–

pentru Z. sp. z o.o., de M. Plichta, A. Tomaszewska, radcowie prawni, și O. Wojciechowski;

–

pentru A. S.A., de P. Bieżuński, radca prawny, și K. Staszel, adwokat;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, M. Kozak și S. Żyrek, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Goddin și M. Owsiany‑Hornung, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66), citit în lumina principiului efectivității.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Z. sp. z o.o., o societate de drept polonez, și A. S.A., un organism bancar (denumit în continuare „banca”), în legătură cu o cerere de obținere de documente și de informații în vederea recuperării unei creanțe, al cărei cesionar este Z., și care corespunde sumei datorate de bancă cu titlul de reducere a costului total al creditului în urma rambursării anticipate a acestuia.

3

Considerentul (39) al Directivei 2008/48 are următorul cuprins:

„Consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a‑și îndeplini obligațiile înainte de data convenită în contractul de credit. […]”

4

Articolul 3 din această directivă, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]”

5

Articolul 10 din această directivă, intitulat „Informații care trebuie menționate în contractele de credit”, prevede la alineatul (1):

„Contractele de credit trebuie redactate pe hârtie sau pe un alt suport durabil.

Toate părțile contractante primesc câte un exemplar al contractului de credit. Prezentul articol nu aduce atingere niciunei norme naționale privind valabilitatea încheierii de contracte de credit care respectă legislația comunitară.”

6

Articolul 16 din aceeași directivă, intitulat „Rambursarea anticipată”, prevede la alineatul (1):

„Consumatorul trebuie să aibă dreptul să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale în baza unui contract de credit, în orice moment. În aceste cazuri, acesta trebuie să aibă dreptul la o reducere a costului total al creditului, care constă în dobânda și în costurile aferente duratei restante a contractului.”

7

Ustawa o kredycie konsumenckim (Legea privind creditul pentru consum) din 12 mai 2011 (Dz. U. din 2011, nr. 126, poziția 715), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Legea privind creditul pentru consum”), a transpus Directiva 2008/48 în ordinea juridică poloneză.

8

Articolul 49 din Legea privind creditul pentru consum prevede:

„1.   În cazul rambursării totale a creditului anterior termenului prevăzut în contract, costul total al creditului este redus cu valoarea costurilor corespunzătoare duratei restante a contractului, chiar dacă consumatorul le‑a suportat înainte de rambursare.

2.   În cazul rambursării unei părți a creditului înainte de data stabilită în contract, alineatul 1 se aplică mutatis mutandis.”

9

Între 14 noiembrie 2015 și 24 iulie 2018, banca a încheiat cincisprezece contracte de credit pentru consumatori (denumite în continuare „contractele de credit în discuție”) cu șase particulari (denumiți în continuare „consumatorii”). Consumatorii au rambursat creditele înaintea scadenței prevăzute în contractele în discuție și apoi au cesionat către Z. creanțele corespunzătoare sumelor datorate de bancă în temeiul articolului 49 alineatele 1 și 2 din Legea privind creditul pentru consum, ca urmare a acestei rambursări anticipate.

10

Consumatorii nu mai dispun însă de propriile exemplare ale contractelor de credit în discuție, astfel încât nu au fost în măsură să le comunice către Z.

11

Lui Z. i s-a confirmat însă existența creanțelor consumatorilor de către Biuro Informacji Kredytowej (Birou de informații privind creditele, Polonia).

12

În aceste condiții, Z. a sesizat Sąd Rejonowy dla m.st. Warszawy w Warszawie (Tribunalul Districtual al Orașului Varșovia, Polonia), instanța de trimitere, cu o acțiune prin care urmărea să obțină de la bancă un duplicat al contractelor de credit în discuție și al contractelor aferente acestora, în special contractele de asigurare, precum și comunicarea anumitor informații privind aceste contracte de credit. Banca susține că nu are obligația legală de a furniza aceste elemente.

13

Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, având în vedere principiul efectivității dreptului Uniunii, articolul 16 din Directiva 2008/48 conferă dreptul de a solicita documente precum un contract de credit pentru consumatori care a făcut obiectul unei rambursări anticipate și informații privind data și cuantumul rambursării atunci când obținerea acestora este necesară pentru a aprecia oportunitatea introducerii unei acțiuni, dacă este cazul, fără a se expune riscului de a trebui să ramburseze cheltuielile de judecată părții adverse sau riscului ca o parte a creanței să se prescrie.

14

În această privință, instanța menționată amintește, pe de o parte, că dreptul Uniunii și dispozițiile naționale urmăresc să garanteze un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și prevăd că, în cazul rambursării anticipate a creditului, aceștia au dreptul la o reducere a costului total al creditului, care constă în dobânda și în costurile aferente duratei restante a contractului. Cu toate acestea, în temeiul dreptului național, existența acestei creanțe trebuie dovedită de consumator, ceea ce nu se poate face fără prezentarea contractului în fața instanței competente și fără stabilirea cu precizie a creanței la data la care creditul a fost rambursat.

15

Pe de altă parte, potrivit instanței de trimitere, consecința faptului de a refuza consumatorului dreptul de a obține o copie a contractului de credit de al cărui original nu mai dispune este că acestuia îi este imposibil nu numai să verifice exactitatea calculului sumelor care trebuie rambursate de creditor, astfel cum a fost efectuat de acesta, dar și să aprecieze oportunitatea economică a unei eventuale acțiuni în recuperarea acestor sume. De asemenea, arată aceasta, consumatorul este partea mai slabă a contractului și nu dispune de mijloacele pe care le dețin operatori precum băncile pentru a păstra intact orice document important.

16

În sfârșit, instanța de trimitere consideră că, dacă consumatorul nu ar dispune de dreptul de a solicita creditorului să îi înmâneze o copie a contractului, ar rezulta că pierderea de către consumator a exemplarului original al contractului respectiv obținut la momentul încheierii acestuia ar avea drept consecință, în fapt, privarea acestuia de posibilitatea reală de a recupera sumele datorate de creditor în temeiul articolului 49 alineatele 1 și 2 din Legea privind creditul pentru consum. Această interpretare ar compromite eficacitatea dreptului la reducerea costului creditului recunoscut consumatorului la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, expunându‑l la riscul de a‑și vedea acțiunea întemeiată pe acest drept respinsă, de a trebui să achite cheltuielile de procedură în favoarea creditorului sau de a se confrunta cu prescrierea creanței sale.

17

În aceste condiții, Sąd Rejonowy dla m.st. Warszawy w Warszwawie (Tribunalul Districtual al Orașului Varșovia, Polonia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 16 alineatul (1) din [Directiva 2008/48], în contextul principiului efectivității dreptului Uniunii, trebuie înțeles în sensul că consumatorul sau profesionistul căruia consumatorul i‑a cesionat drepturile pe care i le conferă această dispoziție poate solicita, în temeiul acesteia, eliberarea unei copii a contractului de la creditor (precum și condițiile generale ale creditului) și informații cu privire la rambursarea împrumutului, care sunt necesare, pe de o parte, pentru verificarea calculului fondurilor plătite consumatorului pentru rambursarea unei părți proporționale din costul total al împrumutului în legătură cu rambursarea anticipată a acestuia și, pe de altă parte, pentru a introduce o acțiune în restituirea eventuală a sumelor menționate?”

18

Cu titlu introductiv, trebuie precizat că împrejurarea că litigiul principal opune două persoane juridice nu împiedică aplicarea Directivei 2008/48. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul punctului 20 din Hotărârea din 11 septembrie 2019, Lexitor (C‑383/18, EU:C:2019:702), domeniul de aplicare al acesteia nu depinde de identitatea părților litigiului, ci de calitatea părților contractului de credit. Or, în speță, creanțele care fac obiectul litigiilor principale rezultă din contractele de credit în discuție, încheiate între consumatori și bancă, și au fost cesionate reclamantei din litigiul principal după rambursarea anticipată a creditelor menționate.

19

Rezultă că litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2008/48.

20

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, citit în lumina principiului efectivității dreptului Uniunii, trebuie interpretat în sensul că un consumator, în sensul articolului 3 litera (a) din aceasta, poate solicita creditorului o copie a acestui contract, precum și toate informațiile privind rambursarea creditului care nu figurează în contractul însuși, dar care sunt necesare, pe de o parte, în scopul verificării calculului sumei datorate de creditor cu titlu de reducere a costului total al creditului, în urma rambursării anticipate a acestuia, și, pe de altă parte, în scopul de a permite acestui consumator să exercite o eventuală acțiune în restituirea acestei sume.

21

Trebuie amintit, în primul rând, că articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, citit în lumina considerentului (39) al acesteia, prevede dreptul consumatorului de a rambursa anticipat contractul și de a beneficia de o reducere a costului total al creditului, care constă în dobânda și în costurile aferente duratei restante a contractului (Hotărârea din 11 septembrie 2019, Lexitor, C‑383/18, EU:C:2019:702, punctul 22).

22

Cu toate acestea, nu reiese explicit din modul de formulare a articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48 că, pentru a-i permite consumatorului să își exercite dreptul la o reducere a costului total al creditului, creditorul este obligat să îi furnizeze o copie a contractului în cazul pierderii acestuia și să îi comunice informațiile care nu figurează în contract ce ar fi necesare pentru calculul cuantumului datorat consumatorului în aplicarea acestei dispoziții.

23

Totuși, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție [Hotărârea din11 septembrie 2019, Lexitor, C‑383/18, EU:C:2019:702, punctul 26, precum și Hotărârea din 22 decembrie 2022, Quadrant Amroq Beverages, C‑332/21, EU:C:2022:1031, punctul 42 și jurisprudența citată].

24

În ceea ce privește, așadar, în al doilea rând, obiectivul Directivei 2008/48, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, aceasta urmărește să garanteze o protecție ridicată a consumatorului. Acest sistem de protecție se întemeiază pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, Lexitor, C‑383/18, EU:C:2019:702, punctul 29 și jurisprudența citată).

25

Având în vedere obiectivul de a asigura un nivel ridicat de protecție a intereselor consumatorului, este necesar ca acesta să poată dispune de ansamblul informațiilor privind costul creditului care să îi permită să stabilească întinderea totală a acestuia, în special pentru a-și exercita dreptul care îi este conferit la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48 de a beneficia de o reducere a acestui cost total. Prin urmare, obligațiile de informare impuse de Directiva 2008/48 joacă un rol esențial în realizarea obiectivului urmărit de această directivă.

26

Or, în această privință, trebuie arătat că din cuprinsul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48 rezultă că consumatorul are dreptul la reducerea costului total al creditului constând în dobânda și costurile aferente duratei restante a contractului, fără a trebui să aducă altă dovadă decât cea a rambursării anticipate a acestui credit. Rezultă că cel căruia îi revine sarcina să furnizeze informațiile necesare pentru stabilirea cuantumului reducerii costului total al creditului la care are dreptul consumatorul este creditorul.

27

De asemenea, presupunând că informațiile necesare în vederea calculării acestui cuantum nu figurează în contractul însuși, obligația de a garanta un efect util articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48 impune ca respectivul consumator să primească aceste informații din partea creditorului atunci când sunt necesare pentru calculul cuantumului menționat. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă aceasta este situația în speță.

28

Pe de altă parte, așa cum a subliniat guvernul polonez, creditorul care îi refuză consumatorului, știind că acesta nu dispune de documentele contractuale, dreptul la o reducere proporțională a costului total al creditului ca urmare a rambursării anticipate integrale, nu are niciun interes legitim de a-i ascunde aceste documente consumatorului sau persoanei în drept.

29

În ceea ce privește, în al treilea rând, contextul în care se înscrie articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, trebuie amintit că această dispoziție figurează în capitolul IV al acestei directive, intitulat „Informații și drepturi privind contractele de credit”. De aici trebuie dedus că legiuitorul Uniunii a indicat astfel în mod expres voința sa de a stabili o legătură strânsă între, pe de o parte, posibilitatea consumatorului de a exercita drepturile privind contractul de credit și, pe de altă parte, accesul la informațiile privind acest contract.

30

Rezultă că obligația de informare care rezultă din voința legiuitorului Uniunii de a asigura, prin intermediul Directivei 2008/48, un nivel ridicat de protecție a consumatorului, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 24 și 25 din prezenta hotărâre, cuprinde printre altele obligația creditorului de a transmite consumatorului o copie a contractului de credit precum și toate informațiile referitoare la rambursarea creditului care nu figurează în contractul însuși, dar care sunt necesare, pe de o parte, în scopul verificării calculului cuantumului corespunzător reducerii costului total al creditului pe care acest consumator îl poate pretinde în urma rambursării anticipate, și, pe de altă parte, în scopul de a‑i permite să exercite o eventuală acțiune în restituirea acestui cuantum.

31

Această interpretare este de asemenea confirmată de articolul 10 din Directiva 2008/48, referitor la informațiile care trebuie menționate în contractul de credit, care precedă articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48, aceste două dispoziții figurând în capitolul IV din această directivă, intitulat „Informații și drepturi privind contractele de credit”. Potrivit alineatului (1) al acestui articol 10, contractele de credit trebuie redactate pe hârtie sau pe un alt suport durabil.

32

În această privință, pe de o parte, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței Curții, rezultă printre altele din definiția noțiunii de „suport durabil” din cuprinsul articolului 3 litera (m) din Directiva 2008/48 că acest suport trebuie să garanteze consumatorului, la fel ca un suport de hârtie, deținerea informațiilor în cauză pentru a‑i permite să invoce, dacă este cazul, drepturile care îi revin. În acest sens, este pertinentă posibilitatea consumatorului de a stoca informațiile care i‑au fost adresate personal, garantarea nealterării conținutului acestora, precum și accesibilitatea lor pe o durată corespunzătoare și posibilitatea de a le reproduce ca atare. Un asemenea suport trebuie, pe de o parte, să poată fi accesibil consumatorului pentru consultare în viitor pentru o perioadă adaptată scopului informațiilor și, pe de altă parte, să permită reproducerea fidelă a informațiilor stocate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2016, Home Credit Slovakia, C‑42/15, EU:C:2016:842, punctele 35 și 37, precum și jurisprudența citată).

33

În măsura în care posesia efectivă a acestor documente și a informațiilor pe care le conțin este indispensabilă unor astfel de scopuri, înmânarea de către creditor a unei copii a acestora consumatorului care nu mai dispune de ele trebuie, în același mod, să se erijeze în obligație.

34

Trebuie amintit de la bun început că principiul supremației dreptului Uniunii impune în special instanțelor naționale, în vederea garantării efectivității ansamblului dispozițiilor dreptului Uniunii, să interpreteze, în cea mai mare măsură posibilă, dreptul lor intern în conformitate cu dreptul Uniunii (Hotărârea din 4 mai 2023, ALD Automotive, C‑78/22, EU:C:2023:379, punctul 39 și jurisprudența citată).

35

Rezultă, în special, că o instanță națională, sesizată precum în speță cu un litigiu care opune exclusiv particulari, are obligația, atunci când aplică dispozițiile de drept intern adoptate în vederea transpunerii unei directive, să le interpreteze, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului, precum și a finalității acestei directive pentru a ajunge la o soluție conformă cu obiectivul urmărit de aceasta, fără a aduce atingere anumitor limite printre care îndeosebi interdicția unei interpretări contra legem a dreptului național (Hotărârea din 4 mai 2023, ALD Automotive, C‑78/22, EU:C:2023:379, punctul 40 și jurisprudența citată).

36

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că un consumator, în sensul articolului 3 litera (a) din aceasta, poate solicita creditorului o copie a acestui contract, precum și toate informațiile privind rambursarea creditului care nu figurează în contractul însuși, dar care sunt necesare, pe de o parte, în scopul verificării calculului sumei datorate de creditor cu titlu de reducere a costului total al creditului, în urma rambursării anticipate a acestuia, și, pe de altă parte, în scopul de a permite acestui consumator să exercite o eventuală acțiune în restituirea acestei sume.

37

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului

trebuie interpretat în sensul că

un consumator, în sensul articolului 3 litera (a) din aceasta, poate solicita creditorului o copie a acestui contract, precum și toate informațiile privind rambursarea creditului care nu figurează în contractul însuși, dar care sunt necesare, pe de o parte, în scopul verificării calculului sumei datorate de creditor cu titlu de reducere a costului total al creditului, în urma rambursării anticipate a acestuia, și, pe de altă parte, în scopul de a permite acestui consumator să exercite o eventuală acțiune în restituirea acestei sume.