1

Alitalia SpA este o societate de transport aerian deținută în proporție de 49,9 % de statul italian.

2

În decembrie 2006, ca urmare a mai multe tentative nereușite de redresare a situației financiare a Alitalia și de căutare a unor alianțe internaționale, autoritățile italiene au decis să vândă participația lor la capitalul Alitalia. La 29 decembrie 2006, Ministerul Economiei și Finanțelor italian a publicat o invitație de exprimare a interesului. Această procedură a fost însă închisă la 18 iulie 2007 fără a se ajunge la vreun rezultat, întrucât ofertele prezentate au fost retrase.

3

În septembrie 2007, Alitalia a numit o bancă în calitate de consilier financiar în vederea identificării unor eventuali parteneri pentru Alitalia. Dintre ofertele primite, cea prezentată de Air France-KLM a fost considerată de consiliul de administrație al Alitalia drept cea mai adecvată. Cu toate acestea, în lipsa unui acord cu organizațiile sindicale, Air France-KLM și-a retras oferta la 21 aprilie 2008.

4

În cursul unei reuniuni care a avut loc la 23 aprilie 2008, autoritățile italiene au informat Comisia Comunităților Europene că, prin Decretul-lege nr. 80 privind anumite măsuri urgente pentru asigurarea serviciului public de transport aerian (decreto-legge n° 80, Misure urgenti per assicurare il pubblico servizio di trasporto aereo) (GURI nr. 97 din 24 aprilie 2008, p. 5, denumit în continuare „Decretul-lege nr. 80”), adoptat la aceeași dată, Consiliul de miniștri italian a aprobat acordarea de către Republica Italiană a unui împrumut de 300 de milioane de euro în favoarea Alitalia.

5

Deoarece nu a primit nicio notificare înainte de acordarea de către Republica Italiană a unui împrumut de 300 de milioane de euro în favoarea Alitalia, Comisia a cerut autorităților italiene, printr-o scrisoare datată 24 aprilie 2008 și în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), să confirme existența unui astfel de împrumut, să furnizeze toate informațiile utile care permit evaluarea unei astfel de măsuri în raport cu articolele 87 CE și 88 CE, precum și să suspende acordarea împrumutului respectiv și să o informeze în legătură cu măsurile luate pentru a se conforma acestei obligații în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE.

6

La 29 aprilie 2008, reclamanta, Ryanair Ltd, a depus la Comisie o plângere în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999 referitoare la existența unui ajutor de stat în favoarea Alitalia sub forma unui împrumut acordat de autoritățile italiene acesteia din urmă.

7

Printr-o scrisoare din 20 mai 2008, Comisia i-a precizat reclamantei că solicitase informații din partea autorităților italiene prin scrisoarea din 24 aprilie 2008 și că urma să efectueze o investigație pe baza acestora, precum și pe baza informațiilor furnizate în cadrul plângerii.

8

Printr-o scrisoare din 30 mai 2008, autoritățile italiene au informat Comisia cu privire la adoptarea la 27 mai 2008 a Decretului-lege nr. 93 privind anumite dispoziții urgente pentru salvgardarea puterii de cumpărare a familiilor (decreto-legge n° 93, Disposizioni urgenti per salvaguardare il potere di acquisto delle famiglie) (GURI nr. 124 din 28 mai 2008, p. 3, denumit în continuare „Decretul-lege nr. 93”), care prevede posibilitatea Alitalia de a încorpora cuantumul împrumutului menționat anterior în capitalurile proprii. La aceeași dată, reclamanta a sesizat Comisia cu o nouă plângere, referitoare la conversiunea împrumutului de 300 de milioane de euro acordat de autoritățile italiene în favoarea Alitalia în capital propriu.

9

La 3 iunie 2008, autoritățile italiene au întreprins noi demersuri în vederea găsirii unuia sau mai multor cumpărători pentru Alitalia, prin Decretul-lege nr. 97 privind anumite dispoziții urgente în materie de supraveghere și de transparență a mecanismelor de alocare a cheltuielilor publice, precum și în materie fiscală și în materie de prorogare a termenelor (decreto-legge n° 97, Disposizioni urgenti in materia di monitoraggio e trasparenza dei meccanismi di allocazione della spesa pubblica, nonche’ in materia fiscale e di proroga di termini) (GURI nr. 128 din 3 iunie 2008, p. 5, denumit în continuare „Decretul-lege nr. 97”). Acestea se refereau la selecționarea unei sau mai multor societăți care urmau să fie responsabile de promovarea exclusivă, pentru terți sau în nume propriu, a prezentării unei oferte în vederea dobândirii controlului asupra Alitalia. În urma procedurii de selecție în cauză, Consiliul de miniștri italian a selecționat o bancă în acest scop.

10

Prin scrisoarea din 12 iunie 2008, Comisia a notificat autorităților italiene decizia sa din 11 iunie 2008 de deschidere a procedurii oficiale de investigare, în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) CE, cu privire la măsurile referitoare la împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de acestea în favoarea Alitalia, care fusese aprobat prin Decretul-lege nr. 80, și cu privire la posibilitatea acesteia de a încorpora cuantumul împrumutului menționat în capitalurile proprii, prevăzută de Decretul-lege nr. 93. La aceeași dată, Comisia a răspuns la cea de a doua plângere a reclamantei, informând-o cu privire la adoptarea deciziei de deschidere a procedurii oficiale de investigare menționată mai sus și solicitându-i să prezinte observații.

11

La 18 august 2008, reclamanta a prezentat observații referitoare la decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare.

12

Prin adoptarea Decretului-lege nr. 134 privind anumite dispoziții urgente în materie de restructurare a marilor întreprinderi în criză (decreto-legge n° 134, Disposizioni urgenti in materia di ristrutturazione di grandi imprese in crisi) (GURI nr. 201 din 28 august 2008, p. 3, denumit în continuare „Decretul-lege nr. 134”), au fost aduse anumite modificări procedurii de administrare extraordinară pentru întreprinderile foarte mari care își desfășoară activitatea în sectorul serviciilor publice esențiale.

13

Prin derogare de la Decretul legislativ nr. 270 privind noul regim de administrare extraordinară a marilor întreprinderi în stare de insolvență, conform articolului 1 din Legea nr. 274 din 30 iulie 1998 (decreto legislativo n° 270, Nuova disciplina dell’amministrazione straordinaria delle grandi imprese in stato di insolvenza, a norma dell’articolo 1 della legge 30 luglio 1998, n° 274) (GURI nr. 185 din 9 august 1999, p. 11, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 270”), care se aplică întreprinderilor în dificultate din Italia, era permisă admiterea imediată a întreprinderilor care își exercită activitatea în sectorul serviciilor publice esențiale în procedura de administrare extraordinară înainte ca acestea să fie declarate insolvabile. Pe de altă parte, se prevedea opțiunea redresării întreprinderilor menționate prin cesiunea activelor lor potrivit unei proceduri de atribuire directă către cumpărători care pot garanta o continuitate a serviciului pe termen mediu, rapiditatea de intervenție și respectarea cerințelor prevăzute de legislația italiană și de tratatele ratificate de Republica Italiană. Această posibilitate era însă condiționată de o obligație de verificare a conformității prețului de vânzare a activelor cu prețul pieței de către un expert independent numit de Ministerul Dezvoltării Economice italian.

14

La 29 august 2008, Alitalia a solicitat Tribunale di Roma (Tribunalul din Roma) să constate că se afla în situație de încetare a plăților. Aceasta a fost plasată sub administrare extraordinară prin decretul președintelui Consiliului de miniștri italian de la aceeași dată.

15

La 1 septembrie 2008, Compagnia Aerea Italiana SpA (denumită în continuare „CAI”) a prezentat o ofertă preliminară nedefinitivă de achiziționare a anumitor active ale societăților grupului din care făcea parte Alitalia (denumit în continuare „grupul Alitalia”), condiționată de acordul organizațiilor sindicale cu privire la recrutarea unor foști membri ai personalului grupului menționat în noi condiții de muncă.

16

Printr-un decret ministerial din 4 septembrie 2008 și conform articolului 1 alineatul 4 quater din Decretul-lege nr. 134, o bancă a fost numită în calitate de expert independent în vederea verificării conformității prețului de vânzare a activelor cu prețul pieței. La aceeași dată, a fost instituit un comitet de supraveghere având ca misiune, în special, exprimarea unui acord cu privire la cesiunile de active propuse de comisarul extraordinar.

17

La 14 septembrie 2008, CAI și-a retras oferta preliminară, ca urmare a eșecului negocierilor cu organizațiile sindicale.

18

La 15 septembrie 2008, procedura de administrare extraordinară a fost extinsă la ansamblul grupului Alitalia.

19

La 22 septembrie 2008, comisarul extraordinar a lansat o invitație de exprimare a interesului în vederea preluării totalității activelor grupului Alitalia, care a fost publicată a doua zi în presa națională și internațională. În respectiva invitație de exprimare a interesului, acesta indica intenția sa de a proceda la vânzarea activelor menționate potrivit unei proceduri de atribuire directă. Potențialii cumpărători erau invitați să își manifeste interesul până la 30 septembrie 2008.

20

La 25 septembrie 2008, CAI și-a reiterat oferta nedefinitivă în aceleași condiții ca oferta prezentată la 1 septembrie (a se vedea punctul 15 de mai sus), precizând că această ofertă era valabilă până la 15 octombrie 2008, termen care a fost ulterior prelungit până la 31 octombrie 2008.

21

La 2 octombrie 2008, reclamanta a sesizat Comisia cu o a treia plângere, referitoare la adoptarea Decretului-lege nr. 134 și a altor măsuri privind vânzarea activelor aparținând grupului Alitalia.

22

Printr-o scrisoare din 14 octombrie 2008, autoritățile italiene au notificat Comisiei procesul de vânzare a activelor aparținând grupului Alitalia, solicitându-i în același timp, pentru motive de securitate juridică, să confirme că:

23

Paralel cu această notificare și în afară de cea de a treia plângere a reclamantei (a se vedea punctul 21 de mai sus), Comisia a primit trei plângeri depuse de alte companii aeriene și de Asociația Europeană a Companiilor Aeriene Low-Cost (ELFAA).

24

La 27 octombrie 2008, Decretul-lege nr. 134 a fost transformat în Legea nr. 166 de transformare în lege, cu modificări, a Decretului-lege nr. 134 din 28 august 2008 (legge n° 166, Conversione in legge, con modificazioni, del decreto-legge 28 agosto 2008, n° 134, recante disposizioni urgenti in materia di ristrutturazione di grandi imprese in crisi) (GURI nr. 252 din 27 octombrie 2008, p. 4).

25

Printr-o scrisoare din 30 octombrie 2008, reclamanta a sesizat Comisia cu o plângere suplimentară prin care a denunțat anumite măsuri pe care le califica drept îngrijorătoare, și anume în special creșterea taxei municipale de îmbarcare pentru fiecare pasager la plecarea din aeroporturile italiene la 3 euro, având ca scop, în opinia sa, finanțarea de către autoritățile italiene a plății indemnizațiilor de concediere către foștii angajați ai Alitalia, precum și un pretins conflict de interese dezvăluit în presă între anumiți acționari ai CAI și anumiți acționari ai expertului independent, care ar fi aceiași.

26

La 31 octombrie 2008, CAI a prezentat comisarului extraordinar o ofertă fermă de cumpărare a anumitor active aferente activității de transport aerian de pasageri desfășurate de Alitalia. Această ofertă a fost transmisă Comisiei de autoritățile italiene la 3 noiembrie 2008.

27

Prin Decizia 2009/155/CE a Comisiei din 12 noiembrie 2008 privind împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Italia companiei Alitalia [C 26/08 (ex NN 31/08)] (JO 2009, L 52, p. 3, denumită în continuare „prima decizie atacată”), adoptată ca urmare a procedurii oficiale de investigare, în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE, Comisia a declarat că împrumutul menționat, al cărui cuantum a putut fi încorporat în capitalurile proprii ale Alitalia, constituia un ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața comună și a dispus recuperarea acestuia de la beneficiar. O copie a acestei decizii a fost transmisă reclamantei la 14 ianuarie 2009 și a fost primită de aceasta la 20 ianuarie 2009.

28

Comisia a arătat, mai întâi, că împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Republica Italiană în favoarea Alitalia era de natură să îi confere acesteia un avantaj economic prin intermediul resurselor de stat, avantaj care, având în vedere situația sa financiară extrem de precară, atât la data acordării împrumutului prin Decretul-lege nr. 80, cât și la data adoptării Decretului-lege nr. 93, nu ar fi fost acordat de un investitor privat avizat. Pe de altă parte, Comisia a precizat că rata dobânzii acordată, faptul că retragerea ofertei Air France-KLM a fost aproape simultană cu acordarea împrumutului menționat, precum și absența altor perspective de preluare și absența unei intervenții financiare din partea acționarilor privați ai Alitalia concomitent cu cea a autorităților italiene erau de natură să întărească această concluzie. Comisia a dedus din cele prezentate mai sus că autoritățile respective nu s-au comportat ca un acționar avizat care urmărește o politică structurală, globală sau sectorială și care se orientează în funcție de perspectivele de rentabilitate a capitalurilor investite pe un termen mai lung decât perspectivele unui investitor obișnuit.

29

Comisia a concluzionat astfel că împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Republica Italiană în favoarea Alitalia, al cărui cuantum putea fi încorporat în capitalurile proprii ale acesteia din urmă, constituia un ajutor ilegal, care nu a făcut obiectul unei notificări prealabile, și incompatibil cu piața comună. Comisia a constatat, în plus, că măsura respectivă nu intra nici sub incidența derogărilor prevăzute la articolul 87 alineatele (2) și (3) CE, nici sub incidența derogărilor prevăzute de Liniile directoare ale Comisiei referitoare la aplicarea articolelor [87 CE] și [88 CE] și a articolului 61 din Acordul privind SEE la ajutoarele de stat în sectorul aviației (JO 1994, C 350, p. 5), astfel cum au fost completate de Orientările comunitare privind finanțarea aeroporturilor și ajutorul la înființare pentru companiile aeriene cu plecare de pe aeroporturi regionale (JO 2005, C 312, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 14, p. 188).

30

În sfârșit, Comisia a apreciat că, deși Alitalia poate fi calificată drept întreprindere în dificultate, măsura în cauză nu putea fi declarată compatibilă cu piața comună în temeiul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO 2004, C 244, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 187). Prin urmare, autoritățile italiene trebuiau să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea acestui ajutor de la beneficiar, și anume de la Alitalia.

31

Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

„Articolul 1

Împrumutul de 300 de milioane de euro, care poate fi încorporat în capitalurile proprii, acordat companiei Alitalia, măsură aplicată ilegal de Italia prin nerespectarea articolului 88 alineatul (3) [CE], este incompatibil cu piața comună.

Articolul 2

(1)   [Republica Italiană] trebuie să recupereze de la beneficiar ajutorul menționat la articolul 1.

(2)   Sumele de recuperat sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarului, până la momentul recuperării lor efective.

[…]

Articolul 3

(1)   Recuperarea ajutorului menționat la articolul 1 trebuie să fie imediată și efectivă.

(2)   [Republica Italiană] asigură punerea în aplicare a prezentei decizii în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

Articolul 4

(1)   În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, Italia pune la dispoziția Comisiei următoarele informații:

(2)   [Republica Italiană] informează în mod regulat Comisia cu privire la situația măsurilor naționale luate în vederea punerii în aplicare a prezentei decizii până la finalizarea recuperării ajutorului menționat la articolul 1. Aceasta transmite imediat, la simpla cerere a Comisiei, orice informații privind măsurile deja luate și cele planificate pentru conformarea cu prezenta decizie. De asemenea, furnizează informații detaliate privind valorile ajutorului și dobânzile recuperate deja de la beneficiar.

[…]”

32

Prin Decizia C(2008) 6745 final din 12 noiembrie 2008 având ca obiect ajutorul de stat N 510/2008 – Italia – Vânzare a activelor companiei aeriene Alitalia (denumită în continuare „a doua decizie atacată”), adoptată ca urmare a unei faze preliminare de examinare, conform articolului 88 alineatul (3) CE, Comisia a declarat că măsura notificată, astfel cum a fost modificată prin angajamentele asumate de autoritățile italiene și definite în această decizie, nu implica acordarea unor ajutoare de stat cumpărătorilor, sub rezerva respectării integrale de către Republica Italiană a respectivelor angajamente, potrivit cărora vânzarea activelor grupului Alitalia urma să fie realizată la prețul pieței.

33

În primul rând, Comisia a amintit, mai întâi, în considerentele (21)-(43) ale celei de a doua decizii atacate, cadrul juridic al procedurii de administrare extraordinară căreia i-a fost supus grupul Alitalia, precum și rolul diferiților actori implicați în aceasta. În continuare, în considerentele (44)-(75) ale deciziei menționate, Comisia a analizat procedura de vânzare de active luând în considerare, în primul rând, informațiile de pe piață privind diferitele etape ale vânzării și invitația de exprimare a interesului [considerentele (44)-(52)], în al doilea rând, ofertele primite pentru achiziționarea activelor grupului Alitalia și, în special, oferta prezentată de CAI [considerentele (53)-(69)], în al treilea rând, criteriile reținute pentru evaluarea ofertelor și, în special, angajamentul asumat de autoritățile italiene potrivit căruia principalul criteriu urma să fie cel al conformității prețului oferit în raport cu prețul pieței [considerentele (70)-(72)] și, în al patrulea rând, aspectele referitoare la resursele umane [considerentele (73) și (74)]. În plus, Comisia a examinat misiunea și rolul mandatarului responsabil de controlul operațiunii de vânzare de active ale grupului Alitalia. Acesta din urmă trebuia să fie numit de autoritățile italiene pentru a asigura aplicarea deplină și efectivă a procedurii notificate de acestea și faptul că vânzarea de active intervine la prețul pieței, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Italiană. În acest sens, trebuia să prezinte rapoarte exhaustive Comisiei [considerentele (76)-(89)].

34

În al doilea rând, Comisia a procedat, în considerentele (92)-(151) ale celei de a doua decizii atacate, la aprecierea măsurii referitoare la vânzarea de active. Aprecierea sa a vizat, pe de o parte, examinarea existenței unui ajutor de stat în favoarea cumpărătorilor de active ale grupului Alitalia [considerentele (92)-(127)] și, pe de altă parte, riscul de eludare a obligației de recuperare a unui ajutor ilegal și incompatibil [considerentele (128)-(151)].

35

În cadrul primului aspect al aprecierii sale, Comisia a confirmat că procedura de administrare extraordinară nu conducea la acordarea unui ajutor în favoarea cumpărătorilor. Astfel, după ce a arătat, în considerentul (104) al celei de a doua decizii atacate, ca urmare a examinării caracterului deschis, transparent și nediscriminatoriu al procedurii notificate, că aceasta din urmă nu prezenta un grad de transparență suficient pentru a garanta ca atare aplicarea unui preț de piață, Comisia a concluzionat totuși, în considerentul (117) al deciziei menționate, că o asemenea procedură ar putea conduce la realizarea unei vânzări la prețul pieței, întrucât se baza pe o evaluare independentă, efectuată de actori independenți. În plus, Comisia a arătat, în considerentele (119), (122) și (126) ale acestei decizii, că respectiva procedură nu conducea la impunerea unor obligații de putere publică cumpărătorilor de active ale grupului Alitalia de natură să readucă în discuție obiectivul de realizare a unei vânzări la prețul pieței, atât în ceea ce privește resursele umane, cât și condițiile de desfășurare a activității de transport aerian. Astfel, Comisia a concluzionat, în considerentul (127) al aceleiași decizii, că, sub rezerva strictei aplicări a angajamentelor asumate de autoritățile italiene, măsura notificată ar trebui să conducă la vânzarea activelor grupului Alitalia la prețul pieței.

36

În cadrul celui de al doilea aspect al aprecierii sale, Comisia a concluzionat, în considerentul (137) al celei de a doua decizii atacate, că, având în vedere întinderea vânzării de active și fragmentarea ofertelor prezentate de potențialii cumpărători, procedura aplicată de Republica Italiană nu implica o continuitate economică între Alitalia și cumpărătorii activelor sale. Cu toate acestea, Comisia a apreciat în considerentul (138) al deciziei menționate că, în ceea ce privește oferta prezentată de CAI, riscul de continuitate economică merita o examinare mai aprofundată, având în vedere gama largă a activelor vizate de ofertă. Având în vedere faptul că acționarii CAI și ai Alitalia nu erau identici, întinderea diferită și caracterul mai redus al activităților CAI în raport cu cele ale Alitalia, strategia industrială proprie a CAI, precum și condiția potrivit căreia cesiunea trebuia să se efectueze la prețul pieței, elemente prezentate în considerentele (140)-(145) ale acestei decizii, Comisia a stabilit în continuare, în considerentele (147) și (149) ale aceleiași decizii, lipsa unei continuități economice între Alitalia și CAI. În consecință, aceasta a constatat, în considerentele (151)-(156) ale deciziei în cauză, că, sub rezerva respectării integrale a angajamentelor asumate de Republica Italiană, potrivit cărora vânzarea urma să se realizeze la prețul pieței, procedura notificată nu avea drept efect nici eludarea obligației de recuperare de către Republica Italiană în temeiul primei decizii atacate, nici acordarea de ajutoare de stat cumpărătorilor Alitalia.

37

În consecință, Comisia a decis că măsura notificată, astfel cum a fost modificată prin angajamentele asumate de autoritățile italiene, nu constituia un ajutor, cu condiția ca aceste angajamente să fie pe deplin respectate.

38

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 martie 2009, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

39

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 23 iulie și, respectiv, la 7 august 2009, Republica Italiană și Alitalia – Compagnia Aerea Italiana (denumită în continuare „Alitalia-CAI”) au solicitat să intervină în susținerea concluziilor Comisiei.

40

Prin Ordonanțele din 16 septembrie și din 19 octombrie 2009, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis cererile de intervenție formulate de Republica Italiană și de Alitalia-CAI.

41

Prin înscrisul din 11 august 2010, Alitalia-CAI a solicitat autorizarea de a utiliza limba italiană în cursul procedurii orale, conform articolului 35 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cerere care i-a fost încuviințată.

42

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a cincea, căreia i-a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză.

43

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis să deschidă procedura orală și să adreseze părților anumite întrebări.

44

Prin Ordonanța președintelui Camerei a cincea a Tribunalului din 13 aprilie 2011, după ascultarea părților, procedura a fost suspendată în temeiul articolului 77 litera (a) din Regulamentul de procedură până la pronunțarea Hotărârii Curții în cauza C-83/09 P, Comisia/Kronoply și Kronotex.

45

Prin înscrisul din 19 aprilie 2011, reclamanta a solicitat adoptarea unor măsuri de organizare a procedurii, în temeiul articolelor 49 și 64 din Regulamentul de procedură, prin care se urmărea să se dispună Comisiei să prezinte anumite documente.

46

Întrucât Hotărârea Curții Comisia/Kronoply și Kronotex (C-83/09 P, Rep., p. I-4441) a fost pronunțată la 24 mai 2011, procedura în prezenta cauză a fost reluată. Tribunalul a hotărât să primească observațiile părților cu privire la consecințele acestei hotărâri asupra admisibilității prezentei acțiuni, în ședință.

47

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 5 și, respectiv, la 6 iunie 2011, Alitalia-CAI și Comisia au depus observații cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de reclamantă.

48

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost prezentate în ședința din 30 iunie 2011.

49

Reclamanta solicită Tribunalului:

50

Comisia solicită Tribunalului:

51

Alitalia-CAI solicită Tribunalului:

52

Republica Italiană solicită Tribunalului:

53

Reclamanta susține că este parte în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE și că este admisibil să introducă o acțiune în anulare împotriva celei de a doua decizii atacate, deoarece, în calitate de concurentă a Alitalia și a CAI, interesele sale au fost afectate de acordarea împrumutului în favoarea Alitalia și de transferul activelor acesteia din urmă în favoarea CAI. Aceasta arată, pe de altă parte, că, prin acțiunea formulată, urmărește să salvgardeze drepturile sale procedurale, având în vedere că anularea celei de a doua decizii atacate ar avea drept efect inițierea procedurii oficiale de investigare. În sfârșit, reclamanta afirmă că poziția sa pe piață a fost afectată în mod substanțial prin decizia menționată.

54

Fără a invoca o excepție de inadmisibilitate formală, Comisia, susținută de Alitalia-CAI, arată că acțiunea nu este admisibilă decât în măsura în care reclamanta urmărește, prin introducerea acesteia, să obțină salvgardarea drepturilor sale procedurale, având în vedere calitatea sa de autor al plângerii și de concurentă a „societăților angajate în procesul de vânzare a activelor [grupului] Alitalia”. În schimb, Comisia consideră că, în măsura în care reclamanta pune în discuție temeinicia celei de a doua decizii atacate, chiar dacă s-ar presupune că aceasta poate fi considerată „parte în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, acest fapt nu poate fi suficient pentru a declara acțiunea admisibilă, cu excepția cazului în care ar demonstra că beneficiază de un statut special, astfel încât poziția sa pe piață a fost afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul acestei decizii, ceea ce nu s-a stabilit în speță.

55

Republica Italiană consideră că acțiunea este inadmisibilă în totalitate, întrucât reclamanta nu a demonstrat că cea de a doua decizie atacată are consecințe directe asupra poziției sale concurențiale.

56

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, deși, potrivit articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 din statutul menționat, intervenienții nu au calitatea procesuală necesară pentru a prezenta concluzii care nu susțin concluziile invocate de partea în favoarea căreia intervin, în ceea ce privește o cauză de inadmisibilitate de ordine publică, trebuie să se analizeze din oficiu admisibilitatea acțiunii, în temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C-313/90, Rec., p. I-1125, punctele 21-24).

57

În conformitate cu articolul 230 al patrulea paragraf CE, o persoană fizică sau juridică nu poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane decât dacă respectiva decizie o privește în mod direct și individual.

58

Potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează similar modului în care ar fi individualizat destinatarul (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197, 223, Hotărârea Curții din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C-198/91, Rec., p. I-2487, punctul 20, și Hotărârea Curții din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C-225/91, Rec., p. I-3203, punctul 14).

59

Trebuie amintit de la bun început că articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 instituie o fază preliminară de examinare a măsurilor de ajutor notificate, al cărei scop este de a permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața comună. La finalul acestei faze, Comisia constată că această măsură fie nu constituie un ajutor, fie intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE. În această ultimă ipoteză, este posibil să nu existe îndoieli privind compatibilitatea măsurii respective cu piața comună sau, dimpotrivă, să existe (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 43).

60

Dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că, în măsura în care intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE, nu există îndoieli privind compatibilitatea măsurii notificate cu piața comună, aceasta adoptă o decizie de a nu ridica obiecții, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 44).

61

În cazul în care Comisia adoptă o decizie de a nu ridica obiecții, aceasta nu numai că declară măsura compatibilă cu piața comună, ci și refuză în mod implicit să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 45).

62

Dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea măsurii notificate cu piața comună, aceasta este obligată să adopte, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999, o decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat. Potrivit acestei din urmă dispoziții, printr-o astfel de decizie se solicită statului membru în cauză și celorlalte părți interesate să își prezinte observațiile într-un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 46).

63

Legalitatea unei decizii de a nu ridica obiecții, întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, depinde de aspectul dacă există îndoieli privind compatibilitatea ajutorului cu piața comună. Întrucât astfel de îndoieli trebuie să determine inițierea procedurii oficiale de investigare la care pot participa părțile interesate menționate la articolul 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se considere că orice parte interesată în sensul acestei din urmă dispoziții este direct și individual vizată de o asemenea decizie. Astfel, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea să conteste decizia de a nu ridica obiecții în fața instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 47).

64

Prin urmare, calitatea specifică de parte interesată în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, legată de obiectul specific al acțiunii, este suficientă pentru a individualiza, potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, reclamantul care contestă o decizie de a nu ridica obiecții (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 48).

65

Potrivit articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, parte interesată înseamnă, printre altele, orice persoană, întreprindere sau asociere de întreprinderi ale cărei interese pot fi afectate prin acordarea unui ajutor, și anume, în special, întreprinderile concurente ale beneficiarului acestui ajutor. Cu alte cuvinte, este vorba despre un număr nedeterminat de destinatari (a se vedea Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 63 și jurisprudența citată).

66

În cazul în care un reclamant solicită anularea unei decizii de a nu ridica obiecții, acesta pune în discuție, în esență, faptul că decizia luată de Comisie cu privire la ajutorul în cauză a fost adoptată fără ca această instituție să inițieze procedura oficială de investigare, încălcând astfel drepturile sale procedurale. Pentru ca cererea sa de anulare să fie admisă, reclamantul poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispune Comisia, în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să suscite îndoieli cu privire la compatibilitatea acesteia cu piața comună. Cu toate acestea, utilizarea unor astfel de argumente nu poate avea drept consecință transformarea obiectului acțiunii și nici modificarea condițiilor de admisibilitate ale acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 9 iulie 2009, 3F/Comisia, C-319/07 P, Rep., p. I-5963, punctul 35). Dimpotrivă, existența unor îndoieli cu privire la această compatibilitate este tocmai proba care trebuie adusă pentru a demonstra obligația pe care o avea Comisia de a iniția procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, precum și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 46 de mai sus, punctul 59).

67

În lumina acestor considerații, trebuie să se verifice dacă reclamanta are calitatea procesuală necesară pentru a introduce o acțiune în anulare împotriva celei de a doua decizii atacate.

68

În speță, trebuie arătat că cea de a doua decizie atacată este o decizie adoptată ca urmare a fazei preliminare de examinare, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999, prin care Comisia a constatat că măsura notificată nu intra în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE și nu constituia, așadar, un ajutor. De asemenea, trebuie să se constate că, prin această decizie, Comisia a refuzat implicit să inițieze procedura oficială de investigare. Astfel, în lumina jurisprudenței citate la punctele 61-64 și 66 de mai sus, în ceea ce privește o decizie adoptată în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, prin care Comisia a decis să nu ridice obiecții, trebuie să se considere că orice parte interesată este direct și individual vizată de o decizie de constatare a inexistenței ajutorului ca urmare a fazei preliminare de examinare. Astfel, chiar dacă o asemenea decizie a fost adoptată în temeiul alineatului (2) al articolului 4, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea să conteste decizia de constatare a inexistenței ajutorului ca urmare a fazei preliminare de examinare. În plus, în ceea ce privește deciziile care conduc la neinițierea procedurii oficiale de investigare, calitatea procesuală necesară pentru introducerea unei acțiuni în anulare nu poate depinde de temeiul juridic al adoptării acestei decizii.

69

În consecință, este necesar să se verifice dacă reclamanta a stabilit corespunzător cerințelor legale faptul că, în speță, are calitatea de parte interesată.

70

În această privință, reclamanta arată că este prezentă în 22 de aeroporturi italiene și că activitățile sale se suprapun cu cele desfășurate de Alitalia-CAI pe 29 de „rute interne sau internaționale”, precum Roma-Veneția și Roma-Madrid. În plus, în pofida faptului că nu operează de pe aceleași aeroporturi, reclamanta precizează că propune zboruri de la și către aceleași orașe ca și Alitalia-CAI. Aceasta susține, pe de altă parte, că, în calitate de concurentă a Alitalia și a CAI, interesele sale ar fi afectate de transferul de active ale grupului Alitalia către CAI, întrucât transferul în discuție a permis CAI reluarea activității Alitalia de transport aerian de pasageri în condiții extrem de favorabile, evitând în același timp retragerea Alitalia de pe piață.

71

Or, asemenea elemente nu sunt contestate de Comisie și demonstrează corespunzător cerințelor legale existența unui raport de concurență cu Alitalia pe piața italiană și internațională de transport aerian de pasageri.

72

În plus, argumentul intervenientelor potrivit căruia, având în vedere că reclamanta este o companie aeriană low-cost, ar fi dificil să se considere că se găsește într-o poziție singulară astfel încât să preia rutele efectuate de o companie aeriană tradițională precum Alitalia nu poate readuce în discuție faptul că părțile sunt concurente pe piața italiană și internațională de transport aerian de pasageri. Astfel, reiese din jurisprudență că, în vederea examinării admisibilității, este suficient să se constate că reclamanta este o concurentă a beneficiarului măsurilor de stat denunțate, în măsura în care aceste două întreprinderi furnizează, direct sau indirect, servicii regulate de transport aerian de pasageri dinspre sau către aeroporturi italiene, în special aeroporturi regionale (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 10 mai 2006, Air One/Comisia, T-395/04, Rec., p. II-1343, punctul 38).

73

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că reclamanta este o parte interesată în calitate de întreprindere concurentă a beneficiarului pretinsului ajutor de stat – indiferent dacă respectivul beneficiar este Alitalia sau CAI, cum susține reclamanta – ale cărei interese ar putea fi afectate de acordarea acestui ajutor. Această calitate specifică de parte interesată legată de obiectul specific al acțiunii, astfel cum este descris la punctul 68 de mai sus, este suficientă pentru a o individualiza, conform jurisprudenței citate la punctul 64 de mai sus. În consecință, prezenta acțiune este admisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva celei de a doua decizii atacate, fără a fi necesar să se examineze argumentele reclamantei referitoare la afectarea substanțială a poziției sale concurențiale prin măsura notificată.

74

În ceea ce privește obiectul controlului pe care Tribunalul trebuie să îl efectueze, trebuie precizat că, în cazul în care urmărește protejarea drepturilor procedurale care îi sunt conferite prin articolul 88 alineatul (2) CE, reclamantul poate invoca oricare dintre motivele enumerate la articolul 230 al doilea paragraf CE, în măsura în care acestea urmăresc anularea deciziei atacate și, în cele din urmă, inițierea de către Comisie a procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE. În schimb, în acest stadiu al procedurii de examinare a unui ajutor de către Comisie, nu este de competența Tribunalului să se pronunțe cu privire la existența unui ajutor sau cu privire la compatibilitatea acestuia cu piața comună (Hotărârea Tribunalului din 10 februarie 2009, Deutsche Post și DHL International/Comisia, T-388/03, Rep., p. II-199, punctul 66).

75

Or, potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de ajutor de stat, astfel cum a fost definită în tratat, are caracter juridic și trebuie interpretată pe baza unor elemente obiective. Din acest motiv, instanța Uniunii, în principiu și ținând seama atât de elementele concrete ale litigiului cu care este sesizată, cât și de caracterul tehnic sau complex al aprecierilor efectuate de Comisie, trebuie să exercite un control deplin în ceea ce privește chestiunea dacă o măsură intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE (Hotărârea Curții din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C-487/06 P, Rep., p. I-10515, punctul 111).

76

Aceasta cu atât mai mult cu cât rezultă dintr-o jurisprudență constantă că, în cazul în care Comisia nu poate dobândi convingerea, în urma unei prime examinări în cadrul procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE, că măsura de stat în discuție fie nu constituie un „ajutor” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, fie, dacă este calificată drept ajutor, este compatibilă cu tratatul sau în cazul în care această procedură nu i-a permis să înlăture toate dificultățile ridicate de aprecierea compatibilității măsurii respective, această instituție are obligația de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, „fără a dispune în această privință de o marjă de apreciere”. Această obligație este, de altfel, confirmată în mod expres de dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (4) și ale articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 75 de mai sus, punctul 113).

77

Trebuie amintit de asemenea în această privință că, potrivit jurisprudenței, noțiunea de dificultăți serioase prezintă un caracter obiectiv. Existența unor astfel de dificultăți trebuie să fie căutată atât în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, cât și în conținutul acestuia, în mod obiectiv, prin efectuarea unei analize a motivelor deciziei în raport cu elementele de care dispunea Comisia atunci când s-a pronunțat cu privire la compatibilitatea cu piața comună a ajutoarelor în litigiu (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2001, Prayon-Rupel/Comisia, T-73/98, Rec., p. II-867, punctul 47; a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1995, SIDE/Comisia, T-49/93, Rec., p. II-2501, punctul 60). Sarcina probei cu privire la existența unor dificultăți serioase revine reclamantului, care poate face această probă pe baza unei serii de indicii concordante, referitoare, pe de o parte, la împrejurările și la durata fazei preliminare de examinare și, pe de altă parte, la conținutul deciziei atacate (Hotărârea Tribunalului din 3 martie 2010, Bundesverband deutscher Banken/Comisia, T-36/06, Rep., p. II-537, punctul 127).

78

Deși nu dispune de o putere discreționară în ceea ce privește decizia de a iniția procedura oficială de investigare, atunci când constată existența unor astfel de dificultăți, Comisia beneficiază totuși de o anumită marjă de apreciere în cercetarea și în examinarea împrejurărilor cazului pentru a stabili dacă acestea ridică dificultăți serioase. În conformitate cu finalitatea articolului 88 alineatul (3) CE și cu obligația de bună administrare care îi revine, Comisia poate, printre altele, să inițieze un dialog cu statul care a efectuat notificarea sau cu terți pentru a depăși, în cursul fazei preliminare de examinare, eventualele dificultăți întâmpinate (Hotărârile Prayon-Rupel/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 45, și Bundesverband deutscher Banken/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 126). Or, această facultate presupune că Comisia poate să își adapteze poziția în funcție de rezultatele dialogului inițiat, fără ca această adaptare să trebuiască să fie interpretată, a priori, în sensul că stabilește existența unor dificultăți serioase (Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2006, Asociación de Estaciones de Servicio de Madrid și Federación Catalana de Estaciones de Servicio/Comisia, T-95/03, Rec., p. II-4739, punctul 139).

79

De asemenea, potrivit jurisprudenței, caracterul insuficient sau incomplet al examinării efectuate de Comisie în faza preliminară de examinare constituie un indiciu al existenței unor dificultăți serioase (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 septembrie 2010, British Aggregates și alții/Comisia, T-359/04, Rep., p. II-4227, punctul 57 și jurisprudența citată).

80

În speță, întrucât cea de a doua decizie atacată a fost adoptată fără inițierea fazei procedurii oficiale de investigare, Comisia nu putea adopta în mod legal decizia respectivă decât dacă examinarea preliminară nu ridica nicio dificultate serioasă. Prin urmare, dacă ar exista astfel de dificultăți, decizia respectivă ar putea fi anulată pentru acest simplu motiv, din cauza omiterii examinării contradictorii și aprofundate prevăzute de Tratatul CE, chiar dacă nu s-ar demonstra că aprecierile efectuate de Comisie cu privire la fond sunt eronate în drept sau în fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates și alții/Comisia, punctul 79 de mai sus, punctul 58).

81

Prin urmare, se impune examinarea tuturor motivelor formulate de reclamantă prin care se urmărește anularea celei a doua decizii atacate în scopul de a aprecia, în special, dacă acestea permit identificarea unor dificultăți serioase în prezența cărora Comisia ar fi fost obligată să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 ianuarie 2004, Thermenhotel Stoiser Franz și alții/Comisia, T-158/99, Rec., p. II-1, punctul 91, și Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2007, Fachvereinigung Mineralfaserindustrie/Comisia, T-375/03, nepublicată în Repertoriu, punctele 67 și 77).

82

Reclamanta invocă șapte motive în susținerea acțiunii sale, în măsura în care vizează anularea celei de a doua decizii atacate.

83

Primul motiv se întemeiază pe neinițierea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, în pofida pretinselor dificultăți serioase întâmpinate de Comisie. Trebuie arătat, în plus, că, în cadrul primului motiv, reclamanta citează zece erori care ar afecta analiza realizată de Comisie. Reclamanta arată că această listă – pe care o califică drept „neexhaustivă” – de lacune sau de carențe care viciază cea de a doua decizie atacată demonstrează că întinderea și complexitatea examinării efectuate de Comisie justifica inițierea unei proceduri oficiale de investigare. Întrucât pretinsele erori sau lacune se raportează la celelalte motive invocate în prezenta acțiune, se impune analizarea acestora în cadrul aprecierii respectivelor motive.

84

Cel de al doilea motiv se întemeiază pe lipsa de competență a Comisiei în ceea ce privește adoptarea unei decizii condiționate de constatare a inexistenței unui ajutor în urma efectuării unei simple examinări preliminare. În cadrul acestui motiv, reclamanta invocă de asemenea anumite argumente care nu au legătură cu competența Comisiei de a adopta cea de a doua decizie atacată, dar care merită o apreciere pe fond, și anume caracterul pretins irealist al angajamentelor asumate de Republica Italiană, potrivit cărora vânzarea activelor grupului Alitalia s-ar face la prețul pieței.

85

Cel de al treilea motiv, împărțit în trei aspecte, este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere constând în pretinsa omisiune a Comisiei de a examina toate caracteristicile pertinente ale măsurilor în litigiu în contextul lor, precum și în încălcarea obligației de motivare de către Comisie, având în vedere lipsa de justificare a acestei omisiuni.

86

Cel de al patrulea motiv, împărțit în două aspecte, este întemeiat pe o eroare de drept, întrucât Comisia ar fi ignorat celelalte opțiuni care existau în afară de vânzarea activelor grupului Alitalia, precum și pe încălcarea obligației de motivare de către Comisie, având în vedere lipsa de justificare a acestei omisiuni.

87

Cel de al cincilea motiv, împărțit în cinci aspecte, este întemeiat pe neaplicarea criteriului investitorului privat care operează în condițiile normale ale unei economii de piață la vânzarea de active.

88

Cel de al șaselea motiv este întemeiat pe o eroare de identificare a părții care trebuie să ramburseze ajutorul.

89

Cel de al șaptelea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește, în special, aspectele lacunare ale examinării efectuate de Comisie invocate de reclamantă în cadrul celui de al treilea și al celui de al patrulea motiv, și anume, pe de o parte, lipsa analizei tuturor caracteristicilor măsurilor în contextul lor și, pe de altă parte, lipsa examinării altor opțiuni în afară de vânzarea de active.

90

În vederea examinării motivelor prezentate mai sus, trebuie să se opereze o distincție între acestea prin clasarea lor în trei categorii, după cum urmăresc să se constate lipsa de competență a Comisiei în ceea ce privește adoptarea celei de a doua decizii atacate, încălcarea obligației de a iniția procedura oficială de investigare de către Comisie sau încălcarea obligației de motivare.

91

Prin urmare, trebuie să se analizeze, mai întâi, cel de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa de competență a Comisiei în ceea ce privește adoptarea celei de a doua decizii atacate, ulterior, în mod succesiv, motivele întemeiate pe încălcarea obligației de inițiere a procedurii oficiale de investigare – și anume primele două aspecte ale celui de al treilea motiv, primul aspect al celui de al patrulea motiv, cel de al cincilea motiv, cel de al șaselea motiv, primul motiv, precum și argumentele invocate în cadrul celui de al doilea motiv cu privire la caracterul nerealist al angajamentelor asumate de autoritățile italiene – și, în sfârșit, motivele întemeiate pe încălcarea obligației de motivare – și anume cel de al șaptelea motiv, al doilea și al treilea aspect ale celui de al treilea motiv și al doilea aspect al celui de al patrulea motiv.

92

Reclamanta pune în discuție temeiul adoptării celei de a doua decizii atacate, și anume articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999, care nu ar permite Comisiei să adopte o decizie „condiționată” de constatare a inexistenței unui ajutor ca urmare a unei simple investigații preliminare, ci numai ca urmare a unei proceduri oficiale de investigare, în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999, în legătură cu constatarea compatibilității ajutorului cu piața comună. Reclamanta arată, în plus, că, având în vedere dispozitivul celei de a doua decizii atacate, constatarea inexistenței unui ajutor depinde de un eveniment incert, și anume respectarea anumitor angajamente referitoare la comportamentul autorităților italiene care ar fi asemănătoare cu condițiile care decurg din deciziile adoptate de Comisie în temeiul articolului 7 alineatul (4) din regulamentul menționat. În sfârșit, aceasta afirmă că, potrivit jurisprudenței, lipsa de competență a instituției care a adoptat actul atacat reprezintă un motiv de anulare de ordine publică care trebuie să fie invocat din oficiu de instanța Uniunii.

93

Trebuie amintit, mai întâi, că la finalul fazei preliminare de examinare și conform articolului 4 alineatele (2)-(4) din Regulamentul nr. 659/1999, Comisia poate lua trei tipuri de decizii. Aceasta poate fie să constate că măsura notificată nu constituie un ajutor, fie să constate că măsura, deși constituie ajutor, nu ridică îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu piața comună (decizie denumită „decizie de a nu ridica obiecții”), fie să constate că ridică îndoieli și să decidă inițierea procedurii oficiale de investigare. Trebuie arătat, în continuare, că, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, Comisia poate adopta o decizie pozitivă (constatând, dacă este cazul în urma modificărilor efectuate de statul membru în cauză, că o măsură este compatibilă cu piața comună) și poate impune în această decizie pozitivă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească măsura respectivă pentru a fi considerată compatibilă cu piața comună și obligații pentru a permite monitorizarea respectării acestei decizii, conform articolului 7 alineatul (4) din același regulament.

94

Astfel, trebuie arătat că, spre deosebire de deciziile luate la finalul fazei preliminare de examinare, precum cea de a doua decizie atacată, articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 vizează deciziile pozitive, prin care Comisia constată existența unui ajutor, în temeiul articolului 87 alineatul (1) CE, pe care îl declară ulterior compatibil cu piața comună. Această dispoziție nu este aplicabilă în speță, întrucât Comisia a concluzionat că măsura notificată, având în vedere angajamentele asumate de Republica Italiană, nu constituie un ajutor de stat și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE.

95

În consecință, cea de a doua decizie atacată nu poate fi calificată drept decizie condiționată, în sensul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999, care impune condiții sau obligații statului membru, nici drept decizie care impune modificări ale proiectului notificat, ci, astfel cum a susținut Comisia, drept decizie care ia în considerare angajamentele referitoare la comportamentul statului asumate voluntar de acesta în cursul fazei de notificare a măsurii în litigiu în vederea clarificării anumitor aspecte. În consecință, aceste angajamente fac parte integrantă din măsura notificată, ceea ce reiese de altfel din dispozitivul celei de a doua decizii atacate.

96

În consecință, spre deosebire de ceea ce susține reclamanta, Comisia are competența de a adopta, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 659/1999, o decizie precum cea de a doua decizie atacată, prin care constată inexistența ajutorului de stat, luând act în același timp de angajamentele asumate de statul membru.

97

Prin urmare, cel de al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

98

În ceea ce privește această categorie de motive, este necesar să se determine, în speță, în raport cu criticile formulate în cadrul fiecăruia dintre motive, dacă examinarea efectuată de Comisie era de natură să înlăture prezența unor dificultăți serioase, astfel încât să legitimeze decizia de a nu iniția procedura oficială de investigare. În această privință, trebuie să se analizeze, succesiv, criticile formulate în cadrul celui de al treilea motiv, cele formulate în cadrul celui de al patrulea motiv, cele formulate în cadrul celui de al cincilea motiv, cele formulate în cadrul celui de al șaselea motiv și, în ultimul rând, cele formulate în cadrul primului motiv, în contextul căruia vor fi examinate și argumentele reclamantei invocate în cadrul celui al doilea motiv, care nu se referă la competență, ci la caracterul pretins nerealist al angajamentelor asumate de autoritățile italiene.

99

Cel de al treilea motiv este împărțit în trei aspecte. Primul și al doilea aspect sunt întemeiate pe o eroare vădită de apreciere, ca urmare a lipsei examinării întregii proceduri de administrare extraordinară și a circumstanțelor adoptării amendamentelor aduse de Comisie respectivei proceduri. Cel de al treilea aspect este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare a Comisiei prin faptul că nu a justificat respectiva lipsă a examinării.

100

Criticile formulate în cadrul primelor două aspecte ale celui de al treilea motiv trebuie analizate împreună.

101

În cadrul primului aspect, reclamanta arată că, prin faptul că nu a analizat dacă procedura de administrare extraordinară, care derogă de la normele de drept comun în materie de faliment, a condus ea însăși la acordarea unui ajutor, ci s-a limitat să examineze anumite modificări ale procedurii introduse prin Decretul-lege nr. 134, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere. În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a decis să nu examineze circumstanțele adoptării amendamentelor aduse procedurii de administrare extraordinară și, în special, măsurilor care permit sustragerea Alitalia și a CAI de la contribuțiile referitoare la șomaj și la securitate socială care, în opinia reclamantei, făceau parte integrantă din planul de vânzare a activelor grupului Alitalia și reprezentau o condiție pusă de sindicate și de CAI în schimbul acordului lor la acest plan.

102

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, în ceea ce privește examinarea efectuată de Comisie în faza de examinare preliminară, că aceasta este ținută să examineze toate elementele de fapt și de drept pe care persoanele, întreprinderile sau asocierile ale căror interese sunt eventual afectate de acordarea ajutorului i le-au adus la cunoștință (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C-367/95 P, Rec., p. I-1719, punctul 51). Prin urmare, această instituție trebuie să efectueze aprecierea în cadrul examinării preliminare instituite la articolul 88 alineatul (3) din tratat în lumina atât a informațiilor notificate de statul în cauză, cât și a celor furnizate de eventuali autori ai plângerilor (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 3 mai 2001, Portugalia/Comisia, C-204/97, Rec., p. I-3175, punctul 35).

103

Trebuie amintit de asemenea că legalitatea unei decizii în materie de ajutoare de stat trebuie apreciată de instanța Uniunii în funcție de informațiile de care Comisia putea dispune la momentul adoptării acesteia (Hotărârea Curții din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C-390/06, Rep., p. I-2577, punctul 54, și Hotărârea Curții din 2 septembrie 2010, Comisia/Scott, C-290/07 P, Rep., p. I-7763, punctul 91).

104

În plus, trebuie amintit că Comisia nu are obligația de a examina din oficiu și pe bază de supoziții care sunt elementele care ar fi putut să îi fie prezentate în cursul procedurii administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 102 de mai sus, punctul 60).

105

În ceea ce privește criticile formulate în cadrul primului aspect, trebuie să se constate că, astfel cum s-a arătat la punctele 33 și 34 de mai sus, Comisia, pe de o parte, a examinat cadrul legislativ al procedurii de administrare extraordinară și rolul diferiților actori pe care se baza această procedură și, pe de altă parte, a evaluat măsura de vânzare de active prin intermediul invitației de exprimare a interesului și al unei proceduri de atribuire directă în raport cu regimul derogatoriu de la dreptul comun instituit prin Decretul-lege nr. 134.

106

Astfel, reiese, mai întâi, din considerentul (39) al celei de a doua decizii atacate că Comisia a verificat dacă expertiza efectuată conform Decretului-lege nr. 134 era independentă, având în vedere fragmentarea acționariatului instituției căreia i-a fost încredințată între mai multe instituții financiare (cele care dețin majoritatea capitalului fiind instituții străine), astfel încât niciunul dintre acționari să nu dețină un procentaj suficient pentru a influența decizia referitoare la evaluare.

107

În plus, chiar dacă cea de a doua decizie atacată nu cuprinde referiri la detaliile verificării conformității prețului de vânzare a activelor cu prețul pieței efectuate de expertul independent, aceasta conține totuși elemente care permit să se concluzioneze că vânzarea trebuia să aibă loc la prețul pieței. De asemenea, trebuie arătat că autoritățile italiene au asumat anumite angajamente pentru a încadra acțiunea diferiților actori implicați în procedura de vânzare de active, angajamente de care Comisia a luat act în cea de a doua decizie atacată pentru a se asigura că evaluarea ofertei nu conduce la stabilirea unui preț inferior prețului pieței.

108

În plus, simplul fapt că, la momentul adoptării celei de a doua decizii atacate, Comisia nu dispunea de rapoarte ale unor experți nu poate fi suficient, în sine, pentru a stabili că aceasta nu a efectuat o examinare completă sau suficientă în ceea ce privește procedura de administrare extraordinară, cu atât mai mult cu cât aceste rapoarte nu erau susceptibile să îi fie transmise. În speță, aceste rapoarte au fost transmise la 5 și la 7 noiembrie 2008 comisarului extraordinar, care trebuia să predea raportul său final mandatarului responsabil de controlul operațiunii. Acesta din urmă era, în plus, ținut să verifice, între altele, aprecierile efectuate de experții independenți.

109

În sfârșit, reiese din considerentul (62) al celei de a doua decizii atacate că oferta CAI transmisă de autoritățile italiene la 3 noiembrie 2008, care a făcut obiectul unei analize în considerentele (58)-(69) ale deciziei menționate, se afla la dispoziția Comisiei. Or, Comisia s-a pronunțat exclusiv cu privire la caracterul independent al evaluării ofertei CAI de către expertul independent, iar nu cu privire la rezultatele evaluării respective. Aceste rezultate trebuiau să fie transmise comisarului extraordinar căruia îi revenea sarcina de a lua o decizie finală în ceea ce privește cesiunea de active. Reiese de asemenea din cea de a doua decizie atacată că, în orice caz, concluziile respectivelor rapoarte referitoare la oferta CAI trebuiau să fie confirmate de un mandatar responsabil de controlul operațiunii de vânzare de active, care trebuia să fie numit de autoritățile italiene pentru a controla respectarea angajamentelor asumate de acestea din urmă și, în special, a angajamentului potrivit căruia vânzarea activelor urma să aibă loc la prețul pieței. În sfârșit, mandatarul menționat trebuia să adreseze Comisiei rapoarte periodice detaliate referitoare la respectarea procesului notificat și la respectarea angajamentelor de către Republica Italiană, precum și, la două săptămâni după numirea sa, un raport exhaustiv cu privire la conformitatea ofertei CAI cu prețul pieței. Potrivit considerentului (157) al acestei decizii, în ipoteza în care autoritățile italiene nu ar respecta termenii deciziei menționate, Comisia își rezerva dreptul de a iniția procedura oficială de investigare, în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE.

110

Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește procedura de administrare extraordinară, nu se poate reproșa, prin urmare, Comisiei că a efectuat o examinare insuficientă sau incompletă în faza preliminară de examinare cu privire la normele care derogă de la dreptul comun în materie de faliment.

111

În ceea ce privește criticile formulate în cadrul celui de al doilea aspect, trebuie arătat, în primul rând, în ceea ce privește reducerile de contribuții sociale și celelalte avantaje care se pretinde că au fost acordate CAI de legislația italiană, în materie de șomaj și de securitate socială, că, astfel cum reiese din considerentul (73) al celei de a doua decizii atacate, autoritățile italiene au confirmat Comisiei că personalul Alitalia nu beneficia de niciun drept de recrutare de către CAI, care era liberă să cumpere activele cu sau fără personalul care le era asociat, potrivit considerentului (119) al deciziei menționate. Astfel, este dificil de conceput în ce mod ar fi fost facilitată sarcina CAI de finanțare a prestațiilor de șomaj acordate angajaților concediați ai Alitalia, precum cele prevăzute de Decretul-lege nr. 134.

112

Pe de altă parte, reiese din considerentele (68) și (120) ale celei de a doua decizii atacate că, dacă CAI ar trebui să recruteze personalul indispensabil activității sale operaționale, având în vedere competențele necesare exploatării activelor dobândite, această recrutare ar interveni potrivit noilor condiții stabilite în totalitate de CAI.

113

În al doilea rând, afirmația reclamantei, potrivit căreia Comisia trebuia să examineze măsurile introduse prin Decretul-lege nr. 134, deoarece ar fi făcut parte integrantă din planul de vânzare a activelor grupului Alitalia și ar fi fost o condiție pusă de sindicate și de CAI în schimbul acordului lor la plan, nu poate fi primită, în raport cu considerentele (73) și (74) ale celei de a doua decizii atacate. Astfel, reiese din considerentele menționate că autoritățile italiene au precizat Comisiei că personalul Alitalia ar beneficia de măsurile de asigurare de șomaj prevăzute de legislația națională în vigoare și că Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO L 82, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 20) nu era aplicabilă în speță, întrucât procedura de vânzare a activelor grupului Alitalia nu implica transferul unei entități economice care își menține propria identitate. Pe de altă parte, autoritățile italiene au arătat Comisiei că, în orice caz, dispozițiile referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor nu ar fi aplicabile în cadrul unei proceduri de lichidare completă a grupului Alitalia.

114

În sfârșit, trebuie amintit că, deși negocierile cu sindicatele și cu CAI nu se încheiaseră la momentul prezentării primei oferte preliminare a acesteia din urmă, CAI și-a reiterat oferta la 25 septembrie 2008, în aceleași condiții (a se vedea punctele 15, 17 și 20 de mai sus). Astfel, nimic nu indică faptul că oferta finală a CAI ar fi ținut seama de revendicările organizațiilor sindicale și că, prin urmare, măsurile sociale denunțate de reclamantă ar fi făcut parte integrantă din planul de achiziționare a activelor grupului Alitalia.

115

În consecință, în ceea ce privește circumstanțele adoptării amendamentelor la procedura de administrare extraordinară, nu se poate reproșa Comisiei că a efectuat o examinare insuficientă sau incompletă în faza preliminară de examinare cu privire la reducerile de contribuții sociale și celelalte avantaje despre care se pretinde că au fost acordate CAI de legislația italiană, având în vedere că aceste măsuri nu erau pertinente în ceea ce privește aspectul dacă un avantaj a putut fi acordat cumpărătorului activelor grupului Alitalia.

116

În consecință, întrucât criticile formulate în cadrul primului și al celui de al doilea aspect ale prezentului motiv nu permit să se demonstreze că Comisia a efectuat o examinare incompletă sau insuficientă în cursul procedurii preliminare de examinare, trebuie să se considere că reclamanta nu a prezentat niciun indiciu referitor la existența unor dificultăți serioase în această privință. Prin urmare, se impune înlăturarea criticilor menționate ca nefondate.

117

În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare a Comisiei constând în faptul că aceasta nu a justificat insuficiența examinării în faza preliminară de examinare, invocată în cadrul celui de al treilea aspect al acestui motiv, această critică va fi examinată în cadrul celui de al șaptelea motiv.

118

Cel de al patrulea motiv este împărțit în două aspecte, întemeiate, primul, pe o eroare vădită de apreciere a Comisiei constând în faptul că aceasta nu a analizat dacă existau alte opțiuni în afară de vânzarea de active și, al doilea, pe încălcarea obligației de motivare a Comisiei, întrucât aceasta nu a justificat lipsa examinării menționate.

119

În cadrul primului aspect, reclamanta susține că, potrivit jurisprudenței și propriei practici, Comisia trebuia să examineze în lumina criteriului investitorului privat care operează în condițiile normale ale unei economii de piață celelalte opțiuni în afară de vânzarea activelor, cum ar fi lichidarea judiciară sau injectarea de noi capitaluri însoțită de o restructurare a Alitalia sau de o vânzare de active, pentru a determina dacă, în circumstanțe similare, un astfel de investitor privat ar fi procedat la o vânzare de active de acest tip sau dacă ar fi ales alte opțiuni. Prin faptul că a concluzionat că era suficient, pentru a constata că procedura de administrare extraordinară nu conducea la acordarea unui ajutor de stat în favoarea cumpărătorilor Alitalia, ca vânzarea să se facă la prețul pieței fără a examina celelalte opțiuni în afară de vânzarea de active, Comisia ar fi efectuat o examinare insuficientă și incompletă și ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere.

120

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că, în ciuda faptului că cea de a doua decizie atacată nu cuprinde nicio referință expresă la principiul investitorului privat, Comisia a aplicat, în speță, acest principiu concluzionând că vânzarea de active a avut loc la prețul pieței. În plus, Comisia a subliniat, în mai multe rânduri, că vânzarea respectivă trebuia să aibă ca obiectiv maximizarea valorii activelor, în interesul creditorilor Alitalia, ceea ce demonstrează că a fost preocupată să se asigure că comportamentul autorităților publice este ghidat de perspectivele de rentabilitate pe termen lung. În plus, concluzia Comisiei din considerentul (126) al deciziei menționate, potrivit căreia procedura notificată nu conducea la impunerea unor obligații de putere publică cumpărătorilor de active susceptibile să readucă în discuție obiectivul vânzării la prețul pieței, demonstrează că, în esență, Comisia a luat în considerare comportamentul investitorului privat în vederea aprecierii comportamentului autorităților italiene și pentru a se asigura că acestea din urmă nu urmăresc obiective de politică economică incompatibile cu piața comună.

121

Potrivit celor prezentate în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv (a se vedea punctele 107-110 de mai sus), Comisia a ajuns la convingerea că vânzarea de active urma să se desfășoare la prețul pieței. În consecință, contrar afirmațiilor reclamantei, Comisia nu era obligată să examineze alte opțiuni în afară de procedura aleasă de autoritățile italiene.

122

În plus, întrucât CAI, în cadrul ofertei sale, propunea achiziționarea unor grupuri de active, iar activitatea de transport aerian de pasageri cuprindea sloturi orare ale Alitalia corespunzătoare și necesare funcționării sale, compararea veniturilor generate de o asemenea vânzare cu cele generate eventual de o vânzare separată de active sau de sloturi orare ale Alitalia nu era pertinentă în speță.

123

Având în vedere cele de mai sus, nu se poate reproșa Comisiei că a efectuat o examinare insuficientă sau incompletă în faza preliminară de examinare în ceea ce privește existența altor opțiuni în afară de vânzarea de active, întrucât reclamanta nu a adus niciun indiciu referitor la existența unor dificultăți serioase în această privință. Rezultă că se impune înlăturarea criticilor formulate în cadrul primului aspect ca nefondate.

124

În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta susține că, prin faptul că nu a examinat alte opțiuni în afară de vânzarea de active și nu a prezentat niciun motiv pentru această pretinsă omisiune, Comisia ar fi încălcat obligația de motivare care îi revine. Se impune analizarea acestui aspect în cadrul celui de al șaptelea motiv.

125

Cel de al cincilea motiv se împarte în cinci aspecte, întemeiate, primul, pe lipsa examinării condiției privind continuitatea serviciului și pe încălcarea obligației de motivare în această privință, al doilea, pe lipsa examinării condiției implicite privind naționalitatea cumpărătorului și pe încălcarea obligației de motivare în această privință, al treilea, pe neluarea în considerare a unor indicii care demonstrează imposibilitatea de a atinge prețul pieței și pe încălcarea obligației de motivare în această privință, al patrulea, pe neluarea în considerare a unor elemente care stabilesc existența unui ajutor de stat și, al cincilea, pe lipsa unor indicații cu privire la baza adecvată de evaluare a prețului pieței.

126

Trebuie analizate, mai întâi, împreună, criticile formulate în cadrul primului și al celui de al cincilea aspect, ulterior cele formulate în cadrul celui de al doilea aspect și, în sfârșit, cele formulate în cadrul celui de al treilea și al celui de al patrulea aspect împreună.

127

În cadrul primului aspect, reclamanta susține că Comisia nu a analizat consecințele cerinței privind continuitatea serviciului, introduse prin Decretul-lege nr. 134 și menționate în invitația de exprimare a interesului, care ar fi condus la o obligație de serviciu public al cărei cost ar fi trebuit să fie evaluat potrivit criteriilor consacrate de Hotărârea Curții din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C-280/00, Rec., p. I-7747, denumită în continuare „Hotărârea Altmark”). Reclamanta afirmă că, dacă cerințele puse cu privire la oferte ar fi fost acceptate de Comisie fără a verifica dacă aveau un impact asupra prețului oferit, aceasta ar constitui o carență de natură să dovedească existența unor dificultăți serioase cu care s-ar fi confruntat Comisia. Reclamanta arată, în plus, că lipsa verificării de către Comisie a caracterului serios al riscului de pierdere a sloturilor orare, ca urmare a neutilizării acestora, invocat de autoritățile italiene pentru a justifica cerința de continuitate a serviciului constituie o eroare vădită de apreciere. În sfârșit, lipsa unei justificări a faptului că nu a fost efectuată o astfel de analiză ar constitui o lipsă de motivare a celei de a doua decizii atacate în această privință.

128

În cadrul celui de al cincilea aspect, reclamanta susține că trebuiau stabilite de Comisie criterii detaliate în vederea determinării prețului la care urmau să fie vândute activele grupului Alitalia, cerându-se, cel puțin, ca prețul oferit de CAI să includă, pe de o parte, împrumutul de 300 de milioane de euro acordat Alitalia de Republica Italiană, precum și celelalte forme de ajutor primite de Alitalia și, pe de altă parte, costul respectării obligației de continuitate a serviciului. Faptul că nicio indicație nu a fost furnizată de Comisie cu privire la baza de evaluare a prețului pieței constituie, în opinia reclamantei, o eroare vădită de apreciere care a condus la o subevaluare a prețului activelor grupului Alitalia.

129

Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că problema aplicării greșite de către Comisie a criteriului investitorului privat nu se confundă cu cea a existenței unor dificultăți serioase care impun inițierea procedurii oficiale de investigare. Astfel, scopul examinării existenței unor dificultăți serioase nu este acela de a stabili dacă articolul 87 CE a fost aplicat corect de Comisie, ci acela de a stabili dacă, în ziua în care a adoptat cea de a doua decizie atacată, aceasta dispunea de informații suficient de complete pentru a aprecia dacă măsura în litigiu era compatibilă cu piața comună (a se vedea în acest sens Hotărârea Bundesverband deutscher Banken/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 129).

130

Faptul că aprecierea Comisiei este, în opinia reclamantei, greșită și că aceasta nu a răspuns anumitor critici formulate de reclamantă nu înseamnă că aceasta nu se putea pronunța asupra măsurii în cauză pe baza informațiilor de care dispunea și că, în consecință, trebuia să inițieze procedura oficială de investigare pentru a-și completa examinarea (a se vedea în acest sens Hotărârea Bundesverband deutscher Banken/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 130).

131

În speță, astfel cum susține Comisia, vânzarea activelor grupului Alitalia nu a ridicat nicio problemă legată de noțiunea de obligație de serviciu public, iar criteriul continuității serviciului făcea doar parte dintre criteriile de evaluare a ofertelor. Astfel, nimic din dosar nu indică faptul că cesionarul activității de transport de pasageri aerian ar fi fost responsabil de executarea unor obligații de serviciu public în cadrul procedurii notificate.

132

De asemenea, trebuie să se constate că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, Comisia a exclus, în considerentul (118) al celei de a doua decizii atacate, existența unor obligații de putere publică asociate cu procedura de vânzare de active și, în special, a verificat faptul că asemenea condiții nu au fost impuse cumpărătorilor, astfel cum au pretins autorii plângerilor.

133

În această privință, în ceea ce privește, în special, condițiile de exploatare a activității de transport aerian, reiese din considerentele (123)-(125) ale celei de a doua decizii atacate că, spre deosebire de susținerile reclamantei, Comisia a examinat pertinența condiției privind continuitatea serviciului de transport pe termen mediu în ceea ce privește prețul activelor. Astfel, aceasta a obținut clarificări din partea autorităților italiene potrivit cărora continuitatea, astfel cum este prevăzută în Decretul-lege nr. 134 și în invitația de exprimare a interesului, nu corespundea obligațiilor de serviciu public în sensul dreptului Uniunii Europene.

134

Trebuie arătat, pe de altă parte, că reclamanta nu explică în ce mod necesitatea de a asigura o continuitate a serviciului de transport aerian pe termen mediu, pe care autoritățile italiene ar fi impus-o prin Decretul-lege nr. 134 drept condiție care trebuia îndeplinită de oferte, ar avea drept rezultat scăderea prețului activelor grupului Alitalia sub prețul pieței. Mai mult, contrar susținerilor reclamantei, reiese din considerentele (71) și (102) ale celei de a doua decizii atacate că respectivul criteriu de continuitate a serviciului era un criteriu secundar în raport cu cel privind prețul, în cadrul evaluării ofertelor de către comisarul extraordinar. În plus, astfel cum autoritățile italiene i-au precizat Comisiei, criteriul determinant aplicat de expertul independent ar fi cel privind prețul, având în vedere că atât Decretul-lege nr. 134, cât și invitația de exprimare a interesului prevăd că prețul de vânzare a activelor nu putea fi inferior prețului pieței, astfel cum este determinat de expertul independent. Acest fapt a fost garantat a fortiori prin angajamentul asumat de autoritățile italiene, la care se face referire în considerentele (71) și (72) ale deciziei menționate, ca, în orice caz, evaluarea ofertei să nu conducă la stabilirea unui preț inferior prețului pieței, recurgerea la consultantul financiar permițând comisarului extraordinar să se asigure de acest lucru.

135

Având în vedere cele de mai sus, capacitatea de a asigura o continuitate a serviciului a operatorilor care au prezentat oferte nu i-ar fi putut exonera de obligația primordială de a prezenta o ofertă egală sau superioară prețului pieței, în cazul în care oferta lor nu ar fi fost reținută în alte circumstanțe.

136

În mod analog, argumentul reclamantei potrivit căruia condiția privind continuitatea serviciului în invitația de exprimare a interesului avea ca efect descurajarea potențialilor ofertanți de a participa la această invitație, scăzând astfel prețul pieței, nu poate fi primit. Astfel, după cum reiese din considerentul (53) al celei de a doua decizii atacate, comisarul extraordinar a primit șaizeci de oferte ca răspuns la invitația de exprimare a interesului publicată la 23 septembrie 2008. În plus, potrivit considerentului (45) al deciziei menționate, anumite oferte, și în special cea a CAI, au fost prezentate chiar înainte de publicarea respectivei invitații de exprimare a interesului, ceea ce demonstrează că prezența condiției privind continuitatea serviciului în cuprinsul acestei invitații nu a fost determinantă pentru aceste oferte.

137

În orice caz, faptul că necesitatea asigurării unei continuități a serviciului de transport aerian a fost inserată în invitația de exprimare a interesului printre cerințele pe care trebuiau să le respecte ofertele primite nu implică în mod necesar existența unei obligații de serviciu public în sarcina operatorului a cărui ofertă va fi reținută. Chiar dacă s-ar presupune că o asemenea obligație ar fi fost impusă astfel, nu reiese din cererea introductivă că ar fi fost inclusă o compensație în prețul activelor grupului Alitalia și că aceasta ar fi fost superioară costului net determinat de executarea obligației de serviciu public, astfel încât să se confere un avantaj economic prestatorului în sensul Hotărârii Altmark, punctul 127 de mai sus. În consecință, nu reiese în niciun mod din cele de mai sus că, la evaluarea prețului, Comisia ar fi trebuit să țină seama de criteriile stabilite în hotărârea menționată.

138

Pe de altă parte, trebuie arătat că elementele prezentate de reclamantă în susținerea afirmației sale potrivit căreia Comisia a săvârșit o eroare la evaluarea prețului activelor grupului Alitalia nu erau pertinente în vederea examinării realizate de Comisie. Astfel, atât situația financiară a Alitalia, cât și obiectul și importanța acestor oferte erau diferite.

139

În ceea ce privește prețul menționat în oferta prezentată de Air France-KLM în aprilie 2008 pentru achiziționarea Alitalia, trebuie observat că această ofertă a fost prezentată înainte ca Alitalia să fie declarată insolvabilă și că viza achiziționarea tuturor activelor Alitalia nu printr-o cesiune de active, ci printr-o cesiune de acțiuni. În plus, întrucât această ofertă a fost retrasă, Comisia nu o putea lua în considerare, având în vedere că nu era definitivă. Referitor la oferta CAI, trebuie amintit că aceasta a fost prezentată în cadrul procedurii de administrare extraordinară la care a fost supusă Alitalia în cadrul lichidării sale și că nu viza decât achiziționarea unei părți din activele acesteia. În aceste condiții, argumentul reclamantei potrivit căruia prețul de vânzare oferit de CAI trebuia să includă cuantumul împrumutului nu poate fi primit. Astfel, cuantumul împrumutului nu are niciun efect asupra prețului de vânzare a activelor grupului Alitalia, din care numai o parte a fost cedată CAI, la prețul pieței. În sfârșit, cu privire la oferta prezentată în ianuarie 2009 pentru achiziționarea a 25 % din părțile sociale ale Alitalia-CAI, trebuie să se constate că valoarea totală a companiei menționate crescuse ca urmare a vânzării activelor grupului Alitalia, în special datorită achiziționării de către această companie a unei alte companii aeriene, și că, în orice caz, având în vedere că această ofertă era ulterioară datei adoptării celei de a doua decizii atacate, Comisia nu ar fi putut să o ia în considerare.

140

În sfârșit, reclamanta arată că, dacă Alitalia ar fi încetat să funcționeze în cursul procedurii de faliment, aceasta nu ar fi pierdut, în orice caz, sloturile sale orare, în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 95/93 al Consiliului din 18 ianuarie 1993 privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare (JO L 14, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 204). Astfel, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere și ar fi încălcat obligația de motivare prin faptul că ar fi acceptat fără rezerve riscul ca Alitalia să își piardă sloturile orare ca justificare a necesității asigurării, de către cumpărătorul activelor grupului Alitalia, a continuității serviciului.

141

Trebuie să se constate că din considerentul (125) al celei de a doua decizii atacate, la care face trimitere reclamanta, nu reiese că ar fi fost acceptată de Comisie în mod necondiționat vreo justificare a criteriului de continuitate a serviciului prin riscul de pierdere a sloturilor orare ale Alitalia. Astfel, în considerentul menționat, Comisia a arătat, în esență, că valoarea unui grup de active suficient de larg includea fondul comercial, din care o parte reprezenta sloturile orare necesare pentru prestarea serviciului. Această apreciere implică faptul că Comisia a luat în considerare criteriul continuității în scopul de a maximiza valoarea activelor vizate de cesiune, pentru a obține un preț de vânzare mai ridicat în interesul creditorilor Alitalia, iar nu într-o logică de continuitate a activității unui serviciu public. În consecință, argumentul reclamantei nu are niciun temei în cea de a doua decizie atacată.

142

În orice caz, reclamanta nu demonstrează în niciun mod în ce măsură o asemenea examinare era necesară pentru a permite Comisiei să aprecieze conformitatea condiției privind continuitatea serviciului cu criteriul investitorului privat care operează în condițiile normale ale unei economii de piață și nu aduce, așadar, proba existenței unor dificultăți serioase. Reiese din aceasta că nu poate fi reproșată Comisiei nicio insuficiență a motivării în această privință.

143

În aceste împrejurări, se impune respingerea criticilor formulate în cadrul primului și al celui de al cincilea aspect ale celui de al cincilea motiv ca nefondate.

144

În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta susține că vânzarea activelor grupului Alitalia a făcut obiectul unei condiții implicite potrivit căreia cumpărătorul trebuia să fie de origine italiană, ceea ce a făcut să scadă prețul de vânzare sub prețul pieței și ar fi descurajat ofertele concurente. Lipsa examinării de către Comisie a acestui element și faptul că nu a acționat în conformitate cu concluziile unei asemenea examinări ar constitui o eroare vădită de apreciere. Lipsa oricărei explicații din partea Comisiei în această privință ar constitui, în plus, o lipsă de motivare.

145

În speță, trebuie arătat că s-a verificat de către Comisie că invitația de exprimare a interesului nu conținea nicio clauză discriminatorie întemeiată pe naționalitatea ofertanților. În plus, aceasta a concluzionat că invitația menționată a făcut obiectul unei largi difuzări și al unei publicități atât la scară națională, cât și internațională. Astfel, după cum s-a arătat la punctul 136 de mai sus, Comisia a precizat în cea de a doua decizie atacată, pe de o parte, că, încă de la numirea sa și înainte de publicarea respectivei invitații de exprimare a interesului, comisarul extraordinar a decis să contacteze principalele companii aeriene internaționale și, pe de altă parte, că au fost primite de comisarul extraordinar șaizeci de oferte de la entități italiene și străine.

146

Pe de altă parte, Comisia a analizat rolul băncii selecționate pentru a promova prezentarea unei oferte de achiziționare a Alitalia în procedura de vânzare de active ale Alitalia și a concluzionat, la nota de subsol 34 din cea de a doua decizie atacată, că aceasta a încetat orice rol de consilier al ministerului competent din momentul plasării Alitalia sub administrare extraordinară, și anume la 29 august 2008. Astfel, în afară de misiunea care îi fusese conferită anterior plasării respective, nu reiese din cea de a doua decizie atacată că această bancă ar fi participat la evaluarea activelor Alitalia și că ar fi putut favoriza CAI în detrimentul celorlalți ofertanți. În plus, trebuie amintit că autoritățile italiene își luaseră angajamentul de a nu interfera cu activitatea comisarului extraordinar.

147

Astfel, argumentele reclamantei prin care se invocă un pretins conflict de interese între banca selecționată în vederea promovării prezentării unei oferte de achiziționare a Alitalia și a CAI, caracterul imprecis al invitației de exprimare a interesului și termenele scurte prevăzute pentru prezentarea ofertelor, prin care se creează un avantaj CAI, nu pot fi primite. Astfel, în ceea ce privește caracterul nediscriminatoriu al procedurii de vânzare de active, trebuie să se considere că, întrucât criticile formulate în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv nu permit să se demonstreze că Comisia a efectuat o examinare incompletă sau insuficientă în cursul procedurii preliminare de examinare sau că aceasta nu a acționat în conformitate cu concluziile deduse din examinarea condițiilor de vânzare a activelor grupului Alitalia, reclamanta nu a adus niciun indiciu privind existența unor dificultăți serioase în această privință. În plus, reclamanta nu poate pretinde că cea de a doua decizie atacată este afectată de o lipsă de motivare în acest sens. În consecință, se impune respingerea criticilor formulate în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al cincilea motiv ca nefondate.

148

În cadrul celui de al treilea aspect, reclamanta arată că, având în vedere că procedura de vânzare a activelor nu era deschisă, transparentă și nediscriminatorie, aceasta nu era susceptibilă să garanteze o vânzare la prețul pieței. Ea susține că, în orice caz, celelalte garanții ale unei evaluări independente, precum intervenția expertului independent și a mandatarului responsabil de controlul operațiunii, nu ar fi fost în măsură să garanteze că prețul plătit de cumpărător va corespunde cu prețul pieței. Reclamanta pretinde de asemenea că faptul că Comisia nu a dedus consecințele corecte din imposibilitatea de a atinge prețul pieței, în astfel de condiții, constituie o eroare vădită de apreciere. Lipsa unei justificări în această privință ar constitui, în plus, o lipsă de motivare.

149

În cadrul celui de al patrulea aspect, reclamanta afirmă că autoritățile italiene au scăzut prețul la care CAI putea dobândi Alitalia anulând anumite datorii și făcând ca oferta sa să fie mai atractivă pentru responsabilii sindicali. Prin faptul că nu a ținut seama de aceste elemente de fapt de care avea cunoștință și nu a considerat că prin acestea se acorda un ajutor CAI, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere.

150

Astfel cum s-a amintit în cadrul analizei criticilor formulate în susținerea celui de al treilea motiv, Comisia a considerat că procedura de vânzare de active prin atribuire directă completată cu invitația de exprimare a interesului nu oferea un grad de transparență suficient în sine pentru a garanta că activele urmau să fie cedate la prețul pieței. Prin urmare, Comisia a verificat dacă oferta a făcut obiectul unei evaluări independente pentru a se asigura că prețul propus nu era inferior prețului pieței. În plus, astfel cum s-a concluzionat la punctele 107-109 de mai sus, evaluarea activelor de către expertul independent coroborată cu verificarea valorii economice a ofertelor în raport cu activele, efectuată de consilierul financiar independent, și intervenția finală a mandatarului responsabil de controlul operațiunii ofereau garanții de independență suficiente, care permiteau realizarea unei vânzări de active la prețul pieței.

151

Reiese că se impune respingerea criticilor formulate în cadrul celui de al treilea aspect al acestui motiv ca nefondate, având în vedere că reclamanta nu a dovedit existența unor indicii privind dificultăți serioase și că nu se poate reproșa Comisiei încălcarea obligației de motivare în aceste condiții.

152

În ceea ce privește cel de al patrulea aspect, trebuie arătat că CAI nu a preluat decât o parte a personalului Alitalia, angajat pe baza unor condiții și a unor contracte de muncă total noi, și că măsurile sociale invocate de reclamantă nu se aplicau personalului preluat de CAI.

153

În consecință, se impune respingerea criticilor formulate în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al cincilea motiv. Astfel, trebuie să se considere că, întrucât criticile formulate în cadrul celui de al cincilea motiv nu permit să se stabilească efectuarea de către Comisie a unei examinări incomplete sau insuficiente în cursul procedurii preliminare de examinare, reclamanta nu a adus niciun indiciu privind existența unor dificultăți serioase în această privință. Prin urmare, cel de al cincilea motiv trebuie respins în totalitate.

154

Reclamanta arată, în esență, că Comisia nu a examinat ansamblul criteriilor impuse de jurisprudență în vederea aprecierii unei continuități economice între Alitalia și CAI, în special prețul la care a avut loc cesiunea de active, identitatea acționarilor entității cedate și cea a cumpărătorului său, momentul, obiectul, precum și logica economică a transferului activelor. În opinia reclamantei, Comisia și-a concentrat analiza exclusiv asupra criteriului referitor la obiectul vânzării de active, ignorând celelalte criterii.

155

În ceea ce privește obligația de recuperare a ajutorului plătit unei societăți în dificultate, trebuie amintit că, astfel cum reiese din jurisprudență, aceasta poate fi extinsă la o nouă societate căreia societatea în cauză i-a transferat o parte din activele sale, atunci când acest transfer permite să se constate o continuitate economică între cele două societăți. Pentru a se constata existența unei continuități economice, pot fi luate în considerare următoarele elemente: obiectul transferului (active și pasive, menținerea forței de muncă, active grupate), prețul transferului, identitatea acționarilor sau a proprietarilor întreprinderii dobânditoare și a primei întreprinderi, momentul la care a fost efectuat transferul (după începerea investigației, la inițierea procedurii sau la momentul deciziei finale) sau logica economică a operațiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2010, Grecia/Comisia, T-415/05, T-416/05 și T-423/05, Rep., p. II-4749, punctul 135).

156

Trebuie să se constate de la început că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, această jurisprudență nu impune Comisiei să ia în considerare toate elementele avute în vedere mai sus, fapt atestat de utilizarea expresiei „pot fi luate în considerare”. În consecință, Comisia nu era ținută să examineze, în special și în plus față de alte criterii, momentul la care a avut loc transferul de active ale grupului Alitalia către CAI, care figurează printre elementele care „pot” fi luate în considerare pentru a înlătura existența unei continuități economice între cele două entități.

157

În orice caz, reiese din analiza celei de a doua decizii atacate că a fost stabilită de Comisie lipsa unei continuități între Alitalia și CAI, atât pe baza obiectului și a prețului transferului de active a lipsei unei identități între acționari, cât și pe baza logicii economice a operațiunii. În speță, Comisia a examinat problema continuității dintre Alitalia și CAI în considerentele (128)-(151) din decizia menționată. Comisia a subliniat, mai întâi, în considerentul (132) al acestei decizii, că măsura notificată, astfel cum a fost modificată prin angajamentele asumate de autoritățile italiene, ar trebui să conducă la o vânzare a activelor grupului Alitalia la prețul pieței. Aceasta a verificat în continuare dacă exista o continuitate între Alitalia și cumpărătorii activelor vizate în procedura de vânzare de active în ceea ce privește beneficierea de avantajul competitiv creat prin împrumutul de 300 de milioane de euro.

158

În această privință, Comisia a subliniat, în considerentul (135) al celei de a doua decizii atacate, referitor la obiectul vânzării de active, că aceste active nu au fost propuse în mod grupat în cadrul invitației de exprimare a interesului și nu ar corespunde, așadar, unor unități economice omogene, ceea ce ar fi putut avea drept consecință limitarea alegerii potențialilor cumpărători. Aceasta a constatat, în considerentul (136) al deciziei menționate, că, dimpotrivă, având în vedere manifestările de interes foarte variate aferente diferitelor active, la finalul procedurii de vânzare de active, activitățile Alitalia urmau să fie divizate între numeroși actori și urmau să fie organizate în mod diferit. Astfel, Comisia a concluzionat, în considerentul (137) al acestei decizii, că, având în vedere întinderea vânzării de active și fragmentarea ofertelor potențialilor cumpărători, procedura de vânzare de active pusă în aplicare de Republica Italiană nu implica o continuitate economică între Alitalia și CAI.

159

În ceea ce privește acționarii Alitalia și ai CAI, Comisia a concluzionat, în considerentul (140) al celei de a doua decizii atacate, că aceștia nu erau identici. Comisia a descris CAI ca fiind un consorțiu de investitori privați care ar fi diferiți de acționarii Alitalia și a arătat că schimbul de acțiuni ale acestora din urmă cu acțiuni ale noii companii nu era posibil decât pe baza unor dispoziții legislative referitoare la redresarea întreprinderilor în cadrul procedurii de concordat, care nu erau aplicabile în speță.

160

În continuare, potrivit constatării Comisiei din considerentul (141) al celei de a doua decizii atacate, CAI nu prelua decât anumite active aferente activității de transport de pasageri desfășurate de Alitalia, avea propria strategie de afaceri și nu urma să aibă loc niciun transfer automat de contracte de muncă între Alitalia și CAI. În plus, Comisia a precizat, în considerentul (142) al deciziei menționate, că activitatea Alitalia nu urma să fie continuată de CAI, având în vedere că autoritățile italiene s-au angajat ca la finalul procesului de vânzare a activelor aceasta să nu reprezinte mai mult de 69 % din capacitatea Alitalia în termeni de pasageri transportați pe kilometru, astfel cum a fost calculată la data notificării. Mai mult, astfel cum reiese din considerentele (13) și (49) ale acestei decizii, vânzarea activelor grupului Alitalia către CAI viza maximizarea valorii activelor Alitalia înainte de lichidarea sa, în interesul creditorilor.

161

Rezultă din cele de mai sus că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, Comisia nu s-a întemeiat în principal pe obiectul transferului. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 160 de mai sus, Comisia a analizat și a validat logica economică a operațiunii. În plus, pe tot parcursul analizei, aceasta a explicat motivele pentru care a apreciat că nu exista o continuitate economică între Alitalia și CAI. Astfel, Comisia a concluzionat, în considerentele (130)-(132) ale celei de a doua decizii atacate, că niciun avantaj necuvenit nu ar putea fi transferat cumpărătorului de active ale grupului Alitalia, având în vedere că au fost luate toate măsurile pentru ca cesiunea să intervină la un preț care să nu fie inferior prețului pieței. Prin urmare, trebuie să se constate, în lumina considerațiilor prezentate mai sus și conform jurisprudenței citate la punctul 155 de mai sus, că Comisia a efectuat o examinare suficientă și completă și că reclamanta nu a făcut proba existenței unor dificultăți serioase în această privință.

162

În consecință, având în vedere că o luare de poziție din partea Comisiei cu privire la momentul transferului de active nu părea necesară în speță, o lipsă de motivare nu îi poate fi reproșată cu privire la acest aspect.

163

Având în vedere cele prezentate mai sus, se impune, așadar, respingerea criticilor formulate în cadrul celui de al șaselea motiv ca nefondate.

164

Reclamanta arată că, întrucât nu a inițiat procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia a adoptat o decizie incompletă care ar trebui să fie anulată. Reclamanta consideră, în această privință, că, deși perioada consacrată investigației preliminare care precedă adoptarea celei de a doua decizii atacate, între 14 octombrie și 12 noiembrie 2008, nu era excepțional de lungă, anumite dificultăți serioase ar fi putut fi totuși decelate de Comisie. Pe de altă parte, în replică, aceasta arată că, având în vedere că faza preliminară de examinare a început prin examinarea faptelor în aprilie 2008, aceasta ar fi fost de aproape patru ori mai lungă decât durata maximă de două luni impusă de articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999 pentru finalizarea unei examinări preliminare.

165

Reclamanta prezintă de asemenea o listă neexhaustivă de erori săvârșite de Comisie, care ar demonstra că inițierea procedurii oficiale de investigare ar fi fost justificată de complexitatea examinării necesare în speță.

166

Reclamanta susține, pe de altă parte, că, având în vedere contextul politic al acestei cauze, angajamentele asumate de autoritățile italiene potrivit cărora vânzarea activelor grupului Alitalia urma să fie realizată la prețul pieței erau nerealiste și că, în orice caz, acestea au fost impuse prea târziu în cursul procesului, după survenirea ireversibilă a evenimentelor la care ar fi trebuit să se refere.

167

În primul rând, în ceea ce privește argumentele reclamantei referitoare la durata fazei preliminare de examinare, trebuie arătat că, astfel cum precizează Comisia, reclamanta se contrazice în înscrisurile sale. Astfel, în timp ce, în cererea introductivă, reclamanta susține că durata acestei faze, mai mică de o lună, nu era neobișnuit de lungă, în replică, aceasta afirmă că faza menționată era de aproape patru ori mai lungă decât durata maximă de două luni impusă la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999.

168

În această privință, trebuie amintit că termenul de două luni prevăzut la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999 pentru închiderea unei examinări preliminare vizează perioada cuprinsă între notificarea completă a măsurii și adoptarea deciziei prevăzute la alineatul (2), la alineatul (3) sau la alineatul (4) al dispoziției respective, și anume, în speță, perioada 14 octombrie-12 noiembrie 2008. Astfel, reclamanta ia în considerare în mod greșit și perioada care precedă data notificării procedurii de vânzare de active de către autoritățile italiene, perioadă în care Comisia a avut contacte cu acestea și care a început în aprilie 2008.

169

În consecință, trebuie să se concluzioneze, în speță, că durata fazei preliminare de examinare era inferioară celei prevăzute la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 659/1999 și, prin urmare, era perfect rezonabilă. Această durată nu este, așadar, de natură să demonstreze existența unor dificultăți serioase cu care Comisia s-ar fi putut confrunta în cadrul investigației preliminare, ci reflectă, mai curând, faptul că examinarea măsurii notificate în speță nu ridica nicio dificultate specifică (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 1 iulie 2010, M6 și TF1/Comisia, T-568/08 și T-573/08, Rep., p. II-3397, punctul 142).

170

În al doilea rând, trebuie arătat că argumentele reclamantei referitoare la caracterul nerealist al angajamentelor integrate în cea de a doua decizie atacată nu pot fi primite. Astfel, trebuie amintit, în primul rând, că, potrivit invitației de exprimare a interesului publicate la 23 septembrie 2008, criteriile pe care trebuiau să le respecte ofertele trebuiau să fie conforme cu cerințele prevăzute de legislația italiană aplicabilă și, în special, că prețul de vânzare a activelor nu putea fi inferior prețului pieței, astfel cum era determinat de un expert independent. În al doilea rând, acesta din urmă trebuia să examineze ofertele pentru a se asigura – ținând seama în principal de prețul propus și în pofida celorlalte criterii eventual îndeplinite de ofertele prezentate – că prețul propus de vânzare a activelor era mai mare sau egal cu prețul pieței. În al treilea rând, la momentul adoptării celei de a doua decizii atacate, vânzarea de active nu fusese încă aprobată de comitetul de supraveghere, iar decizia finală a comisarului extraordinar nu fusese încă luată. Acesta din urmă trebuia să obțină în prealabil, în conformitate cu procedura de administrare extraordinară, autorizarea comitetului de supraveghere și a ministrului responsabil de vânzarea în cauză. Astfel, având în vedere stadiul procedurii, angajamentul asumat de autoritățile italiene, potrivit căruia ministrul responsabil nu trebuia să interfereze cu acțiunea comisarului extraordinar, nu este tardiv.

171

În plus, menționarea respectivelor angajamente în cea de a doua decizie atacată nu poate constitui un indiciu privind existența unor dificultăți serioase cu care s-ar fi confruntat Comisia. Astfel, aceste angajamente dovedesc că au fost luate de Comisie măsurile de precauție necesare atât pentru a controla respectarea angajamentelor menționate prin intermediul unui mandatar responsabil de controlul operațiunii, cât și pentru a acționa în consecință în cazul eventualei nerespectări a acestora. În orice caz, argumentele reclamantei referitoare la caracterul neadecvat al angajamentelor sunt inoperante, având în vedere că Comisia și-a rezervat dreptul de a iniția procedura oficială de investigare cu privire la măsura în cauză în caz de nerespectare a termenilor celei de a doua decizii atacate și, în special, a angajamentelor asumate de autoritățile italiene și consemnate în decizia menționată.

172

În al treilea rând și în sfârșit, în ceea ce privește cele zece erori invocate de reclamantă, care ar trebui să indice existența unor dificultăți serioase, trebuie arătat că ele corespund, în realitate, criticilor prezentate în cadrul celui de al treilea, al patrulea și al cincilea motiv, cu privire la care aceste motive au fost examinate. În consecință, nu este necesar să fie analizate separat în cadrul prezentului motiv.

173

În consecință, criticile formulate în cadrul primului motiv trebuie respinse ca nefondate.

174

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se constate că reclamanta nu a demonstrat existența unor dificultăți serioase. În consecință, Comisia nu era ținută să inițieze procedura oficială de investigare cu privire la măsura de vânzare de active, conform jurisprudenței citate la punctul 80 de mai sus.

175

În opinia reclamantei, Comisia nu a urmat „practica sa decizională constantă” în materie de ajutoare de stat, în special în ceea ce privește examinarea tuturor caracteristicilor pertinente ale unei măsuri și a contextului acesteia, precum și examinarea altor opțiuni în afară de cea a vânzării activelor, în lumina criteriului investitorului privat care operează în condițiile normale ale unei economii de piață. Comisia avea, așadar, o obligație mai strictă de motivare. Pe de altă parte, reclamanta consideră că cea de a doua decizie atacată conține anumite concluzii necircumstanțiate ale Comisiei, în special cu privire la independența expertului și la certitudinea că vânzarea de active are loc la prețul pieței, în legătură cu care nu este posibil să se înțeleagă raționamentul acesteia.

176

Trebuie amintit că există o suprapunere între critica întemeiată pe lipsa de motivare a celei de a doua decizii atacate în ceea ce privește lipsa examinării tuturor caracteristicilor pertinente ale măsurii notificate și a contextului acesteia și cel de al treilea aspect al celui de al treilea motiv. De asemenea, critica întemeiată pe lipsa de motivare a celei de a doua decizii atacate în ceea ce privește metodele de recuperare care constituie opțiuni diferite de cea a vânzării de active se suprapune cu al doilea aspect al celui de al patrulea motiv. În consecință, astfel cum s-a arătat la punctele 89, 117 și 124 de mai sus, aspectele menționate vor fi examinate în cadrul prezentului motiv.

177

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul (Hotărârea Curții Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 102 de mai sus, punctul 63, și Hotărârea Curții din 22 martie 2001, Franța/Comisia, C-17/99, Rec., p. I-2481, punctul 35).

178

Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia, C-350/88, Rec., p. I-395, punctul 16, și Hotărârea Curții Franța/Comisia, punctul 177 de mai sus, punctul 36).

179

În special, Comisia nu este obligată să adopte o poziție cu privire la toate argumentele invocate în fața sa de părțile în cauză, ci este suficient ca aceasta să expună situația de fapt și considerațiile juridice care prezintă o importanță esențială în economia deciziei (a se vedea Hotărârea Bundesverband deutscher Banken/Comisia, punctul 77 de mai sus, punctul 45 și jurisprudența citată).

180

În ceea ce privește, mai concret, o decizie a Comisiei care stabilește inexistența unui ajutor de stat denunțat de un autor al plângerii, Comisia are obligația de a-i prezenta acestuia într-un mod satisfăcător motivele pentru care elementele de fapt și de drept invocate în plângere nu au fost suficiente pentru a demonstra existența unui ajutor de stat. Cu toate acestea, Comisia nu este obligată să adopte o poziție cu privire la elementele care sunt vădit nerelevante, lipsite de semnificație sau în mod clar secundare (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, punctul 102 de mai sus, punctul 64).

181

Astfel, trebuie amintit, în ceea ce privește natura actului în cauză, că a doua decizie atacată a fost adoptată la încheierea fazei preliminare de examinare a ajutoarelor, instituită prin articolul 88 alineatul (3) CE, al cărei obiect este numai acela de a permite Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a ajutorului respectiv, fără inițierea procedurii oficiale de investigare, prevăzută la alineatul (2) al articolului menționat, care, în ceea ce o privește, este destinată să permită Comisiei să obțină informații complete cu privire la toate datele referitoare la acest ajutor (Hotărârea Curții din 22 decembrie 2008, Regie Networks, C-333/07, Rep., p. I-10807, punctul 64).

182

Or, o astfel de decizie, care se adoptă în termene scurte, trebuie să cuprindă numai motivele pentru care Comisia consideră că nu se află în prezența unor dificultăți serioase de apreciere a compatibilității ajutorului respectiv cu piața comună (Hotărârile Matra/Comisia, punctul 58 de mai sus, punctul 48, și Regie Networks, punctul 181 de mai sus, punctul 65).

183

În speță, în ceea ce privește contextul și circumstanțele în care a fost adoptată cea de a doua decizie atacată, reiese din analiza primului aspect al celui de al treilea motiv (a se vedea punctele 105 și 110 de mai sus) că Comisia a examinat rolul diferiților actori care intervin în cadrul procedurii de administrare extraordinară și s-a asigurat că măsura, astfel cum a fost notificată, va garanta că vânzarea de active are loc la prețul pieței. Pe de altă parte, s-a concluzionat de asemenea în cadrul examinării celui de al doilea aspect al acestui motiv că Comisia nu era ținută să analizeze punctele care nu erau pertinente în vederea aprecierii sale, precum reducerile de contribuții sociale și celelalte avantaje despre care se pretinde că au fost acordate CAI de legislația italiană, prin intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 134.

184

De asemenea, reiese din analiza celui de al patrulea motiv că, întrucât Comisia s-a asigurat că vânzarea trebuia să se realizeze la prețul pieței, aceasta nu era ținută în niciun mod să examineze alte opțiuni în afară de procedura de lichidare judiciară.

185

În consecință, trebuie să se constate, în special în raport cu jurisprudența citată la punctul 179 de mai sus, că obligația de motivare nu impunea Comisiei să prezinte în cea de a doua decizie atacată alte elemente în afară de faptele și de considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia deciziei. O asemenea motivare este suficientă pentru a permite reclamantei să cunoască temeiurile celei de a doua decizii atacate și Tribunalului să controleze legalitatea acesteia în temeiul articolului 253 CE.

186

În ceea ce privește concluziile pretins nemotivate la care ar fi ajuns Comisia, trebuie arătat că, în considerentul (39) al celei de a doua decizii atacate, Comisia a indicat motivele pentru care aprecia că expertiza efectuată în conformitate cu Decretul-lege nr. 134 era independentă. Astfel, critica reclamantei întemeiată pe lipsa de motivare a celei de a doua decizii atacate în ceea ce privește prezența anumitor acționari ai expertului și în capitalul CAI nu poate fi primită.

187

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia ar fi susținut, în cea de a doua decizie atacată, că faptul că unul dintre acționarii CAI deținea și o participație la o societate care este creditor chirografar al Alitalia nu avea nicio incidență asupra prețului propus de CAI, este suficient să se arate că Comisia nu s-a bazat pe această considerație pentru a afirma că prețul propus în această ofertă era conform cu prețul pieței, astfel încât nu era în niciun mod ținută să o dovedească.

188

Având în vedere cele de mai sus, prezentul motiv trebuie, prin urmare, să fie respins. De asemenea, trebuie înlăturate al treilea aspect al celui de al treilea motiv și al doilea aspect al celui de al patrulea motiv.

189

În aceste împrejurări, cererea de anulare a celei de a doua decizii atacate trebuie respinsă în totalitate, fără a fi necesară adoptarea măsurilor de organizare a procedurii solicitate de reclamantă.

190

Reclamanta urmărește să obțină de asemenea anularea în parte a primei decizii atacate, în măsura în care aceasta nu dispune recuperarea ajutorului de la cumpărătorii activelor grupului Alitalia și, în mod concret, de la CAI, și acordă Republicii Italiene un termen suplimentar de patru luni pentru punerea în aplicare a acestei decizii și pentru recuperarea împrumutului de 300 de milioane de euro.

191

Reclamanta arată, în esență, că principiul bunei administrări și articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 au fost încălcate de Comisie prin faptul că a acordat Republicii Italiene patru luni suplimentare pentru recuperarea împrumutului acordat de la Alitalia și prin faptul că nu a dispus suspendarea ajutorului, în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 659/1999. Aceasta susține că, în plus, Comisia ar fi trebuit să dispună recuperarea ajutorului de la CAI, iar nu de la Alitalia.

192

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că Alitalia-CAI și Republica Italiană, fără a invoca o excepție de inadmisibilitate formală, consideră că acțiunea îndreptată împotriva primei decizii atacate este inadmisibilă. În această privință, Alitalia-CAI arată, în esență, că reclamanta nu are un interes de a exercita acțiunea împotriva primei decizii atacate. În ceea ce privește Republica Italiană, aceasta susține că reclamanta nu este vizată în mod individual de respectiva decizie.

193

Conform jurisprudenței citate la punctul 56 de mai sus, trebuie analizată din oficiu admisibilitatea acțiunii, în temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură.

194

În ceea ce privește, în primul rând, afectarea individuală a reclamantei prin prima decizie atacată, trebuie amintit că, în domeniul controlului ajutoarelor de stat, o decizie de închidere a unei proceduri în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE vizează în mod individual întreprinderile care s-au aflat la originea plângerii care a generat această procedură și ale căror observații au fost ascultate și au influențat desfășurarea procedurii, dacă însă poziția lor pe piață este afectată în mod substanțial de măsura de ajutor care face obiectul deciziei menționate. Nu rezultă însă că o întreprindere nu poate demonstra în alt mod, referindu-se la circumstanțe specifice care o individualizează analog cu destinatarul, că este vizată în mod individual (Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 1998, BP Chemicals/Comisia, T-11/95, Rec., p. II-3235, punctul 72).

195

În speță, reclamanta arată, pe de o parte, că a depus plângeri și observații în cursul procedurii de investigare care a condus la adoptarea primei decizii atacate și, pe de altă parte, că poziția sa pe piață ar fi fost afectată în mod substanțial prin acordarea împrumutului, precum și prin prima decizie atacată, în măsura în care, în respectiva decizie, Comisia a acordat autorităților italiene un termen de patru luni pentru recuperarea împrumutului menționat. Reclamanta se referă, pe de altă parte, la plângerea din 29 aprilie 2008 adresată Comisiei, în care aceasta susținea că împrumutul continua să o dezavantajeze în raport cu Alitalia, împiedicând expansiunea sa pe piața națională italiană și cu privire la rutele cu plecare din Italia și că suferea o pierdere în ceea ce privește numărul de pasageri și veniturile ca urmare a tarifelor sub valoarea costurilor pe care Alitalia era în măsură să le ofere ca urmare a acordării împrumutului. În sfârșit, aceasta susține că interesul său de a obține anularea în parte a deciziei constă în prevenirea săvârșirii de către Comisie a unor încălcări similare în viitor.

196

Trebuie arătat de la început că reclamanta a avut un rol activ în procedura care a precedat adoptarea primei decizii atacate prin depunerea unor plângeri prin care se denunța acordarea împrumutului către Alitalia și conversiunea sa ulterioară în capitaluri proprii, plângeri care au fost la originea investigației efectuate de Comisie, și că observațiile acesteia au fost ascultate în cadrul procedurii oficiale de investigare. Pe de altă parte, observațiile prezentate de reclamantă au influențat desfășurarea procedurii referitoare la împrumutul în cauză, având în vedere că Comisia a adoptat o decizie prin care se declara că acesta constituia un ajutor ilegal și incompatibil cu piața comună și că trebuia să fie recuperat de la beneficiar.

197

Totuși, trebuie să se constate că reclamanta nu demonstrează că dispunerea recuperării imediate a ajutorului de la Alitalia, iar nu de la CAI are drept efect afectarea substanțială a poziției sale concurențiale. De asemenea, reclamanta nu a demonstrat că termenul acordat de Comisie Republicii Italiene, despre care se pretinde că ar fi permis eludarea de către beneficiar a obligației de recuperare, i-ar afecta interesele. În sfârșit, reclamanta nu a demonstrat nici în ce măsură ar fi afectat-o faptul că nu s-a dispus suspendarea ajutorului, care ar fi avut drept efect să permită Alitalia să convertească ajutorul în capitaluri proprii.

198

Rezultă că reclamanta nu a demonstrat că este vizată în mod individual de decizia atacată.

199

Or, trebuie amintit că cerințele de admisibilitate a unei acțiuni sunt cumulative. Astfel, fără a fi necesar să se examineze interesul reclamantei de a exercita acțiunea, se impune declararea acțiunii ca inadmisibilă, în măsura în care vizează anularea primei decizii atacate, pentru lipsa afectării individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 decembrie 2003, Olivieri/Comisia și EMEA, T-326/99, Rec., p. II-6053, punctul 66).

200

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, în temeiul articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din respectivul regulament, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

201

În speță, întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca aceasta să fie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de Alitalia-CAI.

202

În temeiul articolului 87 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

 Istoricul cauzei

A — Procedură administrativă

B — Decizie de deschidere a procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE

C — Deciziile atacate

1. Decizia privind împrumutul acordat Alitalia

2. Decizia privind vânzarea activelor Alitalia

 Procedură

 Concluziile părților

 În drept

D — Cu privire la cererea de anulare a celei de a doua decizii atacate

1. Cu privire la admisibilitate

2. Cu privire la obiectul controlului exercitat de Tribunal

3. Cu privire la fond

a) Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe lipsa de competență a Comisiei în ceea ce privește adoptarea unei decizii condiționate în urma unei examinări preliminare

b) Cu privire la motivele întemeiate pe încălcarea obligației de a iniția procedura oficială de investigare

 Cu privire la criticile formulate în cadrul celui de al treilea motiv, întemeiat pe lipsa examinării de către Comisie a tuturor caracteristicilor pertinente ale măsurilor în contextul lor

 Cu privire la criticile formulate în cadrul celui de al patrulea motiv, întemeiat pe lipsa examinării altor opțiuni în afară de vânzarea activelor grupului Alitalia

 Cu privire la criticile formulate în cadrul celui de al cincilea motiv, întemeiat pe neaplicarea cu privire la vânzarea de active a criteriului investitorului privat care operează în condițiile normale ale unei economii de piață

— Cu privire la criticile formulate în cadrul primului și al celui de al cincilea aspect

— Cu privire la criticile formulate în cadrul celui de al doilea aspect

— Cu privire la criticile formulate în cadrul celui de al treilea și al celui de al patrulea aspect

 Cu privire la criticile formulate în cadrul celui de al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare în ceea ce privește identificarea părții care trebuie să ramburseze ajutorul

 Cu privire la criticile formulate în cadrul primului motiv, întemeiate pe lipsa inițierii unei proceduri oficiale de investigare

c) Cu privire la motivele întemeiate pe încălcarea obligației de motivare

E — Cu privire la cererea de anulare în parte a primei decizii atacate

 Cu privire la cheltuielile de judecată