțiunile sunt compatibile cu practicile comerciale loiale și nu aduc atingere în mod nejustificat exploatării normale a desenului sau modelului industrial și, în cazul literei (c), în cazul în care se menționează sursa produsului în care este încorporat desenul sau modelul industrial sau căruia îi este aplicat desenul sau modelul industrial.

Articolul 20a

Clauza privind reparațiile

(1) Nu se acordă protecție unui desen sau model industrial UE care constituie o piesă a unui produs complex, de al cărui aspect depinde desenul sau modelul industrial al piesei componente și care este utilizat în înțelesul articolului 19 alineatul (1) în scopul exclusiv al reparării respectivului produs complex pentru a-i reda acestuia aspectul inițial.

(2) Fabricantul sau vânzătorul unei piese a unui produs complex nu poate să invoce alineatul (1) dacă nu a informat în mod corespunzător consumatorii, printr-o indicație clară și vizibilă pe produs sau în altă formă adecvată, cu privire la originea produsului care urmează să fie utilizat în scopul reparării produsului complex, astfel încât consumatorii să poate alege în cunoștință de cauză dintre produse concurente care pot fi utilizate pentru reparare.

Articolul 21

Epuizarea drepturilor

Drepturile conferite de desenul sau modelul industrial UE nu se aplică acțiunilor care implică un produs în care a fost încorporat sau căruia i se aplică desenul sau modelul industrial care intră în sfera de protecție a desenului sau modelului industrial UE, dacă produsul a fost introdus pe piață în Spațiul Economic European (SEE) de către titularului desenului sau modelului industrial UE în cauză sau cu consimțământul acestuia.’;

* Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului (JO L 181, 29.6.2013, p. 15).”;

(17)La articolul 24, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Nulitatea înregistrării unui desen sau model industrial UE poate fi pronunțată chiar și după stingerea dreptului sau renunțarea la acesta, dacă solicitantul manifestă un interes legitim în obținerea unei hotărâri pe fond.”;

(18)articolul 25 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 25

Motive de nulitate

(1) Un desen sau model industrial UE poate fi declarat nul numai în următoarele situații:

(a)desenul sau modelul industrial UE nu corespunde definiției prevăzute la articolul 3 punctul 1;

(b)desenul sau modelul industrial UE nu îndeplinește cerințele stabilite la articolele 4-9;

(c)în temeiul unei hotărâri a instanței sau autorității competente, titularul nu are dreptul asupra desenului sau modelului industrial UE în temeiul articolului 14;

(d)desenul sau modelul industrial UE se află în conflict cu un desen sau model industrial anterior care a fost făcut public și care este protejat începând cu o dată anterioară datei depunerii cererii de înregistrare sau, în cazul în care se revendică o prioritate, datei de prioritate a desenului sau modelului industrial UE:

(i) prin înregistrarea unui desen sau model industrial UE sau printr-o cerere de înregistrare a unui astfel de desen sau model industrial, sub rezerva înregistrării sale;

(ii) prin înregistrarea unui drept asupra desenului sau modelului industrial într-un stat membru sau printr-o cerere de obținere a unui astfel de drept, sub rezerva înregistrării sale;

(iii) prin înregistrarea unui drept asupra desenului sau modelului industrial în temeiul Actului de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internațională a desenelor și modelelor industriale din 1999 („Actul de la Geneva”), care produce efecte în Uniune, sau printr-o cerere de obținere a unui astfel de drept, sub rezerva înregistrării sale;

(e)se utilizează un semn distinctiv într-un desen sau model industrial ulterior și legislația Uniunii sau legislația statului membru în cauză care reglementează respectivul semn îi conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea în cauză;

(f)desenul sau modelul industrial constituie o utilizare neautorizată a unei opere protejate de legislația în domeniul dreptului de autor dintr-un stat membru;

(g)desenul sau modelul industrial constituie o utilizare abuzivă a unuia dintre elementele enumerate de articolul 6b din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale („Convenția de la Paris”) sau a altor ecusoane, embleme sau blazoane decât cele prevăzute la articolul menționat anterior, care prezintă un interes public deosebit într-un anumit stat membru.

(2) Motivele de nulitate prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) pot fi invocate de următoarele:

(a)orice persoană fizică sau juridică;

(b)orice grup sau organism constituit pentru a reprezenta interesele fabricanților, producătorilor, prestatorilor de servicii, comercianților sau consumatorilor, dacă respectivul grup sau organism are capacitatea de a sta în justiție în termenii legislației care îi este aplicabilă.

(3) Cauza de nulitate prevăzută la alineatul (1) litera (c) poate fi invocată numai de către persoana care are dreptul asupra desenului sau modelului industrial UE în temeiul articolului 14.

(4) Motivele de nulitate prevăzute la alineatul (1) literele (d), (e) și (f) pot fi invocate numai de următoarele:

(a)solicitantul sau titularul dreptului anterior;

(b)persoanele abilitate să exercite drepturile în discuție în temeiul legislației Uniunii sau a statului membru respectiv;

(c)un licențiat autorizat de titularul unei mărci sau de titularul unui drept asupra unui desen sau model industrial.

(5) Cauza de nulitate prevăzută la alineatul (1) litera (g) poate fi invocată numai de către persoana sau entitatea afectată de utilizarea abuzivă.

(6) Prin derogare de la alineatele (4) și (5), statele membre pot să prevadă posibilitatea de invocare a cauzelor menționate la alineatul (1) literele (d) și (g) și de către autoritatea competentă a statului membru respectiv, din oficiu.

(7) Un desen sau model industrial UE nu poate fi declarat nul atunci când solicitantul sau titularul unuia dintre drepturile menționate la alineatul (1) litera (d) sau (g) și-a dat în mod expres consimțământul pentru înregistrarea desenului sau modelului industrial UE înainte de a depune cererea de declarare a nulității sau cererea reconvențională.

(8) Solicitantul sau titularul unuia dintre drepturile menționate la alineatul (1) litera (d) sau (g), care a solicitat în prealabil declararea nulității desenului sau modelului industrial UE sau a introdus o cerere reconvențională în cadrul unei acțiuni în contrafacere, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulității sau să introducă o nouă cerere reconvențională întemeiată pe oricare dintre celelalte drepturi menționate la literele respective, pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri de declarare a nulității sau al primei cereri reconvenționale.”;

(19)la articolul 26, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Se consideră că un desen sau model industrial UE care a fost declarat nul nu a avut, încă de la început, efectele indicate în prezentul regulament.”;

(20)după articolul 26 se introduce titlul următor:

„Secțiunea 6

Mențiunea de înregistrare”

(21)după titlul secțiunii 6 se introduce următorul articol 26a:

„Articolul 26a

Simbolul de înregistrare

Titularul unui desen sau model industrial UE înregistrat poate să informeze publicul că desenul sau modelul industrial este înregistrat, afișând pe produsul în care este încorporat desenul sau modelul industrial sau căruia i se aplică acesta litera D încadrată de un cerc. O astfel de mențiune de înregistrare a desenului sau modelului industrial poate fi însoțită de numărul de înregistrare al desenului sau modelului industrial sau de un hyperlink spre înscrierea desenului sau modelului industrial în registru.”;

(22)articolul 28 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 28

Transferul desenului sau modelului industrial UE înregistrat

(1) Cesiunea unui desen sau model industrial UE înregistrat se face în scris și se semnează de către părțile contractante, în afară de cazul în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească.

Cesiunea unui desen sau model industrial UE înregistrat care nu respectă cerințele prevăzute la primul paragraf este nulă.

(2) La cererea uneia dintre părți, transferul unui desen sau model industrial UE înregistrat se înscrie în registru și se publică.

(3) Cererea de înregistrare a unui transfer în registru conține informații de identificare a desenului sau modelului industrial UE înregistrat, a noului titular și, când este cazul, a reprezentantului noului titular. Ea conține, de asemenea, documente care dovedesc în mod corespunzător efectuarea transferului în conformitate cu alineatul (1).

(4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrarea unui transfer, astfel cum sunt stabilite la alineatul (1) sau în actele de punere în aplicare menționate la articolul 28a, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care respectivele nereguli nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare a transferului.

(5) Se poate depune o singură cerere de înregistrare a transferului pentru două sau mai multe desene sau modele industriale UE înregistrate, cu condiția ca titularul înregistrat și succesorul său în drepturi să fie aceiași pentru toate aceste desene sau modele industriale UE înregistrate.

(6) Atât timp cât transferul nu a fost înscris în registru, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea desenului sau modelului industrial UE înregistrat.

(7) Atunci când trebuie să se respecte termenele impuse de Oficiu, succesorul în drepturi poate să facă Oficiului declarațiile prevăzute în acest scop, de îndată ce acesta a primit cererea de înregistrare a transferului.

(8) Toate documentele care trebuie notificate titularului desenului sau modelului industrial UE înregistrat, în conformitate cu articolul 66, se adresează persoanei înscrise în calitate de titular în registru.”;

(23)se introduce următorul articol 28a:

„Articolul 28a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu transferul

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează:

(a)conținutul detaliat al cererii de înregistrare a unui transfer menționat la articolul 28 alineatul (3);

(b)tipul de documente necesare pentru stabilirea unui transfer, astfel cum este menționat la articolul 28 alineatul (3), ținându-se seama de acordurile oferite de titularul înregistrat și de succesorul său în drepturi.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(24)articolele 31-34 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 31

Procedura de insolvență

(1) Singura procedură de insolvență în care poate fi inclus un desen sau model industrial UE este cea deschisă în statul membru pe teritoriul căruia este situat centrul principal de interese al debitorului.

(2) În cazul întreprinderilor de asigurare, astfel cum sunt definite în la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului*, și al instituțiilor de credit, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului**, centrul principal de interese menționat la alineatul (1) este statul membru în care a fost autorizată întreprinderea sau instituția.

(3) În caz de coproprietate asupra unui desen sau model industrial UE, alineatul (1) se aplică cotei coproprietarului.

(4) Dacă un desen sau model industrial UE este inclus într-o procedură de insolvență, se înscrie în registru și se publică, la cererea autorității naționale competente, o mențiune în acest sens.

Articolul 32

Licențe

(1) Desenul sau modelul industrial UE poate face obiectul unor licențe valabile pe tot teritoriul Uniunii sau pe o parte din acesta. Licențele pot fi exclusive sau neexclusive.

(2) Titularul poate invoca drepturile conferite de desenul sau modelul industrial UE împotriva unui licențiat care încalcă una dintre clauzele contractului de licență în ceea ce privește:

(a)durata licenței;

(b)forma în care poate fi utilizat desenul sau modelul industrial;

(c)gama de produse pentru care s-a acordat licența;

(d)calitatea produselor fabricate de licențiat pe baza licenței.

(3) Dacă nu se stipulează altfel în contractul de licență, licențiatul nu poate introduce o acțiune în contrafacere pentru un desen sau model industrial UE decât cu acordul titularului acestuia. Cu toate acestea, titularul unei licențe exclusive poate introduce o astfel de acțiune dacă titularul desenului sau modelului industrial UE nu introduce, după ce a fost somat formal, o acțiune în contrafacere în termenul corespunzător.

(4) Orice licențiat are dreptul de a interveni în acțiunea în contrafacere introdusă de titularul desenului sau modelului industrial UE, pentru a obține repararea prejudiciului suferit.

Articolul 32a

Procedura pentru înscrierea licențelor și a altor drepturi în registru

(1) Articolul 28 alineatele (2) și (3), normele adoptate în temeiul articolului 28a și articolul 28 alineatul (6) se aplică mutatis mutandis înregistrării unui drept real sau transferului unui drept real, astfel cum se menționează la articolul 29, executării silite, astfel cum este menționată la articolul 30, includerii într-o procedură de insolvență, astfel cum este menționată la articolul 31, precum și înregistrării unei licențe sau a transferului unei licențe, astfel cum se menționează la articolul 32. Cerința referitoare la documentele doveditoare, prevăzută la articolul 28 alineatul (3), nu se aplică însă în cazul în care cererea este formulată de către titularul desenului sau modelului industrial UE.

(2) Cererea de înregistrare a drepturilor, menționată la alineatul (1), când este cazul, nu este considerată depusă decât după achitarea taxei prevăzute.

(3) Cererea de înregistrare a unei licențe poate conține o solicitare de înscriere a unei licențe în registru sub forma uneia sau mai multora dintre următoarele:

(a)o licență exclusivă;

(b)o sublicență, în cazul în care licența este acordată de un licențiat a cărui licență este înscrisă în registru;

(c)o licență limitată la o gamă specifică de produse;

(d)o licență limitată la o parte din Uniune;

(e)o licență temporară.

În cazul în care se depune o cerere de înregistrare a licenței ca licență menționată la primul paragraf litera (c), (d) sau (e), în cererea de înregistrare se indică gama specifică de produse, partea din Uniune sau perioada pentru care se acordă licența.

(4) În cazul în care nu se respectă condițiile prevăzute în prezentul regulament pentru înregistrarea licențelor și a altor drepturi, Oficiul îl informează pe declarant cu privire la neregula constatată. Dacă respectiva neregulă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare.

Articolul 33

Opozabilitate față de terți

(1) Actele juridice menționate la articolele 28, 29 și 32 cu privire la un desen sau model industrial UE devin opozabile terților în toate statele membre numai după înscrierea în registru. Cu toate acestea, înainte de înscriere, un asemenea act este opozabil terților care au dobândit drepturi asupra desenului sau modelului industrial UE înregistrat după data actului în cauză, dar care aveau cunoștință despre act în momentul dobândirii drepturilor.

(2) Alineatul (1) nu se aplică unei persoane care dobândește desenul sau modelul industrial UE înregistrat sau un drept asupra desenului sau modelului industrial UE înregistrat prin transferul întregii întreprinderi sau prin alt tip de succesiune cu titlu universal.

(3) Opozabilitatea față de terți a actelor juridice menționate la articolul 30 intră sub incidența legislației statului membru determinat în conformitate cu articolul 27.

(4) Opozabilitatea față de terți a procedurii de faliment sau a unor proceduri similare intră sub incidența legislației statului membru în care o asemenea acțiune a fost deschisă pentru prima dată în înțelesul dreptului intern sau al convențiilor care se aplică în acest domeniu.

Articolul 33a

Procedura de anulare sau de modificare a înregistrărilor de licențelor și alte drepturi

(1) Înregistrarea efectuată în temeiul articolului 32a alineatul (1) se anulează sau se modifică pe baza unei cereri depuse de una dintre părțile vizate.

(2) Cererea conține numărul de înregistrare al desenului sau modelului industrial UE înregistrat sau, în cazul unei înregistrări multiple, numărul fiecărui desen sau model industrial, precum și precizări privind dreptul pentru care este solicitată anularea sau modificarea înregistrării.

(3) Cererea este însoțită de documente care dovedesc că dreptul înregistrat este stins sau că licențiatul sau titularul unui alt drept consimte la anularea sau modificarea înregistrării.

(4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de anulare sau de modificare a înregistrării, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate. În cazul în care respectivele nereguli nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de anulare sau modificare a înregistrării.

Articolul 34

Cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE
ca obiect al dreptului de proprietate

Articolele 27-33a se aplică în cazul cererilor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE. Dacă punerea în aplicare a uneia dintre respectivele dispoziții este condiționată de înscrierea în registru, formalitatea respectivă se îndeplinește cu ocazia înscrierii în registru a desenului sau modelului industrial UE înregistrat.

* Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).

** Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).”;

(25)articolul 35 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 35

Depunerea cererilor

(1) Cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE se depune la Oficiu.

(2) Oficiul eliberează imediat solicitantului o recipisă care conține cel puțin numărul dosarului, o reprezentare, o descriere sau orice alt mijloc de identificare a desenului sau modelului industrial, natura documentelor și numărul lor, precum și data recipisei. În cazul unui depozit multiplu, pe recipisa eliberată de Oficiu se specifică primul desen sau model industrial, precum și numărul de desene sau modele industriale depuse.”;

(26)articolul 36 se modifică după cum urmează:

(a)alineatele (1)-(4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE conține:

(a)solicitarea de înregistrare;

(b)datele care permit identificarea solicitantului;

(c)o reprezentare reproductibilă a desenului sau modelului industrial, care să permită diferențierea clară și publicarea tuturor detaliile obiectului protecției solicitate.

(2) Cererea conține, de asemenea, indicarea produselor în care urmează să se încorporeze desenul sau modelul industrial în cauză sau cărora urmează să li se aplice desenul sau modelul industrial în cauză.

(3) În plus, cererea poate să conțină:

(a)o descriere de explicare a reprezentării;

(b)o solicitare de amânare a publicării înregistrării în conformitate cu articolul 50;

(c)informații care să permită identificarea reprezentantului, dacă solicitantul a desemnat un reprezentant;

(d)menționarea clasei și subclasei produselor în care urmează să se încorporeze desenul sau modelul industrial în cauză sau cărora urmează să li aplice desenul sau modelul industrial în cauză, în conformitate cu Aranjamentul de la Locarno privind clasificarea internațională a desenelor și modelelor industriale („clasificarea de la Locarno”), astfel cum a fost modificat și cum este în vigoare la data depunerii desenului sau modelului industrial;

(e)menționarea autorului sau a echipei de autori sau o declarație pe proprie răspundere a solicitantului care să ateste că autorul sau echipa de autori a renunțat la dreptul de a fi menționată.

(4) Se plătește o taxă de cerere pentru formularea acesteia. Dacă s-a depus o solicitare de amânare în temeiul articolului 3 litera (b), se plătește o taxă suplimentară de amânare a publicării.”;

(b)alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5) În plus față de cerințele prevăzute la alineatele (1)-(4), o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE îndeplinește cerințele formale stabilite în prezentul regulament și în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul său. În măsura în care cerințele respective se referă la reprezentarea desenului sau modelului industrial și la mijloacele aferente, astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (c), directorul executiv stabilește modalitatea de numerotare a diferitelor vederi în cazul reprezentării prin vederi statice, formatele și dimensiunea fișierului electronic, precum și alte specificații tehnice relevante. Dacă printre cerințele respective se numără și cerința de identificare a unui obiect pentru care nu se solicită protecție prin anumite tipuri de declarații vizuale de neinvocare sau cerința de depunere a anumitor tipuri specifice de vederi, directorul executiv poate stabili tipuri suplimentare de declarații vizuale de neinvocare și tipuri specifice de vederi.”;

(27)se introduce următorul articol 36a:

„Articolul 36a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu cererea

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează conținutul detaliat al cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(28)articolul 37 se modifică după cum urmează:

(a)alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Într-un depozit multiplu de înregistrare de desene sau modele industriale UE se pot include maximum 50 de desene sau modele industriale. Fiecare desen sau model industrial inclus într-un depozit multiplu se numerotează de către Oficiu conform unui sistem stabilit de directorul executiv.

(2) Pe lângă taxele menționate la articolul 36 alineatul (4), pentru depozitul multiplu se achită o taxă de cerere pentru fiecare desen sau model industrial suplimentar inclus în depozitul multiplu și, în cazul în care acesta conține o solicitare de amânare a publicării, o taxă de amânare a publicării pentru fiecare desen sau model industrial inclus în depozitul multiplu pentru care se solicită amânarea publicării.”;

(b)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Depozitul multiplu îndeplinește condițiile de reprezentare stabilite în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 37a.”;

(c)    alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Fiecare dintre desenele sau modelele industriale dintr-un depozit multiplu sau dintr-o înregistrare bazată pe un astfel de depozit poate fi tratat independent de celelalte. Un astfel de desen sau model industrial poate, independent de celelalte, să fie pus în aplicare, să facă obiectul unor licențe, al unor drepturi reale sau al unei executări silite, să fie inclus într-o procedură de insolvență, să facă obiectul unei renunțări, al unei reînnoiri, al unei cesionări sau al unei amânări a publicării sau să fie declarat nul.”;

(29)se introduce următorul articol 37a:

„Articolul 37a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu depozitul multiplu

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează conținutul detaliat al depozitului multiplu. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(30)articolele 38 și 39 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 38

Data de depunere

Data de depunere a cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE este data la care solicitantul depune la Oficiu documentele care conțin informațiile menționate la articolul 36 alineatul (1), sub rezerva achitării taxelor de cerere menționate la articolul 36 alineatul (4) și articolul 37 alineatul (2) în termen de o lună de la data de depunere a documentelor menționate.

Articolul 39

Valoarea de depozit național a cererii

Cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE căreia i-a fost atribuită o dată de depunere are, în statele membre, valoarea de depozit național reglementar luând în considerare, dacă este cazul, dreptul de prioritate invocat în sprijinul cererii de desen sau model industrial UE.”;

(31)articolele 40, 41 și 42 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 40

Clasificarea și indicațiile produselor

(1) Produsele în care urmează să se încorporeze un desen sau model industrial UE sau cărora urmează să li aplice un desen sau model industrial UE se clasifică în conformitate cu clasificarea de la Locarno, astfel cum a fost modificată și cum este în vigoare la data depunerii desenului sau modelului industrial.

(2) Indicația produsului conține în mod clar și precis natura produselor și permite încadrarea într-o singură clasă și subclasă a fiecărui produs, în conformitate cu clasificarea de la Locarno, cu ajutorul, dacă este posibil, a bazei de date armonizate a indicațiilor produselor, pusă la dispoziție de Oficiu. Indicația produsului corespunde reprezentării desenului sau modelului industrial.

(3) Produsele se grupează conform clasificării de la Locarno, fiecare grup fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparține grupul respectiv de produse și fiind prezentat în ordinea claselor și subclaselor din clasificarea respectivă.

(4) Când solicitantul utilizează pentru produse indicații care nu sunt cuprinse în baza de date menționată la alineatul (2) sau care nu corespund reprezentării desenului sau modelului industrial, Oficiul poate propune indicații de produs din baza de date respectivă. Oficiul poate efectua examinarea pe baza indicațiilor de produs propuse, în cazul în care solicitantul nu răspunde în termenul stabilit de Oficiu.

Articolul 41

Dreptul de prioritate

(1) Persoana care a depus în mod corespunzător o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial sau a unui model de utilitate în sau pentru oricare dintre statele părți la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului sau succesorul acesteia în drepturi beneficiază, la depunerea cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE pentru același desen sau model industrial ori pentru același model de utilitate, de un drept de prioritate pentru o perioadă de 6 luni începând cu data de depunere a primei cereri.

(2) Se recunoaște că dă naștere dreptului de prioritate orice depozit care, în temeiul dreptului intern al statului în care a fost efectuat sau în temeiul unor acorduri bilaterale sau multilaterale, este suficient pentru a se stabili data la care a fost depusă cererea, oricare ar fi rezultatul acesteia.

(3) Pentru stabilirea priorității se consideră drept primă cerere o cerere ulterioară de înregistrare a unui desen sau model industrial care a făcut deja obiectul unei prime cereri anterioare în sau pentru același stat, cu condiția ca, la data de depunere a cererii ulterioare, cererea anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată fără a fi fost supusă unei inspecții publice și fără a fi lăsat să subziste drepturi și cu condiția ca cererea respectivă să nu fi constituit deja temei de revendicare a unui drept de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate fi folosită pentru revendicarea dreptului de prioritate.    

(4) Dacă prima depunere s-a efectuat pe teritoriul unui stat care este parte la Convenția de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului, dispozițiile de la alineatele (1)-(3) nu se aplică decât în măsura în care statul respectiv, conform unor constatări publicate, acordă, pe baza unei prime depuneri făcute la Oficiu, un drept de prioritate supus unor dispoziții și având efecte echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care este necesar, directorul executiv solicită Comisiei să ia în calcul posibilitatea de a cerceta dacă statul menționat în prima teză acordă un astfel de tratament reciproc. În cazul în care stabilește că se acordă un tratament reciproc, Comisia publică o comunicare în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(5) Dreptul de prioritate menționat la alineatul (4) se aplică de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a comunicării prin care se confirmă acordarea de tratament reciproc, cu excepția cazului în care în comunicare se precizează o dată anterioară de la care se aplică. Dreptul de prioritate încetează să se aplice de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări a Comisiei prin care se confirmă că nu se mai acordă tratament reciproc, cu excepția cazului în care în comunicare se precizează o dată anterioară de la care se aplică.

(6) Comunicările menționate la alineatele (4) și (5) se publică și în Jurnalul Oficial al Oficiului.

Articolul 42

Revendicarea priorității

(1) Solicitantul înregistrării unui desen sau model industrial UE care dorește să se prevaleze de prioritatea unei cereri anterioare depune o declarație de prioritate fie la data depunerii cererii, fie în termen de două luni de la data depunerii. Declarația de prioritate conține data cererii anterioare și țara în care a fost depusă aceasta. Numărul de dosar al cererii anterioare și documentația în sprijinul cererii privind prioritatea se depun în termen de trei luni de la data depunerii declarației de prioritate.

(2) Directorul executiv poate stabili că documentația care trebuie furnizată de solicitant în sprijinul cererii privind prioritatea poate fi mai puțin detaliată decât documentația prevăzută în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 42a, cu condiția ca informațiile necesare să fie accesibile Oficiului din alte surse.”;

(32)se introduce următorul articol 42 a:

„Articolul 42 a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu revendicarea priorității

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează tipul de documentație care trebuie depusă pentru revendicarea priorității unei cereri anterioare în conformitate cu articolul 42 alineatul (1). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(33)articolul 43 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 43

Efectul dreptului de prioritate

Dreptul de prioritate are ca efect faptul că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE în sensul articolelor 5, 6, 7 și 22, al articolului 25 alineatul (1) literele (d), (e) și (f) și al articolului 50 alineatul (1).”;

(34)articolul 44 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 44

Prioritate de expoziție

(1) Dacă solicitantul înregistrării unui desen sau model industrial UE a divulgat produsele în care a fost încorporat desenul sau modelul industrial sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul industrial respectiv în cadrul expozițiilor internaționale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenției dom 1928 privind expozițiile internaționale, astfel cum a fost revizuită ultima oară la 30 noiembrie 1972, solicitantul respectiv poate, dacă cererea este depusă în termen de 6 luni de la data primei divulgări a produselor respective, să se prevaleze de dreptul de prioritate începând cu data respectivă.

(2) Solicitantul care dorește să revendice prioritatea în temeiul alineatului (1) depune o declarație de prioritate fie la data depunerii cererii, fie în termen de două luni de la data depunerii. Solicitantul depune, în termen de 3 luni de la declararea priorității, dovada divulgării produselor în care este încorporat desenul sau modelul industrial sau cărora li se aplică acesta, în înțelesul alineatului (1).

(3) O prioritate de expoziție acordată într-un stat membru sau într-o țară terță nu prorogă termenul de valabilitate al priorității prevăzut la articolul 41.”;

(35)se introduce articolul 44a cu următorul text:

„Articolul 44a

Conferirea de competențe de executare

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează tipul și detaliile dovezilor care trebuie prezentate pentru revendicarea priorității de expoziție în conformitate cu articolul 44 alineatul (2). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(36)denumirea titlului V se înlocuiește cu următorul text:

„TITLUL V

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE, REÎNNOIREA ȘI MODIFICAREA”;

(37)articolul 45 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Oficiul examinează dacă cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE îndeplinește cerințele stabilite la articolul 38 pentru atribuirea unei date de depunere.”;

(b)alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2) Oficiul examinează:

(a)dacă cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE îndeplinește condițiile și cerințele menționate la articolul 36 alineatul (5) și, în cazul unui depozit multiplu, la articolul 37 alineatul (3);

(b)când este relevant, dacă taxa suplimentară de amânare a publicării în temeiul articolului 36 alineatul (4) a fost achitată în termenul prevăzut;

(c)când este relevant, dacă taxele suplimentare de cerere pentru un depozit multiplu în temeiul articolului 37 alineatul (2) au fost achitate în termenul prevăzut.

(3) În cazul în care cererea de înregistrare a unui desen sau model industrial UE nu îndeplinește cerințele menționate la alineatul (1), Oficiul invită solicitantul să remedieze, în termen de două luni de la primirea notificării în acest sens, neregulile sau neefectuarea plății constatate.

(4) Dacă solicitantul nu dă curs invitației în legătură cu cerințele menționate la alineatul (1), cererea nu se tratează drept cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE. Dacă solicitantul dă curs invitației în legătură cu cerințele respective, Oficiul atribuie, ca dată de depunere a cererii, data la care s-au remediat neregulile sau neefectuarea plății.

(5) Dacă solicitantul nu dă curs invitației în legătură cu cerințele menționate la alineatul (2) literele (a) și (b), Oficiul refuză cererea.

(6) Dacă solicitantul nu dă curs invitației în legătură cu cerințele menționate la alineatul (2) litera (c), cererea nu se tratează drept cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE în privința desenelor sau modelelor industriale suplimentare, cu excepția situației în care este clar căror desene sau modele industriale le corespunde cuantumul achitat. În cazul în care nu există alte criterii pentru a se stabili căror desene sau modele industriale le corespunde cuantumul achitat, Oficiul tratează desenele sau modelele industriale în ordinea numerică în care sunt reprezentate în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 37a. Cererea nu se tratează drept cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE în privința desenelor sau modelelor industriale pentru care nu s-au achitat sau nu s-au achitat integral taxele de cerere suplimentare.

(7) Neîndeplinirea cerințelor privind revendicarea priorității atrage pierderea dreptului de prioritate pentru cerere.”;

(38)articolul 46 se elimină;

(39)articolul 47 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 47

Motive de respingere a cererilor de înregistrare

(1) În cazul în care constată, în cadrul examinării efectuate în temeiul articolului 45, că desenul sau modelul industrial pentru care se solicită protecția nu corespunde definiției de la articolul 3 punctul 1 sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri, Oficiul notifică solicitantului că desenul sau modelul industrial nu poate fi înregistrat, specificând motivul de respingere a cererii de înregistrare.

(2) În notificarea menționată la alineatul (1), Oficiul precizează un termen în care solicitantul poate să prezinte observații, să retragă cererea sau vederile contestate sau să depună o reprezentare modificată a desenului sau modelului industrial care se deosebește doar în detalii nesemnificative de reprezentarea depusă inițial.

(3) În cazul în care solicitantul nu îndepărtează motivele de respingere a cererii de înregistrare, Oficiul refuză cererea. În cazul în care motivele respective privesc doar anumite desene sau modele industriale cuprinse într-un depozit multiplu, Oficiul refuză cererea numai în ceea ce privește respectivele desene sau modele industriale afectate.”;

(40)se introduce următorul articol 47a:

„Articolul 47a

Retragerea și aducerea de modificări

(1) Solicitantul poate să retragă în orice moment o cerere privind un desen sau model industrial UE sau, în cazul unui depozit multiplu, anumite desene sau modele industriale cuprinse în cerere.

(2) Solicitantul poate în orice moment să aducă modificări, în detalii nesemnificative, reprezentării desenului sau modelului industrial UE care face obiectul cererii.”;

(41)se introduce următorul articol 47b:

„Articolul 47b

Delegarea de competențe în legătură cu aducerea de modificări la cerere

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109 alineatul (2) pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile procedurii de aducere de modificări la cerere, astfel cum se menționează la articolul 47a alineatul (2).”;

(42)articolul 48 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 48

Înregistrare

(1) Dacă au fost îndeplinite cerințele pentru o cerere de înregistrare unui desen sau model industrial UE și în măsura în care cererea în cauză nu a fost respinsă în temeiul articolului 47, Oficiul înscrie în registru desenul sau modelul industrial din cerere și detaliile menționate la articolul 72 alineatul (2).

(2) Dacă cererea conține o solicitare de amânare a publicării în temeiul articolului 50, se mai înscriu în registru o mențiune a solicitării respective și data de expirare a perioadei de amânare.

(3) Înscrierea în registru poartă data de depunere a cererii, menționată la articolul 38.

(4) Taxele de plătit în temeiul articolului 36 alineatul (4) și al articolului 37 alineatul (2) nu se restituie, chiar dacă nu se înregistrează desenul sau modelul industrial care face obiectul cererii.”;

(43)articolul 49 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 49

Publicare

În urma înregistrării, Oficiul publică desenul sau modelul industrial UE înregistrat în Buletinul pentru desene sau modele industriale UE, astfel cum este menționat la articolul 73 alineatul (1) litera (a).”;

(44)se introduce următorul articol 49a:

„Articolul 49a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu publicarea

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care stabilește detaliile de inclus în publicarea menționată la articolul 49. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(45)articolul 50 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 50

Amânarea publicării

(1) Solicitantul unui desen sau model industrial UE înregistrat poate solicita, în momentul depunerii cererii, amânarea publicării desenului sau modelului industrial UE înregistrat pe o perioadă de 30 de luni de la data depunerii cererii sau, dacă s-a revendicat o prioritate, de la data de prioritate.

(2) În urma solicitării menționate la alineatul (1), dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 48, desenul sau modelul industrial UE înregistrat este înscris în registru, fără ca reprezentarea desenului sau modelului industrial sau orice dosar referitor la cerere să poată fi consultate de public, sub rezerva aplicării dispozițiilor articolului 74 alineatul (2).

(3) Oficiul publică o mențiune a solicitării menționate la alineatul (1) în Buletinul pentru desene sau modele industriale UE. Mențiunea este însoțită de informații de identificare a titularului dreptului asupra desenului sau modelului industrial înregistrat, de numele reprezentantului, dacă este cazul, de data de depunere și de înregistrare, precum și de numărul de dosar al cererii. Nu se publică reprezentarea desenului sau modelului industrial și nici vreo informație de identificare a aspectului acestuia.

(4) La expirarea perioadei de amânare sau, la cererea titularului, la orice dată anterioară, Oficiul deschide spre consultare publică toate înscrierile din registru și dosarul privind cererea de înregistrare și publică desenul sau modelul industrial UE înregistrat în Buletinul pentru desene sau modele industriale UE.

(5) Titularul poate împiedica publicarea desenului sau modelului industrial UE înregistrat, astfel cum este menționată la alineatul (4), prin depunerea unei cereri de renunțare la desenul sau modelul industrial UE în conformitate cu articolul 51 cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea perioadei de amânare. Cererile de înscriere a renunțării în registru care nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 51 și în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 51a sau care sunt depuse după termenul menționat în prima teză se resping.

(6) În cazul unei înregistrări pe baza unui depozit multiplu, titularul indică în mod clar, împreună cu cererea de publicare la o dată anterioară, menționată la alineatul (4), sau cu cererea de renunțare, menționată la alineatul (5), care dintre desenele sau modelele industriale cuprinse în cerere urmează să fie publicate mai devreme sau la care dintre acestea urmează să renunțe și pentru care desene sau modele industriale trebuie să se continue amânarea publicării.

(7) Dacă titularul nu îndeplinește cerința prevăzută la alineatul (6), Oficiul îl invită să remedieze neregula în termenul pe care i-l acordă, care nu trebuie în nici un caz să depășească perioada de amânare de 30 de luni.

(8) Dacă neregula menționată la alineatul (7) nu este remediată în termenul acordat, se consideră că cererea de publicare la o dată anterioară nu a fost depusă sau se respinge cererea de renunțare.

(9) Introducerea unei acțiuni în justiție în temeiul desenului sau modelului industrial UE înregistrat pe parcursul perioadei de amânare a publicării este condiționată de necesitatea ca informațiile cuprinse în registru și în dosarul referitor la cerere să fie comunicate persoanei împotriva căreia s-a intentat acțiunea.”;

(46)se introduce următorul articol 50a:

„Articolul 50a

Publicarea după perioada de amânare

La expirarea perioadei de amânare menționate la articolul 50 sau, în cazul unei cereri de publicare la o dată anterioară, imediat ce este posibil din punct de vedere tehnic, Oficiul:

(a)publică desenul sau modelul industrial UE înregistrat în Buletinul pentru desene sau modele industriale UE, împreună cu informațiile prevăzute în normele adoptate în temeiul articolului 49a și cu o mențiune a faptului că cererea conținea o solicitare de amânare a publicării în temeiul articolului 50;

(b)deschide spre consultare publică orice dosar referitor la desenul sau modelul industrial;

(c)deschide spre consultare publică toate înscrierile din registru, inclusiv înscrierile excluse de la consultare în temeiul articolului 74 alineatul (5).”;

(47)se introduce următorul articol 50b:

„Articolul 50b

Certificatul de înregistrare

După publicarea desenului sau modelului industrial UE înregistrat, Oficiul eliberează un certificat de înregistrare. Oficiul furnizează copii certificate sau necertificate ale certificatului pentru care se achită o taxă, în cazul în care respectivele copii sunt emise altfel decât prin mijloace electronice.”;

(48)se introduc articolele 50c și 50d cu următorul text:

„Articolul 50c

Conferirea de competențe de executare

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează conținutul detaliat și forma certificatului de înregistrare menționat la articolul 50b. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).

Articolul 50d

Reînnoire

(1) Înregistrarea desenului sau modelului industrial UE se reînnoiește la cererea titularului sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de titular, cu condiția să se fi achitat taxele de reînnoire.

(2) Oficiul îi informează pe titularul desenului sau modelului industrial UE înregistrat și pe orice persoana care are un drept înregistrat în privința unui desen sau model industrial UE cu privire la expirarea înregistrării, cu cel puțin 6 luni înainte de data respectivei expirări. Absența acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului și nu aduce atingere expirării înregistrării.

(3) Cererea de reînnoire se depune în termen de 6 luni înainte de data expirării înregistrării. Taxa de reînnoire se achită tot în termenul respectiv. În caz contrar, cererea de reînnoire poate fi depusă și taxele pot fi achitate într-un termen suplimentar de 6 luni de la expirarea înregistrării, cu condiția să se achite, în acest nou termen, o taxă suplimentară pentru plata cu întârziere a taxei de reînnoire sau pentru depunerea cu întârziere a cererii de reînnoire.

(4) Cererea de reînnoire menționată la alineatul (1) conține:

(a)numele persoanei care solicită reînnoirea;

(b)numărul de înregistrare al desenului sau modelului industrial UE care urmează să fie reînnoit;

(c)în cazul unei înregistrări pe baza unui depozit multiplu, o mențiune a desenelor sau modelelor industriale pentru care se solicită reînnoirea.

Dacă se achită taxele de reînnoire, se consideră că plata reprezintă o cerere de reînnoire, cu condiția să conțină toate indicațiile necesare pentru stabilirea scopului plății.

(5) În cazul unei înregistrări pe baza unui depozit multiplu, dacă taxele plătite sunt insuficiente pentru a acoperi toate desenele sau modelele industriale pentru care se solicită reînnoirea, înregistrarea se reînnoiește când este clar căror desene sau modele industriale le corespunde cuantumul achitat. În cazul în care nu există alte criterii pentru a se stabili căror desene sau modele industriale le corespunde cuantumul achitat, Oficiul tratează desenele sau modelele industriale în ordinea numerică în care sunt reprezentate în conformitate cu normele adoptate în temeiul articolului 37 alineatul.

(6) Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se consemnează în registru.

(7) În cazul în care cererea de reînnoire este depusă în termenele prevăzute la alineatul (3), dar celelalte condiții care reglementează reînnoirea prevăzute la prezentul articol nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la neregulile constatate.

(8) În cazul în care cererea de reînnoire nu este depusă sau este depusă după expirarea termenului prevăzut la alineatul (3), în cazul în care taxele nu sunt plătite ori sunt plătite numai după expirarea termenului în cauză sau în cazul în care neregulile menționate la alineatul (7) nu sunt remediate în respectivul termen, Oficiul constată că înregistrarea a expirat și notifică acest lucru în consecință titularului desenului sau modelului industrial UE. În cazul în care constatarea devine definitivă, Oficiul radiază desenul sau modelul industrial din registru. Radierea produce efecte din ziua următoare datei la care expiră înregistrarea existentă. În cazul în care taxele de reînnoire au fost plătite, dar înregistrarea nu este reînnoită, taxele se restituie.

(9) Se poate depune o singură cerere de reînnoire pentru două sau mai multe desene sau modele industriale, cu condiția ca titularul sau reprezentantul să fie același pentru toate desenele sau modelele industriale care fac obiectul cererii. Taxa de reînnoire prevăzută se achită pentru fiecare desen sau model industrial care trebuie reînnoit.”;

(49)se introduce următorul articol 50e:

„Articolul 50e

Modificare

(1) Reprezentarea desenului sau modelului industrial UE înregistrat nu se modifică în registru în perioada de înregistrare sau în cazul reînnoirii, mai puțin în cazul unor detalii nesemnificative.

(2) Dacă titularul formulează o cerere de modificare, aceasta conține versiunea modificată a reprezentării desenului sau modelului industrial UE înregistrat.

(3) Până la achitarea taxei prevăzute, se consideră că o cerere de modificare nu a fost depusă. Dacă taxa nu este achitată sau nu este achitată integral, Oficiul informează solicitantul în consecință. Se poate depune o singură cerere pentru modificarea în registru a aceluiași element din două sau mai multe înregistrări, cu condiția ca toate desenele sau modelele industriale să aibă același titular. Taxa de modificare prevăzută se achită pentru fiecare înregistrare care trebuie modificată. Dacă nu sunt îndeplinite cerințele care reglementează modificarea înregistrării, astfel cum sunt prevăzute la prezentul articol și în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 50f, Oficiul informează titularul cu privire la neregula constatată. Dacă respectiva neregulă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de modificare.

(4) Publicarea înregistrării modificării conține o reprezentare a desenului sau modelului industrial UE înregistrat astfel cum a fost modificat.”;

(50)se introduce următorul articol 50f:

„Articolul 50f

Conferirea de competențe de executare în legătură cu modificarea

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează conținutul detaliat al cererii de modificare menționate la articolul 50e alineatul (2). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(51)se introduce următorul articol 50g:

„Articolul 50g

Modificarea numelui sau a adresei

(1) Titularul unui desen sau model industrial UE informează Oficiul cu privire la o modificare survenită în numele sau adresa sa, care nu este consecința unui transfer sau a unei schimbări de proprietate asupra desenului sau modelului industrial UE înregistrat.

(2) Se poate prezenta o singură cerere de modificare a numelui sau a adresei pentru două sau mai multe înregistrări ale aceluiași titular.

(3) Dacă nu sunt îndeplinite cerințele pentru modificarea numelui sau a adresei, astfel cum sunt prevăzute la prezentul articol și în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 50h, Oficiul informează titularul desenului sau modelului industrial UE cu privire la neregula constatată. Dacă respectiva neregulă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.

(4) Alineatele (1), (2) și (3) se aplică și pentru o modificare a numelui sau a adresei reprezentantului înregistrat.

(5) Oficiul înscrie în registru detaliile menționate la articolul 72 alineatul (3) literele (a) și (b).

(6) Alineatele (1)-(4) se aplică în cazul cererilor de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE. Modificarea se consemnează în dosarele ținute de Oficiu cu privire la cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial UE.”;

(52)se introduce următorul articol 50h:

„Articolul 50h

Conferirea de competențe de executare în legătură cu modificarea numelui sau a adresei

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează conținutul detaliat al cererii de modificare a numelui sau a adresei în temeiul articolului 50g alineatul (1). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(53)articolul 51 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 51

Renunțare

(1) Renunțarea la desenul sau modelul industrial UE înregistrat se notifică în scris de către titular Oficiului. Renunțarea nu are efect decât după înscrierea sa în registru.

(2) În cazul renunțării la un desen sau model industrial UE a cărui publicare a fost amânată, se consideră că desenul sau modelul industrial în cauză nu a avut încă de la început efectele menționate de prezentul regulament.

(3) Renunțarea se înscrie în registru numai cu consimțământul titularului unui drept înscris în registru. Dacă există o licență înscrisă în registru, renunțarea se înscrie în registru numai după ce titularul desenului sau modelului industrial UE înregistrat demonstrează că licențiatul a fost informat cu privire la intenția sa de renunțare. Înscrierea renunțării se face la expirarea unei perioade de trei luni de la data la care titularul dovedește Oficiului că licențiatul a fost informat cu privire la intenția sa de renunțare sau înainte de expirarea perioadei respective, de îndată ce titularul dovedește că licențiatul și-a dat consimțământul.

(4) Dacă la instanța sau autoritatea competentă s-a introdus, în temeiul articolului 15, o acțiune în revendicarea dreptului asupra unui desen sau model industrial UE înregistrat, Oficiul nu poate să înscrie renunțarea în registru fără consimțământul reclamantului.

(5) Dacă nu sunt îndeplinite cerințele care reglementează renunțarea, astfel cum sunt prevăzute la prezentul articol și în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 51a, Oficiul informează declarantul cu privire la neregulile constatate. Dacă neregulile respective nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta nu înscrie renunțarea în registru.”;

(54)se introduce următorul articol 51a:

„Articolul 51a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu renunțarea

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează:

(a)conținutul detaliat al unei declarații de renunțare în temeiul articolului 51 alineatul (1);

(b)tipul de documentație necesară pentru stabilirea acordului unui terț în temeiul articolului 51 alineatul (3) și a acordului unui reclamant în temeiul articolului 51 alineatul (4).

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(55)articolul 52 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Sub rezerva aplicării dispozițiilor articolului 25 alineatele (2) și (5), orice persoană fizică sau juridică, precum și o autoritate publică împuternicită în acest sens poate prezenta Oficiului o cerere de declarare a nulității unui desen sau model industrial UE înregistrat.”;

(b)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Cererea de declarare a nulității nu se admite în cazul în care o cerere având același obiect și aceeași cauză a fost soluționată pe fond, între aceleași părți, fie de către Oficiu, fie de către o instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE, astfel cum este menționată la articolul 80, iar hotărârea Oficiului sau a instanței competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE privind cererea în cauză a devenit hotărâre definitivă.”;

(56)articolul 53 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 53

Examinarea cererii

(1) În cazul în care consideră că o anumită cerere de declarare a nulității este admisibilă, Oficiul examinează dacă motivele de nulitate menționate la articolul 25 se opun menținerii desenului sau modelului industrial UE înregistrat.

(2) Când examinează cererea de declarare a nulității, Oficiul invită părțile, ori de câte ori este necesar, să își prezinte, în termenul acordat de Oficiu, observațiile referitoare la comunicările prezentate de celelalte părți sau emanate chiar de la Oficiu.

(3) La cererea titularului desenului sau modelului industrial UE înregistrat, persoana care solicită declararea nulității și care invocă o marcă UE sau națională anterioară ca semn distinctiv în înțelesul articolului 25 alineatul (1) litera (e) face dovada utilizării efective a unei astfel de mărci în conformitate cu articolul 64 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 și cu normele adoptate în temeiul articolului 53a din prezentul regulament.

(4) După ce decizia Oficiului privind cererea de declarare a nulității a devenit definitivă, se înscrie în registru o mențiune a deciziei respective.

(5) Oficiul poate invita părțile să ajungă la o soluționare pe cale amiabilă.”;

(57)se introduce următorul articol 53a:

„Articolul 53a

Delegarea de competențe în legătură cu declararea nulității

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile procedurii de declarare a nulității unui desen sau model industrial UE, astfel cum este menționată la articolele 52 și 53, inclusiv posibilitatea ca o cerere de declarare a nulității să fie examinată cu prioritate, în cazul în care titularul unui desen sau model industrial UE nu contestă motivele de nulitate sau cererile formulate.”;

(58)articolul 55 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 55

Decizii care pot fi supuse unei căi de atac

(1) Deciziile Oficiului menționate la articolul 102 literele (a), (b), (c) și (e) pot face obiectul unei căi de atac.

(2) Dacă nu se prevede altfel în prezentul regulament, căilor de atac soluționate de camerele de recurs în temeiul prezentului regulament li se aplică articolele 66-72 din Regulamentul (UE) 2017/1001.”;

(59)se introduce următorul articol 55a:

„Articolul 55a

Delegarea de competențe în legătură cu procedura căii de atac

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile procedurii căii de atac prevăzute în prezentul regulament.”;

(60)articolele 56-61 se elimină;

(61)articolul 62 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 62

Decizii și comunicări ale Oficiului

(1) Deciziile Oficiului sunt motivate. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau pe dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații. Deciziile luate în cadrul unei proceduri orale în fața Oficiului pot fi pronunțate verbal. Acestea sunt ulterior notificate în scris părților.

(2) În orice decizie, comunicare sau notificare a Oficiului se indică numele instanței sau al departamentului Oficiului, precum și numele agentului sau agenților responsabili. Acestea poartă semnătura funcționarului sau funcționarilor respectivi sau, în absența semnăturii, ștampila Oficiului, imprimată sau aplicată cu tuș. Directorul executiv poate decide, de asemenea, că un alt mijloc de identificare a departamentului sau diviziei Oficiului, precum și a numelui funcționarului sau funcționarilor responsabili, sau că un alt tip de identificare decât ștampila poate fi utilizat în cazul în care deciziile, comunicările sau notificările sunt transmise prin fax sau prin orice mijloc tehnic de comunicare.

(3) Deciziile Oficiului care pot face obiectul unei căi de atac sunt însoțite de o comunicare scrisă care indică faptul că cererea de introducere a căii de atac se depune în scris la Oficiu în termen de două luni de la data de notificare a deciziei atacate. Comunicarea atrage, de asemenea, atenția părților asupra dispozițiilor articolelor 66, 67, 68, 71 și 72 din Regulamentul (UE) 2017/1001, care se aplică și cazul căilor de atac introduse în temeiul articolului 55 alineatul (2) din prezentul regulament. Părțile nu se pot prevala de omisiunea comunicării de către Oficiu a posibilității de a introduce o cale de atac.”;

(62)la articolul 63, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) În cursul procedurii, Oficiul procedează la examinarea din oficiu a faptelor. Cu toate acestea, în cazul unei acțiuni în nulitate, examinarea este limitată la motivele invocate și la cererile introduse de părți.”;

(63)articolul 64 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 64

Procedură orală

(1) Oficiul recurge la procedura orală fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părțile la procedură, dacă consideră că acest lucru este util.

(2) Procedura orală în fața examinatorilor și a departamentului însărcinat cu ținerea registrului nu este publică.

(3) Procedura orală, inclusiv pronunțarea deciziei, în fața diviziilor de anulare și a camerelor de recurs, sunt publice, cu excepția cazului în care există o hotărâre contrară a departamentului sesizat, caz în care publicitatea ar putea prezenta, în special pentru o parte la procedură, inconveniente grave și nejustificate.”;

(64)se introduce următorul articol 64a:

„Articolul 64a

Delegarea de competențe în legătură cu procedura orală

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile privind procedura orală menționată la articolul 64, inclusiv detalii referitoare la utilizarea limbilor prevăzute la articolul 98.”;

(65)articolul 65 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (3) se adaugă următoarea teză:

„Termenul de înfățișare menționat în convocare este de cel puțin o lună, cu excepția cazului în care partea, martorul sau expertul este de acord cu o perioadă mai scurtă.”;

(b)se adaugă alineatul (5) cu următorul text:

„(5) Directorul executiv stabilește valoarea cheltuielilor, inclusiv a avansurilor, care urmează să fie achitate în legătură cu costurile de obținere a probelor, menționate în prezentul articol.”;

(66)se introduce următorul articol 65a:

„Articolul 65a

Delegarea de competențe în legătură cu probațiunea

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile privind probațiunea menționată la articolul 65.”;

(67)articolul 66 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 66

Notificare

(1) Oficiul notifică automat celor interesați toate deciziile și convocările, precum și toate notificările sau alte comunicări care determină curgerea unui termen sau a căror notificare către cei interesați este prevăzută de alte dispoziții ale prezentului regulament sau ale actelor adoptate în temeiul prezentului regulament, sau a fost dispusă de către directorul executiv.

(2) Notificarea se efectuează prin mijloace electronice. Directorul executiv stabilește detaliile referitoare la mijloacele electronice.

(3) În cazul în care se dovedește a fi imposibil de efectuat de către Oficiu, notificarea se face prin publicare. Directorul executiv stabilește modalitățile de publicare, precum și momentul în care începe să curgă termenul de o lună la expirarea căruia documentul este considerat ca fiind notificat.”;

(68)se introduce următorul articol 66 a:

„Articolul 66 a

Delegarea de competențe în legătură cu notificarea

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile privind notificarea menționată la articolul 66.”;

(69)se introduc articolele 66b și 66c cu următorul text:

„Articolul 66b

Notificarea pierderii unui drept

În cazul în care Oficiul constată că pierderea unui drept decurge din prezentul regulament sau din actele adoptate în temeiul prezentului regulament, în absența luării unei decizii, Oficiul comunică acest lucru persoanelor în cauză, în conformitate cu articolul 66. Persoanele în cauză pot solicita o decizie în acest sens în termen de două luni de la notificarea comunicării, în cazul în care consideră inexactă constatarea Oficiului. Oficiul adoptă o astfel de decizie numai în cazul în care nu este de acord cu persoanele care fac solicitarea. În caz contrar, Oficiul își rectifică constatările și comunică acest lucru persoanelor care solicită decizia.

Articolul 66c

Comunicări adresate Oficiului

Comunicările adresate Oficiului se efectuează prin mijloace electronice. Directorul executiv stabilește mijloacele electronice care trebuie utilizate, precum și modul și condițiile tehnice în care se utilizează respectivele mijloace electronice.”;

(70)se introduce următorul articol 66d:

„Articolul 66d

Delegarea de competențe în legătură cu comunicările adresate Oficiului

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze normele privind comunicările adresate Oficiului, astfel cum sunt menționate la articolul 66c, și formularele pentru astfel de comunicări, care se pun la dispoziție de către Oficiu.”;

(71)se introduce următorul articol 66e:

„Articolul 66e

Termene

(1) Toate termenele se exprimă în ani, luni, săptămâni sau zile întregi. Calcularea începe de la data ulterioară datei în care a avut loc evenimentul relevant. Termenele nu pot fi mai mici de o lună și nici nu pot depăși 6 luni, dacă nu se prevede altfel în prezentul regulament sau în oricare dintre actele adoptate în temeiul prezentului regulament.

(2) Directorul executiv stabilește, înainte de începutul fiecărui an calendaristic, zilele în care Oficiul nu este deschis pentru primirea de documente.

(3) Directorul executiv stabilește durata întreruperii în cazul unei întreruperi efective a legăturii Oficiului cu mijloacele electronice de comunicare admise.

(4) În cazul în care o împrejurare excepțională, precum un dezastru natural sau o grevă, întrerupe sau perturbă comunicarea corespunzătoare dintre părțile la procedură și Oficiu sau invers, directorul executiv poate decide ca, pentru părțile la procedură care își au reședința sau sediul social în zona geografică afectată de împrejurarea excepțională sau care au desemnat un reprezentant cu sediul în zona respectivă, toate termenele care altfel ar expira la data începerii respectivei împrejurări sau după această dată să se prelungească până la o anumită dată. Pentru stabilirea datei respective, președintele estimează când va lua sfârșit împrejurarea excepțională. În cazul în care aceasta afectează sediul Oficiului, o asemenea decizie a directorului executiv specifică faptul că se aplică pentru toate părțile la procedură.”;

(72)se introduce următorul articol 66f:

„Articolul 66f

Delegarea de competențe în legătură cu calcularea și durata termenelor

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile privind calcularea și durata termenelor menționate la articolul 66e.”;

(73)se introduc articolele 66g și 66h cu următorul text:

„Articolul 66g

Rectificarea erorilor și a omisiunilor manifeste

(1) Oficiul rectifică toate erorile lingvistice sau greșelile de transcriere și omisiunile manifeste survenite în deciziile sale, erorile produse la înregistrarea unui desen sau model industrial UE sau erorile produse la publicarea înregistrării, din proprie inițiativă sau la cererea unei părți.

(2) În cazul în care rectificarea erorilor produse la înregistrarea unui desen sau model industrial UE sau la publicarea înregistrării este solicitată de titular, se aplică articolul 50g mutatis mutandis.

(3) Rectificările erorilor produse la înregistrarea unui desen sau model industrial UE și la publicarea înregistrării se publică.

Articolul 66h

Radierea înscrierilor din registru și revocarea deciziilor

(1) Atunci când efectuează o înscriere în registru sau ia o decizie care conține o eroare care îi este imputabilă, Oficiul asigură radierea înscrierii respective sau revocarea deciziei. În cazul în care există numai o singură parte la procedură ale cărei drepturi au fost încălcate prin înscriere sau prin act, radierea înscrierii sau revocarea deciziei este dispusă chiar dacă, pentru partea respectivă, eroarea nu a fost evidentă

(2) Radierea înscrierii sau revocarea deciziei, astfel cum se menționează la alineatul (1), se dispune din oficiu sau la cererea uneia dintre părțile la procedură, de către departamentul care a făcut înscrierea sau care adoptă decizia. Radierea înscrierii din registru sau revocarea deciziei se efectuează în termen de un an de la data înscrierii în registru sau a adoptării deciziei, după ce au fost consultate părțile la procedură, precum și eventualii titulari de drepturi asupra desenului sau modelului industrial UE în cauză care sunt înscriși în registru. Oficiul păstrează înregistrări ale radierilor sau revocărilor efectuate.

(4) Prezentul articol nu aduce atingere dreptului părților de a formula o cale de atac în temeiul articolelor 55 și 55a sau posibilității de corectare a erorilor și omisiunilor manifeste în temeiul articolului 66g. În cazul în care împotriva deciziei Oficiului care conține o eroare a fost introdusă o cale de atac, aceasta rămâne fără obiect în momentul în care Oficiul își revocă decizia în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. În ultimul caz, reclamantului îi este rambursată taxa pentru introducerea căii de atac.”;

(74)se introduce următorul articol 66i:

„Articolul 66i

Delegarea de competențe în legătură cu radierea înscrierilor și revocarea deciziilor

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze procedura de radiere a unei înscrieri din registru sau de revocare a unei decizii, astfel cum se menționează la articolul 66h.”;

(75)articolul 67 se modifică după cum urmează:

(a)la alineatul (2), a patra teză se înlocuiește cu următorul text:

„În caz de neprezentare a cererii de reînnoire a înregistrării sau de neplată a unei taxe de reînnoire, cererea se depune și actul neîndeplinit se îndeplinește în termen de 12 luni de la data expirării termenului suplimentar de 6 luni de la expirarea înregistrării, prevăzut la articolul 50d alineatul (3) a treia teză.”;

(b)la alineatul (3) se adaugă următoarea teză:

„În cazul în care cererea de restitutio in integrum este admisă, taxa se rambursează.”;

(c)alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5) Nerespectarea termenelor stabilite la alineatul (2) și la articolul 67a nu duce la restabilirea drepturilor menționate la alineatul (1) din prezentul articol.”;

(76)se introduc articolele 67a și 67b cu următorul text:

„Articolul 67a

Continuarea procedurii

(1) Solicitantul sau titularul unui desen sau model industrial UE înregistrat sau orice altă parte la o procedură în fața Oficiului care nu a respectat un termen față de Oficiu poate obține, la cerere, continuarea procedurii, cu condiția ca, în momentul în care cererea este introdusă, actul neîndeplinit să fie îndeplinit. Cererea de continuare a procedurii se acceptă numai dacă este prezentată în termen de două luni de la data de expirare a termenului nerespectat. Cererea se consideră depusă numai după plata unei taxe de continuare a procedurii.

(2) Nu se autorizează continuarea procedurii în cazul nerespectării termenelor stabilite la:

(a)articolul 38, articolul 41 alineatul (1), articolul 44 alineatul (1), articolul 45 alineatul (3), articolul 50d alineatul (3) și articolul 67 alineatul (2);

(b)articolul 68 și articolul 72 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/1001, coroborate cu articolul 55 alineatul (2) din prezentul regulament;

(c)alineatul (1) din prezentul articol.

(3) Departamentul care are competența de a statua în ceea ce privește actul neîndeplinit se pronunță asupra cererii de continuare.

(4) În cazul în care Oficiul admite cererea de continuare, consecințele nerespectării termenului se consideră că nu s-au produs. În cazul în care în perioada dintre expirarea termenului nerespectat și cererea de continuare a procedurii a fost luată o decizie, departamentul care are competența de a statua în ceea ce privește actul neîndeplinit revizuiește decizia și, în cazul în care îndeplinirea actului neîndeplinit este suficientă, adoptă o decizie diferită. Dacă în urma reexaminării constată că nu este necesară modificarea deciziei inițiale, Oficiul confirmă decizia respectivă în scris.

(5) În cazul în care Oficiul respinge cererea de continuare, taxa se restituie.

Articolul 67b

Întreruperea procedurii

(1) Procedura în fața Oficiului este întreruptă:

(a)în caz de deces sau de incapacitate juridică fie a solicitantului sau a titularului unui desen sau model industrial UE înregistrat, fie a persoanei împuternicite în temeiul dreptului intern să acționeze în numele solicitantului sau al titularului;

(b)în cazul în care, din motive juridice care decurg dintr-o acțiune intentată împotriva bunurilor sale, solicitantul sau titularul unui desen sau model industrial UE înregistrat este împiedicat să continue procedura în fața Oficiului;

(c)în caz de deces sau de incapacitate juridică a reprezentantului solicitantului sau titularului unui desen sau model industrial UE înregistrat ori în cazul în care, din motive juridice care decurg dintr-o acțiune intentată împotriva bunurilor sale, reprezentantul respectiv este împiedicat să continue procedura în fața Oficiului.

În măsura în care decesul sau incapacitatea, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (a), nu aduce atingere împuternicirii reprezentantului desemnat în temeiul articolului 78, procedura se întrerupe numai la cererea reprezentantului respectiv.

(2) Procedurile în fața Oficiului pot fi reluate după ce a fost stabilită identitatea persoanei autorizate să le continue sau după ce Oficiul a făcut toate încercările posibile pentru stabilirea identității persoanei respective.”;

(77)se introduce următorul articol 67c:

„Articolul 67c

Delegarea de competențe în legătură cu reluarea procedurii

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a pentru completarea prezentului regulament, în care să precizeze detaliile privind reluarea procedurii în fața Oficiului, astfel se menționează la articolul 67b alineatul (2).”;

(78)articolul 68 se înlocuiește cu următorul text:

Articolul 68

Trimitere la principiile generale

În absența unor dispoziții de procedură în cuprinsul prezentului regulament sau al actelor adoptate în temeiul acestuia, Oficiul ia în considerare principiile de drept procedural general admise în domeniu în statele membre.”;

(79)la articolul 69, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Dreptul Oficiului de a solicita achitarea taxelor se prescrie în termen de patru ani de la sfârșitul anului calendaristic în cursul căruia taxa a devenit exigibilă.

(2) Drepturile împotriva Oficiului în ceea ce privește restituirea taxelor sau sumele percepute excedentar de către acesta cu ocazia achitării taxelor se prescriu în patru ani de la sfârșitul anului calendaristic în cursul căruia a luat naștere dreptul.”;

(80)articolul 70 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 70

Repartizarea cheltuielilor

(1) Partea căzută în pretenții în cadrul unei proceduri de declarare a nulității unui desen sau model industrial UE înregistrat sau în cadrul unei căi de atac suportă taxele achitate de cealaltă parte pentru cererea de declarare a nulității sau pentru calea de atac. Partea căzută în pretenții suportă și cheltuielile achitate de cealaltă parte care sunt indispensabile pentru desfășurarea procedurilor, inclusiv cheltuielile de deplasare și de ședere și remunerația unui reprezentant în înțelesul articolului 78 alineatul (1), la ratele maxime prevăzute pentru fiecare categorie de cheltuieli în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 70a.

(2) În măsura în care părțile cad în pretenții în privința unuia sau mai multor capete de cerere sau în măsura în care echitatea impune acest lucru, divizia de anulare sau camera de recurs decide altă repartizare a cheltuielilor decât cea prevăzută la alineatul (1).

(3) Partea care pune capăt unei proceduri prin retragerea cererii de înregistrare a desenului sau modelului industrial UE, a cererii de declarare a nulității ori a căii de atac, prin faptul că nu își reînnoiește înregistrarea desenului sau modelului industrial UE sau prin faptul că renunță la desenul sau modelul industrial UE înregistrat, suportă taxele, precum și cheltuielile achitate de cealaltă parte, astfel cum sunt prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4) Dacă nu se pronunță o hotărâre într-o anumită cauză, divizia de anulare sau camera de recurs are competența de a decide modul de repartizare a cheltuielilor.

(5) Dacă părțile stabilesc, în fața diviziei de anulare sau a camerei de recurs, o repartizare a cheltuielilor diferită de cea care ar rezulta din aplicarea alineatelor (1)-(4), instanța în cauză ia act de acest acord.

(6) Divizia de anulare sau camera de recurs stabilește din oficiu cuantumul cheltuielilor de plătit în temeiul alineatelor (1)-(5) din prezentul articol, în cazul în care aceste cheltuieli care trebuie plătite se limitează la taxele plătite oficiului și la cheltuielile de reprezentare. În toate celelalte cazuri, grefa camerei de recurs sau a diviziei de anulare stabilește, la cerere, valoarea cheltuielilor de plătit. Cererea este admisibilă numai atunci când este primită în termen de două luni de la data la care decizia care face obiectul cererii de fixare a cheltuielilor devine definitivă și este însoțită de o chitanță și de documente justificative. Pentru cheltuielile de reprezentare în temeiul articolului 78 alineatul (1) este suficientă asigurarea din partea reprezentantului că au fost efectuate cheltuielile. Pentru alte cheltuieli este suficient dacă se stabilește credibilitatea lor. În cazul în care cuantumul cheltuielilor este stabilit în temeiul primei teze din prezentul alineat, cheltuielile de reprezentare sunt repartizate la nivelul prevăzut în actul de punere în aplicare adoptat conform articolului 70a și indiferent dacă au fost ocazionate efectiv.

(7) Deciziile de stabilire a cheltuielilor, adoptate în conformitate cu alineatul (6), conține motivele pe care se întemeiază și pot fi reexaminate de divizia de anulare sau de camera de recurs pe baza unei cereri depuse în termen de o lună de la data notificării deciziei. Se consideră că cererea a fost depusă numai după achitarea taxei de reexaminare a cuantumului cheltuielilor. Divizia de anulare sau camera de recurs, după caz, adoptă o decizie cu privire la o cerere de reexaminare a deciziei de stabilire a costurilor fără a recurge la procedura orală.”;

(81)se introduce următorul articol 70a:

„Articolul 70a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu ratele maxime ale costurilor

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează ratele maxime pentru cheltuielile esențiale pentru procedură și ocazionate efectiv de partea care are câștig de cauză, astfel cum se menționează la articolul 70 alineatul (1). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).

În momentul precizării ratelor maxime în ceea ce privește cheltuielile de deplasare și de ședere, Comisia ține seama de distanța dintre locul de reședință sau sediul părții, reprezentantului, martorului sau expertului și locul în care are loc procedura orală și etapa procedurală în care sunt ocazionate cheltuielile, iar în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare în înțelesul articolului 78 alineatul (1), necesitatea de a garanta că obligația de a suporta costurile nu poate fi utilizată din motive tactice de către cealaltă parte. În plus, cheltuielile de ședere sunt calculate în conformitate cu Statutul funcționarilor Uniunii și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii, stabilite în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului*. Partea căzută în pretenții suportă cheltuielile doar pentru o singură parte la procedură și, după caz, un singur reprezentant.

   

* Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor comunități și de instituire a unor măsuri speciale tranzitorii aplicabile funcționarilor Comisiei (JO L 56, 4.3.1968, p. 1).”;

(82)la articolul 71, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă aflate în vigoare în statul membru pe teritoriul căruia are loc. Fiecare stat membru desemnează o autoritate unică responsabilă de verificarea autenticității deciziei menționate la alineatul (1) și comunică datele de contact ale acesteia Oficiului, Curții de Justiție și Comisiei. Ordinul de executare se anexează deciziei de către autoritatea în cauză, singura formalitate necesară fiind verificarea autenticității deciziei.”;

(83)articolul 72 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 72

Registrul desenelor sau modelelor industriale UE

(1) Oficiul ține la zi un registru al desenelor sau modelelor industriale UE înregistrate.

(2) Registrul conține următoarele înscrieri privind înregistrările de desene sau modele industriale UE:

(a)data depunerii cererii;

(b)numărul de dosar atribuit cererii și numărul de dosar atribuit fiecărui desen sau model industrial individual cuprins într-un depozit multiplu;

(c)data publicării înregistrării;

(d)numele, localitatea și țara solicitantului;

(e)numele și adresa sediului reprezentantului, în măsura în care nu este vorba despre un reprezentant menționat la articolul 77 alineatul (3) prima teză;

(f)reprezentarea desenului sau modelului industrial;

(g)denumirile produselor, precedate de numerele claselor și subclaselor din clasificarea de la Locarno;

(h)indicații privind revendicarea unei priorități în temeiul articolului 42;

(i)indicații privind revendicarea unei priorități de expoziție în temeiul articolului 44;

(j)menționarea autorului sau a echipei de autori în temeiul articolului 18 sau o declarație care să ateste că autorul sau echipa de autori a renunțat la dreptul de a fi menționată;

(k)limba de depunere a cererii, precum și a doua limbă indicată de solicitant în cererea sa, în conformitate cu articolul 98 alineatul (3);

(l)data înregistrării desenului sau modelului industrial în registru și numărul de înregistrare în temeiul articolului 48;

(m)indicarea oricărei solicitări de amânare a publicării în temeiul articolului 50 alineatul (3), cu precizarea datei de expirare a perioadei de amânare;

(n)indicarea depunerii unei descrieri în temeiul articolului 36 alineatul (3) litera (a).

(3) Registrul conține, de asemenea, următoarele înscrieri, fiecare fiind însoțită de data înregistrării sale:

(a)modificări ale numelui sau ale localității și țării titularului, astfel cum se prevede la articolul 50g;

(b)modificări ale numelui sau sediului reprezentantului, cu excepția reprezentantului menționat la articolul 77 alineatul (3) prima teză;

(c)în cazul desemnării unui nou reprezentant, numele și sediul acestuia;

(d)modificări ale numelui autorului sau al echipei de autori, astfel cum se prevede la articolul 18;

(e)retrageri, modificări și rectificări ale desenului sau modelului industrial, astfel cum sunt prevăzute la articolul 47a, și rectificări ale erorilor și ale omisiunilor vădite, astfel cum sunt prevăzute la articolul 66g;

(f)modificări ale desenului sau modelului industrial, astfel cum sunt prevăzute la articolul 50e;

(g)mențiunea că s-a introdus o acțiune în justiție în temeiul articolului 15 alineatul (5) litera (a) la instanța sau autoritatea competentă din statul membru în cauză;

(h)data și detaliile hotărârii definitive a instanței competente sau oricărei alte încheieri de procedură, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (5) litera (b);

(i)o modificare intervenită în dreptul de proprietate, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (5) litera (c);

(j)un transfer prevăzut la articolul 28;

(k)constituirea sau transferul unui drept real, astfel cum se prevede la articolul 29, și natura dreptului real;

(l)măsurile de executare silită prevăzute la articolul 30 și procedurile de insolvență prevăzute la articolul 31;

(m)acordarea sau transferul unei licențe, astfel cum se prevede la articolul 16 alineatul (2) sau la articolul 32, și, dacă este cazul, tipul de licență, astfel cum este prevăzut la articolul 32a alineatul (3);

(n)reînnoirea înregistrării în temeiul articolului 50d și data de la care produce efecte reînnoirea;

(o)constatarea, în temeiul articolului 50d alineatul (8), a expirării înregistrării;

(p)o declarație de renunțare din partea titularului, astfel cum se prevede la articolul 51 alineatul (1);

(q)data de depunere și detaliile unei cereri de declarare a nulității, formulate în temeiul articolului 52, ale unei cereri reconvenționale în nulitate, formulate în temeiul articolului 84 alineatul (5), sau ale unei căi de atac introduse în temeiul articolului 55;

(r)data și detaliile deciziei definitive adoptate în urma unei cereri de declarare a nulității, astfel cum se prevede la articolul 53, ale deciziei definitive adoptate în urma unei cereri reconvenționale în nulitate, astfel cum se prevede la articolul 86 alineatul (3), ale deciziei definitive adoptate în urma unei căi de atac, astfel cum se prevede la articolul 55, sau ale oricărei alte încheieri de procedură, astfel cum se prevede la articolele respective;

(s)radierea numelui unui reprezentant înscris în temeiul alineatului (2) litera (e);

(t)modificarea sau radierea elementelor menționate la alineatul (3) literele (l), (m) și (n);

(u)revocarea, în temeiul articolului 66h, a unei decizii sau a unei înscrieri în registru, în cazul în care revocarea se referă la o decizie sau o înscriere care a fost publicată.

(4) Directorul executiv poate decide înscrierea în registru a altor elemente decât cele prevăzute la alineatele (2) și (3).

(5) Registrul poate fi ținut în format electronic. Oficiul colectează, organizează, face publice și stochează elementele menționate la alineatele (1), (2) și (3), inclusiv date cu caracter personal, pentru motivele stabilite la alineatul (8). Oficiul se asigură că registrul este ușor accesibil pentru consultare publică.

(6) Orice modificare operată în registru se notifică titularului unui desen sau model industrial UE înregistrat.

(7) Dacă accesul la registru nu este restricționat în temeiul articolului 74 alineatul (5), Oficiul furnizează, la cerere, extrase din registru, sub formă de copii certificate sau necertificate, în schimbul achitării unei taxe în cazul în care extrasele respective sunt emise altfel decât prin mijloace electronice.

(8) Prelucrarea datelor privind înscrierile prevăzute la alineatele (2) și (3), inclusiv a datelor cu caracter personal, are loc în următoarele scopuri:

(a)administrarea cererilor și/sau a înregistrărilor, în conformitate cu prezentul regulament și cu eventualele acte adoptate în temeiul acestuia;

(b)ținerea unui registru public pentru consultarea de către autoritățile publice și operatorii economici și pentru informarea acestora, pentru a le permite să își exercite drepturile care le sunt conferite de prezentul regulament și să fie informați cu privire la existența unor drepturi anterioare care aparțin unor terți;

(c)elaborarea de rapoarte și statistici care să permită Oficiului să își optimizeze operațiunile și să îmbunătățească funcționarea sistemului de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE.

(9) Toate datele, inclusiv cele cu caracter personal, privind înscrierile menționate la alineatele (2) și (3) sunt considerate de interes public și pot fi accesate de orice terț, cu excepția cazului în care se prevede altfel la articolul 50 alineatul (2). Înscrierile în registru se păstrează pe durată nedeterminată.”;

(84)se introduc următoarele articole 72a și 72b:

„Articolul 72a

Baza de date

(1) Pe lângă obligația de a ține un registru, astfel cum este prevăzut la articolul 72, Oficiul colectează și stochează într-o bază de date electronică toate informațiile furnizate de titulari sau de oricare altă parte la procedură în temeiul prezentului regulament sau al actelor adoptate în temeiul acestuia.

(2) Baza de date electronică poate include date cu caracter personal, în plus față de cele incluse în registrul prevăzut la articolul 72, în măsura în care astfel de date sunt obligatorii în conformitate cu prezentul regulament sau cu actele adoptate în temeiul acestuia. Colectarea, stocarea și prelucrarea datelor cu caracter personal se fac în următoarele scopuri:

(a)administrarea cererilor și/sau a înregistrărilor, în conformitate cu prezentul regulament și cu actele adoptate în temeiul acestuia;

(b)accesul la informațiile necesare pentru derularea procedurii relevante într-un mod mai facil și mai eficient;

(c)comunicarea cu solicitanții și cu celelalte părți la procedură;

(d)elaborarea de rapoarte și statistici care să permită Oficiului să își optimizeze operațiunile și să îmbunătățească funcționarea sistemului.

(3) Directorul executiv stabilește condițiile de acces la baza de date și modul în care conținutul, cu excepția datelor cu caracter personal menționate la alineatul (2) din prezentul articol, dar incluzând datele menționate la articolul 72, poate fi pus la dispoziție într-o formă prelucrabilă electronic, precum și taxele pentru acces.

(4) Accesul la datele cu caracter personal menționate la alineatul (2) este limitat, iar aceste date nu sunt puse la dispoziția publicului, cu excepția cazului în care partea vizată și-a dat consimțământul explicit în acest sens.

(5) Toate datele se păstrează pe durată nedeterminată. Cu toate acestea, partea interesată poate solicita eliminarea oricăror date cu caracter personal din baza de date după 18 luni de la expirarea desenului sau modelului industrial UE înregistrat sau de la închiderea procedurii contradictorii relevante. Partea interesată are dreptul de a obține rectificarea datelor inexacte sau eronate în orice moment.

Articolul 72b

Accesul online la decizii

(1) Deciziile Oficiului referitoare la desene sau modele industriale UE înregistrate se pun la dispoziție online pentru informarea publicului larg și pentru consultarea de către acesta. Orice parte la procedura care a condus la adoptarea deciziei poate solicita eliminarea oricăror date cu caracter personal incluse în decizie.

(2) Oficiul poate furniza acces online la hotărârile instanțelor naționale și ale Uniunii legate de sarcinile sale, în scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la aspectele de proprietate intelectuală și de a promova convergența practicilor. Oficiul respectă condițiile de publicare inițială în ceea ce privește datele cu caracter personal.”;

(85)articolul 73 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 73

Publicații periodice

(1) Oficiul publică periodic:

(a)un Buletin pentru desene sau modele industriale din Uniunea Europeană care conține publicarea înscrierilor din registru, precum și alte detalii privind înregistrările de desene sau modele industriale UE a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de actele adoptate în temeiul acestuia;

(b)un Jurnal Oficial al Oficiului care conține comunicările și informațiile de ordin general din partea directorului executiv, precum și orice altă informație relevantă pentru prezentul regulament sau punerea în aplicare a acestuia.

Publicațiile menționate la primul paragraf literele (a) și (b) pot fi efectuate prin mijloace electronice.

(2) Buletinul pentru desene sau modele industriale din Uniunea Europeană se publică în modul și cu frecvența stabilite de directorul executiv.

(3) Jurnalul Oficial al Oficiului se publică în limbile Oficiului. Directorul executiv poate însă decide ca anumite elemente să fie publicate în Jurnalul Oficial al Oficiului în limbile oficiale ale Uniunii.”;

(86)se introduce următorul articol 73a:

„Articolul 73a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu publicațiile periodice

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează:

(a)data care trebuie considerată data publicării în Buletinul pentru desene sau modele industriale din Uniunea Europeană;

(b)modul de publicare a înscrierilor referitoare la înregistrarea unui desen sau model industrial care nu conțin modificări față de publicarea cererii;

(c)modalitățile prin care edițiile Jurnalului Oficial al Oficiului pot fi puse la dispoziția publicului.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(87)articolul 74 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) În cazul în care dosarele sunt consultate în conformitate cu alineatul (2) sau (3), se exclud de la consultare următoarele părți ale dosarului:

(a)documentele care au legătură cu excluderea sau recuzarea în temeiul articolului 169 din Regulamentul (UE) 2017/1001;

(b)proiectele de decizii și de avize, precum și toate celelalte documente interne utilizate pentru pregătirea deciziilor și avizelor;

(c)elementele din dosar în cazul cărora partea vizată a manifestat un interes deosebit în menținerea confidențialității înainte de prezentarea cererii de consultare publică, cu excepția cazului în care consultarea publică a unui astfel de element este justificată de interesele prioritare legitime ale părților care solicită consultarea.”;

(b)se adaugă alineatul (5) cu următorul text:

„(5) În cazul în care înregistrarea face obiectul unei cereri de amânare a publicării în temeiul articolului 50 alineatul (1), accesul la registru al altor persoane decât titularul se limitează la consultarea numelui titularului, a numelui eventualului reprezentant, a datei de depunere și de înregistrare, a numărului de dosar atribuit cererii și a mențiunii de amânare a publicării. În astfel de cazuri, extrasele certificate sau necertificate din registru conțin numai numele titularului, numele eventualului reprezentant, data de depunere și de înregistrare, numărul de dosar atribuit cererii și mențiunea de amânare a publicării, cu excepția cazului în care cererea de extrase a fost formulată de titular sau de reprezentantul său.”;

(88)se introduc următoarele articole 74a, 74b și 74c:

„Articolul 74a

Metode de consultare publică

(1) Consultarea publică a dosarelor de desene sau modele industriale UE înregistrate se efectuează prin verificarea fie a documentului original sau a unor copii ale acestuia, fie a mijloacelor tehnice de stocare, în cazul în care dosarele sunt stocate astfel. Cererea de consultare publică se consideră depusă numai după achitarea taxei necesare. Nu se plătește nicio taxă în cazul în care consultarea publică a mijloacelor tehnice de stocare se efectuează online. Directorul executiv stabilește modalitățile consultării publice.

(2) În cazul în care cererea de consultare publică a dosarelor se referă la o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE sau la un desen sau model industrial UE înregistrat a cărui publicare a fost amânată și la care s-a renunțat înainte sau la data expirării perioadei de amânare, cererea conține dovada:

(a)că solicitantul sau titularul desenului sau modelului industrial UE și-a dat consimțământul cu privire la consultarea publică; sau

(b)că persoana care solicită consultarea are un interes legitim în consultarea publică a dosarului.

(3) Consultarea publică a dosarelor se face la sediul Oficiului. La cerere, consultarea publică a dosarelor se efectuează cu ajutorul unor copii ale unor documente incluse în dosare. Eliberarea respectivelor copii este condiționată de achitarea unei taxe. De asemenea, Oficiul eliberează, la cerere, copii certificate sau necertificate ale cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE în schimbul achitării unei taxe.

Articolul 74b

Comunicarea informațiilor conținute în dosare

Sub rezerva restricțiilor prevăzute la articolul 74 din prezentul regulament, Oficiul poate, la cerere și în schimbul unei taxe, să comunice informații din orice dosar cu privire la orice procedură desfășurată în legătură cu o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE sau cu un desen sau model industrial UE înregistrat. Dacă însă consideră indicat, ca urmare a cantității de informații care trebuie furnizate, Oficiul poate cere persoanei care solicită consultarea să consulte dosarul la fața locului, la sediul oficiului.

Articolul 74c

Păstrarea dosarelor

(1) Oficiul păstrează dosarele tuturor procedurilor desfășurate în legătură cu cereri de înregistrare de desene sau modele industriale UE sau cu desene sau modele industriale UE înregistrate. Directorul executiv stabilește forma în care sunt păstrate aceste dosare.

(2) În cazul în care dosarele se păstrează în format electronic, fișierele electronice sau copiile de siguranță ale acestora se păstrează pe termen nelimitat. Documentele originale depuse de părțile la procedură și care stau la baza respectivelor dosare electronice sunt eliminate după o perioadă de la primirea lor de către Oficiu, perioada fiind stabilită de către directorul executiv.

(3) În cazul și în măsura în care dosarele sau părți ale acestora sunt păstrate în alt format decât cel electronic, documentele sau mijloacele de probă care fac parte din respectivele dosare se păstrează cel puțin cinci ani de la sfârșitul anului în care:

(a)cererea a fost respinsă sau retrasă;

(b)înregistrarea desenului sau modelului industrial UE a expirat definitiv;

(c)renunțarea la desenul sau modelul industrial UE înregistrat a fost înscrisă în registru în temeiul articolului 51 din prezentul regulament;

(d)desenul sau modelul industrial UE înregistrat a fost radiat definitiv din registru.”;

(89)articolul 75 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 75

Cooperare administrativă

(1) Dacă nu se prevede altfel în prezentul regulamentul sau în dreptul intern, Oficiul și instanțele sau alte autorități competente ale statelor membre își oferă asistență reciprocă, la cerere, comunicând informații sau permițând consultarea publică a dosarelor. Dacă Oficiul permite consultarea dosarelor de către instanțe, ministere publice sau oficii centrale de proprietate industrială, consultarea nu se supune restricțiilor stabilite la articolul 74.

(2) Oficiul nu percepe taxe pentru comunicarea de informații sau permisiunea de consultare publică a dosarelor.”;

(90)se introduce următorul articol 75a:

„Articolul 75a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu cooperarea administrativă

Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează detaliile pentru schimbul de informații dintre Oficiu și autoritățile statelor membre și pentru permisiunea de consultare publică a dosarelor, astfel cum se menționează la articolul 75, luând în considerare restricțiile la care este supusă consultarea publică a dosarelor referitoare la cererile de înregistrare sau înregistrările de desene sau modele industriale UE, în temeiul articolului 74, atunci când se permite consultarea lor de către terți. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(91)articolul 76 se elimină;

(92)articolul 77 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 77

Principii generale referitoare la reprezentare

(1) Sub rezerva aplicării dispozițiilor alineatului (2), nimeni nu este obligat să fie reprezentat în fața Oficiului.

(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (3) a doua teză din prezentul articol, persoanele fizice sau juridice care nu au nici domiciliul, nici sediul principal, nici unitatea industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul SEE sunt reprezentate în fața Oficiului, în conformitate cu articolul 78 alineatul (1), în orice procedură prevăzută de prezentul regulament, cu excepția depunerii unei cereri de înregistrare a unui desen sau model industrial UE.

(3) Persoanele fizice și juridice care au domiciliul, sediul principal sau o unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul SEE pot fi reprezentate în fața Oficiului de către un angajat. Angajatul unei persoane juridice care intră sub incidența prezentului alineat poate reprezenta, de asemenea, alte persoane juridice care au legături economice cu respectiva persoană, chiar dacă respectivele persoane juridice nu au nici domiciliul, nici sediul principal, nici vreo unitate industrială sau comercială efectivă și funcțională în cadrul SEE. La cererea Oficiului sau, după caz, a părții la procedură, angajații care se constituie reprezentanți în înțelesul prezentului alineat prezintă Oficiului o împuternicire semnată care urmează să fie anexată la dosar.

(4) În cazul în care există mai mulți solicitanți sau mai mulți terți care acționează în comun, se desemnează un reprezentant comun.”;

(93)articolul 78 se modifică după cum urmează:

(a)alineatele (1)-(6) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) Reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în cadrul procedurilor introduse în fața Oficiului în temeiul prezentului regulament poate fi asigurată numai de unii dintre următorii:

(a)un avocat care are dreptul să profeseze pe teritoriul unuia dintre statele membre ale SEE și care are domiciliul profesional în cadrul SEE, dacă poate acționa în statul membru respectiv în calitate de mandatar în domeniul proprietății industriale;

(b)reprezentanți autorizați înscriși pe lista prevăzută la articolul 120 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001;

(c)reprezentanți autorizați înscriși pe lista specifică a reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale, astfel cum este menționată la alineatul (4).

(2) Persoanele menționate la alineatul (1) litera (c) sunt împuternicite să reprezinte terții exclusiv în cadrul procedurilor în materia desenelor sau modelelor industriale cu privire la care este sesizat Oficiul.

(3) La cererea Oficiului sau, după caz, a celeilalte părți la procedură, reprezentanții care acționează în fața Oficiului prezintă acestuia o împuternicire semnată care urmează să fie anexată la dosar.

(4) Oficiul întocmește și menține o listă specifică a reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale („lista reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale”). Pe lista respectiva poate fi înscrisă orice persoană fizică, dacă aceasta îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)este resortisant al unuia dintre statele membre ale SEE;

(b)are domiciliul profesional sau locul de muncă în cadrul SEE;

(c)este împuternicită să reprezinte, în domeniul desenelor sau modelelor industriale, persoane fizice sau juridice în fața Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau în fața oficiului central de proprietate industrială dintr-un stat membru al SEE.

Atunci când împuternicirea menționată la litera (c) de la primul paragraf nu este condiționată de deținerea unei calificări profesionale speciale, persoana care solicită să fie înscrisă pe listă și care acționează în domeniul desenelor sau modelelor industriale în fața Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau în fața unui oficiu central de proprietate industrială trebuie să fi activat în mod curent timp de cel puțin cinci ani în această calitate. Cu toate acestea, sunt exceptate de la condiția de exercitare a profesiei persoanele a căror calificare profesională privind reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în domeniul desenelor sau modelelor industriale în fața Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau a unui oficiu central de proprietate industrială este recunoscută oficial în conformitate cu reglementările stabilite de statul în cauză.

(5) Înscrierea pe lista reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale se face în urma unei cereri însoțite de o atestare din partea Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau a oficiului central de proprietate industrială al statului membru în cauză, în care se menționează că au fost îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (4). Înscrierile pe lista reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.

(6) Directorul executiv poate acorda o derogare de la oricare dintre următoarele:

(a)cerința prevăzută la alineatul (4) litera (a) în cazul specialiștilor de înaltă calificare, cu condiția să fie îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul (4) literele (b) și (c);

(b)la cerința prevăzută la alineatul (4) al doilea paragraf prima teză, dacă persoana care solicită să fie înscrisă pe listă face dovada că a dobândit calificarea necesară în alt mod.”;

(b)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:

„(7) O persoană poate fi radiată de pe lista reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale la cererea sa sau atunci când nu mai are capacitatea de a acționa în calitate de reprezentant autorizat. Orice modificare a listei reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.”;

(c)se adaugă următorul alineat:

„(8) Reprezentanții care acționează în fața Oficiului se înscriu în baza de date menționată la articolul 72a și obțin un număr de identificare. Oficiul poate solicita reprezentantului să dovedească natura reală și efectivă a sediului său sau a locului său de muncă la oricare dintre adresele identificate. Directorul executiv poate stabili cerințele formale pentru obținerea unui număr de identificare, în special pentru asociațiile de reprezentanți, precum și pentru înscrierea reprezentanților în baza de date.”;

(94)se introduce următorul articol 78a:

„Articolul 78a

Delegarea de competențe în legătură cu reprezentarea profesională

Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 208, acte delegate de completare a prezentului regulament prin care să precizeze:

(a)condițiile și procedura de desemnare a unui reprezentant comun, astfel cum este menționat la articolul 77 alineatul (4);

(b)condițiile în care angajații menționați la articolul 77 alineatul (3) și reprezentanții autorizați menționați la articolul 78 alineatul (1) depun la Oficiu o împuternicire semnată în baza căreia asigură reprezentarea, precum și conținutul împuternicirii respective;

(c)împrejurările în care o persoană poate fi radiată de pe lista reprezentanților autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale, astfel cum se menționează la articolul 78 alineatul (7).”;

(95)articolul 79 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 79

Aplicarea normelor Uniunii privind competența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

(1) Dacă prezentul regulament nu prevede altfel, normele Uniunii privind competența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială se aplică procedurilor referitoare la desene sau modele industriale UE și la cereri de înregistrare de desene sau modele industriale UE, precum și procedurilor referitoare la acțiuni simultane sau succesive intentate pe bază de desene sau modele industriale UE și de desene sau modele industriale naționale.

(2) În ceea ce privește procedurile rezultate din acțiunile și cererile menționate la articolul 81:

(a)articolele 4 și 6, articolul 7 punctele 1, 2, 3 și 5 și articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului* nu se aplică;

(b)articolele 25 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 se aplică în limitele prevăzute la articolul 82 alineatul (4) din prezentul regulament;

(c)dispozițiile capitolului II din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 care se aplică persoanelor cu domiciliul într-un stat membru se aplică de asemenea persoanelor care nu au domiciliul într-un stat membru, dar care au o unitate într-un stat membru.

(3) Trimiterile din prezentul regulament la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 includ, după caz, Acordul între Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială încheiat la 19 octombrie 2005.

   

* Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).”;

(96)la articolul 80, alineatul (5) se elimină:

(97)articolul 82 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, precum și a dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 aplicabile în temeiul articolului 79, procedurile care rezultă din acțiunile și cererile menționate la articolul 81 sunt aduse în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia își are domiciliul pârâtul sau, în cazul în care acesta nu își are domiciliul în unul dintre statele membre, în fața instanțelor oricărui stat membru în care pârâtul are o unitate.”;

(a)alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Prin derogare de la alineatele (1), (2) și (3):

(a)se aplică articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în cazul în care părțile convin că este de competența unei alte instanțe competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE;

(b)se aplică articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în cazul în care pârâtul compare în fața unei alte instanțe competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE.”;

(98)la articolul 84 se adaugă următoarele alineate (5) și (6):

„(5) Instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE în fața căreia a fost introdusă o cerere reconvențională în nulitate cu privire la un desen sau model industrial UE înregistrat nu procedează la examinarea cererii reconvenționale până când fie partea interesată, fie instanța nu a informat Oficiul în legătură cu data la care a fost depusă cererea reconvențională. Oficiul înregistrează informațiile respective în registru, în conformitate cu articolul 72 alineatul (3) litera (q). În cazul în care o cerere de declarare a nulității desenului sau modelului industrial UE înregistrat a fost depusă la Oficiu înaintea depunerii cererii reconvenționale, instanța este informată în acest sens de către Oficiu și suspendă procedura în conformitate cu articolul 91 alineatul (1) până când decizia privind prima cerere rămâne definitivă sau până când cererea este retrasă.

(6) Instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE sesizată prin cerere reconvențională în nulitatea unui desen sau model industrial UE înregistrat poate, la cererea titularului desenului sau modelului industrial UE înregistrat și după audierea celorlalte părți, să suspende procedura și să ceară pârâtului să prezinte Oficiului o cerere de declarare a nulității într-un termen stabilit de instanță. În cazul în care cererea respectivă nu este prezentată în termen, procedura își urmează cursul; cererea reconvențională este considerată retrasă. Se aplică dispozițiile articolului 91 alineatul (3).”;

(99)articolul 86 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 86

Hotărâri de nulitate

(1) În cazul în care valabilitatea unui desen sau model industrial UE a fost contestată printr-o cerere reconvențională în nulitate într-o procedură în fața unei instanțe competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE:

(a)instanța declară nulitatea desenului sau modelului industrial UE, când consideră că oricare dintre cauzele menționate la articolul 25 se opune menținerii desenului sau modelului industrial UE;

(b)instanța respinge cererea reconvențională, când consideră că niciuna dintre cauzele menționate la articolul 25 nu se opune menținerii desenului sau modelului industrial UE.

(2) O instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE respinge o cerere reconvențională în nulitatea unui desen sau model industrial UE înregistrat, în cazul în care o decizie a Oficiului între aceleași părți cu privire la o cerere având același obiect și aceeași cauză a devenit deja definitivă.

(3) Atunci când o instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la o cerere reconvențională în nulitatea unui desen sau model industrial UE înregistrat, o copie a hotărârii este transmisă neîntârziat Oficiului, fie de către instanță, fie de către oricare dintre părțile la procedura națională. Oficiul sau orice altă parte interesată poate solicita informații cu privire la o astfel de hotărâre. Oficiul introduce hotărârea în registru, în conformitate cu articolul 72 alineatul (3) litera (r).”;

(100)la articolul 88, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Pentru toate aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE aplică dreptul intern aplicabil.”;

(101)articolul 89 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 89

Sancțiuni în cadrul acțiunii în contrafacere

(1) În cazul în care o instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE constată că pârâtul a contrafăcut sau că exista riscul ca pârâtul să contrafacă un desen sau model industrial UE, instanța respectivă dispune, cu excepția cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acționeze astfel, printr-o ordonanță prin care i se interzice pârâtului să își continue acțiunile de contrafacere efectivă sau potențială a desenului sau modelului industrial UE. Instanța respectivă trebuie de asemenea să ia, în conformitate cu dreptul intern, măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicții.

(2) Instanța competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE poate, de asemenea, să aplice măsurile sau ordinele prevăzute de legislația aplicabilă pe care le consideră necesare în împrejurările cauzei.”;

(102)la articolul 90, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) O instanță competentă în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE a cărei competență se întemeiază pe dispozițiile articolului 82 alineatul (1), (2), (3) sau (4) are competența să dispună măsuri provizorii, inclusiv conservatorii, care, sub rezerva oricărei proceduri necesare în scopul recunoașterii și executării în temeiul capitolului III din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, se aplică pe teritoriul oricărui stat membru. Această competență este exclusivă.”;

(103)articolul 93 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 93

Dispoziții suplimentare privind competența instanțelor naționale, altele decât cele competente în domeniul desenelor sau modelelor industriale UE

(1) În statul membru ale cărui instanțe sunt competente în temeiul articolului 79 alineatul (1), acțiunile în materia desenelor sau modelelor industriale UE, altele decât cele menționate la articolul 81, sunt de competența instanțelor care ar avea competența teritorială și materială în cazul acțiunilor legate de un drept asupra unui desen sau model industrial național în statul membru în cauză.

(2) În cazul în care, în temeiul articolului 79 alineatul (1) și al alineatului (1) din prezentul articol, nicio instanță nu este competentă pentru a cunoaște o acțiune privind un desen sau model industrial UE, alta decât cele menționate la articolul 81, acțiunea în cauză poate fi adusă în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia se află sediul Oficiului.”;

(104)la articolul 96, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Un desen sau model protejat ca desen sau model industrial UE este eligibil și pentru protecția prin drepturi de autor, începând cu data la care a fost creat sau stabilit într-o formă oarecare, cu condiția să fie îndeplinite cerințele din legislația Uniunii privind drepturile de autor.”;

(105)articolul 97 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 97

Aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1001

Dacă nu se prevede altfel în prezentul titlu, Oficiului i se aplică articolele 142-146, articolele 148-158, articolul 162 și articolele 165-177 din Regulamentul (UE) 2017/1001 în ceea ce privește sarcinile care îi revin în temeiul prezentului regulament.”;

(106)articolul 98 se modifică după cum urmează:

(a)se introduce următorul alineat (4a):

„(4a) Fără a se aduce atingere alineatului (4):

(a)orice cerere sau declarație privind o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE poate fi formulată în limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE sau în a doua limbă indicată de solicitant în cererea respectivă;

(b)orice cerere sau declarație referitoare la un desen sau model industrial UE înregistrat, alta decât o cerere declarare a nulității în temeiul articolului 52 sau o declarație de renunțare în temeiul articolului 51, poate fi formulată în una dintre limbile Oficiului.

Cu toate acestea, atunci când se utilizează oricare dintre formularele pus la dispoziție de către Oficiu, astfel cum se menționează la articolul 66d, respectivele formulare pot fi utilizate în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii, cu condiția ca formularul să fie completat în una dintre limbile oficiului în măsura în care este vorba de elemente de text.”;

(b)se adaugă următoarele alineate (6) și (7):

„(6) Fără a aduce atingere alineatelor (3) și (5) și dacă nu se prevede altfel, în procedurile scrise în fața Oficiului, o parte poate să utilizeze oricare dintre limbile Oficiului. În cazul în care limba aleasă nu este cea de procedură, partea prezintă o traducere în respectiva limbă în termen de o lună de la data depunerii documentului original. În cazul în care solicitantul unui desen sau model industrial UE înregistrat este singura parte la procedura în fața Oficiului, iar limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a desenului sau modelului industrial UE nu este una dintre limbile Oficiului, traducerea prezentată poate să fie și în a doua limbă indicată de solicitant în cererea sa.

(7) Directorul executiv stabilește modul în care se legalizează traducerile.”;

(107)se introduce următorul articol 98a:

„Articolul 98a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu necesitatea și standardele de traducere

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează:

(a) măsura în care documentele justificative de utilizat în procedurile scrise în fața Oficiului pot fi redactate în oricare dintre limbile Uniunii și necesitatea prezentării unei traduceri;

(b) standardele necesare ale traducerilor de prezentat la Oficiu.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(108)articolul 99 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 99

Publicare și înscrieri în registru

(1) Toate informațiile a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de un act adoptat în temeiul prezentului regulament se publică în toate limbile oficiale ale Uniunii.

(2) Toate înscrierile în registru se efectuează în toate limbile oficiale ale Uniunii.

(3) În caz de dubiu, se consideră ca fiind autentic textul redactat în limba Oficiului în care s-a depus cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial UE. Dacă cererea a fost depusă într-o limbă oficială a Uniunii, alta decât una dintre limbile Oficiului, se consideră ca fiind autentic textul redactat în a doua limbă indicată de solicitant.”;

(109)articolul 100 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 100

Competențele suplimentare ale director executiv

În plus față de competențele conferite directorului executiv prin articolul 157 alineatul (4) litera (o) din Regulamentul (UE) 2017/1001, directorul executiv exercită competențele conferite în temeiul articolului 36 alineatul (5), al articolului 37 alineatul (1), al articolului 41 alineatul (5), al articolului 42 alineatul (2), al articolului 62 alineatul (2), al articolului 65 alineatul (5), al articolelor 66, 66c și 66e, al articolului 72 alineatul (4), al articolului 72a alineatul (3), al articolului 73, al articolului 74a alineatul (1), al articolelor 74c și 78, al articolului 98 alineatul (7), al articolului -106aa, al articolului -106ab alineatul (1) și al articolelor -106ac și -106ad, conform criteriilor prevăzute în prezentul regulament și în actele adoptate în temeiul prezentului regulament.”;

(110)articolul 101 se elimină:

(111)articolele 102, 103 și 104 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 102

Competență

Au competența de a lua decizii în cadrul procedurilor prevăzute de prezentul regulament:

(a)examinatorii;

(b)departamentul însărcinat cu ținerea registrului;

(c)diviziile de anulare;

(d)camerele de recurs;

(e)orice altă unitate sau persoană desemnată de directorul executiv în acest scop.

Articolul 103

Examinatorii

Examinatorii au competența de a lua decizii, în numele Oficiului, în legătură cu o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial UE.

Articolul 104

Departamentul însărcinat cu ținerea registrului

(1) În plus față de competențele care îi sunt conferite prin Regulamentul (UE) 2017/1001, departamentul însărcinat cu ținerea registrului are competența de a lua decizii în privința înscrierilor în registru în temeiul prezentului regulament și alte decizii prevăzute de prezentul regulament care nu intră în sfera de competență examinatorilor sau a unei divizii de anulare.

(2) Departamentul însărcinat cu ținerea registrului are de asemenea competența de a menține lista de reprezentanți autorizați în domeniul desenelor sau modelelor industriale.”;

(112)la articolul 105 se adaugă următorul alineat (3):

„(3) Deciziile referitoare la cheltuieli sau proceduri se iau de către un singur membru al diviziei de anulare.”;

(113)se introduce următorul articol 105a:

„Articolul 105a

Conferirea de competențe de executare în legătură cu deciziile
luate de un singur membru

Comisia adoptă acte de punere în aplicare în care precizează tipurile exacte de decizii care se iau de către un singur membru, astfel cum se menționează la articolul 105 alineatul (3). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 109 alineatul (2).”;

(114)articolul 106 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 106

Camerele de recurs

În plus față de competențele care le sunt conferite prin articolul 165 din Regulamentul (UE) 2017/1001, camerele de recurs au competența de a lua decizii cu privire la căile de atac introduse împotriva deciziilor organismelor Oficiului menționate la articolul 102 literele (a), (b) și (c) și, când este cazul, la articolul 102 litera (e), în legătură cu procedurile stabilite în prezentul regulament.”;

(115)se introduce următorul articol -106a:

„Articolul -106a

Delegarea de competențe în legătură cu camerele de recurs

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 109a în care să precizeze detaliile referitoare la organizarea camerelor de recurs în procedurile desfășurate cu privire desene sau modele industriale în temeiul prezentului regulament, în cazul în care procedurile respective necesită o altă organizare decât cea stabilită în actele delegate adoptate în temeiul articolului 168 din Regulamentul (UE) 2017/1001.”;

(116)la titlul XI se adaugă următoarea secțiune 3:

„Secțiunea 3

Taxele și plata lor

Articolul -106aa

Taxe și tarife și data scadenței

(1) Directorul executiv stabilește cuantumul care urmează să fie perceput pentru fiecare serviciu oferit de Oficiu, cu excepția celor prevăzute în anexă, precum și cuantumul care urmează să fie perceput pentru publicările efectuate de Oficiu. Cuantumurile tarifelor se stabilesc în euro și se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului. Cuantumul fiecărui tarif nu poate să depășească ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor serviciului specific oferit de Oficiu.

(2) Taxele și tarifele a căror scadență nu este prevăzută de prezentul regulament sunt scadente la data primirii solicitării pentru serviciul pentru care se percepe taxa sau tariful respectiv.

Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate stabili care dintre serviciile menționate la primul paragraf nu este condiționat de plata în avans a taxelor sau a tarifelor aferente.

Articolul -106ab

Plata taxelor și a tarifelor

(1) Taxele și tarifele datorate Oficiului se plătesc în euro prin metodele de plată stabilite de directorul executiv cu acordul comitetului bugetar.

Deciziile adoptate în temeiul primului paragraf se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului. Toate plățile se efectuează în euro.

(2) Plățile efectuate prin alte mijloace de plată decât cele menționate la alineatul (1) se consideră a nu fi fost efectuate, iar cuantumul achitat se restituie.

(3) Plățile conțin informațiile necesare pentru ca Oficiul să poată identifica imediat scopul plății.

(4) În cazul în care scopul plății menționat la alineatul (2) nu este identificabil imediat, Oficiul solicită persoanei care a efectuat plata să îi comunice scopul acesteia în scris într-un anumit termen. În cazul în care plătitorul nu dă curs solicitării în termenul respectiv, se consideră că plata nu a fost efectuată, iar cuantumul care a fost achitat se restituie.

Articolul -106ac

Data la care plata se consideră efectuată

Directorul executiv stabilește data la care se consideră că au fost efectuate plățile.

Articolul -106ad

Plăți insuficiente și restituirea cuantumurilor nesemnificative

(1) Un termen de plată se consideră respectat numai în cazul în care cuantumul integral al taxei sau tarifului a fost achitat în termenul prevăzut. În cazul în care taxa sau tariful nu este achitat integral, cuantumului care a fost achitat se restituie după expirarea termenului de plată.

(2) Cu toate acestea, Oficiul poate să permită persoanei care a efectuat plata, în măsura posibilului, în timpul rămas până la sfârșitul termenului de plată, să achite cuantumul lipsă sau, în cazul în care acest lucru se justifică, să nu țină seama de micile cuantumuri neachitate, fără a aduce atingere drepturilor persoanei care efectuează plata.

(3) Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate renunța la inițierea unei proceduri de recuperare silită a oricărei sume datorate dacă suma de recuperat este minimă sau dacă recuperarea este prea nesigură.

(4) Atunci când pentru plata unei taxe sau a unui tarif este vărsată o sumă excesivă, excedentul nu se rambursează în cazul în care este nesemnificativ, iar partea interesată nu a solicitat în mod expres restituirea sa.

Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate stabili cuantumul sub care o sumă excesivă plătită pentru o taxă sau pentru un tarif nu se restituie.

Deciziile adoptate în temeiul celui de al doilea paragraf se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.”;

(117)la articolul 106d, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Oficiul furnizează informații cu privire la înregistrările internaționale menționate la alineatul (2) sub forma unei legături electronice la o bază de date cu opțiune de căutare care conține înregistrări internaționale de desene sau modele industriale și care este gestionată de Biroul internațional.”;

(118)articolul 106e se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 106e

Examinarea motivelor de respingere a cererilor de înregistrare

(1) În cazul în care constată, în cadrul examinării unei înregistrări internaționale, că desenul sau modelul industrial care face obiectul unei cereri de protecție nu respectă definiția de la articolul 3 punctul 1 sau contravine ordinii publice sau bunelor moravuri, Oficiul trimite Biroului internațional o notificare de respingere în termen de maximum 6 luni de la data publicării înregistrării internaționale, indicând motivele de respingere, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (2) din Actul de la Geneva.

(2) În cazul în care titularul înregistrării internaționale are obligația de a fi reprezentat în fața Oficiului în temeiul articolului 77 alineatul (2), notificarea menționată la alineatul (1) din prezentul articol conține trimiterea la obligația titularului de a desemna un reprezentant, astfel cum se menționează la articolul 78 alineatul (1).

(3) Oficiul specifică un termen în care titularul înregistrării internaționale poate să renunțe la înregistrarea internațională în ceea ce privește Uniunea, să limiteze înregistrarea internațională la unul sau câteva desene sau modele industriale în ceea ce privește Uniunea sau să prezinte observații și, când este cazul, să desemneze un reprezentant. Acest termen începe să curgă de la data la care Oficiul emite refuzul provizoriu.

(4) Dacă titularul nu desemnează un reprezentant în termenul menționat la alineatul (3), Oficiul respinge acordarea protecției pentru înregistrarea internațională respectivă.

(5) În cazul în care titularul prezintă în termenul specificat observații considerate satisfăcătoare de către Oficiu, acesta retrage respingerea și informează Biroul internațional în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) din Actul de la Geneva. În cazul în care, în temeiul articolului 12 alineatul (2) din Actul de la Geneva, titularul nu prezintă, în termenul specificat, observații considerate satisfăcătoare de către Oficiu, acesta confirmă decizia prin care se refuză acordarea protecției pentru înregistrarea internațională. Decizia respectivă poate face obiectul unei căi de atac în conformitate cu articolele 66-72 din Regulamentul (UE) 2017/1001, coroborate cu articolul 55 alineatul (2) din prezentul regulament.

(6) În cazul în care renunță la înregistrarea internațională sau limitează înregistrarea internațională la unul sau câteva desene sau modele industriale în ceea ce privește Uniunea, titularul informează Biroul internațional prin procedura de înregistrare, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) punctele (iv) și (v) din Actul de la Geneva.”;

(119)la titlul XIa se adaugă următorul articol 106g:

„Articolul 106g

Reînnoiri

Înregistrarea internațională se reînnoiește direct la Biroul internațional, în conformitate cu articolul 17 din Actul de la Geneva.”;

(120)articolul 107 se modifică după cum urmează:

(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Comisia adoptă un act de punere în aplicare în care precizează normele de punere în aplicare a prezentului regulament. Respectivul regulament de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare stabilită la articolul 109 alineatul (2).”;

(b)alineatele (2) și (3) se elimină;

(121)articolul 107 se elimină;

(122)articolul 108 se elimină;

(123)articolul 109 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 109

Procedura comitetului

(1) Comisia este asistată de Comitetul privind normele de punere în aplicare instituit prin Regulamentul (UE) 2017/1001. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.”;

(124)se introduce următorul articol 109a:

„Articolul 109a

Exercitarea delegării

(1) Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele 47b, 53a, 55a, 64a, 65a, 66a, 66d, 66f, 66i, 67c, 78a și -106a se conferă Comisiei pentru o perioadă nedeterminată începând cu [OP: vă rugăm să introduceți data = data intrării în vigoare a prezentului regulament].

(3) Delegarea de competențe menționată la articolele 47b, 53a, 55a, 64a, 65a, 66a, 66d, 66f, 66i, 67c, 78a și -106a poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4) Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6) Un act delegat adoptat în temeiul articolelor 47b, 53a, 55a, 64a, 65a, 66a, 66d, 66f, 66i, 67c, 78a și -106a intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de 2 luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Perioada respectivă se prelungește cu 2 luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”;

(125)articolul 110 se elimină;

(126)la articolul 110a alineatul (5) se elimină a doua teză;

(127)se introduce următorul articol 110b:

„Articolul 110b

Evaluare

(1) La [OP: vă rugăm să introduceți data = prima zi a lunii care urmează după 84 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia evaluează punerea în aplicare a prezentului regulament.

(2) Comisia înaintează Parlamentului European, Consiliului și consiliului de administrație raportul de evaluare însoțit de concluziile sale asupra raportului. Rezultatele evaluării se fac publice.”;

(128)la articolul 111, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Cererile de înregistrare a desenelor sau modelelor industriale UE pot fi depuse la Oficiu începând cu 1 aprilie 2003.”;

(129)se introduce anexa prevăzută în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 2246/2002 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (CE) nr. 6/2002 și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1 punctele … și articolul 2 se aplică de la [OP: vă rugăm să introduceți data = prima zi a lunii care urmează după 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Articolul 1 punctele 18, 19, 22 și 24, punctul 26 litera (b), punctul 28 litera (b), punctele 31, 34 și 36, punctul 37 litera (b), punctele 38, 39, 40, 43, 47, 49, 51, 53, 56, 58, 60, 61, 65, 67, 69, 71, 73 și 75, punctul 76 litera (c), punctele 80, 85 și 93, punctul 106 litera (b) și punctele 108 și 121 se aplică de la [OP: vă rugăm să introduceți data = prima zi a lunii care urmează după 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European,    Pentru Consiliu,

Președinta    Președintele

(1)    Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 98/71/CE privind protecția juridică a desenelor sau modelelor industriale, COM(2004) 582 (final).
(2)    Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 12 decembrie 2007 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 98/71/CE privind protecția juridică a desenelor sau modelelor industriale, COM(2004)0582-C6-0119/2004-2004/0203(COD).
(3)    Comunicarea Comisiei intitulată „O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune – O agendă a UE”, COM(2015) 215, Comisia Europeană, 19 mai 2015, p. 4.
(4)    Documentul Consiliului 2020/C 379 I/01.
(5)    SWD(2020) 264 final.
(6)    COM(2020) 760 final.
(7)    Documentul Consiliului 2021/C 247/02.
(8)    Raport referitor la planul de acțiune privind proprietatea intelectuală care să sprijine redresarea și reziliența UE, astfel cum a fost adoptat de Comisia pentru afaceri juridice la 30 septembrie 2021 (A9-0284/2021), punctul 32.
(9)    SWD(2020) 264 final.
(10)     https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/initiatives/ares-2018-3527248/public-consultation_en .
(11)     https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/12609-Intellectual-property-review-of-EU-rules-on-industrial-design-Design-Directive-/public-consultation_ro .
(12)     https://ec.europa.eu/growth/content/economic-review-industrial-design-europe-0_en .
(13)     https://ec.europa.eu/growth/content/legal-review-industrial-design-protection-europe-0_en .
(14)    Herz, B. și Mejer, M. (2020), The effect of design protection on price and price dispersion: Evidence from automotive spare parts (Efectul protecției desenelor sau modelelor industriale asupra prețului și dispersiei prețului: dovezi din sectorul pieselor de schimb în industria auto) .
(15)    Nikolic, Z. (septembrie 2021), Market structure of motor vehicle visible spare parts in the EU (Structura de piață a pieselor de schimb vizibile pentru autovehicule în UE). Studiu realizat de Wolk After Sales Experts GmbH. Studiul poate fi găsit la adresa https://op.europa.eu/s/sMA8 .
(16)    A se adăuga linkul către evaluarea impactului și către rezumatul evaluării impactului.
(17)    În cadrul sistemului actual, taxa este de 115 EUR pentru fiecare desen sau model industrial, de la al doilea până la al zecelea desen sau model industrial, și de 50 EUR pentru fiecare desen sau model industrial începând cu al unsprezecelea desen sau model industrial.
(18)    În cadrul sistemului actual, taxa este de 90 EUR pentru prima reînnoire, 120 EUR pentru a doua reînnoire, 150 EUR pentru a treia reînnoire și 180 EUR pentru a patra reînnoire.
(19)    90 EUR + 120 EUR.
(20)     Programul de lucru al Comisiei pentru anul 2022 – principalele documente | Comisia Europeană (europa.eu) .
(21)    Hotărârea în cauzele conexate C-24/16 și C-25/16, Nintendo, EU:C:2017:724.
(22)    Hotărârea în cauzele conexate C-397/16 și C-435/16, Acacia, EU:C:2017:992.
(23)    JO C , , p. .
(24)    JO C , , p. .
(25)    Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO L 3, 5.1.2002, p. 1).
(26)    Directiva 98/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecția juridică a desenelor sau modelelor industriale (JO L 289, 28.10.1998, p. 28).
(27)    Comunicarea Comisiei intitulată „O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune – O agendă a UE” [COM(2015) 215 final, p. 4].
(28)    Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Evaluarea legislației UE privind protecția desenelor sau modelelor industriale” [SWD(2020) 264 final].
(29)    Concluziile Consiliului privind politica în domeniul proprietății intelectuale și revizuirea sistemului de desene sau modele industriale din Uniune, 2020/C 379 I/01 (JO C 379 I, 10.11.2020, p. 1).
(30)    Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor intitulată „Valorificarea la maximum a potențialului inovator al UE – Un plan de acțiune privind proprietatea intelectuală care să sprijine redresarea și reziliența UE” [COM(2020) 760 final].
(31)    Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO L 154, 16.6.2017, p. 1).
(32)    Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului (JO L 181, 29.6.2013, p. 15).
(33)    Clasificarea internațională a desenelor sau modelelor industriale în temeiul Aranjamentului de la Locarno (clasificarea de la Locarno), a 13-a ediție.
(34)    JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
(35)    Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(36)    Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
Top

Bruxelles, 28.11.2022

COM(2022) 666 final

ANEXE

la

Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau modelele industriale comunitare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei

{SEC(2022) 422 final} - {SWD(2022) 367 final} - {SWD(2022) 368 final} - {SWD(2022) 369 final}


ANEXA I

„ANEXĂ

Cuantumurile taxelor, astfel cum sunt menționate la articolul -106aa alineatul (1)

Taxele care trebuie plătite Oficiului în temeiul prezentului regulament sunt următoarele (în EUR):

1.Taxa de cerere, astfel cum este menționată la articolul 36 alineatul (4):

250 EUR.

2.Taxa de desemnare individuală pentru o înregistrare internațională, astfel cum este menționată la articolul 106c:

62 EUR pe desen sau model industrial.

3.Taxa de amânare a publicării, astfel cum este menționată la articolul 36 alineatul (4):

40 EUR.

4.Taxa suplimentară de cerere pentru fiecare desen sau model industrial suplimentar inclus într-un depozit multiplu, astfel cum este menționată la articolul 37 alineatul (2):

125 EUR.

5.Taxa suplimentară de amânare a publicării pentru fiecare desen sau model industrial suplimentar inclus într-un depozit multiplu care face obiectul amânării publicării, astfel cum este menționată la articolul 37 alineatul (2):

20 EUR.

6.Taxa de reînnoire, astfel cum este menționată la articolul 50d alineatele (1), (3) și (9):

(a)pentru prima perioadă de reînnoire: 70 EUR pe desen sau model industrial;

(b)pentru a doua perioadă de reînnoire: 140 EUR pe desen sau model industrial;

(c)pentru a treia perioadă de reînnoire: 280 EUR pe desen sau model industrial;

(d)pentru a patra perioadă de reînnoire: 560 EUR pe desen sau model industrial.

7.Taxa de reînnoire individuală pentru o înregistrare internațională, astfel cum este menționată la articolul 106c:

(a)pentru prima perioadă de reînnoire: 62 EUR pe desen sau model industrial;

(b)pentru a doua perioadă de reînnoire: 62 EUR pe desen sau model industrial;

(c)pentru a treia perioadă de reînnoire: 62 EUR pe desen sau model industrial;

(d)pentru a patra perioadă de reînnoire: 62 EUR pe desen sau model industrial.

8.Taxa pentru plata cu întârziere a taxei de reînnoire, astfel cum este menționată la articolul 50d alineatul (3):

25 % din taxa de reînnoire.

9.Taxa pentru cererea de declarare a nulității, astfel cum este menționată la articolul 52 alineatul (2):

320 EUR.

10.Taxa pentru continuarea procedurii, astfel cum este menționată la articolul 67a alineatul (1):

400 EUR.

11.Taxa de restitutio in integrum, astfel cum este menționată la articolul 67 alineatul (3):

200 EUR.

12.Taxa pentru înregistrarea unei licențe sau a altui drept în privința unui desen sau model industrial UE înregistrat, astfel cum este menționată la articolul 32a alineatele (1) și (2), sau pentru înregistrarea unei licențe sau a altui drept în privința unei cereri de înregistrare a unui desen sau model industrial UE, astfel cum este menționată la articolul 32a alineatele (1) și (2) și la articolul 34:

(a)pentru acordarea unei licențe: 200 EUR pe desen sau model industrial;

(b)pentru transferul unei licențe: 200 EUR pe desen sau model industrial;

(c)pentru crearea unui drept real: 200 EUR pe desen sau model industrial;

(d)pentru transferul unui drept real: 200 EUR pe desen sau model industrial;

(e)pentru o executare silită: 200 EUR pe desen sau model industrial;

maximum 1 000 EUR atunci când sunt depuse cereri multiple în aceeași cerere de înregistrare a unei licențe sau a altui drept sau în același timp.

13.Taxa de modificare a unui desen sau model industrial UE înregistrat, astfel cum este menționată la articolul 50e alineatul (3):

200 EUR.

14.Taxa pentru eliberarea unei copii a cererii de înregistrare a unui desen sau model industrial UE, astfel cum este menționată la articolul 74a alineatul (3), pentru eliberarea unei copii a certificatului de înregistrare, astfel cum este menționată la articolul 50b alineatul, sau pentru eliberarea unui extras din registru, astfel cum este menționată la articolul 72 alineatul (7):

(a)pentru o copie necertificată sau un extras necertificat: 10 EUR;

(b)pentru o copie certificată sau un extras certificat: 30 EUR.

15.Taxa pentru consultarea publică a dosarelor, astfel cum este menționată la articolul 74a alineatul (1):

30 EUR.

16.Taxa pentru eliberarea de copii ale documentelor aflate la dosar, astfel cum este menționată la articolul 74a alineatul (3):

(a)pentru o copie necertificată: 10 EUR + 1 EUR pentru fiecare pagină care depășește primele 10 pagini;

(b)pentru o copie certificată: 30 EUR + 1 EUR pentru fiecare pagină care depășește primele 10 pagini.

17.Taxa pentru comunicarea de informații din dosar, astfel cum este menționată la articolul 74b:

10 EUR + 1 EUR pentru fiecare pagină care depășește primele 10 pagini.

18.Taxa de reexaminare a cuantumului costurilor procedurale de restituit, astfel cum este menționată la articolul 70 alineatul (7):

100 EUR.

19.Taxa de introducere a unei căi de atac, astfel cum este menționată la articolul 68 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001, care este valabilă și pentru căile de atac introduse în temeiul articolului 55 alineatul (2) din prezentul regulament:

720 EUR.”

ANEXA II

TABEL DE CORESPONDENȚĂ

Regulamentul (CE) nr. 2246/2002

Regulamentul (CE) nr. 6/2002

Articolul 1

--

Articolul 2

Articolul -106aa alineatul (1)

Articolul 3

Articolul -106aa alineatul (1)

Articolul 4

Articolul -106aa alineatul (2)

Articolul 5

Articolul -106ab alineatul (1)

Articolul 6

Articolul -106ab alineatele (3) și (4)

Articolul 7

Articolul -106ac

Articolul 8

Articolul -106ad alineatele (1) și (2)

Articolul 9

Anexă

Articolul -106ad alineatele (3) și (4)

Anexă

Top