—

pentru T‑Mobile Austria GmbH, de E. Lichtenberger, Rechtsanwalt;

—

pentru Telekom‑Control‑Kommission, de W. Feiel, Rechtsanwalt;

—

pentru Hutchison Drei Austria Holdings GmbH și Hutchison Drei Austria GmbH, de B. Burtscher, Rechtsanwalt;

—

pentru A1 Telekom Austria AG, de H. Kristoferitsch și de S. Huber, Rechtsanwälte;

—

pentru guvernul austriac, de A. Posch, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de G. Braun și de L. Nicolae, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 4 și 9b din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO L 337, p. 37, denumită în continuare „Directiva‑cadru”), și a articolului 5 alineatul (6) din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea) (JO L 108, p. 21, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 183), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140 (denumită în continuare „Directiva «autorizare»”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între T‑Mobile Austria GmbH (denumită în continuare „T‑Mobile Austria”), pe de o parte, și Telekom‑Control‑Kommission (Comisia de control al telecomunicațiilor, denumită în continuare „TCK”), pe de altă parte, cu privire la refuzul acesteia din urmă de a‑i recunoaște calitatea de parte în cadrul unei proceduri de autorizare a modificării structurii acționariatului rezultând din preluarea Orange Austria Telecommunication GmbH (denumită în continuare „Orange”) de către Hutchison 3G Austria GmbH, devenită Hutchison Drei Austria GmbH (denumită în continuare „Hutchison Drei Austria”), precum și posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva deciziei TCK luate la încheierea acestei proceduri.

3

Articolul 4 din Directiva‑cadru, intitulat „Dreptul la o cale de atac”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre se asigură că există, la nivel național, mecanisme eficiente prin care orice utilizator sau orice întreprindere care furnizează rețele și/sau servicii de comunicații electronice și care este afectată de o decizie a unei autorități naționale de reglementare [denumită în continuare «ANR»] are dreptul de a ataca decizia în fața unui organism de soluționare a căilor de atac independent de părțile implicate. Acest organism, care poate fi o instanță judecătorească, dispune de expertiza necesară pentru a‑și putea exercita funcțiile în mod efectiv. Statele membre se asigură că fondul cauzei este luat în considerare în mod corespunzător și că există un mecanism de contestare efectiv.

[…]”

4

Articolul 8 din Directiva‑cadru, intitulat „Obiective generale și principii de reglementare”, prevede la alineatul (2):

„[ANR] promovează concurența în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor și infrastructurilor asociate, în special:

[…]

[…]

5

Potrivit articolului 9b din Directiva‑cadru, intitulat „Transferul sau închirierea de drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio”:

„(1)   Statele membre se asigură că întreprinderile pot transfera sau închiria către alte întreprinderi, în conformitate cu condițiile aferente drepturilor de utilizare a frecvențelor radio și în conformitate cu procedurile naționale, drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio în benzile pentru care această posibilitate este prevăzută în măsurile de punere în aplicare adoptate în temeiul alineatului (3).

Pentru alte benzi, statele membre pot, de asemenea, prevedea posibilitatea ca întreprinderile să transfere sau să închirieze drepturi individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio către alte întreprinderi, în conformitate cu procedurile naționale.

[…]

(2)   Statele membre se asigură că intenția unei întreprinderi de a transfera drepturile de utilizare a frecvențelor radio, precum și transferul efectiv al acestora, se notifică în conformitate cu procedurile naționale autorității naționale competente responsabile cu acordarea drepturilor individuale de utilizare și sunt făcute publice. […]

[…]”

6

Articolul 5 din Directiva „autorizare”, intitulat „Drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor”, prevede la alineatele (2) și (6):

„(2)   […]

Fără a aduce atingere criteriilor specifice și procedurilor adoptate de statele membre pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio furnizorilor de servicii de difuzare de programe radio sau de televiziune în vederea îndeplinirii obiectivelor de interes general în conformitate cu legislația comunitară, drepturile de utilizare a frecvențelor radio și a numerelor se acordă prin intermediul unor proceduri deschise, obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale și, în cazul frecvențelor radio, conforme cu dispozițiile articolului 9 din [Directiva‑cadru]. O excepție de la cerința procedurilor deschise s‑ar putea aplica în cazurile în care este necesar să se acorde furnizorilor de servicii de difuzare de programe radio sau de televiziune drepturi individuale de utilizare a frecvențelor radio în vederea atingerii unui obiectiv de interes general, astfel cum este definit de statele membre în conformitate cu legislația comunitară.

Atunci când acordă drepturi de utilizare, statele membre precizează dacă drepturile în cauză pot fi transferate de către titularul drepturilor și în ce condiții. În cazul frecvențelor radio, aceste dispoziții sunt în conformitate cu dispozițiile articolelor 9 și 9b din [Directiva‑cadru].

[…]

(6)   Autoritățile naționale competente se asigură că frecvențele radio sunt utilizate efectiv și eficient, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) și articolul 9 alineatul (2) din [Directiva‑cadru]. Acestea se asigură că niciunul dintre transferuri sau niciuna dintre acumulările de drepturi de utilizare a frecvențelor radio nu distorsionează concurența. În aceste scopuri, statele membre pot adopta măsuri corespunzătoare, cum ar fi mandatarea vânzării sau a închirierii drepturilor de utilizare a frecvențelor radio.”

7

Articolul 8 din Legea generală privind procedura administrativă (Allgemeines Verwaltungsverfahrensgesetz) prevede:

„Persoanele care au recurs la o activitate a autorității sau la care se raportează această activitate sunt persoane interesate; în măsura în care acestea dispun, în privința obiectului acestei activități, de un drept sau de un interes juridic, sunt părți.”

8

Articolul 54 din Legea telecomunicațiilor din 2003 (Telekommunikationsgesetz 2003, BGBl. I, 70/2003, denumită în continuare „TKG 2003”), intitulat „Atribuirea de frecvențe”, prevede la alineatul (1):

„Atribuirea de frecvențe se face potrivit planului de utilizare și de atribuire a frecvențelor în funcție de criterii obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale, pe baza unor proceduri transparente și obiective și cu respectarea neutralității din punct de vedere tehnologic și în privința serviciilor.”

9

Articolul 55 din TKG 2003, intitulat „Atribuirea de frecvențe de către autoritatea de reglementare”, are următorul cuprins:

„1)   [ANR] trebuie să aloce frecvențele care i‑au fost cedate candidatului care îndeplinește condițiile generale prevăzute la alineatul 2 rândul al doilea și care garantează utilizarea cea mai eficientă a frecvențelor. […]

2)   [ANR] trebuie să efectueze atribuirea frecvențelor în conformitate cu principiile unei proceduri deschise, echitabile și nediscriminatorii și care prezintă eficacitate economică. Atribuirea avută în vedere trebuie să se întemeieze pe o cerere publică de ofertă

[…]

[…]”

10

Articolul 56 din TKG 2003, intitulat „Transferul de frecvențe, modificarea acționariatului”, prevede:

„1)   Transferul de drepturi de utilizare a frecvențelor care au fost atribuite de [ANR] necesită autorizarea prealabilă a acesteia din urmă. [ANR] trebuie să publice cererea de autorizare referitoare la transferul drepturilor de utilizare a frecvențelor, precum și decizia aferentă acesteia. [ANR] trebuie să adopte decizia în urma unei evaluări de la caz la caz a impactului, în special tehnic, al unui transfer asupra concurenței. Autorizarea poate fi însoțită de obligații, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a evita orice atingere adusă concurenței. În orice caz, trebuie să se refuze autorizarea atunci când, în pofida impunerii de obligații, transferul riscă să aducă atingere concurenței.

1a)   În cazul în care se dovedește că, în cadrul transferului de drepturi de utilizare a frecvențelor, se impune o modificare a naturii și a întinderii utilizării frecvențelor pentru a evita orice repercusiune tehnică negativă asupra concurenței, această modificare trebuie să fie efectuată în conformitate cu dispozițiile articolului 57.

2)   Modificările esențiale ale acționariatului întreprinderilor, cărora le‑au fost atribuite drepturile de utilizare a frecvențelor în cadrul unei proceduri în temeiul articolului 55, necesită autorizarea prealabilă a [ANR]. Alineatul 1 a treia‑ultima teză este aplicabil mutatis mutandis.

[…]”

11

Articolul 57 din TKG 2003, intitulat „Modificarea atribuirii frecvențelor”, prevede la alineatul (4):

„La cererea titularului drepturilor, [ANR] poate [articolul 54 alineatul (3)] să modifice utilizarea frecvențelor indicată. […]”

12

Reiese din dosarul de care dispune Curtea că litigiul principal intervine în cadrul operațiunii de preluare a Orange, care aparține societăților Stubai SCA și Orange Belgium SA, de către Hutchison Drei Austria. A1 Telekom Austria AG (denumită în continuare „A1 Telekom Austria”) era implicată în această operațiune în calitate de cesionară a anumitor drepturi de utilizare a frecvențelor radio deținute de noua entitate care rezultă din această preluare.

13

La 7 mai 2012, respectiva operațiune între Hutchison Drei Austria și Orange, care constituia o concentrare în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice] (JO L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201), a fost notificată Comisiei Europene.

14

La 23 mai 2012, conform articolului 56 alineatul (2) din TKG 2003, Hutchison Drei Austria și Orange au sesizat TCK cu o cerere de autorizare a modificării structurii acționariatului lor care va rezulta din această concentrare.

15

La 9 iulie 2012, A1 Telekom Austria, Hutchison Drei Austria și Orange au sesizat TCK cu o cerere de autorizare a transferului anumitor frecvențe conform articolului 56 alineatul (1) din TKG 2003.

16

La 10 iulie 2012, în cadrul procedurii inițiate la 23 mai 2012 de Hutchison Drei Austria și de Orange, T‑Mobile Austria a prezentat observații în fața TCK, în care și‑a exprimat îndoielile referitoare la preluarea Orange de către Hutchison Drei Austria și la modificarea structurii acționariatului lor. Ea a solicitat impunerea unor obligații acestor societăți, pentru a evita orice atingere adusă concurenței.

17

La 10 decembrie 2012, T‑Mobile Austria a solicitat TCK recunoașterea calității sale de parte în această procedură, în sensul articolului 8 din Legea generală privind procedura administrativă. În această privință, ea a solicitat, pe de o parte, dreptul de a fi audiată în mod formal în cadrul respectivei proceduri, de a i se notifica memoriile solicitanților, expertizele, procesele‑verbale ale ședințelor și decizia finală și, pe de altă parte, să aibă posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva acestei decizii.

18

Printr‑o decizie din 12 decembrie 2012, Comisia a autorizat concentrarea avută în vedere de întreprinderile menționate și a impus anumite angajamente în legătură cu această autorizare. În cadrul procedurii menționate, T‑Mobile Austria a fost autorizată să asiste la audiere în calitate de terț interesat și a participat la consultarea actorilor de pe piață care a avut loc cu privire la angajamentele Hutchison Drei Austria.

19

La 13 decembrie 2012, TCK a autorizat, de asemenea, modificarea structurii acționariatului solicitată de Hutchison Drei Austria și de Orange, cu condiția, printre altele, a îndeplinirii condițiilor stabilite prin decizia Comisiei și a transferării de către aceste întreprinderi a anumitor drepturi de utilizare a frecvențelor radio către A1 Telekom Austria. TCK a autorizat astfel transferul unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio ale Hutchison Drei Austria și ale Orange către A1 Telekom Austria. Mai mult, ea a respins cererea T‑Mobile Austria de a i se recunoaște calitatea de parte în procedura de autorizare a modificării structurii acționariatului Hutchison Drei Austria și al Orange.

20

În decizia sa prin care a respins această din urmă cerere a T‑Mobile Austria, TCK a considerat că nici legislația națională, nici dreptul Uniunii nu impun ca o întreprindere care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice și care este îngrijorată de faptul că modificarea structurii acționariatului unor întreprinderi concurente aduce atingere situației sale economice să aibă calitatea de parte în procedura prin care se urmărește autorizarea acestei modificări.

21

T‑Mobile Austria a formulat o acțiune împotriva acestei decizii a TCK la Verwaltungsgerichtshof (Curtea administrativă). În susținerea acestei acțiuni, ea arată că, în cadrul unei proceduri de autorizare de către ANR a modificării structurii acționariatului unor întreprinderi sau al unei proceduri de transfer al unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio, un concurent care dispune el însuși de drepturi de utilizare a frecvențelor radio trebuie considerat ca fiind afectat în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru. Ea invocă, în această privință, Hotărârea Tele2 Telecommunication (C‑426/05, EU:C:2008:103).

22

Instanța de trimitere își pune întrebarea dacă T‑Mobile Austria, titulară a unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio, trebuie să fie considerată ca fiind afectată, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, de o decizie adoptată în cadrul unei proceduri de autorizare a modificării structurii acționariatului care rezultă din fuziunea‑achiziția altor întreprinderi care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice. Arată că, în conformitate cu hotărârea sa pronunțată la 26 martie 2008, calitatea de parte în această procedură, în sensul articolului 8 din Legea generală privind procedura administrativă, ar trebui să îi fie recunoscută T‑Mobile Austria în cazul în care aceasta ar fi considerată ca fiind afectată în sensul respectivei dispoziții.

23

Instanța de trimitere arată că, la prima vedere, procedura menționată nu conferă în mod direct drepturi în favoarea unei întreprinderi terțe a cărei situație juridică rămâne neschimbată, în măsura în care aceasta poate continua să utilizeze în același mod frecvențele radio care i‑au fost deja atribuite. Cu toate acestea, nu poate fi exclus, în opinia sa, faptul că reclamanta trebuie, în calitate de titulară a unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio, să fie considerată afectată în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru.

24

Astfel, instanța de trimitere observă că, într‑o procedură care urmărește modificarea structurii acționariatului unor întreprinderi titulare ale unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio, se pot impune măsuri adecvate de însoțire pentru a evita orice denaturare a concurenței cauzată de atribuirea acestor drepturi, întrucât articolul 5 alineatul (6) ultima teză din Directiva „autorizare” menționează expres „[vânzarea] […] sau [închirierea] drepturilor de utilizare a frecvențelor radio”. Este tocmai ceea ce s‑a întâmplat, observă aceasta, în speță, întrucât, având în vedere că preluarea Orange de către Hutchison Drei Austria crea temeri în legătură cu o astfel de denaturare a concurenței, TCK a apreciat necesar ca aceasta din urmă să cedeze o parte din drepturile sale de utilizare a frecvențelor radio unei alte întreprinderi. Or, potrivit instanței de trimitere, o astfel de obligație nu afectează doar poziția juridică a întreprinderii titulare a drepturilor de utilizare care trebuie să fie cedate și pe cea a dobânditorului acestora, ci și pe cea a celorlalte întreprinderi care dispun deja de drepturi de utilizare a frecvențelor radio, precum T‑Mobile Austria, care sunt dobânditori potențiali sau a căror cotă‑parte respectivă de frecvențe radio este modificată ca urmare a fuziunii, precum și a transferului parțial al drepturilor de utilizare a frecvențelor radio către o altă întreprindere impus pentru a atenua impactul negativ al acestei fuziuni asupra concurenței.

25

Instanța de trimitere adaugă că, în cadrul primei atribuiri a frecvențelor radio de către ANR, candidații formează o comunitate în procedură și această atribuire a frecvențelor radio trebuie să fie efectuată cu respectarea principiilor unei proceduri deschise, echitabile și nediscriminatorii, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din Directiva „autorizare”. Orice transfer ulterior al drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, fie că este contractual sau dispus de ANR în temeiul articolului 5 alineatul (6) din această directivă, care modifică această atribuire, ar trebui, așadar, să respecte în egală măsură aceste principii.

26

În aceste condiții, Verwaltungsgerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolele 4 și 9b din Directiva‑cadru și articolul 5 alineatul (6) din Directiva «autorizare» trebuie interpretate în sensul că conferă unui concurent în cadrul unei proceduri naționale potrivit articolului 5 alineatul (6) din Directiva «autorizare» calitatea de entitate «afectată» în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru?”

27

Prin Ordonanța președintelui Curții din 30 septembrie 2013, cererea instanței de trimitere privind judecarea prezentei trimiteri preliminare potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolul 23a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 105 din Regulamentul de procedură al Curții a fost respinsă.

28

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) și articolul 9b din Directiva‑cadru, precum și articolul 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare” trebuie interpretate în sensul că o întreprindere titulară a unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio și concurentă a părților într‑o procedură de autorizare a transferului unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio prevăzută la acest articol 5 alineatul (6) poate fi calificată drept persoană afectată printr‑o decizie luată de o ANR în cadrul procedurii menționate, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru și, în consecință, i se poate recunoaște dreptul de a participa la respectiva procedură.

29

T‑Mobile Austria și Comisia arată că această întrebare necesită un răspuns afirmativ. Hutchison Drei Austria, Hutchison Drei Austria Holdings GmbH, A1 Telekom Austria și guvernul austriac, în schimb, susțin că necesită un răspuns negativ, precizând, printre altele, că articolul 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare” nu creează față de o întreprindere care nu este parte în procedura de transfer de drepturi de utilizare a frecvențelor radio prevăzută la această dispoziție niciun drept de a participa la această procedură.

30

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru prevede că „statele membre se asigură că există, la nivel național, mecanisme eficiente prin care orice utilizator sau orice întreprindere care furnizează rețele și servicii de comunicații electronice și care este afectat de o decizie a unei [ANR] are dreptul de a ataca decizia în fața unui organism independent de părțile implicate”.

31

Noțiunea de utilizator sau de întreprindere afectată printr‑o decizie luată de o ANR nu este, cu toate acestea, definită în Directiva‑cadru.

32

Conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii acestei dispoziții, ci și de contextul în care apare aceasta, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte [a se vedea în acest sens Hotărârea Tele2 Telecommunication, EU:C:2008:103, punctul 27, precum și Hotărârea The Number (UK) și Conduit Enterprises, C‑16/10, EU:C:2011:92, punctul 28 și jurisprudența citată].

33

În această privință, trebuie amintit că Curtea a statuat deja că articolul 4 din Directiva‑cadru constituie o expresie a principiului protecției jurisdicționale efective, în temeiul căruia revine instanțelor din statele membre atribuția de a asigura protecția jurisdicțională a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tele2 Telecommunication, EU:C:2008:103, punctul 30 și jurisprudența citată).

34

În ipoteza avută în vedere la articolul 4 din Directiva‑cadru, statele membre sunt, așadar, obligate să prevadă o cale de atac în fața unui organism jurisdicțional pentru a proteja drepturile pe care utilizatorii și întreprinderile le au în temeiul ordinii juridice a Uniunii. Rezultă că obligația de a acorda o protecție jurisdicțională efectivă, care este prevăzută la articolul 4 din Directiva‑cadru, trebuie să se aplice și utilizatorilor, și întreprinderilor care pot beneficia de drepturi în temeiul ordinii juridice a Uniunii, în special în temeiul directivelor privind comunicațiile electronice, și ale căror drepturi sunt vătămate printr‑o decizie a unei [ANR] (Hotărârea Tele2 Telecommunication, EU:C:2008:103, punctele 31 și 32).

35

În considerarea acestor elemente, Curtea a statuat, în cadrul unei cauze referitoare la procedura de analiză a pieței prevăzută la articolul 16 din Directiva‑cadru, că întreprinderile concurente ale unei întreprinderi cu putere semnificativă pe piața relevantă, în calitate de beneficiari potențiali ai drepturilor care corespund obligațiilor de reglementare specifice impuse de o [ANR] acestei întreprinderi cu putere semnificativă, pot fi considerate ca fiind afectate, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, de deciziile acestei autorități prin care se modifică sau se retrag obligațiile menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea Tele2 Telecommunication, EU:C:2008:103, punctul 36).

36

Pe de altă parte, Curtea a arătat că, întrucât [ANR] au obligația, conform articolului 8 alineatul (2) din Directiva‑cadru, să promoveze concurența în furnizarea rețelelor de comunicații electronice, a serviciilor de comunicații electronice și a serviciilor, precum și a infrastructurilor asociate, în special asigurându‑se că nu există niciun fel de denaturare sau restricție a concurenței în sectorul comunicațiilor electronice, o interpretare strictă a articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, potrivit căreia această dispoziție nu ar conferi dreptul la o cale de atac și altor persoane în afara destinatarilor deciziilor [ANR], ar fi cu greu compatibilă cu obiectivele generale și cu principiile de reglementare care decurg, pentru [ANR], din articolul 8 din directiva menționată și în special cu obiectivul de promovare a concurenței (a se vedea în acest sens Hotărârea Tele2 Telecommunication, EU:C:2008:103, punctele 37 și 38).

37

Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 74 din concluzii, articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru vizează, printre altele, orice întreprindere care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice. Prin urmare, este necesar să se considere că această dispoziție vizează atât destinatarul deciziei în cauză, cât și celelalte întreprinderi care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice și care pot fi concurenți ai acestui destinatar, în măsura în care decizia în cauză poate să aibă un efect asupra poziției lor pe piață.

38

Trebuie, de asemenea, să se arate că articolul 8 alineatul (2) din Directiva‑cadru impune statelor membre obligația de a se asigura că ANR iau toate măsurile rezonabile care vizează promovarea concurenței în furnizarea serviciilor de comunicații electronice, asigurându‑se că nu există niciun fel de denaturare sau de restrângere a concurenței în sectorul telecomunicațiilor electronice și eliminând obstacolele rămase în ceea ce privește furnizarea serviciilor respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Centro Europa 7, C‑380/05, EU:C:2008:59, punctul 81, precum și Hotărârea Comisia/Polonia, C‑227/07, EU:C:2008:620, punctele 62 și 63).

39

Este necesar, așadar, să se considere că o întreprindere precum T‑Mobile Austria poate fi considerată ca fiind afectată, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, de o decizie a unei ANR adoptate în cadrul unei proceduri prevăzute de directivele privind comunicațiile electronice atunci când o astfel de întreprindere, care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, este un concurent al întreprinderii sau al întreprinderilor destinatare ale deciziei ANR și când ANR se pronunță în cadrul unei proceduri care urmărește să protejeze concurența, iar decizia în cauză poate să aibă un efect asupra poziției acestei prime întreprinderi pe piață.

40

În speță, întrebarea adresată de instanța de trimitere se referă la drepturile unui concurent în cadrul unei proceduri de autorizare a modificării structurii acționariatului unor întreprinderi concurente care determină un transfer de frecvențe radio ale întreprinderilor care participă la aceasta și, în consecință, o modificare a repartizării frecvențelor radio între întreprinderile active pe piață. Este cert că este vorba despre o procedură derulată de TCK în temeiul articolului 56 alineatul (2) din TKG 2003, care transpune în dreptul austriac articolul 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare”, ce are ca obiect transferul de drepturi de utilizare a frecvențelor radio.

41

Trebuie, așadar, să se stabilească dacă deciziile pe care le ia o ANR în temeiul articolului 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare” urmăresc protejarea concurenței și dacă astfel de decizii pot să aibă un efect asupra poziției pe piață a unei întreprinderi care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice și este concurentă a destinatarului sau a destinatarilor acestor decizii.

42

În ceea ce privește procedurile referitoare la transferul de drepturi de utilizare a frecvențelor radio, articolul 9b alineatul (1) din Directiva‑cadru impune statelor membre să se asigure că întreprinderile pot transfera către alte întreprinderi, în conformitate cu condițiile aferente drepturilor de utilizare a frecvențelor radio și în conformitate cu procedurile naționale, drepturile lor individuale de utilizare a frecvențelor radio.

43

Potrivit articolului 5 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva „autorizare”, cu ocazia primei atribuiri a drepturilor de utilizare a frecvențelor radio, statele membre trebuie să asigure că aceste drepturi sunt acordate prin intermediul unor proceduri deschise, obiective, transparente, nediscriminatorii și proporționale, precum și în conformitate cu dispozițiile articolului 9 din Directiva‑cadru.

44

În plus, articolul 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare” impune ANR, printre altele, o obligație de a se asigura că niciunul dintre transferuri sau niciuna dintre acumulările de drepturi de utilizare a frecvențelor radio nu distorsionează concurența.

45

În special, astfel cum s‑a amintit la punctul 38 din prezenta hotărâre, articolul 8 alineatul (2) din Directiva‑cadru le impune statelor membre obligația de a asigura faptul că ANR iau toate măsurile rezonabile care vizează promovarea concurenței în furnizarea serviciilor de comunicații electronice, garantând că nu există niciun fel de denaturare sau restricție a concurenței în sectorul comunicațiilor electronice și eliminând obstacolele rămase în ceea ce privește furnizarea serviciilor respective.

46

Rezultă că procedura de transfer de drepturi de utilizare a frecvențelor radio, care intră, printre altele, sub incidența articolului 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare”, și, așadar, procedura în fața TCK, care face obiectul litigiului principal, urmărește să protejeze concurența.

47

Pe de altă parte, astfel cum reiese din decizia de trimitere, reclamanta din litigiul principal, și anume T‑Mobile Austria, este în concurență directă cu părțile la operațiunea de transfer al frecvențelor, și anume Orange, Hutchison Drei Austria și A1 Telekom Austria pe piața serviciilor de comunicații electronice. Ea trebuie, așadar, să fie considerată ca fiind afectată de o decizie a unei ANR precum cea în discuție în litigiul principal, având în vedere că transferul drepturilor de utilizare a frecvențelor radio ale Orange și ale Hutchison Drei Austria către A1 Telekom Austria modifică cotele‑părți respective ale dotării cu frecvențe radio a acestor întreprinderi și are, în consecință, un efect asupra poziției T‑Mobile Austria pe piața respectivă.

48

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 alineatul (1) și articolul 9b din Directiva‑cadru, precum și articolul 5 alineatul (6) din Directiva „autorizare” trebuie interpretate în sensul că o întreprindere, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, poate fi calificată drept persoană afectată în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru, având în vedere că această întreprindere, care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, este un concurent al întreprinderii sau al întreprinderilor părți la o procedură de autorizare a transferului de drepturi de utilizare a frecvențelor radio prevăzută la acest articol 5 alineatul (6) și destinatare ale deciziei ANR și că respectiva decizie poate să aibă un efect asupra poziției acestei prime întreprinderi pe piață.

49

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 4 alineatul (1) și articolul 9b din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009, precum și articolul 5 alineatul (6) din Directiva 2002/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind autorizarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice (Directiva privind autorizarea), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, trebuie interpretate în sensul că o întreprindere, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, poate fi calificată drept persoană afectată în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, având în vedere că această întreprindere, care furnizează rețele sau servicii de comunicații electronice, este un concurent al întreprinderii sau al întreprinderilor părți la o procedură de autorizare a transferului de drepturi de utilizare a frecvențelor radio prevăzută la acest articol 5 alineatul (6) și destinatare ale deciziei autorității naționale de reglementare și că respectiva decizie poate să aibă un efect asupra poziției acestei prime întreprinderi pe piață.