1

Reclamanta, doamna Ingrid Alice Mayer, este funcționară a landului Saxonia (Germania) de la 1 noiembrie 1992. Doamna Mayer a fost detașată în cadrul Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) începând cu 1 iulie 2013, în temeiul unui contract încheiat, în aceeași zi, între aceasta, EFSA și landul Saxonia (denumit în continuare „contractul”). Conform articolului 5 din contract, acesta era încheiat pentru o durată de un an, respectiv până la 30 iunie 2014. Potrivit articolului 4 din Decizia directorului executiv al EFSA din 18 februarie 2013 de stabilire a normelor privind detașarea experților naționali și a experților naționali în formare în cadrul EFSA (denumite în continuare „normele privind END”), aplicabil contractului, o detașare poate fi prelungită o dată sau de mai multe ori, fără ca durata totală a detașării să poată, în principiu, să depășească patru ani.

2

La 4 septembrie 2013, reclamanta a fost aleasă reprezentantă a experților naționali detașați în cadrul comitetului pentru personal al EFSA (denumit în continuare „comitetul pentru personal”) pentru o durată de trei ani. În urma unui diferend survenit între reclamantă și președintele comitetului pentru personal, în legătură cu un caz care trebuia examinat fără ca reclamanta să fie prezentă, comitetul pentru personal a decis, la 16 decembrie 2013, să o suspende pe reclamantă din activitățile sale în cadrul său pentru o durată de șase luni, cu efect imediat, pentru motivul încălcării de către reclamantă a obligației sale de confidențialitate.

3

La 18 decembrie 2013, reclamanta a introdus o reclamație scrisă împotriva deciziei de suspendare în discuție la directorul executiv al EFSA și i‑a solicitat să pronunțe o sancțiune disciplinară împotriva președintelui comitetului pentru personal. Prin e‑mailul din 17 ianuarie 2014, comitetul pentru personal a informat‑o în mod oficial pe reclamantă că a decis să suspende participarea acesteia la reuniunile sale.

4

La 8 și la 31 ianuarie 2014, reclamanta a fost primită de superiorul său ierarhic, domnul D., care a informat‑o, în cursul celei de a doua întrevederi, că EFSA nu intenționa să îi prelungească contractul, ținând seama de faptul că necesitățile operaționale ale unității în cadrul căreia lucra aceasta se schimbaseră și că profilul său nu mai corespundea cerințelor necesare. Reclamanta afirmă că, în cursul celei de a doua întrevederi, domnul D. a menționat o cerere de acces din partea rețelei de organizații neguvernamentale Pesticide Action Network Europe (PAN Europe) la documente privind schimbul de e‑mailuri dintre un înalt responsabil al EFSA, doamna K., și International Life Sciences Institute (Institutul Internațional de Științe ale Vieții, denumit în continuare „ILSI”), organizație privată activă în sectorul nutriției. EFSA contestă această afirmație.

5

Prin scrisoarea din 16 aprilie 2014, având ca obiect „[s]fârșitul contractului [său] de detașare”, EFSA a informat‑o pe reclamantă că respectivul contract urma să expire la 30 iunie 2014, indicând în același timp că aceasta putea să introducă o reclamație la directorul EFSA în temeiul articolului 23 din normele privind END.

6

Reclamanta, considerând că incidentele survenite în cadrul comitetului pentru personal, precum și împrejurarea că devenise, ca urmare a dezvăluirilor domnului D., martor involuntar al unui conflict de interese legat de raporturile dintre EFSA și ILSI erau la originea „excluderii” sale, a introdus, la 24 aprilie 2014, o reclamație la directorul EFSA, în temeiul articolului 23 din normele privind END, împotriva scrisorii menționate mai sus din 16 aprilie 2014, reclamație completată cu observații prezentate la 5 și la 10 iunie 2014.

7

La 12 mai 2014, reclamanta a solicitat EFSA accesul la totalitatea schimbului de e‑mailuri dintre doamna K. și ILSI, cerere care a fost respinsă de EFSA, la 5 iunie 2014, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

8

La 8 iunie 2014, reclamanta a adresat EFSA o cerere de confirmare a accesului la documentele în discuție, completată de o scrisoare din 15 iunie 2014.

9

Prin scrisoarea din 27 iunie 2014, EFSA, pe de o parte, a respins reclamația formulată de reclamantă în temeiul articolului 23 din normele privind END împotriva scrisorii menționate mai sus din 16 aprilie 2014, arătând că articolul 4 alineatul (1) din normele privind END prevedea că „[d]urata inițială a detașării nu [putea] fi mai mică de șase luni și nici mai mare de doi ani [și că e]a [putea] fi prelungită o dată sau de mai multe ori, fără ca durata totală a detașării [să poată] depăși patru ani”. Prin urmare, nu ar exista niciun drept la prelungirea contractului. Pe de altă parte, EFSA se prevalează de marja sa de apreciere în organizarea serviciilor sale și enunță motivele care justifică decizia sa de a nu prelungi contractul, respingând în același timp, în acest context, anumite afirmații formulate de reclamantă în diferite scrisori care i‑au fost adresate anterior de aceasta din urmă.

10

Prin aceeași scrisoare din 27 iunie 2014, EFSA, pe de altă parte, a respins cererea de confirmare a accesului la documentele menționate mai sus întemeindu‑se pe excepția prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 1049/2001. EFSA amintește că, atunci când o cerere întemeiată pe acest regulament urmărește să obțină acces la documente conținând date cu caracter personal, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142) devin integral aplicabile. Or, articolul 8 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001 i‑ar impune destinatarului datelor cu caracter personal să demonstreze că există necesitatea transferului lor, prin intermediul unor justificări legitime sau al unor argumente convingătoare. Potrivit EFSA, reclamanta nu a îndeplinit această cerință. Pe de altă parte, decizia sa de a nu prelungi detașarea ar fi întemeiată doar pe împrejurarea că necesitățile operaționale ale unității la care era repartizată reclamanta s‑ar fi schimbat, astfel încât profilul său nu ar mai fi corespuns cerințelor necesare la momentul respectiv, și nu ar exista nicio legătură între această decizie și e‑mailurile la care ar dori să aibă acces reclamanta. EFSA încheie informând‑o pe reclamantă că poate formula o acțiune în anulare la Tribunal împotriva celor două decizii cuprinse în scrisoarea din 27 iunie 2014 în temeiul articolului 263 TFUE sau că poate introduce o plângere la Ombudsmanul European în temeiul articolului 228 TFUE.

11

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 iunie 2014, reclamanta a introdus prezenta acțiune, prin care solicită Tribunalului:

12

Prin actul separat depus la grefa Tribunalului la 1 iulie 2014, reclamanta a introdus o cerere de măsuri provizorii.

13

Prin Ordonanța din 7 iulie 2014, Mayer/EFSA (T‑493/14 R, nepublicată, EU:T:2014:617), cererea de măsuri provizorii a fost respinsă întrucât, în special, acțiunea în anulare în susținerea căreia erau solicitate măsurile provizorii nu conținea nicio cerere de declarare a nulității, iar concluziile având ca obiect divulgarea provizorie a documentelor în litigiu corespundeau celor prezentate în cadrul acțiunii principale, astfel încât concluziile menționate nu respectau jurisprudența constantă potrivit căreia decizia judecătorului delegat cu luarea măsurilor provizorii nu putea să prejudece în vreun fel litigiul principal sau să confere deciziei din acest litigiu un caracter iluzoriu, lipsind‑o de efect util.

14

Prin actul separat înregistrat la grefa Tribunalului la 5 septembrie 2014, reclamanta a depus un memoriu în data de 4 septembrie 2014, prin care urmărea în special să „înlocuiască” concluziile inițiale cu cele formulate în acest memoriu (denumit în continuare „memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă”).

15

În memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă, al cărui conținut a fost ulterior preluat integral în replică, depusă la grefa Tribunalului la 7 ianuarie 2015, reclamanta a precizat că se desista de al treilea și de al patrulea capăt de cerere din cererea introductivă, referitoare la litigiul care o opunea comitetului pentru personal, și că concluziile inițiale erau „înlocuite” cu concluziile prezentate în continuare, solicitând Tribunalului să decidă următoarele:

16

Prin scrisoarea din 10 noiembrie 2014, înregistrată la grefa Tribunalului la 20 noiembrie 2014, reclamanta a transmis Tribunalului mai multe documente și observații suplimentare.

17

În replică, reclamanta a reiterat diferitele capete de cerere formulate în memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă, a observat că, cu excepția celui de al treilea și a celui de al patrulea capăt de cerere din cererea introductivă, referitoare la litigiul care o opunea comitetului pentru personal și pe care ea le retrăgea, cele enunțate în cererea introductivă nu erau „înlocuite”, cum se arată în mod eronat în memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă, ci trebuiau „să fie interpretate”, și a solicitat Tribunalului să statueze că decizia EFSA din 27 iunie 2014„[era] nulă”.

18

După depunerea duplicii, reclamanta a depus la grefa Tribunalului, la 13 mai 2015, un document din data de 6 mai 2015, în care comenta „documente scrise nou primite”, și anume un e‑mail din 16 mai 2014 pe care i‑l adresase comitetul pentru personal, un e‑mail din 19 noiembrie 2014 adresat de EFSA Ministerului de Interne al landului Saxonia și cererea inițială de acces la schimbul de e‑mailuri dintre doamna K. și ILSI, prezentată de PAN Europe, din data de 25 septembrie 2013.

19

În sfârșit, prin scrisoarea din 29 iunie 2016, înregistrată la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamanta a transmis acestuia mai multe „elemente de probă nou‑primite”.

20

EFSA a prezentat mai întâi un memoriu în apărare, înregistrat la grefa Tribunalului la 11 septembrie 2014, apoi observații privind memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă, înregistrate la grefa Tribunalului la 22 octombrie 2014, apoi o duplică, înregistrată la grefa Tribunalului la 26 februarie 2015, și, în sfârșit, observații, înregistrate la grefa Tribunalului la 12 iunie 2015, cu privire la observațiile menționate mai sus ale reclamantei din 6 mai 2015.

21

EFSA solicită Tribunalului:

22

EFSA contestă admisibilitatea memoriului suplimentar în raport cu cererea introductivă pentru motivul că posibilitatea de a depune un astfel de memoriu nu este prevăzută la articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991. Cu titlu subsidiar, EFSA susține că memoriul menționat conține, în orice caz, numeroase elemente noi inadmisibile, și anume concluzii noi, extinderea concluziilor inițiale și expunerea de motive de fapt sau de drept noi.

23

Este necesar să se arate că Tribunalul a statuat, în Hotărârea din 29 februarie 1996, Lopes/Curtea de Justiție (T‑547/93, EU:T:1996:27, punctul 39), că depunerea unei cereri introductive într‑o versiune modificată pe fond nu era prevăzută de Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 și că un asemenea document nu poate, prin urmare, să fie inclus în dosar.

24

Deși, în speță, nu se contestă că memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă a fost introdus înainte de expirarea termenului de introducere a acțiunii, la 8 septembrie 2014, în ceea ce privește decizia EFSA din 27 iunie 2014, memoriul menționat modifică însă obiectul însuși al litigiului, formulând, pentru prima dată, în noile sale capete de cerere, nu numai o cerere de prelungire a contractului până la 30 iunie 2017, ci și cereri de anulare a pretinsei decizii din 16 aprilie 2014 și a deciziei din 27 iunie 2014, nefăcându‑se nici măcar referire la aceasta din urmă în diferitele capete de cerere din cererea introductivă. Memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă trebuie, prin urmare, să fie respins ca inadmisibil.

25

Astfel, articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolul 44 alineatul (1) literele (c) și (d) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 nu pot fi interpretate în sensul că o autorizează pe reclamantă, în speță, să sesizeze Tribunalul cu concluzii noi pentru a transforma o acțiune vădit inadmisibilă, întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 32-50 de mai jos, ea nu cuprindea decât cereri de emitere a unei somații și de constatare, într‑o acțiune admisibilă, modificând obiectul litigiului astfel cum a fost definit în cererea de sesizare a instanței, fie chiar și înainte de expirarea termenului de introducere a acțiunii.

26

Desigur, articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, care admite invocarea de motive noi pe parcursul procesului în cazul în care aceste motive se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii, poate fi aplicat, în anumite cazuri, în ceea ce privește modificarea concluziilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 aprilie 2009, Valero Jordana/Comisia, T‑385/04, EU:T:2009:97, punctele 76 și 77). Aceasta este situația în special atunci când decizia atacată este înlocuită în cursul procedurii cu o decizie care are același obiect, care trebuie, în astfel de împrejurări, să fie considerată un element nou care permite reclamantei să își adapteze concluziile (Ordonanța din 21 septembrie 2011, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, T‑141/05 RENV, EU:T:2011:503, punctul 34).

27

Cu toate acestea, în lipsă de elemente de drept și de fapt apărute în cursul procedurii, doar capetele de cerere formulate în cererea de sesizare a instanței pot fi luate în considerare, în caz contrar modificându‑se obiectul litigiului așa cum este delimitat în mod exhaustiv în cererea menționată, astfel încât temeinicia acțiunii trebuie analizată numai în lumina concluziilor cuprinse în cererea de sesizare a instanței (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2010, Germania/Comisia, T‑236/07, EU:T:2010:451, punctele 27 și 28 și jurisprudența citată).

28

Or, în speță, este cert că reclamanta nu își întemeiază noile concluzii pe elemente de fapt și de drept care ar fi apărut în cursul procedurii, mai precis între data depunerii cererii introductive, 30 iunie 2014, și cea a depunerii memoriului suplimentar în raport cu cererea introductivă, 4 septembrie 2014.

29

Prin urmare, memoriul suplimentar în raport cu cererea introductivă trebuie respins ca inadmisibil.

30

EFSA susține că concluziile prezentate în cererea de sesizare a instanței sunt vădit inadmisibile întrucât prin intermediul lor se solicită Tribunalului să efectueze constatări și să adreseze somații EFSA.

31

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că reclamanta a precizat în replică că se desista de al treilea și de al patrulea capăt de cerere din cererea introductivă, referitoare la litigiul care o opunea comitetului pentru personal, astfel încât nu mai este necesară pronunțarea decât în privința primului și a celui de al doilea capăt de cerere, referitoare la neprelungirea contractului de detașare, și a celui de al cincilea și a celui de al șaselea capăt de cerere, referitoare la cererea de acces la documente.

32

Prin intermediul primului capăt de cerere, astfel cum este formulat în cererea de sesizare a instanței, reclamanta solicită Tribunalului prelungirea contractului său până la 30 iunie 2015. În replică, reclamanta solicită Tribunalului să decidă prelungirea contractului său până la 30 iunie 2017 și, cu titlu subsidiar, obligarea EFSA să adopte o nouă decizie referitoare la detașarea sa ținând seama de interpretarea Tribunalului.

33

EFSA susține că Tribunalul nu îi poate adresa o somație, nici măcar cea care ar rezulta eventual din anularea unui act juridic, în speță anularea pretinsei decizii din 16 aprilie 2014, care ar presupune prelungirea detașării reclamantei.

34

Este suficient să se arate că, prin intermediul acestui capăt de cerere, reclamanta solicită Tribunalului să se substituie EFSA sau să adreseze somații acesteia, ceea ce depășește vădit competențele sale în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 263 TFUE. Această limitare a controlului de legalitate se aplică în toate domeniile contencioase de competența Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 octombrie 2008, Agrar‑Invest‑Tatschl/Comisia, T‑51/07, EU:T:2008:420, punctele 27 și 28 și jurisprudența citată) și, așadar, și în materie de detașare a experților naționali.

35

Trebuie, prin urmare, să se concluzioneze că nu este admisibilă cererea prin care reclamanta solicită Tribunalului prelungirea contractului său până la 30 iunie 2015 și, cu atât mai mult, până la 30 iunie 2017, după cum aceasta a solicitat în concluziile din replică, nici obligarea EFSA să decidă o asemenea prelungire.

36

Prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită Tribunalului să constate că încetarea contractului său, „mai precis decizia EFSA […] din 16 aprilie 2014”, este afectată de nelegalitate. În replică, reclamanta solicită, pentru prima dată, Tribunalului să „anuleze”„decizia” menționată și să statueze că decizia din 27 iunie 2014„este nulă”.

37

De la bun început, trebuie amintit că s‑a statuat în mod repetat că, astfel cum a arătat în mod întemeiat EFSA, în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 263 TFUE, cereri prin care se solicită doar constatarea unor aspecte de drept sau de fapt fără a cuprinde o cerere de anulare nu pot, prin ele însele, să constituie cereri valabile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 1996, Bernardi/Parlamentul, T‑146/95, EU:T:1996:105, punctul 23).

38

Reclamanta susține, făcând referire la articolul 2 TUE, care prevede că Uniunea se întemeiază pe valorile statului de drept, că trebuie să existe o cale de atac acolo unde există un drept. Reclamanta pretinde că dispune de un drept la prelungirea contractului său, întemeiat pe „interzicerea arbitrariului și a convențiilor contrare ordinii publice în dreptul german”, precum și pe principiile egalității și statului de drept garantate atât de Tratatul UE, cât și de jurisprudența Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională Federală germană). Din acest pretins drept subiectiv la prelungirea detașării ar decurge ipso jiure dreptul reclamantei de a exercita acțiunea în fața Tribunalului.

39

Potrivit reclamantei, Tribunalul trebuie, așadar, ca urmare a existenței acestui pretins drept la prelungirea contractului său, fie să admită „cererea sa de pronunțare a unei hotărâri judecătorești”, fie să interpreteze și să reformuleze al doilea capăt de cerere din cererea introductivă astfel încât să fie admisibil în cadrul acțiunii în anulare, după cum se prevede la articolul 263 TFUE.

40

EFSA susține, dimpotrivă, că lipsa căilor de atac nu poate justifica o modificare în sistemul procedurilor stabilite de tratat, contrar celor deduse de reclamantă atunci când afirmă că trebuie să existe o cale de atac acolo unde există un drept.

41

Trebuie amintit că lipsa eventuală a căilor de atac nu poate în niciun caz să justifice o modificare, pe calea unei interpretări jurisdicționale, a sistemului căilor de atac și al procedurilor stabilite de Tratatul FUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 29 aprilie 2002, Bactria/Comisia, T‑339/00, EU:T:2002:107, punctul 54). La aceasta se adaugă faptul că, în speță, nimic nu o împiedica pe reclamantă să solicite anularea deciziilor contestate în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

42

Pe de altă parte, deși este adevărat că instanța Uniunii trebuie să interpreteze motivele invocate de un reclamant având în vedere conținutul lor mai degrabă decât calificarea legală a acestora, independent de orice chestiune de terminologie, aceasta se întâmplă totuși cu condiția ca motivele invocate să reiasă din cererea introductivă în mod suficient de net, clar și precis, pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 2000, ADT Projekt/Comisia, T‑145/98, EU:T:2000:54, punctele 66 și 67).

43

Elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune trebuie să reiasă în mod coerent și comprehensibil din textul cererii introductive înseși, iar concluziile acesteia din urmă trebuie să fie formulate în mod neechivoc, pentru a evita ca instanța Uniunii să se pronunțe ultra petita sau să omită să se pronunțe asupra unei critici (Hotărârea din 10 ianuarie 2008, Comisia/Finlanda, C‑387/06, nepublicată, EU:C:2008:5, punctul 14).

44

Cu alte cuvinte, un reclamant nu poate constrânge Tribunalul să recurgă la supoziții cu privire la raționamentele și considerațiile precise, atât de fapt, cât și de drept, care ar putea fi de natură să fi servit drept bază contestațiilor sale. Articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 are ca obiect prevenirea în special a unei asemenea situații, sursă de insecuritate juridică și incompatibilă cu o bună administrare a justiției, impunând ca cererea de sesizare a instanței să indice obiectul litigiului, concluziile și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 mai 2008, TFI/Comisia, T‑144/04, EU:T:2008:155, punctele 56 și 57).

45

În speță, astfel cum a arătat în mod întemeiat EFSA, argumentația reclamantei este confuză. Reclamanta își exprimă poziția în termeni cel puțin impreciși, referindu‑se la articolul 263 TFUE și la decizia din 27 iunie 2014 fără însă, după cum a arătat de altfel președintele Tribunalului în Ordonanța din 7 iulie 2014, Mayer/EFSA (T‑493/14 R, nepublicată, EU:T:2014:617, punctul 29), să formuleze în concluziile sale vreo cerere de anulare a pretinsei decizii din 16 aprilie 2014 sau a deciziei din 27 iunie 2014, în condițiile în care obiectul concluziilor nu mai poate fi modificat în stadiul replicii în lipsa unor elemente de drept sau de fapt care să fi apărut în cursul procedurii.

46

Numai pentru aceste motive, capetele de cerere referitoare la neprelungirea contractului trebuie respinse ca inadmisibile.

47

Prin intermediul celui de al cincilea și al celui de al șaselea capăt de cerere, reclamanta solicită în mod explicit Tribunalului să oblige EFSA să îi acorde accesul la totalitatea schimbului de e‑mailuri dintre doamna K. și ILSI sau, cu titlu subsidiar, să îi acorde accesul la e‑mailurile menționate unui terț desemnat de Tribunal. Prin intermediul celui de al cincilea, al celui de al șaselea și al celui de al zecelea capăt de cerere din replică, reclamanta solicită, în plus, să i se acorde, cu titlu subsidiar, accesul parțial la e‑mailurile menționate mai sus, anularea deciziei din 27 iunie 2014 în măsura în care privește refuzul accesului la documente și să se acorde Tribunalului, în calitate de terț desemnat de acesta din urmă, accesul la aceste e‑mailuri.

48

EFSA susține că aceste capete de cerere sunt inadmisibile, întrucât Tribunalul nu are competența de a‑i adresa somații în cadrul unei acțiuni în anulare.

49

Astfel cum s‑a arătat la punctul 34 de mai sus, Tribunalul nu poate să adreseze somații instituțiilor sau să se substituie acestora în cadrul controlului de legalitate pe care îl exercită. Prin urmare, concluziile având ca obiect obținerea accesului la documentele menționate mai sus trebuie, numai pentru aceste motive, să fie respinse ca inadmisibile, în timp ce, pe de altă parte, concluziile replicii, în măsura în care au ca obiect, pentru prima dată, anularea deciziei de refuz din 27 iunie 2014 opuse cererii de acces la documentele menționate mai sus, trebuie să fie respinse de asemenea, întrucât concluziile enunțate în cererea introductivă nu mai pot fi modificate în stadiul replicii în lipsa unor elemente de drept sau de fapt care să fi apărut în cursul procedurii.

50

Având în vedere toate aceste considerații, acțiunea trebuie respinsă în totalitate ca inadmisibilă, fără ca, prin urmare, să fie necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea observațiilor reclamantei, în special cele din 6 mai 2015 și din 29 iunie 2016, care au ca obiect dezvoltarea și susținerea motivelor invocate în sprijinul diferitor capete de cerere declarate inadmisibile.

51

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

52

În ceea ce privește al treilea și al patrulea capăt de cerere din cererea introductivă, referitoare la comitetul pentru personal al EFSA, care au făcut obiectul unei desistări, trebuie amintit că articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că partea care se desistează este obligată la plata cheltuielilor de judecată, la cererea celeilalte părți, formulată în cadrul observațiilor sale privind desistarea. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol, la cererea părții care se desistează, cheltuielile de judecată se suportă de către cealaltă parte în cazul în care conduita acesteia din urmă justifică acest lucru.

53

Reclamanta apreciază că EFSA trebuie să suporte cheltuielile de judecată referitoare la capetele de cerere de care ea s‑a desistat, din cauza „comportamentului criticabil” al EFSA în privința sa.

54

Tribunalul consideră însă că al treilea și al patrulea capăt de cerere din cererea de sesizare a instanței erau, în orice caz, vădit inadmisibile, întrucât nu cuprindeau nicio cerere de anulare, ci constau în cereri de emitere a unei somații și de constatare, astfel încât nu se poate concluziona că atitudinea EFSA justifică suportarea de către aceasta, în temeiul articolului 136 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, a cheltuielilor de judecată aferente acestor capete de cerere.

55

Reclamanta solicită, pe de altă parte, Tribunalului să aplice, direct sau prin analogie, articolul 88 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, potrivit căruia, în litigiile dintre Uniune și agenții săi, cheltuielile efectuate de instituții rămân în sarcina acestora. Reclamanta susține că această dispoziție este valabilă și în ceea ce privește experții naționali detașați.

56

În această privință, este suficient să se amintească că, potrivit jurisprudenței, experții naționali detașați în cadrul unei instituții sau al unui organism al Uniunii nu sunt „agenți” în sensul articolului 270 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 9 octombrie 2006, Gualtieri/Comisia, F‑53/06, EU:F:2006:100, punctele 21 și 22) și că s‑a statuat că regimul specific al articolului 88 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991 nu le era aplicabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2008, Gualtieri/Comisia, T‑284/06, nepublicată, EU:T:2008:335, punctul 47).

57

Întrucât EFSA a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de părți în cadrul procedurii măsurilor provizorii.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște:

Situația de fapt

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la admisibilitatea memoriului suplimentar în raport cu cererea introductivă

Cu privire la admisibilitatea acțiunii

Cu privire la admisibilitatea concluziilor referitoare la neprelungirea contractului

– Cu privire la admisibilitatea primului capăt de cerere din cererea introductivă

– Cu privire la admisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere din cererea introductivă

Cu privire la admisibilitatea concluziilor referitoare la accesul la documente

Cheltuielile de judecată