1.

Prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) literele (c) și (e), a articolului 6, a articolului 8 alineatul (2) și a articolului 10 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului ( 2 ).

2.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între JH, o persoană fizică, pe de o parte, și policejní prezidium (conducerea Poliției, Republica Cehă), pe de altă parte, privind în special colectarea datelor biometrice și genetice referitoare la JH în cadrul unei proceduri penale și stocarea acestor date de către Policie České republiky (Poliția Republicii Cehe) (denumită în continuare „poliția cehă”).

3.

Prezenta cauză se înscrie, în ceea ce privește prima întrebare preliminară formulată de Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă), în prelungirea Hotărârii din 26 ianuarie 2023, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice de către poliție) ( 3 ), și a Hotărârii din 28 noiembrie 2024, Ministerstvo na vatreshnite raboti (Înregistrarea de date biometrice și genetice II) ( 4 ), în care Curtea a statuat că o legislație națională care prevede colectarea sistematică de date biometrice și genetice ale oricărei persoane inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în vederea înregistrării polițienești a acestora era contrară cerinței de a asigura o protecție sporită a persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor sensibile cu caracter personal. Instanța de trimitere invită Curtea să aducă precizări privind jurisprudența sa, solicitându‑i să se pronunțe cu privire la aspectul dacă articolul 65 alineatul (1) din zákon č. 273/2008 Sb., o Policii České republiky (Legea nr. 273/2008 privind poliția Republicii Cehe) ( 5 ), limitând aplicarea sa doar la infracțiunile săvârșite cu intenție, reflectă suficient, la nivel structural, necesitatea de a aprecia caracterul proporțional al prelevării de date biometrice și genetice ale persoanelor vizate sau dacă, dimpotrivă, trebuie să se facă o distincție suplimentară între aceste persoane în funcție de gravitatea faptei penale.

4.

În ceea ce privește a doua întrebare preliminară formulată de instanța de trimitere, prezenta cauză se înscrie în prelungirea Hotărârii din 30 ianuarie 2024, Direktor na Glavna direktsia „Natsionalna politsia” pri MVR – Sofia ( 6 ), în care Curtea s‑a pronunțat pentru prima dată cu privire la limitele temporale ale stocării, în scopul combaterii infracțiunilor, a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice care au făcut obiectul unei condamnări penale definitive, în lumina Directivei 2016/680. În această hotărâre, Curtea a statuat că directiva menționată stabilește un cadru general care permite să se garanteze că stocarea datelor cu caracter personal și în special durata acesteia sunt limitate la ceea ce se dovedește necesar în raport cu finalitățile pentru care sunt stocate datele respective ( 7 ). Instanța de trimitere invită Curtea să precizeze dacă această jurisprudență este relevantă atunci când datele cu caracter personal sunt stocate în scopul prevenirii, investigării și depistării infracțiunilor, care, prin natura lor, sunt prospective și nelimitate în timp. Un asemenea scop ar necesita în fapt ca aceste date să fie stocate cât mai mult timp posibil.

5.

Astfel, în prezenta cauză, Curtea va trebui să precizeze, pe de o parte, noțiunile de „reducere la minimum materială” și de „reducere la minimum temporală” a datelor biometrice și genetice care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/680 atunci când sunt prelevate și stocate în acest cadru.

6.

Pe de altă parte, în ceea ce privește a treia întrebare preliminară, Curtea este invitată, în mod inedit, să interpreteze noțiunea de „drept intern”, în sensul articolului 8 alineatul (2) din această directivă coroborat cu articolul 10 din directiva menționată. Mai precis, instanța de trimitere ridică problema dacă jurisprudența națională care precizează criteriile de prelevare și de stocare a datelor biometrice și genetice poate intra sub incidența acestei noțiuni și în ce măsură condițiile materiale și procedurale minime de obținere, de stocare și de ștergere a acestor date trebuie să fie prevăzute în dreptul intern prin intermediul unei dispoziții cu aplicabilitate generală.

7.

Articolul 11 din Legea privind poliția cehă prevede:

„Polițistul și angajatul poliției au obligația de

[…]

8.

Potrivit articolului 65 din această lege:

„(1)   În cursul îndeplinirii sarcinilor sale, poliția, în scopul identificării ulterioare, poate, în cazul

(2)   În cazul în care, având în vedere opoziția persoanei, o activitate prevăzută la alineatul (1) nu poate fi efectuată, polițistul are dreptul să nu ia în considerare această opoziție după ce a solicitat fără succes persoanei să se conformeze. Modul în care nu ia în considerare această opoziție trebuie să fie proporțional cu intensitatea opoziției. Polițistul nu poate ignora opoziția unei persoane în cazul prelevării de sânge sau al altor activități similare care aduc atingere integrității fizice.

(3)   În cazul în care o activitate prevăzută la alineatul (1) nu poate fi efectuată la fața locului, polițistul are dreptul de a prezenta persoana în vederea realizării activității. Polițistul eliberează persoana după efectuarea activității.

(4)   Polițistul întocmește un raport cu privire la acțiunile întreprinse.

(5)   Poliția șterge datele cu caracter personal obținute în conformitate cu alineatul (1) de îndată ce prelucrarea acestora nu mai este necesară pentru prevenirea, investigarea sau depistarea infracțiunilor sau pentru urmărirea penală ori pentru asigurarea securității Republicii Cehe, ordinii publice sau securității interne.”

9.

Articolul 79 din legea menționată, intitulat „Dispoziții de bază privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul îndeplinirii anumitor sarcini ale poliției”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Alineatele (2)-(6) și articolele 79a-88 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în scopul prevenirii, investigării și depistării infracțiunilor, al urmăririi penale în materie, pentru a asigura securitatea Republicii Cehe și a garanta ordinea publică sau securitatea internă, inclusiv în scopul căutării persoanelor și bunurilor.

(2)   Poliția poate prelucra date cu caracter personal în cazul în care acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivelor menționate la alineatul (1). Poliția poate prelucra date cu caracter personal și pentru a proteja interesele importante ale unei persoane vizate care sunt legate de obiectivele menționate la alineatul (1).”

10.

Articolul 82 din aceeași lege are următorul cuprins:

„(1) Poliția verifică cel puțin o dată la trei ani dacă datele cu caracter personal prelucrate în scopurile menționate la articolul 79 alineatul (1) sunt încă necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale în acest domeniu.

(2) În scopul verificării menționate la alineatul (1), poliția este abilitată să solicite un extras din cazierul judiciar.

(3) Autoritățile de aplicare a legii și judiciare, Ministerstvo spravedlnosti [Ministerul Justiției, Republica Cehă], Ustavní soud [Curtea Constituțională, Republica Cehă] și Kancelář prezidenta republiky [cabinetul președintelui Republicii, Republica Cehă] informează în permanență poliția, în limitele competențelor lor, în scopul verificării menționate la alineatul (1), cu privire la deciziile lor definitive, prescripția urmăririi penale, executarea unei pedepse sau a deciziilor președintelui Republicii referitoare la procedura penală, la pedepse sau la amnistia sau grațierea acordată.”

11.

Prin decizia din 11 decembrie 2015, poliția cehă a început urmărirea penală împotriva lui JH pentru infracțiunea de încălcare a obligațiilor de serviciu în gestionarea bunurilor altei persoane.

12.

În cadrul procedurii penale, la 13 ianuarie 2016, aceasta l‑a audiat pe JH și a dispus efectuarea diferitor activități de identificare. În pofida obiecției lui JH, poliția cehă i‑a prelevat amprentele digitale, a prelevat o probă de salivă din care a obținut profilul ADN, a făcut fotografii și a întocmit o descriere a lui JH. Aceasta a introdus apoi informațiile respective în bazele de date corespunzătoare ale poliției cehe.

13.

Prin hotărârea Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă) din 15 martie 2017, JH a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea atât a infracțiunii de încălcare a obligațiilor de serviciu în gestionarea bunurilor altei persoane, cât și a infracțiunii de abuz în serviciu săvârșit de un funcționar. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani cu suspendare, la o interdicție cu o durată de patru ani de a exercita în administrația publică funcții de conducere care includ gestionarea de bunuri mobile și imobile, precum și la repararea prejudiciului cauzat în limita posibilităților sale.

14.

La 8 martie 2016, JH a introdus o acțiune la Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) prin care a solicitat să se constate că efectuarea de activități de identificare în conformitate cu articolul 65 din Legea privind poliția cehă, stocarea de informații și de probe astfel obținute, precum și crearea unei intrări în sistemul informatic al poliției cehe constituiau o ingerință ilegală.

15.

Prin hotărârea din 23 iunie 2022, această instanță a admis acțiunea lui JH, statuând că activitățile de identificare efectuate de poliția cehă și stocarea acestor date cu caracter personal în bazele de date ale poliției cehe constituiau o ingerință ilegală în dreptul fundamental la respectarea vieții private. În consecință, instanța respectivă a dispus ca poliția cehă să elimine toate datele cu caracter personal rezultate din aceste activități din bazele sale de date, cu excepția probei de salivă, distrusă între timp.

16.

Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a subliniat că prelevarea de material genetic reprezintă o ingerință considerabilă în dreptul fundamental la respectarea vieții private protejat în special de articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( 8 ). Or, articolul 65 din Legea privind poliția cehă nu ar furniza informații suficiente pentru a aprecia caracterul proporțional al acestei ingerințe. Astfel, simpla verificare efectuată de poliția cehă, înainte de a efectua o asemenea prelevare, ar privi caracterul intenționat al infracțiunii săvârșite în sensul dispoziției menționate, această condiție putând fi considerată îndeplinită în cadrul procedurii principale.

17.

În consecință, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a apreciat că activitățile de identificare efectuate de poliția cehă nu îndeplineau cerința proporționalității și, în consecință, constituiau o ingerință ilegală. Instanța menționată a arătat, în această privință, că JH era urmărit numai pentru săvârșirea unei infracțiuni, și anume o faptă penală de o gravitate mai redusă, nu fusese niciodată condamnat anterior și o recidivă din partea sa era puțin probabilă. În plus, instanța menționată a subliniat faptul că poliția cehă trebuie ea însăși, în temeiul articolului 65 alineatul (5) din Legea privind poliția cehă, să examineze la nivel intern momentul de la care menținerea stocării de date cu caracter personal „nu mai este necesară pentru prevenirea, investigarea sau depistarea infracțiunilor”. Aceeași instanță consideră că această reglementare lasă poliției o marjă de reflecție nelimitată și urmărește utilizarea excesivă a unei stocări nelimitate în timp a datelor cu caracter personal.

18.

Conducerea Poliției a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă).

19.

În susținerea recursului formulat, conducerea Poliției a subliniat că scopul prelucrării datelor cu caracter personal era clar exprimat la articolul 65 din Legea privind poliția cehă. Aceasta a afirmat de asemenea că a apreciat caracterul proporțional al prelevării și stocării datelor cu caracter personal ale JH, luând în considerare factorul pentru recidivă, posibila agravare a actelor și faptul că JH săvârșise în trecut mai multe infracțiuni. În ceea ce privește publicitatea pretins insuficientă a criteriilor aplicate în intern de poliția cehă pentru a decide să păstreze în continuare date cu caracter personal, conducerea Poliției a indicat că a comunicat aceste norme publicului în cadrul dreptului la informare.

20.

Ca răspuns, JH a subliniat printre altele că autoritățile polițienești cehe efectuaseră activități de identificare fără să fi examinat în prealabil caracterul proporțional al ingerinței. JH a criticat de asemenea lipsa de publicitate a instrucțiunilor poliției cehe referitoare la efectuarea unor activități de identificare.

21.

În acest context, instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă cerințele stabilite de Directiva 2016/680 se opun colectării nediferențiate a datelor biometrice și genetice pentru orice persoană suspectată de săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, în al doilea rând, dacă cerințele stabilite de această directivă se opun păstrării unor astfel de date fără a fi prevăzută în mod explicit o limitare în timp și, în al treilea rând, dacă jurisprudența instanțelor administrative naționale poate fi calificată ca fiind „drept intern”, în sensul articolului 8 din directiva menționată, care stabilește condițiile de legalitate a prelucrării datelor cu caracter personal.

22.

În aceste condiții, Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23.

JH, guvernul ceh, Irlanda și guvernul polonez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise.

24.

În ședința care a avut loc la 28 noiembrie 2024, JH, guvernul ceh, Irlanda, guvernul neerlandez, precum și Comisia au fost ascultate și au fost invitate printre altele să răspundă la întrebările cu solicitare de răspuns oral adresate de Curte.

25.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că întrebările preliminare adresate de instanța de trimitere privesc colectarea, precum și stocarea datelor biometrice și genetice, care sunt categorii speciale de date cu caracter personal, a căror prelucrare este reglementată de articolul 10 din Directiva 2016/680.

26.

Or, această dispoziție urmărește să asigure o protecție sporită a persoanei vizate, în măsura în care, din cauza sensibilității lor deosebite și a contextului în care sunt prelucrate, datele în cauză pot genera, astfel cum reiese din considerentul (37) al directivei menționate, riscuri semnificative pentru libertățile și drepturile fundamentale, precum dreptul la respectarea vieții private și dreptul la protecția datelor cu caracter personal, garantate de articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 9 ).

27.

Mai precis, articolul 10 din Directiva 2016/680 enunță cerința potrivit căreia prelucrarea datelor sensibile este autorizată „numai atunci când este strict necesară”, care constituie o condiție consolidată de legalitate a prelucrării unor astfel de date și implică printre altele un control deosebit de strict al respectării principiului „reducerii la minimum a datelor”, astfel cum decurge din articolul 4 alineatul (1) litera (c) din această directivă, a cărui aplicare specifică la datele sensibile menționate o constituie această cerință ( 10 ).

28.

În lumina acestor considerații, vom propune în prezentele concluzii să se răspundă instanței de trimitere încercând să se stabilească dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal îndeplinește cerința care constă în autorizarea colectării, precum și a stocării datelor biometrice și genetice ale persoanelor vizate numai atunci când este „strict necesară”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680.

29.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) litera (c) sau articolul 6 din Directiva 2016/680 coroborat cu articolul 10 din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care permite colectarea de date biometrice și genetice ale tuturor persoanelor acuzate de săvârșirea unei infracțiuni cu intenție sau suspectate că au săvârșit o astfel de infracțiune.

30.

În observațiile sale scrise, Comisia a concluzionat în sensul inadmisibilității primei întrebări pentru motivul că, în cauza principală, prelevarea datelor genetice și biometrice ale lui JH de către poliția cehă a avut loc la 13 ianuarie 2016, respectiv înainte de intrarea în vigoare a Directivei 2016/680, care a avut loc la 5 mai 2016, și înainte de expirarea termenului de transpunere, stabilit la 6 mai 2018 prin articolul 63 alineatul (1) din această directivă.

31.

Deși este adevărat că Directiva 2016/680 nu prevede nicio dispoziție tranzitorie în ceea ce privește datele prelevate înainte de 5 mai 2016, ne pare relevant să ne referim la considerentul (96) al directivei amintite, potrivit căruia „[p]relucrările în derulare la data menționată ar trebui să fie aduse în conformitate cu […] directiv[a respectivă] în termen de doi ani de la data intrării în vigoare […]” ( 11 ).

32.

În conformitate cu articolul 3 punctul 2 din Directiva 2016/680, „prelucrare” înseamnă „orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau seturilor de date cu caracter personal, […] cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea” ( 12 ).

33.

Or, cu excepția probei de salivă distruse între timp, datele cu caracter personal ale lui JH prelevate înainte de 5 mai 2016 continuă să fie stocate în bazele de date ale poliției cehe. Prin urmare, aceste date continuă să fie prelucrate după această dată, respectiv după intrarea în vigoare a Directivei 2016/680.

34.

Acesta este motivul pentru care considerăm că datele cu caracter personal colectate în mod legal în temeiul Deciziei‑cadru 2008/977/JAI ( 13 ), dar care ar fi fost colectate cu încălcarea principiilor stabilite de Directiva 2016/680 în cazul în care ar fi fost colectate după data intrării în vigoare a acestei directive, nu ar trebui să continue să fie prelucrate și, așadar, stocate în temeiul directivei menționate.

35.

În aceste condiții, prima întrebare adresată de instanța de trimitere este, în opinia noastră, admisibilă.

36.

Instanța de trimitere ridică problema dacă articolul 65 alineatul (1) din Legea privind poliția cehă este compatibil cu obligația impusă statelor membre de articolul 6 din Directiva 2016/680 de a stabili o distincție între diferite categorii de persoane vizate și cu principiul reducerii la minimum a prelucrării datelor cu caracter personal prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din această directivă.

37.

Mai precis, această instanță ridică problema dacă singura condiție impusă de reglementarea națională pentru a autoriza prelevarea datelor biometrice și genetice ale unei persoane fizice, și anume existența unei infracțiuni săvârșite cu intenție, stabilește o distincție suficientă între diferitele persoane vizate sau dacă este necesar un grad de individualizare suplimentar, astfel încât ar trebui să se facă o distincție în funcție de gravitatea infracțiunilor cu intenție pentru care ar putea fi colectate în mod automat astfel de date.

38.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie, pe de o parte, să se amintească faptul că, deși articolul 6 din Directiva 2016/680 obligă statele membre să facă o distincție clară între datele diferitelor categorii de persoane vizate, astfel încât să nu li se impună în mod nediferențiat același grad de ingerință în dreptul lor fundamental la protecția datelor lor cu caracter personal ( 14 ), expresia „după caz și în măsura posibilului”, utilizată la acest articol, indică în mod clar că nu este neapărat posibil să se facă această distincție între astfel de date ( 15 ).

39.

Obligația pe care articolul 6 menționat o impune statelor membre nu este, așadar, absolută, iar expresia „precum”, care figurează în acesta, arată că acele categorii de persoane enumerate în acesta nu au un caracter exhaustiv ( 16 ).

40.

Pe de altă parte, este esențial să revenim asupra concluziilor care trebuie deduse din Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I, în sensul că, în aceasta, Curtea interpretează articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2016/680, în temeiul căruia datele cu caracter personal prelucrate trebuie să fie adecvate, relevante și neexcesive în ceea ce privește scopurile urmărite de prelucrarea lor.

41.

În această hotărâre, Curtea a concluzionat că o legislație națională care prevede colectarea sistematică a datelor biometrice și genetice ale oricărei persoane inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu ( 17 ) este, în principiu, contrară cerinței prevăzute la articolul 10 din Directiva 2016/680, potrivit căreia prelucrarea categoriilor speciale de date prevăzute la acest articol trebuie să fie autorizată „numai atunci când este strict necesară” ( 18 ). Astfel, o asemenea legislație poate conduce, în mod nediferențiat și generalizat, la colectarea datelor biometrice și genetice ale majorității persoanelor inculpate, din moment ce noțiunea de „săvârșire cu intenție a unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu” are un caracter deosebit de general și se poate aplica unui număr mare de infracțiuni, indiferent de natura și de gravitatea lor ( 19 ).

42.

Or, în prezenta cauză, articolul 65 alineatul (1) din Legea privind poliția cehă prevede că datele biometrice și genetice ale unei persoane pot fi colectate nu numai atunci când această persoană este acuzată de săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, ci și atunci când este suspectată de săvârșirea unei astfel de infracțiuni. Această dispoziție nu vizează, așadar, numai un număr redus de situații, ci acoperă, încă prea larg, majoritatea infracțiunilor pentru care pot fi colectate astfel de date.

43.

Desigur, subliniem că dispoziția menționată acordă autorităților polițienești doar o posibilitate de a efectua o asemenea prelevare, în timp ce înregistrarea polițienească prevăzută de reglementarea bulgară în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Înregistrarea de date biometrice și genetice I se aplica în mod imperativ tuturor persoanelor inculpate pentru săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu ( 20 ). Aceasta ar putea lăsa să se creadă că reglementarea cehă, oferind o mai mare marjă de apreciere autorităților polițienești, ar permite să se delimiteze mai bine situațiile în care ar putea fi colectate datele biometrice și genetice ale persoanelor vizate.

44.

Cu toate acestea, arătăm că nici articolul 65 alineatul (1) din Legea privind poliția cehă, nici articolul 11 din această lege – în temeiul căruia autoritățile polițienești trebuie să efectueze un simplu control de proporționalitate – nu prevăd obligația acestor autorități de a aprecia necesitatea absolută de a colecta datele biometrice și genetice ale persoanelor vizate. Acest lucru ridică probleme în două privințe.

45.

În primul rând, simplul fapt că o persoană a săvârșit sau este suspectată de săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni nu poate, în orice caz, să fie considerat un element care să permită, în sine, să se prezume că colectarea datelor sale biometrice și genetice este strict necesară în raport cu finalitățile pe care aceasta le vizează ( 21 ).

46.

Astfel, Curtea a statuat deja că un asemenea caracter „strict necesar” nu se poate stabili decât în raport cu ansamblul elementelor pertinente, cum ar fi printre altele natura și gravitatea presupusei infracțiuni pentru care o persoană a fost inculpată, împrejurările specifice ale acestei infracțiuni, eventuala legătură a infracțiunii menționate cu alte proceduri în curs, antecedentele judiciare sau profilul individual al persoanei în cauză ( 22 ).

47.

Prin urmare, limitarea colectării datelor biometrice și genetice numai la cazurile de infracțiuni care prezintă un element intenționat nu este suficientă pentru a îndeplini cerința prevăzută la articolul 10 din Directiva 2016/680, potrivit căreia prelucrarea categoriilor speciale de date prevăzute la acest articol trebuie să fie autorizată „numai atunci când este strict necesară”.

48.

În al doilea rând, subliniem că Curtea a statuat că, în lipsa unei obligații a autorității competente, în temeiul dreptului național, de a aprecia caracterul „strict necesar” al prelucrării datelor cu caracter personal pe care a efectuat‑o sau pe care intenționează să o efectueze, o instanță sesizată să se pronunțe cu privire la o astfel de prelucrare de date efectuată de această autoritate competentă nu poate asigura, în locul acesteia din urmă, respectarea obligației care revine respectivei autorități în temeiul articolului 10 din Directiva 2016/680 ( 23 ).

49.

Or, cadrul juridic actual în Republica Cehă conduce la situații în care, pe de o parte, autoritățile polițienești nu efectuează un control strict al proporționalității înainte de a efectua prelevarea datelor biometrice și genetice ale persoanelor vizate și, pe de altă parte, instanțele administrative trebuie să se substituie autorităților polițienești în punerea în aplicare a unui asemenea control.

50.

Astfel, în lipsa unei obligații, prevăzută de reglementarea cehă, a autorităților polițienești naționale de a aprecia caracterul strict necesar, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, al colectării datelor biometrice și genetice ale persoanelor vizate în fiecare caz concret, această reglementare nu respectă principiul reducerii la minimum a prelucrării datelor cu caracter personal pe care îl impune această dispoziție.

51.

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 4 alineatul (1) litera (c) și articolul 6 din Directiva 2016/680 coroborate cu articolul 10 din această directivă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care permite colectarea de date biometrice și genetice ale tuturor persoanelor acuzate de săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni sau suspectate de săvârșirea unei astfel de infracțiuni atunci când o asemenea reglementare nu prevede obligația autorității competente de a aprecia, în fiecare caz concret, caracterul „strict necesar” al prelucrării pe care a efectuat‑o sau pe care intenționează să o efectueze.

52.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2016/680 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia necesitatea de a menține stocarea datelor biometrice și genetice, în raport cu finalitatea prevenirii și depistării infracțiunilor, este apreciată de autoritățile polițienești pe baza unor norme interne, fără ca această reglementare să prevadă o perioadă maximă de stocare, cu consecința că datele respective sunt, în majoritatea cazurilor, stocate pe durată nedeterminată. Această instanță solicită de asemenea să se stabilească care sunt criteriile în raport cu care trebuie evaluat caracterul proporțional în timp al stocării datelor cu caracter personal colectate și stocate în acest scop.

53.

Curtea a solicitat instanței de trimitere să stabilească dacă considera necesară menținerea acestei întrebări ținând seama de Hotărârea DGPN, pronunțată după introducerea cererii sale de decizie preliminară. Această instanță, după ce a invitat părțile din litigiul principal să se exprime, a dorit să își mențină întrebările și și‑a exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea de a transpune pe deplin concluziile formulate de Curte în această hotărâre la a doua întrebare preliminară.

54.

În hotărârea menționată, Curtea s‑a pronunțat pentru prima dată cu privire la limitele temporale care delimitează stocarea în scopul combaterii infracțiunilor a datelor cu caracter personal privind persoane care au făcut obiectul unei condamnări penale definitive, în raport cu Directiva 2016/680, în ceea ce privește o legislație națională care prevede stocarea, până la decesul acestor persoane, a unor astfel de date, inclusiv sensibile, fără posibilitatea de reevaluare a acestei durate în funcție de împrejurări.

55.

În ceea ce privește caracterul proporțional al perioadei de stocare a datelor cu caracter personal, Curtea a precizat că considerentul (26) al Directivei 2016/680, precum și articolul 4 alineatul (1) litera (e) și articolul 5 din această directivă stabilesc un cadru general care impune statelor membre, pe de o parte, să prevadă că aceste date vor fi stocate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate ( 24 ) și, pe de altă parte, să prevadă stabilirea unor termene corespunzătoare pentru ștergerea datelor respective sau pentru o revizuire periodică a necesității de stocare a unor astfel de date, precum și a normelor procedurale care garantează respectarea acestor termene ( 25 ), lăsând în același timp statelor membre sarcina de a stabili, cu respectarea acestui cadru, situațiile concrete în care protecția drepturilor fundamentale ale persoanei vizate impune ștergerea datelor cu caracter personal și momentul la care aceasta trebuie să intervină ( 26 ).

56.

În ceea ce privește, mai precis, datele genetice și biometrice, după cum am amintit în special la punctul 27 din prezentele concluzii, articolul 10 din Directiva 2016/680 enunță cerința potrivit căreia prelucrarea datelor sensibile este autorizată „numai atunci când este strict necesară” ( 27 ).

57.

În plus, Curtea a precizat că aceste dispoziții nu impun ca statele membre să definească limite temporale absolute pentru stocarea datelor cu caracter personal, dincolo de care acestea ar trebui șterse automat ( 28 ).

58.

În pofida acestor concluzii, instanța de trimitere subliniază că, contrar întrebării adresate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea DGPN, a doua întrebare preliminară a sa a fost formulată în raport cu un obiectiv și cu o finalitate a prelucrării care constă în prevenirea generală a infracțiunilor.

59.

Prin urmare, această instanță ridică problema modului în care trebuie conciliate, pe de o parte, principiul reducerii la minimum temporale a prelucrării datelor cu caracter personal și, pe de altă parte, un astfel de obiectiv care este, prin natura sa, prospectiv și nelimitat în timp, și care presupune stocarea cât mai mult timp posibil a datelor cu caracter personal ale unui număr cât mai mare de persoane.

60.

Este adevărat că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea DGPN, se solicita Curții să se pronunțe cu privire la o situație în care datele cu caracter personal, în special datele biometrice și genetice, ale unei persoane condamnate definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu erau stocate într‑un registru al poliției, fără nicio altă limitare de durată decât decesul acestei persoane, chiar și după ce persoana respectivă a fost reabilitată ( 29 ).

61.

Totuși, aceste împrejurări nu împiedică, în opinia noastră, ca aceleași concluzii să poată fi aplicate unei situații precum cea din litigiul principal, în care datele cu caracter personal sunt stocate în scopuri care constau în prevenirea generală a infracțiunilor.

62.

Astfel, Curtea recunoaște că stocarea datelor cu caracter personal poate contribui la obiectivul de interes general enunțat în considerentul (27) al Directivei 2016/680, potrivit căruia, pentru prevenirea, investigarea, precum și urmărirea penală a infracțiunilor, autoritățile competente trebuie să prelucreze astfel de date colectate în contextul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni dincolo de acest context pentru a înțelege mai bine activitățile infracționale și pentru a face legături între diferitele infracțiuni detectate ( 30 ).

63.

Aceasta presupune ca autoritățile naționale să aibă posibilitatea de a păstra date cu caracter personal în scopuri prospective, fără a prevedea o perioadă maximă precisă pentru stocarea datelor respective. Cu toate acestea, existența și funcționarea anumitor garanții procedurale se dovedesc cu atât mai necesare într‑o asemenea situație.

64.

Astfel, deși Directiva 2016/680 nu impune statelor membre să definească limite temporale absolute pentru stocarea datelor cu caracter personal, dincolo de care acestea ar trebui șterse în mod automat, considerăm că revizuirea periodică a necesității stocării acestor date prezintă o importanță esențială.

65.

Arătăm în această privință că, pe de o parte, articolul 65 alineatul (5) din Legea privind poliția cehă prevede ștergerea datelor cu caracter personal colectate din moment ce prelucrarea lor nu mai este necesară pentru urmărirea scopului de prevenire, investigare, depistare sau urmărire penală aferent infracțiunilor și, pe de altă parte, articolul 82 din această lege impune autorităților polițienești să verifice, o dată la trei ani, necesitatea de a continua prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate.

66.

Această reglementare, care prevede, așadar, ștergerea datelor respective și reexaminarea, la intervale regulate, a necesității stocării lor, ar trebui totuși să fie încadrată de garanții stricte care să permită protejarea în mod eficient a persoanelor vizate împotriva riscurilor de abuz.

67.

În primul rând, astfel cum amintește considerentul (33) al Directivei 2016/680, dreptul intern care reglementează colectarea și stocarea datelor cu caracter personal ar trebui să precizeze cel puțin procedurile de distrugere a acestor date.

68.

În al doilea rând, în temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (b) și al articolului 14 litera (d) din directiva menționată, fiecare persoană vizată ar trebui să aibă dreptul de a cunoaște perioada pentru care sunt stocate datele sale cu caracter personal sau, în cazul în care nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili respectiva perioadă. Astfel de informații sunt necesare pentru a permite persoanelor vizate să își exercite drepturile care decurg din articolele 7 și 8 din cartă, să solicite accesul la datele lor cu caracter personal care fac obiectul prelucrării și, dacă este cazul, rectificarea sau ștergerea acestora, precum și să introducă, în conformitate cu articolul 47 primul paragraf din cartă, o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești.

69.

În al treilea rând, în ceea ce privește necesitatea stocării datelor biometrice și genetice în special, reglementarea națională ar trebui să prevadă dispoziții din care să reiasă, în mod clar și precis, că această stocare trebuie să fie limitată la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului pe care îl urmărește pentru a respecta cerințele articolului 10 din Directiva 2016/680.

70.

Aprecierea perioadei de păstrare a unor astfel de date ar trebui să țină seama de diferite criterii, precum natura și gravitatea faptelor constatate, timpul scurs de la data acestor fapte, perioada legală de păstrare rămasă și gradul de risc ca persoana vizată să fie implicată în alte infracțiuni ( 31 ), sau de alte împrejurări, precum contextul specific în care a fost săvârșită această infracțiune, eventuala sa legătură cu alte proceduri în curs ori chiar antecedentele sau profilul acestei persoane.

71.

Or, nu reiese nici din decizia de trimitere, nici din observațiile prezentate în fața Curții de participanții la prezenta procedură că reglementarea cehă în materie de stocare a datelor biometrice și genetice prevede garanții suficiente referitoare la procedurile de distrugere a acestor date, de informare a persoanelor vizate și de apreciere a caracterului „strict necesar”, în sensul articolului 10 din Directiva 2016/680, al stocării datelor menționate.

72.

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 4 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2016/680, citit în lumina articolului 10 din această directivă, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care nu prevede o perioadă maximă de stocare a datelor biometrice și genetice, în măsura în care o astfel de reglementare prevede reexaminarea, la intervale regulate, a necesității de stocare a datelor respective. Cu toate acestea, dispozițiile menționate impun ca o astfel de reexaminare să fie supusă unor garanții procedurale stricte și să permită să se garanteze că această stocare nu depășește perioada strict necesară în ceea ce privește scopurile pentru care sunt prelucrate datele respective.

73.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, pe de o parte, articolul 8 alineatul (2) și articolul 10 din Directiva 2016/680 trebuie interpretate în sensul că o dispoziție de aplicare generală trebuie să prevadă anumite condiții minime de fond sau de procedură pentru colectarea, stocarea și ștergerea datelor biometrice și genetice și dacă, pe de altă parte, jurisprudența națională, care precizează condițiile de colectare, de stocare și de ștergere a unor astfel de date, poate fi considerată ca fiind „drept intern” în sensul acestor dispoziții.

74.

Se solicită Curții să răspundă la această întrebare în contextul regimului juridic în discuție în litigiul principal, reglementat de articolul 65 din Legea privind poliția cehă, care prezintă următoarele caracteristici.

75.

Mai întâi, acest articol este pus în aplicare prin intermediul unor acte interne de gestionare ale poliției cehe sub forma unor instrucțiuni ale președintelui poliției. Or, este cert că aceste acte nu pot avea calitatea de „drept intern”, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2016/680.

76.

În continuare, deși nu există nicio îndoială că articolul 65 din Legea privind poliția cehă are calitatea de „drept intern”, acesta nu precizează condițiile concrete de colectare, de stocare și de ștergere a datelor biometrice și genetice referitoare la persoanele vizate.

77.

În sfârșit, această reglementare este completată de jurisprudența instanțelor administrative potrivit căreia autoritățile polițienești trebuie să aplice criteriul proporționalității în fiecare caz concret, ținând seama în principal de trecutul penal al persoanei vizate, de gravitatea specifică a tipului de infracțiune pentru care această persoană a fost convocată în vederea efectuării activităților de identificare, de personalitatea autorului faptelor și, în cadrul unei cereri de ștergere ex post, de perioada care a trecut de la săvârșirea infracțiunii, precum și de orice alt comportament al autorului faptelor ( 32 ). Criteriile pe care se întemeiază această jurisprudență sunt publicate și accesibile publicului.

78.

În lumina acestor elemente, vom propune Curții să răspundă că, chiar dacă jurisprudența poate fi considerată ca fiind „drept intern” în sensul Directivei 2016/680, o astfel de jurisprudență nu se poate substitui totuși garanțiilor pe care o dispoziție cu aplicabilitate generală trebuie să le prevadă în materie de colectare, de stocare, precum și de ștergere a datelor biometrice și genetice.

79.

Astfel, mai multe elemente pledează, desigur, în favoarea ideii că jurisprudența îndeplinește condiția privind „dreptul intern”, în sensul articolului 8 alineatul (2) din această directivă.

80.

În primul rând, considerentul (33) al Directivei 2016/680 prevede că, „[a]tunci când [această] directivă face trimitere la dreptul intern, la un temei juridic sau la o măsură legislativă, aceasta nu necesită neapărat un act legislativ adoptat de către un parlament”, atât timp cât „dreptul intern, temeiul juridic sau măsura legislativă în cauză [sunt] clare și precise, iar aplicarea […] previzibilă destinatarilor, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului”.

81.

În al doilea rând, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut, în Hotărârea din 16 aprilie 2002, Société Colas Est și alții împotriva Franței ( 33 ), că termenul „lege” în sensul articolului 8 paragraful 2 din CEDO trebuie înțeles în accepțiunea sa „materială” și nu „formală”. Astfel, într‑un domeniu reglementat de dreptul scris, „legea” este textul în vigoare, astfel cum a fost interpretat de instanțele competente.

82.

De altfel, Curtea însăși a confirmat că termenul „lege”, utilizat în expresia „prevăzut de lege” care figurează la articolul 8 paragraful 2 din CEDO și în expresia „motiv legitim prevăzut de lege”, care figurează la articolul 8 alineatul (2) din cartă, trebuie înțeles în sensul său substanțial și nu formal ( 34 ).

83.

În al treilea rând, în Hotărârea din 21 iunie 2022, Ligue des droits humains ( 35 ), Curtea a precizat că cerința potrivit căreia orice restrângere a exercițiului drepturilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege presupune ca actul care permite ingerința în aceste drepturi să definească el însuși domeniul de aplicare al restrângerii exercițiului dreptului în cauză, precizându‑se, pe de o parte, că această cerință nu exclude ca restrângerea în cauză să fie formulată în termeni suficient de deschiși pentru a se putea adapta la situații diferite, precum și la schimbările situațiilor și, pe de altă parte, că Curtea poate, dacă este cazul, să precizeze, pe calea interpretării, întinderea concretă a restrângerii atât în raport cu înșiși termenii reglementării Uniunii în cauză, cât și cu economia sa generală și cu obiectivele pe care le urmărește, astfel cum sunt interpretate în lumina drepturilor fundamentale garantate de cartă ( 36 ).

84.

Astfel, atât timp cât există un temei legal în dreptul intern, jurisprudența care, pe de o parte, este accesibilă și previzibilă și, pe de altă parte, este constantă și nu a fost repusă în discuție în mod sistematic prezintă caracteristici materiale suficiente pentru a intra sub incidența noțiunii de „drept intern”, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2016/680 ( 37 ).

85.

Cu toate acestea, subliniem că, în anumite cazuri, în special atunci când dreptul la libertate consacrat la articolul 6 din cauză se pune în discuție, o jurisprudență constantă, care confirmă o practică constantă a poliției, nu poate fi suficientă ( 38 ) și doar adoptarea unor dispoziții cu aplicabilitate generală (și, așadar, a unor dispoziții care îndeplinesc caracteristicile formale ale unei legi) oferă garanțiile necesare întrucât un asemenea text reglementează în mod obligatoriu și cunoscut în avans marja de manevră lăsată autorităților în aprecierea împrejurărilor fiecărui caz concret ( 39 ).

86.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă de asemenea că orice ingerință a unei autorități publice în dreptul unei persoane la respectarea vieții sale private trebuie să fie „prevăzută de lege” ( 40 ). Această expresie se referă la „calitatea legii”, care, în contextul protecției datelor sensibile cu caracter personal, trebuie să răspundă unei cerințe de previzibilitate sporită. Aceasta presupune ca legea să definească în mod clar întinderea puterii de apreciere a autorităților publice ( 41 ) și să utilizeze termeni destul de clari pentru a indica tuturor în mod suficient în ce împrejurări și condiții permite autorității publice să recurgă la măsuri ce le afectează drepturile protejate de CEDO ( 42 ).

87.

Astfel, această Curte a recunoscut că dispozițiile legale care permiteau prelucrarea datelor biometrice cu caracter personal, în măsura în care erau formulate în sens larg și păreau să permită prelucrarea acestor date în cadrul oricărui tip de procedură judiciară, nu respectau cerința privind „calitatea legii”. Astfel, este esențial să se dispună de norme detaliate care să reglementeze întinderea și aplicarea măsurilor, precum și de garanții solide împotriva riscului de abuz și arbitrar ( 43 ).

88.

În ceea ce privește prezenta cauză, după ce am amintit, pe de o parte, că datele biometrice și genetice, din cauza sensibilității lor deosebite, sunt susceptibile să genereze riscuri semnificative pentru drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor vizate ( 44 ) și, pe de altă parte, că prelucrarea acestor date trebuie să fie autorizată „numai atunci când este strict necesară”, considerăm că este deosebit de contestabil să nu fie protejate drepturile persoanelor vizate decât prin intermediul unei jurisprudențe naționale atunci când legea, în accepțiunea sa formală, prevede un control al proporționalității lacunar, care nu corespunde gradului de protecție impus de articolul 10 din Directiva 2016/680.

89.

Astfel, dispozițiile Legii privind poliția cehă, în special articolul 65 din aceasta, sunt formulate într‑un mod prea larg și nu impun limite prestabilite suficiente puterii de apreciere de care dispun autoritățile polițienești în materie de colectare, de stocare și de ștergere a datelor biometrice și genetice. În lipsa unor astfel de limite, condițiile care reglementează prelucrarea acestor date, care rezultă numai din jurisprudența instanțelor administrative cehe, nu pot îndeplini cerința unor garanții suficient de stricte, într‑un act obligatoriu și previzibil în aplicarea sa, care trebuie să prevaleze în materie de prelucrare a datelor menționate.

90.

În plus, dacă transpunerea unei directive nu impune neapărat o acțiune legislativă a fiecărui stat membru, o jurisprudență, presupunând că este constantă, prin care se interpretează dispoziții de drept intern într‑un sens estimat conform cu cerințele unei directive, nu poate prezenta claritatea și precizia necesare pentru a îndeplini cerința securității juridice ( 45 ). Rezultă că o jurisprudență națională, deși stabilește o listă de criterii care permit să se aprecieze proporționalitatea prelucrării datelor biometrice și genetice ale persoanelor vizate în fiecare caz concret, nu poate atenua lipsa unui control de proporționalitate strict, prevăzut de o lege în sensul formal al termenului.

91.

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 8 alineatul (2) și articolul 10 din Directiva 2016/680 trebuie interpretate în sensul că se opun ca o jurisprudență națională, chiar dacă aceasta poate fi considerată ca fiind „drept intern” în sensul acestei directive, să se substituie unei dispoziții cu aplicabilitate generală care nu prevede un control strict, în fiecare caz concret și de către autoritățile polițienești, al necesității de a colecta, precum și de a stoca datele biometrice și genetice ale persoanelor vizate.

92.

Având în vedere toate considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă, Republica Cehă) după cum urmează:

Articolul 4 alineatul (1) literele (c) și (e), articolul 6, articolul 8 alineatul (2) și articolul 10 din Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei‑cadru 2008/977/JAI a Consiliului

trebuie interpretate în sensul că