HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANȚĂ (Camera a cincea)
30 ianuarie 2008
Cauza T‑394/04
Guido Strack
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Promovare – Exercițiu de promovare 2003 – Atribuirea de puncte de prioritate – Refuzarea promovării”
Obiectul: Acțiune având ca obiect o cerere de anulare a procedurii de promovare desfășurate cu privire la reclamant pentru exercițiul 2003, a atribuirii punctelor în cadrul acestei proceduri, precum și a deciziei subsecvente de a nu îl promova pe reclamant
Decizia: Anulează decizia de atribuire a numărului de puncte de prioritate domnului Guido Strack pentru exercițiul de promovare 2003, precum și decizia de a nu îl promova în cursul exercițiului menționat. Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari – Acțiune – Act care lezează – Noțiune – Decizie de stabilire a punctelor de promovare atribuite funcționarului
(Statutul funcționarilor, art. 45, 90 și 91)
2. Funcționari – Promovare – Analiză comparativă a meritelor
(Statutul funcționarilor, art. 43 și 45)
1. Constituie acte susceptibile de a face obiectul unei acțiuni numai măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, și care stabilesc definitiv poziția instituției.
În cadrul noului sistem de promovare instituit de Comisie, care se întemeiază pe luarea în considerare a meritelor cumulate, reprezentate prin puncte acumulate în ani consecutivi, atribuirea de puncte în cadrul unui an determinat are efecte care nu sunt limitate la exercițiul de promovare în curs și circumscrise acestuia, ci sunt de natură a influența mai multe exerciții de promovare. Prin urmare, stabilirea numărului de puncte în vederea unei promovări constituie un act autonom care produce efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele funcționarului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia, cu toate că aceasta nu constituie decât una dintre etapele procedurii de promovare.
În schimb, procedura de promovare desfășurată cu privire la funcționar nu constituie un act care lezează în sensul articolelor 90 și 91 din statut, întrucât această procedură ca atare nu produce niciun efect juridic ce ar putea afecta direct interesele acestuia.
(a se vedea punctele 26, 29 și 30)
Trimitere la: Tribunal, 28 septembrie 1993, Yorck von Wartenburg/Parlamentul European, T‑57/92 și T‑75/93, Rec., p. II‑925, punctul 36 și jurisprudența citată; Tribunal, 19 octombrie 2006, Buendía Sierra/Comisia, T‑311/04, Rec., p. II‑4137, punctul 89
2. Anularea raportului asupra evoluției carierei întocmit în privința unui funcționar pentru un exercițiu dat implică anularea atribuirii punctelor de merit aferente acelui exercițiu, întrucât nota pe care o primește fiecare funcționar în cadrul raportului asupra evoluției carierei întocmit în privința sa este transformată automat la finalul procedurii de evaluare a acestuia în puncte de merit utilizabile în scopul promovării. Această anulare nu este lipsită de consecințe în raport cu atribuirea de puncte de prioritate și nici în raport cu decizia de refuzare a promovării referitoare la exercițiul de promovare următor, în special atunci când autoritatea împuternicită să facă numiri își justifică decizia referitoare la atribuirea numărului exact de puncte de prioritate unui funcționar prin numărul de puncte de merit obținute de acest funcționar cu ocazia exercițiului de evaluare corespunzător.
(a se vedea punctele 37-39)