—

pentru Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH, de G. Eisenberger, Rechtsanwalt;

—

pentru guvernul austriac, de domnul E. Riedl, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii W. Mölls și M. Konstantinidis, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolelor 10 CE, 12 CE, 23 CE, 25 CE, 49 CE și 90 CE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Stadtgemeinde Frohnleiten (comuna Frohnleiten) și Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH (întreprinderea comunală Frohnleiten), pe de o parte, și Bundesminister für Land- und Forstwirtschaft, Umwelt und Wasserwirtschaft (ministrul federal al agriculturii, silviculturii, mediului și apelor, denumit în continuare „ministrul”), pe de altă parte, cu privire la taxarea depunerii de deșeuri provenind din Italia în depozitul de deșeuri al comunei Frohnleiten.

3

În temeiul articolului 1, Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri în interiorul, la intrarea și ieșirea din Comunitatea Europeană (JO L 30, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 161), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2557/2001 al Comisiei din 28 decembrie 2001 (JO L 349, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul nr. 259/93”), se aplică, printre altele, transporturilor de deșeuri în interiorul Comunității.

4

Articolele 3-5 din Regulamentul nr. 259/93 stabilesc procedura aplicabilă transporturilor de deșeuri destinate eliminării între statele membre.

5

Conform articolului 3 alineatul (1) din acest regulament „[a]tunci când notificantul intenționează să transporte deșeurile destinate eliminării dintr-un stat membru într-altul […], acesta notifică autoritatea competentă de destinație”.

6

Articolul 4 alineatul (1), alineatul (2) literele (a) și (c) și alineatul (3) litera (a) punctul (i) și litera (b) punctul (i) din respectivul regulament prevede:

„(1)   La primirea notificării, autoritatea competentă de destinație trimite […] o confirmare de primire către notificant. […]

[…]

[…]

7

Conform articolului 1, Legea privind reabilitarea siturilor contaminate (Altlastensanierungsgesetz) din 7 iunie 1989 (BGB1. 299/1989, denumită în continuare „ALSAG”) are ca obiect finanțarea securizării și reabilitării siturilor contaminate.

8

Potrivit articolului 2 alineatele (1), (2), (3), (11), (13) și (14) din ALSAG:

„(1)   Siturile contaminate sunt depozite existente și situri dezafectate, precum și solurile și pânzele freatice contaminate de acestea, din care rezultă – potrivit rezultatelor unei evaluări a pericolelor – riscuri importante pentru sănătatea umană sau pentru mediu. Contaminările care rezultă din emisiile în aer nu intră în sfera de aplicare a prezentei legi.

(2)   Depozitele existente sunt depozite care funcționează cu sau fără autorizație.

(3)   Siturile dezafectate sunt situri ale unor instalații în care au fost manipulate substanțe periculoase pentru mediu.

[…]

(11)   «Situri potențial contaminate» înseamnă arii care pot fi delimitate față de depozitele existente sau siturile dezafectate care pot determina, din cauza naturii sau a utilizării lor anterioare, riscuri importante pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

(13)   «Securizare» înseamnă prevenirea unor riscuri de mediu, în special a unor eventuale evacuări de substanțe toxice provenind din situri contaminate, periculoase pentru sănătate și pentru mediu.

(14)   «Reabilitare» înseamnă eliminarea cauzei riscului sau eliminarea contaminării mediului înconjurător.”

9

Articolul 3 din ALSAG instituie o taxă denumită „Altlastenbeitrag” (contribuție pentru siturile contaminate). Alineatul (1) punctele 1 și 2, precum și alineatul (2) punctul 1 al acestui articol prevăd:

„(1)   Sunt supuse la plata Altlastenbeitrag:

[…]

(2)   Sunt scutite de această obligație fiscală:

10

În temeiul articolului 4 alineatul (1) din ALSAG, este obligat la plata Altlastenbeitrag în special „[o]peratorul unui depozit de deșeuri sau al unui sit de depozitare”.

11

Articolul 5 din ALSAG definește „baza de calcul” a Altlastenbeitrag ca „masa deșeurilor, corespunzătoare greutății brute. Greutatea brută este greutatea deșeurilor și a ambalajelor acestora”.

12

Cuantumul Altlastenbeitrag, exprimat în euro „pe tonă, prin rotunjire în plus”, este stabilit la articolul 6 din ALSAG. Această dispoziție instituie un barem care variază în funcție de natura deșeurilor, de data depozitării și de echipamentul depozitului de deșeuri.

13

În temeiul articolului 11 din ALSAG, veniturile fiscale provenind din Altlastenbeitrag sunt utilizate pentru identificarea și reabilitarea siturilor contaminate.

14

Inventarul siturilor potențial contaminate, precum și atlasul siturilor contaminate menționate la articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG sunt reglementate la articolul 13 din această lege. Această din urmă dispoziție prevede:

„(1)   Landeshauptmann informează ministrul federal al mediului, tineretului și familiei cu privire la siturile potențial contaminate. În vederea inventarierii siturilor contaminate, ministrul coordonează la nivel federal inventarierea, evaluarea și clasificarea siturilor potențial contaminate, în colaborare cu ministrul federal al economiei și cu ministrul federal al agriculturii și silviculturii, și asigură, prin intermediul Landeshauptmann și în funcție de mijloacele existente [articolul 12 alineatul (2)], desfășurarea unor anchete suplimentare în măsura în care acestea sunt necesare pentru inventarierea, evaluarea și clasificarea siturilor potențial contaminate, precum și pentru clasificarea priorităților. Datele și informațiile obținute prin inventariere trebuie transmise Umweltbundesamt [Biroul Federal pentru Mediu], care procedează la evaluarea acestora și le integrează în inventarul siturilor potențial contaminate [articolul 11 alineatul (2) punctul 2].

(2)   Ministrul mediului, tineretului și familiei coordonează, în vederea inventarierii siturilor contaminate, toate măsurile de evaluare a periculozității siturilor potențial contaminate inventariate. Siturile potențial contaminate care, pe baza aprecierii efectuate, necesită securizare sau reabilitare trebuie să figureze ca situri contaminate într-un atlas al siturilor contaminate [articolul 11 alineatul (2) punctul 2], ținut de Umweltbundesamt. […]”

15

În opinia Verwaltungsgerichtshof, în mod natural, numai siturile aflate în Austria pot figura în inventarul siturilor potențial contaminate și în atlasul siturilor contaminate, deoarece aceste registre sunt utilizate pentru inventarierea siturilor contaminate aflate în Austria în vederea pregătirii securizării sau a reabilitării acestora. Pentru acest motiv, scutirea de la plata Altlastenbeitrag, prevăzută la articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG, nu este aplicabilă decât pentru deșeurile ce provin din securizarea sau din reabilitarea unui sit contaminat sau potențial contaminat aflat în Austria.

16

Gemeindebetriebe Frohnleiten GmbH, al cărei acționar unic este Stadtgemeinde Frohnleiten, exploatează depozitul de deșeuri al comunei Frohnleiten.

17

În al patrulea trimestru din 2001 și în primul trimestru din 2002, mai multe tone de reziduuri de sfărâmare provenind din Italia au fost depuse în acest depozit de deșeuri. Transportul lor către Austria fusese autorizat de autoritățile austriece în conformitate cu articolele 3-5 din Regulamentul nr. 259/93.

18

Aceste deșeuri proveneau de pe un teren situat în comuna Rovigo (Italia), a cărui reabilitare fusese declarată necesară prin planul italian de reabilitare a siturilor contaminate conform articolului 22 din Decretul-lege nr. 22 din 5 februarie 1997 (supliment ordinar la GURI nr. 38 din 15 februarie 1997) și conform Decretului ministrului italian al mediului din 16 mai 1989 (GURI nr. 121 din 26 mai 1989, p. 12).

19

Considerând că deșeurile respective ar fi trebuit să beneficieze de scutirea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG, pe motiv că proveneau dintr-un sit contaminat, reclamantele din acțiunea principală au depus o cerere de constatare a acestei scutiri la Bezirkshauptmannschaft Graz-Umgebung (administrația cantonului Graz și a împrejurimilor, denumită în continuare „BH”).

20

Prin Decizia din 11 mai 2004, BH a considerat că deșeurile respective erau scutite de plata Altlastenbeitrag în temeiul articolului 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG. Ca urmare a recursului autorităților federale austriece, această decizie a fost confirmată prin Decizia din 30 noiembrie 2004 de către Landeshauptmann von Steiermark (șef al guvernului regional al landului Styria, denumit în continuare „LH”). Atât BH, cât și LH au considerat că orice discriminare între deșeuri rezultate ca urmare a luării unor măsuri legale de reabilitare sau de securizare de situri contaminate, după cum acestea provin din Austria sau dintr-un alt stat membru, ar constitui o încălcare a articolului 90 CE.

21

Prin Decizia din 10 ianuarie 2005, ministrul a anulat decizia LH și a hotărât că deșeurile respective trebuiau supuse la plata Altlastenbeitrag, pentru că ele nu proveneau dintr-un sit repertoriat în inventarul siturilor potențial contaminate sau în atlasul siturilor contaminate. Ministrul a considerat că articolul 90 CE nu se aplică la Altlastenbeitrag, pentru că aceasta nu ar constitui o taxă pe deșeuri ca atare, ci o taxă aferentă unei activități. Într-adevăr, aceasta nu s-ar aplica mărfurilor care pot fi puse în circulație, al căror cost l-ar mări și care ar fi astfel defavorizate la vânzarea pe teritoriul austriac, ci ar constitui un impozit asupra oricărei măsuri care încheie în mod definitiv ciclul de viață al unor astfel de mărfuri.

22

Reclamantele din acțiunea principală au introdus o acțiune împotriva acestei decizii ministeriale la Verwaltungsgerichtshof. Acestea susțin, în principal, că Altlastenbeitrag intră în sfera de aplicare a articolului 90 CE și că această dispoziție ar fi încălcată dacă această taxă ar fi calculată în mod diferit, după cum ea grevează produsele importate sau produsele naționale similare, o astfel de diferențiere având drept consecință mărirea costului produselor importate.

23

Verwaltungsgerichtshof constată că ALSAG urmărește obiective ale politicii de mediu, și anume securizarea și reabilitarea siturilor contaminate. Punerea în aplicare a acestei politici ar necesita în prealabil identificarea siturilor contaminate prin anchete la fața locului. Prin urmare, numai siturile aflate pe teritoriul austriac ar putea fi identificate ca situri contaminate în sensul ALSAG. Potrivit Verwaltungsgerichtshof, din aceasta nu se poate deduce o obligație pentru autoritățile austriece de a renunța să avantajeze depozitarea de deșeuri provenind din aceste situri. Din jurisprudența Curții nu ar rezulta că scutirea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) punctul l din ALSAG încalcă dreptul comunitar.

24

Considerând totuși că interpretarea adoptată nu se impune în mod incontestabil, Verwaltungsgerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare:

„Se opun articolele 10 CE, 12 CE, 23 CE, 25 CE, 49 CE sau 90 CE unei dispoziții fiscale naționale care supune depozitarea deșeurilor la plata unei taxe («Altlastenbeitrag»), dar scutește de la plata acestei taxe depozitarea deșeurilor care provin în mod efectiv din reabilitarea sau din securizarea siturilor contaminate, atunci când aceste situri (situri contaminate sau potențial contaminate) sunt repertoriate în registrele administrative prevăzute de lege (inventarul siturilor potențial contaminate sau atlasul siturilor contaminate), în care pot figura numai siturile aflate pe teritoriul național, ceea ce are drept consecință faptul că scutirea nu este posibilă decât pentru depozitarea de deșeuri ce provin din situri contaminate sau potențial contaminate aflate pe teritoriul național?”

25

Prin intermediul primei părți a întrebării formulate, instanța de trimitere urmărește să afle dacă o taxă națională precum Altlastenbeitrag reprezintă o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale la import în sensul articolelor 23 CE și 25 CE sau un impozit intern discriminatoriu și, în consecință, contrar articolului 90 CE.

26

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că dispozițiile Tratatului CE referitoare la taxele cu efect echivalent și cele referitoare la impozitele interne discriminatorii nu sunt aplicabile în mod cumulativ, astfel încât aceeași măsură nu poate, în sistemul tratatului, să aparțină simultan acestor două categorii (a se vedea în special Hotărârea din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec., p. I-4085, punctul 19, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p. I-4981, punctul 63, și Hotărârea din 15 iunie 2006, Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Rec., p. I-5293, punctul 50).

27

În ceea ce privește articolele 23 CE și 25 CE, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că orice sarcină pecuniară, chiar dacă este minimă, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care nu reprezintă o taxă vamală propriu-zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 23 CE și 25 CE (a se vedea în special Hotărârea Haahr Petroleum, citată anterior, punctul 20, Hotărârea din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec., p. I-1777, punctul 20, hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 64, și Hotărârea Air Liquide Industries Belgium, citată anterior, punctul 51).

28

Luând în considerare această definiție și caracteristicile pe care le prezintă Altlastenbeitrag, se impune să se constate că, în principiu, este supusă la plata acestei taxe orice depozitare pe termen lung de deșeuri, indiferent dacă acestea provin din Austria sau dintr-un alt stat membru. O taxă precum Altlastenbeitrag nu este, prin urmare, percepută ca urmare a trecerii unei frontiere a statului membru care a instituit această taxă.

29

În consecință, conformitatea unei astfel de taxe cu dreptul comunitar nu poate fi apreciată în lumina articolelor 23 CE și 25 CE.

30

În ceea ce privește articolul 90 CE, această dispoziție reprezintă, în cadrul tratatului, o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea Air Liquide Industries Belgium, citată anterior, punctul 55, și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C-313/05, Rep., p. I-513, punctul 27).

31

Potrivit unei jurisprudențe constante, taxele pecuniare care rezultă dintr-un sistem general de impozite interne aplicat în mod sistematic, potrivit acelorași criterii obiective, unor categorii de produse indiferent de originea sau de destinația acestora intră în sfera de aplicare a articolului 90 CE (a se vedea Hotărârea Air Liquide Industries Belgium, citată anterior, punctul 56 și jurisprudența citată).

32

În primul rând, trebuie verificat dacă o taxă precum Altlastenbeitrag reprezintă un impozit intern în sensul articolului 90 CE.

33

În această privință, trebuie să se constate că o astfel de taxă, care are în mod evident un caracter fiscal, se aplică pentru orice depunere pe termen lung de deșeuri într-un depozit de deșeuri, indiferent dacă acestea provin din Austria sau dintr-un alt stat membru.

34

Guvernul austriac susține totuși că Altlastenbeitrag nu intră în sfera de aplicare a articolului 90 CE, cu motivarea că aceasta nu este o taxă care se aplică produselor în sensul dispoziției menționate. Astfel, întrucât deșeurile depuse în depozite de deșeuri nu au o valoare pecuniară, Altlastenbeitrag nu s-ar aplica mărfurilor aflate în circulație, al căror cost ar putea fi mărit de această taxă și care ar putea fi defavorizate la vânzarea pe teritoriul național.

35

Potrivit guvernului austriac, Altlastenbeitrag se aplică furnizării unei prestări de servicii de către operatorul depozitului de deșeuri și această taxă depinde de natura prestației respective. Guvernul austriac subliniază în special faptul că, în temeiul articolului 6 din ALSAG, taxa fiscală nu este determinată de natura deșeurilor depuse, ci de natura instalațiilor de eliminare și de calitatea gestionării acestor instalații.

36

Argumentul guvernului austriac potrivit căruia, în lipsa unei valori de piață, deșeurile destinate eliminării nu intră în noțiunea „produse” în sensul articolului 90 CE nu poate fi admis.

37

Într-adevăr, pe de o parte, în Hotărârea din 9 iulie 1992, Comisia/Belgia, cunoscută sub numele „Deșeuri valone” (C-2/90, Rec., p. I-4431, punctul 28), Curtea a statuat că deșeurile, reciclabile sau nereciclabile, trebuie considerate produse a căror circulație, în conformitate cu articolul 30 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 28 CE), nu ar trebui, în principiu, să fie împiedicată.

38

Pe de altă parte, la punctele 25 și 26 din aceeași hotărâre, Curtea a precizat că deșeurile destinate eliminării, chiar dacă sunt lipsite de o valoare comercială intrinsecă, pot totuși determina tranzacții comerciale referitoare la eliminarea sau la depozitarea acestora. O taxă internă aplicată acestor deșeuri este de natură să facă tranzacțiile comerciale menționate mai dificile sau mai oneroase pentru operatorul care vrea să se debaraseze de acestea și, prin urmare, poate să reprezinte o restrângere disimulată a liberei circulații a deșeurilor respective, articolul 90 CE având ca obiect tocmai înlăturarea acestei restrângeri în cazul unui tratament discriminatoriu față de deșeurile importate.

39

În ceea ce privește argumentul guvernului austriac potrivit căruia o taxă precum Altlastenbeitrag nu se aplică unor produse, ci unei prestări de servicii, se impune de asemenea respingerea acestuia.

40

Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 90 CE trebuie interpretat în sens larg, astfel încât să se permită includerea tuturor sistemelor fiscale care ar aduce atingere, în mod direct sau indirect, egalității de tratament între produsele naționale și cele importate. Interdicția pe care o stabilește acest articol trebuie aplicată, prin urmare, de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele interne (Hotărârea din 16 februarie 1977, Schöttle, 20/76, Rec., p. 247, punctul 13, Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, Rec., p. 1343, punctul 25 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, Rec., p. I-4385, punctul 29).

41

În Hotărârea Bergandi, citată anterior, și în Hotărârea din 15 martie 1989, Lambert și alții (317/86, 48/87, 49/87, 285/87, 363/87-367/87, 65/88 și 78/88-80/88, Rec., p. 787), Curtea a statuat că articolul 95 din Tratatul CEE (devenit articolul 95 din Tratatul CE, acesta din urmă devenit la rândul său, după modificare, articolul 90 CE) se aplică impozitelor interne care grevează utilizarea produselor importate, în cazul în care acestea din urmă sunt destinate în principal utilizării menționate și sunt importate numai în vederea acestei utilizări.

42

Or, trebuie să se constate că o taxă precum Altlastenbeitrag, al cărei fapt generator este depunerea pe termen lung într-un depozit de deșeuri a unor deșeuri destinate eliminării, se aplică singurei tranzacții comerciale al cărei obiect îl mai pot constitui aceste deșeuri, în afară de tranzacțiile referitoare la eliminarea acestora, și că, fiind vorba de deșeuri supuse acestei taxe provenind din alte state membre, acestea nu sunt importate în statul membru unde se percepe taxa decât în vederea tranzacției respective.

43

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din Hotărârile citate anterior Schöttle (punctele 12-15) și Haahr Petroleum (punctele 38 și 40), o taxă care nu se percepe asupra produselor ca atare, ci asupra activității determinate a unei întreprinderi în legătură cu aceste produse, și care este calculată în funcție, în special, de greutatea produselor în cauză intră în sfera de aplicare a articolului 90 CE și, în măsura în care aceasta se răsfrânge imediat asupra costului produselor naționale și importate, trebuie aplicată produselor importate în mod nediscriminatoriu.

44

Această jurisprudență s-a dezvoltat în contextul circulației mărfurilor ce au o valoare de piață și care pot fi propuse spre vânzare în statul membru de import, mărfuri pentru care repercusiunea asupra costului era criteriul adecvat în vederea aprecierii eventualelor restrângeri ale libertății de circulație a mărfurilor.

45

În schimb, în măsura în care, după cum s-a amintit la punctul 42 din prezenta hotărâre, singurele tranzacții comerciale pe care le pot determina deșeurile destinate eliminării sunt cele referitoare la eliminarea sau la depozitarea lor, criteriul adecvat pentru aprecierea eventualelor restrângeri ale libertății de circulație a acestor mărfuri este cel al repercusiunii taxei asupra prețului achitat de către operatorii economici pentru a se debarasa de aceste deșeuri.

46

În această privință, trebuie să se constate mai întâi că gestionarea unui depozit de deșeuri reprezintă în mod evident o activitate referitoare la deșeurile care sunt depuse în acest depozit; în continuare, rezultă din articolele 5 și 6 din ALSAG că, deși calitatea echipamentului depozitului de deșeuri și a gestionării acestuia se are în vedere la calcularea Altlastenbeitrag, cuantumul acestei taxe depinde de asemenea de greutatea și de natura deșeurilor depuse; în final, rezultă că, deși taxa respectivă este achitată de operatorul depozitului de deșeuri, acesta are posibilitatea de a răsfrânge această taxă asupra costului prestației sale, facturat operatorului care depozitează deșeurile.

47

În consecință, o taxă precum Altlastenbeitrag reprezintă un impozit intern care se aplică în mod indirect deșeurilor depozitate, în sensul articolului 90 CE.

48

În al doilea rând, trebuie verificat dacă un impozit intern precum Altlastenbeitrag creează o discriminare contrară articolului 90 CE.

49

Conform unei jurisprudențe constante, se încalcă articolul 90 primul paragraf CE atunci când impozitul asupra produsului importat și cel asupra produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit superior aplicat produsului de import (Hotărârea din 26 iunie 1991, Comisia/Luxemburg, C-152/89, Rec., p. I-3141, punctul 20, Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 67, și Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 29).

50

Rezultă astfel că un sistem de impozitare nu este compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă, în niciun caz, efecte discriminatorii (Hotărârea Comisia/Luxemburg, citată anterior, punctele 21-25, Hotărârea Haahr Petroleum, citată anterior, punctul 34, Hotărârea din 23 octombrie 1997, Comisia/Grecia, C-375/95, Rec., p. I-5981, punctul 29, Hotărârea din 17 iunie 1998, Grundig Italiana, C-68/96, Rec., p. I-3775, punctul 12, și Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 40).

51

Pentru a evalua caracterul discriminatoriu sau nediscriminatoriu al unui sistem de impozitare, trebuie să se ia în considerare nu numai cotele impozitelor, ci și baza impozabilă și modalitățile de percepere a diferitelor impozite (Hotărârea din 27 februarie 1980, Comisia/Irlanda, 55/79, Rec., p. 481, punctul 8 și jurisprudența citată, Hotărârea din 12 mai 1992, Comisia/Grecia, C-327/90, Rec., p. I-3033, punctul 11, precum și Hotărârea Grundig Italiana, citată anterior, punctul 13).

52

O dispoziție națională, precum articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG, care limitează beneficiul scutirii de la plata unui impozit intern numai la anumite produse naționale, excluzând produsele importate, poate conduce, în anumite cazuri, la un impozit superior asupra produsului de import față de cel asupra produsului național. Prin urmare, o astfel de dispoziție este, în principiu, contrară interzicerii discriminării prevăzute la articolul 90 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 februarie 1998, Chevassus-Marche, C-212/96, Rec., p. I-743, punctul 26).

53

Guvernul austriac arată totuși că articolul 90 CE nu se opune taxei menționate, întrucât reglementarea austriacă nu instituie nicio inegalitate de tratament între situații asemănătoare. Obiectivul urmărit de Altlastenbeitrag ar fi finanțarea securizării și a reabilitării siturilor contaminate. Scutirea de la plata acestei taxe prevăzută la articolul 3 alineatul (2) punctul l din ALSAG ar urmări același obiectiv. Un astfel de obiectiv ar presupune în prealabil identificarea siturilor contaminate prin anchete la fața locului care nu pot fi derulate decât pe teritoriul austriac. Ar exista, prin urmare, o diferență obiectivă între siturile austriece, singurele care pot fi identificate, și cele situate în alte state membre.

54

Ar exista de asemenea o diferență obiectivă după cum reabilitarea unui sit și eliminarea deșeurilor au loc în același stat membru sau în două state membre diferite, ceea ce ar exclude orice inegalitate de tratament care să reprezinte o discriminare. Un stat membru nu ar fi obligat să asimileze fapte care se raportează la teritoriul unui alt stat membru unor fapte similare care se raportează la propriul său teritoriu, cu condiția să nu creeze o discriminare în funcție de naționalitatea operatorilor economici. În speță, scutirea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) punctul l din ALSAG s-ar aplica în temeiul unui criteriu, realizarea reabilitării unui sit contaminat în Austria, criteriu care este obiectiv și nediscriminatoriu. Această scutire nu ar încălca articolul 90 CE, întrucât nu ar exista nicio discriminare referitoare la mărfurile provenind din alte state membre.

55

Aceste argumente trebuie respinse.

56

Mai întâi, deși dintr-o jurisprudență constantă rezultă că dreptul comunitar nu restrânge, în forma sa actuală, posibilitatea fiecărui stat membru de a stabili un sistem de impozitare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul articolului 90 primul paragraf CE, în funcție de criterii obiective, astfel de diferențieri nu sunt totuși compatibile cu dreptul comunitar decât dacă acestea urmăresc obiective care sunt compatibile de asemenea cu cerințele tratatului și ale dreptului derivat și dacă modalitățile acestora sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, cu privire la importurile din alte state membre sau orice formă de protecție în favoarea produselor naționale concurente (Hotărârea Outokumpu, citată anterior, punctul 30, și Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C-290/05 și C-333/05, Rec., p. I-10115, punctul 51).

57

Or, după cum s-a subliniat la punctul 52 din prezenta hotărâre, o dispoziție națională precum articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG poate conduce, în anumite cazuri, la un impozit superior asupra produsului de import față de cel asupra produsului național. De aceea, chiar dacă se presupune că obiectivul de reabilitare a siturilor naționale contaminate cu deșeuri este compatibil cu cerințele tratatului și ale dreptului derivat, o astfel de dispoziție nu poate fi ea însăși compatibilă cu articolul 90 CE.

58

În continuare, presupunând că argumentele guvernului austriac trebuie interpretate ca punând în discuție similaritatea între deșeurile importate din alte state membre și deșeurile produse pe teritoriul austriac, se impune de asemenea respingerea acestora.

59

Pe de o parte, independent de proveniența lor geografică, deșeurile care sunt destinate în același mod eliminării prin depozitarea pe termen lung sunt în mod evident produse similare. Trebuie subliniat îndeosebi faptul că scutirea de la plata taxei prevăzută la articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG nu stabilește nicio distincție în funcție de periculozitatea sau de alte caracteristici ale deșeurilor depozitate.

60

Pe de altă parte, se impune să se răspundă negativ la întrebarea dacă diferența de proveniență între deșeurile naționale și deșeurile importate din alte state membre este suficientă pentru a exclude că acestea sunt similare în sensul articolului 90 primul paragraf CE.

61

Desigur, la punctele 34 și 35 din Hotărârea Deșeuri valone, citată anterior, Curtea a constatat caracterul specific al deșeurilor, datorat faptului că, prin aplicarea principiului corecției, cu prioritate la sursă, a atingerilor aduse mediului, care concordă cu principiile proximității și suficienței proprii, deșeurile trebuie eliminate cât mai aproape posibil de locul unde au fost produse, în vederea limitării transportului acestora în măsura posibilului. La punctul 36 din aceeași hotărâre, Curtea a dedus din aceasta că, ținând cont de diferențele între deșeurile produse în locuri diferite și de legătura acestora cu locul în care au fost produse, o reglementare națională care tratează în mod diferit deșeurile produse pe teritoriul național și cele provenind din alte state membre nu este discriminatorie.

62

Totuși, această constatare privea numai deșeurile nepericuloase, care nu intrau în sfera de aplicare a Directivei 84/631/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1984 privind supravegherea și controlul în cadrul Comunității Europene a transporturilor transfrontaliere de deșeuri periculoase (JO L 326, p. 31).

63

Ulterior Hotărârii Deșeuri valone, citată anterior, legiuitorul comunitar a adoptat Regulamentul nr. 259/93, care a abrogat și a înlocuit Directiva 84/631, sistemul instituit fiind extins la toate deșeurile, periculoase și nepericuloase, cu excepția anumitor tipuri de deșeuri specifice enumerate în mod limitativ la articolul 1 din acest regulament.

64

Curtea a constatat că procedurile și condițiile instituite prin Regulamentul nr. 259/93 pentru transporturile de deșeuri între statele membre au fost adoptate în vederea garantării protecției mediului și ținând cont de obiectivele politicii de mediu, precum principiile proximității, priorității pentru valorificare și suficienței proprii la nivel comunitar și la nivel național (Hotărârea din 28 iunie 1994, Parlamentul European/Consiliul, C-187/93, Rec., p. I-2857, punctele 21 și 22, precum și Hotărârea din 13 decembrie 2001, DaimlerChrysler, C-324/99, Rec., p. I-9897, punctul 41).

65

Curtea a mai statuat de asemenea că Regulamentul nr. 259/93 reglementează în mod armonizat la nivel comunitar problema transporturilor de deșeuri în vederea garantării protecției mediului (Hotărârea DaimlerChrysler, citată anterior, punctul 42).

66

Articolul 4 alineatul (3) din acest regulament prevede, printre altele, la litera (a) punctul (i) și la litera (b) punctul (i), că, pentru a pune în aplicare principiul proximității și principiul suficienței proprii la nivel comunitar și la nivel național, autoritățile statului membru de destinație au posibilitatea de a lua măsuri pentru a interzice parțial sau total sau pentru a formula obiecții în mod sistematic la transporturile de deșeuri și, respectiv, de a formula obiecții argumentate față de transporturile de deșeuri planificate.

67

Rezultă astfel că, din momentul în care un stat membru a renunțat la posibilitatea de a lua măsuri pentru a interzice parțial sau total sau pentru a formula obiecții în mod sistematic, după cum prevede articolul 4 alineatul (3) litera (a) punctul (i) din Regulamentul nr. 259/93, și nu a formulat obiecții argumentate față de un anumit transport de deșeuri, după cum prevede litera (b) punctul (i) a aceluiași alineat, acesta nu poate impune restrângeri sau limitări ale liberei circulații pe teritoriul său a deșeurilor transportate, întemeiate pe principiile proximității și suficienței proprii la nivel comunitar și la nivel național (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 84/631, Hotărârea Deșeuri valone, citată anterior, punctele 20 și 21).

68

Acesta este cazul atunci când, precum în acțiunea principală, în conformitate cu articolele 3-5 din Regulamentul nr. 259/93, autoritățile unui stat membru autorizează transportul pe teritoriul lor de deșeuri provenind dintr-un alt stat membru.

69

Pe de altă parte, punctele 34-36 din Hotărârea Deșeuri valone, citată anterior, nu priveau analizarea unei măsuri fiscale în lumina articolului 95 din Tratatul CEE, ci se încadrau într-o argumentare privind posibilitatea de a justifica o măsură națională care reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a deșeurilor în sensul articolului 30 din Tratatul CEE (devenit articolul 30 CE, acesta din urmă devenit la rândul său, după modificare, articolul 28 CE) prin cerința imperativă a protecției mediului (a se vedea Hotărârea Deșeuri valone, citată anterior, punctele 29-34).

70

În final, în ceea ce privește imposibilitatea materială, invocată de guvernul austriac, de a identifica siturile contaminate sau potențial contaminate pe teritoriul altor state membre, trebuie amintit faptul că dificultățile de ordin practic nu pot fi de natură să justifice aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele originare din alte state membre (Hotărârea din 23 octombrie 1997, Comisia/Grecia, citată anterior, punctul 47, și Hotărârea Outokumpu, citată anterior, punctul 38,).

71

Deși este adevărat că se poate dovedi extrem de dificil pentru autoritățile austriece să se asigure că siturile, aflate în alte state membre, de unde provin deșeuri importate în Austria îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația austriacă în litigiu în acțiunea principală pentru a fi calificate ca situri contaminate sau potențial contaminate, trebuie arătat că legislația respectivă nu prevede nici măcar posibilitatea importatorului de a prezenta această probă pentru a putea beneficia de scutirea aplicabilă deșeurilor provenind din situri austriece contaminate sau potențial contaminate (a se vedea în acest sens Hotărârea Outokumpu, citată anterior, punctul 39).

72

În plus, chiar dacă, în principiu, articolul 90 CE nu obligă statele membre să înlăture diferențierile justificate în mod obiectiv pe care legislația internă le instituie între impozitele interne aplicate produselor naționale, acest lucru nu este valabil în cazul în care această înlăturare este singurul mijloc ce permite evitarea unei discriminări, directă sau indirectă, față de produsele importate (Hotărârea din 8 ianuarie 1980, Comisia/Italia, 21/79, Rec., p. 1, punctul 16, și Hotărârea Outokumpu, citată anterior, punctul 40).

73

Luând în considerare cele de mai sus, se impune să se răspundă primei părți a întrebării preliminare că articolul 90 primul paragraf CE se opune unei dispoziții fiscale naționale, precum articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din ALSAG, care scutește de la plata taxei aplicate pentru depunerea pe termen lung de deșeuri în depozitele naționale de deșeuri depozitările de deșeuri provenind din reabilitarea sau din securizarea siturilor contaminate sau potențial contaminate aflate doar pe teritoriul național, însă exclude scutirea depozitărilor de deșeuri provenind din reabilitarea sau din securizarea siturilor aflate în alte state membre.

74

Având în vedere răspunsul Curții la prima parte a întrebării preliminare, nu este necesară interpretarea articolelor 10 CE, 12 CE și 49 CE.

75

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 90 primul paragraf CE se opune unei dispoziții fiscale naționale, precum articolul 3 alineatul (2) punctul 1 din Legea privind reabilitarea siturilor contaminate (Altlastensanierungsgesetz) din 7 iunie 1989, care scutește de la plata taxei aplicate pentru depunerea pe termen lung de deșeuri în depozitele naționale de deșeuri depozitările de deșeuri provenind din reabilitarea sau din securizarea siturilor contaminate sau potențial contaminate aflate doar pe teritoriul național, însă exclude scutirea depozitărilor de deșeuri provenind din reabilitarea sau din securizarea siturilor situate în alte state membre.