–

pentru Casertana Costruzioni Srl, de E. Sticchi Damiani și de G. Ceceri, avvocati;

–

pentru Consorzio Stabile Infratech, de L. Lentini și de F. Migliarotti, avvocati;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de C. Colelli, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Gattinara și de A. Tokár, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 47 și 48 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116) și a articolului 63 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Casertana Costruzioni Srl (denumită în continuare „Casertana”), pe de o parte, și Ministero delle Infrastrutture e dei Trasporti – Provveditorato Interregionale per le opere pubbliche della Campania e del Molise (ministrul infrastructurii și transporturilor – Inspectoratul Interregional pentru Lucrări Publice din Campania și Molise, Italia) și Agenzia Regionale Campana per la Difesa del Suolo – A. R.Ca.Di.S. (Agenția Regională din Campania pentru Protecția Solului, Italia), pe de altă parte, în legătură cu procedura de atribuire a proiectării executive, a coordonării securității în etapa de proiectare și a realizării lucrărilor pentru proiectul „La Bandiera Blu” în zona litorală Domitio.

3

Articolul 47 alineatul (2) din Directiva 2004/18 prevedea:

„După caz, un operator economic poate pune în evidență, pentru un contract determinat, capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre acesta și respectivele entități. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens.”

4

Articolul 48 alineatul (3) din directiva menționată avea următorul cuprins:

„După caz și pentru un contract determinat, un operator economic poate menționa capacitățile altor entități, indiferent de ce caracter legal au relațiile dintre el și respectivele entități. În acest caz, operatorul economic trebuie să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens.”

5

Directiva 2004/18 a fost abrogată prin Directiva 2014/24.

6

Articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24 prevede:

„În ceea ce privește criteriile referitoare la situația economică și financiară stabilite în conformitate cu articolul 58 alineatul (3) și criteriile privind capacitatea tehnică și profesională stabilite în conformitate cu articolul 58 alineatul (4), un operator economic poate, dacă este cazul și pentru un anumit contract, să recurgă la capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a legăturilor pe care le are cu acestea. […] În cazul în care un operator economic dorește să se bazeze pe capacitățile altor entități, acesta dovedește autorității contractante că va avea la dispoziție resursele necesare, de exemplu prin prezentarea unui angajament din partea respectivelor entități în acest sens.

Autoritatea contractantă verifică, în temeiul articolelor 59, 60 și 61, dacă entitățile pe a căror capacitate operatorul economic intenționează să se bazeze îndeplinesc criteriile de selecție relevante și dacă există motive de excludere în temeiul articolului 57. Autoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să înlocuiască o entitate care nu îndeplinește un criteriu de selecție relevant sau în legătură cu care există motive obligatorii de excludere. Autoritatea contractantă poate solicita sau statul membru îi poate impune să solicite, ca operatorul economic să înlocuiască o entitate în legătură cu care există motive neobligatorii de excludere.

În cazul în care un operator economic se bazează pe capacitățile altor entități în ceea ce privește criteriile referitoare la situația economică și financiară, autoritatea contractantă poate solicita ca operatorul economic și acele entități să fie răspunzătoare solidar pentru executarea contractului.

[…]”

7

Articolul 40 alineatele 1 și 2 din decreto legislativo n. 163 – Codice dei contratti pubblici relativi a lavori, servizi e forniture in attuazione delle direttive 2004/17/CE e 2004/18/CE (Decretul legislativ nr. 163 de adoptare a Codului privind contractele de achiziții publice de lucrări, de servicii și de bunuri, de transpunere a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE) din 12 aprilie 2006 (supliment ordinar la GURI nr. 100 din 2 mai 2006) prevede:

„1.   Persoanele care efectuează lucrări publice, indiferent cu ce titlu, trebuie să fie calificate și să se asigure că activitatea lor este guvernată de principiile calității, profesionalismului și loialității. În acest scop, produsele, procesele, serviciile și sistemele de calitate din întreprindere care sunt utilizate de aceste persoane sunt supuse certificării în conformitate cu legislația în vigoare.

2.   Regulamentul prevăzut la articolul 5 instituie sistemul de calificare, unic pentru toate persoanele care efectuează, indiferent cu ce titlu, lucrări publice cu o valoare mai mare de 150000 de euro, în funcție de tipul și de valoarea lucrărilor. Regulamentul prevăzut la articolul 5 permite de asemenea revizuirea periodică a categoriilor de calificare și prevederea unor eventuale noi categorii.”

8

Articolul 49 din decretul menționat prevede:

„Ofertantul, individual ori membru al unui consorțiu sau al unui grup în sensul articolului 34, în cadrul unei anumite cereri de ofertă de lucrări, de bunuri sau de servicii, poate îndeplini cerința referitoare la întrunirea criteriilor cu caracter economic, financiar, tehnic și organizatoric, cu alte cuvinte atestarea certificatului SOA, prin menționarea capacităților unei alte entități sau a certificatului SOA al altei entități.”

9

Din decizia de trimitere reiese că, în cursul lunii iunie 2013, Inspectoratul Interregional pentru Lucrări Publice din Campania și Molise, pe baza delegării de către Agenția Regională din Campania pentru Protecția Solului, a inițiat o procedură de cerere de ofertă deschisă, la nivel european, pentru atribuirea proiectării executive, a coordonării securității în etapa de proiectare și a realizării lucrărilor pentru proiectul „La Bandiera Blu” în zona litorală Domitio.

10

În caietul de sarcini se preciza că, pentru a participa la procedura de cerere de ofertă, era necesar certificatul eliberat de Società Organismo di Attestazione (societate organism de certificare) referitor la deținerea calificărilor necesare pentru furnizarea de prestații de proiectare și de executare din anumite categorii.

11

Casertana a participat la cererea de ofertă în cadrul unui grup temporar de întreprinderi în curs de constituire în calitate de lider și a declarat că, în ceea ce privește calificările impuse prin Decretul legislativ nr. 163, recurge la cele a două întreprinderi auxiliare, una dintre ele fiind Consorzio Stabile GAP.

12

În cursul procedurii și după încheierea etapei de admitere la cererea de ofertă, întreprinderea auxiliară menționată a pierdut calificarea pentru categoria de prestații impusă, devenind astfel calificată numai pentru o categorie de prestații inferioară.

13

Prin decizia din 8 octombrie 2014, contractul a fost atribuit grupului temporar de întreprinderi condus de Consorzio Stabile Infratech, în timp ce grupul al cărui lider era Casertana s‑a clasat al doilea.

14

Această din urmă societate a formulat o acțiune la Tribunale amministrativo regionale per la Campania (Tribunalul Administrativ Regional din Campania, Italia), contestând din mai multe puncte de vedere decizia de atribuire definitivă a contractului în cauză.

15

În continuare, grupul temporar de întreprinderi câștigător a formulat o acțiune incidentă în scopul excluderii reclamantei din litigiul principal, susținând că aceasta ar fi trebuit exclusă de la cererea de ofertă pentru motivul că întreprinderea sa auxiliară pierduse, în cursul procedurii de cerere de ofertă, clasificarea necesară pentru participarea la aceasta. În apărare, reclamanta din litigiul principal a arătat că această pierdere a clasificării imputabilă întreprinderii auxiliare constituia un caz de forță majoră și nu putea conduce la excluderea automată a grupului său.

16

Prin Hotărârea din 27 martie 2015, Tribunale amministrativo regionale per la Campania (Tribunalul Administrativ Regional din Campania) a admis acțiunea incidentă formulată de grupul temporar de întreprinderi câștigător, prin admiterea primului motiv, considerând că pierderea calificării pentru clasificarea necesară de către întreprinderea auxiliară în cursul procedurii de cerere de ofertă avea ca efect excluderea de la această procedură a grupului reclamantei din litigiul principal. Pe de altă parte, această instanță a considerat că argumentele reclamantei din litigiul principal referitoare la producerea unui caz de forță majoră erau lipsite de pertinență.

17

La 8 iulie 2015, Casertana a declarat apel împotriva hotărârii Tribunale amministrativo regionale per la Campania (Tribunalul Administrativ Regional din Campania). În esență, reclamanta din litigiul principal consideră că ofertantul, având încredere în faptul că întreprinderea auxiliară deținea calificările necesare, nu poate fi chemat să răspundă pentru pierderea acestei calificări în măsura în care acest fapt nu îi este imputabil. Ar fi imposibil să se identifice o „culpă” care să îi fie imputabilă, iar această instanță ar fi trebuit, în consecință, să recunoască posibilitatea ofertantului de a înlocui întreprinderea auxiliară, care ar reieși din jurisprudența Curții, precum și din articolul 63 din Directiva 2014/24, care prevede în mod expres această posibilitate.

18

În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 […], astfel cum au fost înlocuite de articolul 63 din Directiva 2014/24 […], se opun unei reglementări naționale care exclude sau care poate fi interpretată în sensul că exclude posibilitatea unui operator economic, și anume a entității care participă la procedura de cerere de ofertă, de a menționa o altă întreprindere în locul celei desemnate inițial în calitate de «întreprindere auxiliară», care nu mai îndeplinește sau îndeplinește într‑o măsură redusă cerințele de participare și, prin urmare, determină excluderea operatorului economic de la procedura de cerere de ofertă pentru o faptă care nu îi este imputabilă nici în mod obiectiv, nici în mod subiectiv?”

19

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, apreciate în lumina articolul 63 din Directiva 2014/24, trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale care exclude posibilitatea operatorului economic participant la o cerere de ofertă de a înlocui o întreprindere auxiliară care a pierdut calificări necesare după depunerea ofertei sale și care determină excluderea automată a acestui operator.

20

Instanța de trimitere ridică problema dacă articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 ar trebui interpretat ținând seama de articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24.

21

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie amintit cu titlu introductiv că, potrivit unei jurisprudențe constante, directiva aplicabilă este, în principiu, cea în vigoare la momentul la care autoritatea contractantă alege tipul de procedură pe care o va urma și soluționează definitiv problema dacă există sau nu există obligația de a asigura în prealabil condiții concurențiale pentru atribuirea unui contract de achiziții publice. Sunt, în schimb, inaplicabile dispozițiile unei directive al cărei termen de transpunere a expirat după acest moment (Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C‑213/13, EU:C:2014:2067, punctul 31 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 83).

22

În cauza principală, anunțul de participare a fost transmis la 7 iunie 2013 către Jurnalul oficial al Uniunii Europene și publicat la 10 iunie 2013 în Gazzetta Ufficiale della Repubblica Italiana (Jurnalul oficial al Republicii Italiene), în timp ce Directiva 2014/24 a fost adoptată la 26 februarie 2014 și, în orice caz, termenul său de transpunere a expirat, conform articolului 90, la 18 aprilie 2016.

23

În aceste condiții, la publicarea cererii de ofertă în discuție în litigiul principal în luna iunie 2013, Directiva 2014/24 nu era aplicabilă ratione temporis.

24

În ceea ce privește chestiunea dacă articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 trebuie interpretat luând în considerare conținutul articolului 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24, care constituie dispoziția corespunzătoare printre altele a respectivului articol 48 alineatul (3), este necesar să se observe că această din urmă dispoziție este formulată în termeni generali și nu indică în mod expres modalitățile potrivit cărora un operator economic poate menționa capacitățile altor entități în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctele 87 și 88).

25

În schimb, articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24 prevede acum că operatorii economici pot să se bazeze pe capacitățile altor entități doar „atunci când acestea din urmă vor desfășura activitățile sau serviciile pentru îndeplinirea cărora sunt necesare respectivele capacități” (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 89) și că „[a]utoritatea contractantă solicită ca operatorul economic să înlocuiască o entitate care nu îndeplinește un criteriu de selecție relevant sau în legătură cu care există motive obligatorii de excludere”.

26

Or, deși este adevărat că, astfel cum enunță în special considerentul (2) al acesteia, Directiva 2014/24 vizează să clarifice anumite noțiuni și concepte de bază pentru a asigura securitatea juridică, precum și a încorpora anumite aspecte ale jurisprudenței constante a Curții în acest domeniu, totuși articolul 63 din această directivă aduce modificări substanțiale în ceea ce privește dreptul unui operator economic de a recurge la capacitățile altor entități în cadrul unui contract de achiziții publice (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 90).

27

Astfel, departe de a se înscrie în continuarea articolului 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 și de a‑i clarifica domeniul de aplicare, articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2014/24 introduce condiții noi care nu erau prevăzute de regimul juridic anterior (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 91).

28

În aceste condiții, respectiva dispoziție a Directivei 2014/24 nu poate fi utilizată drept criteriu pentru interpretarea articolului 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18, din moment ce, în speță, nu se pune problema îndepărtării unei îndoieli în ceea ce privește interpretarea conținutului acestei din urmă dispoziții (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 92).

29

Conform unei jurisprudențe constante, articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 recunosc oricărui operator economic dreptul de a menționa, pentru un contract determinat, capacitățile altor entități, indiferent de natura relațiilor dintre acesta și respectivele entități, cu condiția să dovedească autorității contractante că va dispune de mijloacele necesare pentru executarea acestui contract (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino, C‑94/12, EU:C:2013:646, punctul 29).

30

Aceste dispoziții nu stabilesc nicio interdicție de principiu privind recurgerea de către un ofertant la capacitățile uneia sau mai multor entități terțe în plus față de propriile capacități pentru a îndeplini criteriile stabilite de o autoritate contractantă. În plus, Curtea a menționat în mod expres posibilitatea unui operator economic de a utiliza, pentru executarea unui contract, mijloace care aparțin uneia sau mai multor altor entități, eventual în plus față de propriile mijloace (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino, C‑94/12, EU:C:2013:646, punctele 30 și 32).

31

O asemenea interpretare este conformă cu obiectivul deschiderii achizițiilor publice spre o concurență cât mai extinsă posibil pe care îl urmăresc directivele în materie, nu numai în interesul operatorilor economici, ci și al autorităților contractante. În plus, aceasta este totodată de natură să faciliteze accesul întreprinderilor mici și mijlocii la contractele de achiziții publice, obiectiv spre care tinde de asemenea Directiva 2004/18, astfel cum se arată în considerentul (32) al acesteia (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Swm Costruzioni 2 și Mannocchi Luigino, C‑94/12, EU:C:2013:646, punctul 34).

32

În speță, Casertana contestă aprecierea Tribunale amministrativo regionale per la Campania (Tribunalul Administrativ Regional din Campania) potrivit căreia a fost exclusă în mod automat de la procedura de atribuire a contractului în discuție în litigiul principal din cauza faptului că Consorzio Stabile GAP își pierduse calificarea pentru clasificarea în categoria de prestații în cauză.

33

În această privință, trebuie amintit că, potrivit considerentului (46) și articolului 2 din Directiva 2004/18, autoritățile contractante au obligația să trateze operatorii economici în mod egal, fără discriminare și potrivit principiului transparenței (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 60, și Hotărârea din 4 mai 2017, Esaprojekt, C‑387/14, EU:C:2017:338, punctul 35).

34

Astfel, pe de o parte, principiile egalității de tratament și nediscriminării impun ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 61 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 mai 2017, Esaprojekt, C‑387/14, EU:C:2017:338, punctul 36).

35

În plus, reiese din jurisprudența Curții că principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă o apreciază ca fiind imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 62 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 mai 2017, Esaprojekt, C‑387/14, EU:C:2017:338, punctul 37).

36

Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea din 7 aprilie 2016, Partner Apelski Dariusz, C‑324/14, EU:C:2016:214, punctul 63 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 4 mai 2017, Esaprojekt, C‑387/14, EU:C:2017:338, punctul 38).

37

În ceea ce privește modificările referitoare la entitățile câștigătoare, Curtea a considerat deja că decizia de autorizare a modificării componenței grupării câștigătoare implică o modificare în raport cu decizia de atribuire care poate fi considerată substanțială dacă, având în vedere particularitățile procedurii de atribuire în cauză, vizează unul dintre elementele esențiale care a determinat adoptarea deciziei de atribuire. În această ipoteză, ar trebui să se aplice măsurile relevante prevăzute de dreptul național pentru a remedia această neregularitate, putându-se merge până la organizarea unei noi proceduri de atribuire (Hotărârea din 8 mai 2014, Idrodinamica Spurgo Velox și alții, C‑161/13, EU:C:2014:307, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

38

În plus, în materia contractelor de concesionare, Curtea a decis că o schimbare a subcontractantului, chiar și atunci când posibilitatea în acest sens este prevăzută în contract, poate, în cazuri excepționale, să constituie o modificare substanțială a unuia dintre elementele esențiale ale contractului de concesionare în situația în care utilizarea unui subcontractant în locul altui subcontractant a fost, ținând seama de caracteristicile proprii ale prestației în cauză, un element determinant pentru încheierea contractului (Hotărârea din 13 aprilie 2010, Wall, C‑91/08, EU:C:2010:182, punctul 39).

39

În cauza principală, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 47 din concluzii, posibilitatea care ar fi acordată, în mod imprevizibil, exclusiv unui grup de întreprinderi de a înlocui o întreprindere terță care face parte din grup și care a pierdut o calificare necesară sub sancțiunea excluderii ar constitui o modificare substanțială a ofertei și a identității înseși a grupului. Astfel, o asemenea modificare a ofertei ar obliga autoritatea competentă să efectueze controale noi, acordând totodată un avantaj concurențial acestui grup, care ar putea încerca să își optimizeze oferta pentru a face față mai bine ofertelor concurenților săi în procedura de atribuire a contractului în cauză.

40

O asemenea situație ar fi contrară principiului egalității de tratament, care impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea termenilor ofertelor lor și impune supunerea acestor oferte acelorași condiții pentru toți ofertanții, și ar constitui o denaturare a concurenței corecte și efective între întreprinderile care participă la o achiziție publică.

41

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul privind forța majoră invocat de Casertana, trebuie constatat că, deși Directiva 2004/18, astfel cum s‑a arătat la punctele 30 și 31 din prezenta hotărâre, permite unui ofertant să recurgă la capacitățile uneia sau mai multor entități terțe în plus față de propriile capacități, în vederea îndeplinirii criteriilor stabilite a autoritatea contractantă, acest ofertant rămâne responsabil în calitate de lider al unui grup de întreprinderi de respectarea de către acestea a obligațiilor și a condițiilor de participare la cererea de ofertă, stabilite de autoritatea contractantă în documentele referitoare la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în cauză.

42

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale care exclude posibilitatea operatorului economic participant la o cerere de ofertă de a înlocui o întreprindere auxiliară care a pierdut calificări necesare după depunerea ofertei sale și care determină excluderea automată a acestui operator.

43

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 47 alineatul (2) și articolul 48 alineatul (3) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații naționale care exclude posibilitatea operatorului economic participant la o cerere de ofertă de a înlocui o întreprindere auxiliară care a pierdut calificări necesare după depunerea ofertei sale și care determină excluderea automată a acestui operator.