—

pentru domnul Ryneš, de M. Šalomoun, advokát;

—

pentru Úřad pro ochranu osobních údajů, de I. Němec, advokát, și de J. Prokeš;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul spaniol, de A. Rubio González, în calitate de agent;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;

—

pentru guvernul austriac, de A. Posch și de G. Kunnert, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, de J. Fałdyga și de M. Kamejsza, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes și de C. Vieira Guerra, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul Regatului Unit, de L. Christie, în calitate de agent, asistat de J. Holmes, barrister;

—

pentru Comisia Europeană, de B. Martenczuk, de P. Němečková și de Z. Malůšková, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, p. 31, Ediție specială, 13/vol. 17, p. 10).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Ryneš, pe de o parte, și Úřad pro ochranu osobních údajů (Oficiul pentru protecția datelor cu caracter personal, denumit în continuare „Úřad”), pe de altă parte, cu privire la decizia prin care acesta din urmă a constatat că domnul Ryneš săvârșise mai multe încălcări în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal.

3

Considerentele (10), (12) și (14)-(16) ale Directivei 95/46 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 2 din această directivă:

„În sensul prezentei directive:

5

Articolul 3 din directiva menționată prevede:

„(1)   Prezenta directivă se aplică prelucrării automate, în totalitate sau parțial, precum și prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conținute sau care urmează să fie conținute într‑un sistem de evidență a datelor cu caracter personal.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:

6

Articolul 7 din aceeași directivă are următorul cuprins:

„Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:

[…]

7

Articolul 11 din Directiva 95/46 prevede:

„(1)   Atunci când datele nu au fost colectate de la persoana vizată, statele membre prevăd obligativitatea ca operatorul […], în momentul înregistrării datelor cu caracter personal […], să furnizeze persoanei vizate cel puțin informațiile menționate mai jos, cu excepția cazului în care persoana vizată este deja informată cu privire la aceste date:

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când, în special în cazul prelucrării în scopuri statistice sau de cercetare istorică ori științifică, informarea persoanei vizate se dovedește a fi imposibilă, implică eforturi disproporționate sau dacă legislația prevede expres înregistrarea ori comunicarea datelor. În aceste cazuri, statele membre prevăd garanții corespunzătoare.”

8

Articolul 13 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Statele membre pot adopta măsuri legislative pentru a restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul […] 11 alineatul (1) […], dacă o astfel de restricție constituie o măsură necesară pentru a proteja:

[…]

[…]

9

Potrivit articolului 18 alineatul (1) din directiva menționată:

„Statele membre prevăd notificarea de către operator […] a autorității de supraveghere […] înainte de efectuarea prelucrării total sau parțial automatizate destinate să servească unui scop sau mai multor scopuri legate între ele.”

10

Articolul 3 alineatul 3 din Legea nr. 101/2000 Sb. privind protecția datelor cu caracter personal și de modificare a mai multor legi (denumită în continuare „Legea nr. 101/2000”) prevede:

„Prezenta lege nu include în domeniul său de aplicare prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de către o persoană fizică exclusiv pentru uzul personal.”

11

Articolul 44 alineatul 2 din această lege reglementează răspunderea persoanei care prelucrează date cu caracter personal, care săvârșește o încălcare în măsura în care aceasta prelucrează date cu caracter personal fără consimțământul persoanei vizate, atunci când nu furnizează persoanei vizate informațiile relevante și nu îndeplinește obligația de notificare către autoritatea competentă.

12

Potrivit articolului 5 alineatul 2 din legea menționată, prelucrarea datelor cu caracter personal este posibilă în principiu numai cu consimțământul persoanei vizate. În lipsa unui asemenea consimțământ, respectiva prelucrare se poate efectua în cazul în care acest lucru este necesar pentru protecția drepturilor și a intereselor protejate prin lege ale operatorului, ale destinatarului sau ale altor persoane vizate. Cu toate acestea, prelucrarea nu trebuie să aducă atingere dreptului persoanei vizate la respectarea vieții sale private și personale.

13

În perioada cuprinsă între 5 octombrie 2007 și 11 aprilie 2008, domnul Ryneš a instalat și a utilizat un sistem de supraveghere video amplasat sub streașina locuinței familiei sale. Camera video era fixă, fără posibilitate de rotire, și filma intrarea în această locuință, drumul public, precum și intrarea în locuința situată vizavi. Sistemul permitea numai înregistrarea video, care era stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, și anume pe un hard disk. Odată atinsă capacitatea acestuia, echipamentul efectua o nouă înregistrare peste înregistrarea existentă. În echipamentul de înregistrare menționat nu era inclus niciun monitor, astfel că imaginea nu putea fi vizualizată imediat. Numai domnul Ryneš avea acces direct la sistem și la date.

14

Instanța de trimitere arată că singurul motiv de utilizare a acestei camere video de către domnul Ryneš era de a proteja proprietatea, sănătatea și viața sa, precum și ale familiei sale. Astfel, timp de mai mulți ani, atât domnul Ryneš, cât și familia sa făcuseră obiectul unor atacuri din partea unui necunoscut care nu a putut fi identificat. În plus, între 2005 și 2007, geamurile locuinței familiei sale au fost sparte în mai multe rânduri.

15

În noaptea de 6 spre 7 octombrie 2007 a avut loc un alt atac. Un geam al locuinței în discuție a fost spart cu o aruncătură de praștie. Datorită sistemului de supraveghere video în discuție au putut fi identificați doi suspecți. Înregistrările au fost predate poliției și au fost invocate ulterior ca mijloc de probă în cadrul procedurii penale începute.

16

Întrucât unul dintre suspecți a solicitat verificarea legalității sistemului de supraveghere al domnului Ryneš, Úřad, prin decizia din 4 august 2008, a constatat că domnul Ryneš a săvârșit încălcări ale Legii nr. 101/2000 ca urmare a faptului că:

17

Sesizată cu o acțiune formulată de domnul Ryneš împotriva acestei decizii, Městský soud v Praze (Curtea de Apel din Praga) a respins‑o prin hotărârea din 25 aprilie 2012. Domnul Ryneš a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

18

În aceste condiții, Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Operarea unui sistem de supraveghere video instalat într‑o locuință de familie în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței poate fi calificată drept prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată «de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice» în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 95/46[…], deși un astfel de sistem supraveghează de asemenea un spațiu public?”

19

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că operarea unui sistem de supraveghere video care determină o înregistrare video a unor persoane stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, cum ar fi un hard disk, instalat de o persoană fizică în locuința sa de familie în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței, acest sistem supraveghind de asemenea un spațiu public, constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice în sensul acestei dispoziții.

20

Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată, aceasta se aplică „prelucrării automate, în totalitate sau parțial, precum și prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conținute sau care urmează să fie conținute într‑un sistem de evidență a datelor cu caracter personal”.

21

Noțiunea „date cu caracter personal” care figurează la această dispoziție include, în conformitate cu definiția prevăzută la articolul 2 litera (a) din Directiva 95/46, „orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă”. O persoană identificabilă este „o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire […] la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice”.

22

Prin urmare, imaginea unei persoane înregistrată de o cameră video constituie o dată cu caracter personal în sensul dispoziției menționate la punctul anterior în măsura în care aceasta permite identificarea persoanei vizate.

23

În ceea ce privește noțiunea „prelucrarea datelor cu caracter personal”, trebuie arătat că aceasta este definită la articolul 2 litera (b) din Directiva 95/46 drept „orice operațiune sau [orice] set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, […] cum ar fi colectarea, înregistrarea, […] stocarea”.

24

Astfel cum reiese în special din considerentele (15) și (16) ale Directivei 95/46, supravegherea video intră, în principiu, în domeniul de aplicare al acestei directive în măsura în care constituie o prelucrare automată.

25

Or, o supraveghere efectuată printr‑o înregistrare video a unor persoane, precum în cauza principală, stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, și anume pe un hard disk, constituie, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 95/46, o prelucrare de date cu caracter personal automată.

26

Instanța de trimitere ridică problema dacă o astfel de prelucrare, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, nu este totuși exclusă de la aplicarea acestei directive în măsura în care ar fi efectuată „în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice”, în sensul articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță din directiva menționată.

27

Astfel cum rezultă din articolul 1 și din considerentul (10) al Directivei 95/46, aceasta urmărește să garanteze un nivel ridicat de protecție a drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață privată, în privința prelucrării datelor cu caracter personal (a se vedea Hotărârea Google Spain și Google, C‑131/12, EU:C:2014:317, punctul 66).

28

În această privință, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, protecția dreptului fundamental la viață privată, garantat de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, impune ca derogările de la protecția datelor cu caracter personal și limitările acesteia să fie efectuate în limitele strictului necesar (a se vedea Hotărârea IPI, C‑473/12, EU:C:2013:715, punctul 39, precum și Hotărârea Digital Rights Ireland și alții, C‑293/12 și C‑594/12, EU:C:2014:238, punctul 52).

29

Întrucât dispozițiile Directivei 95/46, în măsura în care reglementează prelucrarea unor date cu caracter personal care poate aduce atingere libertăților fundamentale și în special dreptului la viață privată, trebuie interpretate în mod necesar în lumina drepturilor fundamentale care sunt înscrise în carta menționată (a se vedea Hotărârea Google Spain și Google, EU:C:2014:317, punctul 68), derogarea prevăzută la articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din această directivă trebuie să primească o interpretare strictă.

30

Această interpretare strictă se întemeiază de asemenea pe însuși modul de redactare a acestei dispoziții, care exclude de la aplicarea Directivei 95/46 prelucrarea datelor efectuată în cursul unei activități nu doar personale sau domestice, ci „exclusiv” personale sau domestice.

31

Având în vedere considerațiile ce precedă, este necesar să se constate că, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 53 din concluzii, o prelucrare de date cu caracter personal intră sub incidența derogării vizate la articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46 numai atunci când este efectuată în sfera exclusiv personală sau domestică a persoanei care efectuează prelucrarea.

32

Astfel, în ceea ce privește persoanele fizice, corespondența și păstrarea repertoarului de adrese constituie, având în vedere considerentul (12) al Directivei 95/46, „activități exclusiv personale sau domestice” chiar dacă, incidental, acestea privesc sau pot să privească viața privată a altor persoane.

33

În măsura în care o supraveghere video precum cea în discuție în litigiul principal se extinde, fie și parțial, la spațiul public și, în consecință, este îndreptată în afara sferei private a persoanei care efectuează prelucrarea datelor prin acest mijloc, aceasta nu poate fi considerată drept o activitate exclusiv „personală sau domestică” în sensul articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46.

34

În același timp, aplicarea dispozițiilor acestei directive permite, dacă este cazul, să fie luate în considerare, în conformitate în special cu articolul 7 litera (f), cu articolul 11 alineatul (2) și cu articolul 13 alineatul (1) literele (d) și (g) din directiva menționată, interesele legitime ale operatorului, care constau printre altele, precum în cauza principală, în protejarea proprietății, a sănătății și a vieții operatorului și ale familiei sale.

35

În consecință, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că operarea unui sistem de supraveghere video care determină o înregistrare video a unor persoane stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, cum ar fi un hard disk, instalat de o persoană fizică în locuința sa de familie în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței, acest sistem supraveghind de asemenea un spațiu public, nu constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice în sensul acestei dispoziții.

36

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că operarea unui sistem de supraveghere video care determină o înregistrare video a unor persoane stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, cum ar fi un hard disk, instalat de o persoană fizică în locuința sa de familie în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței, acest sistem supraveghind de asemenea un spațiu public, nu constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice în sensul acestei dispoziții.