HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

20 noiembrie 2008 ( *1 )

„Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Validitatea unui regulament de clasificare — Interpretarea anexei la Regulamentul (CE) nr. 1196/97 — Articolele 220 și 239 din Codul vamal — Articolele 871 și 905 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 — Foi uscate pe bază de făină de orez, sare și apă — Clasificare tarifară — Recuperare ulterioară a taxelor la import — Procedură de remitere — Eroare detectabilă din partea autorităților vamale — Neglijență evidentă din partea importatorului”

În cauza C-375/07,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos), prin decizia din 13 iulie 2007, primită de Curte la , în procedura

Staatssecretaris van Financiën,

împotriva

Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading BV,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C. W. A. Timmermans, președinte de cameră, domnii J.-C. Bonichot, J. Makarczyk, P. Kūris și doamna C. Toader (raportor), judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: doamna C. Strömholm, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 22 mai 2008,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading BV, de H. de Bie, advocaat;

pentru guvernul olandez, de doamnele C. Wissels, C. ten Dam și M. Mol, în calitate de agenți;

pentru guvernul elen, de domnul K. Georgiadis, precum și de doamnele Z. Chatzipavlou și I. Pouli, în calitate de agenți;

pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul G. Albenzio, avvocato dello Stato;

pentru Comisia Comunităților Europene, de doamna M. Patakia, asistată de F. Tuytschaever, advocaat,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 4 septembrie 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește, pe de o parte, poziția tarifară aplicabilă importului de hârtie de orez și eventuala lipsă de validitate a Regulamentului (CE) nr. 1196/97 al Comisiei din 27 iunie 1997 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată (JO L 170, p. 13, Ediție specială, 02/vol. 10, p. 99, denumit în continuare „regulamentul de clasificare”) și, pe de altă parte, prerogativele de care dispune instanța națională, sesizată cu o acțiune îndreptată împotriva unei decizii de recuperare ulterioară a taxelor la import, în cazul în care Comisia Comunităților Europene a făcut deja unele aprecieri de fapt sau de drept cu privire la operațiunile de import în cauză.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Staatssecretaris van Financiën, pe de o parte, și Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods Trading BV (denumită în continuare „H & S”), pe de altă parte, referitor la clasificarea tarifară a foilor de orez, denumite și „hârtie de orez”.

Cadrul juridic

Dreptul comunitar

Reglementarea privind clasificarea tarifară a hârtiei de orez

3

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 4, p. 3) a instituit o nomenclatură completă a mărfurilor ce fac obiectul operațiunilor de import sau de export în Comunitatea Europeană (denumită în continuare „NC”), nomenclatura fiind cuprinsă în anexa I la acest regulament.

4

Subpozițiile 19019099 și 19059020 din NC, în versiunea rezultată din Regulamentul (CE) nr. 1624/97 al Comisiei din 13 august 1997 de modificare a anexei I la Regulamentul nr. 2658/87 (JO L 224, p. 16), erau susceptibile să fie aplicate în speță.

5

Pozițiile 1901 și 1905 din NC, precum și subpozițiile aferente, în versiunea în limba română, au următorul cuprins:

„1901

Extracte de malț; preparate alimentare din făină, griș, amidon, fecule sau extracte de malț, care nu conțin cacao […], nedenumite și necuprinse în altă parte; preparate alimentare din produsele de la pozițiile 0401-0404, care nu conțin cacao […], nedenumite și necuprinse în altă parte:

[…]

 

1901 90 99

– – –

Altele:

[…]

 

1905

Produse de brutărie, de patiserie și biscuiți, chiar cu adaos de cacao; ostii, cașete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi și produse similare

[…]

 

1905 90

Altele:

[…]

 

1905 90 20

– –

Ostii, cașete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi și produse similare.

[traducere neoficială]

6

Versiunea în limba olandeză a NC descrie poziția 1905 și subpozițiile aferente după cum urmează:

„1905

Brood, gebak, biscuits en andere bakkerswaren, ook indien deze producten cacao bevatten; ouwel in bladen, hosties, ouwels voor geneesmiddelen, plakouwels en dergelijke producten van meel of van zetmeel

[…]

 

1905 90

andere:

[…]

 

1905 90 20

– –

ouwel in bladen, hosties, ouwels voor geneesmiddelen, plakouwels en dergelijke producten, van meel of van zetmeel.

7

În scopul aplicării uniforme în Comunitate a NC, în temeiul articolului 9 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul nr. 2658/87, Comisia poate adopta regulamente pentru clasificarea unor mărfuri specifice în NC.

8

Potrivit anexei la regulamentul de clasificare, „preparat[ele] alimentar[e] pe bază de făină de orez, sare și apă, sub formă de rondele de diferite dimensiuni, uscate, translucide” se clasifică la subpoziția 19059020 din NC. În anexa menționată se precizează și că „[a]ceste foi sau rondele, după înmuierea în apă […], sunt în general utilizate pentru a înveli produsele denumite «rulouri de primăvară» și produsele similare”.

9

Convenția internațională privind Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor (denumit în continuare „SA”), încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, și Protocolul de modificare a acesteia din (denumită în continuare „Convenția privind SA”) au fost aprobate în numele Comunității Economice Europene prin Decizia 87/369/CEE a Consiliului din (JO L 198, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 3, p. 199).

10

În temeiul articolului 3 alineatul (1) din Convenția privind SA, fiecare parte contractantă se angajează ca nomenclaturile sale tarifare și statistice naționale să fie conforme cu SA, să utilizeze toate pozițiile și subpozițiile acestuia, fără completări sau modificări, precum și codurile numerice aferente și să respecte ordinea de numerotare a acestui sistem. Aceeași dispoziție prevede că fiecare parte contractantă se angajează să aplice regulile generale de interpretare a SA, precum și toate notele de la secțiuni, capitole și subpoziții și să nu modifice domeniul de aplicare al acestora din urmă.

11

Consiliul de Cooperare Vamală, în prezent Organizația Mondială a Vămilor, înființat prin convenția internațională de instituire a acestui consiliu, încheiată la Bruxelles la 15 decembrie 1950, aprobă, în condițiile prevăzute la articolul 8 din Convenția privind SA, notele explicative și avizele de clasificare adoptate de Comitetul SA.

12

Nota explicativă a Comisiei aferentă subpoziției 19059020 din NC face trimitere la „notele explicative ale SA aferente poziției 1905 litera (B)”.

13

Nota explicativă a SA aferentă poziției 1905 are următorul cuprins:

„[…]

(A)

Produse de brutărie, de patiserie și biscuiți, chiar cu adaos de cacao.

[…]

(B)

Ostii, cașete goale de tipul celor utilizate pentru medicamente, vafe cu capac, paste uscate din făină, din amidon sau din fecule în foi și produse similare.

Poziția cuprinde un număr de produse pe bază de paste din făină sau din fecule, în general coapte sub formă de discuri sau foi și folosite în diverse scopuri.

[…]

De asemenea, se clasifică aici foițele subțiri de pastă din făină sau din fecule, coapte sau uscate, folosite la învelirea anumitor articole de patiserie sau de cofetărie și mai ales nuga. […]” [traducere neoficială]

Reglementarea privind neînscrierea ulterioară în evidența contabilă și remiterea taxelor la import

— Cu privire la neînscrierea ulterioară a taxelor vamale

14

Articolul 220 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din (JO 1997, L 17, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 9, p. 250) (denumit în continuare „Codul vamal”), prevede:

„(2)   […] înscrierea ulterioară în evidența contabilă nu este posibilă în cazul în care:

[…]

(b)

valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidența contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităților vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de către debitor, acesta acționând la rândul lui cu bună-credință și respectând toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în ceea ce privește declarația vamală;

[…]”

15

Articolul 869 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92 (JO L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1677/98 al Comisiei din (JO L 212, p. 18, Ediție specială, 02/vol. 11, p. 23) (denumit în continuare „regulamentul de aplicare”), prevede:

„Autoritățile vamale decid de la sine să nu înscrie [ulterior] în conturi drepturile nepercepute:

[…]

(b)

în cazul în care autoritățile vamale consideră că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din [C]od[ul vamal], cu condiția ca suma necolectată de la operatorul interesat cu privire la una sau mai multe operațiuni de import sau export, dar ca urmare a unei singure erori, să fie mai mică de 50000 [de euro];

[…]”

16

Articolul 871 din regulamentul de aplicare are următorul cuprins:

„Cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 869, în cazul în care autoritățile vamale fie consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) din cod, fie exprimă rezerve față de domeniul precis al criteriilor acelei dispoziții cu referire la un caz particular, autoritățile respective prezintă cazul Comisiei pentru a se lua o decizie conform procedurii prevăzute la articolele 872-876. Cazul prezentat Comisiei trebuie să cuprindă toate elementele necesare pentru o verificare completă a cazului prezentat. Trebuie, de asemenea, să conțină o declarație semnată a persoanei la care se referă cazul, care trebuie adusă la cunoștința Comisiei, certificând faptul că aceasta a citit cazul și că nu are nimic de adăugat sau enumerând toate informațiile suplimentare care crede că trebuie incluse.

Imediat ce primește cazul, Comisia informează statul membru respectiv în consecință.

În cazul în care se constată că informațiile furnizate de statul membru sunt insuficiente pentru a permite adoptarea unei decizii în deplină cunoștință de cauză asupra cazului respectiv, Comisia poate cere să i se furnizeze informații suplimentare.”

17

Articolul 873 primul paragraf din regulamentul de aplicare prevede:

„După consultarea unui grup de experți compus din reprezentanți ai tuturor statelor membre reuniți în cadrul comitetului pentru a analiza cazul respectiv, Comisia ia o decizie care să stabilească dacă situația analizată permite sau nu să se înscrie în conturi a posteriori drepturile în cauză.”

— Cu privire la rambursarea sau remiterea taxelor vamale

18

Potrivit articolului 239 din Codul vamal:

„(1)   Drepturile de import sau export se pot rambursa sau remite în alte situații decât cele menționate la articolele 236, 237 și 238:

care urmează a fi stabilite în conformitate cu procedura comitetului;

care rezultă din circumstanțe care nu implică înșelăciune sau neglijență evidentă din partea persoanei interesate. Situațiile în care se poate aplica această dispoziție și procedura de urmat în acest scop sunt definite în conformitate cu procedura comitetului. Rambursarea sau remiterea poate fi făcută în condiții speciale.

(2)   Drepturile se rambursează sau se remit pe motivele menționate la alineatul (1) în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată debitorului.”

19

Articolul 905 din regulamentul de aplicare prevede:

„(1)   În cazul în care autoritatea vamală de decizie căreia i s-a prezentat o cerere de rambursare sau remitere în conformitate cu articolul 239 alineatul (2) din cod nu poate lua o decizie în baza articolului 899, dar cererea este susținută de dovezi ce pot constitui o situație specială rezultând din circumstanțe ce nu au rezultat ca urmare a dolului sau neglijenței manifeste din partea persoanei respective, statul membru de care aparține autoritatea trimite cazul Comisiei pentru soluționare în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 906-909.

Totuși, exceptând cazul în care autoritatea vamală însărcinată cu luarea deciziei are rezerve, aceasta poate lua decizia de a acorda dreptul la restituirea sau remiterea taxelor vamale în cazul în care consideră că sunt îndeplinite condițiile stipulate în articolul 239 alineatul (1) al codului, cu condiția ca suma în cauză per operator legată de una sau mai multe operațiuni de import sau export, dar care rezultă din una și aceeași situație specială, să fie mai mică de 50000 [de euro].

Expresia «persoană interesată» se interpretează în același fel ca la articolul 899.

În toate celelalte cazuri, autoritatea vamală de decizie refuză cererea.

(2)   Dosarul trimis spre soluționare Comisiei cuprinde toate elementele necesare unei verificări complete a cazului prezentat. Trebuie să includă, de asemenea, o declarație, semnată de solicitantul restituirii sau returnării, care să ateste că acesta a citit cazul și că fie nu are nimic de adăugat, fie listează toate informațiile adiționale pe care acesta consideră că trebuie să le includă.

Comisia confirmă imediat statului membru respectiv primirea dosarului.

În cazul în care se constată că informațiile comunicate de către statul membru sunt insuficiente pentru a permite luarea unei decizii privind cazul respectiv în deplină cunoștință de cauză, Comisia poate solicita furnizarea de informații suplimentare.

[…]”

20

Articolul 907 primul paragraf din regulamentul de aplicare prevede:

„După consultarea unui grup de experți compus din reprezentanții tuturor statelor membre reuniți în cadrul comitetului să examineze cazul respectiv, Comisia adoptă o decizie care stabilește dacă situația specială respectivă justifică sau nu rambursarea sau remiterea.”

Dreptul național

21

Articolul 8:72 alineatul 4 din Legea generală privind dreptul administrativ (Algemene Wet Bestuursrecht) prevede:

„În cazul în care instanța declară acțiunea ca fiind fondată, aceasta poate obliga organul administrativ să adopte o nouă decizie sau să îndeplinească un alt act care să țină seama de hotărârea acesteia ori se poate pronunța în sensul ca hotărârea acesteia să înlocuiască decizia anulată sau partea din decizie care a fost anulată”.

Acțiunea principală și întrebările preliminare

22

H & S este o întreprindere olandeză de producție și de comercializare care furnizează îndeosebi restaurantelor produse alimentare orientale. Prin urmare, aceasta importă de mai mulți ani hârtie de orez originară din Vietnam.

23

Încă din anul 1996, H & S importa acest produs aferent subpoziției 19019099 din NC. Această clasificare tarifară ar fi fost în mai multe rânduri acceptată de autoritățile vamale olandeze (denumite în continuare „autoritățile vamale”), inclusiv la finalizarea controalelor și a analizelor efectuate pe eșantioane din încărcăturile importate.

24

La 27 iunie 1997, Comisia a adoptat regulamentul de clasificare, care prevede că produsele în cauză se clasifică de fapt la subpoziția 19059020 din NC. Acest regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene la și a intrat în vigoare la .

25

Cu toate acestea, H & S a continuat să importe hârtie de orez prin clasificarea acesteia la subpoziția tarifară 19019099. De asemenea, autoritățile vamale au continuat să accepte declarațiile sale, ultima dată la 14 iulie 1997 și la . Apoi, tot la 16 martie, autoritățile vamale au remarcat clasificarea eronată și au informat această societate că marfa se clasifica la poziția prevăzută de regulament, și anume subpoziția 19059020 din NC. În continuare, H & S și-a declarat mărfurile ca fiind clasificate la această subpoziție.

26

În cursul anului 2000, autoritățile vamale au informat H & S că vor proceda, pentru perioada 25 noiembrie 1997-, la recuperarea ulterioară a taxelor la import care ar fi trebuit să fie plătite în temeiul subpoziției 19059020 din NC.

27

În aceste condiții, H & S a formulat o cerere de remitere a acestor taxe. Sesizată, la 19 septembrie 2002, cu o cerere în sensul articolului 905 din regulamentul de aplicare, la , Comisia a adoptat Decizia REM 19/2002, prin care a constatat că remiterea taxelor la import nu este justificată într-un caz determinat (denumită în continuare „Decizia din ”). Această decizie a fost atacată de H & S printr-o acțiune în anulare introdusă la la Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene. Hotărârea Tribunalului din , Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods/Comisia (cauza T-382/04), prin care s-a respins această acțiune, a făcut obiectul unui recurs introdus de H & S, cauză înregistrată la grefa Curții sub numărul C-38/07 P.

28

La 22 noiembrie 2000, autoritățile vamale au notificat H & S o înștiințare de plată pentru recuperarea sumei de 645399,50 NLG (292869,52 euro). În urma contestației H & S, inspectorul a menținut somațiile de plată, cu excepția sumei de 13650,30 NLG, rezultată dintr-o declarație vamală care a fost anulată.

29

La 29 martie 2001, H & S a introdus o acțiune la Tariefcommissie, înlocuită în cursul procedurii prin Gerechtshof te Amsterdam. La , aceasta din urmă a declarat acțiunea ca fiind fondată și a anulat decizia inspectorului, precum și somațiile de plată. Astfel, această instanță a confirmat că foile de orez făceau parte din subpoziția 19059020 din NC. Cu toate acestea, aplicarea eronată a subpoziției 19019099 din NC ar fi rezultat dintr-o eroare din partea autorităților vamale, care nu putea fi detectată în mod rezonabil de H & S și care permitea, în conformitate cu articolului 220 din Codul vamal, să se renunțe la recuperarea ulterioară a taxelor la import astfel eludate.

30

În aceste condiții, Staatssecretaris van Financiën a declarat recurs la instanța de trimitere pentru a contesta aplicarea articolului 220 din Codul vamal de către Gerechtshof te Amsterdam, în timp ce H & S a formulat recurs incident pentru a se constata că, în realitate, produsele acesteia se clasificau la subpoziția 19019099 din NC.

31

Din ordonanța de trimitere reiese că este cert că produsele importate sunt compuse din făină de orez, apă și sare, amestecate și frământate, apoi turtite și uscate. Aceste produse nu sunt destinate consumului în lipsa unui tratament termic prealabil.

32

Cu privire la recursul incident, instanța de trimitere constată că, în conformitate cu notele explicative ale SA, poziția 1905 din NC s-ar caracteriza mai puțin prin faptul că se referă la produse coapte decât prin faptul că se referă la produse cu forme fine.

33

Cu toate acestea, s-ar putea de asemenea afirma, în temeiul jurisprudenței Curții, că pozițiile 1901 și 1905 din NC se diferențiază prin faptul că prima poziție se referă la produsele necoapte, în timp ce a doua poziție se referă la alimentele coapte.

34

Întrucât regulamentul de clasificare a clasificat necondiționat foile de orez la poziția 1905 din NC, Hoge Raad der Nederlanden consideră că este necesar să se solicite Curții să se pronunțe cu privire la validitatea acestuia.

35

Cu privire la recursul principal, această instanță constată că, prin hotărârea nedefinitivă pronunțată de Gerechtshof te Amsterdam la 7 decembrie 2004, s-a admis că erau întrunite cele trei criterii referitoare la caracterul detectabil al erorii săvârșite de autoritățile vamale necesare pentru aplicarea articolului 220 din Codul vamal, deși la Comisia decisese că aceleași criterii nu erau îndeplinite în privința aprecierii diligenței operatorului în scopul aplicării articolului 239 din codul menționat, fapt ce a fost confirmat de Tribunal în Hotărârea Heuschen & Schrouff Oriëntal Foods/Comisia, citată anterior, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de H & S împotriva Deciziei din .

36

În opinia instanței de trimitere, problema privește decizia care trebuie respectată de autoritatea vamală națională în cazul în care Comisia și instanța națională adoptă două poziții contrare în ceea ce privește aprecierea celor trei criterii sus-menționate. Mai precis, ar trebui definită competența instanței naționale prin raportare la competența Comisiei în privința aplicării acestor criterii.

37

Instanța de trimitere arată că, deși autoritățile vamale consideră că cerințele prevăzute de Codul vamal ar putea fi îndeplinite, acestea transmit cazul către Comisie, care trebuie să decidă dacă este sau nu este necesară recuperarea ulterioară a taxelor la import (articolul 220 din Codul vamal) ori dacă este justificată o remitere a acestora (articolul 239 din același cod). În această ipoteză, ar fi asigurată aplicarea uniformă a dreptului comunitar.

38

Totuși, situația ar fi diferită atunci când autoritățile vamale decid că cerințele aplicării articolului 220 din Codul vamal nu sunt îndeplinite. În această situație, acestea nu transmit cazul Comisiei și, în măsura în care persoana interesată formulează o acțiune îndreptată împotriva deciziei acestor autorități, este de competența instanței naționale să aprecieze dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile de renunțare la recuperarea ulterioară. Astfel, aplicarea uniformă a dreptului comunitar poate fi garantată prin mecanismul trimiterii preliminare. Cu toate acestea, în cazul în care o decizie pronunțată de instanța națională este supusă căilor de atac, această instanță nu ar avea obligația să suspende judecarea cauzei pentru formularea unui întrebări preliminare.

39

În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)

Foile precum cele descrise în anexa la regulamentul [de clasificare] pot fi clasificate la poziția 1905 din [NC] atunci când este vorba despre foi produse pe bază de făină de orez, sare și apă care sunt uscate, dar nu sunt supuse niciunui tratament termic?

2)

Având în vedere răspunsul la prima întrebare, regulamentul [de clasificare] este valid?

3)

Articolul 871 din regulamentul [de aplicare] trebuie interpretat în sensul că, dacă în temeiul articolului 871 alineatul (1), citat anterior, autoritatea vamală a fost obligată să transmită cazul Comisiei înainte de a putea decide să renunțe, în această situație, la o înscriere ulterioară în evidența contabilă, instanța națională, sesizată de către debitor cu o acțiune împotriva deciziei autorității vamale de înscriere ulterioară în evidența contabilă, nu este competentă să anuleze înscrierea ulterioară în evidența contabilă, considerând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) [din Codul vamal] privind renunțarea (obligatorie) la înscrierea ulterioară în evidența contabilă, deși Comisia nu susține această concluzie?

4)

Dacă răspunsul la cea de a treia întrebare este acela că faptul de a recunoaște Comisiei o anumită competență de decizie în materie de recuperare ulterioară a taxelor vamale nu implică vreo limitare a competenței instanței naționale care trebuie să se pronunțe asupra unei acțiuni în materie de recuperare ulterioară a taxelor vamale, prevede dreptul comunitar un alt mecanism care să asigure o aplicare uniformă a dreptului comunitar atunci când, într-un caz concret, există diferențe între aprecierile făcute de Comisie și acelea făcute de instanța națională în funcție de criteriile utilizate în cadrul articolului 220 din Codul vamal pentru a stabili dacă o eroare din partea autorității vamale ar fi putut să fie detectată de către un debitor?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima și la a doua întrebare

40

Prin intermediul primelor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă foile produse pe bază de făină de orez, sare și apă, care sunt uscate, însă nu au suferit niciun tratament termic, se clasifică la subpoziția 19059020 din NC și, dacă este cazul, dacă regulamentul de clasificare este valid.

Observațiile prezentate Curții

41

H & S consideră că poziția 1905 din NC privește numai produsele coapte și care pot fi consumate direct, după cum Curtea ar fi acreditat ideea la punctul 12 din Hotărârea din 11 august 1995, Uelzena Milchwerke (C-12/94, Rec., p. I-2397). Prin urmare, regulamentul de clasificare ar trebui declarat ca fiind lipsit de validitate.

42

Guvernele olandez, elen și italian, precum și Comisia consideră că poziția 1905 din NC nu privește în mod specific produsele coapte sau apte de consum imediat și că această clasificare a foilor de orez la subpoziția 19059020 din NC nu este contrară Nomenclaturii combinate. Prin urmare, aceste guverne consideră că regulamentul de clasificare este valid.

Răspunsul Curții

43

Mai întâi, trebuie amintit că criteriul decisiv pentru clasificarea tarifară a mărfurilor trebuie căutat, în general, în caracteristicile și în proprietățile lor obiective, astfel cum au fost definite în formularea poziției tarifare și în notele de secțiune sau de capitol (Hotărârea din 18 iulie 2007, Olicom, C-142/06, Rep., p. I-6675, punctul 16 și jurisprudența citată).

44

În această privință, notele care precedă capitolele din Tariful vamal comun, precum și, de altfel, notele explicative ale SA reprezintă mijloace importante de asigurare a unei aplicări uniforme a acestui tarif și oferă, prin ele însele, elemente valabile pentru interpretarea acestuia (Hotărârea Olicom, citată anterior, punctul 17 și jurisprudența citată).

45

Este adevărat, astfel cum susține reclamanta din acțiunea principală, că versiunea în limba olandeză a textului poziției 1905 din NC, contrar altor versiuni lingvistice, nu face trimitere expresă la pastele din făină, din amidon sau din fecule și alte produse similare, care trebuie „uscate”. Într-adevăr, această versiune lingvistică face trimitere numai la produse care se prezintă sub formă de foi.

46

Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante, necesitatea interpretării uniforme a dispozițiilor dreptului comunitar exclude posibilitatea ca, în caz de îndoială, textul unei dispoziții să fie privit în mod izolat și, dimpotrivă, impune ca acesta să fie interpretat și aplicat în lumina versiunilor existente în celelalte limbi oficiale (Hotărârea din 11 noiembrie 1996, Söhl & Söhlke, C-48/98, Rec., p. I-7877, punctul 46).

47

Cu privire la poziția 1901 din NC, invocată de H & S, trebuie constatat că, după cum se menționează expres în cuprinsul său, aceasta privește numai preparatele alimentare din făină, griș, amidon, fecule sau extracte de malț, nedenumite și necuprinse în altă parte în NC. Această poziție prezintă, așadar, un caracter rezidual și nu poate acoperi produsele a căror descriere corespunde altor poziții ale capitolului vizat din NC. Pe de altă parte, subpoziția 19019099 din NC, la care au fost declarate mărfurile în cauză în acțiunea principală, corespunde „altor” produse, și anume celor care nu sunt susceptibile să fie clasificate într-o altă subpoziție a acestei poziții reziduale 1901.

48

Or, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 43 și 44 din concluzii, referirea la hârtia de orez („rice paper”) sau la produse „uscate” este conținută expres în textul mai multor versiuni lingvistice ale subpoziției 19059020 din NC.

49

În continuare, în mod contrar celor susținute de H & S în observațiile scrise prezentate Curții, nicio versiune lingvistică nu face referire la cerința potrivit căreia produsele care se clasifică la această subpoziție trebuie obligatoriu să fie coapte. Într-adevăr, unica referință la starea produselor clasificate la poziția 1905 din NC și, într-un mod mai specific, la subpoziția 19059020 din NC privește împrejurarea ca aceste produse să se prezinte sub o formă „uscată”.

50

Nota explicativă a Comisiei privind această din urmă subpoziție face trimitere la „notele explicative ale SA nr. 1905 litera (B)”. Or, astfel cum a subliniat guvernul olandez, aceste note privesc un anumit număr de produse pe bază de făină sau de fecule, care în majoritate sunt coapte, în general se prezintă sub formă de discuri sau de foi și care au utilizări foarte diverse. Astfel, potrivit notelor explicative ale Comisiei și ale SA, împrejurarea de a fi coaptă nu reprezintă o caracteristică necesară clasificării unei mărfi la subpoziția 19059020 din NC.

51

În sfârșit, din punctul 12 din Hotărârea Uelzena Milchwerke, citată anterior, nu se poate deduce că intenția Curții a fost să limiteze aplicarea poziției 1905 din NC numai la produsele „coapte”. Într-adevăr, la acest punct 12, Curtea s-a pronunțat, desigur, în sensul că această clasificare la poziția 1905 a „[p]roduse[lor] de brutărie, de patiserie și [a] biscuiți[lor] […]”, precum și la subpoziția 190530 a „biscuiți[lor] la care s-au adăugat îndulcitori; vafe și alveole” presupune ca marfa vizată să fie coaptă cel puțin o dată. Cu toate acestea, trebuie constatat că această apreciere privește numai prima categorie de produse cuprinse în textul poziției 1905, și anume cea a „[p]roduse[lor] de brutărie, de patiserie și biscuiți, chiar cu adaos de cacao”, care face obiectul literei (A) din nota explicativă a SA referitoare la poziția 1905.

52

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că această clasificare la subpoziția 19059020 din NC a preparatelor alimentare pe bază de făină de orez, sare și apă, sub formă de foi sau de rondele de diferite dimensiuni, uscate și translucide, este conformă textului acestei subpoziții.

53

Prin urmare, trebuie să se răspundă la primele două întrebări că:

foile produse pe bază de făină de orez, sare și apă, care sunt uscate, însă nu au suferit niciun tratament termic, se clasifică la subpoziția 19059020 din NC;

analiza întrebării adresate nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea regulamentului de clasificare.

Cu privire la a treia și la a patra întrebare

54

Prin intermediul celei de a treia și al celei de a patra întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle, în esență, dacă, în situația în care Comisia s-a pronunțat deja într-un caz determinat asupra condițiilor de aplicare a articolului 239 alineatul (1) a doua liniuță din Codul vamal, instanța națională sesizată cu o contestație împotriva înștiințării de plată a taxelor la import aferente acestui caz are obligația să ia în considerare această decizie a Comisiei atunci când examinează același caz prin prisma articolului 220 din codul menționat.

Observațiile prezentate Curții

55

H & S consideră că, întrucât instanța națională se pronunță cu privire la condițiile de aplicare a articolului 220 din Codul vamal la un caz determinat, aceasta nu are obligația să respecte o decizie prin care Comisia statuează cu privire la acest caz prin prisma articolului 239 din același cod, din moment ce trimiterea preliminară garantează uniformitatea aplicării dreptului comunitar.

56

Guvernele olandez, elen și italian, precum și Comisia consideră că o asemenea decizie a Comisiei este obligatorie pentru instanța națională și că, în măsura în care aceasta dorește să nu o ia în considerare, are obligația fie să suspende judecarea cauzei până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanțele comunitare sesizate cu o acțiune în anulare împotriva acestei decizii, fie să sesizeze Curtea pe calea unei trimiteri preliminare având ca obiect aprecierea validității respectivei decizii.

Răspunsul Curții

57

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că procedurile prevăzute la articolele 220 și 239 din Codul vamal urmăresc același scop, și anume limitarea plății ulterioare a taxelor la import sau la export la cazurile în care această plată este justificată și compatibilă cu un principiu fundamental precum principiul protecției încrederii legitime (a se vedea Hotărârea din 1 aprilie 1993, Hewlett Packard France, C-250/91, Rec., p. I-1819, punctul 46, și Hotărârea Söhl & Söhlke, citată anterior, punctul 54).

58

De aici rezultă că trebuie interpretate în același mod condițiile la care este supusă aplicarea articolelor menționate, și anume în special, în privința articolului 239 alineatul (1) a doua liniuță din Codul vamal, cea referitoare la inexistența unei neglijențe evidente din partea persoanei interesate și, în privința articolului 220 din același cod, cea referitoare la inexistența unei erori din partea autorităților vamale care să poată fi detectată în mod rezonabil de debitor (a se vedea în acest sens Hotărârea Söhl & Söhlke, citată anterior, punctul 54).

59

Prin urmare, după cum Curtea s-a pronunțat deja, în scopul aprecierii dacă un operator a făcut dovada unei „neglijențe evidente” în sensul articolului 239 alineatul (1) a doua liniuță din Codul vamal, trebuie aplicate, prin analogie, criteriile utilizate în cadrul articolului 220 din Codul vamal pentru a verifica caracterul detectabil de către un agent economic al unei erori săvârșite de autoritatea vamală (a se vedea Hotărârea Söhl & Söhlke, citată anterior, punctele 55 și 56, precum și Hotărârea din 13 martie 2003, Țările de Jos/Comisia, C-156/00, Rec., p. I-2527, punctul 92).

60

În cadrul procedurilor prevăzute la articolele 871 și 905 din regulamentul de aplicare, în cazul în care autoritățile vamale consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 220 alineatul (2) litera (b) și la articolul 239 alineatul (1) a doua liniuță din Codul vamal, aceste autorități sau statul membru de care aparțin, cu excepția situațiilor prevăzute la articolele 869 și 899 din regulamentul menționat, transmit cazul Comisiei pentru ca aceasta să decidă dacă aceste condiții sunt îndeplinite în mod efectiv.

61

În această privință, rezultă că, în afara cazurilor specifice prevăzute de reglementare, legiuitorul comunitar a intenționat să încredințeze Comisiei aprecierea situațiilor în care trebuie să se renunțe la un venit bugetar datorat în mod normal, întrucât taxele vamale colectate din importul produselor pe teritoriul comunitar reprezintă o resursă proprie a bugetului Comunităților Europene. O asemenea constatare este confirmată de competențele conferite Comisiei prin articolul 875 și prin articolul 908 alineatul (3) din regulamentul de aplicare, potrivit cărora Comisia poate autoriza unul sau mai multe state membre, în condiții pe care le stabilește, să nu înscrie ulterior în evidența contabilă taxele, să le ramburseze sau să le remită, în cazuri în care există elemente de fapt și de drept comparabile cu cele examinate de aceasta în decizii anterioare.

62

Astfel cum Curtea a precizat deja, atribuirea unei competențe de decizie Comisiei în domeniul recuperării ulterioare a taxelor vamale are drept scop garantarea aplicării uniforme a dreptului comunitar. Aceasta ar putea fi periclitată în situațiile în care se admite o cerere de renunțare la recuperarea ulterioară, întrucât, ca urmare a absenței probabile a oricărei acțiuni contencioase, aprecierea pe care se poate întemeia un stat membru pentru a lua o decizie favorabilă riscă, în fapt, să nu fie supusă unui control care să permită asigurarea unei aplicări uniforme a condițiilor impuse de legislația comunitară. Dimpotrivă, această situație nu se regăsește în cazul în care autoritățile vamale efectuează recuperarea indiferent de cuantumul în cauză, deoarece, în acest caz, se permite întotdeauna persoanei interesate să conteste o asemenea decizie la instanțele naționale (Hotărârea din 22 iunie 2006, Conseil général de la Vienne, C-419/04, Rec., p. I-5645, punctul 42 și jurisprudența citată).

63

Într-un asemenea caz, este, așadar, de competența instanței naționale să aprecieze dacă, ținând seama de împrejurările cauzei, sunt îndeplinite aceste condiții și, prin urmare, dacă uniformitatea dreptului comunitar va putea fi asigurată de Curte în cadrul procedurii trimiterii preliminare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 iunie 1990, Deutsche Fernsprecher, C-64/89, Rec., p. I-2535, punctul 13, precum și Hotărârea Conseil général de la Vienne, citată anterior, punctul 42 și jurisprudența citată).

64

Cu toate acestea, în situația în care Comisia a fost sesizată de un stat membru cu o cerere de remitere a taxelor la import în sensul articolului 239 din Codul vamal, adoptând deja o decizie care conține aprecieri de drept sau de fapt într-un caz determinat de operațiuni de import, asemenea aprecieri sunt obligatorii pentru toate organele statului membru destinatar al unei asemenea decizii, în conformitate cu articolul 249 CE, inclusiv pentru instanțele acestuia sesizate să analizeze același caz prin prisma articolului 220 din codul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 1998, Sportgoods, C-413/96, Rec., p. I-5285, punctul 41).

65

Prin urmare, cerințele privind aplicarea uniformă a dreptului comunitar impun ca, pentru aceleași operațiuni de import ale unui operator, o decizie a Comisiei, care se pronunță asupra existenței unei „neglijențe evidente” din partea acestui operator, să nu poată fi lipsită de efect prin intermediul unei decizii ulterioare a unei instanțe naționale care se pronunță asupra „caracterului detectabil”, de către același agent, al erorii autorităților vamale naționale.

66

Astfel, în situația în care are cunoștință, în cursul procedurii inițiate în fața sa, de sesizarea Comisiei în temeiul articolelor 220 sau 239 din Codul vamal, o instanță națională, precum în speță Gerechtshof te Amsterdam, sesizată cu o acțiune îndreptată împotriva înștiințării de plată a taxelor la import, are obligația să evite luarea unor decizii contrare unei decizii avute în vedere de Comisie în aplicarea articolelor menționate (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 28 februarie 1991, Delimitis, C-234/89, Rec., p. I-935, punctul 47, precum și Hotărârea din , Masterfoods și HB, C-344/98, Rec., p. I-11369, punctul 51). Aceasta presupune ca instanța de trimitere, care nu poate substitui aprecierea Comisiei cu propria apreciere, să poată suspenda judecarea cauzei în așteptarea deciziei Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din , De Haan, C-61/98, Rec., p. I-5003, punctul 48).

67

În orice situație, după cum Curtea a amintit îndeosebi în cadrul contenciosului privind articolele 81 CE și 82 CE, atunci când o instanță națională are îndoieli cu privire la validitatea sau la interpretarea unui act al unei instituții comunitare, aceasta are posibilitatea sau obligația, în conformitate cu articolul 234 al doilea și al treilea paragraf CE, să adreseze Curții o întrebare preliminară (a se vedea Hotărârea Masterfoods și HB, citată anterior, punctul 54).

68

În măsura în care, precum în acțiunea principală, importatorul introdusese, în termenul prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE, o acțiune în anulare împotriva deciziei Comisiei prin care aceasta s-a pronunțat asupra cererii de remitere a taxelor în sensul articolului 239 din Codul vamal, instanța națională trebuia să aprecieze dacă era necesar fie să suspende judecarea cauzei până la pronunțarea unei decizii definitive cu privire la această acțiune în anulare, fie să sesizeze Curtea cu o întrebare preliminară pentru aprecierea validității (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Masterfoods și HB, citată anterior, punctul 55).

69

În schimb, în situația în care se pronunță asupra unui caz determinat în cadrul articolului 239 din Codul vamal, Comisia nu poate fi obligată să respecte o decizie pronunțată anterior de o instanță națională, prin care aceasta din urmă s-a pronunțat cu privire la condițiile de aplicare, la același caz, a articolului 220 din Codul vamal (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Masterfoods și HB, citată anterior, punctul 48).

70

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a treia și la a patra întrebare că:

în situația în care Comisia a fost sesizată de un stat membru cu o cerere de remitere a taxelor la import în sensul articolului 239 din Codul vamal, iar aceasta a adoptat deja o decizie care conține aprecieri de drept sau de fapt într-un caz determinat de operațiuni de import, asemenea aprecieri sunt obligatorii pentru toate organele statului membru destinatar al unei asemenea decizii, în conformitate cu articolul 249 CE, inclusiv pentru instanțele acestuia sesizate să aprecieze același caz prin prisma articolului 220 din codul menționat;

în măsura în care importatorul a introdus, în termenul prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE, o acțiune în anulare împotriva deciziei Comisiei prin care aceasta s-a pronunțat asupra cererii de remitere a taxelor la import în sensul articolului 239 din Codul vamal, instanța națională trebuie să aprecieze dacă este necesar fie să suspende judecarea cauzei până la pronunțarea unei decizii definitive cu privire la această acțiune în anulare, fie să sesizeze Curtea cu o întrebare preliminară pentru aprecierea validității.

Cu privire la cheltuielile de judecată

71

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

 

1)

Foile produse pe bază de făină de orez, sare și apă, care sunt uscate, însă nu au suferit niciun tratament termic, se clasifică la subpoziția 19059020 din Nomenclatura combinată cuprinsă în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, în versiunea rezultată din Regulamentul (CE) nr. 1624/97 al Comisiei din .

 

2)

Analiza întrebării adresate nu a evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Regulamentului (CE) nr. 1196/97 al Comisiei din 27 iunie 1997 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată.

 

3)

În situația în care Comisia Comunităților Europene a fost sesizată de un stat membru cu o cerere de remitere a taxelor la import în sensul articolului 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 82/97 al Parlamentului European și al Consiliului din , iar aceasta a adoptat deja o decizie care conține aprecieri de drept sau de fapt într-un caz determinat de operațiuni de import, asemenea aprecieri sunt obligatorii pentru toate organele statului membru destinatar al unei asemenea decizii, în conformitate cu articolul 249 CE, inclusiv pentru instanțele acestuia sesizate să aprecieze același caz prin prisma articolului 220 din codul menționat.

În măsura în care importatorul a introdus, în termenul prevăzut la articolul 230 al cincilea paragraf CE, o acțiune în anulare împotriva deciziei Comisiei Comunităților Europene prin care aceasta s-a pronunțat asupra cererii de remitere a taxelor la import în sensul articolului 239 din Codul vamal, instanța națională trebuie să aprecieze dacă este necesar fie să suspende judecarea cauzei până la pronunțarea unei decizii definitive cu privire la această acțiune în anulare, fie să sesizeze Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu o întrebare preliminară pentru aprecierea validității.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: olandeza.