30.3.2012

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 92/4

---

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 282/2012 AL COMISIEI

din 28 martie 2012

de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de garanții pentru produsele agricole

(text codificat)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP) (1), în special articolul 43 literele (a), (d), (f) și (j), articolul 47 alineatul (2), articolul 134, articolul 143 litera (b), articolul 148, articolul 161 alineatul (3), articolul 171 și articolul 172 alineatul (2),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură (2), în special articolele 37 și 38,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1216/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole (3), în special articolul 4 alineatul (4), articolul 6 alineatul (4), articolul 7 alineatul (3) și articolul 11 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (4), în special articolul 25,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (5), în special articolul 142 litera (c),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2799/98 al Consiliului din 15 decembrie 1998 de stabilire a sistemului agromonetar pentru moneda euro (6), în special articolul 9,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 al Comisiei, din 22 iulie 1985 de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de garanții pentru produsele agricole (7), a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (8). Este necesar, pentru motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.

(2)

Numeroase dispoziții ale regulamentelor Uniunii în domeniul agriculturii prevăd constituirea unei garanții pentru a asigura plata sumelor datorate, în cazul nerespectării unei obligații. Din experiență reiese că această cerință este interpretată în practică în moduri foarte diferite. Pentru a se evita condițiile inegale de concurență, această cerință ar trebui așadar definită.

(3)	Ar trebui definită, în special, forma garanției.

(4)

Numeroase dispoziții din regulamentele Uniunii în domeniul agriculturii prevăd că garanția constituită se reține dacă o obligație garantată a fost încălcată, indiferent dacă cerințele încălcate erau principale, secundare sau subordonate. În interesul unui tratament echitabil, ar trebui stabilită o distincție între consecințele încălcării unei cerințe principale sau a uneia secundare sau subordonate. Ar trebui, în special, să se prevadă, în cazurile în care este permis acest lucru, ca doar o parte din garanție să se rețină atunci când cerința principală a fost efectiv respectată, deși data limită stabilită pentru respectarea cerinței a fost puțin depășită sau dacă o cerință subordonată nu a fost respectată.

(5)	Distincția între consecințele nerespectării unei obligații nu ar trebui să se facă pe baza obținerii sau a refuzului unui avans. În consecință, garanțiile constituite pentru acordarea avansurilor ar trebui reglementate de norme speciale.

(6)

Cheltuielile de constituire a unei garanții, efectuate atât de partea care constituie garanția cât și de autoritățile competente, pot să nu fie proporționale cu suma a cărei plată este asigurată prin garanție, dacă această sumă este inferioară unei anumite limite. Autoritățile competente ar trebui să aibă dreptul de a nu solicita o garanție de plată cu o valoare inferioară acestei limite. În plus, autoritatea competentă ar trebui abilitată să nu solicite o garanție atunci când calitatea persoanei care răspunde de respectarea obligațiilor face inutilă o astfel de solicitare.

(7)	O autoritate competentă ar trebui să aibă dreptul de a refuza sau de a înlocui o garanție oferită atunci când aceasta nu este considerată satisfăcătoare.

(8)	În cazul în care acest lucru nu s-a făcut în altă parte, ar trebui stabilit un termen pentru prezentarea probelor necesare eliberării sumei garantate.

(9)	În ceea ce privește rata de schimb utilizată pentru conversia în moneda națională a unei sume garantate exprimate în euro, ar trebui definit factorul generator menționat la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 2799/98, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1913/2006 al Comisiei (9).

(10)	Ar trebui stabilită procedura care trebuie urmată din momentul în care o garanție a fost declarată ca fiind reținută.

(11)	Comisia ar trebui să fie în măsură să urmărească punerea în aplicare a dispozițiilor privind garanțiile.

(12)	Prezentul regulament stabilește normele care se aplică în general, cu excepția cazurilor în care legislația specifică a Uniunii prevede dispoziții diferite.

(13)	Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole și au fost transmise spre informare celorlalte comitete competente,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește dispozițiile care reglementează garanțiile ce trebuie furnizate, fie în temeiul regulamentelor enumerate în continuare, fie în temeiul regulamentelor adoptate în temeiul acelor regulamente, cu excepția unor dispoziții contrare ale regulamentelor respective:

(a)	regulamente privind organizarea comună a piețelor pentru anumite produse agricole: — Regulamentul (CE) nr. 104/2000 (produse din pescuit și din acvacultură); — Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 („Regulamentul unic OCP”);

(b)	Regulamentul (CE) nr. 73/2009 (schemă de ajutor direct);

(c)	Regulamentul (CE) nr. 1216/2009 (regim comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole).

Articolul 2

Prezentul regulament se aplică în toate cazurile în care regulamentele menționate la articolul 1 prevăd o garanție astfel cum este definită la articolul 3, indiferent dacă se utilizează sau nu termenul precis de „garanție”.

Prezentul regulament nu se aplică garanțiilor constituite pentru asigurarea plății taxelor de import și export menționate în Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (10).

Articolul 3

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)	„garanție” înseamnă asigurarea că o sumă va fi plătită sau va fi reținută de autoritatea competentă dacă o anumită obligație nu este îndeplinită;

(b)	„garanție globală” înseamnă o garanție constituită pentru autoritatea competentă în vederea asigurării respectării mai multor obligații;

(c)	„obligație” înseamnă o cerință sau un ansamblu de cerințe, impuse de un regulament, de a îndeplini sau nu un act;

(d)	„autoritate competentă” înseamnă fie partea autorizată să primească o garanție, fie partea autorizată să decidă dacă garanția se eliberează sau se reține, în conformitate cu regulamentul aplicabil.

CAPITOLUL II

SOLICITAREA GARANȚIEI

Articolul 4

Garanția trebuie să fie constituită de sau în numele persoanei responsabile de plata sumei, în cazul în care o obligație nu este îndeplinită.

Articolul 5

(1)   Autoritatea competentă poate să nu solicite constituirea garanției dacă suma totală garantată este mai mică de 500 EUR.

(2)   În cazul aplicării dispozițiilor alineatului (1), partea interesată se angajează în scris să plătească o sumă echivalentă cu cea care i-ar fi fost solicitată dacă ar fi constituit o garanție care, prin urmare, ar fi fost reținută total sau parțial.

Articolul 6

Autoritatea competentă poate să nu solicite o garanție dacă persoana responsabilă de respectarea obligațiilor este:

(a)	un organism public care exercită funcțiile unei autorități publice;

(b)	un organism privat care exercită funcții menționate la litera (a) sub controlul statului.

CAPITOLUL III

FORMA GARANȚIEI

Articolul 7

(1)   O garanție poate fi constituită:

(a)	sub formă de depozit în numerar, conform definițiilor de la articolele 12 și 13; și/sau

(b)	sub formă de cauțiune, conform definiției de la articolul 15 alineatul (1).

(2)   Autoritatea competentă poate autoriza constituirea unei garanții:

(a)	sub forma unei ipoteci; și/sau

(b)	sub formă de fonduri blocate în bancă; și/sau

(c)	sub formă de creanțe recunoscute și exigibile ale unui organism public sau unor fonduri publice, față de care nu există nicio creanță prioritară; și/sau

(d)	sub formă de titluri negociabile în statul membru în cauză, cu condiția ca ele să fie emise sau garantate de statul membru respectiv; și/sau

(e)	sub formă de obligațiuni emise de asociațiile de credit ipotecar, înscrise la o bursă de valori publice și în vânzare pe piață, cu condiția ca rangul lor de clasament pe planul creditului să fie egal cu cel al obligațiunilor de tezaur.

(3)   Autoritatea competentă poate condiționa acceptarea garanțiilor menționate la alineatul (2) de respectarea unor condiții suplimentare.

Articolul 8

Autoritatea competentă refuză să accepte sau solicită înlocuirea oricărei garanții pe care o consideră neadaptată sau insuficientă sau care nu asigură o acoperire pe o perioadă de timp corespunzătoare.

Articolul 9

(1)   Bunul ipotecat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) litera (a) sau titlurile negociabile și obligațiunile menționate la articolul 7 alineatul (2) literele (d) și (e) trebuie să aibă, la data constituirii garanției, o valoare realizabilă de cel puțin 115 % din valoarea garanției solicitate.

O autoritate competentă nu poate accepta o garanție de tipul celor menționate la articolul 7 alineatul (2) literele (a), (d) sau (e) decât dacă partea care oferă această garanție se angajează în scris fie să acorde o garanție complementară, fie să înlocuiască garanția originală, dacă valoarea realizabilă a bunului, a titlurilor sau a obligațiunilor a fost, pe o perioadă de 3 luni, mai mică de 105 % din valoarea garanției solicitate. Acest angajament scris nu este necesar dacă este prevăzut prin legislația națională. Autoritatea competentă verifică periodic valoarea bunurilor, a titlurilor și a obligațiunilor.

(2)   Valoarea realizabilă a unei garanții de tipul celor menționate în articolul 7 alineatul (2) literele (a), (d) și (e) se stabilește de către autoritatea competentă, ținându-se cont de cheltuielile de realizare prevăzute.

Valoarea realizabilă a titlurilor negociabile și a obligațiunilor se calculează pe baza ultimei cotații disponibile.

Partea care constituie garanția prezintă, la cererea autorității competente, dovada valorii sale realizabile.

Articolul 10

(1)   Orice garanție poate fi înlocuită cu o alta.

Cu toate acestea, înlocuirea este condiționată de autorizarea de către autoritatea competentă în următoarele cazuri:

(a)	atunci când garanția este reținută, fără a fi efectiv încasată; sau

(b)	atunci când garanția de înlocuire corespunde unuia dintre tipurile de garanție menționate la articolul 7 alineatul (2).

(2)   O garanție globală poate fi înlocuită cu altă garanție globală cu condiția ca noua garanție globală să acopere cel puțin partea din garanția globală inițială care, în momentul înlocuirii garanției, trebuie să asigure respectarea uneia sau a mai multor obligații asumate.

Articolul 11

(1)   Garanțiile menționate la articolul 1 se constituie în euro.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), atunci când garanția este acceptată într-un stat membru care nu face parte din zona euro, în monedă națională, valoarea garanției în euro se convertește în moneda respectivă în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1913/2006. Angajamentul corespunzător garanției și suma care este eventual reținută în caz de nereguli sau de neîndeplinire rămân stabilite în euro.

Articolul 12

Dacă un depozit în numerar se efectuează prin virament, nu se consideră că acesta constituie o garanție decât atunci când autoritatea competentă are siguranța că poate dispune de suma respectivă.

Articolul 13

(1)   Un cec a cărui plată este garantată de o instituție financiară acreditată în acest sens de statul membru din care face parte autoritatea competentă interesată este considerat depozit în numerar. Autoritatea competentă nu este obligată să prezinte un cec garantat pentru plată decât la expirarea perioadei de garanție.

(2)   Un alt cec decât cel menționat la alineatul (1) nu constituie o garanție decât atunci când autoritatea competentă are siguranța că poate dispune de suma respectivă.

(3)   Toate cheltuielile efectuate de către instituțiile financiare sunt suportate de către partea care constituie garanția.

Articolul 14

Nu se acordă nicio dobândă părții care constituie o garanție sub formă de depozit în numerar.

Articolul 15

(1)   Garantul are rezidența sau un sediu în Uniune și, sub rezerva dispozițiilor tratatului privind libera prestație a serviciilor, este acceptat de autoritatea competentă a statului membru în care s-a constituit garanția. Garantul se angajează prin intermediul unei garanții scrise.

(2)   Garanția scrisă trebuie cel puțin:

(a)	să precizeze obligația sau, în cazul unei garanții globale, tipul/tipurile de obligații a căror respectare este garantată de plata unei sume de bani;

(b)	să indice valoarea maximă pentru care se angajează garantul;

(c)	să specifice că garantul se angajează, în solidar cu persoana care trebuie să respecte obligația, să plătească, în termen de 30 de zile de la solicitarea autorității competente și în limitele garanției, orice sumă datorată, atunci când o garanție este reținută.

(3)   Autoritatea competentă poate accepta din partea garantului o telecomunicație scrisă care constituie o garanție scrisă. În acest caz, autoritatea competentă ia măsurile necesare pentru a se asigura de autenticitatea acesteia.

(4)   Când a fost deja prezentată o garanție globală scrisă, autoritatea competentă stabilește procedura prin care garanția globală respectivă, totală sau parțială, să fie afectată unei obligații speciale.

Articolul 16

Imediat ce o parte dintr-o garanție globală este afectată unei obligații speciale, soldul disponibil din garanția globală este actualizat.

CAPITOLUL IV

AVANSURILE

Articolul 17

Dispozițiile prezentului capitol se aplică în toate cazurile în care o reglementare specifică a Uniunii prevede că o sumă poate fi avansată înainte de îndeplinirea unei obligații.

Articolul 18

(1)   Garanția se eliberează dacă:

(a)	s-a stabilit dreptul la acordarea definitivă a sumei acordate în avans; sau dacă

(b)	avansul a fost rambursat, mărit cu procentul prevăzut de reglementarea specifică a Uniunii.

(2)   După ce termenul acordat pentru a dovedi dreptul la acordarea definitivă a sumei avansate a fost depășit fără a se fi furnizat dovada dreptului respectiv, autoritatea competentă aplică imediat procedura prevăzută în articolul 28.

Termenul poate fi prelungit în caz de forță majoră.

Totuși, dacă legislația Uniunii prevede acest lucru, se poate face dovada dreptului respectiv și după expirarea termenului, în vederea recuperării parțiale a garanției.

(3)   Dacă dispozițiile privind forța majoră, conținute în legislația Uniunii, prevăd că rambursarea nu trebuie să depășească suma acordată în avans, se aplică următoarele condiții suplimentare:

(a)	circumstanțele invocate drept cazuri de forță majoră sunt notificate autorității competente în termen de 30 de zile din ziua în care partea interesată a luat cunoștință de circumstanțele care ar putea justifica un caz de forță majoră;

(b)	partea interesată rambursează suma acordată în avans sau partea vizată din suma acordată în avans în termen de 30 de zile de la data emiterii cererii de rambursare de către autoritatea competentă.

Atunci când condițiile menționate la literele (a) și (b) nu sunt respectate, condițiile de rambursare sunt aceleași ca în cazurile în care nu există niciun caz de forță majoră.

CAPITOLUL V

GARANȚII ELIBERATE ȘI GARANȚII REȚINUTE, ALTELE DECÂT CELE MENȚIONATE ÎN CAPITOLUL IV

Articolul 19

(1)   O obligație poate conține cerințe principale, secundare sau subordonate.

(2)   O cerință principală este o cerință de îndeplinire sau neîndeplinire a unui act, fundamentală pentru obiectivele menționate în regulamentul care o impune.

(3)   O cerință secundară este o cerință de respectare a unui termen stabilit pentru respectarea unei cerințe principale.

(4)   O cerință subordonată este oricare altă cerință prevăzută de un regulament.

(5)   Prezentul capitol nu se aplică în cazul în care reglementarea specifică a Uniunii nu a definit cerința sau cerințele principale.

(6)   În sensul prezentului capitol, se înțelege prin „partea în cauză din suma garantată” partea din suma garantată care corespunde cantității pentru care nu a fost respectată o cerință.

Articolul 20

Garanția se eliberează de îndată ce se prezintă dovada prevăzută de reglementările specifice ale Uniunii, atestând că toate cerințele principale, secundare și subordonate au fost respectate.

Articolul 21

(1)   O garanție se reține în totalitate pentru cantitatea pentru care nu a fost respectată o cerință principală, cu excepția cazului în care respectarea cerinței a fost imposibilă din motive de forță majoră.

(2)   Se consideră că nu a fost respectată o cerință principală dacă dovada corespunzătoare nu a fost prezentată în termenul acordat pentru prezentarea acelei dovezi, cu excepția cazului în care dovada nu a putut fi furnizată în termenul acordat din motive de forță majoră. Procedura prevăzută în articolul 28 pentru recuperarea sumei reținute se declanșează imediat.

(3)   Dacă dovada respectării cerinței sau a cerințelor principale este adusă în termen de 18 luni de la terminarea perioadei menționate la alineatul (2), se rambursează 85 % din suma reținută.

Dacă dovada respectării cerinței sau a cerințelor principale este adusă în termen de 18 luni de la expirarea perioadei menționate la alineatul (2) și dacă cerința secundară aferentă nu a fost respectată, suma rambursată este egală cu suma care ar fi eliberată în cazul aplicării articolului 22 alineatul (2), din care se scad 15 % din partea vizată a sumei garantate.

(4)   Nu se efectuează nicio rambursare a sumei reținute în cazul în care dovada respectării cerinței sau cerințelor principale este adusă după expirarea celor 18 luni menționate la alineatul (3), cu excepția cazului în care dovada nu a putut fi furnizată în termenul acordat din motive de forță majoră.

Articolul 22

(1)   Dacă, în termenul stabilit prin reglementarea specifică a Uniunii, se face dovada că cerința sau cerințele principale au fost respectate în timp ce o cerință secundară nu a fost respectată, se eliberează o parte a garanției, iar restul sumei asigurate se reține. Procedura prevăzută la articolul 28 pentru recuperarea sumei reținute se aplică.

(2)   Procentul de eliberare a garanției corespunde garanției care acoperă partea respectivă din suma garantată, din care se scad15 % și:

(a)	10 % din suma rămasă după scăderea celor 15 % pentru fiecare zi: (i) de depășire a unui termen maxim egal sau mai mic de 40 zile; (ii) de nerespectare a unui termen minim egal sau mai mic de 40 de zile;

(b)	5 % din suma rămasă după scăderea celor 15 % pentru fiecare zi: (i) de depășire a unui termen maxim cuprins între 41 și 80 de zile; (ii) de nerespectare a unui termen minim cuprins între 41 și 80 de zile;

(c)	2 % din suma rămasă după scăderea celor 15 % pentru fiecare zi: (i) de depășire a unui termen maxim, egal sau mai mare de 81 de zile; (ii) de nerespectare a unui termen minim, egal sau mai mare de 81 de zile.

(3)   Dispozițiile prezentului articol nu se aplică termenelor privind cererile sau utilizarea licențelor de import și de export și certificatelor de fixare în avans, termenelor privind stabilirea taxelor la import și export și a restituirilor la export prin licitație.

Articolul 23

(1)   Nerespectarea uneia sau mai multor cerințe subordonate duce la reținerea a 15 % din partea în cauză din suma garantată, cu excepția cazului în care respectarea cerinței a fost împiedicată de un caz de forță majoră.

(2)   Procedura prevăzută la articolul 28 pentru recuperarea sumei reținute se aplică imediat.

(3)   Prezentul articol nu se aplică în cazul aplicării articolului 21 alineatul (3).

Articolul 24

Dacă se aduce dovada faptului că au fost respectate toate cerințele principale, dar că o cerință secundară și o cerință subordonată nu au fost respectate, se aplică articolele 22 și 23, iar suma totală reținută este suma reținută prin aplicarea articolului 22 majorată cu 15 % din partea în cauză din suma garantată.

Articolul 25

Valoarea totală a sumei reținute nu poate depăși 100 % din partea vizată a sumei garantate.

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 26

(1)   O garanție se eliberează parțial la cerere, dacă dovada prevăzută în acest sens se face pentru o parte din cantitatea de produs, cu condiția ca această parte să nu fie mai mică decât o cantitate minimă stabilită în regulamentul de impunere a garanției.

În cazul în care reglementările specifice ale Uniunii nu prevăd o cantitate minimă, autoritatea competentă poate limita ea însăși numărul de părți eliberate de orice garanție și poate stabili o sumă minimă pentru orice eliberare de acest tip.

(2)   Înainte de eliberarea totală sau parțială a garanției, autoritatea competentă poate solicita prezentarea unei cereri de eliberare în scris.

(3)   În cazul în care o garanție acoperă, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1), mai mult de 100 % din suma care trebuie garantată, partea garanției care depășește procentul de 100 % se eliberează atunci când restul sumei garantate este definitiv eliberat sau reținut.

Articolul 27

(1)   Dacă nu este prevăzut niciun termen pentru prezentarea dovezilor necesare în vederea eliberării unei garanții, acesta va fi de:

(a)	12 luni de la termenul stabilit pentru respectarea cerinței sau cerințelor principale; sau

(b)	dacă un astfel de termen menționat la litera (a) nu este precizat, 12 luni de la data la care au fost îndeplinite cerința sau cerințele principale.

(2)   Perioada prevăzută la alineatul (1) nu trebuie să depășească 3 ani de la data la care garanția a fost afectată obligației în cauză, cu excepția cazurilor de forță majoră.

Articolul 28

(1)   Atunci când autoritatea competentă are cunoștință despre elemente care antrenează reținerea parțială sau totală a garanției, aceasta solicită fără întârziere părții interesate achitarea sumei reprezentând garanția reținută, plata trebuind să se efectueze într-un termen de maximum treizeci de zile de la data primirii solicitării de plată.

În cazul în care plata nu a fost efectuată în termenul menționat, autoritatea competentă:

(a)	încasează fără întârziere, definitiv, garanția menționată în articolul 7 alineatul (1) litera (a);

(b)	cere fără întârziere să se efectueze plata cauțiunii menționate în articolul 7 alineatul (1) litera (b) în termen de maximum treizeci de zile de la data primirii solicitării de plată;

(c)

adoptă fără întârziere măsurile necesare pentru ca: (i) garanțiile menționate în articolul 7 alineatul (2) literele (a), (c), (d) și (e) să fie convertite în numerar pentru ca suma reținută să poată fi pusă la dispoziția sa; (ii) fondurile blocate în bancă, menționate în articolul 7 alineatul (2) litera (b), să fie puse la dispoziția sa.

Autoritatea competentă poate să încaseze fără întârziere și definitiv garanția menționată în articolul 7 alineatul (1) litera (a), fără a solicita în prealabil plata de către partea interesată.

(2)   Autoritatea competentă poate renunța la reținerea unei sume mai mici de 60 EUR, cu condiția ca actele cu putere de lege și actele administrative de drept intern să prevadă norme similare pentru cazuri asemănătoare.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), în cazul în care s-a adoptat decizia reținerii unei garanții, iar reținerea propriu-zisă a fost amânată ca urmare a unui recurs în conformitate cu legislația națională, partea interesată achită dobânzi la suma efectiv reținută, pentru perioada care începe la treizeci de zile de la data primirii solicitării de plată menționate în alineatul (1) primul paragraf și se încheie în ziua precedentă plății sumei reținute efectiv.

În cazurile în care, în urma rezultatului unui recurs, părții interesate i se cere să plătească în interval de 30 de zile suma reținută, statul membru poate accepta, în vederea calculării dobânzii, ca plata să se facă în a 20-a zi de la data unei astfel de solicitări.

Rata dobânzii aplicabile se calculează în funcție de dispozițiile legislației interne, dar nu poate fi în niciun caz mai mică decât rata dobânzii aplicabile pentru recuperarea de sume la nivel național.

Organismele plătitoare deduc dobânzile plătite din cheltuielile Fondului european de garantare agricolă (FEGA) sau ale Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 352/78 al Consiliului (11).

Statele membre pot solicita periodic o suplimentare a garanției, ținând seama de nivelul dobânzii aplicabile.

În cazul în care s-a reținut o garanție, suma a fost deja alocată FEGA sau FEADR și, ca urmare a unui recurs, suma reținută și dobânzile calculate la rata dobânzii prevăzută de legislația internă trebuie rambursate parțial sau total, rambursarea cade în sarcina FEGA sau FEADR, cu excepția cazului în care este imputabilă neglijenței sau unei greșeli grave a administrațiilor sau organismelor statelor membre.

Articolul 29

Conform procedurii menționate la articolul 195 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 și în articolele corespunzătoare din alte regulamente relevante, Comisia poate prevedea derogări de la dispozițiile precedente.

CAPITOLUL VII

INFORMĂRI

Articolul 30

(1)   Statele membre păstrează la dispoziția Comisiei numărul și suma totală a garanțiilor reținute, pentru fiecare an, indiferent care este stadiul la care s-a ajuns în cadrul procedurii din articolul 28, făcând deosebirea în fiecare caz între cele alocate bugetelor naționale și cele alocate bugetului Uniunii.

(2)   Informațiile menționate în alineatul (1) sunt stabilite pentru toate garanțiile reținute pentru o sumă mai mare de 1 000 EUR, ca și pentru fiecare dispoziție a Uniunii care prevede constituirea unei garanții.

(3)   Informațiile cuprind atât sumele plătite direct de către partea interesată, cât și sumele recuperate prin realizarea garanției.

Articolul 31

Statele membre păstrează la dispoziția Comisiei următoarele informații:

(a)	tipurile de instituții autorizate să acționeze în calitate de garanți și cerințele stabilite;

(b)	tipurile de garanții acceptate în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și cerințele stabilite.

Articolul 32

Regulamentul (CEE) nr. 2220/85 se abrogă.

Trimiterile la regulamentul abrogat se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa II.

Articolul 33

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

---

(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 17, 21.1.2000, p. 22.

(3)  JO L 328, 15.12.2009, p. 10.

(4)  JO L 42, 14.2.2006, p. 1.

(5)  JO L 30, 31.1.2009, p. 16.

(6)  JO L 349, 24.12.1998, p. 1.

(7)  JO L 205, 3.8.1985, p. 5.

(8)  A se vedea anexa I.

(9)  JO L 365, 21.12.2006, p. 52.

(10)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.

(11)  JO L 50, 22.2.1978, p. 1.

---

---

---